Scînteia, ianuarie 1968 (Anul 37, nr. 7571-7599)

1968-01-14 / nr. 7582

PAGINA 2 PROPUNERILE Comisiei centrale de partid şi de stat cu privire la organizarea judeţelor şi municipiilor (Urmare din pag. I) la Întărirea frăţiei oamenilor muncii fără deosebire de naţiona­litate. Baza trainică a egalităţii în drepturi o constituie dezvoltarea multilaterală economică şi socială a tuturor judeţelor, repartizarea armonioasă a forţelor de produc­ţie pe întreg cuprinsul ţării. In localităţile unde, alături de români, trăiesc naţionalităţi con­locuitoare se va asigura folosirea limbii materne a acestora în admi­nistraţia de stat, în şcoli, în insti­tuţii de cultură, deplina posibi­litate pentru toţi oamenii muncii de a beneficia de drepturile cetă­ţeneşti, pentru afirmarea nestin­gherită a personalităţii şi aptitu­dinilor tuturor cetăţenilor, indife­rent de naţionalitate, în slujba dezvoltării patriei noastre so­cialiste. In ce priveşte denumirea jude­ţelor, s-a ţinut seama atît de tra­diţiile istorice, cît şi de semnifi­caţia contemporană a unor zone şi oraşe determinată de dezvoltarea economică şi social-culturală în anii construcţiei socialiste. La stabilirea oraşelor reşedinţă de judeţ s-au avut în vedere atît nivelul de dezvoltare economică, social-culturală şi urbană, cît şi perspectivele evoluţiei viitoare a acestor localităţi. De asemenea, s-a urmărit ca oraşele reşedinţă să fie situate cît mai central în cu­prinsul judeţului pentru a înlesni legăturile cu toate localităţile ce intră în componenţa acestuia. Ţi­­nînd seama de importanţa şi rolul reşedinţelor de judeţ, conducerea partidului şi statului va acorda o atenţie sporită ridicării economice, edilitar-gospodăreşti şi social-cultu­­rale a celor care prezintă rămîneri în urmă din aceste puncte de ve­dere. Oraşele mai importante, care au un număr mai mare de locuitori şi o însemnătate deosebită în viaţa economică, politică, socială, ştiinţi­fică şi culturală a ţării, urmează să fie declarate municipii. Din cele 187 de oraşe ale ţării, sunt propuse a fi municipii 31, după cum urmează : ARAD BACĂU BAIA MARE BIRLAD BOTOŞANI BRAŞOV BRĂILA BUCUREŞTI BUZĂU CLUJ CONSTANŢA CRAIOVA GALAŢI GIURGIU HUNEDOARA IAŞI MEDIAŞ ORADEA PETROŞENI PIATRA NEAMŢ PITEŞTI PLOIEŞTI REŞIŢA ROMAN SATU MARE SIBIU SUCEAVA TIMIŞOARA TÂRGU MUREŞ TURDA TURNU SEVERIN Municipiile vor avea plan şi bu­get proprii, dispunînd de compe­tenţe largi în conducerea treburi­lor de stat şi obşteşti, în rezol­varea problemelor economice, so­­cial-culturale şi edilitar-gospodă­reşti. Organele de conducere ale municipiilor vor fi subordonate celor judeţene, cu excepţia oraşu­lui Bucureşti, care va avea legă­turi directe cu organele de condu­cere centrală. Municipiul,Bucureşti va fi orga­nizat — din punct de vedere ad­ministrativ — pe sectoare, menţi­­nîndu-se în general în stabilirea acestora limitele actualelor ra­ioane. In înfăptuirea politicii eco­nomice a partidului şi statului se va urmări în continuare dezvol­tarea economică şi social-culturală a tuturor oraşelor ţării, astfel în­­cît acestea să devină puternice centre urbane în­­care sa pulseze din plin viaţa socială, exercitînd o influenţă sporită asupra zonelor înconjurătoare. Propunerile cu privire la orga­nizarea judeţelor şi a municipiilor au fost aprobate de Comitetul Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, care a hotărît ca ele să fie supuse dez­baterii publice, iar apoi prezentate spre examinare şi legiferare Marii Adunări Naţionale. Dezbaterea publică va permite oamenilor muncii să contribuie la definiti­varea acestor măsuri care privesc importante domenii ale vieţii noas­tre de stat. Propunerile şi suges­tiile vor putea fi adresate Comi­siei centrale de partid şi de stat, comitetelor regionale, raionale, orăşeneşti de partid şi organelor locale de stat, precum şi presei centrale şi locale. După legiferarea şi organizarea judeţelor, organele judeţene de partid şi de stat vor elabora pro­punerile privind delimitarea ora­şelor şi comunelor, în spiritul principiilor adoptate de Confe­rinţa Naţională a partidului. Aceste propuneri vor fi supuse dezbaterii populaţiei din unităţile administrati­v-teritoriale respecti­ve, iar ulterior aprobate de către Comitetul Central al Partidului Comunist Român şi Consiliul de Miniştri. ★ Comisia centrală de partid şi de stat consideră că propunerile cu privire la organizarea judeţelor şi a municipiilor corespund princi­piilor şi criteriilor cu privire la îmbunătăţirea organizării admi­nistrati­v-teritoriale a ţării, adop­tate de Conferinţa Naţională a partidului. Noua organizare administrativă a teritoriului ţării creează con­diţii pentru sporirea răspunderii, iniţiativei şi operativităţii organe­lor locale de partid şi de stat în rezolvarea multiplelor sarcini pri­vind dezvoltarea economică şi so­cială a tuturor zonelor, precum şi pentru îmbunătăţirea conducerii de partid şi de stat a întregii vieţi economice, politice şi sociale din patria noastră. Se va asigura, tot­odată, un cadru mai favorabil pentru îndeplinirea marilor obiec­tive ce stau în faţa poporului ro­mân, pentru dezvoltarea întregii noastre societăţi pe calea progre­sului şi civilizaţiei. Mesaj... (Urmare din pag. I) doamna inginer... Valy cucoană... Două fete crescute cu greu...“. O scrisoare pe care aceşti oa­meni vitregiţi o scriu poate de zeci de ani, au­ scris-o poate de milioane de ori, dimineaţa si seara, ziua si noaptea, din minut un minut — un S.O.S. plin de re­proşuri si de mihnire adîncă si cu nădejdea că totuşi acest stri­găt al lor va fi o dată auzit si că marinarii Viteji ai acestei mări zbuciumate — care este viata însăsi — le vor veni in ajutor, aplecîndu-se asupra lor cu sticla de coniac înviorător al solida­rităţii umane, cu ceaiul fierbinte al recunoştinţei şi cu dragostea cu care marinarii adevăraţi ii salvează şi îi înconjoară ocroti­tori pe naufragiaţi. Să nu vrei să mai ştii de părinţi, de acei care te-au crescut, să nu-i mai cunoşti, să nu-i recunoşti, să-i uiţi! — Iată o formă a înstră­inării, a dezumanizării: o ju­­mătate din moarte... „Unde este Valy ! Unde este Iea ! De ce ne-au uitat !“ — glas răsunînd uriaş veste cîmpii şi coclauri. „Unde este Ica ! Unde este Valy ! Unde sînteţi voi, copii, rîndunele neascultă­toare, nerecunoscătoare ! Intor­­ceţi-vă la vatra voastră — alt­fel o să pieriţi spulberate de vîntul înstrăinării voastre“. Glas ocrotitor, părintesc şi care, mai mult decît cere ocrotire, încearcă să-şi ocrotească el co­piii de vîntul înstrăinării. Neiertîndu-mi întîrzierea cu care retransmit acest mesaj — mă rog ca el să ajungă în lume, unde a vrut să zboare, sub fe­restrele care ii vor recunoaşte glasul. Fie ca acest luminos în­ceput de an plin de mari spe­ranţe si generoase hotărîri să le ducă si acelor oameni intro­­ieniti de uit­are si de amărăciu­ne un răspuns pe măsura aş­teptării lor. Să se întoarcă sub streaşină lor rîndunelele, la cuibul lor ui­tat. Rîndunelele in zbor — sau si mai fericite rîndunele la volanul mașinilor lor — să ducă degrabă pe aripile lor primăvara, căl­dura si florile salcîmului din ogradă. Căldura în vatra stin­să — si căldura în inimile care au știut să dea căldură. (Urmare din pag. I) kg, dar se consemnează în situaţii că s-au pierdut... 10 ! Cui îi rămîne diferenţa de 8 kg, se înţelege. Nu se înţelege, în schimb, de ce este tolerată această mistificare a rea­lităţii, de ce nu sînt o dată traşi la răspundere şi cei care propun acest tîrg, şi cei care îl aprobă. Pentru că această tîrguială meschină, ra­portată la mii de unităţi comercia­le, duce la daune serioase, creează confuzie în legătură cu evoluţia normelor reale de risc, păgubeşte în ultimă instanţă statul, avutul ob­ştesc, în alte sectoare comerciale, depă­şirea cotelor de risc, risipa sunt şi mai evidente. Pentru combustibil, de pildă, instrucţiunile I­I.C.I. pre­văd următoarele pierderi normale :­­ pe timpul verii s-a constatat (cînd ? cum ?) că, fie ploaie, fie arşiţă, din­­tr-o sută kilograme de lemne dis­par, netam-nesam, 12 kg ; pe timpul iernii, fie ude leoarcă, fie blindate cu un strat de zăpadă amestecată cu noroi, lemnele tot scad, scad me­reu din greutate ! Cît credeţi ? Cu 7 la sută ! (cu aşa risc comer­cial, să tot fii şef de depozit!). In acest sector comercial nu se mai face însă, la inventar, nici un fel de tîrguială. $i cînd sínt pierderi, şi cînd nu sínt, ele se scad din vo­lumul total de combustibil. Auto­mat Altfel spus, aceste pierderi au devenit un drept cvasilegal al sluj­başilor de la depozite. Dar sínt cu adevărat mai mici pierderile reale decît cele prevăzute în instruc­ţiuni ? S-au luat şi s-au cîntărit, de probă, 8 vagoane de lemne. Re­zultatul : pierderea reală — 960 kg ; pierderea prevăzută — 3 172 kg ! Este lesne de închipuit cam ce ca­libru are risipa în totalul comer­ţului cu combustibil. S-a tras oare vreo concluzie din această cîntări­­re de probă ? S-au mai făcut şi alte probe, s-a analizat situaţia în pro­funzime, pentru a se plomba fisu­rile prin care se risipeşte o marfă atît de valoroasă ? Nici vorbă ! Să ne oprim puţin. Ce se întîm­­plă, de fapt, cu diferenţa dintre ceea ce se pierde în realitate şi ceea ce se înregistrează ? Cea mai mare parte se duce pe apa Sîmbe­­tei, se risipeşte pur şi simplu din cauza modului impropriu în care este adăpostită uneori marfa — supusă intemperiilor şi, deci, de­gradării Dar restul? Se pare că o dichisesc camionagiii Doar întîlnim de atîtea ori pe stradă pe cîte unul cu camionul plin, care te întreabă din ochi: „Cumperi ?“ Risipa, proasta organizare au dus, într-o bună măsură, „Combustibi­­lul“-Bucureşti la următoarea situa­ţie economică : lucrează cu pier­deri planificate în valoare de 36 milioane lei anual ; total cheltuieli de circulaţie — 47 milioane lei din care... 10 milioane risc, pierderi ! ...Am în faţă un tovarăş de la I O . L.F.-Bucureşti. Cu calmul şi degajarea cu care întrebi un cu­noscut ce mai face, îmi dă o veste electrizantă : „Noi, zice, pe primele trei trimestre ale anului trecut am realizat (!) o pierdere (risipă — n.r.) de marfă de 11 milioane de lei, faţă de numai 4 milioane, cît pla­nificasem“. Am întrebat : „Cum s-a produs paguba ?“ — Perisabilitate mare, marfă multă, depozite puţine... Asupra acestui răspuns vom mai reveni. Deocamdată însă e necesar să precizăm că în comerţul cu legu­me şi fructe riscul comercial legal este privit ca o bagatelă. Un lucru de nimic, pe care nimeni sau a­­proape nimeni nu-1 ia în serios. De­geaba există norme. Ele sînt încăl­cate sistematic, pierderile de marfă umflîndu-se mereu, de la o etapă la alta. Le generează exclusiv peri­sabilitatea mare ? Creșterea conti­nuă a fondului de marfă ? Punem aceste întrebări întrucît cam aceas­ta ar fi opinia comercianţilor de le­gume şi fructe. Dar este o opinie deformată, „făcută“ să acopere lip­surile grave existente în acest sec­tor comercial. Nu abundenţa de marfă şi nu perisabilitatea morco­vilor sunt de vină. De vină este în primul rînd mecanismul activităţii O.V.L.F.-urilor. în circuitul coman­dă — preluare — depozitare — dis­tribuire — desfacere s-au căscat nişte fisuri prin care se scurg multe milioane de lei. Iată un exemplu edificator : oficiile bucureştene nr. 1, 2 şi 3 solicită, într-un inter­val de trei zile, 100 de tone de diverse legume şi li se repartizea­ză... 47 tone. Oficiul nr. 4 nu so­licită nimic şi i se repartizează 49 de tone. Se deduce lesne, marfa nesolicitată zace prin depozite, se depreciază şi se aruncă. Numai la ultimul control al revizorilor Di­recţiei de control şi revizie din Mi­nisterul Finanţelor au fost depis­tate 11 cazuri de degradare totală a 700 tone de diverse produse cu o valoare de aproape un milion de lei, iar pe total I.O.V.L.F., la 3 no­iembrie 1967 existau 125 vagoane de cartofi căzuţi la sortare, 450 tone de ceapă şi 75 tone de fructe borho­­tate. întrebarea este : nimeni, dar absolut nimeni nu este făcut răs­punzător de această cronică şi gra­vă situaţie în care se află sectorul de legume-fructe ? Este cazul să ne oprim din nou. Am fi nedrepţi dacă am trece cu vederea şi unele greutăţi exis­tente atît la „Combustibilul“, cît şi în sectorul de legume-fruc­te Ambele compartimente duc o lipsă acută de depozite şi de mijloace moderne de manipulare a mărfii. Uneori marfa este supusă arşiţei, îngheţului, ploii şi ninsorii ,şi, se înţelege de la sine, se degra­dează, în acelaşi timp însă, anual. Ministerul Finanţelor a acoperit lipsurile acestor compartimente cu zeci de milioane. Alte milioane sunt cheltuite neraţional pe rogojini şi tîrne. Apare cu totul de neînţeles, de ce măcar o mică parte din aces­te milioane irosite nu au fost inves­tite în depozite, în mijloace simple de mecanizare, în modernizarea u­­nităţilor de desfacere Riscul comercial este o realitate, un fenomen obiectiv. Dar acest fe­nomen n-are nici o legătură cu ri­sipa, cu pierderile planificate. Cînd riscul este depăşit, în sectorul co­mercial respectiv se produc pertur­baţii puternice, răsturnări de cifre, de situaţii şi, în ultimă instanţă, pagube în avutul obştesc. Curmarea radicală a depăşirii cotelor de risc — şi aşa destul de largi — trebuie să reprezinte, pentru organele co­merciale, o preocupare sistematică şi de mare răspundere. Şi, în fine, să se treacă energic la aplicarea concluziei care se desprinde din instrucţiunile în vigoare : cine gre­şeşte, plăteşte. „Risc comercial“ SCINTEIA —*■ duminica 14 ianuarie 1968 Cu telefericul spre Vîrful cu Dor Foto : Agrrpres e­couri. Turismul montan Ziarul nostru a publicat sub acest titlu un amplu articol. Tema abordată pre­zentând interes, am solicitat părerea şi altor persoane care, prin natura preocu­părilor lor, au contingenţă cu turismul montan. Peisaje vitregite In ţara noastră, unele zone de munte s-au bucu­rat de atenţia organelor di­riguitoare ale turismului, pe cînd altele au fost vi­tregite. Nici peisajului bu­covinean, cu al său unic tezaur istoric, nu i s-a a­­cordat atenţia pe care o merita. Inelul de circulaţie Suceava-Rădăuţi-Putna-Su­­ceviţa-Moldoviţa-C­împu­­lung-Gura Humorului-Su­­ceava, cu derivaţiile sale la diferite obiective turistice (mînăstiri, codrul secular de la Slătioara şi Pietrele Doamnei din Masivul Ra­­rău etc.) nu este în între­gime modernizat; nu sa­tisface cerinţele nici baza de cazare din regiune. Ac­ţiunea de restaurare a mo­numentelor nu s-a comple­tat cu amenajările nece­sare, pentru a permite vi­zitarea lor în bune condiţii. Este de reţinut şi faptul că propaganda în străinătate pentru vizitarea acestor o­­biective turistice a cîştigat mai mult de pe seama al­bumului editat de UNESCO, decît în urma acţiunilor în­treprinse de O.N.T. De or­ganizarea turismului în Munţii Apuseni nu s-a o­­cupat aproape nimeni. O­­biective de o rară frumu­seţe, cum ar fi Detunata, gheţarul de la Scărişoara, Cheile Turzii, m. Scărişoa­ra-Belioara şi Cheile Rî­­meţilor, zona carstică din jurul Podişului au rămas în afara preocupărilor. In această regiune, natura a împrăştiat cu generozitate frumuseţi nemaiîntîlnite — poiana Ponor cu lacul său temporar, cetăţile Ponoru­lui cu imensa lor galerie subterană, canionul Galbe­nii cu izbucul, cascadele şi pereţii săi verticali, gheţa­rul Focul Viu cu coloanele sale de gheaţă permanente, izvoarele Someşului Cald cu originala cetate a Ră­­desii şi altele. In afara cîtorva drumuri forestiere care uşurează accesul în zonă şi a unei cabane cu 30 locuri, nu s-a făcut ni­mic pentru îmbunătăţirea condiţiilor de acces şi ca­zare a turiştilor, în R.S.F. Iugoslavia, peste 500 000 tu­rişti vizitează anual peşte­ra Postojna ; ei fac aceasta cu un mic tren electric. La noi însă vizitarea cetăţilor Ponorului — unde nu exis­tă nici măcar o potecă bună — devine o adevărată aventură. In Făgăraş, Retezat, Cea­hlău — aceeaşi indiferenţă. In mod nejustificat, econo­mia naţională a fost şi este văduvită de importante mijloace valutare ce s-ar putea realiza prin valorifi­carea intensă a acestor locuri minunate. Printre cauzele care au perpetuat ani şi ani rămî­­nerile în urmă în acest sec­tor este şi lipsa unor studii .Complete asupra geografiei turistice, a ţârii. Contituia să lipsească şi preocuparea pentru crearea unor spe­cialişti în domeniul turis­mului. In ţările cu un tu­rism bine pus la punct, pre­gătirea cadrelor se face în instituţii de învăţămînt permanente, unele chiar de rang universitar. Ing. Al. BORZA membru în biroul Comisiei centrale de turism-alpinism din cadrul C.N.E.F.S. Cabanele să-şi re­capete rostul lor Prin natura preocupări­lor mele, sunt în contact permanent cu munţii. Iată cîteva constatări care, după părerea mea, împiedică dezvoltarea turismului montan. Majoritatea cabanelor nu asigură condiţii corespun­zătoare de confort. Multe cabane din munţi nu au încă lumină electrică, insta­laţii de apă, dotarea lor cu mobilier şi lenjerie, ca şi aprovizionarea cu alimente lasă de dorit. Toate acestea explică de ce capacitatea cabanelor turistice e utili­zată în proporţie de numai 21,3 la sută, ele înregistrînd anual pierderi de milioane de lei. Sîntem deficitari în valo­rificarea multor peisaje din Apuseni, Retezat, nordul Moldovei şi nordul Olteniei. Nici Bucegii nu sunt „dru­­meţiţi“ suficient, deşi do­­taţia lor este mai bună, mijloacele de acces mai numeroase, reţeaua de de­servire mai bine organizată şi, în ultimă instanţă, mai la îndemîna bucureştenilor. Propaganda în serviciul turismului montan este sla­bă. Lipsesc pliante, ghiduri şi albume interesante şi a­­tractive, ducem lipsă de personal comercial civili­zat şi ospitalier, pregătit anume pentru condiţiile u­­nităţilor turistice. Multe cabane au devenit localuri de petreceri zgomotoase, prelungite. Or, nu în a­­ceasta constă latura edu­cativă a turismului, nu în aceasta rezidă avantajele sale de reconfortare fizică şi spirituală. In urmă cu cîtva timp am însoţit pe Rarău un grup de 30 de botanişti. Aveam în vedere efectuarea unor studii şti­inţifice. Am poposit la ca­bană, dar ne-a fost impo­sibil să ne odihnim noaptea întreagă din pricina unor cheflii care au speriat şi fiarele din pădure prin zgo­motul pe care-l făceau. „Cu ăştia îmi fac eu planul“ — ne-a spus ironic cabanie­rul. O situaţie similară mi s-a întîmplat la cabana Ba­bele. De aceea, este impe­rios necesar ca locurile de odihnă din munţi să-şi re­capete rostul. Discuţiile purtate cu turişti din alte ţări mi-au confirmat că astfel de situaţii sunt de neconceput în zonele turis­tice. Tot atît de neplăcută este şi lipsa de politeţe şi de interes a unora dintre cabanieri. Dr. docent ing. Alexandru BELDIE laureat al Premiului de Stat Aspectul economic al turismului Socotim că în orice dis­cuţie asupra turismului trebuie să se aibă în ve­dere şi aspectul său econo­mic. în ţările cu un turism dezvoltat s-a ajuns la crea­rea unei „industrii turis­tice". In 1966, în economia Italiei cifra de afaceri a industriei turistice (3,25 mi­liarde dolari) a fost aproa­pe egală cu cea a agricul­turii (3,97 miliarde dolari) şi a industriei de stat (4 miliarde dolari) ; în Franţa, industria turistică s-a si­tuat pe al treilea loc, după siderurgie şi industria au­tomobilului ; în Austria s-a încasat de pe urma turis­mului mai multă valută de­cît din exportul principa­lelor produse. Dacă în trecut practica­rea turismului era în ge­neral dificilă (zona mun­toasă nedispunînd de o re­ţea de drumuri de acces), în prezent, datorită unei reţele de peste 13 000 km drumuri forestiere, amena­jate în ultimul deceniu, au devenit accesibile majori­tatea masivelor muntoase. Din acest punct de vedere credem că O.N.T., ca și or­ganele locale de stat, care au sarcini exprese în legă­tură cu punerea în valoare a patrimoniului turistic al țării noastre n-au folosit cum trebuie situaţia creată. S-ar fi cuvenit să se des­chidă noi circuite turistice, în special automobilistice, acestea să fie popularizate larg, să se creeze campin­guri in punctele cele mai atractive, unde nu există o bază turistică permanen­tă (cabane). In aceste zone s-ar putea folosi, după exemplul Austriei şi Fran­ţei, aşezările săteşti, orga­­nizîndu-se aşa-numite „sate de recreaţie“ sau „sate de vacanţă“ tinde, în schimbul unor preţuri modeste, să li se ofere turiştilor găzduire şi posibilitatea de a-şi pe­trece agreabil timpul. Ar fi bine, de asemenea, să se studieze posibilitatea împărţirii zonei muntoase in complexe geografice, fiecărui complex în parte urmînd a i se determina, pe baza unor studii de te­ren, potenţialul turistic în funcţie de unele caracteris­tici, cum ar fi : pitorescul, varietatea şi originalitatea peisajelor, a obiectivelor turistice, posibilităţile de dezvoltare etc. La stabili­rea unor astfel de complexe să se ţină seama de exis­tenta marilor artere de circulaţie, deoarece orice excursie de durată, avînd ca obiect vizitarea unui masiv, începe şi se încheie cu aceste artere. Un astfel de complex l-ar putea con­stitui, bunăoară, zona mun­toasă cuprinsă în circuitul rutier Sibiu-Rîmnicu Vîl­­cea-Tg. Jiu-Petroşeni-Deva- Sebeş-Sibiu. Ing. Dragos MOROSAN ing. Viorel HAMPU din Ministerul Economiei Forestiere ♦ Tragerile la sorţi pentru trimestrul 11/11967 ale libretelor cu dobîndă şi cîştiguri în autoturisme şi libretelor pentru construirea de locuinţe La 29 ianuarie a.c. va avea loc în Capitală, în sala clubu­lui Finanţe-Bănci din str. Doamnei nr. 2, tragerea la sorţi a libretelor de economii cu dobîndă şi cîştiguri în auto­turisme pentru trimestrul IV/ 1967. Vor fi acordate, cu acest prilej, 248 de cîştiguri în auto­turisme din următoarele mărci: Fiat 1 800, V­arsawa, Skoda 1 000 M.B., Fiat 850, Renault Dauphine Gordini şi Trabant 601. De asemenea, la 29 ianuarie va avea loc, în aceeaşi sală, şi tragerea la sorţi pentru ulti­mul trimestru al anului trecut a libretelor de economii pen­tru construirea de locuinţe, la care Casa de Economii şi Con­semnaţi­uni va acorda cîştiguri în bani cu valori de 40 000 lei, 30 000 lei, 25 000 lei şi de 15 000 lei, în afara cîştigurilor în auto­turisme şi bani, titularii aces­tor librete de economii bene­ficiază în plus şi de alte avan­taje. Tragerile la sorţi sunt pu­blice Cîţiva dintre zburătorii TAROM-ului „la lucru". In echipajul comandat de Vladimir Negoita sunt şi naviganţi care au la activul lor circa trei milioane de kilometri Foto : A. Cartojan (Urmare din pag. I) morocănos !) uriaşe componente ale furnalului; şi despre agili­tatea oamenilor din echipele lui Stevie Crişu şi Nicolae Foltozan care au montat, tot la mare înălţime, un „pantalon“ metalic de 34 de tone la bifurcarea con­ductei de gaze; şi despre ex­cepţionala stăpînire a tuturor tainelor meseriei (totodată, o mare stăpînire de sine, a adău­gat inginerul) cu care maistrul Dumitru Lăcraru conduce şi su­­praveghează operaţiile de mon­taj la altitudine („datorită lui, in bună măsură, n-am avut nici un accident cît de cît însem­nat“) ; şi despre înaltul grad de „fineţe tehnică“ (expresia aparţine tot inginerului Cristes­­cu) cu care echipa lui Ion Tîr­­nă a realizat centrarea celor 18 guri de insuflare cu aer cald, a căror intersectare trebuia să se facă „intr-un cerc nu mai mare ca o monedă de cinci bani“. Priveam de pe muchea unei imense gropi piloţii înalţi de beton, tiviţi cu albul imaculat al zăpezii, care marchează de pe-acum viitoarele fundaţii ale furnalului nr. 2. — Aşa arăta acum doi ani şi furnalul a cărui intrare in func­ţiune o pregătim acum — îmi spunea inginerul Ion Mânuc, loc­ţiitorul secretarului comitetului de partid. Biografia de beton şi metal, de sîrguinţă şi energie omeneas­că, de inventivitate şi spirit creator, a noului născut siderur­gic mi s-a desfăşurat în faţa privirilor in citeva clipe, ca pe un ecran imaginar. La 3 iulie 1065 , cronicarii anonimi au notat şi ora: 17:45 — primele două screpere au început defri­şarea acestui pinten de colină al Fileştiului. Şi apoi, în numai doi ani şi jumătate, s-a exca­vat atîta pămînt cu cît s-ar fi putut crea un lac artificial de aproape 30 de hectare şi cu o adincime de 4 metri, s-a tur­ COMPOZIŢIE IN VISCOL­ ­at atîta beton cu cît s-ar fi putut înălţa un bloc turn de 370 de etaje, s-au montat — şi se mai montează încă — uti­laje şi construcţii metalice care ar putea încăpea într-un tren alcătuit din 3 000 de vagoane desfăşurat pe jumătate din dis­tanţa Bucureşti—Ploieşti. — Ce va însemna acest furnal în ansamblul siderurgiei noas­tre ? — îmi spune inginerul Şte­fan Şerban, directorul tehnic al întreprinderii de construcţii­­montaj. E dificil să utilizăm un limbaj mai sugestiv decît acela al comparaţiilor , în clipa cînd va funcţiona din plin dinc peste un milion de tone fontă anual, producţia lui va fi de aproape şase ori mai mare decît întreaga producţie de fontă a României în 1948. In medie el va produce zilnic circa 3 000 de tone fontă lichidă... Făcind o socoteală simplă ajungem la încă o cifră revela­toare : primul furnal gălăţean va produce circa două tone de fontă în fiecare minut! Iată va­loarea pe care o infuzează si­­derurgiştii gălăţeni „minutului '6­8". — E vorba însă nu numai de ca­pacitate (aproape dublă faţă de aceea a ultimelor furnale hunedorene) dar şi de gradul înalt de automatizare — ţine să adauge inginerul Şerban. Cunoscînd concentrarea mine­reului şi tipul de fontă pe care trebuie să-l producă, şeful de schimb nu va avea decît să for­meze la un tablou de comandă reţeta optimă, adică să indice temperatura, presiunea şi ce­lelalte coordonate care vor per­mite obţinerea fontei cerute. Şi mai e ceva deosebit de semnifi­cativ : pe­ platforma furnalului va lucra zi şi noapte o instalaţie de desprăfuire care va capta toată pulberea ce se aşternea odinioară pe maşini şi pe oa­meni. Furnaliştii în halate albe iată, desigur cu oarecare apro­ximaţie, o imagine care vă va sugera un element definitoriu pentru acest gigant modern... Spectaculoasa construcţie si­­derurgică de pe malul bătrînu­­lui Danubiu reprezintă — aşa cum mi-au subliniat cu justifi­cată mîndrie toţi cei ce au pus umărul la ridicarea ei — o vic­torie a capacităţii tehnice a in­dustriei noastre . intr-adevăr, aproape toate utilajele furnalu­lui sunt realizate în ţară, la în­treprinderi din Bucureşti şi Si­biu, din Brăila şi Satu Mare. Uriaşa scenă de pe malul Du­nării va fi în lunile care ur­mează martora unor premiere industriale ce se vor succeda într-un ritm de-a dreptul vertiginos. Nici nu se vor usca bine cupele de şam­panie după inaugurarea furna­lului că va intra în probe la cald oţelăria. De altminteri, construc­torii oţelăriei dau ei înşişi în aceste zile adevărate „probe la cald“, trecînd prin m­arile emoţii ale punerii în funcţiune a pri­mei oţelării de convertizoare cu insuflare de oxigen din istoria siderurgiei noastre. Chiar din prima etapă, cînd se va lucra numai cu două convertizoare, se vor produce cîte 150 de tone la fiecare 55 minute, adică circa trei tone de oţel pe minut. încă o dimensiune a minutului ’68 pe cadranul gălăţean! In paralel cu oţelăria va începe să funcţio­neze fabrica de oxigen. Va urma apoi laminorul slebing la răs­timp de nici o lună. Si asta deo­camdată... ...Deasupra imensului platou al Fileştilor privirea a întîlnit — ca o strună care vibra sub viscolul nemilos — o linie de înaltă tensiune. Singularizată în mijlocul cîmpiei, mi s-a părut un simbol al marilor energii umane, al racordului pe care ele îl înfăptuiesc între zilele gene­zei și clipele apropiatelor împli­niri.

Next