Scînteia, octombrie 1969 (Anul 38, nr. 8203-8233)

1969-10-09 / nr. 8211

SCÂNTEIA - joi 9 octombrie 1969 Trimestrul IV în întreprinderile industriale ACCELERAŢI CADENŢA ÎNDEPLINIRII PLANULUI­ în cursul trimestrului trecut In­tre industria uşoară şi comerţ au apărut simptomele unei încor­dări nefireşti în relaţiile contrac­tuale , cu implicaţii negative asu­pra îndeplinirii planului , ca ur­mare a nefabricării unei importante cantităţi de încălţăminte şi produse de marochinărie din înlocuitori de piele. De aceea, am solicitat secretari­lor comitetelor de partid din cîteva întreprinderi restanţiere explicaţiile cuvenite pe care, împreună cu propri­ile noastre cercetări, le prezentăm opiniei publice. „Vă comunicăm că întreprinderea noastră — ne scrie Nicoară Gheorghe, locţiitorul secretarului comitetului de partid al fabricii de încălţăminte „Modern“ din Timişoara — a avut în tot cursul trimestrului III , greu­tăţi în aprovizionarea cu materie pri­mă, care ne-au obligat să lucrăm sub capacitate şi au generat o serie de stagnări în procesul tehnologic“. In capătul listei de... greutăţi figu­rează neonorarea de către fabrica „Victoria“ din aceeaşi localitate a policlorurii de vinil expandate, ma­­terial din care se confecţionează u­­nele sortimente de încălţăminte. A­­celaşi aspect a putut fi sesizat şi la celelalte întreprinderi producătoare de încălţăminte din înlocuitori. Ceea ce este mai grav, aprovizionarea a­­ceasta neritmică, sub necesităţi, a provocat la ,,Străduinţa" Suceava, în iulie şi august, consemnarea unui volum de 13 000 om/ore stagnări, pen­tru ca în luna septembrie să se re­curgă la oprirea generală pe timp de trei săptămîni a unei secţii. La fa­brica „8 Mai" din Mediaş nu s-au lucrat din aceleaşi motive peste 20 mii de om/ore. Nu este de mirare, deci, că totalul restanţelor de plan la sfîrşitul trimestrului III, la cele trei fabrici amintite, cărora li se adaugă „Libertatea“ din Arad, însu­ma un sfert de milion de perechi în­călţăminte. Deşi la prima vedere furnizorul policlorurii de vinii expandate, fabrica „Victoria" din Timișoara, ar părea vinovat, firul cauzelor rămî­­n­erii In urmă la îndeplinirea inte­grală a planului duce mai departe. Această întreprindere nu a putut produce la capacitatea sa (a înregis­trat și o stagnare de 115 ore) din lipsa cantitativă şi sortimentală a unor plastifianţi ce trebuiau să fie li­vraţi de fabrica „Solventul“ din Ti­mişoara. Iar „Solventul“ a rămas dator beneficiarilor săi din indus­tria uşoară şi din chimie, în lunile iulie-august, cu plastifianţi în va­loare de peste 15 milioane lei. Şi toate acestea, deoarece Combi­natul chimic Rîmnicu-Vîlcea nu onorase pînă la data de 11 septem­brie a.c., decit ceva mai mult de 15 la sută din cantitatea de materie primă contractată. Faţă de această situaţie, afirmaţia din scrisoarea semnată de secreta­rul comitetului de partid al combi­natului în cauză, ing. Constantin Girbotă, ne-a surprins. In ea se spune : „La ora actuală, procesul tehnologic este practic pus la punct, nu se mai întrevăd greu­tăţi deosebite în funcţionarea insta­laţiilor, nivelul producţiei depinzînd în primul rînd de asigurarea cu materii prime — propilene şi hidro­gen". Rezultă că, în contradicţie cu cele semnalate de beneficiari, în trimestrul III la Combinatul chimic Rîmnicu-Vîlcea producţia a fost practic pusă la punct. Atunci de ce nu au putut fi fabricaţi plastifianţii ? Tot din aceeaşi scrisoare se subînțe­lege că aprovizionarea cu propilene şi hidrogen ar constitui o proble­mă Iată însă că ing. Ion Marinescu, director tehnic al Direcţiei generale petrochimice din M.I.Ch., ne-a ga­rantat că combinatul din Rîmnicu- Vîlcea a fost asigurat cu propilena necesară. „Iar hidrogenul, tot dînşii şi-l produc , de aceea, cu cît va func­ţiona mai repede instalaţia de fabri­care a P.V.C.-ului, cu atît vor avea şi cantitatea optimă de hidrogen“ , a precizat directorul tehnic. Comparînd cele două răspunsuri, se desprinde faptul că în scrisoarea amintită s-a ocolit tocmai esenţa în­trebărilor noastre. Intrucît cunoş­team că în primul semestru al anu­lui fabricaţia de plastifianţi a mers intr-un ritm aproape normal, am fi dorit să aflăm care au fost cauzele care au generat neîndeplinirea obli­gaţiilor contractuale, cu deosebire in perioada de după terminarea pro­belor tehnologice, de după intrarea din plin în producţie a instalaţiei, precum şi consecinţele acestui fapt asupra activităţii economice a com­binatului. Nu am putut afla, de a­­semenea, din punctul de vedere al comitetului de partid, care sunt per­soanele vinovate de această situa­ţie, precum şi sancţiunile materia­le ce se cuvin acestora. Neajunsurile în livrarea ritmică a plastifianţilor se datoresc şi altor cauze. Comitetul de Stat al Planifică­rii a transmis Ministerului In­dustriei Chimice o cifră globală care reprezintă in tone necesarul total de plastifianţi pentru întreprinde­rile Ministerului Industriei Uşoare. In continuare, Ministerul Industriei Chimice a repartizat acest to­tal pe sortimente de plasti­fianţi. O defalcare cît mai realistă a sortimentaţiei era absolut necesară, intrucît fabricarea P.V.C.-ului ex­pandat impune înglobarea în pro­dus, în anumite proporţii, a două­­trei sorturi de plastifianţi, care să-i confere caracteristicile calitative ur­mărite. Ministerul Industriei Uşoare, în baza planului său de producţie de încălţăminte şi marochinărie, a studierii cerinţelor consumatorilor, a solicitat o anumită structurare a sortimentaţiei de plastifianţi. Re­partiţiile date de Ministerul Indus­triei Chimice au diferit însă substanţial de necesităţile in­dustriei uşoare. Din acest mo­ment a început între cele două mi­nistere un schimb de adrese, note, explicaţii care au dus la unele mo­dificări în repartiţii, dar aspectul pe care l-am arătat se menţine în linii mari şi astăzi. Intr-o recentă adresă, semnată de ministrul industriei uşoare, ing. Ion Crăciun, către mi­nistrul industriei chimice, ing. Ale­xandru Roabă, sunt din nou sublinia­te necorelaţiile in cauză. De ce s-au dat repartiţii care­ nu răspund necesi­tăţilor producţiei ? Nu se ştie oare că producţia trebuie să fie corelată cu resursele, cu materia primă dis­ponibilă ? Este adevărat că plastifianţii defi­citari sunt fabricaţi într-o mare pro­porţie din materie primă importată. Dar, din moment ce s-a stabilit să se fabrice un anumit tip de produse, firesc era ca să se aibă în vedere şi fondurile valutare aferente. Ministerul Industriei Chimice se poate disculpa : am repartizat Minis­terului Industriei Uşoare integral can­titatea dată de C.S.P. Dar prin fuga de răspundere problemele nu se re­zolvă. Cum se va ieşi totuşi din im­pas ? Se pare că acum, în al doispre­zecelea ceas, lucrurile vor intra pe un făgaş normal. Pentru acoperirea în parte a restanţelor de dioctilfta­­lat, Ministerul Industriei Chimice a prevăzut să importe 400 tone de octanol , care trebuia să fie livrat de Combinatul chimic Rîmnicu-Vîlcea. Iar, la ultima şe­dinţă ţinută la Departamentul a­­provizionării tehnico-materiale din C. S.P. cu reprezentanţii ministerelor interesate s-a ajuns la un acord şi în privinţa înţelegerii de către Ministerul Industriei Chimice a ne­cesităţii de a se importa o anumită cantitate de acid adi­pic, pentru a permite suplimentarea fabricării unui plastifiant deficitar. Am întrebat pe tov. Ştefania Po­rumb, director adjunct al Direcţiei generale de aprovizionare din Ministerul Industriei Uşoare, dacă această soluţie mulţumeşte industria uşoară — Ştiţi şi dv. — ni s-a răspuns — de la un datornic e bun şi un pumn de mălai. Sperăm totuşi să punem în flux normal fabricaţia pe bază de înlocuitori de piele. — Cine va da fonduri pentru im­portarea acidului adipic ? — Bineînţeles, industria chimică ! Intîmplător am adresat aceeaşi în­trebare, şi tov. Gheorghe Ungureanu, şeful serviciului desfacere din D. G.A.D. al Ministerului Industriei Chimice, şi ni s-a răspuns : — Bineînţeles, industria uşoară! Ei vor trebui să găsească resursele valutare necesare. Ce s-a hotărît atunci la Departa­mentul aprovizionării tehnico-mate­riale, dacă nu s-a stabilit tocmai elementul­­ esenţial, adică de unde se vor lua fondurile valutare ? Odiseea plastifianţilor din acest an trebuie să fie un subiect de reflecţie pentru forurile de resort. Desigur,­­ acum la ordinea zilei se află cău­tările, găsirea celor mai potrivite soluţii pentru revenirea la o situa­ţie normală. Ar fi de dorit, însă, ca pe viitor planul să nu fie doar un element formal. Pentru ca planul să constituie cu adevărat un instru­ment mobilizator în realizarea unei producţii sporite, lucrările de întoc­mire a lui trebuie să fie la rîndul lor realiste, să ducă la soluţii me­nite să asigure o colaborare norma­lă între întreprinderi, cu sarcini precise, neechivoce, și cu răspun­deri materiale pe măsura sarcinilor. Stabilite cît mai judicios, sarcinile planului de stat sînt lege ! Corneliu CARLAN Redresarea trebuie să înceapă­­ de la furnizorul principal: Combinatul chimic Rm. Vîlcea întreprinderea „Steaua electrică“ din Fieni s-a dezvoltat şi moderni­zat radical în cursul ultimilor ani. In majoritatea secţiilor de fabricaţie s-au amplasat utilaje de mare produc­tivitate, au fost montate sau re­organizate peste 15 linii tehnologice. Efectele economice ale acestei în­noiri tehnice şi organizatorice nu s-au făcut totuşi simţite şi în ritmul realizării planului. Deşi sarcinile au fost restructurate, în sensul dimi­nuării lor, după 9 luni colectivul în­treprinderii nu poate raporta înde­plinirea lor integrală. Puternic afec­tate sunt planul la producţia marfă, unde au rămas nerealizate 323 000 becuri, sarcina de reducere a preţu­lui de cost şi planul la beneficii, care se găsesc „descoperite" cu 2,21 milioane lei şi, respectiv, cu 4,35 milioane lei. Care este explica­ţia acestei stări de fapte ? Spre surprinderea noastră, tov. Alexandru Pascale, directorul între­prinderii, a manifestat o predispo­ziţie vădită pentru discreţie. De la început, ne-a spus : „Lucrurile sînt mult mai complicate decît în apa­renţă şi mă îndoiesc că ar putea face obiectul unui articol...“. Am in­sistat, totuşi. — Neîndeplinirea planului la prin­cipalii indicatori a fost generată în mod hotărîtor de aprovizionarea tardivă cu unele materiale din im­port de strictă necesitate — a pre­cizat interlocutorul. E­ste vorba, mai ales, de aprovizionarea cu wolfram pentru filamente, care s-a făcut, în asalt, spre sfîrșit de lună. Pentru ulti­mul trimestru al anului, de abia a­­cum cîteva zile au fost încheiate con­tractele. S-a ajuns în situația ca marfa la „pachet“ să constituie modalitatea cea mai frecventă de aprovizionare tehnico-materială a acestei între­prinderi. Deseori se întîmplă ca unele secţii să-şi oprească acti­vitatea, în timp ce o maşină por­neşte în „mare viteză" la Bucureşti şi aşteaptă la aeroport sosirea mi­cului colet cu materialul livrat de furnizor. în permanenţă, de la înce­putul anului, s-a folosit acest bizar mod de aprovizionare. Chiar în adu­narea generală a salariaţilor din în­treprindere, directorul condiţiona recuperarea rămînerilor în urmă de sosirea în ziua următoare a unui nou colet „par avion“. De ce au existat contracte neîncheiate ? De ce nu se urmăreşte îndeaproape promp­titudinea livrărilor din partea fur­nizorilor externi ? Tov. director ne-a explicat : „Furnizorii n-au mai făcut oferte, iar contractele încheiate de întreprinderea „Metalimport“ nu prevăd o livrare eşalonată a măr­furilor. Nu este vorba de o vină şi, cu atît mai puţin, de o responsabi­litate în această privinţă. Cu cîtă uşurinţă se transferă răspunderea pe factori din afară, care servesc cu atîta consecvenţă ca paravan defi­cienţelor proprii ! Am întrebat , cînd s-au în­cheiat contractele de aproviziona­re tehnico-materială pentru acest an. „Prin noiembrie anul trecut“, a fost răspunsul. Dacă comenzi­le se fac cu atîta întîrziere, cum să fie posibilă impunerea unor con­diţii ferme de contractare ? Din pă­cate, pentru I.S.C.E. „Metalimport“, lipsa unor contracte şi apoi larghe­­ţea cu care se stabilesc termenele de livrare constituie un lucru firesc. Tov. Gheorghe Juhasz, şef de serviciu, ne-a făcut o amplă demonstraţie a­supra naturii contradictorii a pieţei externe, ne-a vorbit de protocoale şi acorduri. Şi,­in concluzie ne-a dat a înţelege că nu se poate face nimic. Poate fi­­ mulţumitor un asemenea răspuns ? Pentru unii specialişti de la „Metalimport“, da ! Curios este că există şi alte păreri. Ce folos că de nu sunt îm­părtăşite de cadrele de conducere ale întreprinderii. Controversele continuă, în timp ce aprovizionarea tehnico-materială a fabricii din Fieni se face cu „ţîrîita". Nu pretindem că am descoperit n oul lui Columb în această problemă, dar nu putem admite respingerea apriorică a ori­căror posibilităţi de investigaţie a pieţei externe. Neajunsurile în aprovizionarea tehnico-materială s-au multiplicat datorită lipsei de răspundere exis­tente pe întreaga filieră care leagă furnizorul ţie beneficiari. Recent, avionul a sosit în ţară numai cu facturile, în timp ce „pachetul*^ a rămas la „expeditor*. Tov. Iunian Buzatu din „Romtrans“, Întreprin­dere care are datoria să urmăreas­că şi să asigure livrările de la fur­nizorii externi, şi-a cerut scuze. Apoi a adăugat : „Am ruga ca şi întreprinderea din Fieni să ne pre­vină cînd se iveşte vreo urgenţă, pentru a evita pe viitor asemenea încurcături neplăcute“. Are nevoie conducerea „Ron­trans“-ului de invi­taţii speciale pentru a-şi face dato­ria ? In adunarea generală a salariaţi­lor din întreprindere, la intervenţia Consiliului Economic, s-au stabilit termene şi răspunderi precise pen­tru găsirea celor mai adecvate căi de rezolvare a problemelor legate de aprovizionarea tehnico-materia­­lă din acest an şi asigurarea necesa­rului de materiale pentru 1970. Ne-am interesat atît la „Metalim­port" cît şi la Centrala industrială pentru electronică şi automatizări, forul de resort al fabricii, ce pro­grese s-au făcut în acest domeniu. Pînă acum, nici unul mai evident. Şi în anul care vine există amenin­ţarea reeditării tergiversărilor în a­­provizionarea cu materiale. Nu a fost contractat întregul necesar de wolfram şi molibden, iar termenele de livrare stabilite nu garantează continuitatea desfăşurării procesului de producţie. Cum este posibil să se perpetueze astfel neajunsurile, să se tergiverseze la nesfîrşit luarea u­­nor măsuri hotărîte pentru asigu­rarea la timp a materialelor din im­port ? Iată o întrebare la care aş­teptăm neîntîrziat răspunsul foruri­lor de resort din Ministerul Indus­triei Construcţiilor de Maşini şi Mi­nisterul Comerţului Exterior Dar se mai pune o întrebare: comitetul de direcţie, cadrele din în­treprindere au fructificat deplin re­zervele producţiei, au asigurat con­diţiile propice unei superioare uti­lizări a potenţialului tehnic şi uman de care dispun secţiile de fabrica­ţie ? Răspunsul la această întrebare este negativ în primul rînd, pen­tru că în întreprindere există risi­pă, o proastă gospodărire tocmai a materialelor deficitare. Consumurile au crescut, în acest an, exagerat de mult. Numai la wolfram depăşirile faţă de normele de consum specific au atins valoarea de 700 000 lei. Ce are de spus comitetul de direcţie al întreprinderii ? Prea puţine lucruri, pentru că el poartă responsabilitatea deficienţelor existente în acest dome­niu. Controlul, care trebuie exerci­tat pe întregul flux de fabricaţie, este ca şi inexistent. Colaborarea în­tre compartimentele întreprinderii este slabă. Dintr-o secţie într-alta se strecoară prin „ciurul" controlului tehnic de calitate semifabricate ne­corespunzătoare. Măsurile întîrzie şi rebuturile au devenit obiect de „mică înţelegere*, iar cei vinovaţi de men­ţinerea lor împart cu dărnicie pro­misiuni în stingă şi-n dreapta. Şi lipsurile persistă. Secţia sticlărie continuă să dea drumul, în circuitul procesului de producţie, unei însem­nate cantităţi de baloane defecte. Dacă nu s-au luat măsuri, în schimb există păreri. De tot felul. De pildă, ing Gheorghe Măcriu, din serviciul C.T.C., nu poate ieşi din dilema „Să resping o bună parte din aceste produse sau să „închid ochii“ şi să facem planul ?" Faţă de atîta indulgenţă din partea celui care coordonează activitatea­­ servi­ciului cu maxime responsabilităţi în domeniul îmbunătăţirii calităţii pro­duselor, ce mai putem spune ? In­disciplina îşi face tot mai simţită prezenţa, de la nerespectarea pro­gramului de lucru (întîrzieri, absen­ţe nemotivate), pînă la indife­renţa incalificabilă a unor formaţii de lucru faţă de soarta utilajelor şi a producţiei. Bilanţul ? Peste 4 mi­lioane lei rebuturi. De ce nu se de­limitează o răspundere materială precisă şi cei vinovaţi nu sunt puşi să plătească pagubele provocate ? S-au adus utilaje noi. Nu toţi muncitorii au însă cunoştinţe profe­sionale corespunzătoare manipulării acestor instalaţii. Deseori se produc defecţiuni, stricăciuni, întreruperi. Ucenicia la locul de muncă, făcută pînă acum, este un paliativ. Răspun­derea o poartă în egală măsură şi centrala industrială din Bucureşti, care nu s-a preocupat ca, paralel cu înzestrarea tehnică şi modernizarea întreprinderii, să găsească şi o cale mai eficientă de şcolarizare a mun­citorilor. Numeroaselor apeluri li s-a răspuns prin tăcere sau prin angajamente cu caracter declarativ, rămase vorbe goale. In acest timp, unele din noile instalaţii au lucrat cu intermitenţe, cu indici de utili­zare şi productivitate scăzută. Este greu de explicat de ce con­siliul de administraţie al Centralei industriale de electronică şi automa­tizări tolerează această stare de lucruri. Legătura centrală — între­prindere se face sporadic. In ultimul timp s-a trimis un reprezentant la Fieni, care a stat aproape o lună dar care s-a mărginit in mare măsură a fi un simplu observator. Cînd în aduna­rea generală a reprezentanţilor sa­lariaţilor din întreprindere, tov. Ion Stoica maistru în secţia sculărie, a solicitat dotarea întreprinderii cu o serie de aparate de măsură şi con­trol, reprezentanţii centralei au ră­mas surprinşi de această cerere N-o mai auziseră pînă în acel moment. Curios, căci problema acestor apa­rate fusese de mai mult timp adusă la cunoştinţa forurilor de resort. Să recapitulăm. Planul de produc­ţie, pe 9 luni din acest an, nu a fost îndeplinit integral, la toţi indi­catorii, de colectivul fabricii de becuri „Steaua electrică" din Fieni. La aceasta au contribuit deficienţele crase în aprovizionarea cu mate­riale, utilizarea incompletă a capaci­tăţii instalaţiilor şi timpului de lu­cru, rebutul exagerat de mare etc. Cauzele sunt, deci, cunoscute. Lipsa de intervenţie perpetuează o stare de lucruri gravă. Nici o scuză şi nici o explicaţie nu pot înlocui mă­surile de maximă operativitate pe care le reclamă redresarea activită­ții economice din această întreprin­dere. Ing. Cristian ANTONESCU In cadrilul lipsei de răspundere se schimbă partenerii (iar centrala industrială de resort se remarcă prin pasivitate) PAGINA 3 Locul specialistu d­in miezul producţiei, acolo unde o cer interesele societăţii ! Minele ţării zestrea de işi sporesc inteligenţă (Urmare din pag. I) în condiţiile unei rentabilităţi înalte. In această acţiune de îmbunătăţire a repartizării cadrelor superior pregă­tite suntem­ animaţi de ideea că cea mai mare parte a specialiştilor tre­buie să fie încadraţi în unităţi, aco­lo unde se obţine producţia, şi nu în birouri. Mineritul nu se face cu hîr­­tii, din Bucureşti. Nu cu referate şi prin convorbiri telefonice putem ob­ţine producţia de cărbune, de mine­reu de fier şi de metale neferoase de care are nevoie economia naţională. — Minele ţării resimţeau, intr-ade­văr, o veritabilă „sete" de specia­lişti. Deci, aceasta a început să fie potolită... — „Setea" de specialişti a fost de­terminată, după cum spuneam, de dezvoltarea industriei mineritului. In fiecare an, sectorul de extracţie a cărbunelui — pentru a mă referi doar la un singur sector al indus­triei mineritului — a beneficiat de fonduri de investiţii în valoare da 1,5—1,7 miliarde lei. Partea covîrşi­­toare a acestor uriaşe fonduri a fost cheltuită atît pentru deschiderea de mine­r­oi şi extinderea celor vechi, cît, mai ales, in scopul dotării ex­ploatărilor cu utilaje şi instalaţii complexe moderne, de mare randa­ment. La ora actuală, gradul de me­canizare a lucrărilor de extracţie a minereurilor neferoase, prin metode de înaltă productivitate, cel al ope­raţiunilor de încărcare mecanică la înaintări sau la tăierea şi încăr­carea mecanică a lignitului au crescut foarte mult şi se măresc ne­întrerupt. Exploatările miniere dis­pun de complexe de tăiere şi susţi­nere a galeriilor, fiind înzestrate şi cu combine de tăiere mecanică, cu uriaşe excavatoare şi alte instalaţii. E vorba, deci, de necesitatea pro­gramării judicioase a folosirii aces­tor mijloace tehnice, de întreţinerea şi repararea unor utilaje de înaltă tehnicitate, ceea ce reclamă cu strin­genţă prezenţa specialistului, a in­ginerului. A acelui inginer care, pînă mai ieri, „primea", „citea“, „viza", „respingea“, „aproba“, hîrtii, hîrtii, hîrtii — uneori rupte de viaţă, de pulsaţiile şi clocotul activităţii de producţie. Ca să nu mai vorbim de lipsa de cadre corespunzătoaare din alte compartimente ale întreprinde­rilor miniere. A mai apărut şi un alt fenomen nefavorabil, în unele unităţi, nu numai că se resimte lipsa ingineri­lor şi economiştilor, dar mulţi din cei existenţi nu au experienţa ne­cesară bunei coordonări a activităţii de producţie. S-a ajuns la această situaţie deoarece de cele mai multe ori, în momentul în care un inginer căpăta o oarecare rutină, avînd ciţiva ani de practică, automat era promovat într-o direcţie generală. Se „redase" doar !... Cu unele excep­ţii, în întreprinderi a rămas un nu­măr redus de cadre cu experienţă. E cazul întreprinderilor minie­re Suceava, Bălan (Harghita), Baia Borşa (Maramureş), Moldova Nouă, ca şi a altora. Aşa se face că la această ultimă unitate, unele com­­partimente-cheie ale producţiei — serviciul tehnic, cel de proiectare, salarizare — nu au nici acum con­ducători. Pe cine să numim în aceste posturi ? Pe absolvenţii din acest an ai facultăţilor ? Inginerii noştri, economiştii, trebuie să înţeleagă că poartă răspunderea pentru buna organizare a producţiei mineritului, pentru asigurarea economiei naţio­nale cu resursele energetice nece­sare. Iată de ce specialiştii din mi­nister au îndatorirea să-şi desfăşoare activitatea în producţie, acolo unde se extrage minereul.­­ „Acolo unde se extrage mine­reul “ nu înseamnă, insă, nici Bucu­reşti, nici Constanţa, nici Timişoara. Ce condiţii de muncă şi de viaţă li se oferă specialiştilor care de acum încolo vor lucra în unităţile de pro­ducţie ? — Valea Jiului — cu „salba" sa de oraşe : Petroşani, Lupeni, Uricani — Moldova Nouă, Bălan, Motru sunt localităţi noi, reconstruite din teme­lie. Blocuri moderne, complexe ali­mentare şi de deservire, biblioteci, cinematografe şi teatre, stadioane şi săli de sport — totul este nou. La Motru sau la Moldova Nouă — şi sunt numai două exemple care toi vin acum în minte — sute de apar­tamente, dotate cu tot ceea ce oferă oricare mare oraş al ţării, îşi aşteaptă locatarii. Asemenea lucrări edilitare s-au efectuat şi în alte numeroase aşezări miniere. In mare măsură, Ministerul Minelor a făcut tot ceea ce a depins de el pentru ca specia­liştii ce sunt repartizaţi în unităţile productive să aibă asigurate condiţii corespunzătoare de muncă şi de viaţă. De aceşti specialişti depinde în mare măsură ca într-un timp scurt să realizăm un progres substanţial în industria mineritului, o producţie superioară, cu costuri tot mai re-­ duse. Sporind „zestrea" de inteli­genţă a minelor se măreşte şi forţa productivă a colectivelor din între­prinderi, iar sarcinile planului de stat. Directivele Congresului al X- lea al P.C.R. pot fi îndeplinite in condiţii optime. în orice colţ de ţară munca îţi dă mari satisfacţii (Urmare din pag. I) Municipiul Tîrgovişte mai are ne­voie de mulţi specialişti de toate ca­tegoriile, de la electronişti pînă la sociologi. Aceşti specialişti există — ei sunt masaţi in Bucureşti şi în ca­pitalele fostelor regiuni. Consider că »este o problemă de conştiinţă, de dragoste faţă de ţara ta să-ţi pui cu­noştinţele şi puterea de muncă în folosul patriei, să munceşti acolo unde este mai multă nevoie de tine. Este vorba, în ultimă instanţă, de o îndatorire socială elementară de a rambursa către societate eforturile materiale făcute de stat pentru pre­gătirea fiecărui specialist. Nu ştiu cum aş putea să-i încredinţez mai bine pe toţi cei ce mai stau pe gîn­­duri, grijulii prea mult cu fiinţa lor, că în noile judeţe edilii fac eforturi deosebite să-i primească cît mai bine, să le asigure condiţii cît mai bune de muncă şi viaţă. Noi, cei de la Tîrgovişte, simţim această grijă şi simpatie a localnicilor pe care ne străduim să le răsplătim prin muncă, încerci sentimentul împlinirii profe­sionale şi cetăţeneşti atunci cînd ştii că şi din mîna ta creşte un oraş, un judeţ. Este nespus de mare această satisfacţie ! HOTARIRI ALE CONSILIULUI DE MINISTRI PRIVIND GENERALIZAREA EXPERIMENTĂRII NOULUI SISTEM DE SALARIZARE SI MAJORAREA SALARIILOR IN AGRICULTURA (Urmare din pag. I) sirea producției planificate la princi­palele culturi din C.A.P. deservite. Pentru aceasta C A.P. pot constitui un fond de premiere în limita unei cote de pînă la 20 la sută din volumul pro­ducţiei obţinute peste plan la prin­cipalele culturi, pentru care I.M.A. e­­fectuează lucrări, cota concretă cît şi condiţiile de plată a premiilor fi­ind înscrise în contractele de lu­crări ce se încheie între cooperati­ve şi întreprinderile de mecanizare. Hotărîrea privind majorarea sala­riilor în unităţile agricole de stat mai cuprinde reglementări care, ţi­­nînd seama de condiţiile specifice agriculturii, dau conducătorilor de fermă sau de secţii unele drepturi mai largi, referitoare la modul de încadrare a salariaţilor permanenţi, modul de plată a personalului sezo­nier etc. Hotărîrea privind salarizarea spe­cialiştilor agricoli din C.A.P. reco­mandă Uniunii Naţionale a Coope­rativelor Agricole de Producţie să propună consiliilor de conducere ale cooperativelor agricole de producţie să acorde specialiştilor agricoli din C.A.P. pentru contribuţia adusă la realizarea planului cooperativei o retribuţie de 15 la sută din valoarea zilelor de muncă cuvenite preşedin­telui, iar pentru depăşirea sarcinilor de producţie o retribuţie suplimen­tară la nivelul celei primite de pre­şedinte. Introducerea noului sistem de sa­larizare şi majorarea salariilor tutu­ror lucrătorilor din unităţile agricole de stat şi a specialiştilor din coope­rativele agricole de producţie se în­scrie pe linia înfăptuirii prevederi­lor celui de-al IX-lea Congres al partidului, referitoare la ridicarea ni­velului de trai al oamenilor muncii şi ale Hotărîrilor Plenarei Comitetului Central al P.C.R. din octombrie 1967, cu privire la îmbunătăţirea sistemu­lui de salarizare şi majorarea sala­riilor. Aceasta va reprezenta în ace­laşi timp un puternic stimulent pen­tru salariaţii din toate unităţile a­­cestui important sector al economiei naţionale, în vederea utilizării mai eficiente a bazei sale tehnico-mate­riale şi a forţei de muncă pentru obţinerea unor producţii sporite atît in sectorul vegetal, cît şi în cel zootehnic şi cu un nivel de rentabilitate mai ridicat, pentru asigurarea satisfacerii într-o măsură tot mai completă a ne­voilor de aprovizionare a populaţiei cu produse agro-alimentare, cît şi a industriei cu materii prime.

Next