Scînteia, noiembrie 1967 (Anul 36, nr. 7510-7539)

1967-11-21 / nr. 7530

in pagina a il-a Ș­COALA UZINALĂ DUPĂ UN AN DE STAGIERAT PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE. UNIȚI-VĂ! Anul XXXVII Nr 7530 Marti 21 noiembrie 1967 6 PAGINI - 30 BANI DOCUMENTELE PLENAREI C. C. AL P. C. R. in dezbatere Perfecţionarea sistemului de aprovizionare si desfacere Dumitru FUNDĂTURĂ doctor in economie, directorul Oficiului de aprovizionare şi desfacere al Capitalei Proiectul de Directive cu privire la perfecţionarea conducerii şi plani­ficării economiei naţionale cuprinde un important capitol referitor la îm­bunătăţirea sistemului de aprovizio­nare şi desfacere. Este şi firesc să se abordeze această problemă, întrucît continuitatea viguroasă a procesului de producţie în întreprinderi implică şi o aprovizionare ritmică cu mate­rii prime şi materiale, în volumul şi sortimentele strict necesare. Măsurile preconizate de proiectul de Directive urmăresc înlăturarea fe­nomenelor negative, care au impri­mat sistemului de aprovizionare şi desfacere rigiditate, inoperativitate, generînd consecinţe economice finan­ciare uneori ireparabile. Se precede ceea ce este deosebit de important și anume — aşezarea pe baze înnoitoare a metodologiei de aprovizionare , se vor repartiza centralizat numai pro­dusele sau grupele de produse din nomenclatorul Consiliului de Miniş­tri, care va fi bine dimensionat şi se va referi la cele cu o importanţă hotărîtoare pentru dezvoltarea ramu­rilor şi subramurilor economiei. O dată precizate aceste norme per­fecţionate de repartizare a produse­lor, trebuie amintit că centrala in­dustrială va deveni „focarul" în care se vor concentra nevoile tuturor be­neficiarilor, corespunzător atribuţiilor acesteia ; tot ea va asigura acoperi­rea necesităţilor cu materiile prime şi materialele solicitate de desfăşu­rarea procesului de producţie. Aceas­ta înseamnă că fiecare centrală in­dustrială va fi, în acelaşi timp, un coordonator al desfacerii materiilor prime şi materialelor ce se fabrică în întreprinderile din subordine. Competenţele largi ce se acordă cen­tralelor industriale în acest domeniu se fundamentează pe faptul că ele îşi vor asigura riguros portofoliul de co­menzi, în funcţie de care se concre­tizează planul de producţie, de apro­vizionare şi planul de desfacere şi, mai departe, prin relaţii directe se programează desfăşurarea circulaţiei materialelor de la producător la con­sumatorul lor. Pentru simplificarea şi creşterea operativităţii în procu­rarea materiilor prime şi materiale­lor se prevede ca, în cazul materia­lelor mai puţin importante şi nedefi­citare, relaţiile de comandare — con­tractare — livrare să se poarte direct între întreprinderile furnizoare şi cele beneficiare. Avantajele sînt evidente. Fluxul de sete și documente va urma filiera pînă la „centru“ numai pentru un nu­măr restrîns de produse. Toate celelalte operațiuni privind co­mandarea, contractarea, livrarea şi suplimentarea pe parcurs, la produsele descentralizate, se vor desfăşura direct între centralele in­dustriale sau, după caz, direct între întreprinderile producătoare şi cele consumatoare. Ca urmare, se va con­feri planului de aprovizionare su­pleţe, mobilitate şi operativitate, în strînsă concordanţă cu celelalte sec­ţiuni ale planului de stat. La toate acestea trebuie adăugate măsurile referitoare la perfecţionarea sistemului actual al contractelor eco­nomice. Din proiectul de Directive *• desprinde că atunci cînd contrac­tarea este strîns legată de specializa­rea întreprinderii furnizoare, cînd fabricarea unor produse comportă un ciclu lung sau relaţiile cu beneficia­rii nu suferă mari schimbări, întru­cît e vorba de mărfuri tradiţionale, se recomandă să fie promovate con­tracte economice de livrare pe ter­men lung. Asemenea relaţii contrac­tuale oferă furnizorilor posibilitatea să cunoască pe o perioadă mai înde­lungată nevoile beneficiarilor în ce priveşte sortimentul, calitatea, tipo­­dimensiunile, să organizeze din timp realizarea integrală a prevederilor graficelor de livrare. Neîndoielnic, îmbunătăţirea siste­mului de aprovizionare şi desfacere presupune, totodată, reorganizarea reţelei de baze şi depozite. Configu­raţia acestei reţele este astăzi în cea mai mare parte necorespunză­toare cerinţelor impuse de o bună aprovizionare cu cantităţi nevagona­­bile de materii prime şi materiale. Pe de o parte, numărul actual de baze şi depozite este în anumite ca­zuri prea mic faţă de volumul de activitate ce trebuie să-l realizeze, unele ministere, ca Ministerul Eco­nomiei Forestiere, Ministerul Indus­triei Construcţiilor, Ministerul In­(Continuare în pag. a III-a) PORTUL CONSTANTA — VEDERE PANORAMICA Foto : Gh. Vinţilă ECHILIBRUL NUMIT DECENŢA ancheta socială Dacă „la om totul trebuie să fie frumos , şi faţa, şi îmbrăcămintea, şi sufletul, şi gîndurile“, potrivit unei nobile aspiraţii umaniste — ce anume tulbură cîteodată acest echilibru ? De unde provin manifestările de in­decenţă ? O parte dintre cei ches­tionaţi de noi indică şi a­­cuză surse directe : un ma­gazin (sau mai multe) care pun în vînzare modele ex­travagante de şepci şi cra­vate, o emisiune TV care a „popularizat“ nu se ştie ce tip de coafură, un film, o excursie, un café-bar... Ar exista deci nişte cauze precise, uşor identifi­cabile, un fel de capcane ale „răului“ sau emiţători de influenţe negative care acţionează prompt şi auto­mat. Vrem să nu mai ac­ţioneze ? sună corolarul a­­cestei opinii, atunci să le interzicem. Potrivit acestei logici cristaline, copiilor le-ar trebui interzise dul­ciurile fiindcă s-ar putea să le strice dinții. Astfel de soluţii „radica­le" pleacă, în general, de la — Prima parte a acestei anchete a apărut un nu­mărul 7523 din 14 noiem­brie al ziarului, cele mai bune intenţii — e­­vident — cind nu servesc drept pavăză unui anume filistinism sau gustul ofi în­doielnic care face idiosin­crasie în faţa a tot ce iese de sub tutela şablonului ce­nuşiu. Bune intenţii, bizuite pe un vechi şi verificat principiu , înlătură cauza şi va dispărea efectul. Nu­mai că unii pedagogi, din miopie sau comoditate, con­fundă termenii şi, luînd e­­fectul drept cauză, acţio­nează de fapt exclusiv îm­potriva acestuia. Ei ajung să se războiască cu nişte manifestări exterioare, în loc să-şi concentreze aten­ţia şi energia asupra unor mentalităţi ; din cauza pă­rului (atît de repede schim­bător !) nu văd năravul... O atitudine care se vrea cu orice preţ drastică eşu­ează adesea în formalism, conducînd la efecte contra­rii. Un exemplu oarecare, dar semnificativ : „Noi ve­ghem — îmi spunea direc­torul Casei de cultură a ti­neretului din raionul Tudor Vladimirescu, Ion Butoi — ca la serile de dans să se respecte o ţinută vestimen­tară decentă. La intrare, băieţilor li se cere să aibă cravată. Se mai întîmplă ca unii s-o uite acasă sau să nu fie obişnuiţi cu ea. A­­tunci, ca să fie „în regulă“, îşi leagă la gît cordonul de la balonzaid şi li se permi­te accesul“, şi iată cum, datorită unei atitudini pur formale, un principiu bun se transfor­mă în opusul lui, în inde­cenţă vestimentară. Indife­rent de surogat, totul este să se... mimeze buna-cuvi­­inţă ! Tînărul căruia i se serveşte o astfel de lecţie nu mai priveşte decenţa drept o comportare fireas­că, sinceră, reflex al unei convingeri, ci ca pe o disi­mulare impusă, ca pe un act de conformism social, înseamnă — îi mijeşte lui un gînd — că a te comporta civilizat este tot una cu „a te face“, ca intr-un fel de joc al aparenţelor, ale cărui reguli le poţi călca avînd doar grija să nu fii văzut. Interzicerea fără argu­mente impinge fie la nesin­­ceritate comportamentală „de ochii lnmii“, deci la ipo­crizie, fie la refuzul de a respecta o bună-cuviință suspectă de ipocrizie. — Recent a apărut un „îndreptar de comportare civilizată“, excelent ca idee, dar care este departe de a ne face să trăim într-o so­cietate civilizată, chiar dacă toată lumea ar urma reţe­­tarul — e de părere Mar­cian Bleahu, director ad­junct ştiinţific al Institutu­lui geologic. Buna-cuviinţă nu se rezumă la o chestiu­ne de mici deprinderi (asta da ! asta nu !), ci se clă­deşte pe o anumită atitudi­ne faţă de viaţă, presupune însuşirea conştientă a unor norme etice. Uneori însă lucrurile sunt astfel prezen­tate ca şi cum indecenţa — limbajul trivial, argoul voit şocant, ţinuta dezordo­nată etc. — ar fi o simplă încălcare a „etichetei“ După mine, educaţia decen­ţei trebuie raportată la li­niile largi ale dezvoltării armonioase a personalităţii, la acele însuşiri spirituale care dau conţinut autentic traiului civilizat. Ne găsim pe un teren gin­gaş, pentru a cărui cultiva­re e nevoie de uneltele fine ale pedagogiei sociale, iar nu de rudimentara sapă de plivit, chiar dacă e mînuită cu bune intenţii. Am făcut următoarea experienţă, în cadrul anchetei de faţă : am întrebat cinci persoane — care prin natura pregătirii Victor VANTU (Continuare în pag. a II-a) Contravenienţi PE DOUĂ SI PE PATRU ROTI Zi de noiembrie. Vremea poartă haine din cele mai ponosite. In faţa noastră peisajul este tăiat în două de panglica asfaltată a şoselei. în contrast însă cu chipul mohorît al toamnei, în jur e ani­maţie : intr-un continuu du-te-vino circulă tot soiul de vehicule — autocamioane, turisme, motocicle­te, împreună cu o echipă de control a Direcţiei generale a miliţiei pornim într-o acţiune de de­pistare a celor care ignorează regulile circulaţiei. Este sîmbătă, ora 14:30. Pe drumul care duce spre Piteşti domneşte disciplina : autovehiculele păs­trează între ele distanţa legală, merg cu viteză regulamentară, la depăşiri se semnalizează prompt şi corect... Parcă o mină nevăzută dirijează, într-o sincronizare perfectă, întreaga circulaţie. — In ultima vreme — ne spune tov. maior Gh. Ene — datorită amenajărilor efectuate pe drumu­rile publice, acţiunilor de popularizare a regulilor de circulaţie în rîndul celor mai diferite categorii de oameni, datorită exigenţei sporite a lucrăto­rilor de miliţie în ce priveşte respectarea nor­melor de circulaţie, am reuşit să împiedicăm creş­terea numărului de accidente. Dar n-am ajuns încă în situaţia mult dorită de a înlătura toate „necazurile“ circulaţiei rutiere. Recalcitranţii, con­travenienţii, cu întreg cortegiul de abateri , beţia vitezei, alcoolismul, nerespectarea prevederi­lor cu privire la depăşire, la folosirea luminilor pe timp de noapte, la schimbarea direcţiei de mers, acordarea priorităţii etc. — „răsar“ încă acolo unde nu te aştepţi şi cauzează accidente dintre cele mai grave, adesea mortale. — Remarcaţi, „plutonul“ se agită — ne atrage atenţia tovarăşul maior. Scăpaţi de „hopul“ punc­tului de control, unii dintre cei care respectă regulile doar cînd bănuiesc că sînt supravegheaţi acasă pe accelerator. Iată unul : zvîcneşte, înceti­neşte, ocupă mijlocul şoselei, parcă dansează. Notăm : autobuzul 32 B-4931. Ce-o fi avînd de gînd ? Răspunsul il căpătăm în momentul cînd motociclistul Constantin Zugravu încearcă să-l de­păşească. Pentru o clipă avem impresia că „MZ“-ul va fi răsturnat în şanț. Dînd însă dovadă de pre­zență de spirit, motociclistul accelerează la maxi­mum, scăpînd astfel de presingul autobuzului care nu-i da voie să o ia înainte. Dacă ezita, s-ar­­ trezit cu siguranţă în şanţ. — Ştiţi pentru ce v-am oprit ? — 11 întreabă ofiţerul de miliţie pe cel de la volanul auto­buzului ? — Probabil că am greşit, dar nu eu, ci tovarăşul a vrut să se angajeze în depăşire... Şi şoferul Jean Ionaşcu îl perforează cu privirea pe motociclistul care îndrăznise să-l depăşească tocmai pe el ! Apoi, ca să salveze aparenţele, adaugă candid : „Vă rog să mă iertaţi“ ! Amenda achitată şi notarea indisciplinei săvîrşite pe tichetul permi­sului de conducere constituie un avertisment dat contravenientului pentru ca în viitor să respecte cu stricteţe normele de circulaţie. Dumitru MINCULESCU (Continuare in pag. a II-a) Tovarăşul Nicolae Ceauşescu a primit pe ambasadorul Uniunii Sovietice la Bucureşti Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, se­cretar general al Comitetului Cen­tral al Partidului Comunist Român, a primit luni 20 noiembrie 1967 pe ambasadorul extraordinar şi pleni­potenţiar al Uniunii Sovietice la Bucureşti, tovarăşul A. V. Basov, la cererea acestuia. Primirea s-a desfăşurat într-o atmosferă caldă, tovărăşească, în pagina a lll-a C­ONFERINŢELE ORGANIZAŢIILOR REGIONALE DE PARTID • CLUJ • GALAŢI mm mmmmmmm mmmmmmm* mmmmmmmmm mmm—mm mmmmmmm mmmmmmmmm mmmmmmm mmmmmmmmm mmmmmmmmm mmmmmmmmm mmbJ Intr-unul din laboratoarele staţiunii experimentale agricole Argeş (Foto : M. Cleo) CLIMATUL Alexandru MIRODAN tutindeni, arătîndu-i-se laboratoa­rele şi maşinile (foarte la zi cu de­ceniul), explicîndu-i-se cu amă­nunte sistemul de organizare şi planificare, oferindu-i-se general documentaţii, tabele şi experienţe anume efectuate. Poetul, care, în ciuda talentului său mare, nu era lipsit de simțul realităților contem­porane, avînd chiar ataşament pen­tru știință, privea, asculta și dădea paşnic din cap. — Domnule Hikmet — i s-a a­­dresat la sfîrșit unul dintre direc­tori — dacă doriți să puneți între­bări... — Mulțumesc, răspunse vizita­torul. Am într-adevăr cîteva nedu­meriri de natură ştiinţifică. De la cîteva nedumeriri (poetul poseda, de fapt, întotdeauna o cantitate apreciabilă) se ridicaseră la vreo douăzeci. A primit clarificări la toate. — Şi acum o întrebare mai seri­oasă, a urmat scriitorul. O întrebare la care dacă un capăt răspuns îmi va fi cu neputinţă să înțeleg ce-i cu institutul şi ce faceţi dumnea­voastră aici. Directorul l-a privit surprins. — Vă rog. — Cum e climatul ? Climatul fabricii, secției, secto­rului, institutului de proiectări, tea­trului, statului popular, facultăţii, lăcaşului de cultură, direcţiei gene­rale şi un genere al oricărui or­ganism social unde lucrează mai mult de două persoane reprezintă un factor atît de însemnat, îneît — spre deosebire de toate celelalte elemente ce alcătuiesc unitatea respectivă (sediu, maşini-unelte, metode) — nu poate fi descris de­cit cu foarte mare greutate. De a­­ceea probabil e înfăţişat atît de rar. De aceea, probabil, citind ra­poarte sau reportaje despre starea de lucruri existentă în întreprinde­rea X vom avea prilejul să aflăm o mie de adevăruri, dar al o mie unu­ lea adevăr mai abstract ce-i drept (ceea ce nu este echivalent cu ne-real) şi care poartă numele de climat, nu-l vom întîlni. Şi totuşi asupra acestui factor greu detectabil este necesar să Îndreptăm atenţia oricărei acţiuni de cercetare profundă şi întele­­gere. Deoarece structura climatului e decisivă pentru apariţia şi dez­voltarea forţelor creatoare. Cum poate fi definit, la urma urmei, cli­matul acela favorabil la care riv­­neşte orice om al cărui scop pe acest pămînt se ridică deasupra... frigiderului, ba chiar deasupra Renault-ului 16 (sunt cazuri !). Pre­(Continuare în pag. a II-a) Acum cîţiva ani am avut prile­jul într-o fără să-l însoţesc pe re­gretatul poet Nazim Hikmet, într-o vizită de cîteva ceasuri, prin încă­perile unui institut de cercetări Ştiinţifice. Hikmet era aşteptat a­­colo, lumea-l ştia bine din reputa­ţie și numaidecît a fost condus pro- PREZENTAREA SCRISORILOR DE ACREDITARE DE CĂTRE AMBASADORUL SUEDIEI IN ROMÂNIA Preşedintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, Chivu Stoica, a primit luni 20 no­iembrie pe noul ambasador ex­traordinar şi plenipotenţiar al Sue­diei în Republica Socialistă Româ­nia, baronul Carl Rappe, care și-a prezentat scrisorile de acreditare. In pag. a V-a — cuvîntările rostite. Capacităţi de producţie puse în funcţiune cu 50 de zile mai devreme Colectivul Uzinei de produse so­dice din Ocna Mureşului şi între­prinderea de construcţii-montaj Cluj raportează darea în exploa­tare a obiectelor de investiţii care condiţionează atingerea capacităţii de producţie de 400 000 tone carbo­nat de sodiu brut, cu 50 de zile îna­inte de termenul planificat. După probe tehnologice de 6 zile, de la data de 16 noiembrie s-a atins ca­pacitatea proiectată cu 45 de zile înainte de termen. In acest fel uzi­na va produce peste plan în trimes­trul IV 4 000 tone sodă calcinată de calitate extra destinată în între­gime exportului. mffMm«iiiiiOT jPeisaj olandezi I Dorina RĂDULESCU t ț --------------------------------------- | Intr-un bulgăre greu de sticlă, care presa teancul de hîrtii din colţul biroului, se ve­dea o căsuţă aseme­nea colibei de turtă dulce din poveştile lui Andersen. O casă co­lorată, alături de o moară cafenie ce se profila pe un cer plumburiu. Obiectul era cînd util, cînd decorativ, cînd de prisos — pînă a dis­părut. Unde o fi Am­sterdamul ? Bolova­nul de sticlă voia să reprezinte ceva din Olanda. Sînt ţări şi oraşe care trăiesc în imagi­naţia noastră, sugera­te de un nume, de un desen sau de un o­­biect, in afara indica­ţiilor istorice sau geo­grafice învăţate. Fiecare ţară are tră­săturile ei caracteris­tice, dar uneori se cere multă subtilitate ca să le deosebeşti. In Olanda, totul e altfel. Casele au per­­deluţe dantelate agă­ţate numai în partea de sus a ferestrelor, etalind ca într-o vi­trină întregul inte­rior, in care-ţi poţi a­­dinci obraznic privi­rile pînă la ferestrele din celălalt capăt, la fel cum îşi înfig copiii degetele in crema de ciocolată. Case ase­mănătoare din cără­midă roşie, cu straturi de flori in jur, cu flori în glastra din mij­locul mesei, cu bibe­loul din porţelan de Delft şi cu nelipsita floare a ghiveciurilor din fereastră. Case mici presărate în iar­bă sau plutind pe ca­nale, atît de mici că te îndeamnă parcă să le spui marilor ne­gustori olandezi: „Im­pachetează-mi-o, că o iau acasă“ Oraşe mari indus­triale, ale căror cen­tre vechi se păstrează de sute de ani ne­schimbate, unde clă­dirile înghesuite une­­le intr-altele se prop­tesc parcă intimidate împotriva trepidaţii­lor, a trepidaţiilor pe care le fac in secolul nostru autovehiculele şi duduitul marilor uzine. Olanda e ţara pă­şunilor grase care păstrează de-a lun­gul anului culoarea antiastenică de un verde proaspăt. Pă­şuni pe care vacii* nu le părăsesc in nici un anotimp. Vaci pestriţe, negru cu alb, cu ugerele pline, cu priviri umede, vin (Continuare in pag. a V-a)

Next