Scînteia, octombrie 1981 (Anul 50, nr. 12164-12190)
1981-10-01 / nr. 12164
PAGINA 2 FAPTUL DIVERS Descoperirea de la Enisala Nu departe de ruinele cetăţii getice de la Enisala, din judeţul Tulcea, cercetătorii secţiei de arheologie de la Muzeul judeţean „Delta Dunării“ au descoperit o mare necropolă. Ea datează din secolele XV—XVIII şi reuneşte peste 300 de morminte. Potrivit aprecierii specialiştilor, aceasta este cea mai mare necropolă medievală descoperită pină acum in nordul Dobrogei şi prezintă o mare însemnătate istorică şi documentară. Cu cîntec intre coşuleţele obişnuite In care cumpărătorii işi pun mărfurile alese din magazinele cu autoservire", o lucrătoare de la unitatea nr. 17 din Satu Mare, pe nume Maria Balint, a găsit un radiocasetofon. Aparatul a fost depus la loc sigur de conducerea magazinului, pentru a fi restituit păgubaşului. Curios este faptul că, deși de la această intîmplare au trecut mai bine de zece zile, nimeni n-a venit să întrebe de el. Una din două : ori păgubaşul a uitat pe unde l-a... uitat, ori l-o fi abandonat vreun răufăcător şi atunci e vorba de un radiocasetofon cu... cîntec. Nu se învăţase minte Deşi mai făcuse „cunoştinţă" cu rigorile legii, Gheorghe Stanciu din Buzău nu se învăţase minte, de vreme ce a pus la cale o raită prin lanurile de porumb ale altora. Locuind pe strada Depoului, şi-a zis că, oricum, nu se poate duce cu locomotiva după porumb. Ce-ar fi fost, dacă stătea pe strada Aeroportului ? Aşa că, pină la urmă, a apelat tot la clasica şi mereu actuala căruţă. A tras căruţa in dreptul unui lan de porumb al cooperatorilor din Verguleasa şi a început s-o umple cu ştiuleţi. La întoargere spre casă, pe faţa lui se citea un zimbet de izbindă. Pină in clipa în care a fost oprit şi luat la întrebări. Strîngînd hăţurile cailor in mîini, a încercat s-o dreagă vesel în fel şi chip, dar de data asta a zîmbit... mînzeşte. Colac de salvare Din 1977, etud a fost recepţionat, şi pină în 1979, cind s-a expirat termenul de garanţie, constructorii n-au mişcat un deget pentru a remedia defecţiunile la blocul „Competrol“ nr. 4 din Giurgiu. Au mai trecut doi ani şi jumătate şi constructorul tot n-a răspuns repetatelor şi insistentelor apeluri ale locatarilor. Ba, colac peste pupăză, subsolul blocului e şi acum plin cu apă. In timpul ploilor, cotele apelor... blocului cresc cu zece-cincisprezece centimetri. Pină cind va intra cineva, totuși, la apă, locatarii se gîndesc ca pentru ploile care vor veni sa facă rost de niscai colaci de salvare, iar pentru constructori — de un jurnal de bord în care să consemneze și aceste rinduri. Care să-i pună nu numai pe ginduri, ci şi la treabă. Cit mai degrabă. Iarbă ambalată Un revizor al Întreprinderii comerciale de stat pentru ali- ■ mentaţia publică Sibiu efectua I un control obişnuit în gestiunea * unităţii nr. 22 din cartierul sibian „Hipodrom“. La un mo- I ment dat, rezemindu-se de o sti- | vă de ambalaje socotite pline cu ţigări, nu mică i-a fost mira- i rea cînd acestea s-au dărimat ca I un castel de... hirtie. La o veri- ' ficare mai atentă, revizorul a constatat că gestionara, Elena I Raica, recursese la bizara me- I todă de a umple ambalajele nu cu pachete de ţigări, cum zisese, ci cu... iarbă. ■ Valoarea prejudiciului: 33 631 lei. I Pedeapsa: 3 ani închisoare. Mergea invers ! . După o discuţie mai aprinsă I cu soţia, Marin Iordache s-a ur- I cat la volanul maşinii şi, deşi nu avea permis de conducere, s-a ■ dus in comuna Bărăşti, la socri, pentru a-şi vărsa focul şi nădu- • ful. Acolo, s-a cinstit pină n-a mai putut cu un vecin de-al so- I crului. La plecare, în aceeaşi noapte, a luat cu el şi pe copilul vecinului, în vîrstă de 10 ani, ca să-i arate oraşul. Pe drum, I din cauza băuturii şi a oboselii, •' Marin al nostru a adormit la . volan. Din fericire — caz unic I in felul său — maşina a conti- I nuat si ruleze drept, pe partea ei şi, încet-încet, s-a oprit. De- I geaba a încercat băiatul să-l I trezească. Marin dormea şi sforăia de mama focului. Aşa l-au • găsit şi cei din echipajul mili- I fiei. Dialogul care a urmat — I transmis textual de locotenentul Paul Dobrescu — a fost următo- I rul: I — Unde mergeţi, Mahmut, Marin a răspuns: — Păi, nu se vede? Spre co- * muna Bărăşti... In realitate, mergea invers, I spre Slatina. I Rubrică realizată de Petre POPA 1 şi corespondenţii „ScinteiT^j SCRISORI ALE OAMENILOR MUNCII ADRESATE CONDUCERII PARTIDULUI analizate şi soluţionate în concordanţă cu legile ţării, cu principiile eticii şi echităţii socialiste, în spiritul grijii faţă de om VnPVffMP/IMPPA# flAltfCH /inffllIlVMMM Totodată, s-a atras atenţia biroului de control si Îndrumare a organi- JUniinlUfSliGlUStnirUUfQUniZUrGQ comitetului judetean de partid Su zatiei de partid si a C.O.M. de la , ■ w * ** ......_____ ceava să-si întărească activitatea această întreprindere. Intr-o scrisoare adresată tovarășului Nicolae Ceaușescu, se arăta că la Ţesătoria de bumbac din Salonta, una dintre cele mai moderne din tară, stăruie un sir de neajunsuri. Autorul scrisorii, lăcătuşul mecanic Nistor Ştefan, relata că aproximativ 100 de războaie stau nefolosite, pe motivul — nereal — al lipsei pieselor de schimb si insuficientei personalului. Conducerea întreprinderii, se mai susţinea in scrisoare, nu se ocupă cu grila necesară de organizarea producţiei si a muncii, nu se consultă cu oamenii, luindu-se unele măsuri arbitrare. La indicaţia secretarului general al partidului, scrisoarea a fost dată spre soluţionare viceprim-ministrului de resort al guvernului si ministrului industriei uşoare. Analiza făcută la Întreprindere a confirmat existenta unor lipsuri si abateri despre care se relata în scrisoare. Astfel, programarea, pregătirea si urmărirea producţiei pe baze tehnologice şi desortimente nu se realizau conform contractelor încheiate, preparaţia tesatoriei nu asigura întotdeauna necesarul de materii prime, ceea ce determina nefuncţionarea unor capacităţi de producţie. La data controlului staţionau 115 maşini, din care 51 erau fără motoare, lamele etc. In raportul de cercetare se mai precizează că au fost constatate neajunsuri şi în privinţa nivelului calitativ al producţiei, datorate nereglării corecte a războaielor, ceea ce a dat naştere la reclamaţii din partea unor întreprinderi cu care cooperează ţesătoria din Salonta. S-au luat o seamă de măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii întreprinderii, îndeosebi pentru folosirea integrală a capacităţilor de producţie. Centrala industriei bumbacului, Împreună cu întreprinderea, va analiza repartiţia sortimentelor în funcţie de caracteristicile constructive si tehnologice ale maşinilor de ţesut , întreprinderea textilă Arad, care va acorda asistenţă tehnică si sprijin in organizarea ţesătoriei Salonta, a întocmit un program ce prevede repunerea întregului parc de maşini în stare de funcţionare, rebobinarea motoarelor anse, acordarea de asistenţă tehnică în toate cele trei schimburi. Centrala industriei bumbacului va elabora un program-cadru de relaţii ce va sta la baza cooperării dintre cele două întreprinderi în vederea asigurării unei bune conlucrări si a unui ajutor temeinic în toate domeniile de activitate ; se va constitui o magazie intermediară cu piese de schimb si accesorii în vederea asigurării continuităţii în funcţionare a utilajelor si menţinerii în bună stare a tuturor maşinilor de ţesut in toate schimburile , cadrele de specialitate din unitate vor organiza cursuri de calificare pentru perfecţionarea profesională a ţesătorilor, reglorilor si ajutorilor de maiştri superioară a producţiei Solicitarea sătenilor se soluţionează cu propria lor participare Mai mulţi cetăţeni din comuna Siliştea-Crucii, Dolj, au trimis o scrisoare tovarăşului Nicolae Ceauşescu, în care relatau despre o solicitare pentru care se adresaseră şi unor foruri judeţene, dar... fără rezultat. Practic, ei arătau că, in urma creării sistemului de irigaţii în zonă, datorită unor greşeli în proiectarea si executarea canalelor, nivelul apelor freatice a crescut în asa măsură Incit circa 150 hectare teren arabil se află sub apă si aproape 400 de locuinţe sunt in pericol de degradare. Autorii solicitau să se ia măsuri urgente pentru executarea unor canale colectoare care să elimine excesul de apă si să asigure redarea in folosinţă a terenului agricol, angajîndu-se să participe si el la aceste lucrări. Secretarul general al partidului a indicat ca scrisoarea să fie dată spre soluţionare secretarului de resort al C.C. al P.C.R. si Ministerului Agriculturii. Verificările făcute la faţa locului au confirmat conţinutul sesizării, împreună cu primul secretar al Comitetului judeţean Dolj al P.C.R. şi conducerea Direcţiei generale economice de Îmbunătăţiri funciare şi construcţii agricole a fost elaborat un plan de măsuri în vederea înlăturării fenomenelor negative sesizate. S-a dispus, între altele, săparea unui canal pentru desecări pe o lungime de 5—6 km, executarea unor rigole de evacuare a apei de pe terenurile agricole si din gospodăriile afectate, efectuarea lucrărilor necesare pentru buna întreţinere a sistemului de irigaţii ,etc. La unele dintre aceste lucrări au contribuit, lucrând voluntar si in propriul lor interes nemijlocit, înşiși semnatarii scrisorii, împreună cu ceilalţi locuitori ai comunei — aşa cum, dealtfel, se angajaseră. In spiritul principialităţii, al exigenţei partinice Un colectiv de activişti ai C.C. al P.C.R., Consiliului Central de Control Muncitoresc ai Activităţii Economice si Sociale si ai Consiliului Organizării Economico-Sociale a analizat, sub îndrumarea secretarilor de resort ai C.C. al P.C.R., la indicaţia secretarului general al partidului, conţinutul unei scrisori referitoare la activitatea întreprinderii de prospecţiuni şi exploatări geologice Suceava, din Cimpulung-Moldovenesc. S-a constatat, astfel că, pe lingă aspectele pozitive ale muncii, depuse de colectivul întreprinderii pentru îndeplinirea planului, există şi o seamă de neajunsuri şi chiar unele abuzuri. S-a confirmat faptul că personaluloperativ de la staţia de calcul a Întreprinderii nu are stabilite sarcini specifice de lucru. Iar conducerea unităţii, în loc să rediscensioneze numărul acestui personal la nivelul cerinţelor reale, i-a repartizat. ..spre acoperire“, felurite lucrări cu caracter funcţionăresc. S-a confirmat şi afirmaţia că în cadrul întreprinderii au fost încadrate şi promovate în diferite funcţii unele cadre nu dună meritul ca urmare a unor legături de rudenie cu cadrele de conducere. Secretarul comitetului da partid nu a desfăşurat o activitate corespunzătoare, ci a patronat aceste practici ; organizaţia de partid pe întreprindere nu a manifestat exigenţa, combativitatea si fermitatea necesare fată de neajunsuri si abateri, a desfăşurat o slabă muncă politico-educativă, a neglijat problemele concrete ale întăririi ordinii si disciplinei, păstrării integrităţii avutului obştesc etc. Ţinind seama de abaterile constatate, directorul întreprinderii, Viorel Posa, a fost destituit din funcţie şi pus în discuţia organizaţiei de partid ; Dumitru Tudoreanu, secretarul comitetului de partid pe întreprindere, a fost destituit din funcţie şi sancţionat pe linie de partid pentru lipsă de răspundere şi exigenţă la muncă, tolerarea unor abuzuri si abateri ale unor cadre de conducere si favorizarea promovării unor rude apropiate , a fost destituit si sancţionat pe linie de partid Toader Tudoreanu, şeful biroului, mecanizare. Preocupări pentru dezvoltarea oraşului „Vă aducem cele mai calde mulţumiri pentru grija ce o manifestaţi ca toate zonele ţării să se dezvolte in mod echilibrat“ , se sublinia într-o scrisoare adresată tovarăşului Nicolae Ceauşescu de către un grup de cetăţeni din oraşul Huşi, judeţul Vaslui. In ultimii ani, arătau ei, s-au construit în oraş unităţi industriale, unde muncesc peste 5 000 de muncitori care produc importante bunuri materiale. Noi vă rugăm — se spunea in scrisoare — să ne sprijiniţi in continuare în dezvoltarea localităţii noastre, pentru a se urgenta construirea unor obiective edilitare şi gospodăreşti rămase în urmă şi pentru a se îmbunătăţi calitatea, unor lucrări la blocurile de locuit. Tovarăşul Nicolae Ceauşescu a indicat ca scrisoarea să fie dată spre soluţionare secretarului de resort al C.C. al P.C R. Problemele sesizate au fost analizate de un colectiv format de Comitetul pentru Problemele Consiliilor Populare si Consiliul popular al judeţului Vaslui. In raportul de cercetare se arată că realizarea unor obiective — motelul, cinematograful, statia de epurare — sint intîrziate față de graficele de lucru si de termenele de dare in folosință stabilite. Intirzierile se datoresc organizării necorespunzătoare a muncii pe santiere, lipsei de supraveghere a lucrărilor. Indisciplinei si folosirii nerationale a forței de muncă, slabei preocupări din partea constructorilor pentru gospodărirea mai bună a materialelor si utilajelor, precum şi unor greutăţi intimpinate in aprovizionarea tehnico-materială. La construcţiile de locuinţe s-au constatat defecţiuni de execuţie, in special la lucrările de finisaj. In ce priveşte lucrările de dublare a conductei de aducţiune a apei din Prut, în raport se arată că acestea se desfăşoară potrivit prevederilor de plan şi vor fi realizate la termenul planificat : decembrie 1981. Pentru îmbunătăţirea activităţii In domeniul investiţiilor au fost adoptate un şir de măsuri ; în cadrul acestora a fost înlocuită conducerea tehnică a şantierului de , construcţii numindu-se în loc cadre corespunzătoare ; s-a întocmit un plan de acţiune pentru urmărirea, pe obiective, a termenelor de execuţie si recuperarea rămînerilor in urmă ; s-au prevăzut întărirea acţiunilor de control pentru îmbunătăţirea calităţii lucrărilor şi mai buna gospodărire a materialelor. Au fost stabilite măsuri pentru mobilizarea mai largă a cetăţenilor la întreţinerea şi înfrumuseţarea oraşului. Alte solicitări ale cetăţenilor urmează să fie analizate in cadrul stabilirii schiţei de Sistematizare a oraşului Huşi. De asemenea, un colectiv de Specialişti va analiza şi propune măsuri pentru organizarea mai bună a circulaţiei în oraşul Huşi. In vederea creşterii fluenţei acesteia si scurtării traseelor prin localitate, în special pentru traficul de mărfuri. Neculai ROȘCA SCINTEIA - joi 1 octombrie 1981 AZI VA INFORMĂM DESPRE: Un nou ansamblu urbanistic bucureştean: Piaţa „Gheorghe Şincai“ Punct nodal de circulaţie pe magistrala ce străbate Capitala de la sud la nord, Piaţa „Gheorghe Şincai“ va căpăta, treptat, incepind din anul viitor, o nouă înfăţişare. Proiectul de sistematizare a zonei, întocmit in secţia a V-a a Institutului „Proiect“ Bucureşti, vizează rezolvarea optimă a problemelor de circulaţie în această intersecţie prin crearea unui pasaj subteran, precum şi, mobilarea în mod co-‘ respunzător a spaţiului delimitat de Calea Şerban Vodă, strada Gheorghe Şincai, strada Cuza Vodă, bulevardul D. Cantemir şi intrarea în Parcul Tineretului, avind în vedere importanţa acestui perimetru. „ Am plasat astfel blocurile de locuinţe, ne spune arhitect Sofia Ungureanu, şef de proiect, incit pe strada Gheorghe Şincai distanţa minimă între complexul şcolar „Iosif Rangheţ“ şi viitorul front de locuinţe atinge 52 de metri lăţime, suficientă pentru a asigura câte trei culoare de circulaţie auto pe sens, precum şi spaţii pentru liniile de tramvai, staţiile respective şi accesele la pasajul subteran. Această stradă va fi îndreptată şi va crea, împreună cu strada Lînăriei, care va fi, de asemenea, mult lărgită, o mare arteră urbană. Noile construcţii preconizate, un complex de blocuri cu citeva sute de apartamente, vor ocupa întregul teren din faţa ansamblului de locuinţe Parcul Tineretului. Intrarea in piaţă va fi marcată de o clădire mai înaltă prevăzută cu portic şi încadrată de blocuri cu 8—10 niveluri aşezate in planuri diferite. Pentru realizarea unei unităţi arhitecturale a noului ansamblu, si aceste blocuri vor fi bordate cu portice. Intrucit această parte a oraşului nu dispune de magazine, la parterul noilor clădiri au fost rezervate spatii pentru unităţi de servire şi unităţi comerciale cit mai variate. Printre acestea, figurează un oficiu P.T.T.R., magazine alimentare, de încălţăminte, textile, confecţii, restaurant, florărie, cofetărie, magazine cu articole de menaj şi de produse electrice, o farmacie şi o unitate de telefoane. In spatele frontului de clădiri vor exista incinte şi zone de verdeaţă în armonie cu admirabilul decor vegetal din preajmă. Gabriela BONDOC Imagine de ansamblu a viitoarei Pieţe „Gheorghe Şincai" din Capitală (machetă) Detaliu din noul ansamblu arhitectonic Piaţa „Gheorghe Şincăi“ (machetă) Tragere specială LOTO Agenţiile Loto-Pronosport continuă vinzarea biletelor pentru tragerea specială Loto de duminică 4 octombrie a.c. In cadrul a şapte extrageri in trei faze, totalizând 64 de numere, participanţilor li se oferă şanse sporite de a obţine autoturisme „Dacia 1300“ şi „Skoda 1200“, sume de bani variabile si fixe (50 000, 10 000, 5 000 lei etc.), precum si excursii in R.D. Germană sau R.P. Ungară. Se poate juca pe variante simple, variante combinate sau combinaţii „cap de pod“, calculate la 5 sau 25 lei varianta simplă, acestea din urmă avind drept de participare la toate extragerile, indiferent dacă sunt achitate sută la sută sau un cotă de 25 la sută. EXISTĂ FOND DE MARFA, SÎNT CREATE CONDIŢII PENTRU DESFĂŞURAREA NORMALĂ A APROVIZIONĂRII Cine deturnează mărfurile din circuitul normal ? Aşa cum s-a mai arătat, aşa cum au precizat datele concrete, cifrice, privind cantităţile sporite de produse agroalimentare desfăcute pină acum sau care urmează a fi livrate in noul trimestru — există condiţiile necesare ca aprovizionarea populaţiei din Capitală să se desfăşoare in bune condiţii. Depozitele comerţului, unităţile de desfacere dispun de cantităţi suficiente de produse agroalimentare, la unele înregistrindu-se importante creşteri, atît faţă de,perioadele anterioare ale anului, cit şi faţă de anii anteriori. Cu toate acestea, in desfacerea produselor apar uneori şi perturbaţii, acestea datorindu-se nu rareori unor neajunsuri organizatorice in reţeaua comercială, dar şi nu puţinelor cazuri de suprastocare sau supraaprovizionare, ca şi de deturnare a unor mărfuri de mare cerere de la circuitul lor normal. Este o realitate confirmată de unele constatări făcute cu prilejul unui recent raid-anchetă, întreprins cu sprijinul organelor de ordine. Acum citeva zile, la ieşirea din Bucureşti spre Piteşti, pe autostradă, mai multe vehicule au fost găsite transported cantităţi respecta-, bile de legume şi fructe cumpărate de pe pieţele Capitalei. Destinaţia ? Diferite comune din împrejurimi. Pe o uriaşă betonieră (36—B—5478) apartinind Şantierului de constructiimontaj avicole Buciumeni se lăfăiau 5 saci cântărind 230 kilograme de cartofi, cu destinaţia... comuna Ologeni, locul de baştină al conducătorului auto şi al celor doi pasageri. Proprietarul autoturismului 1—GR— 7960, al cărui portbagaj era de asemenea plin cu cartofi, identici ca soi şi stare cu cei vinduţi de comerţul de stat, voia să ne convingă că vine cu ei tocmai de la... Paşcani. Acelaşi tip de produs se găsea intr-o cantitate de 220 kilograme in căruţa unui cetăţean din Bolintin- Deal. In portbagajul autoturismului IGR-8180, care se Îndrepta spre satul Palanca, se găseau, pentru a fi prefăcuţi un vin, 250 kg struguri. Aceste exemple, care nu sînt singurele, ilustrează o situaţie anormală : legumele şi fructele necesare aprovizionării pieţelor bucureştene sunt cărate de unii... înapoi la ţară. Aşadar, pe de-o parte se depun eforturi, se cheltuiesc muncă, mijloace materiale, combustibil pentru ca produsele să fie culese şi transportate la oraş, iar pe de alta, cantităţi substanţiale fac cale întoarsă, prin intermediul acestor cetăţeni. In optica acestora e mai convenabil să „apuce de-a gata“ ceea ce ar putea cultiva in ogrăzile proprii. Din păcate, nu e vorba de o coşniţă sau o sacoşă, ci uneori de cantităţi „industriale“ deoarece, abuzindu-se de ieftinătatea produselor, ele sunt deturnate de la destinaţia normală — consum alimentar — pentru a fi folosite la hrana animalelor. In schimb, pentru cartofii de prin unele grădini particulare săteşti se pretinde in pieţele Bucureştiului 5 lei pe kilogram ! Consecinţe negative asupra mersului normal al aprovizionării creează şi tendinţele de suprastocare manifestate de unii hrăpăreţi. Aceştia îndeasă in propriile cămări alimente de uz cotidian, cum sunt zahărul, uleiul, făina etc, in cantităţi care le-ar ajunge pentru ani şi ani de zile — frustrind astfel pe ceilalţi cetăţeni. Iată pe unul din aceştia, pe nume Ion Stăncuţ, pensionar din Moreni (Dîmboviţa), care îşi transformase maşina „Lada“ 1 500 (nr. 2-DB-5409) în... magazin sau depozit. Iată şi conţinutul portbagajului: 40 de pinii negre, 12 kg carne de porc, 300 de ouă, 20 kg cartofi, 8 kg făină — şi toate acestea la o singură cursă ? La rindul lui, Ioniţă Florea, din Bucureşti, str. Straja 12, avea in sacoşele pe care abia le ducea 12 kg zahăr şi 20 de litri de ulei! Ca să-şi poată duce cumpăraturile acasă, două femei din comuna Fioreşti-Stoeneşti, judeţul Giurgiu, se „asortaseră“ , nu le era uşor să ridice şi să care 40 kg mălai, 20 kg zahăr, 40 kg făină şi altele ! Pe bună dreptate, cetăţenii îşi exprimă dezaprobarea categorică faţă de asemenea mentalităţi şi apucături care lovesc in interesele generale. Este necesar să se reamintească acestora, in mod ferm, că normele etice ale societăţii noastre nu îngăduie lăcomia şi egoismul, sub orice formă s-ar manifesta ele. Cu atit mai mult atunci cind ele afectează desfăşurarea normală a activităţii intr-un domeniu atit de important cum este acela al aprovizionării populaţiei. Rodica ŞERBAN .,Mamzinul“ din cămară in contextul unor condiţii ce asigură o aprovizionare normală a populaţiei, la unii cetăţeni se manifestă totuşi tendinţe de suprastocare a unor produse alimentare de bază. Nu dintr-un exagerat simţ al prevederii — factori autorizaţi asigură că aceste produse se vor găsi in cantităţi îndestulătoare — ci, adeseori, iu cu totul alte scopuri. Mai precis — specula. Sfidind nu numai bunul simţ, si normele etice ale societăţii noastre, principiile repartiţiei echitabile a bunurilor, unii indivizi işi transformă locuinţele in veritabile depozite „en gros“, un fel de prăvălii particulare. Unul dintre aceştia este pensionarul Florea Moraru din Bucureşti, str. Ciocăneşti 12, sectorul 4. Ce avea acesta un... „cămara“ lui ? Reţineţi : 53 kg zahăr, 16 litri ulei, 100 de ouă, 83 de cutii de conserve diferite, 47 de sticle de vin, 13 litri de coniac, 10 litri de ţuici, precum şi mari cantităţi de smochine, detergenţi, mălai, petrol lampant ş.a.m.d. O adevărată băcănie ! Fireşte, nu-şi propusese şi nu obişnuia să mănînce zahărul cu polonicul, să bea uleiul cu cana sau vinul cu căldarea. Scopul acestei agoniseli de produse e mult mai simplu : specula. A fost prins in timp ce vindea, chiar pe stradă, diferite produse pretinzind un „comision“ substanţial: 15 lei kilogramul de zahăr, 25 de lei litrul de ulei, ■5 lei litrul de gaz. Evident, existenta unor asemenea indivizi viciază climatul sănătos al vieţii noastre de zi cu zi. Prin egoismul şi lăcomia lor afectează Interesele societăţii, ale membrilor ei, se întreţine o anumită stare de spirit necorespunzătoare , dar propice prosperăm „negoţului" lor ilegal. Asemenea fapte reprobabile stârnesc pe bună dreptate indignare, dar nu este deajuns pentru a le stirpi. Este necesar ca, in calitate de cetăţeni, să ne spunem răspicat cuvintul, să nu tolerăm sub nici o formă de manifestare rapacitatea şi specula, să mobilizăm opinia publică în depistarea unor asemenea cazuri pentru eradicarea lor. In ce-l priveşte pe F.M. el a fost deferit justiţiei, iar produsele confiscate. Ca să-i fie de învăţătură, lui şi altora ca el. S. R. (Urmare din pag. D menea, grămezi de gogonele, varză, gogoşari, struguri. In rondul halei — aceeaşi animaţie. Discutăm cu cîţiva cetăţeni. „Am găsit tot ce-mi trebuie. Dar şi piaţa nr. 2 este bine aprovizionată, însă toată lumea preferă să vină aici“, ne-a spus Alecu Iordache, muncitor la întreprinderea de prelucrare a lemnului. Pornind de la această observaţie, continuăm raidul in piaţa nr. 2. Chioşcurile nr. 4 si numărul 9 al Agrocoop sunt in general bine aprovizionate, deşi o sortare mai temeinică a produselor si asigurarea unui aspect mai atractiv ar fi fost binevenite. Avea dreptate interlocutorul nostru : piaţa nr. 2 nu e utilizată aşa cum trebuie, nici producătorii individuali nu sunt îndrumaţi să vină un număr mai mare şi pe acest platou. Pentru a afla care este, în general, stadiul aprovizionării cu legume şi fructe, ne-am adresat directorului comercial al trustului horticol, tovarăşul Mihai Ciobanu, care ne-a spus: „ Numai în luna septembrie au fost recepţionate peste 2 400 tone legume, cartofi şi fructe. Aproape 1 700 tone au fost desfăcute direct cumpărătorilor, iar peste 600 tone au fost insilozate pentru perioada de iarnă. Producţiile la unele sortimente au fost mai slabe, e adevărat, dar cantităţile de mere şi struguri fiind mult superioare anilor anteriori, avem posibilitatea să facem schimburi cu judeţele vecine şi să ne completăm necesarul, îndeosebi la cartofi şi ceapă. Se ştie că ziua cea mai concludentă pentru pulsul pieţei este duminica. Numai în ultima duminică au fost date spre vînzare, în judeţ, peste 180 tone produse, dintre care 45 tone struguri, 15 tone mere, 20 tone cartofi, 10 tone varză, 10 tone rădăcinoase, 25 tone ardei, ceapă, gogoşari şi altele. — Vorbeaţi de pregătirile de iarnă. In afara cantităţilor insilozate în luna septembrie, de ce rezerve mai dispuneţi ? — Avem un stoc şi vor fi livrate eşalonat magazinelor după 1 ianuarie 1 000 tone cartofi, 600 tone ceapă, 700 tone mere, 50 tone fasole uscată, 100 tone murături etc. La acestea să adăugăm circa 3 000 tone conserve de legume şi fructe, produse de diferite unităţi I.L.F., printre care I.P.U.F. Huşi. Şi producţia continuă. (Petru Necula, corespondentul „Scînteii“). După cumpărături cu autobetoniera Foto : S. Cristian