Scînteia, noiembrie 1967 (Anul 36, nr. 7510-7539)
1967-11-21 / nr. 7530
in pagina a il-a ȘCOALA UZINALĂ DUPĂ UN AN DE STAGIERAT PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE. UNIȚI-VĂ! Anul XXXVII Nr 7530 Marti 21 noiembrie 1967 6 PAGINI - 30 BANI DOCUMENTELE PLENAREI C. C. AL P. C. R. in dezbatere Perfecţionarea sistemului de aprovizionare si desfacere Dumitru FUNDĂTURĂ doctor in economie, directorul Oficiului de aprovizionare şi desfacere al Capitalei Proiectul de Directive cu privire la perfecţionarea conducerii şi planificării economiei naţionale cuprinde un important capitol referitor la îmbunătăţirea sistemului de aprovizionare şi desfacere. Este şi firesc să se abordeze această problemă, întrucît continuitatea viguroasă a procesului de producţie în întreprinderi implică şi o aprovizionare ritmică cu materii prime şi materiale, în volumul şi sortimentele strict necesare. Măsurile preconizate de proiectul de Directive urmăresc înlăturarea fenomenelor negative, care au imprimat sistemului de aprovizionare şi desfacere rigiditate, inoperativitate, generînd consecinţe economice financiare uneori ireparabile. Se precede ceea ce este deosebit de important și anume — aşezarea pe baze înnoitoare a metodologiei de aprovizionare , se vor repartiza centralizat numai produsele sau grupele de produse din nomenclatorul Consiliului de Miniştri, care va fi bine dimensionat şi se va referi la cele cu o importanţă hotărîtoare pentru dezvoltarea ramurilor şi subramurilor economiei. O dată precizate aceste norme perfecţionate de repartizare a produselor, trebuie amintit că centrala industrială va deveni „focarul" în care se vor concentra nevoile tuturor beneficiarilor, corespunzător atribuţiilor acesteia ; tot ea va asigura acoperirea necesităţilor cu materiile prime şi materialele solicitate de desfăşurarea procesului de producţie. Aceasta înseamnă că fiecare centrală industrială va fi, în acelaşi timp, un coordonator al desfacerii materiilor prime şi materialelor ce se fabrică în întreprinderile din subordine. Competenţele largi ce se acordă centralelor industriale în acest domeniu se fundamentează pe faptul că ele îşi vor asigura riguros portofoliul de comenzi, în funcţie de care se concretizează planul de producţie, de aprovizionare şi planul de desfacere şi, mai departe, prin relaţii directe se programează desfăşurarea circulaţiei materialelor de la producător la consumatorul lor. Pentru simplificarea şi creşterea operativităţii în procurarea materiilor prime şi materialelor se prevede ca, în cazul materialelor mai puţin importante şi nedeficitare, relaţiile de comandare — contractare — livrare să se poarte direct între întreprinderile furnizoare şi cele beneficiare. Avantajele sînt evidente. Fluxul de sete și documente va urma filiera pînă la „centru“ numai pentru un număr restrîns de produse. Toate celelalte operațiuni privind comandarea, contractarea, livrarea şi suplimentarea pe parcurs, la produsele descentralizate, se vor desfăşura direct între centralele industriale sau, după caz, direct între întreprinderile producătoare şi cele consumatoare. Ca urmare, se va conferi planului de aprovizionare supleţe, mobilitate şi operativitate, în strînsă concordanţă cu celelalte secţiuni ale planului de stat. La toate acestea trebuie adăugate măsurile referitoare la perfecţionarea sistemului actual al contractelor economice. Din proiectul de Directive *• desprinde că atunci cînd contractarea este strîns legată de specializarea întreprinderii furnizoare, cînd fabricarea unor produse comportă un ciclu lung sau relaţiile cu beneficiarii nu suferă mari schimbări, întrucît e vorba de mărfuri tradiţionale, se recomandă să fie promovate contracte economice de livrare pe termen lung. Asemenea relaţii contractuale oferă furnizorilor posibilitatea să cunoască pe o perioadă mai îndelungată nevoile beneficiarilor în ce priveşte sortimentul, calitatea, tipodimensiunile, să organizeze din timp realizarea integrală a prevederilor graficelor de livrare. Neîndoielnic, îmbunătăţirea sistemului de aprovizionare şi desfacere presupune, totodată, reorganizarea reţelei de baze şi depozite. Configuraţia acestei reţele este astăzi în cea mai mare parte necorespunzătoare cerinţelor impuse de o bună aprovizionare cu cantităţi nevagonabile de materii prime şi materiale. Pe de o parte, numărul actual de baze şi depozite este în anumite cazuri prea mic faţă de volumul de activitate ce trebuie să-l realizeze, unele ministere, ca Ministerul Economiei Forestiere, Ministerul Industriei Construcţiilor, Ministerul In(Continuare în pag. a III-a) PORTUL CONSTANTA — VEDERE PANORAMICA Foto : Gh. Vinţilă ECHILIBRUL NUMIT DECENŢA ancheta socială Dacă „la om totul trebuie să fie frumos , şi faţa, şi îmbrăcămintea, şi sufletul, şi gîndurile“, potrivit unei nobile aspiraţii umaniste — ce anume tulbură cîteodată acest echilibru ? De unde provin manifestările de indecenţă ? O parte dintre cei chestionaţi de noi indică şi acuză surse directe : un magazin (sau mai multe) care pun în vînzare modele extravagante de şepci şi cravate, o emisiune TV care a „popularizat“ nu se ştie ce tip de coafură, un film, o excursie, un café-bar... Ar exista deci nişte cauze precise, uşor identificabile, un fel de capcane ale „răului“ sau emiţători de influenţe negative care acţionează prompt şi automat. Vrem să nu mai acţioneze ? sună corolarul acestei opinii, atunci să le interzicem. Potrivit acestei logici cristaline, copiilor le-ar trebui interzise dulciurile fiindcă s-ar putea să le strice dinții. Astfel de soluţii „radicale" pleacă, în general, de la — Prima parte a acestei anchete a apărut un numărul 7523 din 14 noiembrie al ziarului, cele mai bune intenţii — evident — cind nu servesc drept pavăză unui anume filistinism sau gustul ofi îndoielnic care face idiosincrasie în faţa a tot ce iese de sub tutela şablonului cenuşiu. Bune intenţii, bizuite pe un vechi şi verificat principiu , înlătură cauza şi va dispărea efectul. Numai că unii pedagogi, din miopie sau comoditate, confundă termenii şi, luînd efectul drept cauză, acţionează de fapt exclusiv împotriva acestuia. Ei ajung să se războiască cu nişte manifestări exterioare, în loc să-şi concentreze atenţia şi energia asupra unor mentalităţi ; din cauza părului (atît de repede schimbător !) nu văd năravul... O atitudine care se vrea cu orice preţ drastică eşuează adesea în formalism, conducînd la efecte contrarii. Un exemplu oarecare, dar semnificativ : „Noi veghem — îmi spunea directorul Casei de cultură a tineretului din raionul Tudor Vladimirescu, Ion Butoi — ca la serile de dans să se respecte o ţinută vestimentară decentă. La intrare, băieţilor li se cere să aibă cravată. Se mai întîmplă ca unii s-o uite acasă sau să nu fie obişnuiţi cu ea. Atunci, ca să fie „în regulă“, îşi leagă la gît cordonul de la balonzaid şi li se permite accesul“, şi iată cum, datorită unei atitudini pur formale, un principiu bun se transformă în opusul lui, în indecenţă vestimentară. Indiferent de surogat, totul este să se... mimeze buna-cuviinţă ! Tînărul căruia i se serveşte o astfel de lecţie nu mai priveşte decenţa drept o comportare firească, sinceră, reflex al unei convingeri, ci ca pe o disimulare impusă, ca pe un act de conformism social, înseamnă — îi mijeşte lui un gînd — că a te comporta civilizat este tot una cu „a te face“, ca intr-un fel de joc al aparenţelor, ale cărui reguli le poţi călca avînd doar grija să nu fii văzut. Interzicerea fără argumente impinge fie la nesinceritate comportamentală „de ochii lnmii“, deci la ipocrizie, fie la refuzul de a respecta o bună-cuviință suspectă de ipocrizie. — Recent a apărut un „îndreptar de comportare civilizată“, excelent ca idee, dar care este departe de a ne face să trăim într-o societate civilizată, chiar dacă toată lumea ar urma reţetarul — e de părere Marcian Bleahu, director adjunct ştiinţific al Institutului geologic. Buna-cuviinţă nu se rezumă la o chestiune de mici deprinderi (asta da ! asta nu !), ci se clădeşte pe o anumită atitudine faţă de viaţă, presupune însuşirea conştientă a unor norme etice. Uneori însă lucrurile sunt astfel prezentate ca şi cum indecenţa — limbajul trivial, argoul voit şocant, ţinuta dezordonată etc. — ar fi o simplă încălcare a „etichetei“ După mine, educaţia decenţei trebuie raportată la liniile largi ale dezvoltării armonioase a personalităţii, la acele însuşiri spirituale care dau conţinut autentic traiului civilizat. Ne găsim pe un teren gingaş, pentru a cărui cultivare e nevoie de uneltele fine ale pedagogiei sociale, iar nu de rudimentara sapă de plivit, chiar dacă e mînuită cu bune intenţii. Am făcut următoarea experienţă, în cadrul anchetei de faţă : am întrebat cinci persoane — care prin natura pregătirii Victor VANTU (Continuare în pag. a II-a) Contravenienţi PE DOUĂ SI PE PATRU ROTI Zi de noiembrie. Vremea poartă haine din cele mai ponosite. In faţa noastră peisajul este tăiat în două de panglica asfaltată a şoselei. în contrast însă cu chipul mohorît al toamnei, în jur e animaţie : intr-un continuu du-te-vino circulă tot soiul de vehicule — autocamioane, turisme, motociclete, împreună cu o echipă de control a Direcţiei generale a miliţiei pornim într-o acţiune de depistare a celor care ignorează regulile circulaţiei. Este sîmbătă, ora 14:30. Pe drumul care duce spre Piteşti domneşte disciplina : autovehiculele păstrează între ele distanţa legală, merg cu viteză regulamentară, la depăşiri se semnalizează prompt şi corect... Parcă o mină nevăzută dirijează, într-o sincronizare perfectă, întreaga circulaţie. — In ultima vreme — ne spune tov. maior Gh. Ene — datorită amenajărilor efectuate pe drumurile publice, acţiunilor de popularizare a regulilor de circulaţie în rîndul celor mai diferite categorii de oameni, datorită exigenţei sporite a lucrătorilor de miliţie în ce priveşte respectarea normelor de circulaţie, am reuşit să împiedicăm creşterea numărului de accidente. Dar n-am ajuns încă în situaţia mult dorită de a înlătura toate „necazurile“ circulaţiei rutiere. Recalcitranţii, contravenienţii, cu întreg cortegiul de abateri , beţia vitezei, alcoolismul, nerespectarea prevederilor cu privire la depăşire, la folosirea luminilor pe timp de noapte, la schimbarea direcţiei de mers, acordarea priorităţii etc. — „răsar“ încă acolo unde nu te aştepţi şi cauzează accidente dintre cele mai grave, adesea mortale. — Remarcaţi, „plutonul“ se agită — ne atrage atenţia tovarăşul maior. Scăpaţi de „hopul“ punctului de control, unii dintre cei care respectă regulile doar cînd bănuiesc că sînt supravegheaţi acasă pe accelerator. Iată unul : zvîcneşte, încetineşte, ocupă mijlocul şoselei, parcă dansează. Notăm : autobuzul 32 B-4931. Ce-o fi avînd de gînd ? Răspunsul il căpătăm în momentul cînd motociclistul Constantin Zugravu încearcă să-l depăşească. Pentru o clipă avem impresia că „MZ“-ul va fi răsturnat în şanț. Dînd însă dovadă de prezență de spirit, motociclistul accelerează la maximum, scăpînd astfel de presingul autobuzului care nu-i da voie să o ia înainte. Dacă ezita, s-ar trezit cu siguranţă în şanţ. — Ştiţi pentru ce v-am oprit ? — 11 întreabă ofiţerul de miliţie pe cel de la volanul autobuzului ? — Probabil că am greşit, dar nu eu, ci tovarăşul a vrut să se angajeze în depăşire... Şi şoferul Jean Ionaşcu îl perforează cu privirea pe motociclistul care îndrăznise să-l depăşească tocmai pe el ! Apoi, ca să salveze aparenţele, adaugă candid : „Vă rog să mă iertaţi“ ! Amenda achitată şi notarea indisciplinei săvîrşite pe tichetul permisului de conducere constituie un avertisment dat contravenientului pentru ca în viitor să respecte cu stricteţe normele de circulaţie. Dumitru MINCULESCU (Continuare in pag. a II-a) Tovarăşul Nicolae Ceauşescu a primit pe ambasadorul Uniunii Sovietice la Bucureşti Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, a primit luni 20 noiembrie 1967 pe ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Uniunii Sovietice la Bucureşti, tovarăşul A. V. Basov, la cererea acestuia. Primirea s-a desfăşurat într-o atmosferă caldă, tovărăşească, în pagina a lll-a CONFERINŢELE ORGANIZAŢIILOR REGIONALE DE PARTID • CLUJ • GALAŢI mm mmmmmmm mmmmmmm* mmmmmmmmm mmm—mm mmmmmmm mmmmmmmmm mmmmmmm mmmmmmmmm mmmmmmmmm mmmmmmmmm mmbJ Intr-unul din laboratoarele staţiunii experimentale agricole Argeş (Foto : M. Cleo) CLIMATUL Alexandru MIRODAN tutindeni, arătîndu-i-se laboratoarele şi maşinile (foarte la zi cu deceniul), explicîndu-i-se cu amănunte sistemul de organizare şi planificare, oferindu-i-se general documentaţii, tabele şi experienţe anume efectuate. Poetul, care, în ciuda talentului său mare, nu era lipsit de simțul realităților contemporane, avînd chiar ataşament pentru știință, privea, asculta și dădea paşnic din cap. — Domnule Hikmet — i s-a adresat la sfîrșit unul dintre directori — dacă doriți să puneți întrebări... — Mulțumesc, răspunse vizitatorul. Am într-adevăr cîteva nedumeriri de natură ştiinţifică. De la cîteva nedumeriri (poetul poseda, de fapt, întotdeauna o cantitate apreciabilă) se ridicaseră la vreo douăzeci. A primit clarificări la toate. — Şi acum o întrebare mai serioasă, a urmat scriitorul. O întrebare la care dacă un capăt răspuns îmi va fi cu neputinţă să înțeleg ce-i cu institutul şi ce faceţi dumneavoastră aici. Directorul l-a privit surprins. — Vă rog. — Cum e climatul ? Climatul fabricii, secției, sectorului, institutului de proiectări, teatrului, statului popular, facultăţii, lăcaşului de cultură, direcţiei generale şi un genere al oricărui organism social unde lucrează mai mult de două persoane reprezintă un factor atît de însemnat, îneît — spre deosebire de toate celelalte elemente ce alcătuiesc unitatea respectivă (sediu, maşini-unelte, metode) — nu poate fi descris decit cu foarte mare greutate. De aceea probabil e înfăţişat atît de rar. De aceea, probabil, citind rapoarte sau reportaje despre starea de lucruri existentă în întreprinderea X vom avea prilejul să aflăm o mie de adevăruri, dar al o mie unu lea adevăr mai abstract ce-i drept (ceea ce nu este echivalent cu ne-real) şi care poartă numele de climat, nu-l vom întîlni. Şi totuşi asupra acestui factor greu detectabil este necesar să Îndreptăm atenţia oricărei acţiuni de cercetare profundă şi întelegere. Deoarece structura climatului e decisivă pentru apariţia şi dezvoltarea forţelor creatoare. Cum poate fi definit, la urma urmei, climatul acela favorabil la care rivneşte orice om al cărui scop pe acest pămînt se ridică deasupra... frigiderului, ba chiar deasupra Renault-ului 16 (sunt cazuri !). Pre(Continuare în pag. a II-a) Acum cîţiva ani am avut prilejul într-o fără să-l însoţesc pe regretatul poet Nazim Hikmet, într-o vizită de cîteva ceasuri, prin încăperile unui institut de cercetări Ştiinţifice. Hikmet era aşteptat acolo, lumea-l ştia bine din reputaţie și numaidecît a fost condus pro- PREZENTAREA SCRISORILOR DE ACREDITARE DE CĂTRE AMBASADORUL SUEDIEI IN ROMÂNIA Preşedintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, Chivu Stoica, a primit luni 20 noiembrie pe noul ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Suediei în Republica Socialistă România, baronul Carl Rappe, care și-a prezentat scrisorile de acreditare. In pag. a V-a — cuvîntările rostite. Capacităţi de producţie puse în funcţiune cu 50 de zile mai devreme Colectivul Uzinei de produse sodice din Ocna Mureşului şi întreprinderea de construcţii-montaj Cluj raportează darea în exploatare a obiectelor de investiţii care condiţionează atingerea capacităţii de producţie de 400 000 tone carbonat de sodiu brut, cu 50 de zile înainte de termenul planificat. După probe tehnologice de 6 zile, de la data de 16 noiembrie s-a atins capacitatea proiectată cu 45 de zile înainte de termen. In acest fel uzina va produce peste plan în trimestrul IV 4 000 tone sodă calcinată de calitate extra destinată în întregime exportului. mffMm«iiiiiOT jPeisaj olandezi I Dorina RĂDULESCU t ț --------------------------------------- | Intr-un bulgăre greu de sticlă, care presa teancul de hîrtii din colţul biroului, se vedea o căsuţă asemenea colibei de turtă dulce din poveştile lui Andersen. O casă colorată, alături de o moară cafenie ce se profila pe un cer plumburiu. Obiectul era cînd util, cînd decorativ, cînd de prisos — pînă a dispărut. Unde o fi Amsterdamul ? Bolovanul de sticlă voia să reprezinte ceva din Olanda. Sînt ţări şi oraşe care trăiesc în imaginaţia noastră, sugerate de un nume, de un desen sau de un obiect, in afara indicaţiilor istorice sau geografice învăţate. Fiecare ţară are trăsăturile ei caracteristice, dar uneori se cere multă subtilitate ca să le deosebeşti. In Olanda, totul e altfel. Casele au perdeluţe dantelate agăţate numai în partea de sus a ferestrelor, etalind ca într-o vitrină întregul interior, in care-ţi poţi adinci obraznic privirile pînă la ferestrele din celălalt capăt, la fel cum îşi înfig copiii degetele in crema de ciocolată. Case asemănătoare din cărămidă roşie, cu straturi de flori in jur, cu flori în glastra din mijlocul mesei, cu bibeloul din porţelan de Delft şi cu nelipsita floare a ghiveciurilor din fereastră. Case mici presărate în iarbă sau plutind pe canale, atît de mici că te îndeamnă parcă să le spui marilor negustori olandezi: „Impachetează-mi-o, că o iau acasă“ Oraşe mari industriale, ale căror centre vechi se păstrează de sute de ani neschimbate, unde clădirile înghesuite unele intr-altele se proptesc parcă intimidate împotriva trepidaţiilor, a trepidaţiilor pe care le fac in secolul nostru autovehiculele şi duduitul marilor uzine. Olanda e ţara păşunilor grase care păstrează de-a lungul anului culoarea antiastenică de un verde proaspăt. Păşuni pe care vacii* nu le părăsesc in nici un anotimp. Vaci pestriţe, negru cu alb, cu ugerele pline, cu priviri umede, vin (Continuare in pag. a V-a)