Scînteia, septembrie 1970 (Anul 39, nr. 8533-8562)

1970-09-01 / nr. 8533

PAGINA 4 sunt cunoscute APTITUDINILE ELEVULUI ADMIS In şcoala profesională? "" în ultimii ani, trei-patru sute de mii de tineri, absolvenţi ai şcolii ge­nerale, se prezintă la concursul de admitere in licee şi şcoli profesiona­le. La ultimul concurs, unele licee industriale şi economice au înregis­trat 10—15 candidaţi pe un loc, iar la multe şcoli profesionale numărul can­didaţilor pe un loc a depăşit cu mult numărul de locuri prevăzute pentru anul I. Evident, fenomenul este Îmbucurător, afluxul tineretului către activitatea practică avînd o mare însemnătate socială într-o ţară ca a noastră în plin proces de făurire a unei industrii şi agriculturi moder­ne. Se ridică firesc, însă, Întrebarea : toţi aceşti tineri sunt îndrumaţi să-şi continue studiile potrivit aptitudini­lor lor ? Pentru că nici pentru tînăr, nici pentru societate nu este indife­rent ce profesiune îmbrăţişează a­­cesta, pentru că aptitudinile sau lip­sa de aptitudini pentru o anume pro­fesie condiţionează deopotrivă împli­nirea personalităţii umane, randa­mentul social al individului. Desigur, acel proces care asigură aşezarea o­­mului potrivit la locul potrivit este complex şi de durată. Din acest pro­ces face însă parte integrantă — con­­stituindu-se ca un moment esenţial al orientării profesionale — concursul de admitere în învăţămintul profe­sional şi de specialitate. Asupra a­­cestui moment vom insista în cele ce urmează. După cum se ştie, in prezent, indi­ferent că e vorba de liceul de cul­tură generală sau de specialitate, de şcoala profesională sau ucenicia la locul de muncă, verificarea candida­ţilor se face in principal (şi aproape in exclusivitate) la limba română şi matematică. Să admitem, nu fără oarecare rezerve, că în cazul liceului tratarea unei teme de literatură (de analiză sau de sinteză), analiza gra­maticală a unui text mai dificil, pre­cum și rezolvarea unei probleme mai complicate de matematică ar putea să releve examinatorilor capacitatea in­telectuală a elevilor, posibilităţile lor de a face faţă exigenţelor studiului liceal. Ce garanţii există însă — în cazul învăţămîntului profesional — că cei reuşiţi întrunesc calităţile şi aptitudinile necesare pentru însuşi­rea şi apoi pentru exercitarea mese­riei respective ? Extrem de puţine, din păcate ! De altminteri, un sondaj sociologic întreprins în cîteva mari întreprinderi din Capitală şi alte oraşe a relevat că doar aproximativ un sfert din eşantionul de absolvenţi ai învăţămîntului profesional care a intrat in sfera investigaţiei prestează o muncă în deplină concordanţă cu aptitudinile lor ştiinţific determinate. Este adevărat, în ultimii 2—3 ani, in­tr-o seamă de şcoli profesionale care pregătesc muncitori pentru industria grea se acordă o mai mare atenţie determinării aptitudinilor pentru o meserie sau alta, iar la şcolile sani­tare s-a renunţat la examenul de matematică, el fiind înlocuit cu probe scrise şi orale la anatomia, fiziologia şi igiena omului etc. Dar asemenea măsuri — judicioase desi­gur — n-au rezolvat problemele complexe ale selecţiei candidaţilor în învăţămintul profesional şi tehnic. Generalizarea invăţămîntului de 10 ani, întărirea caracterului practic al activităţii ultimelor clase ale şcolii generale, prezenţa unor elemente de profesionalizare in pregătirea absol­venţilor fac necesară o examinare mai atentă a modului de desfăşurare a concursului de admitere în şcoala profesională, în învăţămintul de spe­cialitate in genere. — Citeva considerente de ordin principial pledează în favoarea unei selecţii mai realiste decit pînă acum a candidaţilor la concursul de admi­tere in învăţămintul profesional şi de specialitate — consideră prof. ing. Dumitru Cojocaru, directorul Centru­lui de cercetare pedagogică şi de per­fecţionare a personalului didactic din învăţămintul profesional şi tehnic al Ministerului învăţămîntului. Se­ Anchetă pedagogică privind examenul de admitere în licee şi şcoli profesionale lecţia ştiinţifică a elevilor ce urmea­ză liceele de specialitate, şcolile pro­fesionale, ucenicia la locul de mun­că, ar preintîmpina şi reduce sub­stanţial asemenea situaţii nedorite ca fluctuaţia de la un loc de muncă la altul, randamentul scăzut în produc­ţie, insuficientul interes pentru per­fecţionarea pregătirii profesionale, in­satisfacţiile personale­­ pe care le semnalează diferite studii şi sondaje la o parte a tinerilor care absolvă cursurile învăţămîntului profesional şi tehnic. De aceea, cred că la concursul de admitere în aceste şcoli accentul ar trebui să se pună nu atit pe examinarea teoretică, ci pe deter­minarea aptitudinilor profesionale, care sunt de natură să asigure o mai certă adaptare la mediul şi cerinţele profesionale ale meseriei sau specia­lităţii. Iată şi părerea unui specialist psi­holog, prof. dr. G. C. Bontilă, şeful sectorului de cercetare de­­la aceeaşi instituţie. „Desfăşurarea eficientă a oricărei activităţi presupune existen­ţa unei aptitudini sau a unui com­plex de aptitudini care să corespun­dă solicitărilor activităţii respective. Capacitatea de a deveni eficient in­tr-o anumită muncă şi de a găsi în ea un interes este vitală pentru să­nătatea psihică şi mulţumirea celui care o execută, are ca efect realizări notabile în producţie, în folosul so­cietăţii. După cum, o orientare gre­şită spre o muncă nepotrivită cu ca­pacitatea celui ce trebuie s-o execu­te, poate fi­ generatoare de tulburări de adaptare care se răsfrîng negativ asupra individului însuşi, dar şi asu­pra relaţiilor sociale, familiale. Rolul concursului de admitere ar fi tocmai acela de a semnala existenţa acestor aptitudini la candidaţi urmind ca, mai departe, studiul şi activitatea prac­tică din şcoala profesională sau teh­nică să le cultive, să le transpună în pregătirea profesională a tinerilor". In această direcţie, colectivele de cercetare ale CEPEIT au efectuat o serie de studii şi cercetări la şcolile profesionale cu profil comercial (din Bucureşti, Cluj, Constanţa) şi la grupul şcolar metalurgic din Galaţi. A fost alcătuită, o culegere de teste de aptitudini şi probe practice, origi­nale sau selectate din literatura mon­dială de specialitate (adaptate la ce­rinţele învăţămîntului), prin interme­diul cărora au fost analizate aptitu­dinile elevilor care au trecut exame­nul de admitere în anul 1969. Com­paraţia observaţiilor probelor de ap­titudini la care au fost supuşi elevii, cu rezultatele înregistrate la sfîrşitul primului an de studiu, denotă o co­respondenţă între rezultatele slabe ex­primate în mediile la instruirea prac­tică şi în general în situaţia la în­văţătură şi lipsa de aptitudini a unor tineri. Dacă la admiterea elevilor s-ar fi ţinut seama şi de rezultatele unor asemenea probe, care semnalau lipsa aptitudinilor elementare pentru meseriile respective, s-ar fi evitat cele mai multe din situaţiile de cori­genţă ivite pe parcursul primului an de studiu. Evident, accentuarea caracterului funcţional, eficient al concursului de admitere în învăţământul de speciali­tate, profesional şi tehnic ar putea avea loc pe căi diferite. Unii specia­lişti propun, bunăoară, înlocuirea ac­tualelor probe tradiţionale (lucrare scrisă şi oral) cu o examinare mai complexă, eventual pe baza unui chestionar amplu, în care întrebările (din domeniul culturii generale, acce­sibile elevilor) să permită concomi­tent relevarea unor aptitudini, a unor particularităţi intelectuale şi psihice care facilitează sau îngreunează a­­daptarea la cerinţele domeniului teh­nic şi ale meseriei în care urmează a fi pregătiţi elevii. Totodată, unii spe­cialişti consideră, necesară diferen­ţierea disciplinelor de examen prin introducerea unor probe practice a­­decvate cu specificul unor categorii de meserii sau chiar al fiecărei me­serii în parte. Bineînţeles, asemenea opinii se cer analizate atent, cu întregul lor cor­tegiu de implicaţii. Pentru că tre­buie să ne gîndim serios la modali­tăţile care să asigure desiuea cores­punzătoare a „sitei“ concursului de admitere în şcoala profesională sau liceul de specialitate, îmbinînd exi­genţele la examinare cu stabilirea exactă a aptitudinilor candidaţilor. După părerea multor specialişti, de­terminarea aptitudinilor tinerilor tre­buie făcută încă de pe băncile şcoli­­lor generale. In această ordine de idei, prof. ing. Maria Andrieş, direc­toarea Liceului industrial pentru in­dustria uşoară din Iaşi, spunea : „Mi s-ar părea firesc ca determinarea ştiinţifică a aptitudinilor elevilor să devină o preocupare de amploare şi constantă­­în şcoala generală care-şi trimite cea mai mare parte a absol­venţilor în învăţământul profesional şi de specialitate. Pentru că, de multe ori, tinerii îşi aleg profesia, drumul in viaţă după tot felul de criterii su­biective (numărul mai mare de locuri şi respectiv speranţa că examenul va fi mai „uşor“ la o şcoală sau alta, îndemnul şi „ambiţiile“ părinţilor, in­fluenţa colegilor etc., etc.) în loc să aibă la bază argumentul real şi fi­resc : aptitudinile, capacitatea pro­prie“. Ademenea criterii subiective nu sunt de ignorat — adăugăm noi — şi nu o dată vor influenţa asupra op­ţiunilor profesionale ale tinerilor. Dar dacă le vom contrapune, ştiinţi­fic argumentat, criterii obiective, puterea lor de influențare se va di­minua. t . 18,00 Deschiderea emisiunii. Micro­­avanpremiera. 18,05 Semnul profesiunii. „Sesiuni de toamnă" — Transmisiune de la Tehnic Club. 18,45 George Enescu în arta seco­lului XX. Participă : compo­zitorii Doru Popovici şi Şte­fan Niculescu şi muzicologii Vasile Tomescu şi Vasile Donose. 19.15 Anunţuri — publicitate. 19.20 „1 001 de seri" — emisiune pentru cei mici. 19.30 Telejurnalul de seară. 20.00 Reflector. 20.15 Seară de teatru. Capodopere ale dramaturgiei universale : „Năpasta“ de I. L. Caragiale. In distribuţie : Emil Botta, Irina Răchiţeanu-Şirianu, Toma Dimitriu, Traian Stă­­nescu. 21.55 Invitata noastră : Bianca Ca­­vallini (Suedia). 22.20 Prim-plan : Horia Lovinescu. Emisiune de Manase Radnev. 22.50 Telejurnalul de noapte. 23.00 închiderea emisiunii. Sălile Dalles reu­nesc de această dată o triplă manifestare — expoziţia trijudeţeană menită a prezenta re­zultatele căutărilor ar­tistice ale membrilor filialelor Uniunii ar­tiştilor plastici din Ti­mişoara, Ploieşti şi Tg. Mureş. Se realizează astfel o confruntare cit se poate de necesară a unor valori uneori prea puţin cunoscute publicului. Şi, poate că unul din principa­lele merite ale expozi­ţiei de la Dalles este tocmai acela de a con­firma încă o dată îm­plinirea unor persona­lităţi anunţate mai de mult, al căror glas sună distinct în arta noastră contemporană, şi de a le prevesti pe altele, făgăduind rea­lizări cu adevărat grăitoare. In aceste condiţii, confruntarea unor lucrări care au inclus, fie şi involun­tar, ceea ce artistul gîndeşte, simte, vi­sează ca personalitate reprezentativă pentru lumea lui, devine un fenomen dinamic, e­­mulativ. Se pot surprinde, desigur, de-a lungul simezelor expoziţiei, atit date, Intuiţii ale unui valoros fond na­ţional, cit şi asimilări nu întotdeauna con­cludente din exploră­rile altor meridiane. Există similitudini de structură adincă dato­rate unor constante stilistice ale mediului specific dezvoltării fiecărei filiale, tot aşa cum este lesne desci­frabilă o anumită ten­dinţă de sincronizare cu caracterele comune întregii arte contem­porane româneşti. Dar dincolo de as­pectul tradiţie sau modernitate, există un timbru precis, carac­tere definitorii care individualizează crea­ţia artiştilor din fieca­re filială prezentată acum. Căci, de fapt este vorba de prezen­tarea separată, parale­lă, a trei expoziţii. De-a lungul sălilor Dalles, la parter sau etaj, descoperi parcă, la o privire atentă, urmele unei biografii spirituale cu note spe­cifice, particularizante. Este o biografie la­­ conturarea căreia au participat anii de tra­diţii comune între ori­zonturi geografice ime­diat cunoscute, noţiu­nea clară a unui spa­ţiu de muncă şi crea­ţie determinat. Căutări fundamenta­te cel mai ades pe o serioasă pregătire şi o profundă conştiinţă profesională, căutări care tind în cea mai mare măsură să nu se limiteze la sfera lim­bajului pictural, stră­dania de a descoperi noi soluţii şi procedee tehnice par a caracte­riza creaţia artiştilor timişoreni. Sunt expe­rimente mereu reîn­noite, menite a îm­bogăţi, a aprofunda, a­­ ridica pe o treaptă su­perioară propriile cu­ceriri. „Demn de sub­liniat este efortul continuu al acestor ar­tişti de a ţine cumpă­na între tradiţie şi inovaţie într-o creaţie originală căreia îi sunt străine excesele şi stri­denţele, îmbinînd ri­goarea logică cu liris­mul profund, tensiu­nea dramatică cu me­ditaţia calmă, con­strucţia lucidă cu fio­rul sensibilităţii“ — se afirmă în prefaţa ca­talogului. Şi, într-ade­­văr, cromatica delica­tă, gustul pentru sub­tilitatea relaţiilor, pen­tru fineţea raporturi­lor, a proporţiilor unor lucrări ca cele semna­te de Ciprian Radovan care realizează rafi­nate efecte de materie, de Ion Şulea-Gorj, Doina Almăşan Popa, Virginia Baroiu, Eu­genia Dumitraşcu — atestă prezenţa unui lirism pictural, a unor sensibilităţi de certă factură poetică. Luci­ditatea, gîndirea raţio­nalizată par a fi esenţiale, cauză şi scop, în cazul lucrări­lor realizate de grupul de artişti format din Ştefan Bertalan, Lu­cian Codreanu, Con­stantin Flondor-Străin, Ion Gaiţa, Elisei Rusu şi Doru Tulcan. Pro­iectul de construcţie spaţială pentru Casa de cultură a studenţi­lor din Timişoara sau proiectele pentru or­ganizarea mediului ambiant realizate de ei şi ale căror foto­grafii sunt prezente in actuala expoziţie în­corporează o realitate, o revenire la realita­tea construită de om, la obiectul care con­cretizează efortul său de gîndire. Sunt ima­­gini-obiect, dotate cu o structură autonomă, prezenţe reale, con­crete, produse ale gîn­­dirii.­­ Am enunţat de fapt doi poli, două extre­me ce pot fi sur­prinse în arta plasti­­cienilor timişoreni. Sint două tendinţe in­tre care există o mul­titudine de trepte in­termediare reprezen­tate prin lucrările lui Gabriel Popa, care des­coperă prin interme­diul culorii calde, ar­monioase — în cadrul unei inedite formule de prezentare — valori certe sensibilităţii mo­derne, în lucrările lui Adalbert, Luca sau Leon Vreme, intere­saţi în obţinerea unor efecte de materie care să mărească forţa de sugestie a pînzei, in riguroasa construcţie a planurilor, de o rit­mică tectonică din lu­crările lui Gabriel Ka­­zinczi sau în căutările mereu reînnoite ale lui Romul Nuţiu. Plas­­ticienii timişoreni au apelat la descoperiri recente in domeniul expresiei artistice in încercarea de a nu­­ pierde nimic valoros, nimic din ceea ce ar putea constitui o ade­vărată inovaţie. Dar concentrarea, uneori, excesivă, asupra pro­cesului tehnic al rea­lizării duce la obţine­rea unor lucrări care rămîn în afara unei percepţii propriu-zis estetice din pricina lipsei de fior, a „teh­nicismului“ exagerat. Multe din lucrările prezentate acum ţin mai mult de vizualita­­te şi sensibilitate şi nu de spiritualitate. Sunt construcţii geometrice şi ritmuri decorative şi, de aici, ca o conse­cinţă firească, comoda soluţie de a le intitula adesea doar „compozi­ţii“, simplificînd voit semnificaţia complexă a termenului. Sculptura reprezen­tată de lucrările lui Petru Jecza şi Victor Goga se relevă în ca­zul primului printr-o patetică impresie de vitalitate a formelor, mărturisind preocupa­rea pentru ritm, pen­tru echilibru — şi prin concentrate aluzii fol­clorice, la cel de-al doilea. Grafica, fără a fi bo­gat reprezentată, con­stituie totuşi un capi­tol aparte. Se remar­că de la început lu­crările lui Vasile Pin­­tea printr-o conti­nuă adecvare, modula­re a mijloacelor de expresie la subiectul şi conţinutul la care se referă. Compoziţii simple, expresive, cu vibraţii adeseori pic­turale am reîntilnit în Cronica plastică lucrările lui Ion Mi­­hăiescu, Xenia Era­­clide-Vreme sau Hil­degard Fackner. O solidaritate fun­ciară cu frumuseţile peisajului, capacitatea surprinderii miracolu­lui vieţii par a carac­teriza lucrările artişti­lor ploieşteni. Este o artă de un dinamism interior domolit, al că­rei farmec stă de cele mai multe ori în ros­tirea simplă a lucru­rilor, în filtrarea dis­cretă a emoţiei. Este o artă care caută mai puţin ineditul, nepre­văzutul, care nu ţine cu orice preţ să fie nouă, şi, încrezătoare în forţa emoţională a peisajului sau a fap­telor şi aspectelor co­tidiene, le aduce sub ochii privitorului. Este parcă un îndemn spre lauda simplelor fapte, insinuate doar, senin, evocator. Atmosfera generală e de echilibru, favorizând contempla­ţia. Faptul e înlesnit de stăpînirea meşteşu­gului pictural în lucră­rile lui Ion Hoeflich, realizate intr-o bună tradiţie postimpresio­­nistă. Alături de el, Margareta Barteş sau Nicolae Vasilescu a­ LA SALA DALLES Lucrări ale artiştilor din trei judeţe duc imagini ale unei arte de „plein air“, de viziune realistă. Este vorba de o peisagisti­că luminoasă cu ac­cente de postimpresio­­nism. Detaşîndu-se de ma­niera tradiţională de tratare a subiectului, rămînid in limitele figurativului, lucrările lui Petru Popovici mărturisesc capacita­tea artistului de a e­­voca o realitate com­plexă, de a închega o ambianță muzicală. O excelentă stăpînire a tehnicii, calitatea a­­cesteia, conferă unitate lucrărilor semnate de Ion Lăzeanu care aduc un climat emo­ţional de mare fineţe, în imaginile cu mo­numentale figuri de ţărani, accentuînd asu­pra ritmurilor, feriţe­­lor semnate de Sergiu Rugină, sau in viziu­nea gravă, aspră a lui Ovidiu Paştina. O remarcabilă pre­zenţă în cadrul aces­tei expoziţii sunt tapi­seriile Lilianei Lăzea­­nu-Anastasescu. Un deosebit simţ al plasti­cităţii firului de lină modulat în compoziţii care îmbină luciditatea cu sensibilitatea, ten­sionările şi ritmările cromatice sugestive ale acestor compoziţii le conferă valoare şi stil. Cea de-a treia ex­poziţie prezentată in sălile Dalles este o primă confruntare a artiştilor din Tg. Mu­reş cu publicul bucu­­reştean, confruntare care demonstrează o admirabila consecven­ţă faţă de manifestă­rile anterioare. în ma­rea ei majoritate, arta plasticienilor din Tg. Mureş ne apare ani­mată de un puternic filon expresionist. O imaginaţie grava, vizi­bilă în modul intens, puternic de a trata motivele transpare din lucrările lui Zolcsak Sándor. O lume nu lipsită de un aer fa­bulos, folcloric, o lume de ritualuri este sur­prinsă in lucrările lui Ambrus Imre. Uneori, metaforele severe ale lucrărilor"- lui Balacz Imre au o­ vibraţie ine­fabilă, alteori retoris­mul nu lasă nici o speranţă. Fondul ul­tim al acestor lucrări pare a fi insă un acut sentiment al existenţei,­­ de o excepţională gra­vitate. Dincolo insă de variate caractere sti­­listice care diferenţia­ză creaţia artiştilor din Tg. Mureş, prezenţa peisajului specific zo­nei respective, a fol­clorului la fel de ca­racteristic străbate constant cele mai bune lucrări ale plasticieni­lor, fie că este vorba de surprinderea unor aspecte ale vieţii coti­diene, ca in lucrarea „După muncă“ de Vic­tor Datu, de imaginea tirgului sătesc sau a unor tipologii caracte­ristice transpuse de Piskolti Gabor în lu­crările sale, de sur­prinderea unor mo­mente ale peisajului, cu mijloace tradiţiona­le, de Barabas István. O sensibilitate a sti­lizării, împletită­ cu o anumită rigoare com­poziţională, am re­marcat în lucrările semnate de Nagy Pal sau Porzsolt Borbála. Apropierea de folclor prin evocarea, cu mij­loacele unui narati­­vism modern, a obice­iurilor populare este realizată de lucrările Evei Barabaş. Amploarea manifes­tării de faţă ne-a obli­gat la o sumară tre­cere în revistă, mai mult la semnalarea u­­nui fenomen artistic deosebit — prilej de a exprima in modalităţi specifice sentimente şi idei care ne aparţin nouă, caracteristice so­cietăţii noastre. Credem totuşi, pri­vind în ansamblul ei expoziţia de faţă, că ar fi necesară o mai atentă aplecare a ar­tiştilor asupra unor fenomene caracteristi­ce procesului de trans­formări de infinită complexitate pe care l-a suferit lumea noas­tră. Lipsesc încă din actuala expoziţie acele imagini care să nare­ze, să evoce, să sim­bolizeze — fapte, gîn­­duri, aspiraţii. Ar fi de dorit, ar fi de real folos pentru dezvolta­rea viitoare a acestor centre, pentru împli­nirea artistică a auto­rilor ca ei să surprin­dă şi să fixeze, cu mai multă sensibilitate, mai stăruitor, nease­muitele transformări ale peisajului, figura omului care a înfăp­tuit toate aceste trans­formări, în compoziţii ample care să recom­pună, prin intermediul unei exprimări adec­vate, o lume de muncă şi idealuri. Nu ne în­doim că viitoarele ma­nifestări vor împlini această cerinţă, vor a­­duce lucrările cu ade­vărat semnificative , pentru propria lor e­­voluţie, pentru epoca noastră — pe care le aşteptăm. Marino PREUTU Florica DINULESCU ! cinema ! .............................................— i i s Sunetul muzicii : PATRIA —­­ 1 9; 12,45; 16,30; 20,15. i \ s tntîlnirea : REPUBLICA — 8, } i 10,30; 13,15; 16; 18,45; 21,30, STA- i ) DIONUL DINAMO — 20, GRADI- 1­­ NA PARCUL HERĂSTRĂU — 20. i 1 • Mayerling (ambele serii! : LU- ' 4 CEAFARUL — 9; 12,30; 16; 19,45, 4 1 BUCUREȘTI — 9; 12,15; 16; 19,30, / 4 MELODIA — 9; 12,30; 16; 19,30, 4 ; GRADINA DOINA — 20,30, MO­ / 4 DERN — 8,30; 11,30; 14,30; 17,30; \ / 20,30, ARENELE ROMANE — 20, / I • Linişte şi strigăt : — 9,45; Săr- y­­ manii flăcăi — 12, 14; Așa am i \ venit — 16,15; 18,15; 20,15 ; CA­­­­­PITOL. i \ s Mari succese de odinioară : 1 i GRADINA CAPITOL — 19,30; 4 ) 21,30. * i s Ambuscada : VICTORIA — 9; 4 ) 11,15; 13,30; 16; 18,30; 20,45. ' i • întoarcerea doctorului Mabuse: 4 1 FESTIVAL — 9,45; 11; 13,30; 16; ' 4 18,30; 21, la grădină — 20, FAVO­ V » RIT — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; / 4 20,45, FEROVIAR — 9; 11,15; 13,30; \ 1 16; 18,15; 20,30, EXCELSIOR — 9­ , 4 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30, FLA- ) / MURA — 11, 16; 18,15; 20,30. i \ • Monstrii : CENTRAL — 8,30; } I 10,45; 13,15; 15,45; 18,15; 20,45, FLO- i ) REASCA — 15,30; 18; 20,30. 1 i s Program pentru copii : DOINA 4 4—10. * 4 s Jandarmul se însoară ; DOINA 4 4 — 11,30; 13,45; 16; 18,15; 20,30, MIO­­­­RIȚA — 11, 15; 17,30; 20.­­ 4 • Lanterna cu amintiri : TIM- ) ' PURI NOI — 9,30—20,30 în con- L 4 tinuare.­­ • Cavalerul Pardaillan ; Indrăz­­i 4 netul Pardaillan ; CINEMATECA 1 / isala Union) : 9; 12;20; 16; 19,30. 4 1 * Argoman superdiabolicul : LU- * . MINA — 9,30—16,30 în continua- 4 ) re: COTROCENI — 15,30; 18, 20,15, » î MOȘILOR — 15,30; 18, la grădină 4­­ - 20. ; L • Satul plutitor : LUMINA — 1 1 18,30; 20,45. / 4 * Profesorul Infernului : GRI- \ 1 VITA — 16; 18,15; 20,30, POPULAR / 4 — 15,30; 18. ) / * Această femeie : ÎNFRĂȚIREA / 4 ÎNTRE POPOARE — 15,30; 17,45. ) / 20. VOLGA — 16,30; 18,30; 20,30, i \ POPULAR — 20,15. 1 / • Asul de pică t BUZEȘTI — 4 \ 15,30; 18. 1 i s Străinii t GRADINA BUZEȘTI 4 ) — 20,15. / i * Pan Wol­odyjowski (ambele se- 4 ) rii) . DACIA — 8,45—20,30 în con- / i tinuare. 4­­ m Tiffany memorandum ; BU- / 4 CEGI — 10; 15,30; 17,45, la grădi- \ 1 nă — 20„ AURORA — 9; 11,15; I 4 13,30; 16, 18,15, la grădină­­* 20,15. ) / • Iubiri tăcute i UNIREA — I 4 15,30.­­ / m Așteaptă pînă se întunecă : i 4 UNIREA — 18, la grădină — 20,15. 1 / • Fraţii Saroyan : LIRA — 15,20. 4 / • Comisarul X și „Panterele al- ’ 1 bastre“ î LIRA — 18, la grădină 4 1 — 20. (T 4 s Ora hotărîtoare : DRUMUL­­ / SĂRII — 15,30. 4 y • Freddy și cîntecul preriei : J i DRUMUL SĂRII — 17,45; 20. 4 SdlNTEIA — marţi 1 septembrie 1970 note de lectură # note de lectură • note de lectură La prima vedere roma­nul lui Bujor Nedelcovici pare dificil de povestit. Dar sub suprastructura poema­tică se ascunde un schelet epic rezumabil ca oricare altul. Ultimii, ca orb's roman de bună condiţie, de­monstrează o idee cu aju­torul cîtorva experienţe umane. Este primul cîştig calitativ, şi cel mai impor­tant al cărţii, de a pleca de la o idee care să organi­zeze întreaga materie epi­că. Bujor Nedelcovici nu reprezintă în acest roman cazul romancierului fasci­nat de întîmplări pe care le povesteşte doar de dra­gul ineditului şi pitores­cului lor, ci un prozator care domină faptul brut ştiind să-l utilizeze con­form demonstraţiei sale artistice. Sub arborescenţa lirică a naraţiunii sale pu­tem căuta cheia semnifica­ţiilor­ : fiecare om are o încărcătură afectivă care-i influenţează decisiv acţiu­nile. Bujor Nedelcovici ne propune confruntarea între două personaje ultime : a­­ristocrata doamnă Rujinski şi poştaşul Petran. Calita­tea lor de a fi ul­timii este însă mult mai complexă decit ne-o ara­tă explicaţia de pînă aici. Ei nu sunt ultimii pen­­tru că reprezintă, o etapă ci şi pentru că înseamnă, nu unul d­in cazuri, şi un sfîrşit. Numitorul lor co­mun este dezrădăcinarea şi declasarea : d-na Ru­jinski supravieţuieşte ana­cronic mediului şi clasei ei in mijlocul unor existente care n-au nici un punct de contact cu fosta ei exis­tenţă. Ea este o „fostă“, în cel mai exact înţeles al cu­­vîntului, şi este intr-adevăr un ultim exemplar al cla­sei ei. Poştaşul Petrán e un om care, părăsind sa­tul, s-a stabilit la ora­ unde îşi schimbă ocupaţia, fără a se putea adapta complet noii existenţe. Nici d-na Rujinski, nici poştaşul Petran nu se pot aclima­tiza cu uşurinţă în noul pei­saj. In înfruntarea dintre ei,­­ de o parte va sta o fiinţă subtilă şi îndrăzneaţă în momentele limită, de cea­laltă un om precaut, neîn­crezător şi tenace, deprinsa rezolva cele mai complicate lucruri fără ajutorul alt­cuiva. Fosta actriţă, d-na Rujinski, va căuta să sa­crifice pe Petrán pentru o vină care planează asupra amindurora, moartea soţu­lui ei, învingător, dar învingător fără trofeu, un învingător moral, va fi Pe­trán, deoarece din cauza plusului de suspiciune nu va fi în stare să-şi de­monstreze victoria. In mo­­mentele-cheie el rămîne prizonierul acelei experien­ţe moştenite, prudente, bă­nuitoare, care-i dictează comportamentul. Desigur, d-na Rujinski este un personaj interesant in­ ro­man şi pare a deţine un rol important dacă nu chiar primul. Cartea n-a fost însă scrisă pentru fos­ta­­ actriţă, poposită în mod bizar intr-un cartier prăfuit al unui oraş de provincie. Ea este dedicată de la în­ceput şi pînă la sfîrşit unui singur personaj : fos­tului pădurar Petron. în­treg romanul este un elo­giu adus unui ins cinstit, rupt — din motive nemăr­turisite în carte­a de me­diul natal, fără capacitatea adaptării la noua situaţie, victimă a unor determi­nări particulare. Bujor Ne­delcovici descrie, desigur, un expresiv caz limită. Deşi mediul e cel orăşenesc, ro­manul nu e dedicat vieţii citadine decit ca ricoşeu al existenţei însinguratului şi straniului postaş pe care autorul l-a vrut memora­bil ; in intenţia prozatoru­lui el trebuia să fie, pro­babil, o altă ediţie a lui Mink din Yoknapatawpha lui Faulkner, şi el păstrea­­ză, într-adevăr, cîteva linii care ne ajută să facem a­­propierea. Ţinta autorului era de a ne face să înţe­legem subtila legătură din­tre om şi mediul său, din­tre om şi clasa sa, dificul­tatea depăşirii unor prede­terminări. D-na Rujinski nu vrea să renunţe la ideea superiorităţii clanului său — de mult dispărut de pe scena socială — şi se sinu­cide. Petron iese singur din scenă. Toată istoria acestei confruntări a lui Petran cu d-na Rujinski este desfă­şurată cu meandre compli­cate de autor. Bujor Ne­delcovici este un scriitor care încearcă să ne con­vingă că realul este mai puţin plat, mai puţin banal şi că totul este să ştii cum să-l priveşti, să găseşti un­ghiul cel mai favorabil dezlegării lui. Naraţiunea sa se distinge tocmai prin succesiunea de unghiuri fa­vorabile înţelegerii temei sale. Tentativa e de a re­constitui acel flux care in­tegrează toate detaliile existenţei, care ne ajută să nu mai receptăm o in­­tîmplare, doar pe unia din faţetele ei, ci în dependenţa de un plan mai înalt. De obicei, o moarte sau o crimă intr-un cartier mărginaş sunt explicate prin motive imediate. Scriitorul pro­cedează în cazul nostru la lungi anchete morale, so­ciale, istorice desfăşurate cu plasticitate şi lirism. Ultor fapte care ar fi putut să rămînă la stric- * tul interes al senzaţionalu­lui li se adaugă densitatea de înţelesuri pe care o au faptele aflata Intr-o re­ţea dilematică mai pro­fundă. Toate aceste calităţi nu ne împiedică să constatăm că pe alocuri romanul dă sentimentul de ceva dej­a văzut. Scenele cu tineri blazaţi, pierzindu-şi vremea prin baruri, cu fete inde­pendente şi nostalgice, cu adolescenţi inadaptabili, cu trompetişti şi auditori me­lancolici, întîlnite şi în pro­zele celei mai proaspete­­ promoţii de prozatori, revin şi la Bujor Nedelcovici. Ele sînt in majoritatea cazuri­lor un ecou — cînd nu o imitaţie stîngace — a lite­raturii lui Saroyan sau Sal­­linger. Tehnica este prelua­tă, cu eroi cu tot, şi planta­tă în nişte realităţi cu care cel mai adesea nu se pun de acord. Bujor Nedelco­vici reuşeşte în mai mare măsură asimilarea unui a­­semenea model exterior în cazul poştaşului Petran, dar uneori n-o realizează cu aceeaşi şansă în cazul me­diului acesta straniu şi bi­zar cu un pictor refugiat intr-o mansardă, cu­ un trompetist care refuză tot ceea ce nu ţine de trompeta sa etc. Aglomerarea de ca­zuri şi de trăsături psiholo­gice de excepţie, fără o justificare solidă, minează citimea de realism necesar a cărţii. De altfel, aici se află şi minusurile acestui talent remarcabil observate cu promptitudine de criti­că : un accent prea mare pe latura lirică în dauna ob­servaţiei sociale mai adînci, impusă de chiar problema romanului. Prin romanul lui B. Nedelcovici proza de cea mai recentă formaţie marchează un plus de soli­ditate artistică, dar litera­tura lui poate fi pîndită de aceleaşi primejdii care au subminat autori ce au debu­tat zgomotos pe teme şi motive asemănătoare. Lipsa de perspectivă a orizontului social, reluarea aceloraşi motive, cu rezonanţe vizi­bil livreşti, insistenţa lirică sunt defecte deja semna­late, împlinirile sunt posibile printr-o abordare mai pru­dentă a sugestiilor unor modele literare care, cum se vede, nu se armonizea­ză în cadrul şi problemati­ca noastră socială. Mihai UNGHEANU Bujor NEDELCOVICI: „ULTIMII“ Premiere cinematografice: I NTÍLNIREA O coproducție franco-italiană. Regia : Jean Delannoy. Cu : Annie Girardot, Andréa Parisy, Odile Versois, Jean-Claude Pascal. Congresul internaţional de fizică AMPERE (Urmare din pag. I) paralele, 23 de probleme principale din domeniul rezonanţelor magnetice şi fenomenelor asociate. Problemele la care ne referim acoperă un spec­tru larg de cercetări şi aplicaţii, din multe ramuri ale ştiinţelor. Ne în­găduim să enumerăm doar citeva : cristale iradiate ; radicali liberi ; pro­prietăţile feroelectricilor ; sisteme or­donate magnetic ; rezonanţa de spin a electronilor de conducţie din me­tale ; magnetooptica ; rezonanţa mag­netică nucleară în chimie­ fizică ; mişcarea moleculară ; studiul cova­­lenţei in cristale ; metode şi instru­mente ; rezonanţa nucleară şi struc­tura materialelor şi altele. Pe aseme­nea subiecte se vor ţine conferinţe de sinteză şi 250 de comunicări origi­nale. Avem bucuria să constatăm că şcoala românească de fizică are o prezenţă deosebit de activă la acest congres, urmind să comunice un nu­măr însemnat de lucrări ştiinţifice, pe o arie largă de teme. Sunt însă pre­zente nu numai laboratoare de fizică din ţara noastră, ci şi cele de chimie, biologie sau de tehnică. Faptul că al XVI-lea Congres de fizică AMPERE se ţine în Bucureşti are o dublă semnificaţie. Mai întâi, este o recunoaştere a contribuţiei tot mai însemnate pe care fizica româ­nească o aduce la patrimoniul ştiin­ţei în lume, ca urmare a condiţiilor deosebit de favorabile şi a sprijinu­lui permanent pe care partidul şi gu­vernul nostru, statul socialist român, le acordă cercetării în general şi fi­zicii atomice şi nucleare, îndeosebi, pe de altă parte. Capitala ţării noas­tre — cunoscută în toată lumea pen­tru ospitalitatea sa — va întruni la acest congres un însemnat număr de personalităţi ştiinţifice din 30 de state, sute de specialişti din domeniul re­zonanţelor magnetice şi fenomenelor asociate, care îşi vor dezbate rezulta­tele cercetărilor lor, îşi vor confrunta opiniile şi vor analiza perspective. In acest cadru, contactul dintre fizicie­nii noştri cu reprezentanţi de frunte ai cercetării de fizică din laboratoa­rele de peste hotare va permite sta­bilirea unor noi cooperări interna­ţionale şi, totodată, un valoros schimb de informaţii ştiinţifice. Prezenţa la Congresul al XVI-lea AMPERE a numeroase personalităţi ştiinţifice de renume mondial, cum situ­ prof. A.­Kastler, laureat al pre­miului Nobel — unul din membrii fondatori ai Asociaţiei AMPERE, dr. S. Eklund, directorul general al A­­genţiei Internaţionale pentru Energia Atomică — Viena, prof. R. Frey­­mann, preşedintele­­Asociaţiei AM­PERE, acad. A. Kitaigorodski şi prof. Altschuler din U.R.S.S., prof. E. Rudberg, preşedintele Societăţii Eu­ropene de Fizică, şi mulţi alţii, ală­turi de sute de cercetători tineri, ne îndreptăţeşte să apreciem că această reuniune de prestigiu va fi un mo­ment important în activitatea con­sacrată dezvoltării fizicii contempo­rane. Expoziţia de aparatură ştiinţifică şi de aplicaţii nucleare, organizată cu ocazia Congresului al XVI-lea AMPERE, la care participă Institutul de fizică atomică, alături de firme reputate cum ar fi Bruker (R.F.G.), Tesla (Cehoslovacia), Thomson , Houston (Franţa), Varian (S.U.A.), Jed­ (Japonia), va oferi participanţi­lor posibilitatea de a cunoaşte insta­laţii moderne, destinate cercetării în domeniul rezonanţelor magnetice şi al fenomenelor asociate. In calitate de gazde, ne vom stră­dui ca participanţilor la cel de-al XVI-lea Congres internaţional de fizică AMPERE, să le oferim cele mai bune condiţii de lucru şi apoi posibilitatea de a cunoaşte cite ceva din frumuseţile patriei noastre, din înfăptuirile harnicului popor român. teatre î----------------—! I • Teatrul satiric-muzical „C. Tă- 1 T nase“ (grădina Boema) : Sonatul i­­ Lunii — 20. ^

Next