Scînteia, august 1970 (Anul 39, nr. 8503-8532)

1970-08-04 / nr. 8506

I făptui] DIVERS File albe — pete negre De curind, in Editura „Emi­­nescu“ a apărut romanul „Lo­relei“ de Ionel Teodoreanu. Amatorilor de literatură, editu­ra sau tipografia le-a rezervat o surpriză deloc plăcută. Intre paginile 193 și 224 au fost in­tercalate, din două în două, cite ...două pagini albe. Acolo unde cititorul urmăreşte captivat in­triga, controlul de calitate a o­­ferit o mostră de incorectitu­dine care, din păcate, nu este unică în ultima vreme. Deşi paginile sunt albe, ele constituie veritabile „pete negre“ în acti­vitatea celor în cauză. Nedeea mocănească Duminică, potrivit unui stră­vechi obicei, in comuna Voi­­neşti, din judeţul Covasna, la poalele unei cetăţi dacice, la lo­cul cu nume de basm — Valea Zînelor — a avut loc un intere­sant spectacol folcloric : nedeea mocănească, serbare închinată dragostei şi muncii. Numeroşii păstori care au coborit călări din munţii Vrancei au adus un dar fetelor îndrăgite „păpuşa de caş“ şi au primit, in schimb, bu­suiocul — simbolul afecţiunii. Au mai rămas fiole­ le curind, 10 echipaje ale serviciului de circulaţie din ca­drul Inspectoratului miliţiei judeţene Cluj au pornit, inar­mate cu 600 fiole, intr-un raid pe şosele urmărind două as­pecte ale încălcării legii cir­culaţiei : conducerea vehicule­lor sub influenţa alcoolului şi starea tehnică a autovehicule­lor. In 4 ore au fost găsiţi 16 şoferi conducînd după ce în prealabil „se cinstiseră“ şi 172 autovehicule cu defecţiuni teh­nice. Contravenţiile au fost sancţionate pe loc, fiind confis­cate totodată 20 de permise de conducere. Dar au mai rămas fiole. Aviz celor interesaţi ! Secunda salvatoare Mai mulţi cetăţeni din comu­na Geoagiu (Hunedoara) se aflau într-una din zilele trecute în apropierea podului de peste Mu­reş din satul Gelmar. într-o fracţiune de secundă, unul dintre ei a observat corpul unei fete plutind în aer şi dispărînd apoi în apă. Tinerii Ionel Toma, Ioan Herţa şi Tiberiu Pozosan au sărit imediat după ea şi, cu pre­ţul unor eforturi deosebite în lupta cu apele învolburate ale Mureşului, au reuşit să o rea­ducă la mal. Transportată de urgenţă la spitalul unificat din Orăştie, C. Maria din Cugir se află acum in afară de orice pe­ricol. Gestul său nechibzuit ar fi putut să fie insă fatal, dacă nu ar fi fost observat la timp. Sperăm ca măcar acum să fi în­ţeles acest lucru. Le semnaţi decontul ? Acum o lună au început lu­crările de modernizare a străzii Teatrului din Ploieşti. După ce a întocmit schiţele şi devizele de rigoare, întreprinderea oră­şenească de construcţii şi repa­raţii din localitate a pornit la treabă. Cu toate forţele. S-a pa­vat, s-a asfaltat, s-a finisat. Strada Teatrului devenise altă stradă. Cind locatarii au răsuflat, în sfîrşit, uşuraţi, au început alte lucrări. Asfaltul întins cu cî­­teva zile în urmă a fost spart , specialiştii de la I.O.C.R. „desco­periseră“ că, atunci cînd se re­pară o stradă, înainte de aşternu­tul asfaltului, trebuie să se pună şi o bordură nouă! Numai opera­ţiunile de spargere a asfaltului vor dura, pe puţin, o lună de zile. Dar ce nu fac ei, edilii, cînd e vorba de asemenea „des­coperiri“ senzaţionale ? Am vrea însă să ştim şi noi un lucru : cine le permite şi le decontează dumnealor astfel de năstruşni­cii ? Pentru că, fără îndoială, ei vor pretinde să li se plătească bine aceste... pagube ! Ar fi un bun prilej pentru consiliul popular municipal de a-i ajuta să descopere acum că unde nu-i cap, e vai de... buzunare ! Gura păcă­tosului... Ioan Kerekeş de la I.A.S. Ho­­morod (Braşov) efectua cu trac­torul transporturi ilegale pentru oricine-i ieşea în cale, înca­­sînd însemnate sume de bani. O vreme, afacerea a mers strună. Surprins de organele de miliţie, I.R. a trebuit să compară în faţa instanţei de judecată. Aici însă a declarat că asemenea transporturi le-a făcut cu con­­simţămîntul conducerii I.A.S. Nu ştim dacă lucrurile stau în­tocmai. Cert este însă că abate­rile repetate ale tractorului de la traseele normale au fost po­sibile numai datorită lipsei de control din partea conducerii I.A.S. Homorod. Ceea ce, in fond, era tot ca un permis de liberă trecere acordat necinstei. Cine l-a acordat să suporte deci consecinţele ! Rubrica redactata de : Dumitru TIRCOB Gheorghe POPESCU cu sprijinul corespondenților „Scînteii" PAGINA 2 TOTUL­ poate fi şi foarte puţin... Cel care revede Focşaniul după cîţiva ani de absenţă are, între altele, surpriza plăcută a reîntîlnirii cu un centru comercial in plin proces de modernizare. Se observă, evident, progresele înregistrate şi pe acest plan de calitatea de centru judeţean­­pe care o are acum oraşul. In strînsă dependenţă cu aceste pro­grese s-a înregistrat o creştere nu­merică a detaşamentului lucrătorilor comerciali — care numai în sectorul comerţului de stat se apropie de 850 — ceea ce a făcut necesară înfiinţarea Comitetului de partid pentru comerţ al municipiului Focşani. Fără îndo­ială, un asemenea comitet de partid are de rezolvat o multitudine de probleme, după cum însăşi activita­tea comercială este multilaterală şi variată. Ne-am oprit­ în Investigaţia noas­tră asupra unui singur capitol al activităţii comitetului — şi anume, asupra preocupării pentru educarea lucrătorilor din comerţul de stat în spiritul moralei comuniste, al demni­tăţii profesiei, al respectului faţă de cumpărător. Ne-am oprit asupra a­­cestui capitol şi datorită faptului că, încercînd să stabilim o ordine de prioritate in preocupările Comitetului de partid pentru comerţ, tov. Petre Olteanu, secretarul comitetului, ne-a indicat, de la bun început, în fruntea listei, acţiunile pe tărîm educativ. In contextul mijloacelor muncii po­litico-educative folosite în acest scop, merită apreciată pozitiv includerea în cercurile de studiu (urmate de 220 de cursanţi) a unor teme legate de etica profesională, de responsabilitatea so­cială sau de disciplina de partid şi de stat, ca şi organizarea unor consfă­tuiri de mai mare amploare, avind drept temă apărarea avutului obştesc şi atitudinea faţă de public. Urmă­rind tratarea de sine stătătoare a două aspecte fundamentale ale aces­tor teme, comitetul de partid s-a o­­prit, într-o primă consfătuire, asupra necesităţii cunoaşterii legilor şi, cu sprijinul unor jurişti şi al unor re­prezentanţi ai ordinii publice, a infor­mat masa vinzătorilor şi gestionarilor asupra celor mai recente prevederi legale, referitoare la gestionarea bu­nurilor şi mînuirea valorilor. Intr-o a doua consfătuire au fost analizate preocupările pentru buna aprovizio­nare a magazinelor, pentru desfacerea şi prezentarea civilizată a mărfurilor, pentru încetăţenirea unei atitudini corecte, atente faţă de cei care soli­cită serviciile comerţului. Prezentarea concretă, cu acest prilej, a experien­ţei pozitive a unor lucrători sau co­lective de unităţi a avut nu numai darul de a înlesni difuzarea unor me­tode bune, eficiente, ci a stimulat şi spiritul de emulaţie. O a treia cons­fătuire din ciclul amintit a îmbrăcat caracterul unui simpozion, analizînd relaţia vînzător-cumpărător din punct de vedere etic şi, sub aspect juridic, căile care favorizează infracţiunea. La această dezbatere lucrătorii din comerţ n-au fost insă participanţi, ci doar asistenţi, eficienţa discuţiei mărginindu-se la ceea ce a putut să reţină fiecare. De mare oportunitate a fost anali­zarea, în secretariatul comitetului municipal de partid, ca o concluzie la primele două consfătuiri, a modului în care comitetul de partid comerţ se ocupă de educarea salariaţilor. Ana­liza a evidenţiat şi criticat unele ten­dinţe de superficialitate ale comite­tului, faptul că materialele adunări­lor generale abundă în teoretizări şi generalităţi, fără să examineze temei­nic stările de lucruri negative, deci fără să constituie o bază curajoasă­ de discuţie, ca şi faptul că tematica aces­tor adunări nu aduce în discuţie toc­mai acele situaţii şi împrejurări care frămîntă cel mai mult masa salaria­ţilor. „Educarea politică şi calificarea profesională a lucrătorilor din comerţ — accentua­tov. Zenovie Moldovan, prim-secretar al comitetului munici­pal de partid — sunt probleme din cele mai importante, pentru rezolva­rea cărora comitetul de partid co­merţ n-a găsit încă, în ciuda preocu­părilor sale, metodele cele mai adec­vate“. La acest punct, ni se pare necesar să facem o precizare : organizaţia de partid îşi îndeplineşte rolul conducă­tor, rolul de forţă dinamizatoare a co­lectivului urmărind, fireşte, aceleaşi obiective ca şi conducerea adminis­trativă, dar abordînd problemele din altă optică şi folosind instrumentele care îi sunt specifice — controlul, e­­xemplul personal al comuniştilor, munca politico-educativă. Substituindu-se uneori conduceri­lor administrative ale celor două mari organizaţii comerciale de stat — O.C.L. Produse industriale şi O.C.L. Alimentara mixtă — comi­tetul de partid îşi mărunţeşte preo­cupările, se abate de la principa-Insemnări din activitatea organizaţiilor de partid ale comerţului din Focşani tele sale îndatoriri, înscriind in pla­nurile sale, bunăoară în trimestrul II (plan care are nu mai puţin de 10 pa­gini dactilografiate la un rînd şi ju­mătate), asemenea obiective ca : „im­pulsionarea“ responsabililor de unităţi în direcţia întocmirii notelor de co­mandă, sprijinirea comitetelor de di­recţie in vederea folosirii mai eficien­te a parcului propriu de maşini in acţiunea de aprovizionare şi desface­re, ba chiar şi angajarea unei biblio­tecare sau procurarea rafturilor pen­tru cărţi. Nu este de mirare că, în asemenea condiţii, organizaţiile de bază din în­treprinderile comerciale întocmesc uneori planuri formale şi stereotipe (biroul organizaţiei de bază de la O.C.L. Produse industriale, de exem­plu, nu a făcut nici măcar efortul de a schimba cît de cît formulările de la o lună la alta, încit planul pe februa­rie 1970 este identic cu cel din de­cembrie 1969), înscriind asemenea sarcini ca sprijinirea comitetelor de direcţie în obţinerea unor rezultate mai bune privind : reducerea cheltu­ielilor de circulaţie, creşterea şi pro­movarea cadrelor, amenajarea şi or­ganizarea reţelei comerciale, aceste sarcini fiind permanente şi de înde­plinirea lor râspunzînd (precis şi con­cret !) întregul birou. De aceea, cre­dem că, înainte de toate, comitetul de partid comerţ, biroul său trebuie ajutate concret să-şi organizeze mun­ca proprie, să-şi stabilească periodic un număr de obiective ale muncii or­ganizatorice şi politice in raport cu sarcinile actuale şi de perspectivă ale comerţului, să fie îndrumat cu privire la metodele pe care să le folosească. Există în momentul de faţă cel pu­ţin două probleme-cheie cu care este confruntat comerţul focşănean : insu­ficienta preocupare pentru buna a­­provizionare a magazinelor și atitu­dinea necorespunzătoare a unor lu­crători. In ce măsură munca educati­vă este pusă in slujba rezolvării nea­junsurilor ? — Iată întrebarea căreia comitetul de partid comerț ar trebui să-i dea un răspuns care să exprime tocmai prioritatea acordată acestei activităţi. Intrucît greutăţile obiective existente in procurarea unor sorti­mente nu justifică in nici un fel ne­glijarea studiului organizat al cererii de consum, a sondării cerinţelor populaţiei şi valorificării tuturor re­surselor locale în măsură să răspun­dă acestor solicitări şi, cu atît mai puţin, pot justifica dezinformarea cumpărătorilor cărora, de ochii lumii, li se promit uneori mărfuri şi servi­cii ce nu există (de pildă, mîncăruri dietetice la restaurantul „Vrîncioaia“ sau un bogat sortiment de produse de panificaţie în unităţile de specialita­te). După cum cadrul mai puţin ele­gant al unor magazine nu reprezintă o scuză pentru atitudinile de dezin­teres şi impoliteţe ale unor lucrători, care nu înţeleg că magazinul este o instituţie publică, ce impune în pri­mul rînd salariaţilor săi o ţinută co­rectă, un comportament civilizat. Comitetul de partid comerţ a dove­dit, in general, combativitate, o ati­tudine fermă faţă de cei ce comit a­­bateri grave. Dar fermitatea, intran­sigenţa nu trebuie să se manifeste doar ocazional, in cazurile extreme, ci trebuie să caracterizeze în per­manenţă stilul de muncă al or­ganizaţiilor de partid din co­merţ. De aceea, nu pot fi cocoloşiţi sau priviţi cu „înţelegere" nici acei lucrători, încă destul de numeroşi, care datorează întreprinderilor repa­rarea unor prejudicii provocate din neglijenţă sau nepricepere, iar cei ca­re manifestă tendinţe speculative, care-i înşală pe cumpărători, să simtă mereu asupra lor ochiul atent al celor din preajmă, atitudinea lor neîngă­duitoare. Sarcina principală a muncii politice este îmbinarea metodelor de educare şi convingere cu fermitatea şi exigenţa, mergînd, atunci cînd este cazul, pînă la aplicarea riguroasă a prevederilor legale. Aşa cum sublinia şi tov. Petrache Lixandru, secretar al comitetului mu­nicipal de partid, biroul municipal, a­­preciind cum se cuvine rolul secto­rului de deservire, este preocupat de îmbunătăţirea acestei activităţi, de perfecţionarea metodelor de îndru­mare. In această ordine de idei, con­siderăm că, cel puţin un timp de ani înainte, îndrumarea acordată comi­tetului de partid comerţ trebuie să fie mai minuţioasă, în măsură să-l ajute la desfăşurarea unei munci mai bine organizate, mai analitice şi mai pro­funde, cu eficienţă nemijlocită asu­pra nivelului de aprovizionare şi de­servire a populaţiei. Maria BABOIAN (Urmare din pag. I) goane cu aplauze de cir­cumstanţă dedicate unor discursuri la­ pacifiste. Din marasmul acestei criminale confuzii se ridicau vocea fermă a clasei mun­citoare, glasul lucid al conducătorilor ei, reprezen­tanţii maselor de oameni ai muncii, ce aveau să plă­tească, cu sudoarea şi sîn­­gele lor, luxul altora de a uita primejdiile. Comuniş­tii îşi făceau datoria. Ei a­­vertizau, deopotrivă, asu­pra pericolului ce-l repre­zenta fascismul pentru o­­menire, ca şi asupra acte­lor de trădare a uma­nităţii de către politi­cienii vremii care voiau să îmblinzească fiara cu promisiuni şi lamentări. In 1933, în România, de­taşamentele muncitoreşti, oameni hotărîţi conduşi de comunişti, aveau să se ridi­ce, primii in Europa, după înscăunarea hitlerismului. Griviţa işi scria cu singe numele în istorie, in timp ce jandarmii, slujind inte­resele capitaliştilor, asediau uzina şi trăgeau in munci­tori. Griviţa Roşie, cum i s-a spus de atunci în­colo, fusese prima redută a clasei muncitoare din Europa pentru apărarea unei democraţii reale, de­mocraţie pentru care tre­buiau insă plătite — şi oiţe ! — valuri de singe. Ce a urmat se ştie : răz­boiul din Spania, ocuparea Cehoslovaciei şi a Poloniei şi, în cele din urmă, marele „bal mondial al morţii“, terminat cu distrugeri in­estimabile, cu milioane de cadavre, cu milioane de oameni împuşcaţi, gazaţi. Se pretinde de către unii că istoria ar fi un proces fa­tal ce nu poate fi iitora pentru că un destin impla­cabil hotărăşte soarta po­poarelor şi a individului. Nimic mai nerealist, nimic mai fals ! Aceşti ultimi 25 de ani europeni de pace dovedesc că omenirea poate opta prin solidaritate şi vi­gilenţă, prin realism şi ra­ţiune, pentru o altă alter­nativă — a păcii, a progre­sului. Ce a mişcat, aşadar, con­ştiinţa muncitorească, ce a înarmat pe oamenii din fa­brici, cercurile democrati­ce, intelectualitatea progre­sistă din România intr-atît încit să se ridice — evident cu mijloacele restrînse de care dispuneau atunci — împotriva unei agresiuni din ce în ce mai puternice ? Minţile înţelepte ale poporu­lui nostru pricepeau că — dincolo de valul de teroare, de cuvintele laşe şi fără nici o acoperire ale unor lideri al pistolului pus in slujba unei teribile pofte de expan­siune politică — se punea in discuţie insăşi existenţa sau dispariţia noastră ca naţiune. Doctrina forţei şi a imnurilor funebre, a dra­pelelor verzi şi a diagonalei nu a găsit răsunet in sufle­tul poporului nostru. Con­vingerea unanimă a româ­nilor, a populaţiei munci­toare a ţării că nu puteau să se afle alături de duş­manii umanităţii, ai păcii lumii, de exponenţii celui mai scelerat imperialism era insă greu ameninţată de odioasa trădare politică, spirituală pe care o pregătea şi săvîrşea cu imperturba­bilă seninătate clica reac­ţionară. Este cu atit mai nobilă, cu atit mai eroică şi dem­nă de pagina istoriei atitu­dinea clasei muncitoare din România, a Partidului Co­munist Român, care in pofida prigoanei şi a schingiuirilor, s-a ridicat din prima clipă şi a luptat necontenit Împotriva fas­cismului, a chemat popu­laţia muncitoare a ţării, toată suflarea patriotică la solidaritate şi luptă împotri­­va celor ce urzeau planuri­le de dezastru al naţiunii şi înteţeau flăcările mare­lui pictor al omenirii. Partidul Comunist a fost Inspiratorul şi sufletul mari­lor mişcări muncitoreşti şi antifasciste din anii ’33 '35—'38, al demonstraţiilor de 1 Mai '39, care ară­tau lumii intregi că in România poporul se opu­nea înscrierii naţiunii noas­tre în eşaloanele unei aven­turi periculoase. Născut in focul luptelor revolu­ţionare, continuînd pe trep­te mai inalte tradiţiile revo­luţionare ale clasei munci­toare, Partidul Comunist Român avea să demonstre­ze, prin acţiunile ce le ini­ţia şi organiza, prin plat­forma sa politică marxistă, că poporul nu poate fi iden­tificat cu turma de bătăuşi şi asasini manevrată de ideologii de dreapta. Parti­dul Comunist Român a ştiut să dezvolte dialogul cu per­sonalităţi din cele mai pro­eminente, cu distinşi oa­meni de artă, ştiinţă şi cul­tură, chemîndu-i la lupta antifascistă. Acţiuni de front popular au fost cu succes organizate de partid in acei ani. Personalităţi ale vieţii publice de certă semnificaţie politică, pa­trioţi luminaţi de conştiinţa dragostei de ţară, a răspun­derii faţă de popor aveau să plătească cu viaţa împotri­virea lor faţă de for­ţele obscurantiste. Asasi­natele şi atentatele in stil gangsteresc, crime­le fără precedent in con­ştiinţa românească a­­veau să zguduie şi pe cei mai indiferenţi. Doctrina bîtei şi a sîrmei ghimpate ameninţa să invadeze, să în­lăture legile demnităţii o­­meneşti. Istoria ne amin­teşte că in aceste momente de convulsii, de ezitări, de neingăduită lipsă de vigi­lenţă, cînd maşina de război hitleristă începuse să-şi în­tindă tentaculele peste ţâri şi popoare, naţiunea română avea să fie martorul revol­tat al unui grav act de tră­dare. Dictatul de la Viena, consemna — spre durerea tuturor celor ce şi-au făcut din dragostea de patrie un ideal suprem — cedarea Ardealului de nord. Cădeau măştile politicii fasciste, a­­lianţa cu hitlerismul În­cepea prin a fi plătită cu un preţ greu, nespus de greu, un act ruşinos in ve­cii vecilor. Cine avea ochii deschişi putea să Înţeleagă bine care urma să fie, in atari condiţii, viitorul ţării noastre. Trebuie amintit că şi In aceste clipe, dintre cele mai grele pentru naţiune, cei care, spre cinstea şi gloria lor, au protestat in mod făţiş şi au cerut deschis să se ia arma in mină, au fost tocmai comuniştii, acu­zaţi nu o dată de trădătorii din acele momente şi, de­altfel, de trădătorii din totdeauna, că ar fi „oameni fără patrie". Aceasta a fost cea mai cinică minciună, cea mai monstruoasă ca­lomnie, cel mai revoltător neadevăr , menit să as­cundă maselor faptul că partidul comunist era şi acţiona ca adevăratul şi neînfricatul purtător de drapel al intereselor naţio­nale, al libertăţii, indepen­denţei şi suveranităţii patri­ei, al integrităţii pămintu­­lui românesc. Faptele, actele partidu­lui, platforma şi politica sa aveau să cîntârească însă­­ mult mai greu decit orice i scorniri calomnioase. Oa­menii ritici, oamenii cin­stiţi, patrioţii Înţelegeau cu tot mai multă claritate ade­vărul. Starea de spirit anti­fascistă a poporului, re­pulsia sa faţă de hitlerism — şi Influenţa tot mai a­­dîncă In popor a partidu­lui comunist — legăturile ce au început să se ţeasă încă din acei ani cu cele mai bune forţe ale naţiunii, legături mereu mai trainice, mereu multiplicate t­in elementele-cheie pentru înţelegerea actului istoric de la 23 August 1944. O dată cu izbucnirea răz­boiului antisovietic, parti­dul clasei muncitoare, aflat In adîncă şi grea ilegalitate, avea să plătească cel mai mult singe. Dar avea să se afle In permanenţă in avan­garda luptei antifasciste, să poarte cu credinţă stindar­dul intereselor naţionale şi al internaţionalismului pro­letar. In pofida sălbaticei terori a reacţiunii, parti­dul comunist a organi­zat mişcarea de rezis­tenţă antifascistă, in frun­tea căreia s-a aflat cla­sa muncitoare, partea cea mai combativă şi organiza­tă a poporului român. Gre­vele organizate in Întreprin­deri, sabotarea sistematică a producţiei de război sub diferite forme, actele de sa­botaj in transporturi, incen­dierea şi distrugerea unor obiective şi depozite milita­re, organizarea detaşamen­telor de partizani, pregăti­rea formaţiunilor de luptă patriotică — detaşamente înarmate ale clasei munci­toare — iată citeva dintre acţiunile îndreptate Împo­triva maşinii de război hitleriste, în a căror iniţiere şi desfăşurare rolul princi­pal a revenit partidului co­munist. In locul unor atitudini de sfinx în politică, al unor retrageri strategice la moşii, „manevre tactice“ la care apelau politicienii burghezi, cei care rămăseseră nein­­traţi făţiş in „cadrilul“ tră­dării.­­ Partidul Comunist Român a inspirat, organi­zat şi condus, cu tenacitate şi eroism, lupta împotriva hitlerismului, acţiunea de lămurire şi mobilizare a ma­selor, de cultivare in con­ştiinţe a ideii că România nu poate rămine la chere­mul cotropitorilor. Partidul comunist a dovedit prin faptele fiilor săi credincioşi că România este un pămint foarte fierbinte, pe care, pentru ideile juste, uma­niste şi patriotice, pentru ideile păcii, ale urii anti­fasciste, oamenii, eroii po­porului nostru, nu-şi precu­peţeau nici măcar viaţa. Comuniştii, reprezentanţii clasei muncitoare, care nu se aflau în lagăre sau în­chisori, duceau în condiţii din cele mai complicate, le­gate de mari primejdii, o muncă politică asiduă, de descifrare şi clarificare în conştiinţe a faptului că războiul antisovietic, în care poporul fusese tîrît fără voinţa lui, era un război nedrept, odios, că hoardele fasciste, „ideo­logia“ in numele că­reia acţionau constituiau un catastrofal pericol pen­tru ţară, pentru naţiune. Şi cuvîntul comuniştilor ro­dea trainic in mintea şi Ini­mile oamenilor ! In acelaşi timp, partidul comunist ducea o activitate politică intensă in rîn­durile armatei, ale ostaşilor şi ofiţerilor patrioţi, ajutîn­­du-i să înţeleagă că numai împotrivirea faţă de fas­cism, ruperea odioasei „a­­lianţe“ ce ne fusese impu­să şi întoarcerea armelor împotriva hitleriştilor pu­teau să ne salveze de la dispariţia ca naţiune. Făurirea unei stări de Împotrivire naţională, izo­larea completă a dictaturii militaro-fasciste, ar fi putut părea o sarcină „peste pu­teri“, datorită activităţii necruţătoare a aparatului de represiune, masivelor forţe armate hitleriste ce staţionau pe teritoriul ţării, rafinamentului mijloacelor de înăbuşire a oricărei re­volte.­­ Pe fundalul ostilităţii ge­nerale faţă de dictatura fascistă, al condamnării sîn­­geroasei aventuri războini­ce, Partidul Comunist Ro­mân a dus o eroică activi­tate pentru făurirea unui unic front naţional, pentru unirea laolaltă a tuturor forţelor patriotice, antihi­tleriste. Procesul amplu de făurire a alianţelor poli­tice, finalizat in crearea Frontului Patrioţic Anti­hitlerist şi, apoi, în făuri­rea Frontului Unic Munci­toresc, devenit coloana ver­tebrală a unirii tuturor for­ţelor antihitleriste, atestă capacitatea de acţiune a cla­sei muncitoare, a partidului nostru comunist. Iar ca o încoronare a luptei antifas­ciste, a fost concepută insu­recţia armată, care avea să fie înfăptuită la 23 August 1944, cînd — prin munca neobosită a partidului co­munist, în condiţiile creşte­rii valului luptei antifascis­te a maselor, adîncirii re­voltei şi urii poporului îm­potriva hitleriştilor, ale as­cuţirii contradicţiilor inter­ne şi împrejurărilor exter­ne favorabile — a fost în­lăturat regimul antones­­cian, s-a realizat ieşirea României din războiul an­tisovietic şi alăturarea ei la coaliţia antifascistă. Odată cu clarviziunea politicii partidului, cu înţe­leaptă strategie a alianţe­lor, prestigiul imens pe care l-a dobîndit partidul in popor, ca autentic expo­nent al sentimentelor sale antifasciste, al aspiraţiilor sale de libertate naţională, faptul că, asemenea unui pol magnetic, partidul a concen­trat în jurul său masele cele mai largi ale populaţiei, toate forţele interesate în răsturnarea dictaturii fas­ciste, explică de ce ca un singur om, întregul popor, armata in totalitatea ei au răspuns chemării de a se întoarce armele împotriva adevăratului duşman — forţele hitleriste. In acele momente grele, Partidul Comunist Român şi-a fă­cut cu prisosinţă datoria faţă de poporul căruia îi aparţinea, faţă de cauza ge­nerală a libertăţii umane. Aşa cum sublinia tovarăşul Nicolae Ceauşescu, „insu­recţia armată din august 1944 a putut fi înfăptuită datorită unirii clasei mun­citoare şi tuturor forţelor democratice şi patriotice. In desfăşurarea acestor e­­venimente istorice, Parti­dul Comunist Român şi-a îndeplinit cu cinste misiu­nea de a organiza şi con­duce lupta întregului nos­tru popor, pentru o viaţă mai bună, pentru socia­lism“. Iată citeva borne din drumul glorios al unei miş­cări­­politice animată de ideea slujirii cu orice preţ a intereselor patriotice, a ideilor internaţionalismului, a cauzei păcii şi libertăţii popoarelor. Desfăşurarea insurecţiei de la 23 August a ilustrat edificator forţa politică, le­gătura amplă cu poporul şi capacitatea organizatorică a partidului comunist. Alun­garea armatelor fasciste de pe teritoriul nostru, campania eroică din Un­garia şi Cehoslovacia, dusă de ostaşii români, ală­turi de glorioasele armate sovietice, instaurarea pri­mului guvern realmente de­mocratic nu ar fi fost posi­bile fără actul măreţ al eli­berării patriei, condus şi or­ganizat de partidul comu­nist. Ceea ce a urmat, cuce­rirea totală a puterii, înde­părtarea celor ce nu înţele­­seseră drumul adevărat al României, trecerea la o­­pera de edificare socialistă nu au fost decit actele fi­reşti ale unei mişcări poli­tice născute în focul unor lupte fără egal şi desăvîrşi­­te in triumful ei final şi ire­versibil. Gîndesc la toate aceste fapte acum, cînd sărbătorim cel de-al douăzeci şi şaselea august al libertăţii ţării şi cînd ne pregătim pentru glorioasa aniversare a par­tidului din mai anul viitor — semicentenarul existenţei sale, aniversare scumpă ce va fi sărbătorită de întregul nostru popor. Aşteptînd clipa de sărbă­toare de mîine ne amintim de acei oameni minunaţi care au pus la temelia pa­triei noastre energia şi sîn­­gele lor, clădind statul ro­mân modern, independent, care există în lume şi este stimat, arătînd tuturor că aici, pe meleagurile minore ale ţării munceşte, zi de zi, un popor întreg, harnic, lu­minat, sub conducerea Par­tidului Comunist Român, partid care a intrat în isto­rie prin faptele lui măreţe de luptător ferm pentru bi­nele poporului şi de arhi­tect Înţelept al socialismu­lui in România. Conducătorul luptei antifasciste La ora actuală, transpor­tul la şi de la oraş este con­ceput a se efectua pe mai multe căi : C.F.R., I.T.A. (fosta I.R.T.A.) şi, în plus, pentru navetişti, transpor­tul cu parcul propriu al în­treprinderilor şi cu mijloa­cele unităţilor de gospodă­rie comunală, pe oază de convenţie. In funcţie de specificul fiecărei zone, de raza de răspîndire a locali­tăţilor preorăşeneşti, de in­tensificarea fluxului de călători şi densitatea reţe­lei de drumuri s-a adoptat, în fiecare oraş, o formă sau alta de transport, iar în u­­nele cazuri chiar o combi­naţie a lor. Cu toate a­­cestea, în multe locuri for­mele actuale de transport se dovedesc depăşite, incapa­bile să facă faţă traficu­lui intens de călători, fapt semnalat şi de ziarul nos­tru în mai multe rînduri. Iată de ce aducem în discuţie, cu această ocazie, o nouă formă de transport, care pare să răspundă mai bine nevoilor actuale. Este vorba de extinderea asupra zonelor preorăşeneşti a transportului urban în co­mun, care se desfăşoară astăzi doar in limitele ad­ministrative ale oraşelor. Ce avantaje aduce aceas­tă nouă formă de transport? In primul rind, frecvenţa curselor ar putea fi sporită, ceea ce ar da posibilitatea unei mai judicioase echili­brări a fluxului de călători, în funcţie de ora de în­cepere şi de terminare a programului de lucru al în­treprinderilor. Se înţelege că organizarea unor curse de tren sau autobuz corelate cu programele întreprinde­rilor şi Instituţiilor ar veni in sprijinul numeroşilor na­vetişti al căror timp este strîns legat de modul cum funcţionează reţeaua de transport. Astăzi, de exem­plu, navetiştii din staţiile de pe ruta Ploieşti—Bucu­reşti nu au la îndemînă de­cit trenul de 5,38. Pentru cei care încep programul la ora 6 este desigur avan­tajos. Nu şi pentru cei care au program de la 6,30 sau 7,00. Aceştia pierd un timp preţios. Pe linia Brăi­la—Galaţi, ca să dăm un alt exemplu, există un singur tren dimineaţa, cel de 6,30. O situaţie asemănătoare se iveşte şi la sfîrşitul pro­gramului ca şi pentru tura de după amiază, sau cea de noapte, cînd trenurile sînt extrem de rare. Nici curse­le I.T.A. nu au o frecvenţă mai mare. In schimb, trans­portul in comun, datorită faptului că dispune de ca­pacităţi de deplasare mult mai bine dimensionate, mai uşor adaptabile solicitărilor in timp şi are la îndemînă o reţea de trasee mai largi — puţind distribui mai ju­dicios parcul de mijloace de transport — reuşeşte să realizeze o frecvenţă ridi­cată a curselor. Transportul preorăşenesc cu mijloacele de transport in comun ar fi indicat şi din alte motive, printre care acela că se poate ob­ţine o ramificare mai mare a traseelor. Din interferen­ţa acestor doi factori , frecvenţa ridicată a curse­lor, pe de o parte, şi aria întinsă a reţelei, pe de altă parte, ar rezulta şi o spo­rire absolută a însuşi flu­xului de transport. S-ar reuşi astfel să se atragă şi alte categorii de călători, nu numai cei obligaţi să se deplaseze la oraş pentru serviciu. Se poate aprecia, de asemenea, că adoptarea respectivei forme de trans­port are şi o justificare e­­conomică. Ne bazăm pe rezultatele unui studiu în­tocmit de Comitetul de Stat pentru Economia şi Administraţia Locală, care demonstrează că economiile băneşti realizate de stat numai datorită faptului că populaţia care foloseşte mijloacele de transport nu se mai strămută în oraş s-ar ridica la suma de a­­proape 6 miliarde lei anual (calculată la nivelul unui flux de 320 000 de călători). Fondurile investite — acolo unde ar fi cazul — s-ar a­­mortiza integral intr-un in­terval de cinci ani. S-ar obţine astfel o importantă economie de pe urma in­vestiţiilor ce ar fi trebuit să fie alocate pentru construc­ţia de locuinţe, în oraşe, necesare navetiştilor şi fa­miliilor lor. In legătură cu perspecti­va materializării noii for­me de transport, ne-am adresat directorului adjunct Mircea Pavloff, din cadrul C.S.E.A.L., care ne-a de­clarat : „ Pe lingă formele „cla­sice“ de transport, în peri­oada următoare vom avea în vedere şi această nouă formă. Soluţiile adoptate vor depinde de specificul oraşului, al zonei respecti­ve. Pornim de la ideea a­doptării noii forme de tran­sport — pe cît posibil — cu mijloacele de care dis­pune in prezent economia naţională, întrucit există, după părerea noastră, posi­bilitatea soluţionării proble­mei în discuţie , într-o mare măsură, doar prin­­tr-un efort organizatoric. In momentul de faţă, lu­crăm tocmai la elabora­rea unui program de acţiune, privind reorga­nizarea transportului pre­orăşenesc în principalele centre industriale ale ţării. Prin antrenarea tuturor fac­torilor interesaţi vom sta­bili — acolo unde este cazul — preluarea sarcinilor de transport, deci şi a parcu­lui necesar, de către între­prinderile de gospodărie orăşenească. Insistăm in a promova această nouă for­mă de transport şi pentru motivul că încercările fă­cute pînă acum de unele oraşe, cu acordul Ministe­rului Transporturilor, au dat rezultate pozitive. Pentru a generaliza această experi­enţă şi a nu mai solicita, de fiecare dată,­ acordul ministerului este nevoie, după opinia noastră, să se adapteze în acest sens în­suşi cadrul legislativ actual. înainte de a încheia, ţi­nem să precizăm că printre modalităţile concrete asu­pra cărora specialiştii s-au oprit în vederea transpu­nerii în fapt a noii forme de transport se numără, ală­turi de sporirea liniilor de autobuz, evident mult mai numeroase ca cele actuale ale I.T.A. şi posibilitatea construirii unor linii de tramvai. In prima etapă ar urma să se realizeze liniile de tramvai Piteşti — zona industrială Colibaşi, Hune­doara — Deva, Ploieşti — Brazi, Mamaia — Eforie, pe o lungime totală de 184 km, iar ulterior liniile Ga­laţi — Brăila, Craiova — Işalniţa ş.a. Indiferent de căile ce vor fi alese, important este ca, o dată cu perfecţionarea cadrului legislativ, să se treacă grabnic la aplicarea în practică a noii forme de transport. Un sprijin deose­bit în această acţiune îl poate aduce în primul rînd C.S.E.A.L. Programul de care ni s-a vorbit este oportun iar iniţiativa valo­roasă. Acest program, însă, va trebui urmărit cu insis­tenţă, astfel ca la terme­nul stabilit să devină o rea­litate. Mihai IONESCU Transportul în comun din zonele preorăşeneşti CHEIA PROBLEMEI - ORGANIZAREA RATIONALA ! SCINTEIA - marți 4 august 1970 Ore reconfortante pe malul Timişului Organizarea de către „Centrocoop" a unui po­pas turistic cu specific tradiţional local în apro­pierea rîului Timiş (DN 59, kilometrul 50) s-a dovedit inspirată. Vin aici numeroşi turişti ro­mâni şi străini. Ei au la dispoziţie un restaurant care dispune de o sală frumos ornamentată cu obiecte de ceramică şi marame cu motive na­ţionale, o grădină de vară, un camping cu peste 50 de locuri în căsuţe şi corturi. Se servesc prepa­rate specifice bucătăriei bănăţene şi „vinul ca­sei" din podgoriile de la Recaş şi Teremia Mare. O vitrină special amenajată pune la dispoziţie turiştilor români şi străini articole de artizanat, cadouri, amintiri. De asemenea, prin amplasarea ei, unitatea oferă condiţii optime de odihnă şi recreare (plaje, pescuit, înot etc.). Zilele acestea a fost terminată construcţia noii centrale telefonice automate din Bucureşti — car­tierul Drumul Taberei Foto : Ion Drăgan

Next