Sportul, noiembrie 1969 (Anul 25, nr. 712-741)

1969-11-08 / nr. 719

KV. 719 (6153)m B 318? In Elveţia echipa Greciei a luat cu ea pina şi hrană şi apă „Expediţia greacă" numără 29 de persoane • S-au epuizat 4000 de bilete Sideris, Papaioanou et comp. sosesc la Bucureşti In preziua meciului Joi dimineaţă, 29 de per­­­­­oane au părăsit Grecia cu o mare speranţă In ini­mi­­ să se întoarcă acasă ca învingători. Aceşti 29 de oameni sunt 1 20 de ju­cători, reprezentantul Fe­deraţiei de fotbal din Gre­cia, doi antrenori, doi ma­soni, doi jurnalişti şi doi fotoreporteri, alcătuind împreună grupul naţional grec, care duminică 16 noiembrie, se va afla la Bucureşti, dar care acum se află în Elveţia, în „ţa­ra cantoanelor" echipa Greciei se va antrena pînă sîmbăta viitoare cind va pleca spre Bucureşti, un­de va ajunge in aceeaşi zi. Nu este Încă sigur dacă reprezentativa Greciei va evolua în Elveţia împotri­va unor echipe din prima categorie. Dar este sigur că ea va întîlni acolo for­maţii din divizia secundă în meciuri amicale care să poată constitui un eta­lon al condiţiei fizice a jucătorilor. In acest timp aproape 4 000 de turişti îşi prepară marea călătorie în Româ­nia. Biletele care le-au fost trimise In Grecia s-au epuizat şi sute de supor­teri mai solicită încă bilete pentru a sosi la Bucureşti. Iată şi citeva amănunte interesante ! 9 Conform hotărîrii an­trenorului echipei naţiona­le, lotul care s-a deplasat în Elveţia a luat cu el hrană, apă etc. pentru ca jucătorii să nu întîmpine nici un impediment din punct de vedere alimen­tar. 9 Dintre jucătorii care vor evolua împotriva Ro­mâniei, Sideris deţine re­cordul participării In e­­chipa naţionali (28), fiind urmat de Domazos (25), Papaioanou (24), Kamaras (23), Hak­as (15), Ikonomo­poulos (14), Botinos (12), Galladzis (11) etc.­­ După cît sînt infor­mat, reprezentantul unei companii greceşti, aflat la Bucureşti, a solicitat Fe­deraţiei române de fotbal încă 1000 de bilete în a­fară de cele puse deja la dispoziţie de forul româ­nesc. • Organizaţia greacă de telecomunicaţii Intenţio­nează să transmită meciul în direct, la radio şi tele­viziune, la Atena, Salonic, Creta, Corfu etc.­­ Din tabăra română cei mai cunoscuţi în Gre­cia sunt Dumitrache şi Dobrin. Terrens QUICK ziarist la „Fos Ton Spor“ Miine, pe stadionul Republicii Lotul de tineret- Lotul preolimpic Tinerii fotbalişti români, care se pregătesc in vederea­­ meciului cu reprezentativa de­­tineret a R.D. Germane (16 noiembrie, la Berlin) susţin miine un joc de omogenizare.­­Adversara lor va fi o formaţie alcătuită din lotul preolimpic * (lotul U.E.F.A. din ediţia tre­cută), în vederea meciului de jmîine, jucătorii celor două ,e loturi au fost convocaţi pentru ’“'azi, la ora 12. Din lotul de­­tineret fac parte următorii foţ­ii balişti : Coman, Rămureanu,­­Cristache (Steaua), Bădin, I. Popa, Muşat, Popovici, Din­­cuţă, Angelescu, Dumitru, Sălceanu, Neagu, Both (Olim­pia Satu Mare) şi Turcu (Me­talul Tîrgovişte). Din formaţia preolimpicilor nu vor lipsi ju­cătorii : Ariciu, Decu, Bra­şovschi, Naom, Can­aro, Şte­­fănescu şi Petreanu. Partida, care promite un joc interesant, este programată pe stadionul Republicii, de la ora 14:30. D­uminică, in vreme ce dinamoviştii pedep­seau pe arădeni ju­­cîndu-se sub cerul a­­cela ca de acadea linsă de îngeri, cînd cei patru băieţi ai naţionalei (şi cu Domide cinci) ne încre­dinţau încă o dată că o logo­dire, sub semnul fotbalului, între albastrul de Voroneţ şi ocrul mayaş este prea cu pu­tinţă ; duminică, în vreme ce Gornea era sacrificat pe alta­rul Şarpelui cu aripi (l-am numit pe Dumitrache), iar Lu­­cescu părea un conchistador adolescent, brun şi crud, ga­­lopînd printre băştinaşii fără arme căzuţi într-o mistică rea; duminică, în vreme ce terito­riul extremei drepte devenise o fîşie festivă, sfinţită pentru un fel de întoarcere a lui Montezuma ; duminică, in vre­me ce Montezuma a fulgerat neiertător de vreo două ori printre pămîntenii ieşiţi în în­­tîmpinare, spulberîndu-i ca să ştie pămîntenii că într-adevăr el este Acela carele... ■ că s-a-ntors, că se poate-ntoarce cind vrea şi de cîte ori vrea; în sfîrşit, duminică, in vreme ce clipele jocului-luptă s-au ridicat de vreo cîteva ori la­ caratele oficierii şi ne-au bă­tut cu sunete din argintul nu­mit bucurie, duminică eu a­­veam în carnea sufletului un vîrf de săgeată şi săgeata a­ceea se numea Pîrcălab şi ra­na aceea de sufletist fără vin­dec mă durea pînă la răzvră­tire. ...Pentru că, dincolo de tot ce făcea Pîrcălab acolo, pe fî­­şia devenită de fosfor a în­toarcerii sale, dincolo de vraja care făcea ca în preajma lui obiectul să devină fiinţă, din­colo de bucuria turnată prin această vrajă ca un rachiu zeiesc în marea cursă a tribu­nelor, eu (şi desigur nu numai eu, pentru că — o ştiţi prea bine — majoritatea covîrşi­­toare a populaţiei fotbalului se compune din sufletişti, restul fiind... acri contabili ai gale­riei) simţeam o mare tristeţe, un fel de sentiment al zadaru­lui, întrebîndu-mă (intrebîn­­du-ne) dacă nu cumva, la ur­ma urmei, această întoarcere a celui mai bun nu este decit — aşa cum, vai, s-a mai în­tâmplat de-atîtea ori — o tre­cătoare pauză între două ple­cări. ...Am sacrificat, în ulti­mii ani, atiţia viţei graşi al bucuriei în cinstea întoarceri­lor fiului risipitor, incit festi­nul de duminica trecută l-am împlinit cu durere, de parcă lama sacrificiului s-ar fi îm­plini­­t şi în noi. ...Iar această durere nu se numea doar Pîrcălab. Ea ar fi putut să poarte şi numele lui Coman, zburătorul tînăr (în­că!) din poarta dinamovistă, şi pe acela al lui Boc, a cărui siluetă de june centaur ne au­tosugestionam c-o vedem aie­vea, nu de abur, acolo, pe li­nia de fund, la buza careului numit „al adevărului“... Şi, ea, această durere ar mai fi putut să poarte, din păcate, multe alte nume de fii risipi­tori ai încrederii noastre şi, mai cu seamă, ai propriilor haruri: Varga, Pavlovici, Ian­cu şi atâţia alţii intraţi în le­genda tristă al cărei blestem — acela că, în fotbal, cel mai bun este şi cel mai vulnerabil — îl recităm de ani şi ani fără să-i găsim antidotul. ★ . Nu am trufia sa propun, aici, vreo formulă care să des­­lege blestemul. Are, nădăjdu­iesc, cine s-o facă. In spiritul dictat de „programul“ acestei rubrici, am vrut doar să vă comunic sentimentul pe care mi l-a provocat reintrarea lui Pîrcălab și, în măsura în care acest sentiment n-a fost nu­mai al meu, să vă propun o meditaţie pe această temă... Un fir al gîndului s-ar putea să vă îndrepte către băieţii naţio­nalei de azi, mănunchi uman constituit sufleteşte, aşa cum bine s-a spus, ca un adevărat club al vedetelor, în sensul fericit al Cuvîntului, instituție Mo­durea Pîrcălab... Azi, In Giuleşti şi pe Dinamo Astăzi, In Capitală, sînt­ pro­gramate două jocuri amicala de fotbal. Pe stadionul Giuleşti, de la ora 14:48, Rapidul primeşte re­plica Stelei echipă din care lip­sesc doar doi titulari, Sătmăreanu şi Hălmăgeanu. In deschidere, da la ora 13: Rapid (tineret) — Steaua (tineret). Pe stadionul din şos. Ştefan cel Mare, de la ora 14:30, se întîl­­nesc, de asemenea, două divizio­nare A : Dinamo Bucureşti şi Jiul Petroşani Universitatea Craiova pleacă în R.D. Germană La invitaţia echipei Che­mie Leipzig, Universitatea Craiova va întreprinde săp­­tămîna viitoare un turneu de trei jocuri în R.D. Germană. Studenţii craioveni vor in­­tîlni în zilele de 12, 14 şi 16 noiembrie formaţiile Wismuth Ale, Chemie Halle şi, respec­tiv, Chemie Leipzig. O nouă premieră cinematografică VLADIMIR GĂITAN, EMILIA DOBRIN, NICOLAE VOLCZ, SEBASTIAN PAPAI­ANI, ,M ST.MIHAILESCU-BRAIlA^pP ELENA SOLTUZ,­­ N.SECAREANU, ERNEST MAFIEI, MIHAI BADIU GEORGE MIHĂllĂ scenariul HORIA PATRASCU SERBAN CREANGĂ „Cartierul general" al tricolorilor f0frmart din pag. I) Mark Lane „Judecata pripită" (critica anchetei comisiei War­ren...) la creştet şi cu foto­grafia lui Dănuţ Dobrin nu mină. Cine nu-l cunoaşte pe Dănuţ poate să ne creadă pe cuvint că tânărul nostru in­ternaţional (22 de ani) are un puşti de doi ani superb. Amănunte de la... „tăticu“. „Lui Dan nu-i scapă nici un meci la televizor. Cină fac eu, puştiul „bate" toată echipa telespectatorilor de la noi de acasă. Şi nu o dată, îmi spunea soţia mea, îndem­nurile şi aprecierile lui ăla micul: Şut — tată ! Gol — tată ! Bravo — tată ! topesc pur şi simplu inima alor mei. Cum să nu bag gol cînd am un asemenea (scump) su­porter in familie ! CU DREPTUL PENAL PE NOPTIERA­ Aţi ghicit, fără îndoială, că acum ne referim la Dinu, cel căruia toţi băieţii îi zic ami­cal „procurorul“. Student in anul II la Drept, dinamovis­­tul are pe noptieră volumul de drept penal al marelui ju­rist Dongoroz. Studiul, în­ceput pe vremea cînd era bolnav, şi-l continuă, seara, aici, la Poiana. „Am destul timp şi pentru el — ne spunea Dinu, şi pen­tru antrenamentele cu totul şi pentru antrenamentele mele particulare. Ştiţi, am rămas în urmă cu ele, şi am cerut voie lui nea Angelo să for­ţez puţin singur. Simt ne­voia unui antrenament tare...“ Ce mai poţi adăuga la o confesiune atât de responsa­bilă, de matură ? CULAE LUPESCU : „CREDEŢI CA MECIUL CU DINAMO E PIERDUT DINAINTE?" Prins, ca şi toţi ceilalţi, de „febra greacă“ (o febră... bine­ DUMITRACHE Desene de AL. CLENGIU făcătoare, suportată cu linişte şi încredere), rapidistul Lu­­pescu, un mare ambiţios al campionatelor, se gîndeşte şi „peste“. „La 20 noiembrie avem „masă mare“ cu Dinamo. E­­chipa lui Nicuşor are, e ade­vărat, prima şansă. Noi, însă, am făcut întotdeauna, meci mare cu favoriţii...“. DUMITRACHE : „AM MARCAT GOLUL DOI PENTRU CA NU AVEAM CUI SA-I PASEZ" Pe favoritul Bucureştiului l-am găsit cufundat în citi­rea almanahului „Femeia“ !... Zimbitor şi degajat — deşi prins asupra.... faptului — Dumitrache îşi aminteşte cu plăcere de meciul cu U.T.A. „Toţi băieţii au jucat ca la carte. De ce n-am marcat eu mai multe goluri ? Am des­tule jocuri în faţă. Poate nici­ golul doi (n.a. — şutul acela splendid de la 25 m!) nu l-aş fi înscris, dar n-am vă­zut nici un coechipier liber şi am fost nevoit să marchez eu.­“. MIINE (N.R. — SÎMBATA) — TOŢI LA „VIRIDIANA" ! Referindu-ne la program, şi azi şi mîine (n.r. — sîmbătă) — antrenamente dimineaţa, terapeutică cu raze pentru Ghiţă, Tufan şi Hălmăgeanu, protejaţii nr. 1 ai doctorului Tomescu („Toţi băieţii sînt în condiţie perfectă, cu ex­cepţia acestor trei cărora tre­buie să le eliminăm sechelele unor mai vechi traumatis­me“), odihnă, plimbări, iar mîine vizionarea filmului lui Luis Bunuel, premiat cu Pal­me d’Or, „Viridiana“. Aşadar, program complex, atractiv, plăcut. La „cartierul general" al tricolorilor domneşte liniştea, atmosfera de lucru şi voie buni. DEMBROVSCHI căreia, o dată ce-i trec pragul, cei mai buni devin şi cei mai invulnerabili. Să fie, oare, con­diţiile organizatorice de la na­ţională cele care au contribuit la deşteptarea conştiinţei şi respectului de sine printre vedete ? Dacă e aşa, de ce nu s-ar aplica şi la echipele de club principiile organizatorice de la clubul naţionalei ?... Cu­noaştem vreo două-trei cluburi care nu s-au dovedit a fi, de-a lungul anilor, prea buni ges­tionari de vedete. Chemate în instanţa opiniei publice, a­­ceste cluburi răspund, inva­riabil, că au făcut totul sub raportul pregătirii tehnice şi al educaţiei cetăţeneşti, dar că le-a lipsit întotdeauna ca­drul organizatoric intre para­metrii căruia să se valorifice munca profesională şi pedago­gică, conturînd net profilul li­nei vedete fotbalistice aşa cum ne-o dorim. Dacă este aşa, dacă de ani de zile cădem de acord că este aşa, de ce nu se creează mai repede respecti­vele condiţii organizatorice ? Custodii de vedete ale fotba­lului — în condiţiile de azi ale acestui sport, adevărate „bu­nuri naţionale" — nu trebuie să fie şi ei chemaţi din cinci in cind — măcar la un dece­niu o dată — la un „inventar al gestiunii", dar la unul in care ei să nu poată invoca scuze plauzibile dacă sunt des­coperiţi în defect ? Ca orice întrebare simplă, cea de mai sus presupune un răspuns complicat şi lucid. Prea complicat pentru spaţiul şi prea lucid pentru specificul aceste rubrici pe care un co­respondent a avut căldura s-o numească „de lungă inimă“. ...Pentru care apreciere îi mulţumesc... din acelaşi loc. Petre DRAGU P. S. Toţi cei care mi-au scris şi n-au primit răspun­suri prin poştă, le vor primi într-o viitoare „Cronică a su­fletistului“, dedicată­ exclusiv corespondenței. LOTO • PRONOSPORT • AZI ULTIMA ZI PENTRU CON­CURSUL EXCEPȚIONAL PRO­­NOEXPRES! • LA 12 NOIEMBRIE A.C. CON­CURS SUPLIMENTAR PRO­NOSPORT ! Astăzi este ULTIMA ZI pentru procurarea biletelor la concursul excepţional Pronoexpres de mii­ne, duminică 9 , noiembrie a.c. La acest concurs se atribuie : a­­partamente cu 3 şi 2 camere (confort gradul D în număr NE­LIMITAT, precum şi autoturisme DACIA 1100 și SKODA 1000 M.B., tot în număr NELIMITAT. Se mai acordă premii in nu­merar de valoare variabilă şi premii fixe în bani. Tragerea concursului excepţio­nal Pronoexpres din 9 noiembrie va avea loc mîine la Bucureşti în sala Clubului Finanţe Bănci din strada Doamnei nr. 2, cu în­cepere de la ora 18.45. Tragerea va fi radiodifuzată, după care va urma un film artistic. Intra­rea liberă.­­ La 12 noiembrie a.c., Loto- Pronosport organizează un con­curs suplimentar Pronosport, pro­gramul fiind alcătuit din meciu­­rile-tur ale optimilor de finală — în marile competiţii „Cupa campionilor europeni“ şi „Cupa cupelor". Dar iată acest program: I : Celtic Glasgow (Scoţia) — Benfica (Portugalia) ; II : Dina­mo Kiev (U.R.S.S.) — Fiorentina (Italia) ; III: Maan (Italia) — Feijenoord (Olanda) ; IV : Leeds (Anglia) — Ferencváros (Unga­ria) ; V : Legia (Polonia) — St. Etienne (Franţa) ; VI : Standard Liege (Belgia) — Real Madrid (Spania) ; VII : Spartak Trnava (Cehoslovacia) — Galatasaray (Turcia); VIII: Vorwärts (R.D.G.) —Steaua roşie Belgrad (Iugoslavia); IX : Roma (Italia) — Einhoven (Olanda) ; X : II. Marseille (Fran­ţa) — Dinamo Zagreb (Iugosla­via) ; XI: Norrkoping (Suedia) — Schalke 04 (R. F. a Germaniei); XII : Lierse (Belgia) — Manches­ter City (Anglia) ; XIII : G­ornik Zabrze (Polonia) — Rangers Glas­gow (Scoţia), înregistrarea buletinelor la a­­cest concurs a Început joi 6 no­iembrie a.c., iar marţi 11 noiem­brie a.c. este ULTIMA ZI pen­tru depunerea buletinelor. NUMERELE EXTRASE LA TRAGEREA LOTO DIN 7 NOIEMBRIE EXTRAGEREA I : 79 83 52 82 68 19 73 42 54 80 1 II Fond de premii : 486 053 lei. EXTRAGEREA A II-A : 53 37 21 13 Fond de premii : 254 703 lai. Plata premiilor pentru acest concurs se va face astfel : In Capitală : incepînd de la 15 noiembrie pînă la 23 decembrie 1969 inclusiv. In țară : de la 19 noiembrie Diau la 23 decembrie 11168 inclusiv. De la F.R. Fotbal Pentru a se da posibilita­te tuturor jucătorilor de fot­bal să urmărească la tele­vizor jocul România — Gre­cia in ziua de 16 noiembrie, toate partidele din campio­natele B şi C vor începe în mod special la ora 10, iar cele de juniori de la ora 12. Echipele care doresc să sus­ţină jocurile sîmbătă 15 noiembrie vor trimite la fe­deraţie acordul scris (şi cel al formaţiei adverse) cu cel puţin patru zile înaintea da­tei de disputare a meciului. De asemenea, echipele care doresc să organizeze jocurile la alte ore decit cele stabi­lite de federaţie pentru a­­ceastă dată, vor solicita acest lucru in scris cu cel puţin patru zile inaintea meciului. Fac excepţie echipele cuprin­se in programul Pronosport, care vor începe jocurile la ora 12. Emil Dumitriu ne va juca pînă la 1 martie! Primim din partea Centrului de Medicină Sportivă următoarea notă : „Ca urmare a avizului Institutu­lui clinic de ftiziologie, primit prin intermediul clubului Rapid, cît și a examenului în circuit e­­fectuat de sportivul EMIL DU­MITRIU la C.M.S., vă comunicăm hotărirea comisiei de expertiză din 4.XI.1969 , avindu-se In vede­re starea sănătăţii, sa­tisfăcătoare — în momentul de faţă — cît și faptul că urmează un tratament medical. SE INTER­ZICE EFORTUL COMPETITIO­NAL PÎNA LA 1.111.1930, cind E. Dumitriu se va prezenta la un nou control. In acest timp va putea efectua o pregătire fizică generală şi specială sub supra­veghere medicală şi va rămîne în evidenţa şi supravegherea me­dicală a unităţii de specialitate. Asupra participării competiţio­­nale se va decide în urma in­vestigaţiei şi stării ce o va pre­zenta la 1.III.1970“. Dr. I. DRAGAN Director al Centrului de Medicină Sportivă București, 6.XI.69. INTERES MAJOR PENTRU MECIUL DE VERIFICARE A LOTULUI NAŢIONAL La Braşov, există un interes deosebit în jurul pregătirii lotu­lui naţional pentru Jocul cu Gre­cia. Braşovenii sunt dornici ca pregătirile lotului să se facă î­n oraşul lor, în condiţii tot aşa de fructuoase cum au fost înaintea meciurilor cu Elveţia şi Portuga­lia. Şi pentru aceasta au luat măsuri In consecinţă. Pe de o parte partenerul de pregătire, Steagul roşu­­ este In măsură să asigure lotului o verificare la un nivel acceptabil, iar pe de altă parte stadionul Municipal, unde va avea loc partida, s-a gătit sărbătoreşte. Au fost amenajate două vestiare, mobilate complet, prevăzute cu mese de masaj, ca­binetul medical şi un vestiar pentru arbitri. Partida va avea loc la ora 14:30. In deschidere, de la ora 13 , jocul Şc. sp. Braşov — Carpaţi Braşov (campionatul naţional de juniori). C. GRUIA-coresp. principal Aspect de la o partidă desfăşurată la Buşteni, între Caraimanul şi Unirea Drăgăşani (seria a IV-a) Se joacă foarte atletic la poalele Carpaţilor! Foto­­ V. ZBARCEA — coresp. Miine, etapa a Xll-a in diviziile B şi C In timp ce campionatul di­viziei A s-a întrerupt pen­tru a face loc pregătirilor „tricolorilor“, în campionate­le diviziilor B şi C continuă întrecerea. Mîine va avea loc etapa a Xll-a în ambele di­vizii, şi în programul ei fi­gurează cîteva partide care atrag atenţia în mod deose­bit. Desigur că meciul dintre formaţiile bucureştene Pro­gresul şi Metalul — din se­ria I — constituie derbyul e­­tapei. Poziţiile ce le deţin a­­ceste echipe (Progresul — locul I, Metalul — II) în cla­samentul seriei, despărţite doar de 2 puncte, sunt rezul­tatul unor comportări con­stant bune de-a lungul a 11 etape. De altfel, Progresul şi Metalul sunt echipele care e­­mit cele mai mari pretenţii la şefia seriei şi, implicit, la un loc în viitorul campionat al diviziei A. După cum sun­tem­ informaţi, antrenorii ce­lor două formaţii au lucrat aproape zilnic cu elev­­i lor. Deci, întîlnirea de mîine (sta­dionul Metalul — Pantelimon, de la ora 11) se anunţă echi­librată şi deschisă oricărui­ rezultat. In cazul unei victo­rii a Progresului, fosta divi­zionară A se poate considera campioană de toa­­rnă, de­oarece are un program mai avantajos pînă la sfîrşitul tu­rului. Nu este exclusă, însă, o regrupare a plutonului frun­taş. Această situaţie s-ar ivi in cazul în care metalurgiştii ar termina victorioşi. Şi o altă partidă reţine a­tenţia în această serie: este vorba de meciul Portul Con­stanţa — Politehnica Galaţi. Atît constănţenii, cît şi gălă­­ţenii mai nutresc speranţe de a ocupa locul întîi la sfîrşi­tul campionatului. Dar, în prezent, ele se găsesc la di­ferenţe de 4 (Portul) şi res­pectiv 3 puncte (Politehnica) de Progresul Bucureşti. Aşa că, cele două puncte sunt ne­cesare ambelor echipe, şi, în consecinţă, jucătorii­ vor lup­ta cu ardoare pentru cuceri­rea lor. In programul seriei I mai figurează următoarele întîl­­niri : Ceahlăul — Chimia, Poiana — Dunărea, Sportul Studenţesc — Metalul Tîr­govişte, Oţelul — Metrom, Gloria — Ştiinţa şi Flacăra — Progresul Brăila. In seria a 11-a, liderul, C.S.M. Sibiu, revelaţia aces­tui campionat, va evolua în deplasare, la Craiova, în com­pania formaţiei Electroputere. Sibienii vor­ încerca să obţi­nă un rezultat favorabil, pen­tru a rămîne astfel pe pri­mul loc. Şi a doua clasată, Vagonul Arad, va juca în de­plasare. Arădenii au o misiu­ne dificila la Cugir, deoarece metalurgiştii sunt greu de în­vins pe propriul teren, de eventualele eşecuri ale for­maţiilor C.S.M. Sibiu şi Va­gonul Arad poate profita Ri­­pensia Timişoara, care joacă acasă, cu Gaz metan Mediaş. O altă aspirantă la şefie, C.S.M. Reşiţa, va susţine un joc relativ uşor în compania­­ultimei clasate, Chimia Rmx Vilcea. In această serie vor mai avea loc partidele : C.F.R. Arad — Olimpia Satu Mare, Olimpia Oradea — Minerul Anina, Metalul Tr. Severin — C.F.R. Timişoara şi Metalul Hunedoara — Minerul Baia Mare, în divizia C au loc cîteva partide de mare interes, care însă nu pot aduce perturbaţii spectaculoase în clasamente. La Bucureşti, toate cele opt formaţii ce activează în serii­le III şi IV joacă între ele. Pe primul plan al interesului se află meciul dintre ocupan­tele locurilor I şi II în seria a IV-a . Autobuzul (locul I) va primi replica echipei T.U.G. Fruntaşa seriei a IlI-a, Celuloza Călăraşi, are, teoretic, o misiune uşoară în compania formaţiei giurgiu­­vene, Olimpia (locul 11). O luptă pasionantă se dă în se­ria a VII-a, unde echipa afla­tă pe locul I, Someşul Satu Mare, dispută un meci uşor acasă cu Bihoreana Marghita, şi are şanse să se distanţeze întrucît principalul său rival, Constructorul Baia Mare, se deplasează la Dej unde, în general, se cîştigă foarte greu, în fine, în seria a VlII-a, o partidă cheie dintre echipele de pe poziţiile 2 şi 3, Oltul Sf. Gheorghe şi Colorom Co­­dlea, aflate la egalitate de puncte cu Tractorul Braşov (locul I). Braşovenii, în schimb, nu sunt periclitaţi la şefie deoarece au un meci u­­şor, pe teren propriu, cu A­­vîntul Reghin, echipă situată la periferia­ clasamentu­lui.

Next