Scînteia, ianuarie 1968 (Anul 37, nr. 7571-7599)
1968-01-14 / nr. 7582
PAGINA 2 PROPUNERILE Comisiei centrale de partid şi de stat cu privire la organizarea judeţelor şi municipiilor (Urmare din pag. I) la Întărirea frăţiei oamenilor muncii fără deosebire de naţionalitate. Baza trainică a egalităţii în drepturi o constituie dezvoltarea multilaterală economică şi socială a tuturor judeţelor, repartizarea armonioasă a forţelor de producţie pe întreg cuprinsul ţării. In localităţile unde, alături de români, trăiesc naţionalităţi conlocuitoare se va asigura folosirea limbii materne a acestora în administraţia de stat, în şcoli, în instituţii de cultură, deplina posibilitate pentru toţi oamenii muncii de a beneficia de drepturile cetăţeneşti, pentru afirmarea nestingherită a personalităţii şi aptitudinilor tuturor cetăţenilor, indiferent de naţionalitate, în slujba dezvoltării patriei noastre socialiste. In ce priveşte denumirea judeţelor, s-a ţinut seama atît de tradiţiile istorice, cît şi de semnificaţia contemporană a unor zone şi oraşe determinată de dezvoltarea economică şi social-culturală în anii construcţiei socialiste. La stabilirea oraşelor reşedinţă de judeţ s-au avut în vedere atît nivelul de dezvoltare economică, social-culturală şi urbană, cît şi perspectivele evoluţiei viitoare a acestor localităţi. De asemenea, s-a urmărit ca oraşele reşedinţă să fie situate cît mai central în cuprinsul judeţului pentru a înlesni legăturile cu toate localităţile ce intră în componenţa acestuia. Ţinînd seama de importanţa şi rolul reşedinţelor de judeţ, conducerea partidului şi statului va acorda o atenţie sporită ridicării economice, edilitar-gospodăreşti şi social-culturale a celor care prezintă rămîneri în urmă din aceste puncte de vedere. Oraşele mai importante, care au un număr mai mare de locuitori şi o însemnătate deosebită în viaţa economică, politică, socială, ştiinţifică şi culturală a ţării, urmează să fie declarate municipii. Din cele 187 de oraşe ale ţării, sunt propuse a fi municipii 31, după cum urmează : ARAD BACĂU BAIA MARE BIRLAD BOTOŞANI BRAŞOV BRĂILA BUCUREŞTI BUZĂU CLUJ CONSTANŢA CRAIOVA GALAŢI GIURGIU HUNEDOARA IAŞI MEDIAŞ ORADEA PETROŞENI PIATRA NEAMŢ PITEŞTI PLOIEŞTI REŞIŢA ROMAN SATU MARE SIBIU SUCEAVA TIMIŞOARA TÂRGU MUREŞ TURDA TURNU SEVERIN Municipiile vor avea plan şi buget proprii, dispunînd de competenţe largi în conducerea treburilor de stat şi obşteşti, în rezolvarea problemelor economice, social-culturale şi edilitar-gospodăreşti. Organele de conducere ale municipiilor vor fi subordonate celor judeţene, cu excepţia oraşului Bucureşti, care va avea legături directe cu organele de conducere centrală. Municipiul,Bucureşti va fi organizat — din punct de vedere administrativ — pe sectoare, menţinîndu-se în general în stabilirea acestora limitele actualelor raioane. In înfăptuirea politicii economice a partidului şi statului se va urmări în continuare dezvoltarea economică şi social-culturală a tuturor oraşelor ţării, astfel încît acestea să devină puternice centre urbane încare sa pulseze din plin viaţa socială, exercitînd o influenţă sporită asupra zonelor înconjurătoare. Propunerile cu privire la organizarea judeţelor şi a municipiilor au fost aprobate de Comitetul Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, care a hotărît ca ele să fie supuse dezbaterii publice, iar apoi prezentate spre examinare şi legiferare Marii Adunări Naţionale. Dezbaterea publică va permite oamenilor muncii să contribuie la definitivarea acestor măsuri care privesc importante domenii ale vieţii noastre de stat. Propunerile şi sugestiile vor putea fi adresate Comisiei centrale de partid şi de stat, comitetelor regionale, raionale, orăşeneşti de partid şi organelor locale de stat, precum şi presei centrale şi locale. După legiferarea şi organizarea judeţelor, organele judeţene de partid şi de stat vor elabora propunerile privind delimitarea oraşelor şi comunelor, în spiritul principiilor adoptate de Conferinţa Naţională a partidului. Aceste propuneri vor fi supuse dezbaterii populaţiei din unităţile administrativ-teritoriale respective, iar ulterior aprobate de către Comitetul Central al Partidului Comunist Român şi Consiliul de Miniştri. ★ Comisia centrală de partid şi de stat consideră că propunerile cu privire la organizarea judeţelor şi a municipiilor corespund principiilor şi criteriilor cu privire la îmbunătăţirea organizării administrativ-teritoriale a ţării, adoptate de Conferinţa Naţională a partidului. Noua organizare administrativă a teritoriului ţării creează condiţii pentru sporirea răspunderii, iniţiativei şi operativităţii organelor locale de partid şi de stat în rezolvarea multiplelor sarcini privind dezvoltarea economică şi socială a tuturor zonelor, precum şi pentru îmbunătăţirea conducerii de partid şi de stat a întregii vieţi economice, politice şi sociale din patria noastră. Se va asigura, totodată, un cadru mai favorabil pentru îndeplinirea marilor obiective ce stau în faţa poporului român, pentru dezvoltarea întregii noastre societăţi pe calea progresului şi civilizaţiei. Mesaj... (Urmare din pag. I) doamna inginer... Valy cucoană... Două fete crescute cu greu...“. O scrisoare pe care aceşti oameni vitregiţi o scriu poate de zeci de ani, au scris-o poate de milioane de ori, dimineaţa si seara, ziua si noaptea, din minut un minut — un S.O.S. plin de reproşuri si de mihnire adîncă si cu nădejdea că totuşi acest strigăt al lor va fi o dată auzit si că marinarii Viteji ai acestei mări zbuciumate — care este viata însăsi — le vor veni in ajutor, aplecîndu-se asupra lor cu sticla de coniac înviorător al solidarităţii umane, cu ceaiul fierbinte al recunoştinţei şi cu dragostea cu care marinarii adevăraţi ii salvează şi îi înconjoară ocrotitori pe naufragiaţi. Să nu vrei să mai ştii de părinţi, de acei care te-au crescut, să nu-i mai cunoşti, să nu-i recunoşti, să-i uiţi! — Iată o formă a înstrăinării, a dezumanizării: o jumătate din moarte... „Unde este Valy ! Unde este Iea ! De ce ne-au uitat !“ — glas răsunînd uriaş veste cîmpii şi coclauri. „Unde este Ica ! Unde este Valy ! Unde sînteţi voi, copii, rîndunele neascultătoare, nerecunoscătoare ! Intorceţi-vă la vatra voastră — altfel o să pieriţi spulberate de vîntul înstrăinării voastre“. Glas ocrotitor, părintesc şi care, mai mult decît cere ocrotire, încearcă să-şi ocrotească el copiii de vîntul înstrăinării. Neiertîndu-mi întîrzierea cu care retransmit acest mesaj — mă rog ca el să ajungă în lume, unde a vrut să zboare, sub ferestrele care ii vor recunoaşte glasul. Fie ca acest luminos început de an plin de mari speranţe si generoase hotărîri să le ducă si acelor oameni introieniti de uitare si de amărăciune un răspuns pe măsura aşteptării lor. Să se întoarcă sub streaşină lor rîndunelele, la cuibul lor uitat. Rîndunelele in zbor — sau si mai fericite rîndunele la volanul mașinilor lor — să ducă degrabă pe aripile lor primăvara, căldura si florile salcîmului din ogradă. Căldura în vatra stinsă — si căldura în inimile care au știut să dea căldură. (Urmare din pag. I) kg, dar se consemnează în situaţii că s-au pierdut... 10 ! Cui îi rămîne diferenţa de 8 kg, se înţelege. Nu se înţelege, în schimb, de ce este tolerată această mistificare a realităţii, de ce nu sînt o dată traşi la răspundere şi cei care propun acest tîrg, şi cei care îl aprobă. Pentru că această tîrguială meschină, raportată la mii de unităţi comerciale, duce la daune serioase, creează confuzie în legătură cu evoluţia normelor reale de risc, păgubeşte în ultimă instanţă statul, avutul obştesc, în alte sectoare comerciale, depăşirea cotelor de risc, risipa sunt şi mai evidente. Pentru combustibil, de pildă, instrucţiunile II.C.I. prevăd următoarele pierderi normale : pe timpul verii s-a constatat (cînd ? cum ?) că, fie ploaie, fie arşiţă, dintr-o sută kilograme de lemne dispar, netam-nesam, 12 kg ; pe timpul iernii, fie ude leoarcă, fie blindate cu un strat de zăpadă amestecată cu noroi, lemnele tot scad, scad mereu din greutate ! Cît credeţi ? Cu 7 la sută ! (cu aşa risc comercial, să tot fii şef de depozit!). In acest sector comercial nu se mai face însă, la inventar, nici un fel de tîrguială. $i cînd sínt pierderi, şi cînd nu sínt, ele se scad din volumul total de combustibil. Automat Altfel spus, aceste pierderi au devenit un drept cvasilegal al slujbaşilor de la depozite. Dar sínt cu adevărat mai mici pierderile reale decît cele prevăzute în instrucţiuni ? S-au luat şi s-au cîntărit, de probă, 8 vagoane de lemne. Rezultatul : pierderea reală — 960 kg ; pierderea prevăzută — 3 172 kg ! Este lesne de închipuit cam ce calibru are risipa în totalul comerţului cu combustibil. S-a tras oare vreo concluzie din această cîntărire de probă ? S-au mai făcut şi alte probe, s-a analizat situaţia în profunzime, pentru a se plomba fisurile prin care se risipeşte o marfă atît de valoroasă ? Nici vorbă ! Să ne oprim puţin. Ce se întîmplă, de fapt, cu diferenţa dintre ceea ce se pierde în realitate şi ceea ce se înregistrează ? Cea mai mare parte se duce pe apa Sîmbetei, se risipeşte pur şi simplu din cauza modului impropriu în care este adăpostită uneori marfa — supusă intemperiilor şi, deci, degradării Dar restul? Se pare că o dichisesc camionagiii Doar întîlnim de atîtea ori pe stradă pe cîte unul cu camionul plin, care te întreabă din ochi: „Cumperi ?“ Risipa, proasta organizare au dus, într-o bună măsură, „Combustibilul“-Bucureşti la următoarea situaţie economică : lucrează cu pierderi planificate în valoare de 36 milioane lei anual ; total cheltuieli de circulaţie — 47 milioane lei din care... 10 milioane risc, pierderi ! ...Am în faţă un tovarăş de la I O . L.F.-Bucureşti. Cu calmul şi degajarea cu care întrebi un cunoscut ce mai face, îmi dă o veste electrizantă : „Noi, zice, pe primele trei trimestre ale anului trecut am realizat (!) o pierdere (risipă — n.r.) de marfă de 11 milioane de lei, faţă de numai 4 milioane, cît planificasem“. Am întrebat : „Cum s-a produs paguba ?“ — Perisabilitate mare, marfă multă, depozite puţine... Asupra acestui răspuns vom mai reveni. Deocamdată însă e necesar să precizăm că în comerţul cu legume şi fructe riscul comercial legal este privit ca o bagatelă. Un lucru de nimic, pe care nimeni sau aproape nimeni nu-1 ia în serios. Degeaba există norme. Ele sînt încălcate sistematic, pierderile de marfă umflîndu-se mereu, de la o etapă la alta. Le generează exclusiv perisabilitatea mare ? Creșterea continuă a fondului de marfă ? Punem aceste întrebări întrucît cam aceasta ar fi opinia comercianţilor de legume şi fructe. Dar este o opinie deformată, „făcută“ să acopere lipsurile grave existente în acest sector comercial. Nu abundenţa de marfă şi nu perisabilitatea morcovilor sunt de vină. De vină este în primul rînd mecanismul activităţii O.V.L.F.-urilor. în circuitul comandă — preluare — depozitare — distribuire — desfacere s-au căscat nişte fisuri prin care se scurg multe milioane de lei. Iată un exemplu edificator : oficiile bucureştene nr. 1, 2 şi 3 solicită, într-un interval de trei zile, 100 de tone de diverse legume şi li se repartizează... 47 tone. Oficiul nr. 4 nu solicită nimic şi i se repartizează 49 de tone. Se deduce lesne, marfa nesolicitată zace prin depozite, se depreciază şi se aruncă. Numai la ultimul control al revizorilor Direcţiei de control şi revizie din Ministerul Finanţelor au fost depistate 11 cazuri de degradare totală a 700 tone de diverse produse cu o valoare de aproape un milion de lei, iar pe total I.O.V.L.F., la 3 noiembrie 1967 existau 125 vagoane de cartofi căzuţi la sortare, 450 tone de ceapă şi 75 tone de fructe borhotate. întrebarea este : nimeni, dar absolut nimeni nu este făcut răspunzător de această cronică şi gravă situaţie în care se află sectorul de legume-fructe ? Este cazul să ne oprim din nou. Am fi nedrepţi dacă am trece cu vederea şi unele greutăţi existente atît la „Combustibilul“, cît şi în sectorul de legume-fructe Ambele compartimente duc o lipsă acută de depozite şi de mijloace moderne de manipulare a mărfii. Uneori marfa este supusă arşiţei, îngheţului, ploii şi ninsorii ,şi, se înţelege de la sine, se degradează, în acelaşi timp însă, anual. Ministerul Finanţelor a acoperit lipsurile acestor compartimente cu zeci de milioane. Alte milioane sunt cheltuite neraţional pe rogojini şi tîrne. Apare cu totul de neînţeles, de ce măcar o mică parte din aceste milioane irosite nu au fost investite în depozite, în mijloace simple de mecanizare, în modernizarea unităţilor de desfacere Riscul comercial este o realitate, un fenomen obiectiv. Dar acest fenomen n-are nici o legătură cu risipa, cu pierderile planificate. Cînd riscul este depăşit, în sectorul comercial respectiv se produc perturbaţii puternice, răsturnări de cifre, de situaţii şi, în ultimă instanţă, pagube în avutul obştesc. Curmarea radicală a depăşirii cotelor de risc — şi aşa destul de largi — trebuie să reprezinte, pentru organele comerciale, o preocupare sistematică şi de mare răspundere. Şi, în fine, să se treacă energic la aplicarea concluziei care se desprinde din instrucţiunile în vigoare : cine greşeşte, plăteşte. „Risc comercial“ SCINTEIA —*■ duminica 14 ianuarie 1968 Cu telefericul spre Vîrful cu Dor Foto : Agrrpres ecouri. Turismul montan Ziarul nostru a publicat sub acest titlu un amplu articol. Tema abordată prezentând interes, am solicitat părerea şi altor persoane care, prin natura preocupărilor lor, au contingenţă cu turismul montan. Peisaje vitregite In ţara noastră, unele zone de munte s-au bucurat de atenţia organelor diriguitoare ale turismului, pe cînd altele au fost vitregite. Nici peisajului bucovinean, cu al său unic tezaur istoric, nu i s-a acordat atenţia pe care o merita. Inelul de circulaţie Suceava-Rădăuţi-Putna-Suceviţa-Moldoviţa-Cîmpulung-Gura Humorului-Suceava, cu derivaţiile sale la diferite obiective turistice (mînăstiri, codrul secular de la Slătioara şi Pietrele Doamnei din Masivul Rarău etc.) nu este în întregime modernizat; nu satisface cerinţele nici baza de cazare din regiune. Acţiunea de restaurare a monumentelor nu s-a completat cu amenajările necesare, pentru a permite vizitarea lor în bune condiţii. Este de reţinut şi faptul că propaganda în străinătate pentru vizitarea acestor obiective turistice a cîştigat mai mult de pe seama albumului editat de UNESCO, decît în urma acţiunilor întreprinse de O.N.T. De organizarea turismului în Munţii Apuseni nu s-a ocupat aproape nimeni. Obiective de o rară frumuseţe, cum ar fi Detunata, gheţarul de la Scărişoara, Cheile Turzii, m. Scărişoara-Belioara şi Cheile Rîmeţilor, zona carstică din jurul Podişului au rămas în afara preocupărilor. In această regiune, natura a împrăştiat cu generozitate frumuseţi nemaiîntîlnite — poiana Ponor cu lacul său temporar, cetăţile Ponorului cu imensa lor galerie subterană, canionul Galbenii cu izbucul, cascadele şi pereţii săi verticali, gheţarul Focul Viu cu coloanele sale de gheaţă permanente, izvoarele Someşului Cald cu originala cetate a Rădesii şi altele. In afara cîtorva drumuri forestiere care uşurează accesul în zonă şi a unei cabane cu 30 locuri, nu s-a făcut nimic pentru îmbunătăţirea condiţiilor de acces şi cazare a turiştilor, în R.S.F. Iugoslavia, peste 500 000 turişti vizitează anual peştera Postojna ; ei fac aceasta cu un mic tren electric. La noi însă vizitarea cetăţilor Ponorului — unde nu există nici măcar o potecă bună — devine o adevărată aventură. In Făgăraş, Retezat, Ceahlău — aceeaşi indiferenţă. In mod nejustificat, economia naţională a fost şi este văduvită de importante mijloace valutare ce s-ar putea realiza prin valorificarea intensă a acestor locuri minunate. Printre cauzele care au perpetuat ani şi ani rămînerile în urmă în acest sector este şi lipsa unor studii .Complete asupra geografiei turistice, a ţârii. Contituia să lipsească şi preocuparea pentru crearea unor specialişti în domeniul turismului. In ţările cu un turism bine pus la punct, pregătirea cadrelor se face în instituţii de învăţămînt permanente, unele chiar de rang universitar. Ing. Al. BORZA membru în biroul Comisiei centrale de turism-alpinism din cadrul C.N.E.F.S. Cabanele să-şi recapete rostul lor Prin natura preocupărilor mele, sunt în contact permanent cu munţii. Iată cîteva constatări care, după părerea mea, împiedică dezvoltarea turismului montan. Majoritatea cabanelor nu asigură condiţii corespunzătoare de confort. Multe cabane din munţi nu au încă lumină electrică, instalaţii de apă, dotarea lor cu mobilier şi lenjerie, ca şi aprovizionarea cu alimente lasă de dorit. Toate acestea explică de ce capacitatea cabanelor turistice e utilizată în proporţie de numai 21,3 la sută, ele înregistrînd anual pierderi de milioane de lei. Sîntem deficitari în valorificarea multor peisaje din Apuseni, Retezat, nordul Moldovei şi nordul Olteniei. Nici Bucegii nu sunt „drumeţiţi“ suficient, deşi dotaţia lor este mai bună, mijloacele de acces mai numeroase, reţeaua de deservire mai bine organizată şi, în ultimă instanţă, mai la îndemîna bucureştenilor. Propaganda în serviciul turismului montan este slabă. Lipsesc pliante, ghiduri şi albume interesante şi atractive, ducem lipsă de personal comercial civilizat şi ospitalier, pregătit anume pentru condiţiile unităţilor turistice. Multe cabane au devenit localuri de petreceri zgomotoase, prelungite. Or, nu în aceasta constă latura educativă a turismului, nu în aceasta rezidă avantajele sale de reconfortare fizică şi spirituală. In urmă cu cîtva timp am însoţit pe Rarău un grup de 30 de botanişti. Aveam în vedere efectuarea unor studii ştiinţifice. Am poposit la cabană, dar ne-a fost imposibil să ne odihnim noaptea întreagă din pricina unor cheflii care au speriat şi fiarele din pădure prin zgomotul pe care-l făceau. „Cu ăştia îmi fac eu planul“ — ne-a spus ironic cabanierul. O situaţie similară mi s-a întîmplat la cabana Babele. De aceea, este imperios necesar ca locurile de odihnă din munţi să-şi recapete rostul. Discuţiile purtate cu turişti din alte ţări mi-au confirmat că astfel de situaţii sunt de neconceput în zonele turistice. Tot atît de neplăcută este şi lipsa de politeţe şi de interes a unora dintre cabanieri. Dr. docent ing. Alexandru BELDIE laureat al Premiului de Stat Aspectul economic al turismului Socotim că în orice discuţie asupra turismului trebuie să se aibă în vedere şi aspectul său economic. în ţările cu un turism dezvoltat s-a ajuns la crearea unei „industrii turistice". In 1966, în economia Italiei cifra de afaceri a industriei turistice (3,25 miliarde dolari) a fost aproape egală cu cea a agriculturii (3,97 miliarde dolari) şi a industriei de stat (4 miliarde dolari) ; în Franţa, industria turistică s-a situat pe al treilea loc, după siderurgie şi industria automobilului ; în Austria s-a încasat de pe urma turismului mai multă valută decît din exportul principalelor produse. Dacă în trecut practicarea turismului era în general dificilă (zona muntoasă nedispunînd de o reţea de drumuri de acces), în prezent, datorită unei reţele de peste 13 000 km drumuri forestiere, amenajate în ultimul deceniu, au devenit accesibile majoritatea masivelor muntoase. Din acest punct de vedere credem că O.N.T., ca și organele locale de stat, care au sarcini exprese în legătură cu punerea în valoare a patrimoniului turistic al țării noastre n-au folosit cum trebuie situaţia creată. S-ar fi cuvenit să se deschidă noi circuite turistice, în special automobilistice, acestea să fie popularizate larg, să se creeze campinguri in punctele cele mai atractive, unde nu există o bază turistică permanentă (cabane). In aceste zone s-ar putea folosi, după exemplul Austriei şi Franţei, aşezările săteşti, organizîndu-se aşa-numite „sate de recreaţie“ sau „sate de vacanţă“ tinde, în schimbul unor preţuri modeste, să li se ofere turiştilor găzduire şi posibilitatea de a-şi petrece agreabil timpul. Ar fi bine, de asemenea, să se studieze posibilitatea împărţirii zonei muntoase in complexe geografice, fiecărui complex în parte urmînd a i se determina, pe baza unor studii de teren, potenţialul turistic în funcţie de unele caracteristici, cum ar fi : pitorescul, varietatea şi originalitatea peisajelor, a obiectivelor turistice, posibilităţile de dezvoltare etc. La stabilirea unor astfel de complexe să se ţină seama de existenta marilor artere de circulaţie, deoarece orice excursie de durată, avînd ca obiect vizitarea unui masiv, începe şi se încheie cu aceste artere. Un astfel de complex l-ar putea constitui, bunăoară, zona muntoasă cuprinsă în circuitul rutier Sibiu-Rîmnicu Vîlcea-Tg. Jiu-Petroşeni-Deva- Sebeş-Sibiu. Ing. Dragos MOROSAN ing. Viorel HAMPU din Ministerul Economiei Forestiere ♦ Tragerile la sorţi pentru trimestrul 11/11967 ale libretelor cu dobîndă şi cîştiguri în autoturisme şi libretelor pentru construirea de locuinţe La 29 ianuarie a.c. va avea loc în Capitală, în sala clubului Finanţe-Bănci din str. Doamnei nr. 2, tragerea la sorţi a libretelor de economii cu dobîndă şi cîştiguri în autoturisme pentru trimestrul IV/ 1967. Vor fi acordate, cu acest prilej, 248 de cîştiguri în autoturisme din următoarele mărci: Fiat 1 800, Varsawa, Skoda 1 000 M.B., Fiat 850, Renault Dauphine Gordini şi Trabant 601. De asemenea, la 29 ianuarie va avea loc, în aceeaşi sală, şi tragerea la sorţi pentru ultimul trimestru al anului trecut a libretelor de economii pentru construirea de locuinţe, la care Casa de Economii şi Consemnaţiuni va acorda cîştiguri în bani cu valori de 40 000 lei, 30 000 lei, 25 000 lei şi de 15 000 lei, în afara cîştigurilor în autoturisme şi bani, titularii acestor librete de economii beneficiază în plus şi de alte avantaje. Tragerile la sorţi sunt publice Cîţiva dintre zburătorii TAROM-ului „la lucru". In echipajul comandat de Vladimir Negoita sunt şi naviganţi care au la activul lor circa trei milioane de kilometri Foto : A. Cartojan (Urmare din pag. I) morocănos !) uriaşe componente ale furnalului; şi despre agilitatea oamenilor din echipele lui Stevie Crişu şi Nicolae Foltozan care au montat, tot la mare înălţime, un „pantalon“ metalic de 34 de tone la bifurcarea conductei de gaze; şi despre excepţionala stăpînire a tuturor tainelor meseriei (totodată, o mare stăpînire de sine, a adăugat inginerul) cu care maistrul Dumitru Lăcraru conduce şi supraveghează operaţiile de montaj la altitudine („datorită lui, in bună măsură, n-am avut nici un accident cît de cît însemnat“) ; şi despre înaltul grad de „fineţe tehnică“ (expresia aparţine tot inginerului Cristescu) cu care echipa lui Ion Tîrnă a realizat centrarea celor 18 guri de insuflare cu aer cald, a căror intersectare trebuia să se facă „intr-un cerc nu mai mare ca o monedă de cinci bani“. Priveam de pe muchea unei imense gropi piloţii înalţi de beton, tiviţi cu albul imaculat al zăpezii, care marchează de pe-acum viitoarele fundaţii ale furnalului nr. 2. — Aşa arăta acum doi ani şi furnalul a cărui intrare in funcţiune o pregătim acum — îmi spunea inginerul Ion Mânuc, locţiitorul secretarului comitetului de partid. Biografia de beton şi metal, de sîrguinţă şi energie omenească, de inventivitate şi spirit creator, a noului născut siderurgic mi s-a desfăşurat în faţa privirilor in citeva clipe, ca pe un ecran imaginar. La 3 iulie 1065 , cronicarii anonimi au notat şi ora: 17:45 — primele două screpere au început defrişarea acestui pinten de colină al Fileştiului. Şi apoi, în numai doi ani şi jumătate, s-a excavat atîta pămînt cu cît s-ar fi putut crea un lac artificial de aproape 30 de hectare şi cu o adincime de 4 metri, s-a tur COMPOZIŢIE IN VISCOL at atîta beton cu cît s-ar fi putut înălţa un bloc turn de 370 de etaje, s-au montat — şi se mai montează încă — utilaje şi construcţii metalice care ar putea încăpea într-un tren alcătuit din 3 000 de vagoane desfăşurat pe jumătate din distanţa Bucureşti—Ploieşti. — Ce va însemna acest furnal în ansamblul siderurgiei noastre ? — îmi spune inginerul Ştefan Şerban, directorul tehnic al întreprinderii de construcţiimontaj. E dificil să utilizăm un limbaj mai sugestiv decît acela al comparaţiilor , în clipa cînd va funcţiona din plin dinc peste un milion de tone fontă anual, producţia lui va fi de aproape şase ori mai mare decît întreaga producţie de fontă a României în 1948. In medie el va produce zilnic circa 3 000 de tone fontă lichidă... Făcind o socoteală simplă ajungem la încă o cifră revelatoare : primul furnal gălăţean va produce circa două tone de fontă în fiecare minut! Iată valoarea pe care o infuzează siderurgiştii gălăţeni „minutului '68". — E vorba însă nu numai de capacitate (aproape dublă faţă de aceea a ultimelor furnale hunedorene) dar şi de gradul înalt de automatizare — ţine să adauge inginerul Şerban. Cunoscînd concentrarea minereului şi tipul de fontă pe care trebuie să-l producă, şeful de schimb nu va avea decît să formeze la un tablou de comandă reţeta optimă, adică să indice temperatura, presiunea şi celelalte coordonate care vor permite obţinerea fontei cerute. Şi mai e ceva deosebit de semnificativ : pe platforma furnalului va lucra zi şi noapte o instalaţie de desprăfuire care va capta toată pulberea ce se aşternea odinioară pe maşini şi pe oameni. Furnaliştii în halate albe iată, desigur cu oarecare aproximaţie, o imagine care vă va sugera un element definitoriu pentru acest gigant modern... Spectaculoasa construcţie siderurgică de pe malul bătrînului Danubiu reprezintă — aşa cum mi-au subliniat cu justificată mîndrie toţi cei ce au pus umărul la ridicarea ei — o victorie a capacităţii tehnice a industriei noastre . intr-adevăr, aproape toate utilajele furnalului sunt realizate în ţară, la întreprinderi din Bucureşti şi Sibiu, din Brăila şi Satu Mare. Uriaşa scenă de pe malul Dunării va fi în lunile care urmează martora unor premiere industriale ce se vor succeda într-un ritm de-a dreptul vertiginos. Nici nu se vor usca bine cupele de şampanie după inaugurarea furnalului că va intra în probe la cald oţelăria. De altminteri, constructorii oţelăriei dau ei înşişi în aceste zile adevărate „probe la cald“, trecînd prin marile emoţii ale punerii în funcţiune a primei oţelării de convertizoare cu insuflare de oxigen din istoria siderurgiei noastre. Chiar din prima etapă, cînd se va lucra numai cu două convertizoare, se vor produce cîte 150 de tone la fiecare 55 minute, adică circa trei tone de oţel pe minut. încă o dimensiune a minutului ’68 pe cadranul gălăţean! In paralel cu oţelăria va începe să funcţioneze fabrica de oxigen. Va urma apoi laminorul slebing la răstimp de nici o lună. Si asta deocamdată... ...Deasupra imensului platou al Fileştilor privirea a întîlnit — ca o strună care vibra sub viscolul nemilos — o linie de înaltă tensiune. Singularizată în mijlocul cîmpiei, mi s-a părut un simbol al marilor energii umane, al racordului pe care ele îl înfăptuiesc între zilele genezei și clipele apropiatelor împliniri.