Scînteia, septembrie 1968 (Anul 37, nr. 7812-7841)
1968-09-11 / nr. 7822
PAGINA 2 a faptul] divers! S-a întîmplat pe Trotuş Ploile, au umflat apele Trotuşului care asigură debitul necesar obiectivelor industriale din oraşul Gh. Gheorghiu-Dej. Viiturile ameninţau să blocheze priza de apă de la barajul lacului de acumulare. O echipă de lăcătuşi, mecanici şi electricieni (unii abia ieşiţi din schimb) a plecat de urgenţă la faţa locului. Ei au lucrat fără întrerupere timp de 16 ore, în ploaie şi vînt, reuşind să asigure buna funcţionare a unităţilor industriale de pe valea Trotuşului. Semitrenul din Piteşti 9 Trenul 1055, care circulă pe distanţa Curtea de Arge?—Piteşti (plecarea la ora 12:33) are, să vezi şi să nu crezi... numai două vagoane! ? Din această cauză este tot timpul tixit, oamenii stau ca sardelele. Şi — culmea ! — mai au şi două-trei compartimente „rezervate“ pentru regionala C.F.R. ! Situaţia pare fără ieşire. La drept vorbind n-are nici intrare. Fiecare intră şi iese pe unde poate. Tovarăşii de la C.F.R. nu le pun restricţii Nu ghidul e de vină Dacă vreţi să vă rătăciţi, folosiţi cu încredere ghidul Capitalei. Căutaţi strada „Alunului“? Care din ele, că sunt cinci ! Poate vreţi să ajungeţi in strada „Cîmpului“ ? Se poate, dar în care din ele ? Sint nu mai puţin de şapte! Căprioarei, Cerbului, Zambilei, Viorelelor, Nucului, Urşilor, Livezilor, Marginea, Bradului — şi n-am epuizat denumirile — sint un număr nelimitat. Ghidul cu pricina (ediţie 1962) te îndrumă şi pe trei străzi cu numele lui Xenopol, pe şapte străzi „Unirii", cinci... Anton Pan şi aşa mai departe. In gazete s-a scris adeseori despre această „rătăcire“ a celor ce se ocupă cu nomenclatorul străzilor. Te pomeneşti că cei care au botezat străzile locuiesc pe bulevardul „Fanteziei“... ceea ce ar explica de ce n-au fantezie şi la birou. Turismul de noapte Cabanele „Vîrful cu Dor“ şi „Cota 1 500“ aveau rolul cuiului din talpă. O.N.T.-ul era criticat pentru că le întreţinea şi le exploata nerentabil. Ca să scape de „belea“ (a se citi critică) O.N.T.-ul a rugat întreprinderea Staţiunilor balneo-climatice din Sinaia (care a mai administrat cîndva cele 2 cabane) să şi le ia înapoi pentru a le face accesibile turismului şi întreprinderea din Sinaia s-a apucat de treabă. Amenajări, reparaţii, dotări în valoare de peste 260 000 lei. Acum cabanele sínt frumoase şi pot fi folosite. Dar... O.N.T.-ul s-a răzgîndit peste noapte. Vrea cabanele Înapoi. Le va folosi drept... dormitoare pentru cei ce lucrează la construcţia telefericului. De depozite n-aveţi nevoie ? Mai sínt cabane în Bucegi ! Drumeţii să umble de colo-colo, după un loc de dormit. In felul acesta O.N.T.-ul va dezvolta şi... turismul de noapte. Atenţie la ciuperci! După ploile repetate din ultima vreme, au apărut o puzderie de ciuperci. Oameni neiniţiaţi le culeg şi le duc in pieţele oraşelor. Rezultatul ? In ultima săptămină, la Spitalul de Urgenţă din Bucureşti au ajuns 43 de persoane intoxicate cu ciuperci. Multe cazuri asemănătoare se înregistrează şi la Ploieşti. S-au semnalat două decese. Ar fi cazul ca administraţia pieţelor să interzică vânzarea ciupercilor de către particulari. De altfel aceasta este şi recomandarea expresă a organelor medicale. Rechemaţi-o! La autobaza 2 Giuleşti (Municipiul Bucureşti) cîţiva şoferi au fost amendaţi. Pe drept Nesocotiseră regulamentul circulaţiei pe drumurile publice. Aşa stînd lucrurile, procesele verbale de contravenţie au fost înaintate conducerii autobazei. Luînd apărarea salariaţilor Incorecţi aceasta răspunde cu adresa nr. 3/S60 : „Tovarăşii amendaţi nu mai sînt salariaţii noştri". Fiind vorba de bani, deci de contabilitate, pe hîrtia cu pricina şi-a pus apostila contabilul şef. La o verificare sumară s-a constatat Insă că e vorba de o (scuzaţi expresia !) minciună... cu număr şi ştampilă. Responsabilitatea i-a părăsit. Cine o întoarce la... autobază ? Rubrică redactata de s Ştefan ZIDARITA Gheorghe POPESCU cu sprijinul corespondenţilor „Scînteii" GRIJA FAŢA DE OM la loc de frunte în activitatea comitetului judeţean de partid In rîndurile celor mai largi categorii de cetăţeni au stîrnit un, puternic ecou cuvintele rostite de tovarăşul Nicolae Ceauşescu la consfătuirea din 22 martie 1968, cu conducătorii organelor de partid şi ai consiliilor populare : „Trebuie înţeles o dată că nu cetăţenii sunt la dispoziţia aparatului de stat şi de partid, a funcţionarilor, ci invers — aparatul de partid, de stat, funcţionarii sunt la dispoziţia cetăţenilor, ei sunt puşi pentru a răspunde cerinţelor populaţiei". Aceste indicaţii, expresie a spiritului democratic caracteristic orînduirii noastre socialiste, tind să devină în tot mai mare măsură proprii şi activităţii organelor de partid din Maramureş. Se ştie că în Maramureş există unul dintre cele mai mari şi mai vechi bazine miniere din ţară. Unităţile Combinatului minier din Baia Mare au fost dotate în anii din urmă cu tehnică modernă, de mare randament, care uşurează considerabil efortul în galerii. In prima jumătate a anului, productivitatea muncii a înregistrat o creştere sensibilă faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, gama sortimentelor realizate s-a lărgit considerabil. Preţuirea pe care statul nostru o arată muncii harnice, însufleţite de înaltă conştiinţă socialistă a minerilor maramureşeni şi-a găsit, între altele, reflectare în investiţiile de sute de milioane lei acordate pentru îmbunătăţirea continuă a condiţiilor lor de trai. Dar, oare, pe plan local, se manifestă pretutindeni grija necesară pentru aceste condiţii ? Iată o problemă asupra căreia biroul comitetului judeţean de partid a insistat, în ultimul timp, stăruitor. ...Ne aflăm la mina Şuior, o exploatare nouă, abia din anul 1962. Spre seară, la căminele şi cabanele unde locuiesc minerii, a sosit primulsecretar al Comitetului judeţean de partid Maramureş. In jurul oaspetelui s-a format repede un grup numeros. Şi, fără introduceri şi ordine de zi, a început chiar acolo, pe loc, un dialog viu. Primul secretar al comitetului judeţean dorea să cunoască cît mai amănunţit părerile şi gîndurile minerilor despre activitatea lor In producţie, condiţiile de trai şi alte lucruri care-i frămîntă. — E foarte bine, tovarăşe prim, a intrat în vorbă un bărbat mai în vârstă, că tovarăşii din conducerea exploatării noastre se interesează zilnic de mersul planului, dar, din păcate, unii dintre ei nu arată un interes asemănător şi pentru condiţiile de trai, de cazare ale celor care realizăm planul. Şi, astfel, au fost înfăţişate o seamă de neajunsuri, care dăinuie datorită neglijenţei unor cadre administrative. Despre ce au relatat minerii ? — Nu avem cantină, trebuie să mîncăm numai conserve, hrană rece şi ce ne mai putem face singuri. Aveam nişte reşouri electrice, cumpărate de noi. La ieşirea din sat mai găteam una, alta, cît se pricepe un bărbat. Dar, într-o zi, din ordinul cui nu ştim, cineva ne-a scos toate prizele. Apoi ni s-au confiscat resourile. Parcă noi voiam să consumăm curentul minei de pomană ? Am cerut doar să se stabilească o taxă lunară pentru acest consum suplimentar de electricitate. Aşa cum am auzit că se face şi în alte părţi... — La magazinele specializate lipsesc zarzavaturile. Pîinea care se aduce este tare, veche. — Despre activităţi cultural-artistice nici vorbă, s-a şi uitat de ele. — Comitetul sindicatului din întreprindere nu prea îşi pune la inimă condiţiile noastre de trai. Şi doar noi l-am ales... Au trecut cîteva zile. Oamenii de la Şuior erau încredinţaţi că vorbele lor nu vor rămîne fără ecou. Şi, într-adevăr, din indicaţia biroului comitetului judeţean, iată că au apărut la Şuior tovarăşii din conducerea combinatului minier. Dar, in loc să ia măsuri spre a înlătura neajunsurile semnalate, s-au limitat să mai constate o dată ceea ce era constatat aşa ca să nu se spună că n-au venit la faţa locului. După plecarea lor lucrurile au rămas neschimbate, îşi închipuiau, pe semne, că vor raporta că au fost pe teren... au constatat... se va studia... şi lucrurile vor fi uitate. Iată însă că s-a petrecut un lucru neaşteptat pentru ei: peste cîteva zile, primul-secretar al comitetului judeţean s-a intors la Şuior să vadă ce s-a întreprins efectiv pentru înlăturarea deficienţelor. Constatările făcute au determinat convocarea neîntîrziată la faţa locului a conducerii combinatului şi a organizaţiei locale a sindicatelor. Şi, astfel, în prezenţa primului secretar al comitetului judeţean, Gh Blaj, a secretarului cu probleme organizatorice. Vasile Dancoş, a preşedintelui Consiliului judeţean al U.G.S.R., Petre Sigheartău, a direcţiei generale a combinatului, minerii şi-au spus necazul. Fireşte, critica aspră, ascuţită, nu le-a făcut plăcere unor tovarăşi care nu se aşteptau ca „subalternii“ să-i tragă la răspundere pentru că nu-şi fac datoria. Totuşi ea le-a prins bine, atit lor cît şi, mai ales, minerilor. Pe baza discuţiilor purtate, conducerea combinatului, comitetul de partid şi sindicatul au întocmit un plan de măsuri pentru înlăturarea deficientelor, iar aplicarea lui a început fără întîrziere. Minerii s-au mutat la Baia Sprie In cămine nou construite, cu bucătărie si baie. S-a pus ordine în transportul minerilor la lucru. Masa de prinz li se serveşte la căminele unde locuiesc. Unele progrese s-au realizat şi în organizarea timpului liber al minerilor, activişti de partid, lectori, oameni de cultură şi artă, brigăzi ştiinţifice prezintă expuneri, informări, ajută la Întocmirea de programe culturale. In incinta căminelor se va amenaja un stand de cărţi şi ziare. Merită relevate, de asemenea, acţiunile întreprinse pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă la mina Şuior; s-a asigurat aprovizionarea la timp a locurilor de muncă cu materiale şi scule ; au fost distribuite echipamente de protecţia muncii. Cu aceeaşi perseverenţă s-a îngrijit comitetul judeţean de partid de înlăturarea unor deficienţe sanitare la exploatările miniere de la Jiba şi Băiuţ. Datorită neglijenţei şi nepăsării birocratice a unor cadre administrative ale combinatului, la Băiuţ jumătate din saltelele şi albiturile pe care le foloseau minerii la cămin erau putrede ; la căminul „Văratic“ nu erau nici mese sau scaune, oamenii mîncau pe unde apucau ; nimeni nu le aduci un ziar, o carte; staţia de amplificare era „mută“ de luni de zile. La sectorul minier „Văratic“, unde lucrează 300 mineri, nu trecuse din aprilie un medic. Datorită măsurilor luate situaţia s-a îmbunătăţit substanţial. Intenţia Comitetului judeţean de partid Maramureş de a întreprinde, pe baza unor largi consultări de masă, acţiuni similare privind îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi de trai ale salariaţilor din alte unităţi economice se cuvine subliniată ca o reflectare a spiritului de răspundere cu care îşi îndeplineşte îndatoririle decurgînd din însuşi ţelul fundamental al partidului. Stîrneşte insă nedumerire mentalitatea deformată a unor cadre de conducere ale combinatului minier băimărean, ca şi a consiliului judeţean al sindicatelor, care privesc grija faţă de condiţiile de muncă şi de trai ale minerilor drept o „preocupare facultativă“, consideră drept o „ştirbire a prestigiului“ observaţiile critice îndreptăţite ale oamenilor muncii, uitînd că neîndeplinirea îndatoririlor ce le revin în acest domeniu constituie o încălcare flagrantă a înseşi obligaţiilor lor profesionale. Grija pentru îndeplinirea sarcinilor de producţie nu poate veni în contradicţie cu grija faţă de condiţiile de trai ale salariaţilor , îmbinarea lor judicioasă constituie o expresie a maturităţii politice, a spiritului partinic al tuturor cadrelor cu munci de răspundere. ladislau LENDIEL Sever UTAN viaţa de partid De curînd au apărut în presă unele păreri în legătură cu sistemul de retribuţie a medicilor. Prin rîndurile de faţă, nu voi face altceva decît să bat cu sfială la porţile acestei discuţii, care nu s-au închis încă. După părerea mea, evocarea criteriului cantităţii şi calităţii muncii medicului, ca măsuri de bază ale retribuţiei lui materiale, trebuie făcută cu foarte mult discernămînt şi cu un acut simţ de răspundere. Comparaţiile între specialităţi, în raport de retribuţie, pot fi riscante deoarece, dacă ne referim la unicul scop al medicinii , prevenirea bolilor şi vindecarea lor — nu putem demarca diferenţierea între un act chirurgical, la care participă 2—3 persoane, şi o consultaţie care, punînd în evidenţă o maladie digestivă ori renală, dictează un tratament medicamentos, soldat cu vindecarea. Mi-aş îngădui să reproduc vorbele unui mare medic, care afirma că „dacă in specialităţile — să le spunem — operative, se consumă mai multă energie fizică decît In specialităţile interne, în acestea avem poate un plus de consum intelectual, folosit în scopul precizării diagnosticului şi urmăririi ştiinţifice a bolnavului“. Nu specialitatea şi nici faptul că un medic lucrează într-un serviciu foarte bine dotat ori mai puţin dotat sunt definitorii pentru aprecierea muncii medicului. Există mulţi, foarte mulţi medici care, lucrînd la Fundeni, de pildă, nu-i întrec în virtuozitate diagnostică şi operativă pe colegii lor din Turnu Măgurele, Galaţi sau Bistriţa. Ba, aceştia din urmă pot manifesta un plus de pricepere faţă de primii, datorită faptului că nu beneficiază de avantajul unor mari laboratorii ca în centrele universitare şi sunt obligaţi să-şi ascută, prin instruire permanentă, simţul clinic, pentru a face faţă variatelor situaţii. Cîţi medici de circumscripţie rurală nu sunt obligaţi să intervină în unele cazuri de naştere fortuită sau să facă cu mijloace rudimentare reanimări, ba chiar să intervină în unele afecţiuni chirurgicale ! Şi cîţi dintre aceşti medici nu fac muncă de veritabili epidemiologi, deşi nu sunt încadraţi în I.S.S. şi au salarii mai mici decît aceştia ? Intr-o clinică ori într-un serviciu medicochirurgical din oraşele mai mari, numărul cadrelor medicale superioare este mare, revenind câte 10—12 bolnavi unui medic (şi dacă adăugăm şi studenţii, internii, stagiarii, secundarii, medicii veniţi la specializare ori perfecţionare, revin şi mai puţini). Dar într-un spital mai izolat — cum ar fi de pildă sanatoriul de t.b.c. osteoarticular Vidra, Judeţul Focşani — lucrează un singur medic la 100 paturi — sau, în aceeaşi specialitate, la sanatoriul Eforie Sud, densitatea bolnavilor pe fiecare medic este de 2—3 ori mai mare decît în Bucureşti. Dacă am adopta criteriul numărului consultaţiilor şi intervenţiilor, medicul de la Vidra va fi mai bine retribuit. Şi poate nu ar fi rizibilă măsura, dacă şi rezultatele activităţii sale sunt bune. De altfel, cred că un medic epidemiolog din judeţul Neamţ, care trebuie să bată zilnic zeci de kilometri şi obţine rezultate foarte bune, trebuie mai bine retribuit decît un epidemiolog municipal, chiar dacă este din Bucureşti. Dar să mergem cu analiza mai departe. Avem doi medici pediatri — unul in Bucureşti, lucrînd în clinică sub mîna unui maestru, altul în comuna X şi care, trebuind să facă faţă unor situaţii dificile, se instruieşte în permanenţă, obţinînd rezultate foarte bune pe care, spre deosebire de primul, le transformă în lucrări ştiinţifice (pe care, din cauza spaţiului restrîns al revistei de specialitate nu le poate publica, dar le comunică in cadrul secţiei Societăţii de ştiinţe medicale cea mai apropiată). In această situaţie, ce criteriu adoptăm pentru a stabili o retribuţie echitabilă . Sînt medici tineri care au învăţat carte multă şi sînt poate mai activi şi mai eficienţi decît alţii, mai în vîrstă, dar a căror salarizare este mai mare. Singurul criteriu, capabil să stabilească valoarea unui medic, este activitatea lui ştiinţifică. Un medic care scormoneşte cu mintea mereu după nou, care se instruieşte în permanenţă, găsind în orice fenomen un obiect de studiu, al cărui rod să-l adauge la patrimoniul ştiinţei, acel medic acordă şi asistentă medicală de bună calitate, îşi iubeşte bolnavii, este solicitat, apreciat şi iubit de către aceştia. Discuţii medicale Nu putem exclude din discuţie ierarhizarea pe bază de concursuri a medicilor, aşa cum este ea în prezent. Această ierarhie trebuie să existe, fiind unul dintre criteriile majore de diferenţiere a medicilor de acelaşi profil. Aş propune însă ca aceste concursuri să nu fie condiţionate de o anumită durată de stagiu în specialitatea respectivă. Adică, un medic secundar, care dovedeşte certe aptitudini şi cunoştinţe temeinice în specialitatea pentru care a optat, să aibă dreptul să abordeze treapta imediat superioară după unul doi ani, chiar dacă nu există post de medic specialist (care se poate obţine prin transformare automată). Trebuie să existe nişte trepte, în cadrul aceluiaşi grup de titlu, separate printr-o salarizare diferenţiată, care să aibă puterea de a-l face pe medic să dorească mereu a urca cît mai sus în ierarhia profesională. Trebuie „să dăm cuvîntul“ tinerilor medici mai mult decît pînă acum şi, printr-un triaj obiectiv, cinstit, să le creăm condiţiile unei emulaţii constructive. Este necesar ca posturile libere să fie scoase la concurs în mod public, larg, pentru ca orice medic, din orice colţ al ţării, să aibă prilejul să se alinieze la start. Numai aşa vom fi în măsură şi în situaţia de a face o selecţie a adevăratelor valori. Lupta pentru titlu ar deveni astfel o luptă de onoare, care ar scoate din inerţie multe potenţe. In această ordine de idei, îmi îngădui să sugerez Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Invăţămîntului ideea de a se permite oricărui medic, de oriunde ar fi el, să se prezinte la concursurile pentru ocuparea posturilor didactice sau din instituţiile de învăţămînt superior. Tendinţa de a închide porţile centrelor universitare pentru cadrele medicale din provincie este nocivă şi roadele ei nefaste sunt exprimate în pregătirea mediocră a multor cadre didactice, de care sunt nemulţumiţi numeroşi şefi de catedră. Pentru că oricît ar fi de bună pepiniera de cadre a centrelor universitare ori a oraşelor mari, ea are nevoie de o permanentă transfuzie cu valori noi, pline de entuziasm, bine pregătite. In provincie există şi medici care, in condiţii destul de grele, au abordat doctoratul în ştiinţe. Cite asemenea cadre fac parte din consiliile ştiinţifice ale institutelor de profil ? Degetele unei mîini prisosesc dacă facem o numărătoare ! Dece aceste valori nu sunt incluse în planul tematic de cercetare al institutelor ? Există vreo raţiune deosebită pentru a-i ignora ? Nu ! Atunci pentru ce Ministerul Sănătăţii, prin institutele sale, nu-i onorează cu atenţia cuvenită ? Pe alt plan, nu pot să trec sub tăcere faptul că unele categorii de medici sunt nedreptăţite. Un ftiziolog, care lucrează în mediu nociv (raze X) zilnic (şi ce multe radioscopii fac aceşti ftiziologi în localităţile unde nu există radiologi şi nici posibilităţi să se efectueze radiografii) nu beneficiază de avantajele medicului radiolog (care, în majoritatea serviciilor de radiologie, dă indicaţii de la distanţă asistentei sau sorei, folosindu-şi o bună parte din timpul de lucru pentru lectura filmelor). Retribuţia medicilor este miezul unei probleme dificile, care merită o privire multilaterală şi profundă a unui cît mai mare număr de cugete, vizîndu-se nu interesele particulare, ci cele generale. Cred că cele trei criterii — buna pregătire (exprimată în rezultatele pozitive ale muncii), concursurile şi activitatea ştiinţifică — sînt jaloane cardinale ale acestei retribuţii. Aplicînd aceste principii, un medic pediatru de circumscripţie rurală, în care mortalitatea infantilă se menţine la zero de ani de zile şi care-şi transpune in lucrări (chiar nepublicate) experienţa, face mai mult decît un medic, tot pediatru, din Bucureşti, Cluj sau Iaşi, care, îndeplinind cine ştie ce funcţii intr-un institut, nu este interesat decît de un aspect limitat al foarte limitatei sale arii de lucru. Este bine să vedem lucrurile larg, obiectiv şi, mai ales, corect in această chestiune, a cărei rezolvare justă este de natură să producă un reviriment in multe compartimente ale muncii sanitare, în ridicarea medicinii româneşti pe trepte superioare. Radu CONSTANTIN medic-Braila Criterii pentru o retribuţie judicioasă şi emulativa în sistemul sanitar Specialiştii români, ca şi colegii lor din diferite ţări cu tradiţie în fabricarea mobilei, sunt preocupaţi, la ora actuală, de găsirea unor tipuri de garnituri care să ofere, deopotrivă, condiţii tot mai confortabile atît pentru odihna fizică, cît şi pentru cea psihică. Cu alte cuvinte, însuşirile funcţionale pe care trebuie să le aibă mobilierul modern se cer completate şi îmbinate judicios cu cele estetice. Proiectanţii şi producătorii de mobilier din ţara noastră, sensibili la tendinţele înregistrate pe piaţa internă, ca şi pe cea mondială, se străduiesc să creeze şi să producă mobilă corespunzătoare exigenţelor şi preferinţelor omului contemporan. O apreciere a strădaniei lor se concretizează în creşterea peste prevederi a volumului vînzărilor la mobilă. După cum ne informa tovarăşul Constantin Păiş, director general adjunct în Ministerul Comerţului Interior, s-au înregistrat creşteri remarcabile, mai ales în Capitală. Interesantă este şi observaţia făcută de lucrătorii din magazine cu privire la evoluţia gustului cumpărătorilor . „ Magazinele de prezentare, expoziţiile, precum şi alte forme de educare a gustului public, ne spunea responsabilul magazinului „Apartamentul", Anton Vanea, au dat rezultate : cumpărătorul se orientează fără greş spre garniturile cu o linie modernă, practice, estetice. Sunt cerute, de asemenea, piesele multifuncţionale, acestora putînd să li se dea diferite întrebuinţări In raport cu necesităţile noi ce apar în locuinţă Intr-un moment sau altul. — Ministerul Economiei Forestiere, fabricile sale — ne-a dat asigurări tovarăşul ing. Cornel Bălăceanu, şeful serviciului producţiei de mobilă din M.E.F. — îşi vor mări efortul pentru ca în anul ce vine gama de sortimente oferite populaţiei să fie cît mai largă. Aceasta se va îmbogăţi cu anumite garnituri pe care le producem şi pentru export Este vorba, îndeosebi, de piese multifuncţionale, cu o linie modernă, care, credem, se vor bucura de aprecierea publicului. In prezent, pe lîngă temele obişnuite de lucru ale proiectanţilor de mobilă s-au adăugat altele noi. Apariţia unei diversităţi de tipuri de locuinţe, cu felurite dimensiuni, va pune, fără îndoială, şi probleme specifice In ce priveşte mobilarea lor. După cum ne informează tovarăşul C. Nedelcu, şeful serviciului de specialitate din M.C.I., s-a stabilit, de comun acord cu M.E.F. şi cu industria locală, ca 20 la sută din totalul producţiei de mobilă ce urmează să fie livrată comerţului anul viitor să fie proiectată potrivit cerinţelor acestei categorii de locuinţe. In primăvara anului 1969 urmează ca M.E.F. să prezinte noile tipuri de mobilă în cadrul unei expoziţii. întreprinderile industriei locale se consultă, în acelaşi scop, cu C.S.A.P.C.-urile, astfel ca piesele de mobilier ce vor fi puse la dispoziţia cumpărătorilor să dea posibilitatea economisirii la maximum a spaţiului, fără ca aceasta să scadă din funcţionalitatea şi din calităţile lor estetice. După cum se vede, sunt foarte şanse ca, anul viitor, decorul magazinelor de mobilă şi, fireşte, al locuinţelor, să fie simţitor îmbogăţit cu piese absolut noi. Din discuţiile pe care le-am avut cu specialiştii din domeniul proiectării şi producţiei, cît şi cu lucrători din comerţul cu mobilă, rezultă că nu există totuşi o preocupare constantă pentru înnoirea într-o proporţie mai mare a sortimentului. Magazinele mai oferă încă o serie de garnituri — de pildă „Mugur 3“, „Ilva“, M-65, „Victoria" — care au o vîrstă medie de 10 ani. Sunt, în general, piese bine lucrate, ceea ce determină ca ele să fie cumpărate. Totuşi, ce prelungeşte existenţa acestor piese ? — „Cererea insistentă a comerţului“ — ne răspunde tovarăşul Cornel Bălăceanu. Ministerul nostru a propus, în mai multe rînduri, ca unele sortimente, după părerea noastră depăşite, să fie scoase din producţie. Sunt însă anumite organizaţii comerciale din ţară, care ţin morţiş la ele. De exemplu, canapeaua „Carpaţi“ este solicitată în continuare, cu toate că noi oferim circa 10 alte tipuri. O altă garnitură, camera „Bucureşti-59“, creată în 1957, a fost scoasă din fabricaţie cu 2—3 ani în urmă. Dar iată că reapare în nomenclatorul comerţului pentru... 1969 ! Considerăm, de asemenea, că anumite tipuri de mobilier mai voluminos, mai masiv, preferate în unele zone ale ţării, ar trebui să fie realizate de industria locală, care dispune de mijloacele necesare“. Fără a contesta exactitatea acestor afirmaţii, nu se poate trece peste faptul că nici industria nu a făcut eforturi suficiente pentru spargerea şablonului, mai ales în ce priveşte componenţa garniturilor, care este, aproape invariabil, aceeaşi. De ce să nu se prezinte mai multe variante ? „Noi nu-l obligăm pe cumpărător să ia toată garnitura“ — explică producătorii. E adevărat, piesele de mobilier pot fi procurate treptat, în funcţie de nevoi şi posibilităţi. Dar dacă vrei să completezi, să zicem, o cameră de dormit cu o măsuţă şi o bibliotecă, şansele de a le putea asorta — ca linie şi culoare a lemnului — sunt încă reduse. Industria ne asigură că o asemenea orientare este foarte lesnicioasă. Așadar, creatorii au cuvîntul... După cum și din partea creatorilor industriei locale — mare producătoare de mobilier la ora actuală — se cere mai multă fantezie, mai mult curaj in realizarea unor garnituri moderne, ei trebuind să se bucure în această direcţie de un sprijin mai substanţial din partea Ministerului Economiei Forestiere. In aprecierea calităţilor mobilei un rol important îl au stofele. La acest capitol, atît comerţul, cît şi Mobilierul şi termtitel actuale ale cumpărătorilor fabricile de mobilă sunt unanimi in a consemna un progres în ce priveşte împrospătarea gamei de culori şi materiale. Totuşi, potrivit opiniei specialiştilor din industria de mobilă, creaţia în domeniul acestor stofe nu este la nivelul cerinţelor şi, mai ales, al posibilităţilor. Firele sintetice, care prind culori atît de frumoase, nu au fost încă introduse în fabricarea acestor stofe. Inlăturîndu-se acest neajuns, ar putea fi înviorată paleta coloristică, iar fabricile de mobilă ar avea posibilitatea să realizeze noi şi intere- sante alăturări de culori dintre lemn şi tapiserie. In legătură cu comerţul cu mobilă, se poate spune că s-au făcut paşi însemnaţi pe linia îmbunătăţirii deservirii cumpărătorilor, în multe centre din ţară au fost amenajate magazine de prezentare bine aprovizionate, care asigură şi transportul mărfii la domiciliu. Totuşi, în unele cazuri, procurarea şi transportul mobilei sunt anevoioase, deoarece organizaţiile comerciale nu dispun nici de suficient spaţiu de expunere şi nici nu manifestă interesul cuvenit pentru organizarea mai modernă a desfacerii. Pentru îndreptarea lucrurilor, mai mulţi interlocutori — lucrători din comerţ şi cetăţeni — au formulat unele sugestii care, părîndu-ni-se interesante, le transcriem în rîndurile ce urmează . In Capitală să se organizeze un fel de dispecerat, care să dispună de machetele tuturor garniturilor aflate în producţia curentă, ca şi de cataloage de stofe ; dispeceratul să fie informat la zi asupra situaţiei fondului de marfă. Concomitent, să se înfiinţeze un atelier de montaj al mobilei produse în alte localităţi, spre a se evita deteriorarea în timpul manipulării şi transportului. Să se reia practica organizării expoziţiilor de prezentare şi sondare a gustului consumatorilor, unele permanentizîndu-se. După cum se vede, atît reprezentanţii industriei, cît şi ai comerţului sunt preocupaţi de îmbunătăţirea deservirii populaţiei cu această categorie de mărfuri. Poate că este totuşi nevoie de un impuls din partea unor foruri centrale pentru transformarea mai rapidă a intenţiilor în fapte concrete. Rodica ŞERBAN In excursie la Cheile Bicazului (Foto : Gh. Vinţilă) SANTEIA — miercuri 11 septembrie 1968 Grafice mutate foileton de Nicuţă TĂNASE Vineri, 6 septembrie, autocamionul nr. 21.OT.S14, încărcat cu ardei gras, gogoşari şi varză roşie, venea de la Corabia spre Bucureşti. Tot vineri, dar ce e drept mai spre seară, acelaşi autocamion pleca din Bucureşti spre Corabia încărcat cu... Cu ce credeţi ? N-o să ghiciţi. Mergea spre Corabia încărcat cu ardei gras, gogoşari şi varză roşie. Sîmbătă, 7 septembrie, dis-de-dimineaţă, autocamionul cu nr. de mai sus, alerga iar dinspre Corabia spre Bucureşti şi... Şi era încărcat tot cu ardei gras, gogoşari şi varză roşie. N-am mai avut răbdare să aştept pini după-amiază, cind, mă gîndeam eu, va trece spre Corabia încărcat cu aceleaşi ,sortimente“ şi l-am rugat pe şofer să-mi dea unele explicaţii. Situaţia constatată avea nevoie de unele explicaţii, nu ? — Dumneata eşti plătit să aduci legume in București și pe urmă înapoi 7 — Nu, tu am sarcina numai sa aduc legume aici, la București. Înapoi de ce să le mai duc ? — Dar ieri... Ieri cînd mergeai spre Corabia aveai camionul încărcat cu... Ai uitat să le descarci 7 — N-am putut să le descarc. — Și te-ai întors cu marfa la Corabia si iei pe cineva ca să te ajute . — Nu te-am descărcat pentru că nu m-a lăsat l.L.F.-ul Ilfov, mai exact oficiul 4 Militari, unde te-am prezentat cu marfa. Mi-a spus să mă întorc înapoi că n-are contract cu Corabia. M-am dus la Corabia și... ei m-au luat la goană. „Du-te, mi-au spus ei, spune-le că avem contract“. Mi-au dat copia contractului nr. 29 semnat şi de directorul I.L.F.-ului Ilfov. , — Foarte bine. Şi acum te duci să te descarci, nu . — Da. Autocamionul cu pricina n-a trecut descărcat spre Corabia nici sîmbătă seara, nici duminică, nici luni dimineaţa. Ce s-a mai întîmplat ? Luni spre prinz am depistat autocamionul pe cheiul Dîmboviţei. Şoferul stătea rezemat de autocamion şi-şi privea deznădăjduit marfa care începea si se degradeze, să se veştejească. — Ce-ai maî păţit ? •— Nu vor s-o ia. Spun că avem contract, dar nu sîntem în grafic. Şi dinsul este in aceeaşi situaţie ca şi mine. Îmi face semn spre şoferul altui camion încărcat tot cu viitoare alte murături. — Şi ce-aveţi de gînd să faceţi ? — Aşteptăm să vină un delegat de la Corabia, să facă proces de constatare, de degradare... Şoferii pot aştepta, pentru că au leafă. Au şi diurnă. Autocamioanele, la fel. Sunt închiriate. Dar ce facem cu gogoşarii ? M-am dus la tovarăşul director Staicu. I-am povestit cele petrecute şi dumnealui a scos dintr-un biblioraft nişte hîrtii, printre care şi o telegramă care a fost telefonată la Corabia şi în care se cerea să nu le mai trimită gogoşari şi altele. — Avem, tovarăşe, avem la gogoşari... Şi mi-a arătat alte grafice încărcate cu gogoşari. De ce ne-au mai trimis ? Nu-i mai primim. Am mai returnat camioane şi de la Iaşi şi de la... Cine o fi vinovat de harababura asta nu pot să-mi dau seama. Cei care trimit au acoperire cu contractul semnat şi de unii şi de alţii, cei care nu primesc au acoperire cu graficul şi cu telegramele telefonate. Cert este că se fac transporturi inutile, se strică marfă... După ce am ieşit de la tovarăşul director, am întrebat lai cîteva unități Aprozar dacă au gogoșari. — N-avem, tovarășe. Dacă s-ar pune și unele grafice la murat...