Scînteia, decembrie 1968 (Anul 37, nr. 7903-7933)
1968-12-03 / nr. 7905
PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE. MNÎți-VĂ! ORGAN AL COMITETULUI CENTRAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN Anul XXXVIII Nr. 7905 Marți 3 decembrie 1968 6 PAGINI - 30 BANI ZOOTEHNIA în planul cooperativei ■ ■ agricole Planificarea judicioasă a producţiei constituie o verigă esenţială în şirul măsurilor menite să asigure dezvoltarea continuă a cooperativelor agricole. A planifica înseamnă a gîndi în perspectivă, acţionînd cu anticipaţie toate pîrghiile de care depinde progresul economic. Proporţiile şi ritmul de creştere a producţiei în diferite ramuri şi sectoare agricole, concordanţa indicilor prevăzuţi cu nevoile şi posibilităţile reale existente, îmbinarea armonioasă a intereselor cooperativelor agricole şi ale membrilor cooperatori cu interesele statului sunt numai o parte dintre multiplele criterii de care trebuie să se ţină seama. Un echilibru armonios al planului de producţie presupune, între altele, asigurarea condiţiilor pentru dezvoltarea zootehniei, corelarea prevederilor referitoare la creşterea efectivelor şi a producţiei de carne, lapte, lînă, ouă, cu baza furajeră, adăposturile etc. Ignorarea acestor cerinţe frînează ritmul de dezvoltare a zootehniei. Există, desigur, multe cooperative agricole care au reuşit ca, paralel cu mărirea efectivelor de animale, să crească corespunzător producţia acestora. Cooperativa agricolă din Movileni, judeţul Iaşi, a mărit, an de an, numărul de animale. La această unitate întocmirea planului de producţie începe, de fapt, cu dezbaterile privind dezvoltarea zootehniei şi, ca parte inseparabilă, asigurarea bazei furajere. „Avem deja o matcă bună de vaci — ne spunea ing. Adrian Ionel, preşedintele cooperativei — de la care obţinem, în medie peste 3 090 litri de lapte. Mai mulţi ani la rînd am obţinut, la suta de vaci, pînă la 110 viţei, deoarece unele au fătat atît la începutul, cît şi la sfîrşitul anului. Am reuşit astfel să ridicăm potenţialul economic al sectorului zootehnic. De pe acum am îndeplinit planul anual de venituri din zootehnie, care se ridică la 2 500 000 de lei. Această sumă reprezintă aproape 50 la sută din veniturile totale ale unităţii noastre. Grija pentru planificarea judicioasă a producţiei este urmată de aplicarea întocmai a măsurilor prevăzute, îndeosebi pentru mărirea producţiei de furaje. Pe această bază reuşim să administrăm în hrana animalelor furaje în cantităţi suficiente şi de bună calitate“. Locul zootehniei este bine definit şi în planurile de producţie ale cooperativelor agricole Forăşti, Bulbuceni, Podul Iloaiei şi în alte unităţi ale judeţului Iaşi. Consiliile de conducere, inginerii agronomi, zootehniştii, medicii veterinari acţionează prin sistemul de planificare pentru creşterea ponderii zootehniei în totalul producţiei şi veniturilor acestor cooperative. Din păcate, sunt puţine exemple de acest fel. Pe ansamblul judeţului, în cooperativele agricole de producţie ponderea veniturilor obţinute din zootehnie abia ajunge la 28,4 la sută. Care sunt cauzele care au determinat această situaţie ? Organele agricole au cerut cooperativelor agricole să prevadă în planurile de producţie cifre nefundamentate, fără să ţină seama de condiţiile reale. Planificîndu-se creşterea, fără discernămînt, a tuturor Speciilor de animale. în multe cooperative cheltuielile de furajare şi întreţnere întrec cu mult veniturile realizate. De asemenea, este ignorat faptul că există un număr însemnat de animale tarate care dau producţii scăzute, sau deloc, care consumă din hrana celor cu potenţial productiv ridicat. O situaţie critică există şi în legătură cu adăpostirea animalelor, deoarece sporirea lor numerică nu este însoţită de investiţii pentru noi construcţii. Una dintre cele mai mari carenţe ale planurilor de producţie, care frînează dezvoltarea creşterii animalelor şi realizarea unor producţii sporite, este că nu prevăd asigurarea corespunzătoare a bazei furajere. Din această cauză, planul la lapte nu se realizează în acest an cu circa 250 litri pe vacă furajată. Direcţia agricolă, împreună cu Uniunea judeţeană a cooperativelor agricole de producţie cunosc aceste deficienţe, dar măsurile rămîn mereu în faza de început. S-a preconizat mărirea numărului de taurine în cooperativele agricole situate în zonele cu posibilităţi de irigare a plantelor furajere. In cooperativeleunde cultura cerealelor are o pondere însemnată se vor creşte cu prioritate porci şi păsări. Acolo unde sunt suprafeţe mari de pajişti, aşa cum este cazul la Mădîrzac, Sineşti, Ciorteşti etc., se vor creşte mai multe oi. La cooperativa agricolă din Sineşti s-a propus ca, anul viitor, numărul de oi să ajungă la 5 000. Din păcate, multe asemenea propuneri au rămas pe hîrtie de la un an la altul. Locul de cenuşăreasă al zootehniei în planurile de producţie este, în mare măsură, determinat de formalismul de care dau dovadă unele organe agricole, aşa cum este cazul în judeţul Timiş. După cum ne-a relatat tovarăşul ing. Trandafir Cocîrla, secretar al Comitetului judeţean de partid Timiş, de curînd s-a încheiat balanţa furajelor fără să se cunoască efectivele de animale din anul viitor, în perioada cînd se întocmeşte balanţa porumbului nu se cunosc efectivele planificate de porci. Consiliul Superior al Agriculturii stabileşte ce şi cît trebuie făcut, dar nu planifică şi mijloacele de realizare a unor sarcini majorate. In cursul anului, apar frecvente schimbări de plan care înghit, în mod inutil, timpul spe-'' cialiştilor. Despre „metodologia" de planificare a producţiei în cooperativele agricole ne-a vorbit şi ing. zootehnist Iulius Ilea, director adjunct al Direcţiei agricole Timiş. „Care este răul ? Primim o serie de indicatori de plan care nu sunt însă corelaţi Balanţa de la Gh. RADEL M. CORCACI corespondenții „Scînteii* (Continuare în pag. a IlI-a) Plecarea delegaţiei Partidului Comunist Mexican Luni dimineaţa a părăsit Capitala delegaţia Partidului Comunist Mexican formată din tovarăşii Marta Borquez, membru al Prezidiului Comitetului Central al P.C. Mexican, şi Enrique Semo, membru al C.C. al P.C. Mexican, care, la invitaţia C.C. al P.C.R., a făcut o vizită în ţara noastră. La plecare, pe aeroportul Băneasa, delegaţia a fost salutată de tovarăşii Paul Niculescu-Mizil, membru al Comitetului Executiv, al Prezidiului Permanent, secretar al C.C. al P.C.R., Ghizela Vass, membru al C.C. al P.C.R., de activişti de partid. (Agerpres) Uzina de sîrmă şi produse din sîrmă din Buzău: Vedere exterioară a secţiei electrozi, intrată parţial în producţie anul acesta (Foto : Gh. Vintilă) IN ZIARUL DE AZI: • Proiectul legii de organizare şi funcţionare a consiliilor populare în dezbatere publică — Delimitarea competenţelor • Faptul diversă O persistentă penurie de noutăţi • Unilateralitatea în critica literară • Sugestii de perfecţionare a examenelor pentru gradele didactice • Sport Telegramă Excelenţei sale Domnului NICOLAE CEAUŞESCU Preşedintele Consiliului Naţional al Frontului Unităţii Socialiste al Republicii Socialiste România BUCUREŞTI Cu ocazia creării Frontului Unităţii Socialiste din România şi alegerii Dumneavoastră ca preşedinte al Consiliului Naţional al Frontului Unităţii Socialiste din România, in numele poporului din Vietnamul de sud, Comitetului Central al Frontului Naţional de Eliberare din Vietnamul de sud şi al meu personal, am onoarea de a vă adresa Dumneavoastră şi Consiliului Naţional al Frontului Unităţii Socialiste din România felicitările cele mai cordiale. Urez ca prietenia şi solidaritatea de luptă între poporul din Vietnamul de sud şi poporul român frăţesc să se întărească. NGUYEN HOU THO Preşedintele Prezidiului Comitetului Central al Frontului Naţional de Eliberare din Vietnamul de Sud Vietnamul de sud, 28 noiembrie 1968. PAG. A III-A • Puncte de vedere: Creşteri autentice şi artificii de calcul în productivitatea muncii • Gospodărirea raţională a metalului în producţie, prelucrare şi consum • Cine nu deschide ochii, să deschidă punga ! Cu vigoarea inteligenţei şi a tinereţii reportaj de Ilie TĂNĂSACHE Doi oameni total diferiţi. Mircea Roibu, şeful turnătoriei navale la şantierul din Galaţi, blond, stăpin pe sine, calm. Celălalt, Matei Király, student in anul V al facultăţii de mecanică, secţia construcţii de nave de la politehnica gălăţeană, înalt, slab, incitat de idei, cu gesturi nervoase. Ecuaţia acestor caractere are însă o cunoscută comună : pasiunea pentru nave. O pasiune egală, statornică, emoţionantă. Pentru toată viaţa. Discuţia începe simplu. Vine vorba şi despre eşec. — Eşecul echivalează cîteodată cu ideea vagă a imposibilului. Spun vagă, pentru că, personal, nu cred în imposibil. Roibu dorește să fie cît se poate de limpede. Nu-i omul echivocului. Vine cu fapte. Memoria aduce în prim plan un studiu al unor specialiști care se îndoiau de idee.i inginerului Paul Iordănescu şi a tehnicianului Mircea Roibu de la Şantierul naval din Galaţi privind fabricarea elicelor româneşti de nave. „Ar trebui nişte modificări la cuptoare care se vor ridica la 1 milion lei... Ar trebui...“. Eroare ştiinţifică ? Posibil. Paul Iordănescu şi cu Mircea Roibu au scris atunci, mistuiţi de flacăra in care ardeau: „Nu ! Nu-i adevărat. ■ SE POATE !“. Şi s-a putut. Dar, la prima turnare, prima neatenţie. Vaporii de zinc — unul din cele 11 elemente din care obligatoriu se compune o elice de navă — au invadat atelierul. Concentrarea gazului toxic devenise alarmantă. „Spargeţi geamurile !“. Aerul proaspăt restabilea echilibrul. Plămînii se revitalizau. Prima elice, pentru un cargou de 4500 tdw, a fost, în felul ei pe jumătate, un eşec. Cîntărea încă mult. Dar se probase ideea şi lucrul acesta era cel mai important. ★ Acea cunoscutăcomună despre care aminteam mai sus, l-a obligat pe Matei Király să refacă în felul lui „eşecul-succes“ al lui Mircea Roibu. Veacul nostru, spune Király, este veacul vitezei în transporturile pe uscat, în aer, pe apă. Performanţele atinse în transportul acvatic sunt încă departe de a fi epuizate. Iar cei zece ani de marinărie pe care i-am făcut pe canalul Bega, la Timişoara, m-au convins că prioritatea nu o are pitorescul profesiei, ci ceva mult mai concret şi mai greu: descifrarea tehnicii actuale constructive, intuirea drumului de viitor al navelor rapide, în special al celor fluviale. Asta m-a adus la Galaţi, asta m-a făcut student la o vîrstă cînd alţii sînt de mult ingineri... Király a poposit la facultatea de pe malurile Dunării cu o idee îndrăzneaţă. Poate că ideea ar fi rămas mai departe în stadiul ei iniţial dacă n-ar fi fost oamenii de aici şi, mai ales, dacă facultatea nu i-ar fi infuzat zilnic, clipă de clipă, „acea disciplină a avansului“. Totul a pornit de la... avion. Această navă aeriană este ridicată în văzduh cu ajutorul aripilor. Dar, elicopterul se ridică şi el în văzduh, el ajută un rotor cu elice. „Ce-ar fi să-l plagiem ? Dacă există avion în navă de ce n-ar fi şi elicopter ?“. Şi Király a imaginat ceea ce toţi au numit apoi... elicopterul marin. — Rotorului cu elice al elicopterului (Continuare in pag. a V-a) ECUAŢIA ACCESIBILITĂŢII ARTISTICE de Florian POTRA Rafinamentul şi accesibilitatea sînt oare termeni antitetici în viaţa filmului ? E o întrebare al cărei răspuns, afirmativ sau negativ, nu poate fi dat cît ai bate din palme. Există un rafinament al ideilor, al gîndirii tinzînd spre abstracţiuni, există un rafinament al mijloacelor îndelung cizelate în echilibrul pe care artistul căută mereu să-l dea expresiei, raportului de adecvare a formei la conţinut. De asemenea, accesibilitatea poate fi văzută ca o gamă variabilă de receptare a operei de artă din partea publicului, de la elementar la complex. Problema e interesantă pentru că analiza ei ne trimite la punctele de întilnire între opera de artă şi spectator, anticipîndu-le uneori pe cele posibile în viitorul apropiat şi permiţînd deprinderea unor sugestii utile atît pentru măsele iubitoare de fru- mos, cît şi pentru artiştii înşişi. In acelaşi timp, termenii discuţiei pot fi reduşi la aceia de calitate a operei de artă şi de receptare critică, selectivă. In ultimul capitol din Istoria socială a artei, Arnold Hauser pune literatura şi arta secolului XX „sub semnul filmului“ şi interpretează cu acuitate o observaţie mai veche: „Calitatea şi popularitatea artei au fost totdeauna într-un raport dificil. Ceea ce nu înseamnă cîtuşi de puţin că masele populare au favorizat în principiu o artă inferioară. O artă bogată şi subtilă e pentru ele, fireşte, mai dificilă decît o artă simplă şi puţin evoluată ; dar lipsa unei înţelegeri adecvate nu interzice deloc ca masele s-o accepte — deşi nu totdeauna pentru valoarea ei estetică“. Discuţia poate începe şi de aici, de la ceea ce Tudor Vianu numea „eteronomia artei“, adică de la faptul că arta nu e „pură“, ea înglobînd elemente din afara sferei esteticului. Materialul la care apelează artistul — fapte, idei, sentimente — este extraartistic, dar numai „prelucrarea“ acestui material în opera de artă poate să dobîndească o valoare estetică. Marele public de cinema, în speţă, se arată atras şi interesat în primul rînd tocmai de „materialul“ conţinut în film : temă, intrigă, cunoştinţe diverse, soluţii morale, semnificaţii, pe firul „romantismului său social“, conform cu aspiraţiile de perfecţionare a vieţii individuale şi sociale, — şi abia în al doilea rînd, de excelenţa expresiei artistice. (Antonio Gramsci mergea chiar mai departe, afirmînd că o carte se citeşte, la început, din interes practic, şi doar la reluarea lecturii, din plăcere estetică !) La rîndul său, artistul — în care, pe lîngă flacăra înaltă a gîndirii, arde şi dorul de perfectabilitate al meşteşugarului, al artizanului în sens renascentist — e preocupat de continua cizelare şi înnoire a expresiei, a mijloacelor sale de comunicare. Cu alte cuvinte, în timp ce spectatorul e atras cu precădere de lucrul reprezentat, artistul tinde să-și exprime ideile și sentimentele printr-un lucru bine făcut, din punct de vedere estetic. Problema raportului calitate sau rafinament artistic-accesibilitate poate fi văzută, la un moment dat prin unghiul celei mai stricte adecvări între material şi mijloacele de expresie sau, în ultimă analiză, între conţinut şi formă. Cînd această adecvare îşi pierde vlaga, cînd se creează distanţe între ceea ce se spune şi felul în care se spune, accesibilitatea — în înţelesul ei imediat — are de suferit. Fiindcă, aşa cum arată în continuare acelaşi Hauser, „cu timpul, formele se desfac de materie şi devin autonome, se golesc treptat şi pînă la urmă rămîn accesibile doar unei restrînse pături“. Cultura, cultura cinematografică în cazul de faţă — parte integrantă a culturii generale a omului contemporan — se dobîndește printr-un contact sistematic și pasionat cu patrimoniul de valori al artei filmului, prin lecturi despecialitate, printr-o activitate individuală și colectivă care presupune considerarea cinematografului mai mult decît un simplu mijloc de divertisment. Sfera acestei culturi nu include, evident, exerciţiile gratuite, acel snobism al formelor fără acoperire în idee (şi, adeseori, fără acoperire în talent) cultivat de unii cineaşti şi aplaudat de un public restrîns şi snob ; rafinamentul, elevaţia în gîndire şi în limbaj, dificultăţile de descifrare proprii anumitor filme de o incontestabilă profunzime nu au nimic comun cu extravaganţa ostentativă, cu ermetismul căutat şi etalat zgomotos — expresie a desconsiderării publicului în genere. Există, după cum se ştie, o mişcare amplă, cuprinzătoare, a societăţii, în care e implicată şi arta ca funcţie socială. înăuntrul acestei mişcări, însă, are loc — în sfera ei de preocupări specifice — şi un impuls intim de dezvoltare a artei. Totul e ca asemenea evoluţii în spaţiul istoriei şi al vieţii spirituale să fie armonizate, să nu se producă ne linii divergente. Reflectînd cu coerentă larga democraţie socialistă, estetica noas-ă:s=::l==s=siatră militează în favoarea unui „consens al naţiunii“, în favoarea unei arte cuprinse în curentele profunde ale vieţii popular-naţionale şi ostile fărîmiţării lumii artiştilor in mărunte grupări de „elită". Dificilă, problema accesibilităţii artei e şi complexă, iar simplificările, au efecte nefaste atît pentru oamenii şi operele de artă, cît şi pentru marele public. Noţiunile de calitate artistică (sau rafinament) şi de accesibilitate au fost deseori considerate, cu voie sau fără voie, dintr-un punct de vedere static, ca date aproape fixe, încremenite, fără perspective de evoluţie. Or, în realitate, raportul artă-public, calitate-accesibilitate e în continuă modificare. In ce priveşte arta filmului, Anuarul cinematografic 1968, editat de Direcţia reţelei cinematografice şi difuzării filmelor — din păcate pentru o sferă îngustă — indică unele simptome semnificative, deşi cu o zgîrcenie nemotivată. Dacă Laleaua neagră, Romulus şi Remus, Winnetou sau Dragoste la 0 grade, filme mai mult sau mai puţin să(Continuare în pag. a IV-a)m opinii „Aristocratica“ mişcare din... urechi . Mai întîi m-a surprins faptul că, la un moment dat, distribuitorul de butelii aragaz nu-mi mai cunoştea adresa, rătăcea strada, sau termina buteliile chiar în pragul casei mele. Apoi, am constatat că la măcelărie ajung întotdeauna prea tirziu şi nu mai găsesc carne macră, într-o zi am văzut la un coleg nişte pantofi care mi-au plăcut. De la serviciu m-am dus direct la magazinul respectiv, i-am văzut şi în vitrină dar înăuntru vînzătorul a dat din umeri : „Mai treceţi mîine, poimîine, să vedem...“. Era cît p-aci să cred că sînt un mare ghinionist, dar un prieten m-a lămurit : „Aşa păţeşti dacă nu mişti din urechi". Ei bine, nu pot şi nu vreau să „mişc din urechi" şi mă gîndesc cu teamă cum o să reacţionez dacă într-o bună dimineaţă, în drum spre uzină, taxatoarea din autobuz o să-mi spună : „Nu mai avem bilete ! încercaţi mîine...“. Gluma, dacă glumă poate fi numită această autentică şi tristă poveste, ne-a fost relatată de inginerul Toma Biţan din Ploieşti, în cursul unui sondaj de opinie întreprins de noi in cîteva magazine pe tema „micilor atenţii“ oferite de cumpărători vînzătorilor. Am continuat acest sondaj timp de cîteva ore în magazinele cu mare vad comercial „Eva" şi „Romarta copiilor" şi iată o parte din răspunsurile primite la întrebarea pusă direct : „Daţi bacşiş ?“. — Bineînţeles ! Se poate altfel ? (Petrovici Helga, soră medicală). — Niciodată. Consider că ar fi o înjosire a vânzătorului. (Const. Dinică, geolog) — Nici un leu. Prin muncă iau bani, pentru muncă plătesc. (Gheorghe Oprea, comuna Pucheni). — Cîteodată. Sîntem grăbiţi, timpul ne e limitat. Nu putem colinda tot oraşul pentru o pereche de mănuşi... Cînd citiva lei avem acces la rafturile de sub tejghea, infirmăm acel „n-avem“. Doar nu i-am învăţat noi practica aceasta pe vinzători... (Dar cine ? n.n.) (Petrescu Ruxandra, profesoară). — Depinde. Mă irită sperţul odios : condiţionarea vînzării unor mărfuri. (Constantin Suciu, pensionar). — Dau. Dacă toată lumea dă. Am dezamăgit la o cooperativă un meseriaş şi a ieşit în uşă ocărîndu-mă. Mi-a fost aşa ruşine... (Iulia Todoran, învăţătoare). Grupînd răspunsurile la această întrebare am alcătuit o statistică aproximativă : 63 la sută da, 12 la sută uneori, 25 la sută nu. Dar cii din această ultimă categorie au fost intr-adevăr sinceri ? Căci iată o situaţie care ne determină să privim cu scepticism unele răspunsuri : ...Sunt orele de aglomeraţie ale înserării. Oameni grăbiţi intră în magazine, facrind în faţa standuri ancheta socială lor cu obiecte de sezon, caută şi solicită anumite mărfuri în funcţie de nevoile şi gusturile personale, împreună cu o echipă de control obştesc condusă de tovarăşul Nicolae Puşcaşu, şeful expediţiei la uzina „Electromagnetica“, intrăm în magazinul de încălţăminte din bd. Schitu Măgureanu nr. 7. E un magazin mic, cu aspect modest. Dar... O cumpărătoare cere o pereche de botosei. I se oferă numărul dorit dar clienta preferă altă culoare. Cu un gest vînzătorul se conformează. Atît, un singur gest, o secundă. N-a trebuit să urce scări, să robotească prin depozit răscolind rafturile, să gîfîie ridicînd stivele cutii. Clienta deschide poşeta, numără zece hîrtii a 5 lei şi, fără să aştepte ca vînzătorul să-i dea restul de trei lei, zice „mersi“, şi pleacă. După citiva paşi o întrebăm : — Obişnuiţi să daţi bacşiş ? — Eu ?! Cum aşa ? Niciodată ! — Bine, dar adineauri aţi dat. — (încurcată) Vai... Vi s-a părut... Să dau bacşiş pentru un fleac ? — Tocmai ! Ce profesie aveţi şi ce salariu, dacă nu vă^Supăraţi ? — Desenatoare. Iau 1 100 lei lunar. — Mai aveţi şi alte surse de venit ? — Nu. — Atunci ? Nu vă daţi seama că aceşti trei lei ai dv., plus alţi trei şi alţi cinci de la alţi cetăţeni îi creează vînzătorului un venit dublu sau triplu în comparaţie cu al dv. ? — La asta nu m-am gîndit... ...Pentru că sezonul şoşonilor e în toi, intrăm tot într-o unitate de încălţăminte. De data aceasta într-un cartier mai îndepărtat, cu dever mic, cu clientelă restrînsă, pe Calea Rahovei nr. 312. In vitrine şi în rafturi nu se văd nici şoşoni, nici galoşi. Ne legitimilăm şi pătrundem în depozitul de marfă. Găsim, fără dificultate, 22 perechi de şoşoni şi 4 de galoşi. Paul DIACONESCU Contacte utile pe calea colaborării românofinlandeze Săptămîna trecută, o delegaţie a Partidului de centru din Finlanda, formată din Nestori Kaasalainen, preşedintele grupului parlamentar al Partidului de centru, Ahti Pekkala, membru al Consiliului de conducere al partidului, şi scriitorul Jouko Tyyri, redactor al ziarului „Savon Sanomat“, au vizitat ţara noastră la invitaţia Institutului român pentru relaţii culturale cu străinătatea. La încheierea vizitei, oaspeţii au avut amabilitatea să ne împărtăşească cîteva din impresiile care le-au cules în România, precum şi unele din preocupările actuale de politică externă şi internă ale Finlandei. — Vizita noastră în frumoasa dv. ţară — a spus dl. Kaasalainen — se înscrie pe linia contactelor din ce în ce mai frecvente între reprezentanţii celor două ţări ale noastre. Ne amintim cu deosebită plăcere de vizita întreprinsă la începutul acestui an în Finlanda de premierul român, dl. Ion Gheorghe Maurer, şi de ministrul de externe, dl. Mănescu. Sunt în perspectivă vizitele în România ale unor înalte personalităţi finlandeze, inclusiv a preşedintelui Finlandei. Ne exprimăm convingerea că asemenea contacte sunt deosebit de utile pentru dezvoltarea în continuare a legăturilor prieteneşti şi de colaborare dintre cele două ţări, a unei maibune cunoaşteri reciproce şi apropieri între popoarele noastre. Venind în România am avut ocazia să luăm contact nemijlocit cu realităţile din ţara dumneavoastră. Fireşte ţările noastre au orînduiri sociale diferite dar deosebirea de orînduire nu este şi nu trebuie să fie un impediment în lărgirea unor relaţii reciproc avantajoase, bazate pe stimă şi neamestec în treburile interne. Obiectivele vizitate ne-au permis să ne formăm convingerea că în cadrul orînduirii dv. s-a depus o activitate intensă pentru dezvoltarea şi propăşirea multilaterală a ţării. Ca urmare a acesteia au obţinut rezultate remarcabile în economie, îndeosebi în ce priveşte industrializarea ţării, precum şi în modernizarea agriculturii şi în alte domenii. In cadrul vizitei făcute la întreprinderea agricolă din Prejmer am constatat că rezultatele în acest domeniu sunt deosebit de pozitive. Efortul pentru ridicarea şi diversificarea producţiei, pe baza mecanizării, ne-au impresionat. De asemenea, ne-am putut da seama de marile progrese înregistrate în ţara dv. în domeniul învăţămîntului şi culturii. Nu numai că în anii de după război am lichidat plaga analfabetismului, dar aţi dezvoltat considerabil reţeaua de şcoli şi universităţi, promovaţi cu hotărîre ştiinţa. Pe noi ne-a interesat si am avut ocazia să Şerban BERINDEI (Continuare in pag. a ll-a) I (Continuare în pag. a V-a)