Scînteia Poporului, decembrie 1989 (Anul 1, nr. 1-2)
1989-12-23 / nr. 1
PAGINA 2 Libertate, frăţie, democraţie reală, unitate! au fost, eroi incâ!" „Eroi „Timişoara — singe, România plînge !“. Din singele românesc, din plinsul românesc s-a născut azi LIBERTATEA POPORULUI ROMÂN. S-a născut din cea mai amară lacrimă din istoria acestei furi. S-a născut din suferinţa, inima, speranţa şi lupta naţiunii române. S-a născut şi s-a plătit cu singele EROILOR SAL Tragica veste despre singele vărsat de eroii din Timişoara a cutremurat ţara şi a ridicat la luptă neînfricată contra tiraniei criminale întreaga suflare românească. Şi, in primul rind, minunatul, generosul, curajosul tineret. Sute şi mii au căzut seceraţi de gloanţele odioasei dictaturi. Sute şi mii la Timişoara. Apoi la Bucureşti. Apoi la Cluj, la Sibiu şi in alte oraşe. Nu se ştie, deocamdată, ciţi. Se va şti milne la judecata istoriei. Tara ii plînge. Ţara ii omagiază. Aşa cum şi-a omagiat întotdeauna eroii care nu şi-au precupeţit singele pentru libertatea patriei. Şoapte nemernice sau iresponsabile încercau pină deunăzi să sugereze că ,,românii sunt laşi“, în scopul de a descuraja acţiunile, de a potoli clocotul popular, de a paraliza voinţa naţională- Şi iată !! Singele vărsat din belşug pe caldarimul marilor oraşe româneşti demonstrează în faţa lumii întregi că poporul român, că de atîtea ori în decursul zbuciumatei sale istorii, şi-a cucerit prin propria jertfă şi prin propria luptă, LIBERTATEA şi DEMNITATEA. Cu singele lor s-a scris actul de dare in judecată a tiraniei. Ca de-a lungul întregii istorii a acestui neam, „Eroi au fost, eroi sînt încă !“. Ţara ii plînge cu cea mai amară lacrimă de mamă in aceste zile de greu şi zguduitor doliu naţional. Ţara le aduce cel mai pios şi mai înalt omagiu prin conştiinţa ţi hotărirea sa de a-şi clădi, după decenii de minciună, opresiune şi suferinţă, un viitor pe măsura înaltelor idealuri in numele cărora au căzut in luptă nenumăraţii şi anonimii (deocamdată) eroi ai săi. Idealurile României de azi, ale României de miine : LIBERTATEA şi DEMOCRAŢIA. Odihnească-i ţărina sfintă a patriei . Din jertfa lor supremă, ROMANIA RENASTE! Victor VANTU SĂ APĂRĂM CA PE OCHII DIN CAP BUNURILE CLĂDITE CU SUDOAREA POPORULUI Tot ce ne înconjoară miilede fabrici, clădirile şi instituţiile. Şcolile în care învăţăm, laboratoarele în care deschidem poarta tainelor ştiinţei, casele în care trăim noi, cu toţi ai noştri —este al nostru, bun al poporului român, agonisit prin rîuri de sudoare, cu imense renunţări şi sacrificii, făcute zeci şi zeci de ani. Pentru avuţia la care sîntem îndreptăţiţi să aspirăm prin isteţimea minţii şi hărnicia braţelor româneşti, n-am pregetat să muncim fără ostenire, pe frig năpraznic şi căldură toridă, adesea cu puţinătatea hranei, mereu mai proastă şi mai greu de agonisit în anii din urmă, sculîndu-ne cu noaptea-n cap şi culcîndu-ne în zorii zilei următoare, uitînd de noi, uitînd de copiii noştri, uitînd de casă, uitînd de duminicile şi sărbătorile noastre. Da, prin muncă, prin sudoare şi, nu de puţine ori, prin chin, am făcut o ţară de care să fim mîndri ca români. Şi nu sînt puţine înfăptuirile acestei ţări şi acestui popor la temelia cărora s-a adăugat o dată cu sudoarea omenească şi sîngele omenesc, în numele acestui imens sacrificiu făcut de milioane şi milioane de truditori ai uzinelor, ogoarelor, şcolilor, laboratoarelor — de toată suflarea românească în stare să ţină în mînă unealta muncii —, eroicul popor român îşi vădeşte, o dată mai mult, în aceste zile ferbinţi, de mare entuziasm naţional, necuprinsul respect, probat prin veacuri, pentru rodul braţelor şi minţilor omeneşti, pentru fiecare părticică din efortul naţional, pentru Valorile materiale şi spirituale ce fac gloria oricărui popor conştient de locul şi menirea lui în lume. Fraţi români, muncitori, ţărani, intelectuali, tineri şi vîrstnici Daţi dovadă ca şi pînă acum că ştiţi să vă apăraţi ceea ce aţi clădit cu mîinile voastre ! Să arătăm lumii întregi că, în pofida odioaselor învinovăţiri şi etichete cu care am fost stigmatizaţi de cei care nu ne-au înţeles şi nu ne-au cunoscut, sîntem un popor civilizat, cu adînc şi sfînt respect pentru valorile muncii, pentru tot ceea ce — gîndit şi clădit de noi — ne serveşte nouă, ne reprezintă ca naţiune paşnică, întotdeauna cu dorinţa gestului constructiv. Facem un apel de inimă şi de conştiinţă ca, în aceste zile fierbinţi, să apărăm ca lumina ochilor tot ceea ce ne aparţine sub forma bunurilor publice şi particulare, să nu lăsăm pe nimeni să atenteze, în vreun fel sau altul, la integritatea avuţiei naţionale ! Este gîndul milioanelor de români care azi au ieşit în stradă să-și rostească vrerea. Trăiască libertatea, trăiască răspunderea! (Urmare din pag. I) mijloace, pentru ordine, disciplină, pentru un climat de armonie socială, este un apel profund raţional. Să ne unim eforturile cu toţii, muncitori, ţărani, intelectuali, tineri, vîrstnici, bărbat sau femeie, fără deosebire de naţionalitate , pentru că fiecare este cetăţean al acestui pămint, al acestei ţări. In acest sens, socotim că este foarte important de înţeles faptul că nu toţi cei care au îndeplinit anumite răspunderi, fie în organele de partid, ale consiliilor populare sau în alte organisme, au fost împotriva intereselor poporului. Viaţa, analiza cinstită vor dovedi că majoritatea acestor oameni au fost in mod cinstit legaţi de interesele poporului şi au căutat, pe măsura puterilor lor, a competenţelor lor, să apere interesele oamenilor. Mulţi, foarte mulţi activişti — şi de partid, şi de stat — au fost destituiţi pentru „indisciplină", pentru că, într-un fel sau altul, au eludat „deciziile", „indicaţiile" care afectau interesele oamenilor muncii. Partidul Comunist Român este format din oameni, din muncitori, din ţărani truditori, din intelectuali, ingineri, scriitori, oameni de artă, oameni de ştiinţă care au intrat în rîndurile partidului cu inima deschisă, avînd cugetul curat, dorind din toată fiinţa lor binele poporului, binele acestei naţiuni. Cei mai mulţi, marea lor majoritate, sînt oameni demni de respect, ei înşişi înscriindu-se în primele rînduri ale demonstraţiei din aceste zile, fiind chiar organizatori ai acestor demonstraţii. In spiritul cinstei caracteristice românului, vor fi apreciate munca, viaţa şi activitatea fiecăruia indiferent ce funcţie a ocupat. Cei necinstiţi să fie înlăturaţi fără menajamente. Oamenii cu adevărat legaţi de oameni, de viaţă şi de munca lor, de suferinţele lor credem că trebuie încurajaţi, stimulaţi să-şi continue cu devotament activitatea, să-şi pună energia, pînă la ultimul strop, in slujba intereselor umane, ale colectivităţii, ale poporului. Nouă, românilor, ne sînt străine sentimentele de răzbunare, ne este străin spiritul nedreptăţii, sîntem un popor aşezat pe principiile sănătoase ale cinstei, ale omeniei. Socotim că este imperios necesar ca organizaţiile de bază ale partidului să dezbată in deplină libertate, fără nici un fel de constrîngere din partea nimănui, cauzele care au dus la actuala situaţie politică, economică şi socială şi să decidă asupra drumului pe care trebuie să meargă partidul. Concluziile dezbaterilor largi democratice ale comuniştilor, la care, firesc, normal este să participe toţi cei ce doresc să sprijine procesul de reînnoire socialistă, să fie sintetizate cu maximă răspundere, în vederea unui apropiat congres extraordinar al partidului, chemat să definească liniile directoare, programul de luptă şi acţiune pentru înfăptuirea neabătută a principiilor socialiste alături de toate forţele progresului din România. Ce trebuie făcut în continuare ? Am cules opiniile a mii de oameni, exprimate in aceste zile şi cu mult, mult timp înainte de producerea fericitului eveniment, pentru că ziariştii „Scinteii poporului" au fost întotdeauna între oameni şi i-au ascultat cu respect, cu profundă admiraţie pentru opiniile lor, dar dacă nu au putut să le exprime, cauze este opresiunea, dictatura dintre cele mai feroce impuse presei, ziariştilor. Concluzia desprinsă din ascultarea opiniilor oamenilor este că pretutindeni, începînd de la secţiile din uzină, din instituţii, din sate, din comune, la nivelul fiecărei localităţi, să se constituie comitete ale democraţiei şi dreptăţii, cu drept de decizie prin hotăririle adunărilor populare, asupra orientării întregii activităţi economice, politice şi sociale. Acestea sunt chemate să asigure ca viaţa economică, socială să decurgă în condiţii incomparabil mai bune decit până acum. La ultima adunare care a avut loc în Capitală s-au făcut propuneri nominale pentru un nou guvern. Nu este căderea noastră să ne pronunţăm nominal asupra propunerilor, dar criteriul, principiul fundamental care călăuzeşte munca pentru formarea noilor organe de conducere ale ţării trebuie să fie principiul competenţei, al cinstei desăvîrşite. Naţiunea română are multe, foarte multe competenţe, în toate domeniile. Ele au fost oprimate, n-au fost lăsate să se manifeste, sînt încă necunoscute poporului. Este datoria noastră de cetăţeni, a tuturor, să cumpănim cu răspundere asupra oamenilor care trebuie să preia arma, care să îndeplinească hotăririle pe care poporul le va lua. Alegerile, după opinia noastră, vor demonstra întregii lumi că poporul român este un popor matur, stăpin pe gindirea şi pe acţiunea lui. Că va alege în deplină libertate oameni care să-i reprezinte cu adevărat interesele, printr-un sistem electoral larg democratic, neciuntit în nici un fel de nici o prevedere care să limiteze drepturile cetăţeanului. Apreciind sprijinul unor foruri şi al opiniei publice loiale, corecte de peste hotare pentru demersul şi acţiunea energică ale poporului român, trebuie să respingem cu indignare sfaturile, uneori chiar ordinele date de anumite foruri, cu totală lipsă de modestie, cu aroganţă, sfaturi pe care unii printre ei trebuie să şi le folosească în propriul interes şi să lase poporul român să-și decidă cu capul lui, cu cugetul lui drumul pe care trebuie să-l urmeze. Iar drumul poporului român este drumul socialismului, purificat de tot ceea ce anii din urmă au dus la întinarea frumoaselor principii socialiste. Poporul român este pentru socialism lipsit de cultul personalităţii, lipsit de aventurism, un socialism care să-şi dovedească puterea lui, capacitatea lui de a fi cu adevărat pentru OM. „SÂNTEIA POPORULUI" - sâmbătă 23 decembrie 1989 Valorile, numai valori! Academia Română, cel mai înalt for ştiinţific şi de cultură al ţării, de la începuturile ei, de acum mai bine de 120 de ani, a propagat, prin întreaga ei activitate, ideea de unitate naţională a poporului nostru în graniţele vechii Dacii şi ideea de progres cultural, ştiinţific, economic şi social al ţării. Ca slujitor al celui mai înalt for ştiinţific al ţării, ca preşedinte al Academiei, îmi sunt scumpe aceste idealuri. Consider că în noile condiţii, favorabile dezvoltării unei Românii demne şi libere, create în această zi de 22 decembrie 1983, unitatea întregului nostru popor, calmul, ordinea şi disciplina sunt imperative ce se impun. De asemenea, consider că acest moment va marca o etapă nouă in dezvoltarea cercetării ştiinţifice şi, în primul rind, în renaşterea Academiei, care cu 20 de ani în urmă avea peste 50 de unităţi proprii de cercetare — institute, centre, colective —, fiind afiliată la prestigioase organisme ştiinţifice internaţionale, iar astăzi nu mai are nici o unitate proprie de cercetare, fiind, practic, eliminată treptat din cele mai multe organisme internaţionale. Şi nu din vina oamenilor de cuget şi simţire ai Academiei. Mă gindesc, în primul rind, la cercetarea fundamentală, care îndeosebi trebuie serios reconsiderată. Sunt ferm convins că în curînd va începe o perioadă de dezvoltare intensă pentru întreaga cercetare ştiinţifică din ţara noastră. Fac apel la toată intelectualitatea ţării să sprijine noua reconstrucţie a ţării. In ceea ce mă priveşte, voi acţiona neabătut, la locul meu de muncă, în inaltul for academic al ţării şi în învăţămîntul superior, cu întreaga mea putere de muncă, cu întreaga mea fiinţă, aducîndu-mi astfel contribuţia la prestigiul ştiinţei şi învăţămîntului in ţara noastră. Acad. Radu P. VOINEA Preşedintele Academiei Române Pentru oamenii muncii din mănoasa cimpie a Bărăganului, această zi a adevăratei libertăţi şi democraţii a generat bucurii fără margini, stări de fericire comparabile doar cu ale suferindului care se vede vindecat şi-şi reia viaţa cu toată dragostea pentru răsăritul soarelui de miine. Această bucurie are demnitate şi calm, are tăriile încrederii depline. Cu promptitudine, cu dragostea lor fierbinte de a sluji libertatea şi democraţia, centralistele de la telefoane ne-au asigurat legătura cu comuna Grindu. De acolo ne-a vorbit ţăranul cooperator Ion Baciu, care, gituit de emoţie, ne vorbea aproape plingind. Sătenii noştri trăiesc clipe pe care n-au mai crezut că le apucă. Clipe pe care le aşteptau, şi în sfîrşit au venit. Da, nu credeam să mai trăim această zi, care pentru noi poate fi o adevărată sărbătoare naţională. Ţăranii din Grindu sunt mintoşi. Au în ei toată ininia de fuga tiranului, care pe unde ajungea vorbea de sacrificiul suprem, sacrificind însă ţara, vinzind tot ce noi munceam. Lua plinea de la gura noastră şi a copiilor noştri şi o dădea cine ştie unde. Noi, ţăranii, am ştiut întotdeauna că luxul şi huzurul lui erau plătite cu suferinţele noastre, cu foamea şi mizeria in care trăiam noi la sate cu copiii noştri goniţi adesea la oraş de lacrimile, de suferinţa celor dragi. Asigurăm pe muncitori, pe oamenii cu carte care s-au sacrificat pentru răsăritul de miine că noi, ţăranii, asemeni străbunilor noştri care au slujit cu credinţă glia îngrăşată nu de puţine ori cu sîngele neamului nostru, vom face totul ca ţara să fie aşa cum ne-o dorim de mult : liberă şi îmbelşugată. Suntem siguri acum că piinea, laptele şi carnea pe care noi prin muncă le facem vor fi mai multe, mult mai multe şi sîntem siguri că de ele se vor bucura copiii şi nepoţii noştri ; ţăranii sint in pas cu ţara, ei nu vor uita niciodată cite umilinţe au îndurat, fiind adesea siliţi să-şi declare fericirea in propria lor nefericire şi mizerie, să aplaude minciuna. Trăim şi noi in sfîrşit un vis. Pentru ca acest vis să fie trăit de-a pururi, să fie veşnic trebuie să muncim şi să-l apărăm. Ostaşii sint cu noi. Altfel nici nu putea fi. Ei sint copiii poporului şi poporul sintem noi, toţi care am adus pe pămintul atît de încărcat al gliei strămoşeşti un sfîrşit libertatea. Spun libertate şi pur şi simplu îmi este dor să mă duc să-i spun griului că in sfîrşit este al nostru, al ţăranilor şi al ţării. Mihai VIŞOIU corespondentul „Scinteîii poporului“ 22 decembrie 1989 A râsarit libertatea cum râsare griul, prin mare trudâ Gindurile unui Salut din adincul inimii mele de tinăr muncitor izbinda împotriva dictaturii lui Ceauşescu ! Intre ceea ce am învăţat în şcoală, între ce a învăţat întreaga mea generaţie şi adevăr, diferenţa e comparabilă cu prăpastia dintre fericire şi durere. Sunt pentru socialism, pentru proprietatea poporului asupra muncii lui, dar rog, generaţiile cu experienţă mai mare decit a noastră, a tinerilor, să clarifice cu calm şi competenţă tot ceea ce a dus la denaturarea sfintelor principii socialiste în care am fost crescut şi educat, pentru ca niciodată pe pămintul României să nu se mai petreacă acte de îngenunchere morală sub masca democraţiei. Cred că gindesc, sper că gindesc ca toţi cei din generaţia mea, afirmind că nu doresc să mă răzbun pe nimeni; sîntem un popor demn, cinstit, uman, căruia îi e străin spiritul de răzbunare oarbă şi ceea ce cer eu acum este să ne unim prin muncă, prin ordine, prin disciplină, să nu copiem ceea ce au făcut alţii, să nu promovăm haosul, pentru că asta ne va duce spre pipire, ne va opri din minunatul drum pe care începem să păşim. Să nu uităm că nicicînd din mitinguri şi greve n-a ieşit ptine, ci doar din muncă cinstită, făcută in libertate, aşa cum ne-am dorit-o mereu. tînâr Nu socotiţi rindurile mele un sfat, nu sint in măsură să-l dau, luaţi-le doar ca gindurile unui tînăr, care se adresează generaţiei lui, generaţiilor mai virstnice, mai înţelepte, care să ne aducă izbinda reală, pe care cu toţii o dorim. Ţin ca in încheiere să fac un apel la luciditate, la calm, la răbdare şi înţelegere , să fie stopate actele provocatoare, de vandalism, îndreptate împotriva proprietăţii noastre a tuturor. Mulţumec celor care mă publică şi celor care mă citesc. Victor BRUJAN muncitor tipograf „Treceţi de partea noastră!" Joi, 21 decembrie 1989, m-am întors dintr-o călătorie in Bulgaria. Loc de unde veneam cu imaginea miilor de oameni protestînd in faţa Ambasadei României la Sofia împotriva criminalului măcel de la Timişoara, în Gara de Nord, seara tirziu, după o umilitoare călătorie prin graniţele închise, mă aştepta fiul meu — Ştefan Emilian Tănăsache. 27 de ani, inginer geolog, un loc de bun venit imi zice : — Tată, te duc acasă, apoi eu merg de unde vin acum, din Piaţa Universităţii, unde protestăm paşnic împotriva tuturor acelora care ani de zile ne-au batjocorit, ne-au furat tinereţea. Ieri, 22 decembrie, a făcut acelaşi lucru. Dar să notăm aici depoziţia sa de martor ocular la evenimentele memorabile care au aşezat România pe un nou curs al existenţei sale demne. — La ce oră ai plecat de la serviciu spre centru 7 — în jurul orelor 9. Nu numai eu. Ci cu mulţi alţi tineri, colegi de muncă de la Institutul de Studii şi Proiectări Hidroenergetice, în rând cu noi, muncitorii de pe platforma electronicii Pipera. Purtam cu toţii aceeaşi lozincă : „Haideţi cu noi“. Şi-au venit şi colegii de la institutul vecin, tot cu profil energetic. — Pe unde aţi luat-o 7 — Spre Dorobanţi, in scurt timp am ajuns la cinematograful Scala. Citeva momente am intrat in sală, pentru că militarii au tras in aer. — Au fost provocați 7 — Nu. Pentru că am alcătuit echipe de ordine dintre noi. Eu am făcut parte dintr-o asemenea echipă. Uite bransarda roșie, pe care o voi păstra toată viata. — In drumul vostru s-a produs vreo pagubă, vreo distrugere . — Deloc. Cine afirmă acest lucru e un mincinos. Și noi sîntem sătui de cită minciună ni s-a băgat pe gît. Unii au văzut geamuri sparte la hotelul și restaurantul „Lido“. Aşa stau lucrurile. Dar, spre cinstea ospătarilor de aici, ei au spart geamurile pentru a ne ajuta, in caz că se va trage, să ne refugiem înăuntru. N-a fost nevoie decit de... apa minerală pe care au dat-o coloanei de manifestanţi, din mină in mină. Noi le-am cerut și stafia de amplificare, pentru a ne face auzit glasul, dar n-a fost posibil să o luăm. — Ce cerea grupul din care ai făcut parte ? — Sunt citeva puncte pe care le-am discutat cu un colonel, după ce am trasat o linie de pancarte peste care să nu se treacă, pentru a nu fi provocate forțele de ordine. Am cerut convocarea de urgenţă a Marii Adunări Naţionale, demisia întregului guvern, a conducerii de partid, vinovaţii pentru starea de lucruri la care s-a ajuns să fie judecaţi de cei competenţi. — Care a fost ora cea mai dramatică, mai tensionată ? — Orele douăsprezece fără un sfert. Atunci am ajuns in faţa sediului Comitetului Central al partidului. Atunci a tăbărit mulţimea cu flori pe tanchete. Atunci am forţat uşile şi am intrat pe poarta pe care intrau numai două persoane : „el“ şi „ea“. — Ce aţi făcut înăuntru ? — Primul lucru, fiind in echipele de ordine, am făcut cordoane de protecţie. Să nu se facă distrugeri. Să nu fie atacaţi cei aflaţi înăuntru. Să nu dispariă valori, documente absolut de interes. Şi, mai ales, să nu fie provocaţi securiştii din interiorul clădirii, care erau înarmaţi şi cărora noi le-am spus : „Nu folosiţi armele. Voi sinteţi in pericol, nu noi. E mai bine să fiţi voi sub protecţia noastră“. (Acelaşi lucru il spusesem şi soldaţilor de pe bulevard, care ne-au ascultat şi au golit cartuşierele in faţa noastră). Nu se putea să nu ne înţelegem şi de data asta ! — Şi? — Şi... ne-am înţeles. — Pină la ce etaj aţi ajuns 7 — Pînă sus, pe terasă. Acolo, două lucruri senzaţionale : 1. Tocmai decola un elicopter. Era cu „el“, era cu „ea“ 7 Căra documente 7 Nu știm. 2. Sus, pe terasă, se aflau oameni, profesionişti, cu videocamere, care înregistrau tot ce se petrecea in stradă. Apoi au filmat mulţimea in clădire. Cum intră şi ce face. Cite un gest precum călcarea in picioare a unor anumite... opere, lozinci etc. S-au montat microfoane in balcon şi apoi au început să vorbească oamenii — am recunoscut pe un muncitor de la I.M.G.B., care a fost lingă noi, noaptea, in Piaţa Universităţii —, deci au început să vorbească oameni liberi de la microfonul care pină atunci fusese acaparat numai de un singur om. A venit şi televiziunea şi după asta ne-am retras. — Cit timp aţi stat în clădire . — Exact o oră şi jumătate. Vorbesc despre echipa mea de ordine. O oră şi jumătate care... ajunge pentru o viaţă. Hie TANASACHE