Scînteia, noiembrie 1969 (Anul 38, nr. 8234-8263)
1969-11-01 / nr. 8234
PAGINA 2 FAPTUL DIVERS Ediţie specială In ultima vreme, in Capitală au apărut numeroase chioşcuri pentru difuzarea presei. Aşezate în locuri favorabile, cu circulaţie intensă, ele fac un bun serviciu cetăţenilor, realizînd, înacelaşi timp, o însemniatâ desfacere a tipăriturilor. O iniţiativă lăudabilă dacă n-ar interveni cîteva... mici neglijenţe. Este vorba, în primul rînd, de faptul că respectivele chioşcuri n-au fost racordate la sistemul de electrificare, nefiind prevăzute nici cu instalaţii de încălzire. Cît a fost vară, treacă-meargă ! Acum însă, în plină toamnă, aceste lipsuri se resimt serios. Şi de către vînzători, şi de către cumpărători, întrucît, odată cu venirea serii, chioşcurile îşi trag obloanele foarte devreme. Iată amănunte care nu fac deloc o „presă bună“ serviciilor care se ocupă de difuzarea presei. Noapte albă S-a întîmplat, zilele trecute, la Sulina, Ora 3 noaptea. In curtea spitalului intră o ambulanţă. Transportă o pacientă — Paulina Iacovici, însărcinată în luna a noua. Consultul medical indică o stare deosebit de gravă. Ce-i de făcut ? Intervenţia depăşeşte posibilităţile spitalului, dar orice întîrziere provocată de transportarea în altă localitate poate fi fatală Şi este vorba de două fiinţe omeneşti. Hotărîre promptă : „Acţionăm !“ Urmează şapte ore de muncă încordată la camera de reanimare, apoi pe masa chirurgicală. Ora 9:45. Se naşte Iuliana Iacovici. Ora 13. Atit mama cît şi fiica se simt bine. Ora 18. Sfîrşiţi de oboseală, medicul Iulian Ţîrcovnicu şi asistentul său, Virgil Predoiu, notează lapidar în fişa medicală : „Un caz de urgenţă medico-chirurgicală“. Cum să nu preţuieşti asemenea oameni ? Acuzaţie nedreaptă Mulţumind organelor şi instituţiilor care ne informează prompt asupra unor întîmplări şi fapte de interes public, ne vedem siliţi să atragem totodată atenţia că orice eroare strecurata în corespondenta oficială, precum şi consecinţele juridice ce decurg din aceasta cad exclusiv în sarcina expeditorului. Intr-o corespondenţă trimisă redacţiei, maiorul I. Constantin de la miliţia oraşului Buzău ne informa că un şofer a fost surprins în flagrant delict, descărcînd o autobasculantă cu beton In curtea directorului I.A.S Buzău, ing. Constantin Radu. In realitate, este vorba despre directorul I.A.S. Cindeşti din judeţul Buzău. Deplasîndu-se la redacţie, ing. C. Radu a citit, în original, corespondenţa eronată şi pe nedrept acuzatoare, declarînd că din parte-ne nu are nici o pretenţie. Dar aceasta nu schimbă cu nimic fondul problemei. Uşurinţa, eroarea strecurată în redactarea corespondenţei către redacţie au adus serioase prejudicii morale unui cetăţean , ceea ce ne obligă să punem acest caz regretabil în atenţia tuturor colaboratorilor noştri. Pe recepţie La şantierul nr. 5 construcţii de locuinţe — totul Topolog — gestionar de bunuri şi totodată responsabil cu angajările salariaţilor este Mircea Zamfirescu. Un individ care a suferit citeva condamnări penale pentru fals, uz de fals, delapidare, furt şi înşelăciune în dauna avutului obştesc. Probabil că tovarăşii din conducerea I.C.R. 9 apreciază că... unde merge mia — meargă şi suta ! Pentru că dînşii nu se impacientează îngăduinţa aceasta îşi are obîrşia în neglijenţa faţă de banul public. De altfel, trebuie să adăugăm că a trecut o bună bucată de vreme de cînd criticam I.C.R. 9, din Capitală, pentru pagubele serioase înregistrate în anul trecut. (1 700 000 lei !) și nerecuperate nici pînă acum N-am primit încă răspunsul întreprinderii în cauză. Să fie adevărat că și tăcerea e un răspuns ? în litera legii Nu pledăm, acum şi nici altă dată, pentru uşurinţă şi pripeală în pronunţarea unei hotârîri de desfacere a căsătoriei. Aceasta, pe considerentul că trebuie făcut totul nu pentru destrămarea, ci pentru conitolidarea familiei. Insă cind divorţul are la bază motive zdrobitoare, comportamente care intră în contradicţie flagrantă cu cele mai elementare norme morale, ce mai putem face ? Bunăoară, intr-un caz de incest, ca acesta — pentru care, individul N. N. din Capitală a fost condamnat, în urmă cu trei ani, la opt ani închisoare şi căderea din drepturile paterne. Firesc, soţia a cerut desfacerea căsătoriei. Deşi motivul era cît se poate de limpede, hotărirea nu s-a pronunţat nici după trei ani. Recent, judecătoria sectorului 8 a dispus — culmea ! — un nou termen de pronunţare. Litera legii trebuie sau nu respectată ? Rubrica redactata de Ştefan ZIDARIŢA Gheorghe DAVID in sprijinul corespondenţilor „Scînteii" LA FONDUL CENTRAL—CANTITĂŢI CÎT MAI MARI DE PRODUSE AGRICOLE! O HOTĂRIRE CARE FACE CINSTE ŢĂRĂNIMII DIN JUDEŢUL BRĂILA 45 DE COOPERATIVE suplimentează contractele ! La 25 octombrie, ziarul nostru anunţa că, livrînd in întregime cantităţile prevăzute in contract şi reevaluîndu-şi posibilităţile şi resursele, 19 cooperative de producţie din judeţul Brăila şi-au suplimentat, cu importante cantităţi, contractele de livrare către stat Aflîndu-ne în aceste zile la Brăila, am auzit un cuvint de reproş : „Publicaţi date îmbătrinite“. Adică cifra prezentată „a îmbătrînit“ peste noapte ? Am aflat de la comitetul judeţean de partid că 45 de cooperative — din care II au realizat producţii de peste 5 000 kg. porumb boabe la hectar — nu numai că şi-au Îndeplinit integral obligaţiile contractuale faţă de stat, dar le-au şi suplimentat substanţial. Am Întreprins un sondaj pe un itinerar oarecare. Nu ştiam dacă vom întîlni un drum numai cooperative foarte bune, mai slabe sau din acelea cu rezultate mediocre. Prima remarcă pe care am făcut-o, discutînd cu oamenii pretutindeni, in toate cooperativele vizitate, este evidentă hotărirea de a reevalua, pe baza unor calcule meticuloase, toate posibilităţile existente, pentru îndeplinirea riguroasă a contractelor şi vinzarea către stat a unor cantităţi suplimentare de produse agricole. Sunt numeroase exemple care dovedesc în mod concludent că ţăranii cooperatori, comuniştii au înţeles pe deplin obligaţia ce revine ţărănimii faţă de stat, faţă de întreaga societate. Să ne oprim mai întîi la cooperativa „Griviţa Roşie“ însurăţei. Marin Gh. Alexandru, secretarul organizaţiei de bază nr I din brigada de cîmp, a propus în adunarea generală a comuniştilor din această cooperativă să fie vindute statului importante cantităţi de produse peste prevederile contractului. Comuniştii de aici s-au angajat să muncească zi şi noapte pentru realizarea integrală a indicatorilor de plan, să livreze statului, in afara contractelor încheiate iniţial, 80 tone de porumb, 25 tone de varză pentru care nu fusese, încheiat iniţial vreun contract,8,0 hectolitri de lapte, 50 de porci, 1 000 tone de struguri. Dar să recapitulăm printr-un calcul simplu, de adunare, suplimentările faţă de contract — doar la porumb, la unele din unităţile prin care am trecut — se prezintă astfel : Valea Cînepii — 500 de tone; Lanurile — 1 160 de tone ; Unirea — 500 de tone : Griviţa Roşie — 80 de tone. Cooperativele de producţie din judeţ s-au angajat să livreze suplimentar, faţă de contractele iniţiale. 14 000 tone de porumb „Angajamentul nostru este ferm “ ne spune tov Nicolae Mihai, primsecretar al Comitetului judeţean Brăila al P.C.R. El se întemeiază pe cunoaşterea situaţiei reale şi a posibilităţilor din fiecare cooperativă, pe calcule foarte riguroase 14 000 tone de porumb peste obligaţiile asumate — şi nici un kg mai puţin — pe acest cuvint al ţărănimii noastre, al organizaţiei judeţene de partid se poate conta“ Transcriem telegrafie, ca într-un proces verbal alte cîteva fapte intîlnite in drumul nostru : CAP din Tîchileşti , peste contract 300 tone de porumb, 30 tone de ceapă „La varză, nu mai luăm drept etalon contractul, ne spune ing Titus Şerban. Când l-am încheiat, nimeni n-a putut prevedea că se va obţine o producţie slabă de cartofi. Tocmai de aceea vom livra, peste contractele încheiate, 75 tone de varză, compensind Intr-un fel, pentru fondul pieţei, lipsa cartofilor“. C.A.P. „Unirea*, — „decanul de virstă" al cooperativelor agricole din judeţ — îşi onorează reputaţia cu cea mai bună producţie de porumb obţinută aici vreodată la hectar — 5 320 kg boabe şi cu livrarea, peste prevederile contractului, a încă 50 vagoane de porumb. „Nu am cîntărit totul , ne spuneau preşedintele cooperativei şi inginerul agronom. S-ar putea să mai vindem în plus, chiar şi peste această cantitate suplimentară, încă 100 tone de porumb Tot la „Unirea“ s-au livrat 66 tone de fasole (60 tone — contract), existînd posibilităţi, după un calcul gospodăresc, să se mai adauge încă 1,5 tone. La C.A.P. din Valea Cînepii, trei Interlocutori : Gheorghe Zainea, preşedintele cooperativei, Nicolae Iriminoiu, inginer agronom, şi inginerul zootehnist Gheorghe Stroe — oameni cu vechi state în cooperativă. După ce ne informează despre recoltele „record", despre faptul că obligaţiile prin contract au fost achitate în întregime, că tocmai sunt transportate spre baze primele tone din cele 50 vagoane de porumb boabe cu care au fost suplimentate contractele, că la grîu au livrat statului mai mult de 260 tone peste plan, ne vorbesc despre un sector unde lucrurile nu stau la fel de bine. „în privinţa contractelor pe total zootehnie — ni se spune — sintem pe muchie de cuţit şi vinovaţi sintem cu toţii, pentru că fiecare trebuie să-şi facă meseria cu răspundere". Preşedintele cooperativei şi-a mai exprimat nemulţumirea pentru faptul că nu au reuşit să-şi achite toate contractele. „Avem o restanţă de 12 tone la fasole , a spus el. Nu este vorbă, o vom compensa cu jumătate de tonă de carne de pasăre, cu 10 capete de tineret bovin peste contract, dar..." Cifre şi preocupări asemănătoare am putea prezenta multe de la C.A.P. „Griviţa Roşie", ori „Scinteia" din însurăţei, de la cooperativele din Stăncuţa sau Galbenu, aproape din tot judeţul. S-ar putea crede că ceea ce am Înfăţişat pare a fi mai curînd o evidenţă contabilicească, un nomenclator de cifre. Numai că aceste cifre exprimă, în intimitatea lor, foarte mult : ele ne dau răspuns faptic cu privire la mentalitatea, la modul de a gîndi al ţăranilor brăileni. l-am ascultat, de pildă, pe mai mulţi ţărani cooperatori — intre care Anghel Oancea, Gheorghe Dudulea, Alexandru Neacşu, Marin Gh. Alexandru şi alţii — mulgători, brigadieri în zootehnie sau la culturile de cimp din C.A.P. „Griviţa Roşie“ — vorbindu-le tovarăşilor lor de muncă în cadrul adunării generale a comuniştilor din cooperativă. Au fost invocate argumente de necontestat privind baza relaţiilor, a schimburilor dintre sat şi oraş, relaţii care se întemeiază pe respectarea cu sfinţenie a răspunderilor bine determinate ce revin fiecăruia în societatea noastră S-a vorbit, în primul rînd, despre baza tehnicomaterială pe care statul a asigurat-o cooperativei. Amintim doar de cele 31 de tractoare ale I.M.A., de cei doi ingineri plătiţi de stat ca să lucreze în cooperativă. In acelaşi timp, s-a schimbat şi viaţa ţăranilor, şi condiţiile economice şi sociale din satele brăilene, ca şi de pretutindeni. In casele cooperatorilor arde astăzi lumina electrică, funcţionează 475 de televizoare, se găseşte mobilă, aparate moderne Nu demonstrează toate acestea — deşi expuse atit de lapidar — că, intr-un anume fel, în fiecare bob de grîu şi porumb se află încorporată o părticică din efortul Întregii societăţi ? Pentru că este neîndoielnic că toate cuceririle civilizaţiei de care se bucură satul, toate mărturiile traiului bun al ţărănimii se datoresc efortului colectiv al statului şi tuturor oamenilor muncii. Iar una din dovezile cele mai palpabile, cele mai concrete ale înţelegerii acestui adevăr constă în îndeplinirea datoriei patriotice şi cetăţeneşti de a vinde statului cît mai multe produse agricole necesare fondului central. Am ascultat în cadrul adunărilor generale ale organizaţiilor de partid, numeroase referiri critice, cu adresă precisă, propuneri de măsuri concrete privind eliminarea mortalităţii animalelor şi pregătirea pentru iarnă a construcţiilor din zootehnie, accelerarea ritmului de recoltat şi transport spre baze al produselor de pe cîmp. Am remarcat, de asemenea, un anume sentiment de nemulţumire chiar şi faţă de rezultatele „record” ce au fost obţinute. Ceea ce mărturisea aspiraţia oamenilor spre a dobindi — prin măsuri de mai bună organizare a muncii şi de respectare aregulilor agrotehnice — performanţe superioare celor actuale. Vorbind despre viitor, se poate spune că, pentru a se crea o bază bună de aprovizionare, s-a hotărît Începerea construcţiei In anul viitor a 25 de complexe noi pentru creşterea a 125 000 de porci. Această sarcină presupune o preocupare intensă de pe acum, grija de a se asigura, între altele, furajele pentru porci, ca şi pentru restul animalelor... Adunările generale ale organizaţiilor de partid şi adunările cooperatorilor n-au avut un caracter formal, scopul lor a fost atins : cantităţile de produse oferite a fi vindute statului au depăşit cu mult prevederile contractelor Toate acestea dovedesc ce resurse inestimabile, ce potenţial poate avea activitatea de partid atunci cînd criteriul valorii al eficienţei ei este apreciat — aşa cum se subliniază in toate documentele de partid — după rezultatele economice obținute. C. MORARU Urmare din pag. fi unităţii noastre, marfa e in siguranţă, nimic nu se mai poate pierde , găsim un mod de valorificare tuturor produselor". Vizităm pe undelete acest centru de valorificare superioară a legumelor şi fructelor. Toate secţiile de producţie lucrează din plin. Instalaţiile sunt destul de simple, multe realizate pe plan local : cîteva uscătoare de prune şi mere, cîteva autoclave mecanizate... Am afirmat că instalaţiile sunt simple. Dar cite bunătăţi nu ies din această mică fabrică ! Ni s-a inminat o listă a sortimentelor realizate aici Reproducem, pentru edificare, o foarte mică parte : prune şi mere uscate, compoturi, gemuri, marmeladă, sucuri, pastă de tomate Apoi : roşii, ceapă, cartofi, varză, spanac, toate deshidratate , varză murată, făină de cartofi ţuică de fructe, murături asortate.. Fiecărui fruct şi fiecărei legume i se dă întrebuinţarea cuvenită, în funcţie de calitate, de aspectul comercial Am urmărit, de pildă, pas cu pas, ce se întîmplă cu un lot de mere intrat pe poarta centrului de valorificare. După descărcare a urmat trierea, sortarea Exemplarele cele mai reprezentative, cu o reuşită faţă comercială, luau de îndată drumul pieţei ; merele de calitate inferioară erau tăiate felii şi uscate ; în fine, produsele pătate sau lovite se îndreptau automat spre secţiile de produs marmeladă, spre cazanele de ţuică Acelaşi lucru se intîmplă cu fiecare sortiment in parte. Chiar nimic nu se aruncă ? Din curiozitate profesională, am căutat şi am găsit, într-o grămadă de ardei gras, un exemplar mare cu o... nucă, din care, socoteam noi, nu se putea face nimic. Ne-am grăbit să ne exprimăm această părere faţă de unul din tehnicieni. „Nici vorbă nu poate fi de aşa ceva, a replicat specialistul. E drept, acel ardei e mic şi zbîrcit. Nici la piaţă nu-l putem trimite, nici pentru uscat nu e bun. Asemenea ardei, tăiaţi fetii subţiri, îl folosim la asortarea murăturilor“. Indiscutabil, centrul de valorificare a legumelor şi fructelor din Rm. Vîlcea îşi merită iniţialele. Ne-am interesat îndeaproape şi de eficienţa economică a centrului de valorificare şi, în general, a întreprinderii de legume şi fructe din judeţul Vîlcea Din vînzările realizate pe piaţa internă şi produsele exportate, I.L.F estima iniţial, la un plan de producţie in valoare de peste 50 milioane lei, un beneficiu net de 4 milioane lei. In ultimul timp insă, producătorii locali şi producători din alte judeţe Învecinate au oferit intreprinderii, suplimentar contractelor, cantităţi masive de legume şi fructe întreprinderea a acceptat oferta. In consecinţă, planul de producţie s-a amplificat considerabil I.L.F va vinde in acest an in stare proaspătă, conservate sau industrializate — mărfuri in valoare de 70 de milioane lei, iar beneficiul se va ridica şi el la 6 milioane. Cifrele nu sunt din cale afară de spectaculoase, dar reflectă corect activitatea unei Întreprinderi care nu mai cunoaşte de mult ce sunt acelea pierderi planificate In comerţul cu legume şi fructe. Un alt aspect foarte important a! problemei. Centrul nu are doar o activitate sezonieră Iarna lucrează obişnuit, ca şi în timpul verii şi toamnei Ce lucrează de vreme ce in acest anotimp cîmpul e pustiu ? In silozurile şi depozitele I.L.F se sortează continuu stocul de marfă rezervat aprovizionării pieţei de iarnăCu trecerea timpului, multe legume şi fructe — mere, pere, cartofi, varză, râdăcinoase etc. — ajung să nu mai corespundă condiţiilor de comercializare Dar nici aceste produse, în care sunt înglobate sudoare şi trudă, nu sunt aruncate ; ele iau drumul centrului de valorificare. Am fost curioşi să aflăm în ce relaţii se găseşte întreprinderea cu cooperativele agricole de producţie, dacă acestea sunt mulţumite de serviciile pe care le oferă I.L.. Toţi preşedinţii şi cooperatorii cu care am întreţinut discuţii au avut cam aceeaşi părere. O redăm pe scurt, exprimată de tov. ing Petre Cosmescu, preşedintele C.A.P din Olăneşti ,I.L.F şi în special centrul de valorificare a produselor agricole ne sunt de cel mai mare folos în ce sens? Nu există an în care o parte din roadele grădinilor şi livezilor să nu fie, într-un fel sau altul, repreciate. De multe ori bate piatra, altădată, din cauza frigului, o parte din legume şi fructe nu se dezvoltă normal şi prin urmare, nu pot fi vindute pe piaţă In aceste condiţii, cooperativa se vedea obligată să înregistreze cîştiguri mai mici, fără ca cineva să aibă vreo vină infiinţarea şi extinderea centrului de industrializare a Însemnat pentru noi posibilitatea valorificării oricăror produse. Fireşte, plata se face corespunzător calităţii mărfii, dar nu se mai pierde absolut, nimic. Numai la mere, de pildă, am cîştigat 54 000 lei din, produse pe care altă dată nici nu le mai recoltam Centrul rezolvă şi problema producţiilor foarte mari. Anul acesta, de pildă, avem o recoltă record la mere. Silozurile noastre sunt arhipline, piaţa e saturată şi, totuşi, mai avem încă de recoltat Centrul de valorificare cumpără peste contract orice cantităţi şi le prelucrează, în alte condiţii, această producţie suplimentară ar fi fo-* sortită degradării“ Am stăruit poate prea mult asupra activităţii centrului de valorificare a legumelor şi fructelor din Rm Vîlcea Socotim Insă — şi faptele o demonstrează clar — că acolo s-a acumulat o valoroasă experienţă pozitivă, pornită de la ideea ei din roadele pe care le oferă livezile şi grădinile nu trebuie să se irosească nimic. Nu dorim sâ te inţeleagă că centrul din Vincea este un unicat Mai există şi alte I.L.F.-uri care şi-au creat mici ateliere sau centre de conservare, de industrializare a legumelor şi fructelor) I.L.F.-urile din judeţele Baia Mare, Buzău, Prahova, Cluj - de piuă Am vizitat şi Centrul din Obor — Bucureşti (Viei am surprins aspecte mai mult sau mai puţin similare cu cele din Rm Vîlcea Te impresionează, în primul rînd, cît de simplu este uneori să aduci, cu mijloace puţin costisitoare, beneficii mari, realizînd totodată produse de calitate superioară întreaga gamă a legumelor şi fructelor se prelucrează intr-un asemenea mod, incit practic nu se aruncă nimic, iată, de exemplu, tomatele, prin concentrări de diferite grade, ele sunt transformate la sucuri şi paste. Chiar şi seminţele şi tegumentele, pe care filtrele le înlătură, sunt folosite in hrana animalelor, avînd o valoare nutritivă apreciabilă. „Importam in trecut — ne spune şeful centrului — însemnate cantităţi de pectină (un produs indispensabil în fabricarea gemurilor şi dulceţurilor)Astăzi, la iniţiativa noastră, producem pectina cu mijloace proprii din mere pădureţe şi din casele seminale ale gutuilor — pînă nu de mult neluate în seamă — obţinem ceea ce altă dată trebuia să cumpărăm cu valută. (Nu ar fi rău ca şi celelalte centre din ţară să urmeze acest exemplu — n.r.). Aici, totul se prelucrează şi se valorifică superior Sîmburii de caise, de pildă, iau fie drumul exportului, sub forma „sîmburilor de migdale“, fie pe cerul consumului intern (cofetării). Banalele coji de pepeni verzi sunt şi ele prelucrate simplu şi economic, fiind transformate în fructe confiate. Vagoane întregi de astfel de delicatese ne duc faima atit în ţară, cît şi peste hotare“ Repetăm : In general, înfiinţarea unor asemenea mici centre de industrializare şi conservare a legumelor şi fructelor nu necesită cheltuieli ridicate , multe utilaje şi instalaţii s-au realizat şi se pot realiza şi de aici înainte pe plan tocal. Rezultatele economice s-au dovedit a fi însă foarte bune şi, tocmai de aceea, ne întrebăm : de ce nu se extinde mai mult şi mai repede experienţa cîştigată ? Pentru că, trebuie s-o spunem deschis , unele I.L.F.-uri trăiesc încă de pe urma... pierderilor planificate. Cauzele le-am mai enumerat şi cu alte prilejuri : in circuitul livadă şi grădini- raft se degradează cantităţi considerabile de legume şi fructe. Piaţa respinge o asemenea marfă, iar I.L.F.-urile, la rîndul lor, neavînd centru de industrializare, o aruncă Se înregistrează deci pierderi, în timp ce aceeaşi piaţă internă şi aceiaşi beneficiari externi solicită insistent legume şi fructe industrializate sau conservate. Desigur, instalarea unui centru de industrializare și conservare a legumelor și fructelor necesită oarecare timp, oarecari cheltuieli, nu se poate clădi totul cît ai bate din palme. Dar problema ar trebui să preocupe — mai ales în această toamnă, cînd există încă mari cantităţi de legume şi fructe nevalorificate, care ar putea intra în circuitul aprovizionării — în primul rînd I.L.F-urile şi C.A.P.-urile mari producătoare de legume şi fructe, dar şi cooperaţia de consum, industria locală, alimentaţia publică, întrucît este limpede că marile întreprinderi nu vor putea niciodată prelua şi prelucra operativ toată masa de produse a unei recolte, indiferent de calitatea acesteia. De aceea se impune necesitatea ca in prelucrarea şi conservarea cantităţilor disponibile de legume şi fructe să intervină activ micile unităţi de producţie. Acestea, înzestrate cu utilaje simple, puţin costisitoare, care există, de altfel, în multe locuri, pot prelucra eficient produse care aşa cum am arătat, rămîn pe cimp, nu corespund cerinţelor pieţei, se irosesc după sortare. Îndeosebi cooperativele agricole mari producătoare de legume şi fructe sunt chemate să dezvolte asemenea activităţi ca o continuare firească a procesului de producţie, oricum mai legate de preocupările lor decit organizarea unor ateliere de lubrifianţi sau produse metalice, întîlnite într-un loc sau altul. Prin unirea tuturor eforturilor, împotriva risipei, a pierderilor să se facă un front comun, în beneficiul marii mase a consumatorilor. „NIMIC NU SE PIERDE, TOTUL SE CONSERVĂ“ SlNTEŢI PREGĂTIT PENTRU SEZONUL RECE? Solii toamnei au intrat in magazinele de confecţii, tricotaje, încălţăminte Confecţii uşoare, călduroase, practice, moderne sunt destinate completării garderobei autumnale. Sunt puse în atenţie, intre altele, o variată gamă de taioare din ţesături fantezi, cu jacheta mai lungă şi fusta uşor evazată, pantaloni din stofă evazaţi din ţesături adecvate, pantaloni cu jachetă sau cu vestă fuste din ţesături fantezi d în parcuri, cu dungi sau uni, cu tighele şi garnituri, precum şi pardesie din ţesături fantezi Au apărut în magazine şi paltoane din stofe de calitate superioară - cu gulere din blană naturală - şi din stofă groasă, ca cele din fotografia alăturată (magazinul „Julieta" din Capitală) In magazinele de desfacere a confecţiilor bărbăteşti şi pentru adolescenţi au intrat costume din ţesături de lină 100 la sută lină un amestec cu fibre poliesterice, ţesături poliester un amestec cu celofibră Se pot procura, de asemenea, pantaloni şi cămăşi potrivite sezonului rece. paltoane din stofă de lină fină şi semifină, pardesie şi raglane SCINTEIA — simbată 1 noiembrie 1969 reclamaţii sesizări • răspunsuri „SCUMPUL* PĂGUBEŞTE STATUL încă de la mutarea în imobil (ianuarie 1967) locatarii de la ultimul etaj al blocului N-3 din bulevardul Ion Şulea nr. 53—57 din Bucureşti au adus la cunoştinţa I.A.L. faptul că in timpul ploilor şi al topirii zăpezii, prin terasa blocului pătrunde apă în încăperile locuite. Li s-a răspuns să aibă răbdare, că blocul este în garanţie şi constructorul are obligaţia legală să facă remedierile necesare. Zilele trecute, deci după aproape trei ani de zile, la o nouă reclamaţie a locatarilor respectivi, trimisă de data aceasta redacţiei, I.A.L. „Vitan" a răspuns, cu candoare, că blocul respectiv „este prevăzut în planul de reparaţii pe anul 1970, cu o valoare de 135 000 lei". In faţa acestei situaţii nedumeresc foarte mult două lucruri : 1) indiferenţa cu care au tratat, atita amar de vreme, organele I.A.L. sesizările locatarilor respectivi şi 2) dărnicia cu care plătesc acum, foarte scump, din banii statului, această neglijenţă, manifestată ani în şir. Scumpul mai mult păgubeşte — glăsuieşte o zicală. Da, de data aceasta „scumpul“ aduce pagube statului. PROPUNEREA A PRINS VIAŢA La propunerea unui grup de locuitori din judeţul Caraş-Severin, formulată într-o scrisoare adresată redacţiei, Direcţia regională de transporturi auto Timişoara ne-a informat că a luat măsura înfiinţării unui traseu de autobuze pe ruta solicitată — Caransebeş-Borlova, înfăptuind, in acest fel, propunerea respectivă. FĂRĂ SARE Medicii i-au recomandat soţiei mele, suferinde, eliminarea totală a sării din alimentaţie. Acest lucru îl poate realiza in bune condiţii, cu o singură excepţie — aceea a pîinii. Pentru simplul motiv că, în oraşul nostru, Moreni, nu se fabrică piine fără sare. Am solicitat secţiei locale de panificaţie să producă şi piine dietetică, dar, cu toate insistenţele, am găsit înţelegerea cuvenită. Intrucit în oraş sunt multe persoane cărora le este indicat regim alimentar fără sare, cred că această propunere justificată poate fi aplicată fără nici o greutate. Ceea ce şi aşteptăm, sperînd că de data aceasta nu fără folos. Tudor PICOŞ Moreni, judeţul Dîmboviţa MAI AŞTEPTAŢI, COPII ! La începutul lunii octombrie a.c. conducerea Şcolii generale nr. 20 din Craiova a contractat cu agenţia locală O.N.T. o excursie la Bucureşti, cu autocarul la care s-au înscris 36 de elevi După achitarea banilor, excursia a fost programată pentru duminică 5 octombrie. Am pregătit copiii, şi, dis-de-dimineaţă, ne-am dus cu ei la şcoală, de unde urma să pornească în excursie. Nu ştim din ce motive, insă, agenţia O.N.T. a aminat excursia pentru... duminică 26 octombrie. închipuiţi-vă mîhnirea copiilor, care au aşteptat cu atita nerăbdare plecarea ! Dar necazul încă n-ar fi fost prea mare dacă la 26 octombrie cei de la O.N.T. s-ar fi ţinut de cuvint. Nu s-au ţinut, insă, nici de data aceasta, copiii fiind nevoiţi să facă din nou calea întoarsă acasă. Pină acum, am crezut că la agenţia O.N.T lucrează oameni serioşi... Un grup de părinţi ai elevilor Şcolii generale nr. 20-Craiova AUTORITATEA TUTELARA SE LASĂ AŞTEPTATĂ Fostul meu soţ s-a adresat. In luna mai a.c., judecătoriei sectorului 5, cerînd reducerea pensiei de întreţinere ce o datorează copilului rezultat din căsătoria noastră şi care, in urma divorţului, mi-a fost Încredinţat mie spre creştere şi educare. Pînă in prezent cauza a fost aminată de cinci ori, următorul termen fiind fixat pe data 17 noiembrie a.c. De fiecare dată, la proces a fost citată și autoritatea tutelară a sectorului 5. Dar la toate cele cinci termene de pînă acum nici un reprezentant al acestei autorități n-a catadicsit să vină în instanţă. Rolul autorităţii tutelare este de a apăra interesele minorilor, de a veghea să nu se ia vreo măsură care să afecteze creşterea şi educaţia lor Printre sarcinile pe care Ie are in ocrotirea minorilor se numără şi participarea la şedinţele de judecată in care se discută probleme legate de drepturile minorilor. De ce nu-şi respectă oare, autoritatea tutelară a sectorului 5 această importantă obligaţie legală ? Maria CUTENCU, str. Dîmbului nr. 14, sectorul 5, Bucureşti PENTRU O SIMPLĂ ADEVERINŢĂ Cu cîţiva ani in urmă am lucrat ca salariat la fostele G.A.S.-uri Cuci şi Sînpaul, ju- deţul Mureş. Pentru a-mi completa carnetul de muncă, încă din luna august 1967 am cerut fostului Trust regional Gostat din Tg. Mureş (organul ierarhic căruia i se subordonau unităţile respective) să-mi elibereze o adeverinţă prin care să se ateste timpul lucrat Trustul Gostat mi-a comunicat imediat, printr-o adresă, că a înaintat cererea mea, spre soluţionare, la I.A.S. Cuci, unde se află arhiva. Au trecut însă mai mult de doi ani de atunci şi eu n-am reuşit să intru în posesia acestei adeverinţe. Insistenţele mele ulterioare, nenumăratele cereri de revenire adresate I.A.S. Cuci au rămas fără nici un răspuns. O simplă adeverinţă, tovarăşi de la I.A.S. Cuci, este oare atit de greu de Întocmit? Tiberiu JAKAB str. Rovine nr. 1 Cluj