Sportul, septembrie 1969 (Anul 25, nr. 651-680)

1969-09-11 / 661. numărul

Kft. 661 (6095) Aşteptăm mis atunci când arbitrul a dic­tat un penalti să arunce — şi nu o dată — mingea în tribune. Nepermisă ieşirea, inadmisi­bilă dacă ţinem seama că ges­tul l-a repetat şi după con­sumarea fazei. Încă da citeva ori. Că arbitrul nu l-a sanc­ţionat nu surprindă intr-o mă­sură, dar faptul că antrenorii nu au procedat imediat la scoa­terea lui da pe teren asta in­calificabil. Nu ştim ca măsuri discipli­nare va lua clubul şi ne măr­turisim scepticismul faţă de faptul că va lua vreuna. Şi atunci să nu mai mire dacă mim­ă acest jucător în loc să arunce mingea în tribune o va proiecta în capul arbitrului . Apreciem că a venit mo­mentul ca exigenţa să cuprin­­­­dă mai ales şi manifestările tineretului şi juniorilor, dacă dorim ca actele de indisciplină să fie eradicate pe viitor. Şi la această acţiune de asanare au datoria să participe în mod eficient şi antrenorii, şi clu­­burile, alături de federaţie. Altfel... , cluburilor na dintre caracteristicile noului campionat divizio­nar la toata eşaloanele este constituită de Un piua de exigenţă faţă de factorul disci­plină. Şi acest fapt — absolut necesar în contextul spectaco­­lului sportiv — se manifestă atît la nivelul arbitrilor, cît şi la acela al comisiei de discipli­nă a federaţiei. După disputarea fiecărei e­­tape consumate pină la ora actuală, au fost analizate şi prompt sancţionate actele de indisciplină, mai frecvent ca în trecut au fost dictate lovi­turi libera pentru că s-a vorbit pe teren de la tribună, au fost înregistrate eliminări din joc ale unor fotbalişti care l-au găsit alt mod de a re­plica adversarului decit prin comiterea unor faulturi care, chiar dacă n-au fost urmate de accidentări, ar fi putut ge­nera asemenea situaţii. Ne surprinde însă pasivi­tatea care ilustrează conduce­rile unor cluburi şi antrenorii respectivi. Până la oră actuală nu cunoaştem nici o măsură luată de antrenori faţă de cei ce s-au făcut culpabili de acte de indisciplină pe teren. Nici în declaraţiile — şi au fost des­tul de numeroase de la înce­putul campionatului­­ antre­norilor, acest aspect nu s-a re­flectat. Oare ei, aducătorii ti­nerilor fotbalişti, se găsesc ex­oneraţi de această sarcină ? Oare asanarea moravurilor să­ fie o treabă exclusiv da resor­tul federaţiei ? Suntem­ tentaţi să atribuim cluburilor şi antrenorilor o a­­semenea optică, tocmai prin mutismul antrenorilor şi lip­sa de măsuri disciplinare a cluburilor. Dar, ceea ce apreciem drept un simptom deosebit de grav este faptul că pină și la echi­pele de tineret al căror cam­pionat este lipsit de miză — de ce oare 7 — se produc ma­nifestări reprobabile. Ilustra­tivă In acest sens găsim ati­tudinea portarului echipei de tineret a Steagului roşu, în recentul meci cu Rapid. El, portarul, care face la ora actuală primii paşi spre succe­siunea lui Adam­ache, şi-a per­ Niki Mihail BURILEANU GLORIA BÎRLAD — PROGRESUL BUCUREȘTI SE VA JUCA SÎMBĂTĂ In Urma acordului interve­nit între cele două echipe, partida Gloria Birlad — Pro­gresul București, din etapa a IV-a a campionatului diviziei B, se va disputa sîmbătă, de la ora 16.30. BALCANIADA PENTRU • REPREZENTATIVELE A Cu prilejul meciului de la Belgrad, preşedinţii de fede­raţii ai ţărilor balcanice şi-au dat acordul pentru reluarea turneului balca­nici pentru e­­chipele reprezentativa A. Propuneri pentru proiectul de regulament al primei edi­ţii (1971) vor fi trimise de fie­care federație pînă la 1 no­iembrie a.a. la Belgrad. JOC RESTANŢĂ IN DIVIZIA C Timişoara, 10 (prin telefon). — în localitate s-a disputat un joc restanţă din cadrul di­viziei C, seria a V-a, în care U.M. Timişoara a învins cu scorul de 4—0 (0—0) pe Pro­gresul Strehaia. ȘT. MARTIN-coresp. MECIURI AMICALE RAPID— METALUL 2-1 (0-0) Partida amicală, de ieri, de pe stadionul Giuleşti, a atras, ca de obicei, câteva mii de în­focaţi susţinători ai ferovia­rilor. Remarcabil, Metalul a por­nit mai bine din start şi a do­minat cu autoritate prima ju­mătate de oră a meciului, timp în care rapidiştii au fost ne­voiţi să acţioneze mai mult pe contraatac. Metalurgiştii s-au apărat bine, au plimbat mingea foarte cursiv, dar au ratat citeva ocazii favorabile, printre care şi un 11 m, prin Georgescu. In ultimul sfert de oră al primei reprize, meciul a devenit mai echilibrat, iar repriza secundă a aparţinut, aproape în­­exclusivitate, rapi­­diştilor. Golurile au fost în­scrise de Petreanu (min. 48) şi Neagu (min. 70), pentru Ra­pid, respectiv Voinea (min. 81) pentru Metalul. Bun arbitra­jul brigăzii bucureştenă con­dusa de C. Manusaride. D. GRAUR STEAGUL ROŞU - VOUHGS AFRICANS H (3-0) După un meci plăcut, fot­baliştii braşoveni au cîştigat prin golurile înscrise de Ivan­­cescu (2), Florescu (2), Balint, Pescaru şi Necula. CAROL GRUIA coresp. principal CARAIMANUL BUŞTENI —DI­NAMO BUCUREŞTI 2-7 (0-4) Buşteni, 10 (prin­ telefon). In drum spre Braşov, unde vor evolua sîmbătă in cadrul campionatului diviziei A, di­­namoviştii bucureşteni au susţinut o partidă de veri­ficare în localitate, avînd ca adversar echipa Caraimanul Buşteni. Partida s-a desfăşu­rat în­ viteză­­ majoritatea timpului şi a fost mult mai echilibrată decit o arată scorul. Dinamo a concretizat cea mai mare parte a ac­ţiunilor ofensive, în timp ce gazdele au ratat 2-3 situaţii excelente, printre­ care şi o lovitură de la 11 m. Punc­tele au fost marcate de Doru Popescu (3), Dinu (2), Săl­­ceanu şi Moldovanu pentru Dinamo, Milu şi Mihăilescu pentru Caraimanul Buşteni, în echipa bucureşteana nu au evoluat Lucescu şi Du­­mitrache, folosirea lor în partida de la Braşov fiind incertă. V. Zbarcea- coresp. C.F.R. CLUJ ÎNVINS LA CÎM­PIA TURZII CÎMPIA TURZII, 10 (prin telefon), în meci amical, des­fășurat in localitate, echipa Industria sîrmei a dispus de C.F.R. Cluj cu 1—0 (0—0) prin golul marcat de Mîndruț în min. 73. , P. Tonea-coresp. LEMNARUL ODORHEI—C.S.M. SIBIU 3—1 (3—1) Odorhei, 10 (prin telefon), Meci frumos, cu faze intere­sante, încheiat cu Victoria meritată a gazdelor. AU mar­cat: László (min. 11 și 36), Szel (min. 9) pentru Lemna­rul, respectiv Laufceag (min. 39 — din 11 m) pentru Si­­bieni. A. Piatoga coresp. FARUL - FENERBAHCE 1-0 (0-0) CONSTANŢA 10 (prin telefon). Primul Joc din cadrul „Cupei Mă­rii Negre“ (Farul — Fenerbahce), soldat cu victoria meritată a gaz­delor a plăcut datorită ritmului sufocant in care s-a jucat — to­nul fiind dat de fotbaliştii oas­peţi. Echipa antrenată de Traian Io­­nescu nu şi-a dezminţit cartea da vizită, demonstrind calităţi tehnice deosebite şi practicind un Joc frumos, mai ales la mijlocul terenului. Lipsa de finalizare a fost Insă pregnantă, la ei, tot timpul. Păcat, insă, că Jocul băr­bătesc practicat a Întrecut Uneori limitele regulamentare (Sorin A­­vram accidentat In min. 13), dar constănţenii nu s-au lăsat im­presionaţi şi prin pătrunderi ra­pide pe extrema şi centrări pe­riculoasa au put deseori In pe­ricol poarta oaspeţilor. Nu au lipsit nici ocaziile de gol (min. 21 Sasu, sa Kalla, 61 Tanase, 85 Ologu), dar ele nu au fost fructificate decit in min. 62 cînd Ologu­­a demarat In sti­lul său caracteristic pe extremă, a centrat pe jos, iar Tufan a re­luat in poartă printr-un şut sec. Oaspeţii au ratat egalarea in min. 66, cind Salim şi Fuad, de la 6 m, au şutat slab, permiţind Iul ştefănescu să respingă. C. POPA—coresp. UNIVERSITATEA CLUJ- SALGOTARJANI BÁNYASZ 2-2 (1-0) CLUJ 10 (prin telefon). Uşu­rinţa boemă a fotbaliştilor de la „U“ i-a privat azi de o vic­torie pe care au avut-o în mină în prima repriză a jo­cului, cînd clujenii ar fi putut marca lejer 5—6 goluri. Uni­versitarii s-au jucat, insă, cu ocaziile, Adam fiind de-a drep­tul exasperant In situaţii cla­re de gol, S-au „tatonat“ de aproape Oprea, Musteţea şi Barbu. Condusă cu 1—0 la pauză echipa oaspe — destul de mo­destă valoric — a ieşit In re­priza a doua la joc, preluând iniţiativa intr-o partidă consi­derată prematur câştigată de către gazde, în final, un meci care a lă­sat un gust amar spectatorilor. Au marcat­­ Musteţea (min. 21), Coman (min. 74), respec­tiv Baranyai (min. 58) şi Barty (min. 85). Complezent oaspe­ţilor, arbitrajul lui, I. Rus — Tg. Mureş. (M. P.) BACONUL ARCIZIND A­ntrenorii în criză de timp Antrenorii de fotbal sunt la început de sezon şi îşi fac di­ferite planuri de actualitate şi de perspectivă... dar cine ştie cîţi dintre ei vor avea răgazul să le pună în practică! Şi chiar dacă s-ar ivi as­tăzi o nouă Pythia care să prevestească" viitorul unui dresor de­­bocanci, sim­t sigur că profeţiile ei ar fi tot atît de echivoce ca și acelea ros­tite în templul lui Apollo de la Delphi, fiindcă nimic nu s-a schimbat în materie de oracole în ultimii trei mii de ani... O întîmplare recentă ne-a demonstrat cît de nesigură și aproximativă poate fi stabi­litatea unui conducător teh­nic în mijlocul lotului pe care îl dăscăleşte, chiar dacă a reuşit într-un timp relativ scurt să-i dea o strălucire de­osebită, furnizind jumătate din efectivul echipei victorioase la Lausanne şi punînd la dispo­ziţia federaţiei scheletul solid al celei mai bune reprezenta­tive naţionale din ultimul sfert de veac. A fost suficient ca Dumitra­­che­ să rateze un 11 metri în­tr-un final nefast de Cupă, pentru ca Bazil Marian să ţină tovărăşie statuei lui Ovidiu, exilat pentru culpe mai grave pe malurile aceluiaşi Pont Euxin. Vîrful capricios al unei ghete cu crampoane poate ho­tărî într-o singură clipă des­tinul unui antrenor român... ,,Rezultatele“ sunt necesare, ele dau oxigenul echipelor an­gajate in urcuş pe scara pres­tigiului, aduc aplauze, glorie şi bani, de acord, dar aceste rezultate au semnificaţii în măsura în care ele sunt rodul unei pregătiri temeinice şi nu explozii senzaţionale, ori in­­timplătoare, care nu exprimă potenţialul real al unei for­maţii. O sumă întreagă de factori concură la succesul activităţii unui antrenor, iar intre acestea se numără şi valoarea intrinsecă a lotului ce i s-a încredinţat. Să ni-l închipuim, prin ab­surd, pe faimosul Helenio He­­rerra multiplicat în 16 exem­plare, cite un „mag“ la fie­care club diin campionatul ita­lian de fotbal. Oare într-o ast­fel de situaţie n-ar mai exista un clasament cu 16 echipe, situate pe 16 locuri diferite . Continuitatea aceleiaşi con­duceri tehnice a fost secretul unor afirmări definitive pe plan mondial. Tom Whittaker a funcţionat 25 de ani ca an­trenor la Arsenal Londra, iar după pensionara a fost re­ţinut în postul de doctor-ma­nager... Matt Busby a Încărunţit de-a binelea oferind Angliei mai multe generaţii de fotba­lişti celebri la Manchester United, iar recent şi-a desem­nat el însuşi succesorul, îna­inte de a se retrage definitiv... în funcţia de consilier tehnic al clubului ! La noi, anul acesta n-au avut loc prea multe „i­ntaţii“, de antrenori, s-au produs mai puţine „divorţuri“, schimbări­le de peisaj sportiv ale pro­fesorilor de fotbal au înregis­trat un fenomen de reflux. Este un semn bun Indicând un plus de chibzuinţă a con­ducerilor de club şi o dovadă de fermitate din partea fede­raţiei, care pare a nu mai fi dispusă să-i vadă pe antrenori într-o eternă postură de tu­rişti. „ Antrenorii, ca şi muncitorii subterani, forează adine şi fac operă de abataj, extrăgînd mi­nereul valoros din zăcămintele primare ale talentelor fotba­listice. Ei sînt, totodată, şi oameni de laborator — adică un fel de fiinţe ciudate şi contempo­rane suferind de patima cer­cetărilor migăloase — care-şi transportă aparatele pe un teren gazonat — şi ar trebui lăsaţi să-şi facă in linişte ex­perienţele şi munca, lor, fără a fi cronometraţi ca nişte cai de curse, fără a se simţi per­manent zoriţi de mobilitatea calendarului şi fără teama de a intra in criză ,de­ timp, ca la şah. ... Patra STEINBACH ­ CRIŞUL ORADEA - VASAS BUDAPESTA , 3-2 (1-1) ORADEA, 10 (prin telefon). Numeroşii spectatori care au umplut pină la refuz tribunele stadionului Crişul au plecat dezamăgiţi de la teren. Moti­vul 7 Jocul slab practicat de cele două echipe, mai ales cea a oaspeţilor care ocupă locul IV în clasamentul R. P. Ungare şi de la care se aştep­ta mult mai mult. în primele 45 de minute gazdele au ata­cat susţinut, iar după pauză jocul a devenit încîlcit, cu multe faulturi şi greşeli. în min. 60 jucătorul Rakoşi (Va­sas) a fost eliminat pentru in­jurii grave la adresa arbitru­lui Vasile Topan din Cluj, care a condus în nota jocului. Au înscris Kun II (min. 2), Suciu (min. 59 — din 11 m) şi Szőke (min. 87 — autogol) pentru Crişul, respectiv Far­­kas (min. 68 — din 11 m) și Tóth (min. 67) pentru Vasas. ILIE GHIŞA-coresp. principal sportál Sub privirile rapidiştilor Neagu și tupescu (venit in atac) portarul Metalului — Petre — prinde cu sigu­ranţă balonul Foto I M. CODRESCU V. MĂRDĂRESCU, ANTRENOR AL ECHIPELOR REPREZENTATIVE DE TINERET ŞI OLIMPICĂ In şedinţa de marţi, Biroul federal l-a numit, oficial, pe Vintilă Mărdărescu ca antre­nor al echipelor reprezentati­ve de tineret şi olimpică. Antrenorul V. Mărdărescu a fost inclus şi în comisia de selecţie alături de Emerich Vogi (coordonator) şi Angelo Niculescu (antrenor al echipei naţionale). LA DEJ: C. F. R. CLUJ — POLITEHNICA IAȘI Deoarece terenul echipei C.F.R. este suspendat pe o e­­tapă, feroviarii clujeni vor juca sîmbătă cu Politehnica Iași la stadionul din Dej. Par­tida va avea loc sîmbătă, de la ora 16,30. In deschidere se întîlnesc echipele de tineret­­rezerv* ^ Prezent la ultimele două jocuri susţinute de Rangers Glasgow — viitoarea adver­sară a echipei Steaua in Cupa Cupelor •*­ în campionatul sco­ţian, tov• Gheorghe POPESCU,­­e vicepreşedintele clubului bucu­­reştean, ne-a împărtăşit cu amabilitate cîteva impresii din această vizită de documentare. „ M-a impresionat extrem de plăcut primirea atentă fă­cută de oficialităţile clubului Rangers, interesul deosebit manifestat pretutindeni faţă de fotbalul românesc, în general, şi explicabil, acum, faţă de echipa Steaua. De altfel, a a­­vut loc şi o conferinţă de pre­să în cadrul căreia numeroşi comentatori de fotbal au soli­citat amănunte cu privire la palmaresul echipei, valoarea jucătorilor etc. — Ce partide aţi urmărit şi cum apreciaţi evoluţia lui Rangers ! — Miercuri, Rangers a jucat cu Aberdeen (locul 5) în noc­turnă, iar sîmbătă — la ora 15 — cu St. Mirren (locul 17), ambele partide desfășurlndu-se pe cunoscutul stadion Ibrox, cu o capacitate de 110 000 de locuri. Rangers a cîștigat cele două meciuri cu 2—0 (de fie­care dată beneficiind de cîte o lovitură de la 11 m, impecabil transformată de fundașul stingă Provan), în întîlnirea cu Aber­deen — echipă foarte valoroa­să, dar care a suportat handi­capul eliminării, din min 20, a unuia dintre cei mai buni ju­cători — Rangers a atacat sus­ţinut, şi-a creat nenumărate o­­cazii de gol, dar n-a fructifi­cat decit o dată, prin Stein. Cel de al doilea joc, dominat autoritar de Viitorii noştri ad­versari din Cupa Cupelor, dis­putat în faţa unei formaţii mai puţin valoroase, a confir­mat în general concluziile trase după prima evoluţie a viitori­lor noştri adversari, — care ni s-au părut ca­racteristicile de bază ale celor două jocuri 7 — La Rangers, impresionea­ză, poate şi pentru că ambele meciuri le-a susţinut pe teren propriu, stilul puternic ofen­siv, un atac la care participă mulţi jucători — mijlocaşii în­totdeauna şi uneori chiar fun­daşii.. Specificul acestui atac mi s-a părut a fi dirijarea lui foarte rapidă în profunzime, lit culoarele create deliberat de înaintaşi. Remarcabilă este, de asemenea, dorinţa — sus­ţinută de o capacitate fizică şi tehnică corespunzătoare — ju­cătorilor de a termina fazele de atac, la care — repet — participă, alternativ, şi fun­­­daşii, cu excepţia „centralului“ * Mackinno, în ansamblu, Rangers se pre­zintă ca o echipă bine­­ con­struită, cu o echilibrare valo­rică a liniilor și deosebit de disciplinată în joc. • — Ce jucători v-au plă­cut mai mult 7 — înainte de a răspunde, se impune o precizare: nu am putut aprecia valoarea porta­rului, prea puţin solicitat în ambele meciuri. în rest: fun­daşul dreapta Johanssen, fun­daşul central Greig (un fel de „libero“), Baxter — coordona­torul de joc al lui Rangers —, Johnsston, care a jucat extre­mă stingă (fiind cel mai bun dintre înaintaşii lui Rangers) deşi postul său este cel de înaintaş central, şi Stein. — Au fost şi „minusuri“ în cele două jocuri ale lui Rangers . — Da, ca de altfel în jocul oricărei echipe. Sunt insuficien­te care bine exploatate de ad­versar îi pot crea acestuia (deci şi nouă) posibilitatea de a avea unele perioade de domi­nare, de a slăbi sistemul defen­siv al lui Rangers şi chiar de a cîştiga. Tendinţa scoţienilor de a juca în atac prin „culoare“ poate fi anihilată printr-o apă­rare în care marcajul trebuie făcut cu atenţie iar dublajul cu precizie matematică. Pentru atac se impune o circulaţie ex­trem de rapidă a mingii, cu schimbări de direcţie, pentru a evita faulturile de joc — frecvente — ale adversarului. — Sînt recomandări pre­ţioase şi ele privesc, bine­înţeles, în primul rînd, pe jucătorii români. In final — ce şanse Întrevedeţi echipei Steaua ? — Este limpede că adversa­rul nostru din Cupa Cupelor are o valoare ridicată, unanim apreciată, recunoscută pa plan internaţional. Jucînd la posibi­lităţile ei reale, dînd dovadă de un puternic spirit de echipă şi de o dorinţă deosebită de a­­firmare, Steaua poate reuşi la Glasgow un rezultat meritoriu — poate chiar acea mult aştep­tată victorie. Dan GÂRLEŞTEANU IMPRESII DE PE IBROX CUM JOACĂ RANGERS GLASGOW? De vorbă cu tov. GH. POPESCU, vicepreşedinte al clubului Steaua SCHIMBARE LA COLEGIUL CENTRAL DE ARBITRI în şedinţa de marţi seara a Biroului federal a fost numit un nou preşedinte — de astă dată salariat — al Colegiului central de arbitri, în persoana lui George N. Gherghe. Tovarăşului Iancu Ceaurea­­nu, fostul preşedinte, i s-a mulţumit sincer pentru apor­tul adus în perioada celor cî­teva luni cît a funcționat la conducerea colegiului sus-a­­naiatit. CRAI DE CURTE NOUĂ Nu ştiu dacă multe din a­­greatele „stele“ ale fotbalului autohton au auzit de roma­nul lui Mateiu Caragiale . „Claii de Curte Veche“. P Pro­­babil că nu. „Stelele“ nu prea au timp să şi citească. Dar pe noi, urmărind scan­­dalurile, chiolhanurile şi chiar procesele acestor vedete, e imposibil să nu ne poarte gindul la chefliii şi zurbagiii eroi ai bizarului autor. Craii de Carte *Nouă", iată cum i-am mirat pe actualii şi răsfăţaţii „eroi**-clienţi permanenţi ai rubricilor de fapte diverse — din fotbalul nostru.f­i cum să nu-i numeşti ast­­cînd preocuparea lor cea mai persistentă nu e să răs­pundă aplauzelor mulţimii cu un joc pe măsura entuzias­mului colectiv, ci să-şi con­sume tinereţea într-un huzur frenetic de superrâsfăţaţi fe­ciori de bani gata. In prag de campionat, res­ponsabilul unui mare restau­rat din Capitală mă informa amuzat . — Aseară au fost la noi, la local, doi fotbalişti interna­ţionali (să le trecem numele sub scutul tăcerii) şi Un dan­sator. De cît crezi, domnule, că au consumat, pînâ la trei noaptea de nu mai puteam să închid localul ? — De cît ? — Trei persoane, nouă suite de tei ! Numai Vinul, două­sprezece kilograme. Cite pa­tru kilograme de căciulă şi ce este sub căciulă, în even­tualitatea că există acolo ceva !! NU mai spun că mi-au curăţat bufetul, de la momiţe, rotogoale, muşchiuri, mădu­­vloare, cîrnaciori şi pină la fudulii. Ce pipotă, domnule ! Probabil că se pregătesc pen­tru campionat ! Nici Hercule, cred, Înainte de a Înfrunta fiorosul taur cretali nu se ghiftuise In halul acesta ! Cum să nu-ţi vină poftă după asemenea chiolhanuri să snopeşti in bătaie un cetă­ţean paşnic sau chiar doi, să arunci cu sifonul de pereţi şi să debitezi, spre ziuă, măs­cări pe uniţi ca eroii de po­mină ai lui Mateiu Caragiale ? Iată Unde duce răsfăţul exce­siv ! La vîrsta învăţăturii, unii jongleri (mai mult sau mai puţin) al balonului îşi fac de cap, uitind că dacă piciorul aurit te transformă intr-un idol pentru un an sau doi, capul plin cu ifose te pierde, conâudindu-te, inevitabil, a­colo unde nu mai există aplauze, ci numai penibilul,­­ dezarmantul dispreţ. Prea s-au înmulţit. în ulti­ma vreme, aceste cazuri. Şi intangibili pină mai ieri, „Crăişorii de Curte-Nouă“, prea îşi luaseră cimpiii ne­­struniţi de nimeni. Ne-o fi plăcînd, nouă, fot­balul, o fi reprezentînd, pen­­tru mulţi dintre noi, fotbalul o preocupare zilnică, de luni pînă duminică şi de duminică pină luni, visînd şi discutînd numai fotbal, dar a îngădui la infinit unor băieţandri să se transforme intr-o „elită" de seniori cărora li se permi­­te orifce numai fiindcă bat blfie balonul şi nu pot fi în­locuiţi oricîtidi într-Un lot Hâd altul, ar fi o greşeală. Căci, iată, şi-au luat-o în cap şi boxerii. Ies, şi ei, la colţ de stradă, cu pumnii (şi încă ce pumni !). Ce, numai fotbaliştii sunt idoli ? E cazul, deci, să mai tri­­m­im entuziasmul acordat cu atîta mărinimie acestor fu­duli „prinţişori" de ocazie fa moment. Mai multă severitate, deci, conducătorilor de cluburi fi antrenorilor. Mai puţin entuziasm chier spectatorilor. Şi, de ce să nu recunoaştem — chiar în casa noastră, a presei sportive, din partea unor cronicari furaţi de eufo­ria stilului — un răsfăţ mat în surdină, în cronici, în ar­ticole prea abundă epitetele, diminutivele şi mieroasele po­recle. Or, la aburii Încinşi ai vedetismului se ştie că nu prea rezistă oricine. Şi noi — mai mult ca ori­­cine — n-avem nevoie pe te­renurile de fotbal numai de preţioase „vedete" holywood­­iene, ci şi de buni „jucatori" şi de „OAMENI", care să nu-şi precupeţească sufletele in funcţie de tejghea. E lăudabil, deci, că in fine se iau măsuri legale împotri­va acestor nărăviţi răsfăţaţi. („Numai de-ar ţine" ! — vor­ba, sceptică, sănătoasă şi în­ţeleaptă a doamnei Bona­parte). Petrecăreţii, zurbagiii şi zaiafetagiii, „Craii de Curte Nouă sau Veche", n-au ce căuta pe terenurile noastre de sport. Să-i lăsăm să-şi depene hu­­zurul şi ghelirurile orientale în rafturile bibliotecii in pi­­torestile pagini de literatură ale lui Matei­ Caragiale... Neagu RADULESCU EMERICH VOGL IN PORTUGALIA Unul dintre antrenorii echi­pei naţionale de fotbal, Eme­­rich Vogl, urmează să se de­plaseze în Portugalia, împreu-,­nă cu echipa Rapid (care după cum se ştie va susţine la 18 septembrie partida din C.E.T., cu Vittoria Setubal), pentru a vedea la lucru mai mulţi in­ternaţionali portughezi, în ca­drul meciului Benfica-A.E.K. Copenhaga, programat la 17 septembrie In C.C.E. SÂMBĂTĂ PE „REPUBLICII“ STEAUA - A. S. A. TG. MUREŞ Meciul Steaua — A.S.A. Tg. Mureş, din etapa a V-a a cam­pionatului diviziei naţionale A, se va disputa pe stadionul Republicii. Partida va începe la ora 16,30, în deschidere, de la ora 14,45 , Steaua — A .S. A. (echi­pele de tineret-rezerve). png. a 3-6 LOTO - PRONOSPORT • Astăzi este ultima zi în care vă mai puteți procura biletele pentru tragerea Loto de vineri 12 sept. a.c. care va avea loc la București în sala clubului Finanțe Bănci din str. Doamnei nr. 2, cu începere de la ora 19,00. Tragerea va fi radiodifuzată. Numerele concursului PRO­­NOEXPRES nr. 37 din 10 septembrie 1969. EXTRAGEREA I : 11 20 31 4 18 43 FOND DE PREMII : 321.532 lei, EXTRAGEREA a II-ai 29 13 34 18 1 28 37 FOND DE PREMII: 263.599 lei. LOTO Premiile întregi și sferturi de la tragerea din 5 sep­tembrie 1969. EXTRAGEREA 11 catego­ria II 1 variantă întreagă a 52.173 lei; categoria a II-a: 3 variante întregi a 20.869 lei şi 3 variante sfert a 5.217 lei; categoria a II­-a: 99 a 897 lei şi 69 a 224 lei; cate­goria a IV-a: 319 a 345 lei şi 234 a 86 lei; categoria a V-a: 564 a 233 lei şi 426 a 58 lei. EXTRAGEREA a II-a: Ca­tegoria B I 1 variantă întreagă a 72.529 lei şi 2 variante sfert a 18.132 lei; categoria C s 1 a 36.264 lei şi 8 a 9.066 lei; categoria D: 270 a 100 lei şi 1043 a 25 lei. Premiul de categoria I a fost obţinut de MOGA CON­STANTIN din Ploieşti, iar premiul de categoria B de MUSTAŢA, CONSTANTIN din Bucureşti. Plata premiilor pentru a­­ceastă tragere se va face ast­fel I IN CAPITALĂ de la 7 septembrie pînă la 20 octom­brie a.c. inclusiv; ÎN PROVINCIE începînd de la 16 septembrie pină la 20 octombrie a.c. inclusiv.

Next