Scînteia, octombrie 1969 (Anul 38, nr. 8203-8233)
1969-10-09 / nr. 8211
SCÂNTEIA - joi 9 octombrie 1969 Trimestrul IV în întreprinderile industriale ACCELERAŢI CADENŢA ÎNDEPLINIRII PLANULUI în cursul trimestrului trecut Intre industria uşoară şi comerţ au apărut simptomele unei încordări nefireşti în relaţiile contractuale , cu implicaţii negative asupra îndeplinirii planului , ca urmare a nefabricării unei importante cantităţi de încălţăminte şi produse de marochinărie din înlocuitori de piele. De aceea, am solicitat secretarilor comitetelor de partid din cîteva întreprinderi restanţiere explicaţiile cuvenite pe care, împreună cu propriile noastre cercetări, le prezentăm opiniei publice. „Vă comunicăm că întreprinderea noastră — ne scrie Nicoară Gheorghe, locţiitorul secretarului comitetului de partid al fabricii de încălţăminte „Modern“ din Timişoara — a avut în tot cursul trimestrului III , greutăţi în aprovizionarea cu materie primă, care ne-au obligat să lucrăm sub capacitate şi au generat o serie de stagnări în procesul tehnologic“. In capătul listei de... greutăţi figurează neonorarea de către fabrica „Victoria“ din aceeaşi localitate a policlorurii de vinil expandate, material din care se confecţionează unele sortimente de încălţăminte. Acelaşi aspect a putut fi sesizat şi la celelalte întreprinderi producătoare de încălţăminte din înlocuitori. Ceea ce este mai grav, aprovizionarea aceasta neritmică, sub necesităţi, a provocat la ,,Străduinţa" Suceava, în iulie şi august, consemnarea unui volum de 13 000 om/ore stagnări, pentru ca în luna septembrie să se recurgă la oprirea generală pe timp de trei săptămîni a unei secţii. La fabrica „8 Mai" din Mediaş nu s-au lucrat din aceleaşi motive peste 20 mii de om/ore. Nu este de mirare, deci, că totalul restanţelor de plan la sfîrşitul trimestrului III, la cele trei fabrici amintite, cărora li se adaugă „Libertatea“ din Arad, însuma un sfert de milion de perechi încălţăminte. Deşi la prima vedere furnizorul policlorurii de vinii expandate, fabrica „Victoria" din Timișoara, ar părea vinovat, firul cauzelor rămînerii In urmă la îndeplinirea integrală a planului duce mai departe. Această întreprindere nu a putut produce la capacitatea sa (a înregistrat și o stagnare de 115 ore) din lipsa cantitativă şi sortimentală a unor plastifianţi ce trebuiau să fie livraţi de fabrica „Solventul“ din Timişoara. Iar „Solventul“ a rămas dator beneficiarilor săi din industria uşoară şi din chimie, în lunile iulie-august, cu plastifianţi în valoare de peste 15 milioane lei. Şi toate acestea, deoarece Combinatul chimic Rîmnicu-Vîlcea nu onorase pînă la data de 11 septembrie a.c., decit ceva mai mult de 15 la sută din cantitatea de materie primă contractată. Faţă de această situaţie, afirmaţia din scrisoarea semnată de secretarul comitetului de partid al combinatului în cauză, ing. Constantin Girbotă, ne-a surprins. In ea se spune : „La ora actuală, procesul tehnologic este practic pus la punct, nu se mai întrevăd greutăţi deosebite în funcţionarea instalaţiilor, nivelul producţiei depinzînd în primul rînd de asigurarea cu materii prime — propilene şi hidrogen". Rezultă că, în contradicţie cu cele semnalate de beneficiari, în trimestrul III la Combinatul chimic Rîmnicu-Vîlcea producţia a fost practic pusă la punct. Atunci de ce nu au putut fi fabricaţi plastifianţii ? Tot din aceeaşi scrisoare se subînțelege că aprovizionarea cu propilene şi hidrogen ar constitui o problemă Iată însă că ing. Ion Marinescu, director tehnic al Direcţiei generale petrochimice din M.I.Ch., ne-a garantat că combinatul din Rîmnicu- Vîlcea a fost asigurat cu propilena necesară. „Iar hidrogenul, tot dînşii şi-l produc , de aceea, cu cît va funcţiona mai repede instalaţia de fabricare a P.V.C.-ului, cu atît vor avea şi cantitatea optimă de hidrogen“ , a precizat directorul tehnic. Comparînd cele două răspunsuri, se desprinde faptul că în scrisoarea amintită s-a ocolit tocmai esenţa întrebărilor noastre. Intrucît cunoşteam că în primul semestru al anului fabricaţia de plastifianţi a mers intr-un ritm aproape normal, am fi dorit să aflăm care au fost cauzele care au generat neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, cu deosebire in perioada de după terminarea probelor tehnologice, de după intrarea din plin în producţie a instalaţiei, precum şi consecinţele acestui fapt asupra activităţii economice a combinatului. Nu am putut afla, de asemenea, din punctul de vedere al comitetului de partid, care sunt persoanele vinovate de această situaţie, precum şi sancţiunile materiale ce se cuvin acestora. Neajunsurile în livrarea ritmică a plastifianţilor se datoresc şi altor cauze. Comitetul de Stat al Planificării a transmis Ministerului Industriei Chimice o cifră globală care reprezintă in tone necesarul total de plastifianţi pentru întreprinderile Ministerului Industriei Uşoare. In continuare, Ministerul Industriei Chimice a repartizat acest total pe sortimente de plastifianţi. O defalcare cît mai realistă a sortimentaţiei era absolut necesară, intrucît fabricarea P.V.C.-ului expandat impune înglobarea în produs, în anumite proporţii, a douătrei sorturi de plastifianţi, care să-i confere caracteristicile calitative urmărite. Ministerul Industriei Uşoare, în baza planului său de producţie de încălţăminte şi marochinărie, a studierii cerinţelor consumatorilor, a solicitat o anumită structurare a sortimentaţiei de plastifianţi. Repartiţiile date de Ministerul Industriei Chimice au diferit însă substanţial de necesităţile industriei uşoare. Din acest moment a început între cele două ministere un schimb de adrese, note, explicaţii care au dus la unele modificări în repartiţii, dar aspectul pe care l-am arătat se menţine în linii mari şi astăzi. Intr-o recentă adresă, semnată de ministrul industriei uşoare, ing. Ion Crăciun, către ministrul industriei chimice, ing. Alexandru Roabă, sunt din nou subliniate necorelaţiile in cauză. De ce s-au dat repartiţii care nu răspund necesităţilor producţiei ? Nu se ştie oare că producţia trebuie să fie corelată cu resursele, cu materia primă disponibilă ? Este adevărat că plastifianţii deficitari sunt fabricaţi într-o mare proporţie din materie primă importată. Dar, din moment ce s-a stabilit să se fabrice un anumit tip de produse, firesc era ca să se aibă în vedere şi fondurile valutare aferente. Ministerul Industriei Chimice se poate disculpa : am repartizat Ministerului Industriei Uşoare integral cantitatea dată de C.S.P. Dar prin fuga de răspundere problemele nu se rezolvă. Cum se va ieşi totuşi din impas ? Se pare că acum, în al doisprezecelea ceas, lucrurile vor intra pe un făgaş normal. Pentru acoperirea în parte a restanţelor de dioctilftalat, Ministerul Industriei Chimice a prevăzut să importe 400 tone de octanol , care trebuia să fie livrat de Combinatul chimic Rîmnicu-Vîlcea. Iar, la ultima şedinţă ţinută la Departamentul aprovizionării tehnico-materiale din C. S.P. cu reprezentanţii ministerelor interesate s-a ajuns la un acord şi în privinţa înţelegerii de către Ministerul Industriei Chimice a necesităţii de a se importa o anumită cantitate de acid adipic, pentru a permite suplimentarea fabricării unui plastifiant deficitar. Am întrebat pe tov. Ştefania Porumb, director adjunct al Direcţiei generale de aprovizionare din Ministerul Industriei Uşoare, dacă această soluţie mulţumeşte industria uşoară — Ştiţi şi dv. — ni s-a răspuns — de la un datornic e bun şi un pumn de mălai. Sperăm totuşi să punem în flux normal fabricaţia pe bază de înlocuitori de piele. — Cine va da fonduri pentru importarea acidului adipic ? — Bineînţeles, industria chimică ! Intîmplător am adresat aceeaşi întrebare, şi tov. Gheorghe Ungureanu, şeful serviciului desfacere din D. G.A.D. al Ministerului Industriei Chimice, şi ni s-a răspuns : — Bineînţeles, industria uşoară! Ei vor trebui să găsească resursele valutare necesare. Ce s-a hotărît atunci la Departamentul aprovizionării tehnico-materiale, dacă nu s-a stabilit tocmai elementul esenţial, adică de unde se vor lua fondurile valutare ? Odiseea plastifianţilor din acest an trebuie să fie un subiect de reflecţie pentru forurile de resort. Desigur, acum la ordinea zilei se află căutările, găsirea celor mai potrivite soluţii pentru revenirea la o situaţie normală. Ar fi de dorit, însă, ca pe viitor planul să nu fie doar un element formal. Pentru ca planul să constituie cu adevărat un instrument mobilizator în realizarea unei producţii sporite, lucrările de întocmire a lui trebuie să fie la rîndul lor realiste, să ducă la soluţii menite să asigure o colaborare normală între întreprinderi, cu sarcini precise, neechivoce, și cu răspunderi materiale pe măsura sarcinilor. Stabilite cît mai judicios, sarcinile planului de stat sînt lege ! Corneliu CARLAN Redresarea trebuie să înceapă de la furnizorul principal: Combinatul chimic Rm. Vîlcea întreprinderea „Steaua electrică“ din Fieni s-a dezvoltat şi modernizat radical în cursul ultimilor ani. In majoritatea secţiilor de fabricaţie s-au amplasat utilaje de mare productivitate, au fost montate sau reorganizate peste 15 linii tehnologice. Efectele economice ale acestei înnoiri tehnice şi organizatorice nu s-au făcut totuşi simţite şi în ritmul realizării planului. Deşi sarcinile au fost restructurate, în sensul diminuării lor, după 9 luni colectivul întreprinderii nu poate raporta îndeplinirea lor integrală. Puternic afectate sunt planul la producţia marfă, unde au rămas nerealizate 323 000 becuri, sarcina de reducere a preţului de cost şi planul la beneficii, care se găsesc „descoperite" cu 2,21 milioane lei şi, respectiv, cu 4,35 milioane lei. Care este explicaţia acestei stări de fapte ? Spre surprinderea noastră, tov. Alexandru Pascale, directorul întreprinderii, a manifestat o predispoziţie vădită pentru discreţie. De la început, ne-a spus : „Lucrurile sînt mult mai complicate decît în aparenţă şi mă îndoiesc că ar putea face obiectul unui articol...“. Am insistat, totuşi. — Neîndeplinirea planului la principalii indicatori a fost generată în mod hotărîtor de aprovizionarea tardivă cu unele materiale din import de strictă necesitate — a precizat interlocutorul. Este vorba, mai ales, de aprovizionarea cu wolfram pentru filamente, care s-a făcut, în asalt, spre sfîrșit de lună. Pentru ultimul trimestru al anului, de abia acum cîteva zile au fost încheiate contractele. S-a ajuns în situația ca marfa la „pachet“ să constituie modalitatea cea mai frecventă de aprovizionare tehnico-materială a acestei întreprinderi. Deseori se întîmplă ca unele secţii să-şi oprească activitatea, în timp ce o maşină porneşte în „mare viteză" la Bucureşti şi aşteaptă la aeroport sosirea micului colet cu materialul livrat de furnizor. în permanenţă, de la începutul anului, s-a folosit acest bizar mod de aprovizionare. Chiar în adunarea generală a salariaţilor din întreprindere, directorul condiţiona recuperarea rămînerilor în urmă de sosirea în ziua următoare a unui nou colet „par avion“. De ce au existat contracte neîncheiate ? De ce nu se urmăreşte îndeaproape promptitudinea livrărilor din partea furnizorilor externi ? Tov. director ne-a explicat : „Furnizorii n-au mai făcut oferte, iar contractele încheiate de întreprinderea „Metalimport“ nu prevăd o livrare eşalonată a mărfurilor. Nu este vorba de o vină şi, cu atît mai puţin, de o responsabilitate în această privinţă. Cu cîtă uşurinţă se transferă răspunderea pe factori din afară, care servesc cu atîta consecvenţă ca paravan deficienţelor proprii ! Am întrebat , cînd s-au încheiat contractele de aprovizionare tehnico-materială pentru acest an. „Prin noiembrie anul trecut“, a fost răspunsul. Dacă comenzile se fac cu atîta întîrziere, cum să fie posibilă impunerea unor condiţii ferme de contractare ? Din păcate, pentru I.S.C.E. „Metalimport“, lipsa unor contracte şi apoi largheţea cu care se stabilesc termenele de livrare constituie un lucru firesc. Tov. Gheorghe Juhasz, şef de serviciu, ne-a făcut o amplă demonstraţie asupra naturii contradictorii a pieţei externe, ne-a vorbit de protocoale şi acorduri. Şi,in concluzie ne-a dat a înţelege că nu se poate face nimic. Poate fi mulţumitor un asemenea răspuns ? Pentru unii specialişti de la „Metalimport“, da ! Curios este că există şi alte păreri. Ce folos că de nu sunt împărtăşite de cadrele de conducere ale întreprinderii. Controversele continuă, în timp ce aprovizionarea tehnico-materială a fabricii din Fieni se face cu „ţîrîita". Nu pretindem că am descoperit n oul lui Columb în această problemă, dar nu putem admite respingerea apriorică a oricăror posibilităţi de investigaţie a pieţei externe. Neajunsurile în aprovizionarea tehnico-materială s-au multiplicat datorită lipsei de răspundere existente pe întreaga filieră care leagă furnizorul ţie beneficiari. Recent, avionul a sosit în ţară numai cu facturile, în timp ce „pachetul*^ a rămas la „expeditor*. Tov. Iunian Buzatu din „Romtrans“, Întreprindere care are datoria să urmărească şi să asigure livrările de la furnizorii externi, şi-a cerut scuze. Apoi a adăugat : „Am ruga ca şi întreprinderea din Fieni să ne prevină cînd se iveşte vreo urgenţă, pentru a evita pe viitor asemenea încurcături neplăcute“. Are nevoie conducerea „Rontrans“-ului de invitaţii speciale pentru a-şi face datoria ? In adunarea generală a salariaţilor din întreprindere, la intervenţia Consiliului Economic, s-au stabilit termene şi răspunderi precise pentru găsirea celor mai adecvate căi de rezolvare a problemelor legate de aprovizionarea tehnico-materială din acest an şi asigurarea necesarului de materiale pentru 1970. Ne-am interesat atît la „Metalimport" cît şi la Centrala industrială pentru electronică şi automatizări, forul de resort al fabricii, ce progrese s-au făcut în acest domeniu. Pînă acum, nici unul mai evident. Şi în anul care vine există ameninţarea reeditării tergiversărilor în aprovizionarea cu materiale. Nu a fost contractat întregul necesar de wolfram şi molibden, iar termenele de livrare stabilite nu garantează continuitatea desfăşurării procesului de producţie. Cum este posibil să se perpetueze astfel neajunsurile, să se tergiverseze la nesfîrşit luarea unor măsuri hotărîte pentru asigurarea la timp a materialelor din import ? Iată o întrebare la care aşteptăm neîntîrziat răspunsul forurilor de resort din Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini şi Ministerul Comerţului Exterior Dar se mai pune o întrebare: comitetul de direcţie, cadrele din întreprindere au fructificat deplin rezervele producţiei, au asigurat condiţiile propice unei superioare utilizări a potenţialului tehnic şi uman de care dispun secţiile de fabricaţie ? Răspunsul la această întrebare este negativ în primul rînd, pentru că în întreprindere există risipă, o proastă gospodărire tocmai a materialelor deficitare. Consumurile au crescut, în acest an, exagerat de mult. Numai la wolfram depăşirile faţă de normele de consum specific au atins valoarea de 700 000 lei. Ce are de spus comitetul de direcţie al întreprinderii ? Prea puţine lucruri, pentru că el poartă responsabilitatea deficienţelor existente în acest domeniu. Controlul, care trebuie exercitat pe întregul flux de fabricaţie, este ca şi inexistent. Colaborarea între compartimentele întreprinderii este slabă. Dintr-o secţie într-alta se strecoară prin „ciurul" controlului tehnic de calitate semifabricate necorespunzătoare. Măsurile întîrzie şi rebuturile au devenit obiect de „mică înţelegere*, iar cei vinovaţi de menţinerea lor împart cu dărnicie promisiuni în stingă şi-n dreapta. Şi lipsurile persistă. Secţia sticlărie continuă să dea drumul, în circuitul procesului de producţie, unei însemnate cantităţi de baloane defecte. Dacă nu s-au luat măsuri, în schimb există păreri. De tot felul. De pildă, ing Gheorghe Măcriu, din serviciul C.T.C., nu poate ieşi din dilema „Să resping o bună parte din aceste produse sau să „închid ochii“ şi să facem planul ?" Faţă de atîta indulgenţă din partea celui care coordonează activitatea serviciului cu maxime responsabilităţi în domeniul îmbunătăţirii calităţii produselor, ce mai putem spune ? Indisciplina îşi face tot mai simţită prezenţa, de la nerespectarea programului de lucru (întîrzieri, absenţe nemotivate), pînă la indiferenţa incalificabilă a unor formaţii de lucru faţă de soarta utilajelor şi a producţiei. Bilanţul ? Peste 4 milioane lei rebuturi. De ce nu se delimitează o răspundere materială precisă şi cei vinovaţi nu sunt puşi să plătească pagubele provocate ? S-au adus utilaje noi. Nu toţi muncitorii au însă cunoştinţe profesionale corespunzătoare manipulării acestor instalaţii. Deseori se produc defecţiuni, stricăciuni, întreruperi. Ucenicia la locul de muncă, făcută pînă acum, este un paliativ. Răspunderea o poartă în egală măsură şi centrala industrială din Bucureşti, care nu s-a preocupat ca, paralel cu înzestrarea tehnică şi modernizarea întreprinderii, să găsească şi o cale mai eficientă de şcolarizare a muncitorilor. Numeroaselor apeluri li s-a răspuns prin tăcere sau prin angajamente cu caracter declarativ, rămase vorbe goale. In acest timp, unele din noile instalaţii au lucrat cu intermitenţe, cu indici de utilizare şi productivitate scăzută. Este greu de explicat de ce consiliul de administraţie al Centralei industriale de electronică şi automatizări tolerează această stare de lucruri. Legătura centrală — întreprindere se face sporadic. In ultimul timp s-a trimis un reprezentant la Fieni, care a stat aproape o lună dar care s-a mărginit in mare măsură a fi un simplu observator. Cînd în adunarea generală a reprezentanţilor salariaţilor din întreprindere, tov. Ion Stoica maistru în secţia sculărie, a solicitat dotarea întreprinderii cu o serie de aparate de măsură şi control, reprezentanţii centralei au rămas surprinşi de această cerere N-o mai auziseră pînă în acel moment. Curios, căci problema acestor aparate fusese de mai mult timp adusă la cunoştinţa forurilor de resort. Să recapitulăm. Planul de producţie, pe 9 luni din acest an, nu a fost îndeplinit integral, la toţi indicatorii, de colectivul fabricii de becuri „Steaua electrică" din Fieni. La aceasta au contribuit deficienţele crase în aprovizionarea cu materiale, utilizarea incompletă a capacităţii instalaţiilor şi timpului de lucru, rebutul exagerat de mare etc. Cauzele sunt, deci, cunoscute. Lipsa de intervenţie perpetuează o stare de lucruri gravă. Nici o scuză şi nici o explicaţie nu pot înlocui măsurile de maximă operativitate pe care le reclamă redresarea activității economice din această întreprindere. Ing. Cristian ANTONESCU In cadrilul lipsei de răspundere se schimbă partenerii (iar centrala industrială de resort se remarcă prin pasivitate) PAGINA 3 Locul specialistu din miezul producţiei, acolo unde o cer interesele societăţii ! Minele ţării zestrea de işi sporesc inteligenţă (Urmare din pag. I) în condiţiile unei rentabilităţi înalte. In această acţiune de îmbunătăţire a repartizării cadrelor superior pregătite suntem animaţi de ideea că cea mai mare parte a specialiştilor trebuie să fie încadraţi în unităţi, acolo unde se obţine producţia, şi nu în birouri. Mineritul nu se face cu hîrtii, din Bucureşti. Nu cu referate şi prin convorbiri telefonice putem obţine producţia de cărbune, de minereu de fier şi de metale neferoase de care are nevoie economia naţională. — Minele ţării resimţeau, intr-adevăr, o veritabilă „sete" de specialişti. Deci, aceasta a început să fie potolită... — „Setea" de specialişti a fost determinată, după cum spuneam, de dezvoltarea industriei mineritului. In fiecare an, sectorul de extracţie a cărbunelui — pentru a mă referi doar la un singur sector al industriei mineritului — a beneficiat de fonduri de investiţii în valoare da 1,5—1,7 miliarde lei. Partea covîrşitoare a acestor uriaşe fonduri a fost cheltuită atît pentru deschiderea de mineroi şi extinderea celor vechi, cît, mai ales, in scopul dotării exploatărilor cu utilaje şi instalaţii complexe moderne, de mare randament. La ora actuală, gradul de mecanizare a lucrărilor de extracţie a minereurilor neferoase, prin metode de înaltă productivitate, cel al operaţiunilor de încărcare mecanică la înaintări sau la tăierea şi încărcarea mecanică a lignitului au crescut foarte mult şi se măresc neîntrerupt. Exploatările miniere dispun de complexe de tăiere şi susţinere a galeriilor, fiind înzestrate şi cu combine de tăiere mecanică, cu uriaşe excavatoare şi alte instalaţii. E vorba, deci, de necesitatea programării judicioase a folosirii acestor mijloace tehnice, de întreţinerea şi repararea unor utilaje de înaltă tehnicitate, ceea ce reclamă cu stringenţă prezenţa specialistului, a inginerului. A acelui inginer care, pînă mai ieri, „primea", „citea“, „viza", „respingea“, „aproba“, hîrtii, hîrtii, hîrtii — uneori rupte de viaţă, de pulsaţiile şi clocotul activităţii de producţie. Ca să nu mai vorbim de lipsa de cadre corespunzătoaare din alte compartimente ale întreprinderilor miniere. A mai apărut şi un alt fenomen nefavorabil, în unele unităţi, nu numai că se resimte lipsa inginerilor şi economiştilor, dar mulţi din cei existenţi nu au experienţa necesară bunei coordonări a activităţii de producţie. S-a ajuns la această situaţie deoarece de cele mai multe ori, în momentul în care un inginer căpăta o oarecare rutină, avînd ciţiva ani de practică, automat era promovat într-o direcţie generală. Se „redase" doar !... Cu unele excepţii, în întreprinderi a rămas un număr redus de cadre cu experienţă. E cazul întreprinderilor miniere Suceava, Bălan (Harghita), Baia Borşa (Maramureş), Moldova Nouă, ca şi a altora. Aşa se face că la această ultimă unitate, unele compartimente-cheie ale producţiei — serviciul tehnic, cel de proiectare, salarizare — nu au nici acum conducători. Pe cine să numim în aceste posturi ? Pe absolvenţii din acest an ai facultăţilor ? Inginerii noştri, economiştii, trebuie să înţeleagă că poartă răspunderea pentru buna organizare a producţiei mineritului, pentru asigurarea economiei naţionale cu resursele energetice necesare. Iată de ce specialiştii din minister au îndatorirea să-şi desfăşoare activitatea în producţie, acolo unde se extrage minereul. „Acolo unde se extrage minereul “ nu înseamnă, insă, nici Bucureşti, nici Constanţa, nici Timişoara. Ce condiţii de muncă şi de viaţă li se oferă specialiştilor care de acum încolo vor lucra în unităţile de producţie ? — Valea Jiului — cu „salba" sa de oraşe : Petroşani, Lupeni, Uricani — Moldova Nouă, Bălan, Motru sunt localităţi noi, reconstruite din temelie. Blocuri moderne, complexe alimentare şi de deservire, biblioteci, cinematografe şi teatre, stadioane şi săli de sport — totul este nou. La Motru sau la Moldova Nouă — şi sunt numai două exemple care toi vin acum în minte — sute de apartamente, dotate cu tot ceea ce oferă oricare mare oraş al ţării, îşi aşteaptă locatarii. Asemenea lucrări edilitare s-au efectuat şi în alte numeroase aşezări miniere. In mare măsură, Ministerul Minelor a făcut tot ceea ce a depins de el pentru ca specialiştii ce sunt repartizaţi în unităţile productive să aibă asigurate condiţii corespunzătoare de muncă şi de viaţă. De aceşti specialişti depinde în mare măsură ca într-un timp scurt să realizăm un progres substanţial în industria mineritului, o producţie superioară, cu costuri tot mai re- duse. Sporind „zestrea" de inteligenţă a minelor se măreşte şi forţa productivă a colectivelor din întreprinderi, iar sarcinile planului de stat. Directivele Congresului al X- lea al P.C.R. pot fi îndeplinite in condiţii optime. în orice colţ de ţară munca îţi dă mari satisfacţii (Urmare din pag. I) Municipiul Tîrgovişte mai are nevoie de mulţi specialişti de toate categoriile, de la electronişti pînă la sociologi. Aceşti specialişti există — ei sunt masaţi in Bucureşti şi în capitalele fostelor regiuni. Consider că »este o problemă de conştiinţă, de dragoste faţă de ţara ta să-ţi pui cunoştinţele şi puterea de muncă în folosul patriei, să munceşti acolo unde este mai multă nevoie de tine. Este vorba, în ultimă instanţă, de o îndatorire socială elementară de a rambursa către societate eforturile materiale făcute de stat pentru pregătirea fiecărui specialist. Nu ştiu cum aş putea să-i încredinţez mai bine pe toţi cei ce mai stau pe gînduri, grijulii prea mult cu fiinţa lor, că în noile judeţe edilii fac eforturi deosebite să-i primească cît mai bine, să le asigure condiţii cît mai bune de muncă şi viaţă. Noi, cei de la Tîrgovişte, simţim această grijă şi simpatie a localnicilor pe care ne străduim să le răsplătim prin muncă, încerci sentimentul împlinirii profesionale şi cetăţeneşti atunci cînd ştii că şi din mîna ta creşte un oraş, un judeţ. Este nespus de mare această satisfacţie ! HOTARIRI ALE CONSILIULUI DE MINISTRI PRIVIND GENERALIZAREA EXPERIMENTĂRII NOULUI SISTEM DE SALARIZARE SI MAJORAREA SALARIILOR IN AGRICULTURA (Urmare din pag. I) sirea producției planificate la principalele culturi din C.A.P. deservite. Pentru aceasta C A.P. pot constitui un fond de premiere în limita unei cote de pînă la 20 la sută din volumul producţiei obţinute peste plan la principalele culturi, pentru care I.M.A. efectuează lucrări, cota concretă cît şi condiţiile de plată a premiilor fiind înscrise în contractele de lucrări ce se încheie între cooperative şi întreprinderile de mecanizare. Hotărîrea privind majorarea salariilor în unităţile agricole de stat mai cuprinde reglementări care, ţinînd seama de condiţiile specifice agriculturii, dau conducătorilor de fermă sau de secţii unele drepturi mai largi, referitoare la modul de încadrare a salariaţilor permanenţi, modul de plată a personalului sezonier etc. Hotărîrea privind salarizarea specialiştilor agricoli din C.A.P. recomandă Uniunii Naţionale a Cooperativelor Agricole de Producţie să propună consiliilor de conducere ale cooperativelor agricole de producţie să acorde specialiştilor agricoli din C.A.P. pentru contribuţia adusă la realizarea planului cooperativei o retribuţie de 15 la sută din valoarea zilelor de muncă cuvenite preşedintelui, iar pentru depăşirea sarcinilor de producţie o retribuţie suplimentară la nivelul celei primite de preşedinte. Introducerea noului sistem de salarizare şi majorarea salariilor tuturor lucrătorilor din unităţile agricole de stat şi a specialiştilor din cooperativele agricole de producţie se înscrie pe linia înfăptuirii prevederilor celui de-al IX-lea Congres al partidului, referitoare la ridicarea nivelului de trai al oamenilor muncii şi ale Hotărîrilor Plenarei Comitetului Central al P.C.R. din octombrie 1967, cu privire la îmbunătăţirea sistemului de salarizare şi majorarea salariilor. Aceasta va reprezenta în acelaşi timp un puternic stimulent pentru salariaţii din toate unităţile acestui important sector al economiei naţionale, în vederea utilizării mai eficiente a bazei sale tehnico-materiale şi a forţei de muncă pentru obţinerea unor producţii sporite atît in sectorul vegetal, cît şi în cel zootehnic şi cu un nivel de rentabilitate mai ridicat, pentru asigurarea satisfacerii într-o măsură tot mai completă a nevoilor de aprovizionare a populaţiei cu produse agro-alimentare, cît şi a industriei cu materii prime.