Scînteia, septembrie 1971 (Anul 40, nr. 8894-8923)
1971-09-01 / nr. 8894
SCINTEIA — miercuri 1 septembrie 1971 pagina economică CU CE EXPERIENŢĂ INTRĂ IN NOUL AN AGRICOL FERMELE COOPERATIVELOR? Intre măsurile privind perfecţionarea formelor de organizare a producţiei şi a muncii în cooperativele agricole un loc important îl ocupă crearea fermelor de producţie pe principiul gestiunii economice interne. La începutul anului în curs au fost constituite 6324 de ferme, îndeosebi în zootehnie, legumicultură, viticultură, pomicultură, cultura plantelor tehnice, la producerea seminţelor etc. Fermele cuprind peste 80 la sută din sectorul zootehnic, 60 la sută din cel hortiviticol şi aproape în totalitate producerea de seminţe. Acest cadru organizatoric nou a permis întocmirea unor planuri de producţie fundamentate, organizarea temeinică a muncii şi repartizarea de sarcini precise pe formaţiuni de lucru. Toate aceste elemente asigură aplicarea acordului global ca formă de retribuire a cooperatorilor. Se poate aprecia că în cele mai multe cooperative agricole fermele au devenit formaţiuni de lucru bine consolidate. La cea din Seaca de Cimp, judeţul, Dolj, toată activitatea de producţie a fost organizată pe ferme : patru la cultura plantelor de cîmp, două în zootehnie şi cîte una legumicolă şi seminceră. Fiecărei ferme, după profil, i s-a predat suprafaţa de teren, efectivele de animale împreună cu tot inventarul necesar. Din planul de producţie şi financiar al cooperativei au fost stabilite sarcinile de producţie care trebuie realizate de fiecare fermă. Dispunînd de tot ce le trebuie, fermele au preluat activitatea directă de producţie, întocmindu-şi fiecare plan propriu de muncă. „Săptămînal — arăta tov. Paul Văduva, vicepreşedintele cooperativei , au loc şedinţe de lucru cu fermierii şi consiliul de conducere, unde se analizează stadiul executării lucrărilor, îndeplinirea planului de venituri şi cheltuieli etc. Producţiile obţinute atît la cultura plantelor, cît şi în zootehnie sunt mult mai mari decît in ceilalţi ani“. Rezultate asemănătoare au obţinut multe din cele 441 ferme agricole create în cooperativele agricole din Judeţul Dolj. Ele demonstrează că această formă de organizare superioară a producţiei şi a muncii în cooperativele agricole, măreşte răspunderea cooperatorilor şi a mecanizatorilor pentru realizarea unor producţii mari. In multe locuri însă activitatea fermelor nu s-a conturat precis ca formaţiuni de lucru stabile şi cu sarcini de producţie bine precizate. Aceasta se datoreşte, în principal, faptului că în unele cooperative agricole au fost create multe ferme ignorîndu-se indicaţiile care reglementează organizarea treptată a acestora, pe măsură ce se creează toate condiţiile necesare ca să desfăşoare o activitate economică eficientă. In zootehnie sunt aproape 3 000 de ferme, dar foarte puţine din ele sínt specializate, marea lor majoritate fiind ferme zootehnice mixte. In judeţul Olt sínt 106 ferme zootehnice mixte şi numai 13 specializate. In judeţul Dolj sínt 113 ferme zootehnice mixte. Cum s-au constituit acestea ? Vechile sectoare zootehnice, care cuprindeau trei-patru specii de animale, şi-au schimbat doar numele în ferme zootehnice mixte cu aceleaşi specii şi efective de animale. Referindu-se la această situaţie, medicul veterinar Florea Ionescu, şeful fermei zootehnice mixte a cooperativei agricole Tunarii Vechi, judeţul Dolj, ne arată că ferma a preluat trei specii de animale cu efective mici. Sectoarele fiind situate la distanţe mari unele de altele, iar baza furajeră foarte dispersată, îngreunează îndrumarea tehnică şi controlul, fac imposibilă aplicarea unor tehnologii moderne de producţie. Ca urmare, in noua formă de organizare s-au perpetuat unele din neajunsurile care au existat în fostul sector zootehnic. De altfel şi în alte unităţi noţiunea de concentrare şi specializare a producţiei nu este înţeleasă cum trebuie. Cooperativa Seaca de Cîmp are, de exemplu, la cultura plantelor de cîmp, o fermă specializată numai pe cultura porumbului. Evident, această specializare pe monocultură se oglindeşte negativ în activitatea fermei deoarece nu permite întocmirea unei rotaţii a culturilor şi o folosire raţională a bazei tehnice şi a forţei de muncă. Fărimiţarea activităţii de producţie în sectoare mici constituie un impediment pentru înfiinţarea fermelor specializate. Din acest motiv, în unele cooperative, pentru a atinge indicatorii de mărime, suprafaţă de teren sau număr de animale, au fost organizate ferme mixte, înseamnă oare să se renunțe la crearea de ferme specializate ? Nicidecum. Această problemă poate fi rezolvată prin aportul consiliilor intercooperatiste, care pot organiza ferme intercooperatiste specializate. Consiliul intercooperatist Dăbuleni, din judeţul Dolj, a hotărît, cu acordul şi consimţămîntul fiecărei cooperative în parte, ca, începînd cu anul viitor, cele cinci cooperative agricole membre ale consiliului, trei în comuna Dăbuleni şi două în comuna Călăraşi, să-şi unifice forţele în cadrul comunelor în două unităţi mari : Dăbuleni şi Călăraşi, care vor putea să-şi organizeze producţia şi munca în ferme specializate în toate sectoarele de activitate. In judeţul Dolj — ne informatov, ing. Constantin Glăvan, directorul general al direcţiei agricole — sunt în curs asemenea studii la majoritatea consiliilor intercooperatiste, care au hotărît să sprijine acţiunea de concentrare a producţiei, de specializare a unităţilor, ceea ce creează condiţii optime pentru organizarea de ferme specializate. Organizarea constituie primul element al funcţionării fermelor. Dar o dată constituite, ele trebuie să se bucure de sprijinul consiliului de conducere şi al specialiştilor. Or, la multe din fermele deja organizate, neajunsurile constatate în activitatea lor sunt generate de înţelegerea greşită a relaţiilor ce trebuie să se stabilească între consiliul de conducere al cooperativei, inginerul şef şi şeful fermei. In multe cooperative, o dată cu înfiinţarea fermelor, consiliile de conducere au lăsat toată răspunderea pentru realizarea planului de producţie numai pe umerii şefilor de ferme. Este concludentă situaţia întîlnită la cooperativa Brîncoveni, judeţul Olt. Ferma zootehnică — ne arăta şefa fermei, ing. zootehnist Eugenia Delcea — nu poate realiza producţia planificată deoarece consiliul nu a sprijinit asigurarea bazei furajere. Din 220 ha necesare, fermei i s-au atribuit numai 136 ha ; la fel, din 1 800 tone de furaje însilozate nu s-a asigurat aproape nimic. Nu este de mirare că ferma n-a realizat nici unul din indicatorii de plan. Ferma agricolă — o fermă superioară de organizare a producţiei şi muncii in cooperative — prezintă multiple avantaje, tocmai datorită faptului că dispune de un teren de organizare şi desfăşurare a activităţii bine precizat. Pentru ca fermele să devină cu adevărat unităţi de producţie şi economice eficiente, este necesar ca, peste tot, să se respecte principiile de organizare şi de funcţionare a acestora. Primul din acestea îl constituie specializarea producţiei. „Noţiunea de concentrare şi specializare a producţiei in cadrul fermelor — susţinetov. ing. Vasile Truţescu, director în Ministerul Agriculturii, Industriei Alimentare, Silviculturii şi Apelor — trebuie aplicată în mod diferenţiat de la un sector la altul de activitate. Dacă în zootehnie este necesar să se meargă pe o specializare strictă mai ales la speciile bovine şi porcine, în celelalte sectoare, cu deosebire cel al culturilor de cimp, specializarea trebuie făcută pe o cultură de bază şi alte două-trei complimentare, incit să poată realiza o rotaţie judicioasă a culturilor, care să permită folosirea cu randament ridicat a maşinilor şi utilajelor din dotare, să se asigure de lucru forţei de muncă pe tot parcursul anului“. O dată cu recoltarea culturilor tîrzii şi însămînţările de toamnă, trebuie să se aibă în vedere organizarea fermelor după aceste principii. De asemenea, consiliile de conducere şi inginerii şefi din cooperativele agricole să se ocupe cu cea mai mare răspundere de bunul mers al activităţii fermelor, asigurindu-le baza materială şi sprijinul necesar, condiţia de bază a realizării unor producţii din ce în ce mai mari. Aurel PAPADIUC Industria locală a judeţului Bacău realizează: 1500 produse cu o largă utilizare O expoziţie de bunuri de larg consum, deschisă la Bacău, a prilejuit cetăţenilor şi reprezentanţilor comerţului de aici să ia cunoştinţă „pe viu" cu diversitatea şi calitatea produselor fabricate de industria locală a judeţului. Au fost expuse cu acest prilej peste 1 500 de produse. De exemplu, numai întreprinderile ce aparţin de ramurile industriei lemnului, metal-chimie şi textile au adus la expoziţie peste 400 de diferite sortimente de bunuri de larg consum, din care circa 100 au fost apreciate ca noutăţi. Este vorba, printre altele, de garniturile de mobilă tip „Rodica“, „Măgura“ şi ,,Mioara“, cu o funcţionalitate complexă, un colorit atrăgător şi forme estetice adaptabile la apartamente de confort diferenţiat. Tot în rîndul noutăţilor se mai numără biroul de lucru, de dimensiuni reduse, utilizabil atît de către elevi, cît şi de adulţi, apoi sufrageria tip „Ecran“, compusă din cinci piese, camera populară „Gabriela“, camera de tineret „Corina“ etc. Masele plastice ocupă un loc important în industria locală băcăuană. Ingeniozitatea cu care creatorii din sectorul de concepţie au ştiut să răspundă unor cerinţe practice stîrneşte admiraţia. Ghiveciul pentru flori, etajera pentru baie (destinată îndeosebi noilor apartamente), diferitele modele de bolniţe, ceşti şi agăţătoare pentru haine constituie numai cîteva din articolele cu o mare căutare. Alături de acestea se găsesc o seamă de produse de tinichigerie, ca ruloul pentru frișcă, diferite forme pentru cozonaci, ingenioase grătare de fript carne și copt legumele la aragaz, cu flacără indirectă. Nu sunt lipsite de interes nici produsele din raionul confecţii textile. Reţin atenţia, îndeosebi, articolele de îmbrăcăminte pentru noi născuţi, bonete, jachete, pleduri. Acestea sînt mult solicitate şi la export. Există în industria locală băcăuană şi sectoare unde meseria se împleteşte cu arta. Pe malul Trotuşului, în municipiul Gheorghe Gheorghiu-Dej, meşteri iscusiţi creează din cioburi de sticlă colorată adevărate podoabe de artă. Ele şi-au cîştigat de mult faima atît în ţară, cît şi peste hotare. Acestora li s-au adăugat noi modele de tăvi, oglinzi „veneţiene“, nasturi pentru haine, aplice cu vederi, servicii de birou. Aproape că nu există unitate specializată care să nu-şi dorească să ofere clienţilor săi şi produse de artizanat. O gamă largă din aceste sortimente fabricate de industria locală băcăuană se exportă în 14 ţări. Prin valorificarea resurselor locale naturale de materii prime, industria locală a judeţului Bacău realizează anual milioane de cărămizi, sute de mii de mc balast, importante cantităţi de piatră de gips şi alte produse. Pe lîngă bunurile de larg consum, industria locală băcăuană produce şi o serie de piese de schimb şi diverse repere pentru industria republicană , filtre şi elemente pentru combinatele chimice şi fabricile de zahăr, chingi pentru unităţile textile, organe de asamblare pentru irigaţii. De asemenea, cooperează cu uzine republicane la realizarea unor produse destinate exportului sau consumului intern, cum ar fi : locomotivele Diesel hidraulice, instalaţii de sablare, hidranţi, pluguri pentru deszăpezirea căilor ferate şi altele. Prin autodotare, industria locală realizează o seamă de utilaje importante, cum ar fi maşinile de injectare a maselor plastice, staţiile de dedurizare a apelor, maşini de tocat deşeuri de polietilenă, instalaţii de sablare a pieselor de fontă şi alte produse cu o largă utilizare in economie. Gh. BALTA corespondentul „Scînteii" (Urmare din pag. I)stituirea nucleelor de autoutilare. Cadrele necesare s-au asigurat prin transferarea celor mai buni ingineri din sectoarele de producţie spre cele de concepţie, întărind în acelaşi timp rolul maistrului in conducerea directă a fabricaţiei. In acest fel, concentrarea în serviciile de concepţie a unui număr important de specialişti face posibil ca autoutilarea să se transforme într-o autentică muncă de creaţie, care stimulează în permanenţă promovarea susţinută a progresului tehnic, modernizarea producţiei. Există însă, din păcate, situaţii — mai ales în întreprinderi din industria chimică — în care, în desfăşurarea acţiunii de autoutilare, lipseşte lucrul esenţial, adică tocmai aceste nuclee de concepţie ; eforturile de concepere a unei maşini sau a unui aparat sunt încă dispersate. Pe de altă parte, nucleele de proiectare constituite de pe acum în întreprinderi nu trebuie considerate decît ca o primă treaptă de formare a unor puternice sectoare de concepţie la nivelul centralei industriale. Aşa ar putea fi evitate paralelismele costisitoare existente în conceperea şi executarea utilajelor şi maşinilor prin autoutilaje. Cu toate că la Uzina mecanică de material rulant din Braşov, bunăoară, s-au proiectat şi executat electropalane de 2,5 tone, uzina „Hidromecanica“ din acelaşi oraş şi-a propus să proiecteze un produs asemănător fără să folosească documentaţia primei unităţi. Prin concentrarea activităţii de concepţie la nivelul centralei, s-ar putea trece la tipizarea şi standardizarea diferitelor piese şi subansamble ale maşinilor şi utilajelor ; aşa ar putea circula mai iute şi mai eficace experienţa ciştigată de un colectiv de concepţie sau altul. De fapt, modul în care circulă realizările obţinute in autoutilare trebuie să constituie o chestiune la ordinea zilei în toate unităţile angajate în această acţiune de mare interes economic. Este oare convenabil ca o maşină, un agregat sau un utilaj de interes larg pentru zeci şi zeci de întreprinderi, realizate cu succes într-o unitate sau alta, să rămînă numai un bun de importanţă locală . Din păcate, sunt încă situaţii în care cu toate că se fabrică „undeva“ în ţară o maşină anume, acest lucru nu se cunoaşte în restul unităţilor industriale, din care cauză se procură in continuare din import. Aşa, de pildă, în urmă cu trei ani, la Mediaş s-a realizat o instalaţie de producere a catalizatorilor pentru oxidarea hidrocarburilor. Din cauza lipsei unei colaborări între ministerele industriei construcţiilor de maşini, metalurgiei şi chimiei, nu s-au putut crea condiţii în vederea folosirii catalizatorilor pentru toate instalaţiile de gaz protector din ţară, astfel că în prezent continuă să se importe cea mai mare parte din necesarul de asemenea catalizatori. Generalizarea operativă a rezultatelor bune obţinute în acţiunea de autoutilare trebuie să preocupe un cel mai înalt grad şi, în primul rînd, centralele industriale şi ministerele de resort Ele trebuie să cunoască exact, în fiecare moment, stadiul execuţiei unei lucrări importante, să orienteze eforturile de autodotare spre direcţiile de interes major ale economiei. Centralele industriale, ministerele economice au datoria să găsească cele mai operative mijloace de informare între specialişti, să introducă şi să cultive schimbul de experienţă, să formeze adevărate punţi de intilnire între cei care caută soluţii optime in acţiunea de autodotare. Merită o subliniere aparte faptul că în majoritatea întreprinderilor autoutilarea este strîns legată de rigorile creşterii eficienţei economice. Specialistul de înaltă calificare Petre Alexandru, împreună cu lăcătuşul Petre Moise şi maistrul Dan Lădescu de la întreprinderea „Industria iutei“ din Capitală au realizat o maşină de injectat mosoare din mase plastice care aduce o economie anuală de 300 000 lei. La întreprinderea de reparaţii din Ploieşti, unitate aflată în subordinea Ministerului Construcţiilor Industriale, s-a realizat o staţie semiautomată de preparat betoane, una dintre cele mai moderne instalaţii de acest gen, care înlocuieşte cinci staţii obişnuite. Transportoarele construite prin autodotare la Uzina de utilaj minier din □ pe H □ Petroşani au un preţ de trei ori mai scăzut decît cele fabricate în uzine specializate în construcţii de maşini. Aceste fapte dovedesc că în întreprinderi este bine înţeleasă indicaţia conducerii partidului de a nu scăpa din vedere în acţiunea de autoutilare criteriul eficienţei, specialiştii urmărind, concomitent cu asigurarea unor performanţe tehnice ridicate, şi obţinerea unor costuri scăzute la fiecare utilaj. O dată în plus, trebuie precizat — întrucît ln unele întreprinderi s-a încălcat tocmai principiul economicităţii — că nu pot fi folositoare acele autoutilări făcute de dragul de a întreprinde ceva în acest sens, dacă maşinile şi utilajele sunt concepute la un nivel tehnic scăzut, costă scump şi nu au eficienţa economică scontată în producţie. Din activitatea de pină acum în domeniul autoutilării, ne-am oprit numai asupra cîtorva elemente pe care le-am considerat că definesc în prezent preocupările susţinute ale colectivelor de întreprinderi pentru realizarea cu succes a uneia din sarcinile importante trasate de conducerea partidului. Extinderea hotărîtă a acţiunii de autoutilare este dictată de interese majore ale dezvoltării economiei naţionale. Ţinînd seama de indicaţiile secretarului general al partidului, autodotarea trebuie să se constituie într-o mişcare generală permanentă a tuturor colectivelor de întreprinderi, într-o acţiune vie şi antrenantă a muncitorilor şi specialiştilor noştri. AUTOUTILAREA La Reşiţa o nouă marcă de oţel cu caracteristici superioare REŞIŢA (corespondentul „Scînteii“, Florea Ciobanu). In urma unor minuţioase pregătiri tehnologice, topitorii oţelăriei reşiţerie, sprijiniţi efectiv de specialiştii din secţie şi din combinat, au reuşit să elaboreze prima şarjă dintr-o nouă marcă de oţel aliat cu nichel şi molibden, oţel caracterizat printr-un grad foarte înalt de puritate şi rezistenţă. Noua marcă de oţel, realizată cu succes la Reşiţa, este destinată industriei producătoare de utilaj petrolier şi va fi utilizată pentru confecționarea tijelor de pompaj şi sapelor cu role — piese care reclamă o rezistență deosebită. in ierarhia competitivităţii Unităţile de exploatare şi industrializare a lemnului din judeţul Arad au cunoscut în ultimii ani o puternică dezvoltare, marcată cu pregnanţă de aprecieri care însoţesc constant creşterea şi diversificarea producţiei. Un loc deosebit îl ocupă Fabrica de mobilă din Arad, întreprindere care, împreună cu cea similară din oraşul Pîncota, a reuşit să realizeze încă de anul trecut de 4,5 ori mai multă mobilă decît se producea în întreaga ţară la nivelul anului 1950. Vorbind despre Fabrica de mobilă din Arad, trebuie să ne referim şi la faptul că tipurile de mobilier de aici se exportă în 30 de ţări de pe toate continentele, că firme de renume mondial din Austria, Franţa, U.R.S.S., S.U.A., Canada, Olanda şi alte ţări cumpără cu încredere, de mulţi ani, garniturile produse în oraşul de pe Mureş. Dormitoarele „Camelia“ sau „Ludovic al XVI-lea“, barul „Venus“, holul şi biblioteca „Neptun“, camera de tineret „Voroneţ“ sau sufrageriile „Living“, „Chipendalle“ şi „Regeance", sînt doar cîteva dintre cele 20 de tipuri de mobilă create de meşterii arădeni în ultimii cinci ani. Concomitent, mîinile lor talentate au sporit producţia mobilei de artă, avind acum admiratori şi cumpărători in lumea întreagă. Sînt numai cîteva dintre prestigioasele succese ale harnicului colectiv de muncă ce-şi desfăşoară activitatea la Fabrica de mobilă din Arad, care ridică an de an, la noi dimensiuni cantitative şi calitative, roadele unui meşteşug vechi, roade ce şi-au cîştigat un deosebit renume. In fotografie : Vedere a Combinatului arădean de exploatare şi industrializare a lemnului Gabriel GOIA corespondentul „Scînteii* Intr-un articol recent, publicat in nr. 8838 al ziarului „Scînteia“, a fost abordată problema necesităţii creşterii productivităţii muncii in activitatea de construcţii-montaj. Printre căile eficiente de creştere a productivităţii muncii constructorilor, la care ne-am referit, s-a numărat şi extinderea sistemului de lucru şi retribuire a muncii în acord global. Care este sfera de aplicare a acestui sistem, in ce constau efectele sale economice, ce împiedică aplicarea sa mai largă pe şantierele de construcţii ? In primul semestru din acest an, la întreprinderea „Energo-construcţia“ din Capitală 39 la sută din muncitori au lucrat un acord global. Ei au executat aproape 70 la sută din producţia realizată de această unitate de construcţii în perioada ianuarie-iunie. De altfel, exemplul întreprinderii „Energo-construcţia“ nu este izolat O analiză desfăşurată recent în 75 de întreprinderi de construcţiimontaj, de specialişti din Banca de Investiţii a evidenţiat faptul că aproape o treime din volumul total al producţiei realizate în primele trei luni ale anului a fost executată de muncitorii salariaţi în acord global. E o dovadă certă că, într-un şir de întreprinderi de construcţii-montaj, comitetele de direcţie au folosit din plin avantajele ce le oferă lucrul în acord global. Cîteva date sunt edificatoare în acest sens : din lucrările contractate în acord global ce au fost analizate — aproape 13 000 — 82 la sută s-au executat în termenele stabilite, iar 11 la sută chiar înainte de termen. Este deosebit de important să arătăm că productivitatea muncii realizată de constructorii care au lucrat în acord global a fost cu 14 la sută mai mare decît cea realizată de muncitorii care au lucrat în acord simplu, iar salariul mediu al primei categorii amintite a fost cu aproape 13 la sută mai mare. Desigur, acestea sunt cifre medii. Facem această precizare deoarece, așa cum ne spunea ing. Ion Dumitrescu, directorul tehnic al întreprinderii „Energo-construcţia“, salariul efectiv al muncitorilor în acord global a crescut la această organizaţie de construcţii cu 20—25 la sută, iar productivitatea muncii — cu pină la 34 la sută. Efectele economice favorabile generate de aplicarea acordului global simut, deci, evidente. Şi totuşi, într-o serie de unităţi de construcţii, sistemul in acord global are o arie de răspîndire restrînsă. La întreprinderile de construcţii-montaj din judeţele Sălaj, Mehedinţi şi Ialomiţa, numai 0,5—5 la sută din producţia realizată în primul trimestru a.c. s-a executat în acord global ; la întreprinderea de construcţii în transporturi din Craiova, aparţinînd Ministerului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor, producţia executată în acord global a fost de numai 4 la sută, iar la întreprinderea de construcţii speciale industriale şi montaj din cadrul Ministerului Industriei Construcţiilor de Maşini — de 6,2 la sută. Se pune întrebarea : cum se explică această reţinere nejustificată ? Avantajele pe care le oferă aplicarea acordului global nu sunt, ele singure, suficient de convingătoare pentru ca această formă de lucru şi de retribuire a muncii să se impună cu preponderenţă în toate unităţile de construcţii montaj ? Ing. Mircea Pătrăşcoiu, şef de serviciu la întreprinderea de construcţii-montaj pentru industria alimentară — unitate la care, pină în luna iulie a.c., mai puţin de 1 la sută din valoarea producţiei planificate în acest an s-a contractat în acord global — ne-a spus : — Datorită unor prevederi — mai ales reţinerea unei părţi din salariu în scopul constituirii garanţiei privind executarea corespunzătoare a lucrărilor contractate — mulţi reţin-ţuitori nu sunt tentaţi să lucreze în acord global. Extinderea rapidă a acordului global este împiedicată şi de fluctuaţia mare a constructorilor. Intrucit şi alţi specialişti cu care am discutat au avut opinii asemănătoare, trebuie să spunem lucrurilor pe nume , ei privesc problema dintr-un unghi opus celui firesc. Să ne referim chiar la propriile lor argumente. Mai întîi, garanţia — un anume procent din salariu — care se reţine în cursul execuţiei lucrării nu poate fi un motiv care să determine abţinerea muncitorilor de a lucra în acord global. Pe de o parte, deoarece reţinerea nu constituie o pierdere pentru muncitori , ea este acordată muncitorilor respectivi în momentul îndeplinirii contractului. In mod practic, constituirea garanţiei este o pirghie de stimulare a muncitorilor. Faptul că majoritatea covîrşitoare a lucrărilor contractate în acord global au fost terminate, aşa cum s-a văzut, la data stabilită, sau chiar mai devreme, atestă tocmai eficacitatea acestei pîrghii. Pe de altă parte, nu trebuie uitat că cuantumul garanţiei nu depăşeşte sporul cu care e mai mare, de regulă, salariul muncitorilor în acord global faţă de salariul muncitorilor care lucrează în acord simplu. Aşa că, oricum, nivelul salariului în acord simplu este asigurat. In al doilea rînd, nici argumentul potrivit căruia fluctuaţia muncitorilor impietează asupra extinderii utilizării acordului global nu are putere să convingă ; dimpotrivă, extinderea acordului global constituie tocmai un instrument prin care se poate diminua mult şi chiar lichida fluctuaţia muncitorilor. La urma urmei, constructorii sunt interesaţi să cîştige mai bine. Or, aşa cum arată practica, această condiţia este asigurată pe deplin de sistemul de plată în acord global. Este de înţeles că astfel încetează peregrinările unor muncitori dintr-o întreprindere de construcţii în alta. Adevărul este că aceste avantaje nu au fost întotdeauna cu claritate explicata muncitorilor ; vehiculînd argumente de genul celor arătate mai înainte, unii factori de răspundere din Întreprinderile de construcţii - montaj caută să treacă sub tăcere „nodul gordian“ al întregii probleme : aplicarea pa scară largă a acordului global necesită, înainte de orice, îndeplinirea a o serie de condiţii de natură tehnică şi organizatorică. In primul rînd, este necesară o aprovizionare ritmică şi completă cu materiale şi utilaje a şantierelor. La întreprinderea de construcţii-montaj pentru industria alimentară, de pildă, ni s-a spus deschis că nu întotdeauna o seamă de materiale pot fi asigurate la timp şi la nivelul necesarului. De altfel, aprovizionarea neritmică a şantierelor, cu unele materiale, neasigurarea** timp a unor mecanisme de construcţii şi mijloace de transport, ca şi a frontului de lucru, potrivit fluxului normal de execuţie, constituie principalii factori frînă care au determinat ca forma de salarizare în acord global să nu se aplice decît într-o măsură scăzută într-un şir de întreprinderi de construcţii-montaj. Nu contestăm că această situaţie se datoreşte şi întîrzierilor beneficiarilor în predarea documentaţiilor da execuţie şi nerespectării termenelor de livrare de către unii furnizori de materiale de construcţii. Cauza principală rezidă însă în neajunsurile existente în organizarea şi desfăşurarea activităţii de producţie pe uneia şantiere. Nu pot fi omise nici cazurile de descompletare a formaţiilor de lucru în scopul trecerii muncitorilor — din dispoziţia conducerii întreprinderii sau şantierului — la acela lucrări ce înregistrează rămîneri în urmă în execuţie. Dacă la toate acestea mai adăugăm necuprinderea în formaţiile de lucru în acord global, acolo unde este posibil şi justificat, a inginerilor, maiştrilor, tehnicienilor care conduc nemijlocit execuţia lucrărilor şi care poartă răspunderea pentru organizarea execuţiei şi asigurarea ritmică şi la timp a materialelor, utilajelor şi mijloacelor de transport — avem o imagine aproape completă a cauzelor care împiedică extinderea largă a acordului global. Cu toată claritatea se desprinde că extinderea sistemului de lucru şi plată a muncii în acord global este nemijlocit legată de asigurarea de către conducerile şantierelor a tuturor condiţiilor pentru execuţia continuă, ritmică a lucrărilor. Avantajele economice pe care le oferă acest sistem pledează convingător ca el să-şi găsească o arie largă de aplicare pe toate şantierele, la un volum cît mai mare de lucrări ! Dan MATEESCU Avantaje certe pledează pentru extinderea largă a ACORDULUI GLOBAL PE ŞANTIERE PAGINA 3