Scînteia, septembrie 1970 (Anul 39, nr. 8533-8562)
1970-09-01 / nr. 8533
PAGINA 4 sunt cunoscute APTITUDINILE ELEVULUI ADMIS In şcoala profesională? "" în ultimii ani, trei-patru sute de mii de tineri, absolvenţi ai şcolii generale, se prezintă la concursul de admitere in licee şi şcoli profesionale. La ultimul concurs, unele licee industriale şi economice au înregistrat 10—15 candidaţi pe un loc, iar la multe şcoli profesionale numărul candidaţilor pe un loc a depăşit cu mult numărul de locuri prevăzute pentru anul I. Evident, fenomenul este Îmbucurător, afluxul tineretului către activitatea practică avînd o mare însemnătate socială într-o ţară ca a noastră în plin proces de făurire a unei industrii şi agriculturi moderne. Se ridică firesc, însă, Întrebarea : toţi aceşti tineri sunt îndrumaţi să-şi continue studiile potrivit aptitudinilor lor ? Pentru că nici pentru tînăr, nici pentru societate nu este indiferent ce profesiune îmbrăţişează acesta, pentru că aptitudinile sau lipsa de aptitudini pentru o anume profesie condiţionează deopotrivă împlinirea personalităţii umane, randamentul social al individului. Desigur, acel proces care asigură aşezarea omului potrivit la locul potrivit este complex şi de durată. Din acest proces face însă parte integrantă — constituindu-se ca un moment esenţial al orientării profesionale — concursul de admitere în învăţămintul profesional şi de specialitate. Asupra acestui moment vom insista în cele ce urmează. După cum se ştie, in prezent, indiferent că e vorba de liceul de cultură generală sau de specialitate, de şcoala profesională sau ucenicia la locul de muncă, verificarea candidaţilor se face in principal (şi aproape in exclusivitate) la limba română şi matematică. Să admitem, nu fără oarecare rezerve, că în cazul liceului tratarea unei teme de literatură (de analiză sau de sinteză), analiza gramaticală a unui text mai dificil, precum și rezolvarea unei probleme mai complicate de matematică ar putea să releve examinatorilor capacitatea intelectuală a elevilor, posibilităţile lor de a face faţă exigenţelor studiului liceal. Ce garanţii există însă — în cazul învăţămîntului profesional — că cei reuşiţi întrunesc calităţile şi aptitudinile necesare pentru însuşirea şi apoi pentru exercitarea meseriei respective ? Extrem de puţine, din păcate ! De altminteri, un sondaj sociologic întreprins în cîteva mari întreprinderi din Capitală şi alte oraşe a relevat că doar aproximativ un sfert din eşantionul de absolvenţi ai învăţămîntului profesional care a intrat in sfera investigaţiei prestează o muncă în deplină concordanţă cu aptitudinile lor ştiinţific determinate. Este adevărat, în ultimii 2—3 ani, intr-o seamă de şcoli profesionale care pregătesc muncitori pentru industria grea se acordă o mai mare atenţie determinării aptitudinilor pentru o meserie sau alta, iar la şcolile sanitare s-a renunţat la examenul de matematică, el fiind înlocuit cu probe scrise şi orale la anatomia, fiziologia şi igiena omului etc. Dar asemenea măsuri — judicioase desigur — n-au rezolvat problemele complexe ale selecţiei candidaţilor în învăţămintul profesional şi tehnic. Generalizarea invăţămîntului de 10 ani, întărirea caracterului practic al activităţii ultimelor clase ale şcolii generale, prezenţa unor elemente de profesionalizare in pregătirea absolvenţilor fac necesară o examinare mai atentă a modului de desfăşurare a concursului de admitere în şcoala profesională, în învăţămintul de specialitate in genere. — Citeva considerente de ordin principial pledează în favoarea unei selecţii mai realiste decit pînă acum a candidaţilor la concursul de admitere in învăţămintul profesional şi de specialitate — consideră prof. ing. Dumitru Cojocaru, directorul Centrului de cercetare pedagogică şi de perfecţionare a personalului didactic din învăţămintul profesional şi tehnic al Ministerului învăţămîntului. Se Anchetă pedagogică privind examenul de admitere în licee şi şcoli profesionale lecţia ştiinţifică a elevilor ce urmează liceele de specialitate, şcolile profesionale, ucenicia la locul de muncă, ar preintîmpina şi reduce substanţial asemenea situaţii nedorite ca fluctuaţia de la un loc de muncă la altul, randamentul scăzut în producţie, insuficientul interes pentru perfecţionarea pregătirii profesionale, insatisfacţiile personale pe care le semnalează diferite studii şi sondaje la o parte a tinerilor care absolvă cursurile învăţămîntului profesional şi tehnic. De aceea, cred că la concursul de admitere în aceste şcoli accentul ar trebui să se pună nu atit pe examinarea teoretică, ci pe determinarea aptitudinilor profesionale, care sunt de natură să asigure o mai certă adaptare la mediul şi cerinţele profesionale ale meseriei sau specialităţii. Iată şi părerea unui specialist psiholog, prof. dr. G. C. Bontilă, şeful sectorului de cercetare dela aceeaşi instituţie. „Desfăşurarea eficientă a oricărei activităţi presupune existenţa unei aptitudini sau a unui complex de aptitudini care să corespundă solicitărilor activităţii respective. Capacitatea de a deveni eficient intr-o anumită muncă şi de a găsi în ea un interes este vitală pentru sănătatea psihică şi mulţumirea celui care o execută, are ca efect realizări notabile în producţie, în folosul societăţii. După cum, o orientare greşită spre o muncă nepotrivită cu capacitatea celui ce trebuie s-o execute, poate fi generatoare de tulburări de adaptare care se răsfrîng negativ asupra individului însuşi, dar şi asupra relaţiilor sociale, familiale. Rolul concursului de admitere ar fi tocmai acela de a semnala existenţa acestor aptitudini la candidaţi urmind ca, mai departe, studiul şi activitatea practică din şcoala profesională sau tehnică să le cultive, să le transpună în pregătirea profesională a tinerilor". In această direcţie, colectivele de cercetare ale CEPEIT au efectuat o serie de studii şi cercetări la şcolile profesionale cu profil comercial (din Bucureşti, Cluj, Constanţa) şi la grupul şcolar metalurgic din Galaţi. A fost alcătuită, o culegere de teste de aptitudini şi probe practice, originale sau selectate din literatura mondială de specialitate (adaptate la cerinţele învăţămîntului), prin intermediul cărora au fost analizate aptitudinile elevilor care au trecut examenul de admitere în anul 1969. Comparaţia observaţiilor probelor de aptitudini la care au fost supuşi elevii, cu rezultatele înregistrate la sfîrşitul primului an de studiu, denotă o corespondenţă între rezultatele slabe exprimate în mediile la instruirea practică şi în general în situaţia la învăţătură şi lipsa de aptitudini a unor tineri. Dacă la admiterea elevilor s-ar fi ţinut seama şi de rezultatele unor asemenea probe, care semnalau lipsa aptitudinilor elementare pentru meseriile respective, s-ar fi evitat cele mai multe din situaţiile de corigenţă ivite pe parcursul primului an de studiu. Evident, accentuarea caracterului funcţional, eficient al concursului de admitere în învăţământul de specialitate, profesional şi tehnic ar putea avea loc pe căi diferite. Unii specialişti propun, bunăoară, înlocuirea actualelor probe tradiţionale (lucrare scrisă şi oral) cu o examinare mai complexă, eventual pe baza unui chestionar amplu, în care întrebările (din domeniul culturii generale, accesibile elevilor) să permită concomitent relevarea unor aptitudini, a unor particularităţi intelectuale şi psihice care facilitează sau îngreunează adaptarea la cerinţele domeniului tehnic şi ale meseriei în care urmează a fi pregătiţi elevii. Totodată, unii specialişti consideră, necesară diferenţierea disciplinelor de examen prin introducerea unor probe practice adecvate cu specificul unor categorii de meserii sau chiar al fiecărei meserii în parte. Bineînţeles, asemenea opinii se cer analizate atent, cu întregul lor cortegiu de implicaţii. Pentru că trebuie să ne gîndim serios la modalităţile care să asigure desiuea corespunzătoare a „sitei“ concursului de admitere în şcoala profesională sau liceul de specialitate, îmbinînd exigenţele la examinare cu stabilirea exactă a aptitudinilor candidaţilor. După părerea multor specialişti, determinarea aptitudinilor tinerilor trebuie făcută încă de pe băncile şcolilor generale. In această ordine de idei, prof. ing. Maria Andrieş, directoarea Liceului industrial pentru industria uşoară din Iaşi, spunea : „Mi s-ar părea firesc ca determinarea ştiinţifică a aptitudinilor elevilor să devină o preocupare de amploare şi constantăîn şcoala generală care-şi trimite cea mai mare parte a absolvenţilor în învăţământul profesional şi de specialitate. Pentru că, de multe ori, tinerii îşi aleg profesia, drumul in viaţă după tot felul de criterii subiective (numărul mai mare de locuri şi respectiv speranţa că examenul va fi mai „uşor“ la o şcoală sau alta, îndemnul şi „ambiţiile“ părinţilor, influenţa colegilor etc., etc.) în loc să aibă la bază argumentul real şi firesc : aptitudinile, capacitatea proprie“. Ademenea criterii subiective nu sunt de ignorat — adăugăm noi — şi nu o dată vor influenţa asupra opţiunilor profesionale ale tinerilor. Dar dacă le vom contrapune, ştiinţific argumentat, criterii obiective, puterea lor de influențare se va diminua. t . 18,00 Deschiderea emisiunii. Microavanpremiera. 18,05 Semnul profesiunii. „Sesiuni de toamnă" — Transmisiune de la Tehnic Club. 18,45 George Enescu în arta secolului XX. Participă : compozitorii Doru Popovici şi Ştefan Niculescu şi muzicologii Vasile Tomescu şi Vasile Donose. 19.15 Anunţuri — publicitate. 19.20 „1 001 de seri" — emisiune pentru cei mici. 19.30 Telejurnalul de seară. 20.00 Reflector. 20.15 Seară de teatru. Capodopere ale dramaturgiei universale : „Năpasta“ de I. L. Caragiale. In distribuţie : Emil Botta, Irina Răchiţeanu-Şirianu, Toma Dimitriu, Traian Stănescu. 21.55 Invitata noastră : Bianca Cavallini (Suedia). 22.20 Prim-plan : Horia Lovinescu. Emisiune de Manase Radnev. 22.50 Telejurnalul de noapte. 23.00 închiderea emisiunii. Sălile Dalles reunesc de această dată o triplă manifestare — expoziţia trijudeţeană menită a prezenta rezultatele căutărilor artistice ale membrilor filialelor Uniunii artiştilor plastici din Timişoara, Ploieşti şi Tg. Mureş. Se realizează astfel o confruntare cit se poate de necesară a unor valori uneori prea puţin cunoscute publicului. Şi, poate că unul din principalele merite ale expoziţiei de la Dalles este tocmai acela de a confirma încă o dată împlinirea unor personalităţi anunţate mai de mult, al căror glas sună distinct în arta noastră contemporană, şi de a le prevesti pe altele, făgăduind realizări cu adevărat grăitoare. In aceste condiţii, confruntarea unor lucrări care au inclus, fie şi involuntar, ceea ce artistul gîndeşte, simte, visează ca personalitate reprezentativă pentru lumea lui, devine un fenomen dinamic, emulativ. Se pot surprinde, desigur, de-a lungul simezelor expoziţiei, atit date, Intuiţii ale unui valoros fond naţional, cit şi asimilări nu întotdeauna concludente din explorările altor meridiane. Există similitudini de structură adincă datorate unor constante stilistice ale mediului specific dezvoltării fiecărei filiale, tot aşa cum este lesne descifrabilă o anumită tendinţă de sincronizare cu caracterele comune întregii arte contemporane româneşti. Dar dincolo de aspectul tradiţie sau modernitate, există un timbru precis, caractere definitorii care individualizează creaţia artiştilor din fiecare filială prezentată acum. Căci, de fapt este vorba de prezentarea separată, paralelă, a trei expoziţii. De-a lungul sălilor Dalles, la parter sau etaj, descoperi parcă, la o privire atentă, urmele unei biografii spirituale cu note specifice, particularizante. Este o biografie la conturarea căreia au participat anii de tradiţii comune între orizonturi geografice imediat cunoscute, noţiunea clară a unui spaţiu de muncă şi creaţie determinat. Căutări fundamentate cel mai ades pe o serioasă pregătire şi o profundă conştiinţă profesională, căutări care tind în cea mai mare măsură să nu se limiteze la sfera limbajului pictural, strădania de a descoperi noi soluţii şi procedee tehnice par a caracteriza creaţia artiştilor timişoreni. Sunt experimente mereu reînnoite, menite a îmbogăţi, a aprofunda, a ridica pe o treaptă superioară propriile cuceriri. „Demn de subliniat este efortul continuu al acestor artişti de a ţine cumpăna între tradiţie şi inovaţie într-o creaţie originală căreia îi sunt străine excesele şi stridenţele, îmbinînd rigoarea logică cu lirismul profund, tensiunea dramatică cu meditaţia calmă, construcţia lucidă cu fiorul sensibilităţii“ — se afirmă în prefaţa catalogului. Şi, într-adevăr, cromatica delicată, gustul pentru subtilitatea relaţiilor, pentru fineţea raporturilor, a proporţiilor unor lucrări ca cele semnate de Ciprian Radovan care realizează rafinate efecte de materie, de Ion Şulea-Gorj, Doina Almăşan Popa, Virginia Baroiu, Eugenia Dumitraşcu — atestă prezenţa unui lirism pictural, a unor sensibilităţi de certă factură poetică. Luciditatea, gîndirea raţionalizată par a fi esenţiale, cauză şi scop, în cazul lucrărilor realizate de grupul de artişti format din Ştefan Bertalan, Lucian Codreanu, Constantin Flondor-Străin, Ion Gaiţa, Elisei Rusu şi Doru Tulcan. Proiectul de construcţie spaţială pentru Casa de cultură a studenţilor din Timişoara sau proiectele pentru organizarea mediului ambiant realizate de ei şi ale căror fotografii sunt prezente in actuala expoziţie încorporează o realitate, o revenire la realitatea construită de om, la obiectul care concretizează efortul său de gîndire. Sunt imagini-obiect, dotate cu o structură autonomă, prezenţe reale, concrete, produse ale gîndirii. Am enunţat de fapt doi poli, două extreme ce pot fi surprinse în arta plasticienilor timişoreni. Sint două tendinţe intre care există o multitudine de trepte intermediare reprezentate prin lucrările lui Gabriel Popa, care descoperă prin intermediul culorii calde, armonioase — în cadrul unei inedite formule de prezentare — valori certe sensibilităţii moderne, în lucrările lui Adalbert, Luca sau Leon Vreme, interesaţi în obţinerea unor efecte de materie care să mărească forţa de sugestie a pînzei, in riguroasa construcţie a planurilor, de o ritmică tectonică din lucrările lui Gabriel Kazinczi sau în căutările mereu reînnoite ale lui Romul Nuţiu. Plasticienii timişoreni au apelat la descoperiri recente in domeniul expresiei artistice in încercarea de a nu pierde nimic valoros, nimic din ceea ce ar putea constitui o adevărată inovaţie. Dar concentrarea, uneori, excesivă, asupra procesului tehnic al realizării duce la obţinerea unor lucrări care rămîn în afara unei percepţii propriu-zis estetice din pricina lipsei de fior, a „tehnicismului“ exagerat. Multe din lucrările prezentate acum ţin mai mult de vizualitate şi sensibilitate şi nu de spiritualitate. Sunt construcţii geometrice şi ritmuri decorative şi, de aici, ca o consecinţă firească, comoda soluţie de a le intitula adesea doar „compoziţii“, simplificînd voit semnificaţia complexă a termenului. Sculptura reprezentată de lucrările lui Petru Jecza şi Victor Goga se relevă în cazul primului printr-o patetică impresie de vitalitate a formelor, mărturisind preocuparea pentru ritm, pentru echilibru — şi prin concentrate aluzii folclorice, la cel de-al doilea. Grafica, fără a fi bogat reprezentată, constituie totuşi un capitol aparte. Se remarcă de la început lucrările lui Vasile Pintea printr-o continuă adecvare, modulare a mijloacelor de expresie la subiectul şi conţinutul la care se referă. Compoziţii simple, expresive, cu vibraţii adeseori picturale am reîntilnit în Cronica plastică lucrările lui Ion Mihăiescu, Xenia Eraclide-Vreme sau Hildegard Fackner. O solidaritate funciară cu frumuseţile peisajului, capacitatea surprinderii miracolului vieţii par a caracteriza lucrările artiştilor ploieşteni. Este o artă de un dinamism interior domolit, al cărei farmec stă de cele mai multe ori în rostirea simplă a lucrurilor, în filtrarea discretă a emoţiei. Este o artă care caută mai puţin ineditul, neprevăzutul, care nu ţine cu orice preţ să fie nouă, şi, încrezătoare în forţa emoţională a peisajului sau a faptelor şi aspectelor cotidiene, le aduce sub ochii privitorului. Este parcă un îndemn spre lauda simplelor fapte, insinuate doar, senin, evocator. Atmosfera generală e de echilibru, favorizând contemplaţia. Faptul e înlesnit de stăpînirea meşteşugului pictural în lucrările lui Ion Hoeflich, realizate intr-o bună tradiţie postimpresionistă. Alături de el, Margareta Barteş sau Nicolae Vasilescu a LA SALA DALLES Lucrări ale artiştilor din trei judeţe duc imagini ale unei arte de „plein air“, de viziune realistă. Este vorba de o peisagistică luminoasă cu accente de postimpresionism. Detaşîndu-se de maniera tradiţională de tratare a subiectului, rămînid in limitele figurativului, lucrările lui Petru Popovici mărturisesc capacitatea artistului de a evoca o realitate complexă, de a închega o ambianță muzicală. O excelentă stăpînire a tehnicii, calitatea acesteia, conferă unitate lucrărilor semnate de Ion Lăzeanu care aduc un climat emoţional de mare fineţe, în imaginile cu monumentale figuri de ţărani, accentuînd asupra ritmurilor, feriţelor semnate de Sergiu Rugină, sau in viziunea gravă, aspră a lui Ovidiu Paştina. O remarcabilă prezenţă în cadrul acestei expoziţii sunt tapiseriile Lilianei Lăzeanu-Anastasescu. Un deosebit simţ al plasticităţii firului de lină modulat în compoziţii care îmbină luciditatea cu sensibilitatea, tensionările şi ritmările cromatice sugestive ale acestor compoziţii le conferă valoare şi stil. Cea de-a treia expoziţie prezentată in sălile Dalles este o primă confruntare a artiştilor din Tg. Mureş cu publicul bucureştean, confruntare care demonstrează o admirabila consecvenţă faţă de manifestările anterioare. în marea ei majoritate, arta plasticienilor din Tg. Mureş ne apare animată de un puternic filon expresionist. O imaginaţie grava, vizibilă în modul intens, puternic de a trata motivele transpare din lucrările lui Zolcsak Sándor. O lume nu lipsită de un aer fabulos, folcloric, o lume de ritualuri este surprinsă in lucrările lui Ambrus Imre. Uneori, metaforele severe ale lucrărilor"- lui Balacz Imre au o vibraţie inefabilă, alteori retorismul nu lasă nici o speranţă. Fondul ultim al acestor lucrări pare a fi insă un acut sentiment al existenţei, de o excepţională gravitate. Dincolo insă de variate caractere stilistice care diferenţiază creaţia artiştilor din Tg. Mureş, prezenţa peisajului specific zonei respective, a folclorului la fel de caracteristic străbate constant cele mai bune lucrări ale plasticienilor, fie că este vorba de surprinderea unor aspecte ale vieţii cotidiene, ca in lucrarea „După muncă“ de Victor Datu, de imaginea tirgului sătesc sau a unor tipologii caracteristice transpuse de Piskolti Gabor în lucrările sale, de surprinderea unor momente ale peisajului, cu mijloace tradiţionale, de Barabas István. O sensibilitate a stilizării, împletită cu o anumită rigoare compoziţională, am remarcat în lucrările semnate de Nagy Pal sau Porzsolt Borbála. Apropierea de folclor prin evocarea, cu mijloacele unui narativism modern, a obiceiurilor populare este realizată de lucrările Evei Barabaş. Amploarea manifestării de faţă ne-a obligat la o sumară trecere în revistă, mai mult la semnalarea unui fenomen artistic deosebit — prilej de a exprima in modalităţi specifice sentimente şi idei care ne aparţin nouă, caracteristice societăţii noastre. Credem totuşi, privind în ansamblul ei expoziţia de faţă, că ar fi necesară o mai atentă aplecare a artiştilor asupra unor fenomene caracteristice procesului de transformări de infinită complexitate pe care l-a suferit lumea noastră. Lipsesc încă din actuala expoziţie acele imagini care să nareze, să evoce, să simbolizeze — fapte, gînduri, aspiraţii. Ar fi de dorit, ar fi de real folos pentru dezvoltarea viitoare a acestor centre, pentru împlinirea artistică a autorilor ca ei să surprindă şi să fixeze, cu mai multă sensibilitate, mai stăruitor, neasemuitele transformări ale peisajului, figura omului care a înfăptuit toate aceste transformări, în compoziţii ample care să recompună, prin intermediul unei exprimări adecvate, o lume de muncă şi idealuri. Nu ne îndoim că viitoarele manifestări vor împlini această cerinţă, vor aduce lucrările cu adevărat semnificative , pentru propria lor evoluţie, pentru epoca noastră — pe care le aşteptăm. Marino PREUTU Florica DINULESCU ! cinema ! .............................................— i i s Sunetul muzicii : PATRIA — 1 9; 12,45; 16,30; 20,15. i \ s tntîlnirea : REPUBLICA — 8, } i 10,30; 13,15; 16; 18,45; 21,30, STA- i ) DIONUL DINAMO — 20, GRADI- 1 NA PARCUL HERĂSTRĂU — 20. i 1 • Mayerling (ambele serii! : LU- ' 4 CEAFARUL — 9; 12,30; 16; 19,45, 4 1 BUCUREȘTI — 9; 12,15; 16; 19,30, / 4 MELODIA — 9; 12,30; 16; 19,30, 4 ; GRADINA DOINA — 20,30, MO / 4 DERN — 8,30; 11,30; 14,30; 17,30; \ / 20,30, ARENELE ROMANE — 20, / I • Linişte şi strigăt : — 9,45; Săr- y manii flăcăi — 12, 14; Așa am i \ venit — 16,15; 18,15; 20,15 ; CAPITOL. i \ s Mari succese de odinioară : 1 i GRADINA CAPITOL — 19,30; 4 ) 21,30. * i s Ambuscada : VICTORIA — 9; 4 ) 11,15; 13,30; 16; 18,30; 20,45. ' i • întoarcerea doctorului Mabuse: 4 1 FESTIVAL — 9,45; 11; 13,30; 16; ' 4 18,30; 21, la grădină — 20, FAVO V » RIT — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; / 4 20,45, FEROVIAR — 9; 11,15; 13,30; \ 1 16; 18,15; 20,30, EXCELSIOR — 9 , 4 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30, FLA- ) / MURA — 11, 16; 18,15; 20,30. i \ • Monstrii : CENTRAL — 8,30; } I 10,45; 13,15; 15,45; 18,15; 20,45, FLO- i ) REASCA — 15,30; 18; 20,30. 1 i s Program pentru copii : DOINA 4 4—10. * 4 s Jandarmul se însoară ; DOINA 4 4 — 11,30; 13,45; 16; 18,15; 20,30, MIORIȚA — 11, 15; 17,30; 20. 4 • Lanterna cu amintiri : TIM- ) ' PURI NOI — 9,30—20,30 în con- L 4 tinuare. • Cavalerul Pardaillan ; Indrăzi 4 netul Pardaillan ; CINEMATECA 1 / isala Union) : 9; 12;20; 16; 19,30. 4 1 * Argoman superdiabolicul : LU- * . MINA — 9,30—16,30 în continua- 4 ) re: COTROCENI — 15,30; 18, 20,15, » î MOȘILOR — 15,30; 18, la grădină 4 - 20. ; L • Satul plutitor : LUMINA — 1 1 18,30; 20,45. / 4 * Profesorul Infernului : GRI- \ 1 VITA — 16; 18,15; 20,30, POPULAR / 4 — 15,30; 18. ) / * Această femeie : ÎNFRĂȚIREA / 4 ÎNTRE POPOARE — 15,30; 17,45. ) / 20. VOLGA — 16,30; 18,30; 20,30, i \ POPULAR — 20,15. 1 / • Asul de pică t BUZEȘTI — 4 \ 15,30; 18. 1 i s Străinii t GRADINA BUZEȘTI 4 ) — 20,15. / i * Pan Wolodyjowski (ambele se- 4 ) rii) . DACIA — 8,45—20,30 în con- / i tinuare. 4 m Tiffany memorandum ; BU- / 4 CEGI — 10; 15,30; 17,45, la grădi- \ 1 nă — 20„ AURORA — 9; 11,15; I 4 13,30; 16, 18,15, la grădină* 20,15. ) / • Iubiri tăcute i UNIREA — I 4 15,30. / m Așteaptă pînă se întunecă : i 4 UNIREA — 18, la grădină — 20,15. 1 / • Fraţii Saroyan : LIRA — 15,20. 4 / • Comisarul X și „Panterele al- ’ 1 bastre“ î LIRA — 18, la grădină 4 1 — 20. (T 4 s Ora hotărîtoare : DRUMUL / SĂRII — 15,30. 4 y • Freddy și cîntecul preriei : J i DRUMUL SĂRII — 17,45; 20. 4 SdlNTEIA — marţi 1 septembrie 1970 note de lectură # note de lectură • note de lectură La prima vedere romanul lui Bujor Nedelcovici pare dificil de povestit. Dar sub suprastructura poematică se ascunde un schelet epic rezumabil ca oricare altul. Ultimii, ca orb's roman de bună condiţie, demonstrează o idee cu ajutorul cîtorva experienţe umane. Este primul cîştig calitativ, şi cel mai important al cărţii, de a pleca de la o idee care să organizeze întreaga materie epică. Bujor Nedelcovici nu reprezintă în acest roman cazul romancierului fascinat de întîmplări pe care le povesteşte doar de dragul ineditului şi pitorescului lor, ci un prozator care domină faptul brut ştiind să-l utilizeze conform demonstraţiei sale artistice. Sub arborescenţa lirică a naraţiunii sale putem căuta cheia semnificaţiilor : fiecare om are o încărcătură afectivă care-i influenţează decisiv acţiunile. Bujor Nedelcovici ne propune confruntarea între două personaje ultime : aristocrata doamnă Rujinski şi poştaşul Petran. Calitatea lor de a fi ultimii este însă mult mai complexă decit ne-o arată explicaţia de pînă aici. Ei nu sunt ultimii pentru că reprezintă, o etapă ci şi pentru că înseamnă, nu unul din cazuri, şi un sfîrşit. Numitorul lor comun este dezrădăcinarea şi declasarea : d-na Rujinski supravieţuieşte anacronic mediului şi clasei ei in mijlocul unor existente care n-au nici un punct de contact cu fosta ei existenţă. Ea este o „fostă“, în cel mai exact înţeles al cuvîntului, şi este intr-adevăr un ultim exemplar al clasei ei. Poştaşul Petrán e un om care, părăsind satul, s-a stabilit la ora unde îşi schimbă ocupaţia, fără a se putea adapta complet noii existenţe. Nici d-na Rujinski, nici poştaşul Petran nu se pot aclimatiza cu uşurinţă în noul peisaj. In înfruntarea dintre ei, de o parte va sta o fiinţă subtilă şi îndrăzneaţă în momentele limită, de cealaltă un om precaut, neîncrezător şi tenace, deprinsa rezolva cele mai complicate lucruri fără ajutorul altcuiva. Fosta actriţă, d-na Rujinski, va căuta să sacrifice pe Petrán pentru o vină care planează asupra amindurora, moartea soţului ei, învingător, dar învingător fără trofeu, un învingător moral, va fi Petrán, deoarece din cauza plusului de suspiciune nu va fi în stare să-şi demonstreze victoria. In momentele-cheie el rămîne prizonierul acelei experienţe moştenite, prudente, bănuitoare, care-i dictează comportamentul. Desigur, d-na Rujinski este un personaj interesant in roman şi pare a deţine un rol important dacă nu chiar primul. Cartea n-a fost însă scrisă pentru fosta actriţă, poposită în mod bizar intr-un cartier prăfuit al unui oraş de provincie. Ea este dedicată de la început şi pînă la sfîrşit unui singur personaj : fostului pădurar Petron. întreg romanul este un elogiu adus unui ins cinstit, rupt — din motive nemărturisite în cartea de mediul natal, fără capacitatea adaptării la noua situaţie, victimă a unor determinări particulare. Bujor Nedelcovici descrie, desigur, un expresiv caz limită. Deşi mediul e cel orăşenesc, romanul nu e dedicat vieţii citadine decit ca ricoşeu al existenţei însinguratului şi straniului postaş pe care autorul l-a vrut memorabil ; in intenţia prozatorului el trebuia să fie, probabil, o altă ediţie a lui Mink din Yoknapatawpha lui Faulkner, şi el păstrează, într-adevăr, cîteva linii care ne ajută să facem apropierea. Ţinta autorului era de a ne face să înţelegem subtila legătură dintre om şi mediul său, dintre om şi clasa sa, dificultatea depăşirii unor predeterminări. D-na Rujinski nu vrea să renunţe la ideea superiorităţii clanului său — de mult dispărut de pe scena socială — şi se sinucide. Petron iese singur din scenă. Toată istoria acestei confruntări a lui Petran cu d-na Rujinski este desfăşurată cu meandre complicate de autor. Bujor Nedelcovici este un scriitor care încearcă să ne convingă că realul este mai puţin plat, mai puţin banal şi că totul este să ştii cum să-l priveşti, să găseşti unghiul cel mai favorabil dezlegării lui. Naraţiunea sa se distinge tocmai prin succesiunea de unghiuri favorabile înţelegerii temei sale. Tentativa e de a reconstitui acel flux care integrează toate detaliile existenţei, care ne ajută să nu mai receptăm o intîmplare, doar pe unia din faţetele ei, ci în dependenţa de un plan mai înalt. De obicei, o moarte sau o crimă intr-un cartier mărginaş sunt explicate prin motive imediate. Scriitorul procedează în cazul nostru la lungi anchete morale, sociale, istorice desfăşurate cu plasticitate şi lirism. Ultor fapte care ar fi putut să rămînă la stric- * tul interes al senzaţionalului li se adaugă densitatea de înţelesuri pe care o au faptele aflata Intr-o reţea dilematică mai profundă. Toate aceste calităţi nu ne împiedică să constatăm că pe alocuri romanul dă sentimentul de ceva deja văzut. Scenele cu tineri blazaţi, pierzindu-şi vremea prin baruri, cu fete independente şi nostalgice, cu adolescenţi inadaptabili, cu trompetişti şi auditori melancolici, întîlnite şi în prozele celei mai proaspete promoţii de prozatori, revin şi la Bujor Nedelcovici. Ele sînt in majoritatea cazurilor un ecou — cînd nu o imitaţie stîngace — a literaturii lui Saroyan sau Sallinger. Tehnica este preluată, cu eroi cu tot, şi plantată în nişte realităţi cu care cel mai adesea nu se pun de acord. Bujor Nedelcovici reuşeşte în mai mare măsură asimilarea unui asemenea model exterior în cazul poştaşului Petran, dar uneori n-o realizează cu aceeaşi şansă în cazul mediului acesta straniu şi bizar cu un pictor refugiat intr-o mansardă, cu un trompetist care refuză tot ceea ce nu ţine de trompeta sa etc. Aglomerarea de cazuri şi de trăsături psihologice de excepţie, fără o justificare solidă, minează citimea de realism necesar a cărţii. De altfel, aici se află şi minusurile acestui talent remarcabil observate cu promptitudine de critică : un accent prea mare pe latura lirică în dauna observaţiei sociale mai adînci, impusă de chiar problema romanului. Prin romanul lui B. Nedelcovici proza de cea mai recentă formaţie marchează un plus de soliditate artistică, dar literatura lui poate fi pîndită de aceleaşi primejdii care au subminat autori ce au debutat zgomotos pe teme şi motive asemănătoare. Lipsa de perspectivă a orizontului social, reluarea aceloraşi motive, cu rezonanţe vizibil livreşti, insistenţa lirică sunt defecte deja semnalate, împlinirile sunt posibile printr-o abordare mai prudentă a sugestiilor unor modele literare care, cum se vede, nu se armonizează în cadrul şi problematica noastră socială. Mihai UNGHEANU Bujor NEDELCOVICI: „ULTIMII“ Premiere cinematografice: I NTÍLNIREA O coproducție franco-italiană. Regia : Jean Delannoy. Cu : Annie Girardot, Andréa Parisy, Odile Versois, Jean-Claude Pascal. Congresul internaţional de fizică AMPERE (Urmare din pag. I) paralele, 23 de probleme principale din domeniul rezonanţelor magnetice şi fenomenelor asociate. Problemele la care ne referim acoperă un spectru larg de cercetări şi aplicaţii, din multe ramuri ale ştiinţelor. Ne îngăduim să enumerăm doar citeva : cristale iradiate ; radicali liberi ; proprietăţile feroelectricilor ; sisteme ordonate magnetic ; rezonanţa de spin a electronilor de conducţie din metale ; magnetooptica ; rezonanţa magnetică nucleară în chimie fizică ; mişcarea moleculară ; studiul covalenţei in cristale ; metode şi instrumente ; rezonanţa nucleară şi structura materialelor şi altele. Pe asemenea subiecte se vor ţine conferinţe de sinteză şi 250 de comunicări originale. Avem bucuria să constatăm că şcoala românească de fizică are o prezenţă deosebit de activă la acest congres, urmind să comunice un număr însemnat de lucrări ştiinţifice, pe o arie largă de teme. Sunt însă prezente nu numai laboratoare de fizică din ţara noastră, ci şi cele de chimie, biologie sau de tehnică. Faptul că al XVI-lea Congres de fizică AMPERE se ţine în Bucureşti are o dublă semnificaţie. Mai întâi, este o recunoaştere a contribuţiei tot mai însemnate pe care fizica românească o aduce la patrimoniul ştiinţei în lume, ca urmare a condiţiilor deosebit de favorabile şi a sprijinului permanent pe care partidul şi guvernul nostru, statul socialist român, le acordă cercetării în general şi fizicii atomice şi nucleare, îndeosebi, pe de altă parte. Capitala ţării noastre — cunoscută în toată lumea pentru ospitalitatea sa — va întruni la acest congres un însemnat număr de personalităţi ştiinţifice din 30 de state, sute de specialişti din domeniul rezonanţelor magnetice şi fenomenelor asociate, care îşi vor dezbate rezultatele cercetărilor lor, îşi vor confrunta opiniile şi vor analiza perspective. In acest cadru, contactul dintre fizicienii noştri cu reprezentanţi de frunte ai cercetării de fizică din laboratoarele de peste hotare va permite stabilirea unor noi cooperări internaţionale şi, totodată, un valoros schimb de informaţii ştiinţifice. Prezenţa la Congresul al XVI-lea AMPERE a numeroase personalităţi ştiinţifice de renume mondial, cum situ prof. A.Kastler, laureat al premiului Nobel — unul din membrii fondatori ai Asociaţiei AMPERE, dr. S. Eklund, directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică — Viena, prof. R. Freymann, preşedinteleAsociaţiei AMPERE, acad. A. Kitaigorodski şi prof. Altschuler din U.R.S.S., prof. E. Rudberg, preşedintele Societăţii Europene de Fizică, şi mulţi alţii, alături de sute de cercetători tineri, ne îndreptăţeşte să apreciem că această reuniune de prestigiu va fi un moment important în activitatea consacrată dezvoltării fizicii contemporane. Expoziţia de aparatură ştiinţifică şi de aplicaţii nucleare, organizată cu ocazia Congresului al XVI-lea AMPERE, la care participă Institutul de fizică atomică, alături de firme reputate cum ar fi Bruker (R.F.G.), Tesla (Cehoslovacia), Thomson , Houston (Franţa), Varian (S.U.A.), Jed (Japonia), va oferi participanţilor posibilitatea de a cunoaşte instalaţii moderne, destinate cercetării în domeniul rezonanţelor magnetice şi al fenomenelor asociate. In calitate de gazde, ne vom strădui ca participanţilor la cel de-al XVI-lea Congres internaţional de fizică AMPERE, să le oferim cele mai bune condiţii de lucru şi apoi posibilitatea de a cunoaşte cite ceva din frumuseţile patriei noastre, din înfăptuirile harnicului popor român. teatre î----------------—! I • Teatrul satiric-muzical „C. Tă- 1 T nase“ (grădina Boema) : Sonatul i Lunii — 20. ^