Scînteia, august 1970 (Anul 39, nr. 8503-8532)
1970-08-04 / nr. 8506
I făptui] DIVERS File albe — pete negre De curind, in Editura „Eminescu“ a apărut romanul „Lorelei“ de Ionel Teodoreanu. Amatorilor de literatură, editura sau tipografia le-a rezervat o surpriză deloc plăcută. Intre paginile 193 și 224 au fost intercalate, din două în două, cite ...două pagini albe. Acolo unde cititorul urmăreşte captivat intriga, controlul de calitate a oferit o mostră de incorectitudine care, din păcate, nu este unică în ultima vreme. Deşi paginile sunt albe, ele constituie veritabile „pete negre“ în activitatea celor în cauză. Nedeea mocănească Duminică, potrivit unui străvechi obicei, in comuna Voineşti, din judeţul Covasna, la poalele unei cetăţi dacice, la locul cu nume de basm — Valea Zînelor — a avut loc un interesant spectacol folcloric : nedeea mocănească, serbare închinată dragostei şi muncii. Numeroşii păstori care au coborit călări din munţii Vrancei au adus un dar fetelor îndrăgite „păpuşa de caş“ şi au primit, in schimb, busuiocul — simbolul afecţiunii. Au mai rămas fiole le curind, 10 echipaje ale serviciului de circulaţie din cadrul Inspectoratului miliţiei judeţene Cluj au pornit, inarmate cu 600 fiole, intr-un raid pe şosele urmărind două aspecte ale încălcării legii circulaţiei : conducerea vehiculelor sub influenţa alcoolului şi starea tehnică a autovehiculelor. In 4 ore au fost găsiţi 16 şoferi conducînd după ce în prealabil „se cinstiseră“ şi 172 autovehicule cu defecţiuni tehnice. Contravenţiile au fost sancţionate pe loc, fiind confiscate totodată 20 de permise de conducere. Dar au mai rămas fiole. Aviz celor interesaţi ! Secunda salvatoare Mai mulţi cetăţeni din comuna Geoagiu (Hunedoara) se aflau într-una din zilele trecute în apropierea podului de peste Mureş din satul Gelmar. într-o fracţiune de secundă, unul dintre ei a observat corpul unei fete plutind în aer şi dispărînd apoi în apă. Tinerii Ionel Toma, Ioan Herţa şi Tiberiu Pozosan au sărit imediat după ea şi, cu preţul unor eforturi deosebite în lupta cu apele învolburate ale Mureşului, au reuşit să o readucă la mal. Transportată de urgenţă la spitalul unificat din Orăştie, C. Maria din Cugir se află acum in afară de orice pericol. Gestul său nechibzuit ar fi putut să fie insă fatal, dacă nu ar fi fost observat la timp. Sperăm ca măcar acum să fi înţeles acest lucru. Le semnaţi decontul ? Acum o lună au început lucrările de modernizare a străzii Teatrului din Ploieşti. După ce a întocmit schiţele şi devizele de rigoare, întreprinderea orăşenească de construcţii şi reparaţii din localitate a pornit la treabă. Cu toate forţele. S-a pavat, s-a asfaltat, s-a finisat. Strada Teatrului devenise altă stradă. Cind locatarii au răsuflat, în sfîrşit, uşuraţi, au început alte lucrări. Asfaltul întins cu cîteva zile în urmă a fost spart , specialiştii de la I.O.C.R. „descoperiseră“ că, atunci cînd se repară o stradă, înainte de aşternutul asfaltului, trebuie să se pună şi o bordură nouă! Numai operaţiunile de spargere a asfaltului vor dura, pe puţin, o lună de zile. Dar ce nu fac ei, edilii, cînd e vorba de asemenea „descoperiri“ senzaţionale ? Am vrea însă să ştim şi noi un lucru : cine le permite şi le decontează dumnealor astfel de năstruşnicii ? Pentru că, fără îndoială, ei vor pretinde să li se plătească bine aceste... pagube ! Ar fi un bun prilej pentru consiliul popular municipal de a-i ajuta să descopere acum că unde nu-i cap, e vai de... buzunare ! Gura păcătosului... Ioan Kerekeş de la I.A.S. Homorod (Braşov) efectua cu tractorul transporturi ilegale pentru oricine-i ieşea în cale, încasînd însemnate sume de bani. O vreme, afacerea a mers strună. Surprins de organele de miliţie, I.R. a trebuit să compară în faţa instanţei de judecată. Aici însă a declarat că asemenea transporturi le-a făcut cu consimţămîntul conducerii I.A.S. Nu ştim dacă lucrurile stau întocmai. Cert este însă că abaterile repetate ale tractorului de la traseele normale au fost posibile numai datorită lipsei de control din partea conducerii I.A.S. Homorod. Ceea ce, in fond, era tot ca un permis de liberă trecere acordat necinstei. Cine l-a acordat să suporte deci consecinţele ! Rubrica redactata de : Dumitru TIRCOB Gheorghe POPESCU cu sprijinul corespondenților „Scînteii" PAGINA 2 TOTUL poate fi şi foarte puţin... Cel care revede Focşaniul după cîţiva ani de absenţă are, între altele, surpriza plăcută a reîntîlnirii cu un centru comercial in plin proces de modernizare. Se observă, evident, progresele înregistrate şi pe acest plan de calitatea de centru judeţeanpe care o are acum oraşul. In strînsă dependenţă cu aceste progrese s-a înregistrat o creştere numerică a detaşamentului lucrătorilor comerciali — care numai în sectorul comerţului de stat se apropie de 850 — ceea ce a făcut necesară înfiinţarea Comitetului de partid pentru comerţ al municipiului Focşani. Fără îndoială, un asemenea comitet de partid are de rezolvat o multitudine de probleme, după cum însăşi activitatea comercială este multilaterală şi variată. Ne-am oprit în Investigaţia noastră asupra unui singur capitol al activităţii comitetului — şi anume, asupra preocupării pentru educarea lucrătorilor din comerţul de stat în spiritul moralei comuniste, al demnităţii profesiei, al respectului faţă de cumpărător. Ne-am oprit asupra acestui capitol şi datorită faptului că, încercînd să stabilim o ordine de prioritate in preocupările Comitetului de partid pentru comerţ, tov. Petre Olteanu, secretarul comitetului, ne-a indicat, de la bun început, în fruntea listei, acţiunile pe tărîm educativ. In contextul mijloacelor muncii politico-educative folosite în acest scop, merită apreciată pozitiv includerea în cercurile de studiu (urmate de 220 de cursanţi) a unor teme legate de etica profesională, de responsabilitatea socială sau de disciplina de partid şi de stat, ca şi organizarea unor consfătuiri de mai mare amploare, avind drept temă apărarea avutului obştesc şi atitudinea faţă de public. Urmărind tratarea de sine stătătoare a două aspecte fundamentale ale acestor teme, comitetul de partid s-a oprit, într-o primă consfătuire, asupra necesităţii cunoaşterii legilor şi, cu sprijinul unor jurişti şi al unor reprezentanţi ai ordinii publice, a informat masa vinzătorilor şi gestionarilor asupra celor mai recente prevederi legale, referitoare la gestionarea bunurilor şi mînuirea valorilor. Intr-o a doua consfătuire au fost analizate preocupările pentru buna aprovizionare a magazinelor, pentru desfacerea şi prezentarea civilizată a mărfurilor, pentru încetăţenirea unei atitudini corecte, atente faţă de cei care solicită serviciile comerţului. Prezentarea concretă, cu acest prilej, a experienţei pozitive a unor lucrători sau colective de unităţi a avut nu numai darul de a înlesni difuzarea unor metode bune, eficiente, ci a stimulat şi spiritul de emulaţie. O a treia consfătuire din ciclul amintit a îmbrăcat caracterul unui simpozion, analizînd relaţia vînzător-cumpărător din punct de vedere etic şi, sub aspect juridic, căile care favorizează infracţiunea. La această dezbatere lucrătorii din comerţ n-au fost insă participanţi, ci doar asistenţi, eficienţa discuţiei mărginindu-se la ceea ce a putut să reţină fiecare. De mare oportunitate a fost analizarea, în secretariatul comitetului municipal de partid, ca o concluzie la primele două consfătuiri, a modului în care comitetul de partid comerţ se ocupă de educarea salariaţilor. Analiza a evidenţiat şi criticat unele tendinţe de superficialitate ale comitetului, faptul că materialele adunărilor generale abundă în teoretizări şi generalităţi, fără să examineze temeinic stările de lucruri negative, deci fără să constituie o bază curajoasă de discuţie, ca şi faptul că tematica acestor adunări nu aduce în discuţie tocmai acele situaţii şi împrejurări care frămîntă cel mai mult masa salariaţilor. „Educarea politică şi calificarea profesională a lucrătorilor din comerţ — accentuatov. Zenovie Moldovan, prim-secretar al comitetului municipal de partid — sunt probleme din cele mai importante, pentru rezolvarea cărora comitetul de partid comerţ n-a găsit încă, în ciuda preocupărilor sale, metodele cele mai adecvate“. La acest punct, ni se pare necesar să facem o precizare : organizaţia de partid îşi îndeplineşte rolul conducător, rolul de forţă dinamizatoare a colectivului urmărind, fireşte, aceleaşi obiective ca şi conducerea administrativă, dar abordînd problemele din altă optică şi folosind instrumentele care îi sunt specifice — controlul, exemplul personal al comuniştilor, munca politico-educativă. Substituindu-se uneori conducerilor administrative ale celor două mari organizaţii comerciale de stat — O.C.L. Produse industriale şi O.C.L. Alimentara mixtă — comitetul de partid îşi mărunţeşte preocupările, se abate de la principa-Insemnări din activitatea organizaţiilor de partid ale comerţului din Focşani tele sale îndatoriri, înscriind in planurile sale, bunăoară în trimestrul II (plan care are nu mai puţin de 10 pagini dactilografiate la un rînd şi jumătate), asemenea obiective ca : „impulsionarea“ responsabililor de unităţi în direcţia întocmirii notelor de comandă, sprijinirea comitetelor de direcţie in vederea folosirii mai eficiente a parcului propriu de maşini in acţiunea de aprovizionare şi desfacere, ba chiar şi angajarea unei bibliotecare sau procurarea rafturilor pentru cărţi. Nu este de mirare că, în asemenea condiţii, organizaţiile de bază din întreprinderile comerciale întocmesc uneori planuri formale şi stereotipe (biroul organizaţiei de bază de la O.C.L. Produse industriale, de exemplu, nu a făcut nici măcar efortul de a schimba cît de cît formulările de la o lună la alta, încit planul pe februarie 1970 este identic cu cel din decembrie 1969), înscriind asemenea sarcini ca sprijinirea comitetelor de direcţie în obţinerea unor rezultate mai bune privind : reducerea cheltuielilor de circulaţie, creşterea şi promovarea cadrelor, amenajarea şi organizarea reţelei comerciale, aceste sarcini fiind permanente şi de îndeplinirea lor râspunzînd (precis şi concret !) întregul birou. De aceea, credem că, înainte de toate, comitetul de partid comerţ, biroul său trebuie ajutate concret să-şi organizeze munca proprie, să-şi stabilească periodic un număr de obiective ale muncii organizatorice şi politice in raport cu sarcinile actuale şi de perspectivă ale comerţului, să fie îndrumat cu privire la metodele pe care să le folosească. Există în momentul de faţă cel puţin două probleme-cheie cu care este confruntat comerţul focşănean : insuficienta preocupare pentru buna aprovizionare a magazinelor și atitudinea necorespunzătoare a unor lucrători. In ce măsură munca educativă este pusă in slujba rezolvării neajunsurilor ? — Iată întrebarea căreia comitetul de partid comerț ar trebui să-i dea un răspuns care să exprime tocmai prioritatea acordată acestei activităţi. Intrucît greutăţile obiective existente in procurarea unor sortimente nu justifică in nici un fel neglijarea studiului organizat al cererii de consum, a sondării cerinţelor populaţiei şi valorificării tuturor resurselor locale în măsură să răspundă acestor solicitări şi, cu atît mai puţin, pot justifica dezinformarea cumpărătorilor cărora, de ochii lumii, li se promit uneori mărfuri şi servicii ce nu există (de pildă, mîncăruri dietetice la restaurantul „Vrîncioaia“ sau un bogat sortiment de produse de panificaţie în unităţile de specialitate). După cum cadrul mai puţin elegant al unor magazine nu reprezintă o scuză pentru atitudinile de dezinteres şi impoliteţe ale unor lucrători, care nu înţeleg că magazinul este o instituţie publică, ce impune în primul rînd salariaţilor săi o ţinută corectă, un comportament civilizat. Comitetul de partid comerţ a dovedit, in general, combativitate, o atitudine fermă faţă de cei ce comit abateri grave. Dar fermitatea, intransigenţa nu trebuie să se manifeste doar ocazional, in cazurile extreme, ci trebuie să caracterizeze în permanenţă stilul de muncă al organizaţiilor de partid din comerţ. De aceea, nu pot fi cocoloşiţi sau priviţi cu „înţelegere" nici acei lucrători, încă destul de numeroşi, care datorează întreprinderilor repararea unor prejudicii provocate din neglijenţă sau nepricepere, iar cei care manifestă tendinţe speculative, care-i înşală pe cumpărători, să simtă mereu asupra lor ochiul atent al celor din preajmă, atitudinea lor neîngăduitoare. Sarcina principală a muncii politice este îmbinarea metodelor de educare şi convingere cu fermitatea şi exigenţa, mergînd, atunci cînd este cazul, pînă la aplicarea riguroasă a prevederilor legale. Aşa cum sublinia şi tov. Petrache Lixandru, secretar al comitetului municipal de partid, biroul municipal, apreciind cum se cuvine rolul sectorului de deservire, este preocupat de îmbunătăţirea acestei activităţi, de perfecţionarea metodelor de îndrumare. In această ordine de idei, considerăm că, cel puţin un timp de ani înainte, îndrumarea acordată comitetului de partid comerţ trebuie să fie mai minuţioasă, în măsură să-l ajute la desfăşurarea unei munci mai bine organizate, mai analitice şi mai profunde, cu eficienţă nemijlocită asupra nivelului de aprovizionare şi deservire a populaţiei. Maria BABOIAN (Urmare din pag. I) goane cu aplauze de circumstanţă dedicate unor discursuri la pacifiste. Din marasmul acestei criminale confuzii se ridicau vocea fermă a clasei muncitoare, glasul lucid al conducătorilor ei, reprezentanţii maselor de oameni ai muncii, ce aveau să plătească, cu sudoarea şi sîngele lor, luxul altora de a uita primejdiile. Comuniştii îşi făceau datoria. Ei avertizau, deopotrivă, asupra pericolului ce-l reprezenta fascismul pentru omenire, ca şi asupra actelor de trădare a umanităţii de către politicienii vremii care voiau să îmblinzească fiara cu promisiuni şi lamentări. In 1933, în România, detaşamentele muncitoreşti, oameni hotărîţi conduşi de comunişti, aveau să se ridice, primii in Europa, după înscăunarea hitlerismului. Griviţa işi scria cu singe numele în istorie, in timp ce jandarmii, slujind interesele capitaliştilor, asediau uzina şi trăgeau in muncitori. Griviţa Roşie, cum i s-a spus de atunci încolo, fusese prima redută a clasei muncitoare din Europa pentru apărarea unei democraţii reale, democraţie pentru care trebuiau insă plătite — şi oiţe ! — valuri de singe. Ce a urmat se ştie : războiul din Spania, ocuparea Cehoslovaciei şi a Poloniei şi, în cele din urmă, marele „bal mondial al morţii“, terminat cu distrugeri inestimabile, cu milioane de cadavre, cu milioane de oameni împuşcaţi, gazaţi. Se pretinde de către unii că istoria ar fi un proces fatal ce nu poate fi iitora pentru că un destin implacabil hotărăşte soarta popoarelor şi a individului. Nimic mai nerealist, nimic mai fals ! Aceşti ultimi 25 de ani europeni de pace dovedesc că omenirea poate opta prin solidaritate şi vigilenţă, prin realism şi raţiune, pentru o altă alternativă — a păcii, a progresului. Ce a mişcat, aşadar, conştiinţa muncitorească, ce a înarmat pe oamenii din fabrici, cercurile democratice, intelectualitatea progresistă din România intr-atît încit să se ridice — evident cu mijloacele restrînse de care dispuneau atunci — împotriva unei agresiuni din ce în ce mai puternice ? Minţile înţelepte ale poporului nostru pricepeau că — dincolo de valul de teroare, de cuvintele laşe şi fără nici o acoperire ale unor lideri al pistolului pus in slujba unei teribile pofte de expansiune politică — se punea in discuţie insăşi existenţa sau dispariţia noastră ca naţiune. Doctrina forţei şi a imnurilor funebre, a drapelelor verzi şi a diagonalei nu a găsit răsunet in sufletul poporului nostru. Convingerea unanimă a românilor, a populaţiei muncitoare a ţării că nu puteau să se afle alături de duşmanii umanităţii, ai păcii lumii, de exponenţii celui mai scelerat imperialism era insă greu ameninţată de odioasa trădare politică, spirituală pe care o pregătea şi săvîrşea cu imperturbabilă seninătate clica reacţionară. Este cu atit mai nobilă, cu atit mai eroică şi demnă de pagina istoriei atitudinea clasei muncitoare din România, a Partidului Comunist Român, care in pofida prigoanei şi a schingiuirilor, s-a ridicat din prima clipă şi a luptat necontenit Împotriva fascismului, a chemat populaţia muncitoare a ţării, toată suflarea patriotică la solidaritate şi luptă împotriva celor ce urzeau planurile de dezastru al naţiunii şi înteţeau flăcările marelui pictor al omenirii. Partidul Comunist a fost Inspiratorul şi sufletul marilor mişcări muncitoreşti şi antifasciste din anii ’33 '35—'38, al demonstraţiilor de 1 Mai '39, care arătau lumii intregi că in România poporul se opunea înscrierii naţiunii noastre în eşaloanele unei aventuri periculoase. Născut in focul luptelor revoluţionare, continuînd pe trepte mai inalte tradiţiile revoluţionare ale clasei muncitoare, Partidul Comunist Român avea să demonstreze, prin acţiunile ce le iniţia şi organiza, prin platforma sa politică marxistă, că poporul nu poate fi identificat cu turma de bătăuşi şi asasini manevrată de ideologii de dreapta. Partidul Comunist Român a ştiut să dezvolte dialogul cu personalităţi din cele mai proeminente, cu distinşi oameni de artă, ştiinţă şi cultură, chemîndu-i la lupta antifascistă. Acţiuni de front popular au fost cu succes organizate de partid in acei ani. Personalităţi ale vieţii publice de certă semnificaţie politică, patrioţi luminaţi de conştiinţa dragostei de ţară, a răspunderii faţă de popor aveau să plătească cu viaţa împotrivirea lor faţă de forţele obscurantiste. Asasinatele şi atentatele in stil gangsteresc, crimele fără precedent in conştiinţa românească aveau să zguduie şi pe cei mai indiferenţi. Doctrina bîtei şi a sîrmei ghimpate ameninţa să invadeze, să înlăture legile demnităţii omeneşti. Istoria ne aminteşte că in aceste momente de convulsii, de ezitări, de neingăduită lipsă de vigilenţă, cînd maşina de război hitleristă începuse să-şi întindă tentaculele peste ţâri şi popoare, naţiunea română avea să fie martorul revoltat al unui grav act de trădare. Dictatul de la Viena, consemna — spre durerea tuturor celor ce şi-au făcut din dragostea de patrie un ideal suprem — cedarea Ardealului de nord. Cădeau măştile politicii fasciste, alianţa cu hitlerismul Începea prin a fi plătită cu un preţ greu, nespus de greu, un act ruşinos in vecii vecilor. Cine avea ochii deschişi putea să Înţeleagă bine care urma să fie, in atari condiţii, viitorul ţării noastre. Trebuie amintit că şi In aceste clipe, dintre cele mai grele pentru naţiune, cei care, spre cinstea şi gloria lor, au protestat in mod făţiş şi au cerut deschis să se ia arma in mină, au fost tocmai comuniştii, acuzaţi nu o dată de trădătorii din acele momente şi, dealtfel, de trădătorii din totdeauna, că ar fi „oameni fără patrie". Aceasta a fost cea mai cinică minciună, cea mai monstruoasă calomnie, cel mai revoltător neadevăr , menit să ascundă maselor faptul că partidul comunist era şi acţiona ca adevăratul şi neînfricatul purtător de drapel al intereselor naţionale, al libertăţii, independenţei şi suveranităţii patriei, al integrităţii pămintului românesc. Faptele, actele partidului, platforma şi politica sa aveau să cîntârească însă mult mai greu decit orice i scorniri calomnioase. Oamenii ritici, oamenii cinstiţi, patrioţii Înţelegeau cu tot mai multă claritate adevărul. Starea de spirit antifascistă a poporului, repulsia sa faţă de hitlerism — şi Influenţa tot mai adîncă In popor a partidului comunist — legăturile ce au început să se ţeasă încă din acei ani cu cele mai bune forţe ale naţiunii, legături mereu mai trainice, mereu multiplicate tin elementele-cheie pentru înţelegerea actului istoric de la 23 August 1944. O dată cu izbucnirea războiului antisovietic, partidul clasei muncitoare, aflat In adîncă şi grea ilegalitate, avea să plătească cel mai mult singe. Dar avea să se afle In permanenţă in avangarda luptei antifasciste, să poarte cu credinţă stindardul intereselor naţionale şi al internaţionalismului proletar. In pofida sălbaticei terori a reacţiunii, partidul comunist a organizat mişcarea de rezistenţă antifascistă, in fruntea căreia s-a aflat clasa muncitoare, partea cea mai combativă şi organizată a poporului român. Grevele organizate in Întreprinderi, sabotarea sistematică a producţiei de război sub diferite forme, actele de sabotaj in transporturi, incendierea şi distrugerea unor obiective şi depozite militare, organizarea detaşamentelor de partizani, pregătirea formaţiunilor de luptă patriotică — detaşamente înarmate ale clasei muncitoare — iată citeva dintre acţiunile îndreptate Împotriva maşinii de război hitleriste, în a căror iniţiere şi desfăşurare rolul principal a revenit partidului comunist. In locul unor atitudini de sfinx în politică, al unor retrageri strategice la moşii, „manevre tactice“ la care apelau politicienii burghezi, cei care rămăseseră neintraţi făţiş in „cadrilul“ trădării. Partidul Comunist Român a inspirat, organizat şi condus, cu tenacitate şi eroism, lupta împotriva hitlerismului, acţiunea de lămurire şi mobilizare a maselor, de cultivare in conştiinţe a ideii că România nu poate rămine la cheremul cotropitorilor. Partidul comunist a dovedit prin faptele fiilor săi credincioşi că România este un pămint foarte fierbinte, pe care, pentru ideile juste, umaniste şi patriotice, pentru ideile păcii, ale urii antifasciste, oamenii, eroii poporului nostru, nu-şi precupeţeau nici măcar viaţa. Comuniştii, reprezentanţii clasei muncitoare, care nu se aflau în lagăre sau închisori, duceau în condiţii din cele mai complicate, legate de mari primejdii, o muncă politică asiduă, de descifrare şi clarificare în conştiinţe a faptului că războiul antisovietic, în care poporul fusese tîrît fără voinţa lui, era un război nedrept, odios, că hoardele fasciste, „ideologia“ in numele căreia acţionau constituiau un catastrofal pericol pentru ţară, pentru naţiune. Şi cuvîntul comuniştilor rodea trainic in mintea şi Inimile oamenilor ! In acelaşi timp, partidul comunist ducea o activitate politică intensă in rîndurile armatei, ale ostaşilor şi ofiţerilor patrioţi, ajutîndu-i să înţeleagă că numai împotrivirea faţă de fascism, ruperea odioasei „alianţe“ ce ne fusese impusă şi întoarcerea armelor împotriva hitleriştilor puteau să ne salveze de la dispariţia ca naţiune. Făurirea unei stări de Împotrivire naţională, izolarea completă a dictaturii militaro-fasciste, ar fi putut părea o sarcină „peste puteri“, datorită activităţii necruţătoare a aparatului de represiune, masivelor forţe armate hitleriste ce staţionau pe teritoriul ţării, rafinamentului mijloacelor de înăbuşire a oricărei revolte. Pe fundalul ostilităţii generale faţă de dictatura fascistă, al condamnării sîngeroasei aventuri războinice, Partidul Comunist Român a dus o eroică activitate pentru făurirea unui unic front naţional, pentru unirea laolaltă a tuturor forţelor patriotice, antihitleriste. Procesul amplu de făurire a alianţelor politice, finalizat in crearea Frontului Patrioţic Antihitlerist şi, apoi, în făurirea Frontului Unic Muncitoresc, devenit coloana vertebrală a unirii tuturor forţelor antihitleriste, atestă capacitatea de acţiune a clasei muncitoare, a partidului nostru comunist. Iar ca o încoronare a luptei antifasciste, a fost concepută insurecţia armată, care avea să fie înfăptuită la 23 August 1944, cînd — prin munca neobosită a partidului comunist, în condiţiile creşterii valului luptei antifasciste a maselor, adîncirii revoltei şi urii poporului împotriva hitleriştilor, ale ascuţirii contradicţiilor interne şi împrejurărilor externe favorabile — a fost înlăturat regimul antonescian, s-a realizat ieşirea României din războiul antisovietic şi alăturarea ei la coaliţia antifascistă. Odată cu clarviziunea politicii partidului, cu înţeleaptă strategie a alianţelor, prestigiul imens pe care l-a dobîndit partidul in popor, ca autentic exponent al sentimentelor sale antifasciste, al aspiraţiilor sale de libertate naţională, faptul că, asemenea unui pol magnetic, partidul a concentrat în jurul său masele cele mai largi ale populaţiei, toate forţele interesate în răsturnarea dictaturii fasciste, explică de ce ca un singur om, întregul popor, armata in totalitatea ei au răspuns chemării de a se întoarce armele împotriva adevăratului duşman — forţele hitleriste. In acele momente grele, Partidul Comunist Român şi-a făcut cu prisosinţă datoria faţă de poporul căruia îi aparţinea, faţă de cauza generală a libertăţii umane. Aşa cum sublinia tovarăşul Nicolae Ceauşescu, „insurecţia armată din august 1944 a putut fi înfăptuită datorită unirii clasei muncitoare şi tuturor forţelor democratice şi patriotice. In desfăşurarea acestor evenimente istorice, Partidul Comunist Român şi-a îndeplinit cu cinste misiunea de a organiza şi conduce lupta întregului nostru popor, pentru o viaţă mai bună, pentru socialism“. Iată citeva borne din drumul glorios al unei mişcăripolitice animată de ideea slujirii cu orice preţ a intereselor patriotice, a ideilor internaţionalismului, a cauzei păcii şi libertăţii popoarelor. Desfăşurarea insurecţiei de la 23 August a ilustrat edificator forţa politică, legătura amplă cu poporul şi capacitatea organizatorică a partidului comunist. Alungarea armatelor fasciste de pe teritoriul nostru, campania eroică din Ungaria şi Cehoslovacia, dusă de ostaşii români, alături de glorioasele armate sovietice, instaurarea primului guvern realmente democratic nu ar fi fost posibile fără actul măreţ al eliberării patriei, condus şi organizat de partidul comunist. Ceea ce a urmat, cucerirea totală a puterii, îndepărtarea celor ce nu înţeleseseră drumul adevărat al României, trecerea la opera de edificare socialistă nu au fost decit actele fireşti ale unei mişcări politice născute în focul unor lupte fără egal şi desăvîrşite in triumful ei final şi ireversibil. Gîndesc la toate aceste fapte acum, cînd sărbătorim cel de-al douăzeci şi şaselea august al libertăţii ţării şi cînd ne pregătim pentru glorioasa aniversare a partidului din mai anul viitor — semicentenarul existenţei sale, aniversare scumpă ce va fi sărbătorită de întregul nostru popor. Aşteptînd clipa de sărbătoare de mîine ne amintim de acei oameni minunaţi care au pus la temelia patriei noastre energia şi sîngele lor, clădind statul român modern, independent, care există în lume şi este stimat, arătînd tuturor că aici, pe meleagurile minore ale ţării munceşte, zi de zi, un popor întreg, harnic, luminat, sub conducerea Partidului Comunist Român, partid care a intrat în istorie prin faptele lui măreţe de luptător ferm pentru binele poporului şi de arhitect Înţelept al socialismului in România. Conducătorul luptei antifasciste La ora actuală, transportul la şi de la oraş este conceput a se efectua pe mai multe căi : C.F.R., I.T.A. (fosta I.R.T.A.) şi, în plus, pentru navetişti, transportul cu parcul propriu al întreprinderilor şi cu mijloacele unităţilor de gospodărie comunală, pe oază de convenţie. In funcţie de specificul fiecărei zone, de raza de răspîndire a localităţilor preorăşeneşti, de intensificarea fluxului de călători şi densitatea reţelei de drumuri s-a adoptat, în fiecare oraş, o formă sau alta de transport, iar în unele cazuri chiar o combinaţie a lor. Cu toate acestea, în multe locuri formele actuale de transport se dovedesc depăşite, incapabile să facă faţă traficului intens de călători, fapt semnalat şi de ziarul nostru în mai multe rînduri. Iată de ce aducem în discuţie, cu această ocazie, o nouă formă de transport, care pare să răspundă mai bine nevoilor actuale. Este vorba de extinderea asupra zonelor preorăşeneşti a transportului urban în comun, care se desfăşoară astăzi doar in limitele administrative ale oraşelor. Ce avantaje aduce această nouă formă de transport? In primul rind, frecvenţa curselor ar putea fi sporită, ceea ce ar da posibilitatea unei mai judicioase echilibrări a fluxului de călători, în funcţie de ora de începere şi de terminare a programului de lucru al întreprinderilor. Se înţelege că organizarea unor curse de tren sau autobuz corelate cu programele întreprinderilor şi Instituţiilor ar veni in sprijinul numeroşilor navetişti al căror timp este strîns legat de modul cum funcţionează reţeaua de transport. Astăzi, de exemplu, navetiştii din staţiile de pe ruta Ploieşti—Bucureşti nu au la îndemînă decit trenul de 5,38. Pentru cei care încep programul la ora 6 este desigur avantajos. Nu şi pentru cei care au program de la 6,30 sau 7,00. Aceştia pierd un timp preţios. Pe linia Brăila—Galaţi, ca să dăm un alt exemplu, există un singur tren dimineaţa, cel de 6,30. O situaţie asemănătoare se iveşte şi la sfîrşitul programului ca şi pentru tura de după amiază, sau cea de noapte, cînd trenurile sînt extrem de rare. Nici cursele I.T.A. nu au o frecvenţă mai mare. In schimb, transportul in comun, datorită faptului că dispune de capacităţi de deplasare mult mai bine dimensionate, mai uşor adaptabile solicitărilor in timp şi are la îndemînă o reţea de trasee mai largi — puţind distribui mai judicios parcul de mijloace de transport — reuşeşte să realizeze o frecvenţă ridicată a curselor. Transportul preorăşenesc cu mijloacele de transport in comun ar fi indicat şi din alte motive, printre care acela că se poate obţine o ramificare mai mare a traseelor. Din interferenţa acestor doi factori , frecvenţa ridicată a curselor, pe de o parte, şi aria întinsă a reţelei, pe de altă parte, ar rezulta şi o sporire absolută a însuşi fluxului de transport. S-ar reuşi astfel să se atragă şi alte categorii de călători, nu numai cei obligaţi să se deplaseze la oraş pentru serviciu. Se poate aprecia, de asemenea, că adoptarea respectivei forme de transport are şi o justificare economică. Ne bazăm pe rezultatele unui studiu întocmit de Comitetul de Stat pentru Economia şi Administraţia Locală, care demonstrează că economiile băneşti realizate de stat numai datorită faptului că populaţia care foloseşte mijloacele de transport nu se mai strămută în oraş s-ar ridica la suma de aproape 6 miliarde lei anual (calculată la nivelul unui flux de 320 000 de călători). Fondurile investite — acolo unde ar fi cazul — s-ar amortiza integral intr-un interval de cinci ani. S-ar obţine astfel o importantă economie de pe urma investiţiilor ce ar fi trebuit să fie alocate pentru construcţia de locuinţe, în oraşe, necesare navetiştilor şi familiilor lor. In legătură cu perspectiva materializării noii forme de transport, ne-am adresat directorului adjunct Mircea Pavloff, din cadrul C.S.E.A.L., care ne-a declarat : „ Pe lingă formele „clasice“ de transport, în perioada următoare vom avea în vedere şi această nouă formă. Soluţiile adoptate vor depinde de specificul oraşului, al zonei respective. Pornim de la ideea adoptării noii forme de transport — pe cît posibil — cu mijloacele de care dispune in prezent economia naţională, întrucit există, după părerea noastră, posibilitatea soluţionării problemei în discuţie , într-o mare măsură, doar printr-un efort organizatoric. In momentul de faţă, lucrăm tocmai la elaborarea unui program de acţiune, privind reorganizarea transportului preorăşenesc în principalele centre industriale ale ţării. Prin antrenarea tuturor factorilor interesaţi vom stabili — acolo unde este cazul — preluarea sarcinilor de transport, deci şi a parcului necesar, de către întreprinderile de gospodărie orăşenească. Insistăm in a promova această nouă formă de transport şi pentru motivul că încercările făcute pînă acum de unele oraşe, cu acordul Ministerului Transporturilor, au dat rezultate pozitive. Pentru a generaliza această experienţă şi a nu mai solicita, de fiecare dată, acordul ministerului este nevoie, după opinia noastră, să se adapteze în acest sens însuşi cadrul legislativ actual. înainte de a încheia, ţinem să precizăm că printre modalităţile concrete asupra cărora specialiştii s-au oprit în vederea transpunerii în fapt a noii forme de transport se numără, alături de sporirea liniilor de autobuz, evident mult mai numeroase ca cele actuale ale I.T.A. şi posibilitatea construirii unor linii de tramvai. In prima etapă ar urma să se realizeze liniile de tramvai Piteşti — zona industrială Colibaşi, Hunedoara — Deva, Ploieşti — Brazi, Mamaia — Eforie, pe o lungime totală de 184 km, iar ulterior liniile Galaţi — Brăila, Craiova — Işalniţa ş.a. Indiferent de căile ce vor fi alese, important este ca, o dată cu perfecţionarea cadrului legislativ, să se treacă grabnic la aplicarea în practică a noii forme de transport. Un sprijin deosebit în această acţiune îl poate aduce în primul rînd C.S.E.A.L. Programul de care ni s-a vorbit este oportun iar iniţiativa valoroasă. Acest program, însă, va trebui urmărit cu insistenţă, astfel ca la termenul stabilit să devină o realitate. Mihai IONESCU Transportul în comun din zonele preorăşeneşti CHEIA PROBLEMEI - ORGANIZAREA RATIONALA ! SCINTEIA - marți 4 august 1970 Ore reconfortante pe malul Timişului Organizarea de către „Centrocoop" a unui popas turistic cu specific tradiţional local în apropierea rîului Timiş (DN 59, kilometrul 50) s-a dovedit inspirată. Vin aici numeroşi turişti români şi străini. Ei au la dispoziţie un restaurant care dispune de o sală frumos ornamentată cu obiecte de ceramică şi marame cu motive naţionale, o grădină de vară, un camping cu peste 50 de locuri în căsuţe şi corturi. Se servesc preparate specifice bucătăriei bănăţene şi „vinul casei" din podgoriile de la Recaş şi Teremia Mare. O vitrină special amenajată pune la dispoziţie turiştilor români şi străini articole de artizanat, cadouri, amintiri. De asemenea, prin amplasarea ei, unitatea oferă condiţii optime de odihnă şi recreare (plaje, pescuit, înot etc.). Zilele acestea a fost terminată construcţia noii centrale telefonice automate din Bucureşti — cartierul Drumul Taberei Foto : Ion Drăgan