Scînteia, octombrie 1967 (Anul 36, nr. 7479-7509)

1967-10-18 / nr. 7496

PAGINA 2 DUPĂ FAPTĂ ŞI RĂSPLATĂ * Sunt sau nu respectate regulile generale de comerţ? Aplecindu-se mult peste masa lui de lucru, unul dintre cei vreo 10 di­rectori de organizaţii comerciale, cu care am avut convorbiri pe tema „eficacităţii sancţiunilor în comerţ“, mi-a mărturisit cu voce scăzută, în chip de confesie : „In sectorul nostru plouă cu sancţiuni. Majoritatea sa­lariaţilor operativi poartă prin bu­zunare cîte o sancţiune. Cum să vă spun ? E parcă o molimă, o modă...“ L-am întrebat: — Dv. ce părere aveţi, e rău sau bine că se aplică atîtea sancţiuni ? — Asta n-aş putea să precizez. Ştiu numai ce ştie toată lumea : sancţiunile nu prea au eficacitate. Aceeaşi impresie au avut-o şi alţi directori, specialişti în comerţ : „multe sancţiuni, eficacitate puţină“. Multe sancţiuni.......Fenomenul“ e, în parte, explicabil , exigenţele fo­rurilor de conducere şi îndrumare a comerţului, pretenţiile cumpărători­lor au crescut considerabil; s-au creat posibilităţi pentru o aprovizio­nare îmbelşugată a magazinelor ; noţiunea de bună deservire îmbracă sau tinde să îmbrace, în fapt, propria ei haină. In ţară sunt zeci de mii de unităţi comerciale. Unii dintre sala­riaţii acestora „ţin pasul“ cum se opune, răspunzînd noilor chemări şi comenzi care, într-un cuvînt, se nu­mesc cerinţe — alţii dimpotrivă, ră­­mîn în urmă, patinează pe vechile dîre, rămîn pentru un timp la cul­tul vechilor practici. Fireşte aceştia din urmă sunt traşi pe toate căile înainte, uneori sunt şi admonestaţi. Iată în parte explicaţia „fenomenu­lui“, cauza avalanşei de sancţiuni. Şi dacă ar fi fost să răspundem nu­mai la această întrebare, Însemnările de faţă s-ar fi încheiat aici. Dar a rămas neclar un lucru : de ce sanc­ţiunile au eficacitatea unor săgeţi proiectate în slava cerului ? Greu de răspuns. Problema este complexă şi controversată. Cu ajutorul cîtorva direcţii de organizaţii comerciale şi consilieri juridici din regiunea Plo­ieşti şi din Bucureşti şi pe baza unor investigaţii personale am ajuns totuşi la anumite concluzii. Să pro­cedăm însă metodic şi să începem cu... începutul. In definitiv ce semnificaţii are cuvîntul sancţiune : „Sancţiunea, spun consilierii juridici, este instru­mentul educativ sau represiv pe care îl folosesc organele sau persoanele în drept asupra organelor sau per­soanelor subordonate, atunci cînd a­­cestea se abat de la o linie trasată“. Pentru a fi mai expliciţi şi pentru a transpune definiţia în sectorul co­mercial, vom înlocui termenii : sanc­ţiune cu pedeapsă şi linia trasată cu regulile generale de comerţ. Şi a­­tunci rezultă : Sancţiune , pedeap­să aplicată (nu interesează de cine) celui care se abate de la regulile ge­nerale de comerţ. Pînă aici totul e limpede. Mergem mai departe. Cum trebuie aplicată sancţiunea pentru a avea maximum de eficacitate ? Dăm iarăşi cuvîntul specialiştilor : „Pen­tru a avea maximum de eficienţă, sancţiunea trebuie să aibă cel puţin patru însuşiri : a) să aibă o motiva­re ! Elementar , individul trebuie să ştie de ce este admonestat; b) să fie, negreşit, proporţională cu fapta comisă ; c) să fie publică ; d) să fie aplicată imediat după abaterea co­misă. Fiind complet lămuriţi asupra acestor date, mai mult sau mai pu­ţin tehnice, ne putem lesne imagina următorul tablou : iată-l pe gestio­nar, în magazin, interpus între cum­părători şi mărfuri. Serveşte ce ser­veşte şi deodată, începe să... greşeas­că. Să zicem, că la cîntar sau la rest sau... Am imaginat acest tablou in­tenţionat , în scopul de a face un pas mai departe. Şi anume : Cine-l vede pe gestionar că „greşeşte“ ? Iată cine-l pot observa : 1) Cetăţenii; 2) Controlul obştesc ; 3) Inspecţia comercială de stat; 4) Controlul sa­nitar ; 5) Revizorii şi personalul de control al organizaţiei comerciale lo­cale ; 6) Miliţia economică. O dată prins în culpă de cetăţeni ■au de unul dintre organismele de control enumerate — gestionarului nu-i rămîne decât să-şi aştepte pe­deapsa. Cu acestea am ajuns la unul dintre punctele cheie ale însemnări­lor de faţă. Ce sancţiuni sunt prevă­zute pentru abaterile de la regulile generale de comerţ ? Cităm din regulamentele de ordine interioară ale cîtorva organizaţii comerciale : „Prima sancţiune : observaţia ; a doua : mustrarea ; a treia : mustra­rea scrisă ; a patra : mustrare scrisă cu avertisment ; a cincea : retrogra­darea ; în fine — a şasea : desfa­cerea contractului de muncă“. Deci avem în faţă — cum s-ar spune — o gamă largă de sancţiuni. Tema ne impune să vedem ce scrie mai departe în regulamentul de or­dine interioară . Cum se aplică sanc­ţiunile ? Autorul instrucţiunilor indi­că (spicuim) : „Observaţia este încu­­noştiinţarea făcută verbal salariatu­lui, prin care i se atrage atenţia a­­supra abaterii săvîrşite şi i se reco­mandă să nu o mai repete“. Cităm mai departe : „Observaţia se aplică pentru abateri de (foarte n.n.) mică importanţă, cum ar fi: purtarea ne­cuviincioasă faţă de cumpărători, în­­tîrzieri şi lipsuri nemotivate de la serviciu, neglijarea curăţeniei în ma­gazin“... Şi, am adăuga noi, pentru alte asemenea nimicuri. Mustrarea : Mustrarea se aplică pentru abateri ceva mai importante , cum ar fi : părăsirea locului de muncă în timpul programului; ve­nirea la serviciu în stare de ebrie­tate ; nerespectarea regulilor de... prevenire a incendiilor (!) ; primirea de sume de bani pentru serviciu ce intră în atribuţiile salariatului. Mustrarea cu avertisment se apli­că pentru: nesupunerea la control ; injurii aduse şefilor ierarhici ; provo­carea de scandaluri în magazine şi restaurante ; falsificarea mărfurilor; furtul la cîntar ; vînzarea de pro­duse alterate (!) ; vînzarea cu su­­prapreţ (!)“. Mărturisim cinstit: făcînd lectura acestor regulamente ne-am simţit cuprinşi de o undă de îngrijorare : dacă pentru abateri deosebit de gra­ve se dau mustrări, ce o să găsim mai departe în regulament ? De ce abateri se fac vinovaţi vînzătorii care sînt, de pildă, retrogradaţi ? Iată-le : falsuri în evidenţe ! Lipsă vădită de interes pentru îndeplinirea planului! Comportarea imorală faţă de colegi şi... colege ! Refuzul de a primi marrfa nouă în magazin ! Socotim că ar fi absurd să demon­străm punct cu punct cit de subdi­mensionare sunt sancţiunile în raport cu gravitatea faptelor. Evident, nu milităm pentru asprirea sancţiunilor la extrem. Dar credem că este de-a dreptul ridicol ca pentru falsificarea mărfurilor, hoţul să primească o mustrare inofensivă , ca pentru fal­sificarea evidenţei întreprinderii sau complexului comercial ,cel în cauză, să se trezească cu... o retrogradare — în fapt simbolică". Asemenea sancţiuni nu numai că nu au rolul de a plomba cariile existente în sfera comercială — dar mai rău, le perpe­tuează, le lărgesc — sunt de natură să încurajeze necinstea şi indisci­plina. Din datele culese de pe teren rezultă şi mai clar acest lucru. In­­tr-o zi, pe nepusă masă, un ospătar din Ploieşti (F. Popa) a tras cîteva perechi de palme unui consumator ! Cititorul se va întreba desigur: Ce caută un asemenea huligan în co­merţul de stat ? Aşa s-au întrebat şi tovarăşii de la T.A.P.L. Şi uitîn­­du-se eî în regulament, i-au aplicat băiatului (bătăuşului) una dintre cele mai grave sancţiuni : mustrare cu avertisment. Aşa! Să se înveţe minte ! Pentru un fleac de nimic — tur­nau cu ghiotora şi sistematic apă în cazanele de ciorbă ale restaurante­lor — bucătăresele Maria Anghel şi Florica Vîscan au păţit-o la fel ! In foarte multe organizaţii comer­ciale se întîmplă un fenomen ciu­dat : mulţi gestionari necinstiţi iau casa de bani a unităţilor în care lu­crează drept casă de credit. Se îm­prumută, hoţeşte, de la magazin ! Prinşi în culpă ei sunt imediat... a­­vertizaţi, mustraţi, prelucraţi şi lă­saţi în pace ! Dacă la regulament nu scrie că asemenea negustori trebuie scoşi definitiv din activitatea comer­cială­­ ! Fiind, într-un fel, tolerate de în­seşi prevederile regulamentului, aba­terile se ţin lanţ. De la începutul anului şi pînă acum în regiunea Plo­ieşti au fost înregistrate cîteva mii. Din registrele de evidenţă reiese că purtarea necuviincioasă faţă de clienţi, injuriile la adresa lor, lipsu­rile nemotivate şi întârzierile au de­venit abateri la ordinea zilei. îm­potriva lor, organizaţiile comerciale luptă neobosit cu... binecunoscutele observaţii şi mustrări. Rezultate: nimic pe tot frontul. Aceste sanc­ţiuni, bătrîne de 17 ani, care nu se deosebesc cu nimic una de alta, fiind egale în ineficacitate, s-au banalizat aşa de mult încît negustorul fără a­­vertisment nu e în... rîndul lumii. „Tehnica“ aplicării acestor sanc­ţiuni formale este şi ea tot bătrînă şi nespus de rudimentară , croită pe un calapod menit parcă să le facă şi mai ineficiente. Un ospătar de la restaurantul „Terasa Trandafirilor“ din Ploieşti s-a comportat necores­punzător faţă de un client. Ce a făcut clientul ? A scris pe o bucată de hîrtie despre nemulţumirea sa. Peste o săptămînă merceologul uni­tăţii (care ar trebui să se ocupe de aprovizionare şi nu de reclamaţiile cetăţenilor), deschide cutia de re­clamaţii. „Aşa ai procedat ?“ îl în­trebă el pe ospătar. „Nu“ — răspun­de acesta. Merceologul trebuie să facă atunci cercetări. Să întrebe pe colegii ospătarului... Aceştia nu-şi mai aduc însă aminte de nimic... Şi totul moare. Dar dacă cineva dovedeşte că ospătarul e vinovat ? Atunci se face un referat. Referatul e înaintat di­rectorului. Se face apoi o decizie de sancţionare. Hirtia merge „imediat“ (poate dura şi 6 luni) la secretară. Secretara o dă carierei. Cariera o duce la magazin sau la restaurant şi o înmânează nu cui trebuie, ci... cui se găseşte. Sunt cazuri cînd cer in culpă, nici nu ştie că a fost sancţio­nat ! Aşadar, sancţiuni orfane şi de rolul lor educativ, şi de cel represiv. Apă de ploaie ! A fost un lucrător din comerţ sancţionat ? Faptul nu mai impresio­nează pe nimeni. Nu impresionează am spus . Am cam exagerat puţin. In ancheta întreprinsă în rîndul ges­tionarilor, vânzătorilor, şefilor de ma­gazine ni s-a spus : sancţiunile... je­nează, supără un pic pe cei care le primesc. Atunci care este explicaţia numărului ridicat de sancţiuni ?“ E simplu — a sunat replica vânzători­lor, şefilor de magazin etc. Şefii noştri nu sunt pedepsiţi de nimeni. Tot timpul sancţiunile sunt deplasate pe umerii celor mai slabi... Adică pe umerii noştri“... Eroare gravă ! Şi directorii, şefii de servicii, contabili şefi etc, sînt la rîndul lor sancţionaţi, încă şi mai „drastic“ Atît de „drastic“ încît nici măcar bruma de severitate a regula­mentelor şi instrucţiunilor în vigoare nu se mai respectă. Iată ce spun a­­ceste regulamente : In cazul în care în reţeaua comercială se constată că lipsurile se perpetuează, cei vinovaţi (responsabili, directori), vor fi sever traşi la răspundere „mergîndu-se pînă la desfacerea contractului lor de muncă“. Prevederea este întru totul justificată. E una să te porţi necu­viincios cu un cumpărător şi cu to­tul altceva să neglijezi — ca respon­sabil de trust sau de organizaţie loca­lă — magazinele dintr-un oraş sau dintr-o regiune întreagă. S-au întîmplat cazuri cînd direc­tori de trust, de organizaţii comer­ciale, şefi de servicii etc. şi-au ne­glijat frecvent îndatoririle lor ofi­ciale ? Foarte multe. De 70 de ori au fost informate organele competente asupra deficienţelor grave din re­ţeaua comercială a regiunii Ploieşti. Rapoartele inspecţiei comerciale da stat au fost puse însă la dosar. Une­ori s-a trecut şi la sancţiuni. Se­vere . Pentru că a neglijat aprovizio­narea populaţiei din regiune cu lem­ne, directorul I.R. „Combustibilul“­­Ploieşti a primit amendă... 250 lei ! Directorul O.C.L. produse industria­le — Buzău încurajează desfacerea preferenţială de mărfuri. Penalizare: 150 lei. Directorul comercial al O.C.L. Alimentara din Tîrgovişte lasă oraşul fără pîine, fără carne, conserve, vin, apă minerală etc., etc..., şi o sută lei penalizare ! Mai am în faţă încă vreo 40 de exemple similare. Dar la ce bun să le dăm publicităţii ? Din toate re­zultă acelaşi lucru: Generozitatea fără margini a organelor de control faţă de abateri cu totul inadmisibile, am zice, incompatibile cu însuşirile pe care e necesar să le aibă un lu­crător în comerţ. ...Directori de organizaţii şi uni­tăţi comerciale, consilieri juridici, alţi specialişti şi lucrători din co­merţ apreciază unanim că între „faptă“ şi „răsplată“­­ între abatere şi sancţiune există o mare discre­panţă. Această nepotrivire se dato­­reşte în parte instrucţiunilor depă­şite de viaţă care precizează sanc­ţiunile. Fapt e că situaţia nu mai poa­te continua în acest fel. Sancţiunea este o măsură administrativă, cu ca­racter educativ, mobilizator. Ea nu trebuie aplicată „ca să fie“, de dragul de a o aplica, ci cu scopul foarte pre­cis de a împinge activitatea comer­cială mereu mai înainte, pe o treaptă superioară. Cînd îşi va intra în drep­turi acest instrument de perfecţio­nare a activităţii sectorului comer­cial , Gh. GRAURE (Urmare din pag. I) five. Fie că au fost izbiţi de anumite aspecte specta­culoase ale relaţiilor exis­tente între membrii acestui grup (modă, stridenţă, ad­miratori ai dansului mo­dern, amatori de bar etc.). Fie datorită unor exagerate constringeri familiale. Am un elev in această situaţie (mă feresc să-i dau numele din motive strict pedagogi­ce). Crescut acasă în legi spartane a găsit soluţia unei evadări într-un cerc de amici din afara şcolii, cerc cam anarhic, mimind o blazare prematură, impresionat nu­mai de gesturile-şoc. Am explicat părinţilor greşeala şi cu eforturi din partea tu­turor, lucrurile merg spre bine. Un alt caz mi-a dez­văluit şi altă cauză a ade­rării la prietenii destructi­ve : băiatul nu era tratat acasă cu destulă seriozitate, ca un om matur, nu i se dă importanţa cuvenită şi cre­de că işi cîştigă dreptul prin contractarea unor a­­semenea relaţii. Abia cind s-a ajuns la conflicte se­rioase, părinţii şi-au intuit greşeala şi lipsa de tact. In funcţie de aceste cau­ze ale constituirii unor an­­turaje se stabilesc şi sar­cinile educatorului. In pri­mul rînd el nu are drep­tul să ignore existenţa gru­purilor şi a influenţei lor asupra individului şi în al doilea rînd, trebuie să fo­losească această influenţă pentru a ajuta evoluţia fi­rească şi pozitivă a tânăru­lui. Atîta timp cît în spe­cial profesorul şi, prin el, şcoala ca instituţie educati­vă nu ţine seama de marea înrîurire a prieteniilor de grup,,va trece peste un fac­tor de o asemenea însem­nătate în formarea mai ales a adolescentului, ea nu va putea face faţă propriilor ei sarcini căci individul nu trăieşte izolat şi rupt de mediu, „vagaru in vacuo“, ci într-o interdependenţă evidentă, faţă de cei care-l înconjoară. Se impun cîte­va legi ale intervenţiei pe­dagogice indirecte prin an­turaj. Mai întîi educatorul nu trebuie să afişeze o su­perioritate nejustificată, su­perficială, un dispreţ aspru faţă de grupul constituit după arbitrarul unor pre­ferinţe independente, pen­tru că riscă să piardă în­crederea tinerilor. Apoi nu are dreptul să-şi încerce ca­pacităţile pedagogice înain­te de a analiza motivele pe care tînărul le are pentru a intra într-un anumit an­turaj dacă ele ţin de o criză temporară sau de o necesitate de perspec­tivă. Să stabilească cu exactitate trăsăturile fun­damentale ale grupului, de­terminantele sale profunde, înlăturînd crusta lor su­perficială pentru ca, în cunoştinţă de cauză, să le folosească adesea împotriva lor însele, să le canalizeze spre dezvoltarea aptitudi­nilor cu adevărat pozitive. Profesorul NICOLAE ŞER­­BAN ne relata un caz : — Unul din elevii mei, foarte talentat, înzestrat cu calităţi muzicale deosebite, intrase într-un cerc de stu­denţi alcătuind o formaţie de muzică uşoară care se producea prin diferite loca­luri. Işi neglijează şcoala şi pierde un an (clasa a IX-a), mediul barurilor de noapte nu este tocmai ni­merit pentru dezvoltarea ■a morală şi intelectuală. Dar vine într-o zi să mă roage să-l iau la mine în clasă şi insistă destul de mult ca să mă pună pe gin­­duri. Am aflat ulterior prin ceilalţi colegi ai lui că este îndrăgostit de cea mai bună elevă din clasa la care eram diriginte şi unde mă rugase să-l mut. Am accep­tat să-l iau la mine pentru a-l putea supraveghea mai îndeaproape şi pentru că fusese solicitat să cînte în­tr-un film muzical am in­tervenit pe lingă regizor, şi am stabilit ca băiatul să nu participe decit la turnările prime cu asentimentul şcolii. După aceea mi-am asociat fata, i-am explicat că va trebui să-l determi­năm să renunţe la grupul acela cu care cînta în loca­luri şi cu ajutorul ei, după lungi discuţii pedagogice îl determinăm să nu plece pe litoral în vacanţă în forma­ţia muzicală şi să înceapă studiul serios, sistematic. Anul acesta a intrat la Conservatorul „Ciprian Po­­rumbescu“ şi a căpătat o structură etică cu totul sa­tisfăcătoare. Ceea ce am căutat permanent să-i ino­culez a fost conştiinţa pro­priului talent pe care nu are dreptul să-l risipească şi credinţa că nu se va pu­tea realiza deplin intelec­tual fără o ţinută morală ireproşabilă. In procesul formării tî­­nărului, calităţile educato­rului sunt adesea determi­nante. De autoritatea, în­ţeleasă ca fermitate bine­voitoare, adică înţelegere şi respect, de tactul peda­gogic care înlătură osten­taţia intervenţiilor directe, constrîngerea şi sfidarea, de puterea exemplului de­pinde în mare parte for­marea spiritual-morală a adolescentului. Problema influenţei antu­rajului şi a posibilităţilor de utilizare a acestei in­fluenţe asupra unui individ interesează în mod cu to­tul deosebit organizaţia U.T.C. Ea are menirea să unească tineretul sub sem­nul aceleiaşi concepţii des­pre viaţă, să le insufle în­credere şi să-i mobilizeze într-o activitate continuă şi de perspectivă. MARIANA MIHAI, secretara organiza­ţiei U.T.C. de la Liceul „Dr. Petru Groza“, ne de­monstrează, pe un caz, cum s-a putut recupera un grup întreg caracterizat printr-o sfidare a celor mai simple reguli de bună pur­tare, printr-o falsă origina­litate în vestimentaţie etc . „ Am analizat structura lui, organizarea lui inte­rioară şi am observat cu atenţie ierarhia membrilor lui. Astfel am constatat unul din principalele mo­bile ale activităţii hazar­date a grupului. Iniţiativa şi autoritatea totală a con­ducătorului său, un băiat de 18 ani, repetent de vreo două ori, lipsit de un con­trol familial exigent, ini­ţiat în tot felul de expe­rienţe nefaste de prieteni mai mari. Se punea pro­blema izolării lui de cei­lalţi şi acest lucru nu se putea obţine decît prin for­marea unei opinii adecvate asupra capacităţilor lui. Am organizat atunci cîteva ac­ţiuni care pentru toţi tinerii erau foarte atractive şi in­teresante, dar în care ca­lităţile şi talentul fiecăruia, mobilitatea gîndirii şi pri­ceperea fiecăruia stabileau o nouă ierarhie a valorilor, de data aceasta pe criterii TlNĂRUL ŞI ANTURAJUL autentice. Tinerii au reac­ţionat imediat, aşa cum ne aşteptam, verificîndu-şi ve­chile judecăţi pripite. Am discutat despre antu­­raje mai mult ca factori educativi neorganizaţi şi deci cu consecinţe nu toc­mai binevenite. Sunt însă şi anturaje bune, stimula­tive, determinând formarea unor oameni superiori, printr-o emulaţie interioa­ră continuă, prin competi­ţia egală între membri. — Eu, spune inginerul STELIAN POP, datoresc foarte mult grupului de prieteni în care am intrat după ce am terminat fa­­cultatea cînd mă simţeam puţin dezorientat şi sin­gur. Incepusem să mă bla­zez, că circul fără rost în­­deplinindu-mă atît cit este necesar obligaţiile profesio­nale. Ei m-au îndemnat să-mi reiau munca în se­rios şi prin ritmul de via­ţă mi-am impus o revi­zuire a existenţei mele, pe toate planurile, o înţelegere mai profundă a utilităţii eforturilor cotidiene, o mai mare receptivitate faţă de tot ce mă înconjoară. In aglomeraţiile urbane moderne, individul care pătrunde pentru prima dată într-un mediu nou, total diferit de cel tradiţio­nal trăieşte sentimentul unei izolări care adesea îl poate determina să aleagă orice anturaj întîlneşte în cale. Iată de ce tinerii care îşi părăsesc casa familială mergînd la locurile lor de muncă în alte oraşe, sau pentru a-şi continua stu­diile în marile centre uni­versitare se cer urmăriţi mai îndeaproape. Educăm colectivul, educînd fiecare individ în parte. IN EDITURA POLITICĂ A APARUT: Probleme ac­tuale ale poli­ticii Partidului Comunist Român CULEGERE DE LECŢII PENTRU CURSURILE ŞI CERCURILE DE LA SATE Volumul cuprinde lecţiile : Orin­­duirea socialistă în România ; Parti­dul Comunist Român — conducă­torul poporului în construcţia socia­listă ; Industrializarea socialistă — obiectiv central al politicii econo­mice a Partidului Comunist Român ; Politica agrară a Partidului Co­munist Român ; Sarcinile stabilite de Congresul al IX-lea al P.C.R. privind creşterea producţiei agri­cole ; Rolul întreprinderilor agricole de stat în dezvoltarea agriculturii ; Rolul şi sarcinile staţiunilor de ma­şini şi tractoare în realizarea po­liticii partidului in agricultură ; În­tărirea economică-organizatorică a cooperativelor agricole de produc­ţie ; Republica Socialistă România — stat al oamenilor muncii de la orașe și sate ; Familia în socialism ; Educarea comunistă a oamenilor muncii. SCINTEIA miercuri 18 octombrie 1967 • Cînd plouă, strada noastră, situată sub nivelul străzilor dimprejur, se transformă într-o imensă baltă. Fără cisme de cauciuc, nu mai poţi ieşi din casă, pur şi simplu. Situaţia e arhicunoscută la Sfatul popular raional „23 August“. Ni s-a promis ultima dată că în primăvara acestui an strada va fi canalizată. Am nădăjduit că aşa se va întîmplă. Dar zadarnic. Iată-ne din nou toamna, în pragul ploilor şi nu ştim ce să facem : să ne procurăm costume de scafandri . Virgil ONESA str. Ion Polizu nr. 42, raionul 23 August — Loco • Direcţia Miliţiei regiunii Dobrogea ne-a sem­nalat cele ce urmează : Ministerul Industriei Con­strucţiilor, prin Di­recţia generală a silicaţilor, a repar­tizat, la 4 II 1965, fabricii de ciment „Stînca“ din Brăi­la o autoforeză... în stare de nefuncţio­­nare. In aceeaşi stare de nemişcare fabrica din Brăila a repartizat utila­jul carierei sale de piatră din Topalu,­­ regiunea Dobrogea. După mai multe încercări nereuşite de a-1 repara, cei de la carieră au comunicat că n-au ce să facă cu el defect, punîndu-1 la dispoziţia sus­­scrisei direcţii ge­nerale. De atunci, de cînd a fost adusă — sînt doi ani şi mai bine , autoforeza şi autocamionul pe care este instalată stau şi ruginesc, sub cerul liber, şi aşteaptă dispoziţiile direcţiei generale din minister. Dar nu stau degeaba. Fabrica „Stînca“ a plătit pînă acum amortismente în valoare de peste 43 000 de lei. Inactivitatea se plăteşte. Dar, din păcate, plătesc cei nevinovaţi. Vinovaţii... se spală pe mîini. Cu banii altora, bineînţeles. E drept ? • Legătura dintre muzeul Goleşti din comuna cu acelaşi nume şi oraşul Piteşti este făcută, pe hîrtie, de şase autobuze I.G.O. Spunem pe hîrtie, deoarece în realitate, din motive pe care nu ni le putem explica, autobuzele fac cap de linie la hotarul co­munei Ştefăneşti-Văleni, la 2 km distanţă de muzeu şi de gară. Ce fac vizitatorii muzeului ? Ce să facă ? Decît să suporte „explicaţiile“ (citiţi mojiciile) unor şoferi de pe aceste autobuze, preferă să parcurgă „per pedes“ distanţa respectivă. Deci, dacă, aflîn­­du-vă în Piteşti şi vrînd să vizitaţi muzeul din Goleşti, vă hotărîţi să vă urcaţi într-un autobuz I.G.O. pe care scrie „Piteşti-Goleşti“, nu vă lăsaţi convinşi de ceea ce scrie pe tăbliţă, ci pregătiţi-vă să parcurgeţi pe jos 4 km de drum. Ion MARINESCU str. Trivale 14 — Piteşti • Soţii Elena şi Constantin Dima din Brăila, stra­da Theodor Aman nr. 35, sunt de mai mulţi ani în ceartă cu vecinul lor de apartament, Constantin Gună. Certurile capătă uneori caracter violent. Cine e de vină, nu se ştie. Mai arţăgoşi, soţii Dima au recurs în ultimul timp la un procedeu murdar: reclamaţii şi parareclamaţii cuprinzînd învinuiri născocite, cu caracter penal, la adresa vecinului lor Constantin Gună, şofer la întreprinderea pisci­colă din Brăila. Trimise peste tot, inclusiv redac­ţiei, aceste reclamaţii au fost cercetate de miliţie şi găsite total neîntemeiate. Autorilor lor li s-a atras atenţia de către miliţie asupra riscului pe care şi-l asumă făcînd reclamaţii tendenţioase. Dar nu s-au potolit. In termeni juridici, acţiunea lor se cheamă „denunţare calomnioasă“ şi legea o pe­depseşte cu închisoare. Dintr-un răspuns al Direc­ţiei Miliţiei regiunii Galaţi aflăm că cel calomniat s-a adresat justiţiei. Aşadar, ulciorul nu merge de multe ori la apă. • In primăvară am cumpărat din Botoşani o ca­napea „Trivale“, produsă de C.I.L. Piteşti. Mai bine n-o cumpăram ! Cum am ajuns cu ea acasă, s-a desfăcut din toate încheieturile. Am sesizat O.C.L. Botoşani, a venit un meşter acasă, dar n-a putut s-o repare. „Tre­buie schimbată“ — mi-a zis el. Am scris fabricii şi am primit răspuns că nu se mai produc astfel de canapele. Nu se mai produc probabil pentru că sînt proaste. Dar de vîndut se vînd, așa rele, cum sînt. Canapeaua costă 2 300 lei. Ce să fac ? Că doar n-o să rămîn eu păgu­bit datorită negli­jentei altora ! Mihai CHIPER comuna Ștefănești, raionul Botoșani • Am lucrat, pînă anul trecut pe vremea aceasta, la şantierul de montaj centrale electrice Bucureşti- Sud. La plecare, mai aveam de primit, pentru munca depusă pe şantier, 1 027 lei. „Mergi sănătos, că o să-ţi trimitem banii acasă prin poştă“ — mi-a spus tov. Boris de la serviciul financiar al şantie­rului. Şi mi-am văzut de treabă. Am aşteptat un timp, am revenit, am mai aşteptat cîteva luni şi iarăşi am venit la şantier să întreb de bani. „Mai ai răbdare“ — mi-a spus acelaşi tov. Boris. Am avut răbdare un an de zile. Poate că nu-l mai rabdă pe el forurile superioare ! Ion I. CIOBANU Splaiul Unirii nr. 64, raionul T. Vladimirescu — Loco • La 23 septembrie a.c., am trimis, prin mandat telegrafic, o sumă de bani de la oficiul P.T.T.R. — Bîrlad. Destinatar : Munteanu Gheorghe (fratele meu), comuna Movila Ruptă, raionul Săveni, re­giunea Suceava. La 2 octombrie mă pomenesc cu banii retur. „Destinatarul necunoscut“ — mi s-a spus. Cam aşa ? Omul locuieşte acolo de cînd s-a născut. Mă uit pe formularul-telegramă şi, cînd colo alt nume : Merdiean Gheorghe. Bineînţeles că, sub acest nume inventat de telegrafistele oficiului, omul era necunoscut în comună. In încheiere, un sfat . Toţi acei care vor să-şi schimbe numele de familie se pot adresa cu încredere oficiului P.T.T.R. — Bîrlad. Serviciu garantat. Atît în ce priveşte schimbarea numelui, cît şi în privinţa expedierii unor sume de bani prin mandat telegrafic ! V. MUNTEANU Str. Horia nr. 3 Bîrlad • reclamații­­ • sesizări •răspunsuri Pescarii amatori (pe lacul Herăstrău din Capitală) Foto : Gh. Vintilă LA RESTAURANTUL „UNIVERSITĂŢII“ Restaurantul „Universităţii“ din bd. Republicii nr. 6, re­novat şi modernizat, oferă o ambianţă plăcută pentru ser­virea micului dejun. La prinz, intre orele 12—18 se pot servi meniuri la pensiune. La aceas­tă unitate este rezervat un spaţiu special pentru elevi. Ei pot servi meniul complet de pensiune (2 feluri de mîncare, pîine şi desert) la preţul de 7,50—10,50 lei. In fiecare seară, restaurantul „Universităţii" oferă diferite preparate şi specialităţi culi­nare care se găsesc numai aici: escalopine de porc cu sos de vin, specialităţi asortate la grătar compuse din fripturi de vacă, de porc, cîrnăciori, vră­­bioare, mici etc., puinişoare calde de casă, vinuri din soiuri pure. Nu lipseşte nici progra­mul muzical susţinut de or­chestră. LA „DOI COCOŞI“ Unul din cele mai agreabile locuri de popas, intr-un cadru natural plăcut, se află pe şo­seaua Străuleşti, nr. 6. Este vorba de restaurantul „Doi cocoşi“, cu teren de parcare pentru autoturisme. Atei se poate ajunge şi cu tramvaiele 6 şi 20, care circulă in direcţia Bucureştii Noi. La restaurantul „Doi cocoşi“ se pot comanda diferite spe­cialităţi la grătar cu cărbuni din lemn: pui, muşchi, muş­­chiuleţ, rinichi, creier, fudulii, măduvioare şi crap la proţap. De asemenea, se pot servi o serie de preparate culinare de­licioase. Produse chimice cu multiple întrebuinţări Fabrica „Chimica“ din Mă­­răşeşti realizează o gamă largă de produse pe care le livrează pe bază de contracte. Iată cîteva produse chimice cu multiple întrebuinţări : clei de oase şi clei de piele, gelatină industrială, grăsime de oase şi grăsime de piele, spumogen lichid şi praf, cărbune animal tehnic, mangal din coji de nuci, ulei de oase, făină de oase calcinată, fosfat tricalcic alimentar, precum şi lacuri, vopsele şi emailuri.

Next