Scînteia, septembrie 1970 (Anul 39, nr. 8533-8562)
1970-09-16 / nr. 8548
PAGINA 2 O ÎNTUNECATĂ PAGINĂ DE ISTORIE DEPĂŞITĂ PRIN LUPTA EROICĂ A POPORULUI CONDUS DE PARTIDUL COMUNIST ROMÂN în urmă cu trei decenii, la 6 septembrie 1940, puterea de stat din ţara noastră a fost acaparată de dictatura militaro-fascistă de tristă memorie. Eveniment tragic, în urma căruia România avea să trăiască una din cele mai Întunecate, mai negre pagini din istoria sa, întreg cortegiul consecinţelor nefaste al instaurării dictaturii militaro-fasciste a adeverit întru totul aprecierile Partidului Comunist Român care, ataşat ferm intereselor fundamentale ale clasei muncitoare şi tuturor oamenilor muncii, însufleţit de patriotism, chemase masele la luptă hotărîtă pentru a bara calea fascismului în România. Avertizind asupra primejdiei naţionale pe care o reprezenta acesta, P.C.R. arătase cu claritate că „instaurarea unei dictaturi militaro-fasciste In România ar însemna o dictatură sângeroasă, teroristă a virfurilor capitaliştilor şi marilor moşieri contra muncitorimii, ţărănimii şi naţionalităţilor asuprite, desfiinţarea tuturor partidelor, urmărirea tuturor elementelor intelectuale progresiste, interzicerea oricărei manifestări libere de gîndire, nemărginită reacţiune şi aruncarea României într-o stare de sălbăticie şi de barbarie“. * Instaurarea dictaturii militare-fasciste In România a devenit posibilă atit datorită împrejurărilor externe, cît şi situaţiei interne a ţării, poziţiei adoptate de diverşi factori ce acţionau pe arena politică şi raportului de forţe dintre ei. Este încă vie în memoria celor care au trăit acele vremuri situaţia tragică creată în Europa la sfîrşitul deceniului al 4-lea, ca urmare a ascensiunii fascismului. Acaparînd puterea politică în citeva din statele mari ale Europei — Italia, apoi Germania şi Spania — fascismul devenise una din marile forţe politice şi militare pe continent, punînd într-o gravă primejdie libertatea popoarelor, securitatea şi pacea generală. Deosebit de ameninţător se manifesta nazismul german, cel mai feroce dintre regimurile fasciste, care urmărea să-şi asigure dominaţia mondială, să transforme toate celelalte popoare în sclavi şi vasali ai celui de-al III-lea Reich. După ce a ocupat Austria şi Cehoslovacia, după ce a atacat şi cotropit Polonia, dezlănţuind cel de-al doilea război mondial. Germania hitleristă a ocupat Franţa, Belgia, Olanda şi alte state, subordonîndu-şi practic aproape toate ţările continentului, instaurînd in cadrul lor „noua ordine“ hitleristă care însemna teroare sălbatică, jaf, exterminarea în lagăre ale morţii a milioane de fiinţe omeneşti. Fascismul exercita o presiune imensă asupra continentului. Spre sfîrşitul anului 1940, Uniunea Sovietică rămăsese principalul obstacol în calea planurilor de cotropire a întregii Europe. In Germania se intensificau cu febrilitate pregătirile pentru dezlănţuirea războiului împotriva U.R.S.S. Datorită resurselor sale, cît şi poziţiei strategice cheie pe care o ocupa în sud-estul continentului, Romănia constituia un obiectiv important în planurile expansioniste ale naziştilor. Mai ales după acordul de la München, care a deschis drum larg Germaniei spre ţările din sudul şi estul Europei, s-au intensificat presiunile acesteia asupra României, s-a conturat tot mai mult atragerea României spre orbita politică a Germaniei hitleriste. Legăturile cu puterile occidentale — Franţa, Anglia — slăbesc tot mai mult. România rămîne tot mai izolată în faţa expansiunii hitleriste, a politicii sale de forţă, teroare şi intimidare. în aceste condiţii a fost posibil ca României să i se impună, în august 1940, Dictatul de la Viena, prin care o parte a Transilvaniei a fost predată aliatului Germaniei hitleriste, Ungaria horthystă. Avînd nevoie de resursele materiale şi umane ale României in războiul antisovietic pentru care se pregătea şi ţinînd seama de o serie de alţi factori de ordin politic şi strategic. Reich-ul german era interesat să-şi subordoneze România prin instaurarea la cîrma acesteia a unui guvern fascist, care să-i asigure subordonarea ţării şi satisfacerea cerinţelor Germaniei. Atingerea acestui obiectiv a fost înlesnită de situaţia politică internă creată în România, ca urmare a politicii cercurilor guvernante de continuă cedare în faţa presiunilor Germaniei hitleriste şi grupărilor fasciste din interior. Este ştiut că virfurile reacţionare ale burgheziei şi moşierimii, mari financiari autohtoni, ca N. Malaxa, Max Auschnit, D. Mociorniţa şi alţii, politicieni reacţionari ca A. C. Cuza, Vaida „Voievod", au sprijinit moral, dar mai ales material, ascensiunea fascismului în România. Conducătorii aşa-ziselor „partide istorice" în special Iuliu Maniu, prin politica lor duplicitară, mergind pînă la Încheierea unui pact de „neagresiune" — practic o alianţă electorală Intre Garda de fier şi Partidul naţional-tărănesc. în decembrie 1937 — nu au făcut decit să dea un gir politic legionarilor, să le permită să se drapeze in haina unei „formaţii politice naţionale". La deschiderea căii mişcării legionare spre acapararea puterii a contribuit, într-o măsură insemnată, politica monarhiei, instaurarea in 1938 a dictaturii regale a lui Carol II. Restrîngînd şi mai mult, drastic drepturile şi libertăţile cetăţeneşti şi interzicind activitatea partidelor politice, intensificînd măsurile represive Împotriva forţelor democratice, dictatura regală a dat o gravă lovitură democraţiei burgheze, a uşurat manevrele grupărilor fasciste. In politica externă, dictatura regală a luat cursul unor concesii tot mai mari economice şi politice faţă de Reich, netezind practic drumul subordonării ţării Germaniei hitleriste. Politica de trădare a intereselor poporului, promovată de dictatura regală şi de partidele „istorice", a avut drept urmare totala discreditare şi compromitere a acestora. S-a creat astfel în România o gravă criză politică, a cărei soluţionare Reich-ul şi cercurile prohitleriste din interior au văzut-o în instaurarea unei dictaturi militare fasciste. Sub presiunea lor, in primele zile ale lui septembrie 1940, cea mai mare parte a prerogativelor regale a fost trecută în mîinile generalului Antonescu, care avea vechi legături cu legionarii. „Cred că în persoana lui — scria ministrul Germaniei la Bucureşti, Wilhelm Fabriţius, in raportul trimis la Berlin la 5 septembrie 1940 — am găsit un om în fruntea guvernului român care este ferm hotărît să execute importantele noastre cereri aici...“. Liderii P.N.Ţ. şi P.N.L., Maniu şi Brătianu, continuind vechea lor politică, ale cărei coordonate permanente erau anticomunismul şi antisovietismul, teama de masele populare, şi-au manifestat acordul cu aducerea la putere a unui guvern care să se bucure de încrederea celui de-al III-lea Reich. La 14 septembrie, I. Antonescu a alcătuit guvernul, in care, cu excepţia ministerelor militare şi economice (in fruntea cărora au fost instalaţi militari şi unii specialişti în domeniul economiei aparţinînd partidelor „istorice") toate departamentele au fost încredinţate căpeteniilor legionare. Intre Antonescu şi mişcarea legionară a intervenit o Înţelegere precisă in privinţa orientării şi colaborării politice. ★ „Garda de fier" se arătase de mult ca o mişcare antidemocratică şi antipopulară, teroristă, criminală, ca un mare pericol pentru interesele naţionale fundamentale ale poporului român. Recrutindu-şi adepţii in principal din elementele declasate, din drojdia societăţii, legionarii au desfăşurat o deşănţată demagogie socială, recurgînd la o mistică nebuloasă, la fanatismul religios şi diversiunea rasistă, îmbibaţi de ură sălbatică împotriva comuniştilor. Împotriva ideilor de democraţie, libertate socială şi naţională, legionarii au promovat asasinatul şi schingiuirea in viaţa politică a ţării. Oricine se ridica in apărarea democraţiei, intereselor patriotice fundamentale, împotriva aservirii României către Germania hitleristă era taxat ca duşman de moarte şi trecut pe sinistrele „liste negre". întregul drum spre putere al mişcării legionare a fost presărat de crime ; doi preşedinţi de Consiliu de miniştri — I. G. Duca şi Armand Călinescu au fost ucişi cu pistoalele de echipe legionare, primul în 1934, cel de-al doilea în ziua de 21 septembrie 1939. Ceea ce, în decursul anilor, complicii şi sprijinitorii legionarilor încercaseră să „scuze" şi să prezinte ca „acte intîmplătoare" sau „excese" ale mişcării a fost ridicat la rangul de politică de stat prin instaurarea guvernării fasciste, mişcarea legionară dezvăluindu-şi astfel pe deplin chipul odios. Aşa cum sublinia tovarăşul Nicolae Ceauşescu in expunerea prezentată cu prilejul aniversării a 45 de ani de la crearea P.C.R., „mişcarea legionară, agentura hitlerismului in România, aservită in întregime imperialismului german, a dus o politică profund antinaţională, prejudiciind grav interesele poporului român, în cîrdăşie cu reprezentanţii burgheziei monopoliste, ea a trădat interesele poporului, a subordonat ţara dominaţiei Germaniei hitleriste, punind in pericol Însăşi existenţa României ca stat independent şi suveran". Legionarii au proclamat ca unul din principalele lor puncte programatice realizarea unei strînse alianţe cu Germania hitleristă. Ceea ce afirmase Corneliu Codreanu, căpetenia „Gărzii de fier", că din 48 de ore de la biruinţa mişcării legionare, România va avea o alianţă cu Roma şi Berlinul" s-a in ,făptuit — cu consecinţele nefaste , decurgînd din aceasta. La scurt timp după venirea legionarilor la putere, frontierele ţării au fost deschise în faţa trupelor naziste, iar guvernul fascist a aderat la pactul tripartit, România fiind înglobată astfel în blocul politico-militar al statelor de sub hegemonia Germaniei. S-a vădit, astfel, că demagogia naţionalist-şovină nu a însemnat decit o perdea de fum pentru camuflarea celei mai cinice trădări a intereselor naţionale. Guvernanţii legionari s-au dovedit a nu fi nimic mai mult decit simpli agenţi plătiţi ai Germaniei fasciste, instrumente docile şi servile ale naziştilor în vederea subjugării României. Infendarea politică, sfîrtecarea teritoriului naţional, ocuparea României de către trupele naziste au fost însoţite de adînca subjugare economică a ţării de către Germania hitleristă. Potenţialul industrial a fost pus să lucreze în slujba intereselor Germaniei hitleriste şi a planurilor sale de agresiune ; consiliile de administraţie ale întreprinderilor au fost impînzite de reprezentanţi ai naziştilor. Bogăţiile ţării, resursele ei, petrol, cereale, lemn erau smulse poporului, transportate in Germania. Concomitent, au fost puse la dispoziţia Reichului căile de comunicaţii, întregul comerţ exterior. Dictatura militaro-fascistă a săvirşit crima monstruoasă de a fi împins ţara in războiul antisovietic contrar voinţei întregului nostru popor, care l-a privit ca un război nejust, odios, potrivnic intereselor sale fundamentale. Floarea tineretului român secerată, sutele de mii de morţi şi mutilaţi, uriaşele distrugeri, pagubele materiale imense (aproape jumătate miliard de dolari la cursul din 1938), ruina economică a ţării — iată la ce a condus, in cele din urmă, fascismul. Pe plan intern, trăsătura definitorie a guvernării legionare a constituit-o teroarea sălbatică. Lichidarea oricăror drepturi şi libertăţi democratice, înăbuşirea voinţei de luptă a maselor pentru apărarea independenţei naţionale a ţării şi a intereselor vitale ale poporului român au format obiectivul statornic al politicii legionare. Orice acţiune sau manifestare democratică a devenit obiectul măsurilor represive ale sinistrei „poliţii legionare" aflată sub nemijlocita conducere a Gestapoului. Prigoana fascistă a fost îndreptată împotriva tuturor forţelor patriotice, în primul rind a clasei muncitoare şi a Partidului Comunist Român. Din primele momente ale preluării puterii, bandele fasciste s-au năpustit asupra celor mai buni fii ai poporului — comuniştii, antifasciştii. Ţara a fost împînzită cu lagăre şi temniţe, în care au fost aruncaţi mii de comunişti şi antifascişti. Mîinile legionarilor sunt pătate de singele unor asemenea eroi ai clasei muncitoare ca Constantin David, Ocsko Tereza, asasinaţi mişeleşte. Oamenipolitici burghezi care se situaseră pe poziţii antifasciste au devenit, de asemenea, victime ale terorii legionare. In zilele de 24— 26 noiembrie 1940, grupuri de asasini din „poliţia legionară" au împuşcat in închisoarea Jilava şi în localul poliţiei din Bucureşti 67 de foşti demnitari superiori, printre aceştia numărîndu-se generalul Gheorghe Argeşeanu, fost prim-ministru. In aceleaşi zile au fost răpiţi din locuinţele lor şi asasinaţi marele istoric Nicolae Iorga, fost prim-ministru , strălucitul savant, figură de mare prestigiu internaţional a poporului român a fost găsit aruncat intr-un şanţ de drum, cipruit de gloanţe şi batjocorit. Tot atunci au fost asasinaţi profesorul universitar Virgil Madgearu, fost ministru, Victor Iamandi, fost ministru al justiţiei. Este cunoscut şi tristul desnodămînt al profesorului universitar Petre Andrei, care, anticipînd ridicarea sa de către legionari, şi-a pus singur capăt zilelor. După modelul hitleriştilor, legionarii au ridicat rasismul la rangul de politică de stat. Dezlănţuind un adevărat dezmăţ rasist, ei au organizat o vastă acţiune de prigonire, discriminare şi persecuţie împotriva evreilor şi altor naţionalităţi, conlocuitoare — de la impunerea unei legislaţii rasiste, confiscarea avutului, evacuarea din locuinţe, eliminarea din şcoli, pînă la pogromuri, incendieri şi asasinate. Crima şi jaful au atins culmea in zilele de dezmăţ ale rebeliunii legionare din ianuarie 1941. Aceasta a avut loc in condiţiile declanşării luptei dintre Antonescu şi conducătorii „Gărzii de fier", fiecare grupare tinzînd să-și asigure monopolul puterii. Divergentele ivite au dus, in zilele de 21—25 ianuarie 1941, la încercarea legionarilor de a acapara in Întregime puterea pe calea unui puci, căpeteniile legionare contind pe sprijinul hitleriștilor. Crimele au fost săvîrşite sub directul patronaj al Germaniei hitleriste. Referindu-se la asasinatele politice ce avuseseră loc cu cîteva zile înainte, Himmler scria căpeteniei legionare Horia Sima, la 5 decembrie 1940 : „O asemenea măsură este justă, pentru că ea nu poate fi adusă la Îndeplinire niciodată de justiţia ordinară, care este legată de paragrafe şi va depinde întotdeauna de un formalism al paragrafelor... Pentru mine, în calitate de Reichsführer SS şi şef al poliţiei germane, se înţelege de la sine că voi da in orice privinţă concursul meu, atit cu sfatul cît şi cu fapta, statului român şi mişcării legionare". Faptul că hitleriştii au ales. In situaţia creată, gruparea militară a guvernului fascist antonescian nu a însemnat abandonarea mişcării legionare. Generalul Hansen arăta că sprijinirea lui Antonescu s-a făcut fără „prejudiciul sentimentelor de amiciţie faţă de legiune". De altfel, după rebeliune, prin grija Gestapoului, şefii legionari au fost adăpostiţi în Germania, ca echipă de rezervă. Conducerea nazistă de la Berlin a avut adeseori grijă să reamintească vasalilor de la Bucureşti de existenţa acestei „piese de schimb". Crimele şi actele huliganice săvârşite pe multiple planuri de legionari au demascat total „Garda de fier“ in faţa maselor, au deschis ochii acelora pe care legionarii reuşiseră să-i deruteze vremelnic cu lozinci demagogice. Intenţia iniţială a conducătorilor celui de-al treilea Reich de a face din „Garda de fier" baza politică a regimului fascist din România a eşuat. Ei şi-au dat seama că in guvernarea ţării, nu se mai puteau bizui pe legionari, total compromişi şi respinşi de popor. înlăturarea legionarilor de la crima ţării în ianuarie 1941 s-a produs pe fondul unei stări de spirit net, categoric antilegionare a maselor celor mai largi. Poporul nostru i-a privit întotdeauna pe legionari cu minte şi repulsie — ca pe o grupare, o minoritate străină de aspiraţiile şi interesele sale, de factura sa psihică şi morală, de tradiţiile sale democratice şi umaniste. împotrivirea faţă de dictatura militarofascistă reprezenta in fapt continuarea luptei împotriva reacţiuni şi fascismului, a dominaţiei imperialismului străin, dusă cu eroism încă cu mult timp înainte de declanşarea celui de-al doilea război mondial, de forţele democratice, progresiste ale societăţii româneşti, in frunte cu P.C.R. Tocmai datorită acestei lupte, desfăşurate cu participarea unor largi forţe sociale, a diferitelor cercuri progresiste, a unor remarcabile personalităţi, s-a reuşit să se stăvilească pentru un timp ascensiunea spre putere a organizaţiilor fasciste. Starea de spirit antifascistă a poporului a constituit acel teren fertil pe care au dat rod chemările P.C.R. Regimul dictatorial s-a văzut tot mai izolat de popor, ca în faţa unui zid de granit, pe care Partidul Comunist Român a înscris de la început deviza : „La lupta revoluţionară pentru doborîrea dictaturii militaregardiste Din ilegalitatea adincă în care se afla, P.C.R. nu a încetat nici o clipă să se adreseze clasei muncitoare, maselor largi, chemindu-se la luptă pentru sabotarea politicii dictaturii fasciste şi eliberarea ţării de sub jugul fascist, pentru ieşirea din războiul antisovietic şi alăturarea României la coaliţia antifascistă, pentru totala nimicire a fascismului, pentru instaurarea unui regim de reală democraţie. Răspunzînd chemărilor înflăcărate ale partidului, pătrunse de patriotism şi de internaţionalism proletar, clasa muncitoare, forţele patriotice ale ţării s-au angajat într-o luptă grea, eroică, ce a presupus mari jertfe şi sacrificii din partea poporului, pînă la răsturnarea dictaturii fasciste. Victoria Insurecţiei armate de la 23 August 1944, operă a luptei forţelor largi patriotice şi democratice coalizate în jurul partidului comunist, a dat o lovitură de moarte fascismului. Sentinţa istoriei, a poporului, a fost necruţătoare cu cei ce aduseseră ţara in pragul unei catastrofe naţionale. Cu ultimele zvircoliri, bandele legionare şi-au mai arătat Încă o dată, in acei ani, faţa hidoasă, Incercind să se aşeze de-a curmezişul drumului pe care păşea poporul făurindu-şi noua sa istorie , sub gloanţele rămăşiţelor fasciste, legionarilor, au căzut nu puţini comunişti, oameni ai muncii în lupta pentru instaurarea şi consolidarea puterii populare. Sub steagul partidului, poporul român şi-a croit drum spre o viaţă nouă, şi-a dobîndit libertatea naţională şi socială, sub acelaşi steag a înălţat edificiul socialismului şi înaintează neabătut pe calea înfloririi patriei. Mersul istoriei s-a dovedit ireversibil, confirmind că, oricare ar fi vicisitudinile la care este supus un popor, voinţa sa nu poate în cele din urmă să nu triumfe ! Gh. I. IONIŢA doctor în istorie 30 DE ANI DE LA INSTAURAREA DICTATURII MILITARO-FASCISTE (Urmare din pag. I)torită acestui fapt, mare lucru nu s-a făcut nici in privinţa pregătirii depozitelor. Afirmaţia interlocutorului nostru că ele s-ar afla „spoite şi dezinfectate" nu rezistă decit parţial la o confruntare cu realitatea. In afară de silozul propriu de 200 tone, pus la punct, cele ale C.A.P. Valea Mare şi Cîmpulung Muscel, pe care centrul urmează să le închirieze, arată şi acum aşa cum au ieşit din iarnă : murdare, pline de lăzi şi resturi de produse, fără lumină. Vizităm in continuarea raidului un alt centru al I.L.F. Argeş , cel din Ştefăneşti. După multe ezitări, Ion Zărnescu, şeful depozitelor, recunoaşte că nu ştie ce cantitate de mere va fi vistozată aici pentru iarnă. In privinţa silozurilor, ele nu numai că nu sunt pregătite, dar pentru unele nici nu s-a stabilit măcar unde vor fi amplasate. Ce aşteaptă oare organele I.L.F. î Să vină toamna şi Îngheţul, iar merele să stea, ca anul trecut, cu grămezile, pe jos, pînă in prag de iarnă . Veştile pe care le primim din judeţul Bistriţa Năsăud — un alt mare producător de fructe — sunt de bun augur. Tovarăşul Ioan Doroftei, directorul întreprinderii de legumefructe Bistriţa, afirma că, in anii trecuţi, datorită insuficienţei spaţiilor de depozitare, circa 3 000 tone de fructe nu aveau condiţii corespunzătoare de păstrare. „Anul acesta — ne-a spus dinsul — a fost terminat depozitul complexului de legume — fructe din Bistriţa, cu o capacitate de depozitare, in camere frigorifice, de 3 000 tone, iar in sala de sortare şi ambalare , de 2 000 tone. Aici, condiţiile de temperatură sunt dirijate. Pentru producţia de fructe din viitorii ani, complexul va fi extins in trei etape. In etapa I se va realiza şi noua secţie de semiindustrializare, a cărei construcţie a şi Început. Ea va intra în funcţiune în prima jumătate a anului viitor. Investiţiile care se alocă in viitorul cincinal pentru extinderea acestui complex se ridică la 92 milioane lei ; ele se vor materializa în realizarea unei capacităţi de depozitare în camere frigorifice de peste 12 000 tone". Capacitatea complexului din Bistriţa este, deocamdată, limitată şi nu poate satisface toate cerinţele. Este necesar, deci, ca şi celelalte centre să-şi pună la punct propriile depozite de însilozare. C.L.F. Beclean are „în plan" montarea a încă două depozite metalice, ce însumează o capacitate de 140 tone. Amplasarea acestora a fost hotărîtă în satele Cireşoaia şi Braniştea, care au producţii mari de fructe. Pînă acum însă, ele nu au putut fi montate din lipsa terenului corespunzător. După cum spunea şeful C.L.F. Beclean, A. Orban, conducerea C.A.P. nu vrea să ofere teren pentru amplasament. Sunt de neînţeles motivele pentru care consiliul de conducere al C.A.P. Braniştea intîrzie să soluţioneze această problemă, cu atit mai mult cu cît 7 luni pe an depozitele se vor afla la dispoziţia cooperativei. In plus, sortarea şi pulparea fructelor s-ar putea efectua pe loc, fără a mai fi necesar transportul lor pînă la Beclean. Vizităm, in continuarea raidului, un alt judeţ cu specific pomicol — Vîlcea. Aici, spre deosebire de alte judeţe, producţia de fructe se anunţă mult mai bogată. Suntem nevoiţi să însoţim această constatare îmbucurătoare de una mai neplăcută : recoltarea fructelor nu se desfăşoară un ritm satisfăcător. Iată cîteva fapte care atestă acest lucru : din producţia de prune, estimată la 25 000 tone, nu se recoltaseră pînă la 12 septembrie decit 11 500 tone In multe cooperative agricole, cu producţii de zeci şi zeci de tone, recoltarea nu s-a făcut nici măcar în proporţie de 50 la sută. La C.A.P. Bujoreni, spre exemplu, din 280 tone de prune, producţie evaluată, s-au recoltat pînă acum numai 50 de tone ! C.A.P. Călimăneşti şi-a estimat producţia la 893 tone, dar n-a recoltat nici jumătate. Dacă recoltarea şchioapătă, să vedem cum se prezintă pregătirea condiţiilor pentru depozitare , nici aici, lucrurile nu stau mai bine. Aşa cum ne spunea tovarăşul Marin Bălan, vicepreşedinte al consiliului popular judeţean şi director al Direcţiei agricole judeţene, spaţiile de depozitare sunt asigurate numai în procent de 75 la sută. De ce ? Nu sunt capacităţi disponibile ? Sunt. In cele 9 silozuri existente in judeţ, s-ar putea depozita o cantitate de fructe mult mai mare decit cea prevăzută a se obţine. Dar silozurile nu au fost încă amenajate. La Păuşeşti-Măglaş, de pildă, ventilatoarele n-au fost puse in funcţiune ba pentru că cooperativa n-a avut bani să plătească instalatorii, ba — cînd avea bani — pentru că n-a găsit instalatori. Uşile silozului de la C.A.P. Călimăneşti n-au mai fost deschise tocmai din primăvară, pe motiv că el va fi închiriat... I.L.F. Rm. Vîlcea. Iar beneficiarii nu le-au deschis în speranţa că vor „prelua" depozitul gata.... pregătit. O situaţie negativă există in unele C.A.P., unde ritmul de preluare a producţiei este încă lent. Spre exemplu, la Roieşti, Cersnegeşti, Lădeşti, Lăpuşata ş.a., prunele stau nerecoltate pentru că „I.L.F. Vîlcea nu trimite lăzi“. întrebaţi, cei de la I.L.F. susţin că au trimis in reţea ambalaje pentru 6 000 tone, dar că acestea sunt folosite de cooperativele agricole in alte scopuri. Pe cine să mai crezi ? Cert este că, în urma acestor neînţelegeri, cantităţi importante de fructe, in stare proaspătă, se depreciază şi iau în ultimă instanţă calea bazinelor pentru borhot, în loc să fie conservate pentru iarnă. Cel puţin pentru unele situaţii, cum sunt cele pe care le vom cita in continuare, organele I.L.F. poartă întreaga vină , prunele care trebuia să fi fost ridicate de la C.A.P. Buciumeşti în zilele de 27 şi 28 august au fost preluate cu o intîrziere de 3 şi, respectiv, 4 zile. La fel la Boteşti, unde în loc de 29 şi 30 august, prunele au fost ridicate abia după o săptămînă. In acest fel, fructele se depreciază în cîmp, înainte de a ajunge la consumator. Semnificativ este faptul că, deşi aceste deficienţe s-au manifestat şi anul trecut, conducerea I.L.F. Rm. Vîlcea nu a găsit nici pînă în prezent soluţia potrivită pentru a le pune capăt. Din judeţul Bacău, fermele Beneşti, Vultureni, Măldăreşti (ale I.A.S. Sascut), cele de pe dealurile Godovani, Caşinului şi Plopanei anunţă o recoltă deosebit de bogată de mere, prune şi nuci. Şi aici, cele mai mari cantităţi de fructe vor fi preluate — şi anul acesta — de către unităţi ale I.L.F. In acest scop, la Bacău este prevăzut să fie dat in exploatare, la 30 septembrie, un complex modern de depozitare şi valorificare a legumelor şi fructelor, cu o capacitate de 6 500 tone. Se apropie scadenţa. Care este stadiul lucrărilor pe şantierul acestui obiectiv ? Răspunsul primit din partea tovarăşului Dumitru Garbur, directorul I.L.F. Bacău, nu este deloc optimist . — Deşi ne aflăm în al treilea an de la începerea lucrărilor, constructorul (Trustul de construcţii Bacău) tărăgănează in mod nejustificat terminarea şi darea in exploatare a complexului. După ritmul în care se lucrează, nu prea sunt speranţe ca acest complex să fie dat în folosinţă integral in actualul sezon. Afirmaţia directorului se bazează şi pe alte considerente. Pe şantier nu au sosit încă — şi nici nu vor sosi curînd — circa 60 de instalaţii şi utilaje, printre care elevatoare de diferite tipuri, linia de deshidratat, linia de sortare şi calibrare a merelor şi altele, de care depinde intrarea in funcţiune a complexului. Unele dintre acestea sunt aşteptate să sosească din import. Este de neînţeles poziţia pe care s-a situat proiectantul (Institutul de cercetări şi proiectări pentru legume şi fructe din cadrul M.A.S.), de a nu renunţa cu nici un preţ la instalaţii din import, cu toate că utilaje similare, fabricate in ţară, funcţionează cu rezultate bune chiar in judeţul Bacău, la complexul de valorificare a fructelor şi legumelor de la Perchin. Ca şi cum n-ar fi fost destule dificultăţile existente, s-a mai ivit una : instalaţia de standardizare a nucilor nu poate fi montată, datorită faptului că gabaritul acesteia depăşeşte înălţimea halei construite. Se aşteaptă acum sosirea pe şantier a proiectantului, pentru a pune de acord construcţia cu dimensiunile instalaţiei. ★ Concluziile raidului sunt limpezi. Pentru ca recolta de fructe să fie optim valorificată, pentru ca acest rezervor de energie şi sănătate să fie judicios conservat pe timpul sezonului rece, este momentul ca forurile de resort, centrale şi locale, să intervină prompt, cu măsuri hotărite pentru ca atit în judeţele amintite aici, cit şi in alte bazine pomicole, condiţiile de recoltare, preluare, depozitare şi prelucrare a recoltei acestei toamne să fie puse de acord cu dezideratele binecunoscute dar, din păcate, uneori pierdute din vedere. Fructele la iernat Oficiul de evidenţă a documentelor de asigurare din Bucureşti, una dintre marile arhive ale ţării, păstrează actele prin care se pot dovedi perioadele în care persoanele angajate pînă in anul 1949 au cotizat la fosta casă de asigurări sociale. Conform legislaţiei actuale, aceste perioade se iau în considerare la calcularea vechimii în muncă a unui salariat. Oficiul primeşte zilnic, de la cetăţeni, zeci de cereri pentru eliberarea unor adeverinţe în acest sens. Unele servesc la completarea din timp a carnetelor de muncă. Cele mai multe însă sunt solicitate de persoane care se pensionează și care au urgentă nevoie de ele la dosarul de penl sie pentru întregirea vechimii in muncă. De alceea, rezolvarea cu pre- I cădere a cererilor celor I care au împlinit vîrsta de I pensionare sau ale celor care se pensionează pent tru invaliditate, se im- 1 pune de la sine. Este oa- i re respectată întrutotul această cerinţă a priorităţii la Oficiul respectiv ? Pe,n- i tru a da răspuns acestei I întrebări, ne-am deplasat i la faţa locului mergind ! pe urmele unor sesizări primite la redacţie. I Din capul locului menţionăm faptul că s-au făcut eforturi serioase pen- tru a se pune ordine în arhiva oficiului, reuşin- du-se pînă acum să se rezolve foarte multe cereri. Cu toate acestea, sunt încă nesoluţionate zeci de mii de solicitări, datînd din anii 1968, 1969 şi 1970. Locţiitoarea şefului ofi- 4 clului, Maria Toader, ne-a asigurat că principiul priorităţii, al urgenţei cazurilor, se respectă intocmai, astfel că toate cere rile de acest gen primite i in anul... 1968 au şi fost I rezolvate, urmind ca celel lalte — un număr de cîteva mii — să fie soluţio nate în ordinea inregistră- rii, pînă la sfîrşitul aces- tui an. Cum se prezintă situaţia în fapt ? Am făcut un sondaj, luînd la întîmplae două dosare cu petitia înregistrate în anul 1968 , si încă nesoluţionate. Răs- foindu-le, am întîlnit, printre ele, contrar asigurărilor date, numeroase cereri primite din partea unor oameni care au depăşit de mult virsta pensionării. Notăm mai jos doar citeva exemple : Pătraşcu A. Pătraşcu din comuna Vulturu, judeţul Vrancea, in vîrstă de 70 ani, a solicitat oficiului la 16 februarie 1968, prin consiliul popular comunal, să i se trimită o adeverinţă ce-i era necesară la completarea dosarului de pensionare. Intre timp, a mai făcut cîteva reveniri, oficiul fixînd termen de rezolvare data de 19 ianuarie 1969. A trecut insă demult şi luna ianuarie 1970 iar petiţia sa tot nesoluţionată a rămas. Prin urmare, din lipsa acestei adeverinţe, cel în cauză nu şi-a putut nici pînă acum clarifica problema pensionării. La fel stau lucrurile şi cu cererea lui Vasile Stroia din comuna Amnaş, judeţul Sibiu, în vîrstă de 63 de ani înregistrată la oficiu la 16 februarie 1968. De atunci, omul a mai făcut alte trei reveniri, dar răspuns nu i s-a dat nici pînă astăzi. Un alt cetăţean, Achim Bunescu din comuna Bertea, judeţul Prahova, de 61 ani, care urma să se pensioneze pentru invaliditate, i-a adresat Oficiului prin intermediul Trustului de extracţie Ploieşti. Cererea lui a fost înregistrată la 12 februarie 1968 şi lăsată să fie rezolvată... cînd i-a veni rindul. Nu s-a bucurat de prioritate nici cererea lui Gheorghe Golea de 67 de ani din comuna Căiuţi, judeţul Bacău, care nu se poate pensiona deoarece nu a putut să-şi complete dosarul. Ce face omul cînd nu primeşte actul cerut ! Presat de situaţie, mai scrie oficiului o dată, de două ori, de trei ori, de nouă ori şi, neprimind răspuns, se vede nevoit să se deplaseze personal la Bucureşti, pentru procurarea actului (de la începutul anului, circa 2 000 de cetăţeni au venit in audienţă la oficiu). La fel a procedat şi Gheorghe Drăgoi din comuna Lespezi, judeţul Iaşi, in vîrstă de 78 ani. După ce s-a adresat de 4 ori, în scris, oficiului şi nu a primit răspuns, în luna mai a.c. a venit In audienţă la conducerea acestuia, explicînd neajunsurile pe care i le creează lipsa actului solicitat. Cu acest prilej i s-a promis că petiţia sa va fi rezolvată pînă la 7 iulie 1970. Dar iată-ne la 10 septembrie şi cererii lui Gheorghe Drăgoi încă nu i s-a dat curs, deşi normal era să fie soluţionată cît mai repede cu putinţă. Ne oprim aici cu exemplele, nu înainte însă de a remarca faptul că asigurările primite de locţiitoarea şefului oficiului sunt complet nefondate. Din constatările noastre a reieşit că în cadrul Oficiului nici măcar nu există o evidenţă a cazurilor urgente, ce trebuie rezolvate cu precădere, ceea ce explică de fapt situaţia intîlnită. Nu întîmplător mii şi mii de oameni aşteaptă de la acest Oficiu adeverinţele care le sunt necesare pentru pensionare şi completarea carnetului de muncă, aşa cum menţionam mai sus. Rezolvarea tuturor acestor cereri, respectind cu stricteţe principiul priorităţii in soluţionarea lor, reprezintă nu numai un deziderat, ci şi o îndatorire cetăţenească. Procurarea actelor necesare completării cărţii de muncă ori pensionării oamenilor este o problemă elementară despre care ziarul nostru a scris de mai multe ori , indiferenţa cu care este tratată, tărăgănarea la nesfîrşit a rezolvării cererilor celor interesaţi ne determină să revenim în dorinţa de a pune capăt formalismului existent, in această privinţă, în munca multor instituţii şi Întreprinderi. Invocarea diferitelor motive — intre care, cel mai frecvent, volumul mare de muncă — nu este un mijloc de lichidare a birocratismului existent la Oficiul de evidenţă a documentelor de asigurare din Bucureşti. De aceea, Ministerul Muncii, in cadrul căruia funcţionează acest oficiu, are datoria să-l sprijine în mai buna organizare a activităţii, pentru ca restanţele existente să fie lichidate în cel mai scurt timp iar cererilor cetăţenilor să li se răspundă cu promptitudine. Gheorghe PIRVAN PE URMELE UNOR SCRISORI Urgent... dar cînd se putea! SCl NT ElA — miercuri 16 septembrie 1970 Sinaia. Noua cabană „Cuibul Dorului" Foto : Gh. Vintilă Numeroase premii in bani si autoturisme la tragerea specială „loto" din 18 septembrie La 18 septembrie 1970, Administraţia de Stat Loto-Pronosport organizează tragerea specială LOTO, la care se atribuie un număr nelimitat: autoturisme „Dacia 1300“, „Skoda 1000 MB", autoturisme la alegerea ciștigătorilor : „Moskvici 408" cu caroserie 412, „Dacia 1100“, „Skoda S 100“ si „Fiat 850“. In afara autoturismelor, se atribuie numeroase premii In bani. Cu varianta de 15 lei se poate participa la toate extragerile. Se efectuează 5 extrageri in 3 faze. In total, se extrag 38 de numere.