Sportul, august 1970 (Anul 26, nr. 980-1008)

1970-08-04 / nr. 983

Pag. a 2-a LA LOCURILE DE AGREMENT DIN JURUL CAPITALEI B­ucureştiul face parte dintre capitalele privilegiate în ceea ce priveşte exis­tenţa locurilor de agrement şi destin­dere pentru populaţie, înconjurat de o salbă de lacuri, avînd împrejurimi pitoreşti, oraşul oferă cetăţenilor săi posibilităţi multiple şi variate de a-şi petrece timpul liber intr-un mod sănătos, în mijlocul naturii, de a-şi or­ganiza un week-end plăcut şi atrăgător. Nu este nevoie să depăşeşti centura geografică a urbei pentru a te întîlni cu apa, cu soarele, cu verdeaţa. Turismul local are, deci, foarte mari posibilităţi de dezvoltare şi dacă el nu a atins încă diapazonul aşteptat, vina ar pu­tea să fie a oamenilor, care cedează prea uşor tentaţiilor comode ale cinematografului, cafenelei sau televizorului, dar şi a acelora cărora li s-a încredinţat misiunea de a ajuta la buna gospodărire a bugetului de timp li­ber al populaţiei. Argumente pro şi contra există cîte doriţi... Noi am încercat ca într-o duminică de au­gust, fierbinte, să facem o vizită la locurile de agrement din jurul Capitalei, lansînd cî­teva întrebări celor întîlniţi : — CE FORME DE ODIHNA ACTIVA SE OFERĂ AICI? — LA CE ALTITUDINE SE AFLA SERVICI­ILE PUSE LA DISPOZIŢIA POPULAŢIEI ? — EXISTA POSIBILITĂŢI DE A FACE SPORT ? Şi, un punct care s-a dovedit a fi cel mai nevralgic : — ÎN CE FEL SE ACHITA DE OBLIGAŢI­ILE SALE ÎNTREPRINDEREA MENITA SA-I TRANSPORTE PE CETĂŢENI? Intre răcoarea Pustnicului şi soarele Cernicăi Ademenit de chemarea soa­relui pe malurile lacului, sau de promisiunea răcoarei la umbra pilcurilor de copaci, bucureşteanul se aşterne pe drumul Pant­elimonului şi, curînd, după ce dă bineţe ce­lui mai nou „Service“ al Ca­pitalei, „Dacia“, se află în faţa unei răscruci, încotro s-o apuce, spre PUSTNICUL, sau spre CERNICA ? Pentru noi, obligaţi de nece­sităţile raidului-anchetă să le vizităm pe amîndouă, dilema însemna doar cu care să în­cepem. Şi am optat pentru Pustnicul sub impulsul înge­mănării apei cu pădurea. Aşa­dar, în jurul orei 9 diminea­ţa, am ajuns aci. O primă impresie: anima­ţia, rumoarea atit de obişnui­tă unui sfîrşit de săptămînă nu se înstăpînise pe aceste meleaguri. Ici-colo, cite un grup îşi căuta fără grabă lă­caşul orelor duminicale, mi­rat parcă de atîta spaţiu gol. Debarcaderul lacului Pasărea era la fel de liniştit ca şi mănăstirea de vizavi: nimeni nu tulbura nemişcarea celor 40 de bărci, ci, din cînd în cind, şalupa transborda pe cei cîţiva dornici de vizite matinale, făcind valuri, spre nemulţumirea puţinilor pes­cari ce-şi încredinţaseră spe­ranţele undiţelor. La tonetele cu băuturi răcoritoare — de altfel, aprovizionarea, a fost, în general, la înălţime — vînzătorii căscau a plictisea­lă. Un singur spaţiu era plin : campingul, cu cele 9 căsuţe. Ziua de odihnă să înceapă mai tîrziu ? ...Ora amiezii. Animaţia a mai crescut, deşi este departe de ceea ce ne aşteptam■ La debarcader, coada este numai la şalupa transbordoare. Doar cîteva din zecile de bărci se află pe lac, celelalte legănin­­du-se mai departe, nostalgie, în aşteptare. Pînă cînd ? Pro­babil pînă la sfirşitul sezo­nului, judecind după opinia unui tinăr interlocutor, Marin Dumitrescu, muncitor la „Granitul“, care a exprimat gîndul întregului grup din care făcea parte : „Apele la­cului Pasărea nu mă tentea­ză, pentru că nu sunt curate. Am impresia că aci se colec­tează multe impurităţi de prin împrejurimi. Aş fi vrut să pot face şi o baie, dar nu există pe malul lacului decit un anunţ: „Scăldatul inter­zis !“ După cite ştim, a existat cindva un proiect ce viza un ştrand şi pe lacul Pasărea. Şi proiect a rămas. Este păcat că frumoasa zonă de umbră a Pustnicului nu-şi poate alătu­ra zona de soare a lacului. Am colindat tot locul pen­tru a găsi un teren de sport. Zadarnic efort! In afara me­selor ingenios amenajate pe butuci de copac, chiar în pă­dure, folosite pentru aprige partide de remai, n-am mai găsit nimic... Am plecat de la Pustnicul cu convingerea că aci n-a fost folosit cu ingeniozitate tere­nul, nici la propriu, nici la figurat. Ajunşi la Cemica, inundată în soarele trecut de amiază, curăţenia ştrandului, aspectul său îngrijit, se impun privirii. „Cam 3 000 de oaspeţi a­­vem până la această oră. Fie­care din cele 40 de bărci în­sumează deja aproape 3 ora de plimbare pe lac“ — ne in­formează, lapidar, responsa­bilul ştrandului, tov. Nicu­­lescu. Călător prin incinta­­ cochetă a ştrandului Cerica — in primăvara acestui an­­ reamenajat — nu poţi să nu remarci mina gospodarului,­­ cabinele şi vestiarele fac faţă solicitărilor, duşurile erau în plină activitate, bazinul — su­prafaţă „furată“ pentru novici — era bine îngrijit şi te îm­­bia la scăldat, ca şi faţa cu­rată a lacului, punctul medi­cal era gata de intervenţie, bufetele erau bine aprovizio­nate. Peluzele de flori erau la fel de straşnic păzite, ca şi ondulaţiile de nisip ale pla­jei. In faţa cui ? A celor dor-­­ nici să bată mingea şi care, neavînd nici un loc special destinat sportului, mişcării în aer liber, apelau în disperare de cauză la aceste terenuri, deşi semnul de exclamaţie de pe anunţul: „Jocul cu min­gea strict oprit !“ le stătea ca un ghimpe. Suntem­ dispuşi să înţelegem grija administraţiei ştrandului pentru estetică şi igienă, dar nu putem fi de acord cu inexistenţa unor mi­nime amenajări sportive, care ar întregi cit se poate de util cochetul loc de agrement de la Cemica. După cum ni s-a spus, se proiectează pentru a­­nul viitor extinderea ştrandu­lui prin constmirea unor te­renuri de volei, baschet şi tenis pe locul unde azi se află un banal stufăriş. Să spe­răm că nu va rămîne, ca şi la Pustnicul, un proiect. Adevărata oază de umbră a Cernicăi, campingul, nu dis­tonează în ceea ce priveşte buna gospodărire. Cele 23 de căsuţe (parc-ar descinde din­­tr-o carte de poveşti) oferă vizitatorilor confortul şi liniş­tea necesare. .„Iată-ne din nou la inter­secţia drumurilor ce duc spre Pustnicul şi Cernica. Dacă ar trebui din nou să alegem, am opta acum pentru răcoarea pădurii Pustnicul şi soarele ştrandului Cernica. Dar ce bine ar fi dacă bucureşteanul le-ar avea pe amîndouă, în­gemănate, în acelaşi loc ! ŞI TOTUŞI, MAI SUNT MULTE DE FĂCUT! Snagovul este un veritabil paradis al vacanţei. Locul a­­cesta aşezat de natură într-o pădure socotită a fi ultima rămăşiţă a faimoşilor Codri ai Vlăsiei ademeneşte prin pitorescul său, prin amena­jările ce i-au fost aduse. Sportul şi-a tăiat felii consis­tente din malurile sale, aşe­­zîndu-şi mai multe baze pen­tru canotaj, dar a rămas loc destul şi pentru cei care nu se încumetă să înoate sau să vîslească sub ghilotina cro­­nometrelor, ci fac lucrurile a­­cestea minaţi doar de dorul destinderii între soare şi apă. Raidul duminical ne-a dez­văluit plaja ştrandului plină Un cadru natural feeric .• O bază nautică cu C este 200 de am­­arcaţiuni. Şi nici un teren de sport • Ambele părţi au dreptate .• Schiul pe apă — deocamdată un vis frumos .• 2000 de locuri goale la vestiare ca o banchiză pe care toate morsele au ieşit să-şi încăl­zească mădularele. Vin aici cam 4—5 000 de bucureşteni şi de ploieşteni în fiecare du­minică, disputîndu-şi fiecare metru pătrat de umbră şi de lumină. Oamenii sunt mulţu­miţi de condiţiile ce li se o­­feră. Vestiare — strălucind de curăţenie, punct medical încadrat cu personal calificat, un restaurant excelent apro­­vizionat, o bază nautică cu peste 200 de ambarcaţiuni, exploatate intensiv, fără un minut odihnă. Şi totuşi, o doleanţă există. Aceeaşi ca şi în alte teritorii ale odihnei din jurul Bucu­reştilor: TERENURILE DE SPORT. La Snagov Plajă nu există. Şi astfel, setea de mişcare este potolită pe ni­sip, în faţa pancartelor care proclama drastic: JOGURILE CU MINGEA STRICT IN­TERZISE! Cel mai rău este atunci cînd ambele părţi au drep­tate. Oamenii tolăniţi pe pla­jă protestează împotriva no­rilor de nisip care le tulbură odihna şi le aruncă praf în sacoşele cu mîncare. Tinerii se disculpă spu­­nînd: „Noi am venit să ne jucăm. Nici la Bucureşti n-a­vem unde". Soţii Iosif şi Elena Lupşa din Arad, care îşi fac de mai multă vreme concediul la Snagov Plajă, ne spun : — Anul trecut a fost a­­ceeaşi situaţie. Şi acum doi ani... Probabil că va fi şi la anul! Este, de bună seamă, regre­tabil că nu se găseşte o so­luţie. Alexandru Costea, salariat al ICAR ca salvator (al doi­lea an consecutiv aici) ne confirmă că majoritatea ce­lor care vin la ştrand sunt dornici să facă sport. Solicită terenuri de volei, o popicărie, ar dori să încerce voluptăţile schiului pe­ apă. Aproape toţi ştiu să înoate. (Pînă acum un singur caz de înec, un tî­­năr pe care l-au dus la fund sticlele de bere consumate înainte de a plonja în apă). Lipsa unor înzestrări spor­tive şi gravele dificultăţi e­­xistente In transportul pu­blicului de la Bucureşti la ştrand limitează numărul ce­lor care ar vizita în mod normal complexul. Duminică, de pildă, din cele peste 6 000 locuri existente la vestiare, 2 000 erau goale. Greu de presupus că ele au fost ocu­pate după-amiază, după ce am plecat noi. - sportál *, , • y \1 • — k A­­ ■ l 111—t Intr-o duminică. UN COMPLEX EXCELENT, DAR NU ŞI PENTRU SPORT Iată-ne la Complexul turistic Snagov-sat. E sim­­bătă după-amiază. Timp splendid, apă excelentă pentru baie. Cîteva sute de excursionişti din Capi­tală, mai grijulii (pentru a-şi ocupa un loc de cort pe... plajă) au venit de sîmbătă. Sînt oameni de toate vîrstele, de toate profesiile. Muncitori, in­telectuali, elevi, studenţi, chiar şi pensionari, întrebarea pe care o pu­nem diferitelor grupuri de excursionişti este cam ace­eaşi: CUM VA PETRECETI TIMPUL LIBER AICI ? CE ATI DORI SA FACETI? Primul micro-interviu cu Karin Frank — studentă în anul III la facultatea de lim­bă engleză. „Sunt o înotătoa­re pasionată, îmi place apa Snagovului şi din acest mo­tiv îmi petrec numeroase zile de vacanţă aici. Păcat, însă, că lacul nu este pretutindeni curăţat de liane, aşa incit înotătorii cu pretenţii se de­clară nemulţumiţi. Mai am cîteva propuneri: • Cred că ICAB-ul ar putea să organizeze curse regulate cu vaporaşul şi în timpul săptămînii (nu numai dumi­nica), pentru că amatori ar fi destui. • Mă gîndesc şi la partea distractivă. N-ar fi rău ca restaurantul complexului să aibă o orchestră, sau o sta­ţie de amplificare, care să transmită muzică pe benzi de magnetofon, sau un Tono­­mat. Sunt mulţi tineri care ar vrea să şi danseze. Mă înţelegeţi ?...“. O raita în jurul complexu­lui ne edifică asupra situa­ţiei terenurilor de sport. Constatăm cu regret că după ce sunt puţine, nici măcar nu sunt îngrijite. Cele două tere­nuri (unul de volei şi unul de baschet) sunt nemarcate, au gropi! — Am juca tenis —­­ ne spune funcţionarul Ion Po­­pescu din Ploieşti — dar, după cum vedeţi şi dv, un asemenea teren nu există. De aceea jucăm şi noi cum pu­tem pe... terenul de volei! Alte jocuri cu mingea nu se pot practica din lipsa u­­nor terenuri adecvate. Con­statăm o altă improvizaţie. Se joacă fotbal şi handbal pa nisipul plajei, spre nemulţu­mirea justificată a acelora care folosesc acest loc în scopul pentru care a fost destinat. Am vizitat terenurile de mini-golf. Pentru construcţia acestei mici baze sportive s-au investit sume impor­tante, dar ce folos ? — Terenurile stau mai mult închise, iar dacă obţii cheia şi materialele nu se ocupă nimeni de iniţierea (cit de elementară) în noţiu­nile acestui joc — ne spune farmacistul Nicolae Petrescu din Bucureşti. Alte amănunte suplimen­tare ni le dă şeful Comple­xului turistic, Alexandru Do­­chiţă. — In prezent, unitatea noastră poate oferi cazarea unui număr de peste 300 de turişti. Din păcate, majori­tatea locurilor sunt libere în timpul săptămînii şi numai sîmbătă şi duminică hotelul devine neîncăpător. Aş sugera O.N.T.-ului, Biroului de tu­rism pentru tineret, să orga­nizeze şi in timpul săptămînii excursii pe durate scurte (2-3 zile) pentru cei aflaţi în con­cedii sau vacanţe, Intrebîndu-l pe tov. Dochiţă cu ce mijloace de transport se deplasează excursioniştii, in­terlocutorul nostru ne-a răs­puns : „ Majoritatea celor care vizitează „satul de vacanţă“, cum este denumit acest com­plex, vin cu maşini proprii. Prea puţini vizitatori sosesc în grupuri mari, cu autocare. Iată de ce aş propune ca, zil­nic, I.T.B. să efectueze mai multe curse pînă la complex, iar marile întreprinderi să iniţieze excursii colective. A­­cum o săptămînă, I.T.B. şi întreprinderea Kirov au or­ganizat o excursie la care­ au participat 1000 de sala­riaţi. Deci, dacă există ini­ţiativă se poate­ (mai cu seamă cînd iniţiativa vine din partea I.T.B.-ului). In ceea ce priveşte con­strucţiile sportive din com­plex, tov. Dochiţă recunoaşte necesitatea măririi numărului de terenuri de joc. Aflăm că în scurt timp aici se va con­strui o arenă modernă de popice (care sperăm că nu va avea destinul terenurilor de mini-golf). Deservirea vizitatorilor se face în mod ireproşabil. Res­taurantul de mare capaci­tate, cu un serviciu prompt şi cu un bogat sortiment cu­linar, ca şi condiţiile civili­zate oferite în camerele ho­telului (la preţuri foarte con­venabile ( 12 lei un pat) constituie fără îndoială o in­vitaţie la petrecerea unor zile plăcute într-un cadru natu­ral deosebit de frumos. Dacă şi în privinţa sportului „ser­viciul“ ar fi acelaşi... O COLABORARE RODNICĂ (Urmare din pag. 1) vietică. Plasate într-un ase­menea cadru,­­legăturile spor­tive româno-sovietice ocupă în ansamblul relaţiilor noas­tre sportive internaţionale un loc de prim plan. Sunt bine cunoscut­e­ una­nim apreciate în lume reali­zările remarcabile obţinute de mişcarea de cultură fizică şi sport din Uniunea Sovietică în domeniul angrenării maselor populaţiei în practicarea sis­tematică şi organizată a exer­­ciţiilor fizice, precum şi in privinţa performanţelor spor­tive. Reprezentanţii U.R.S.S. concurează cu mult succes la Jocurile Olimpice, campionate mondiale şi europene, deţin poziţii fruntaşe într-o serie întreagă de ramuri sportive ca atletism, haltere, lupte, gimnastică, volei, box, tir, baschet, fotbal, sporturi nau­tice ş.a. De asemenea, cerce­tarea ştiinţifică in domeniul sportului, pregătirea cadrelor de specialitate şi tehnicieni, literatura şi presa sportivă au atins un înalt nivel în Uniu­nea Sovietică. Datorită conducerii de că­tre partid, sprijinului multila­teral, moral şi material, acor­dat de statul socialist, miş­carea sportivă din ţara noas­tră a înregistrat şi ea progre­se considerabile, este stimată şi preţuită pretutindeni in lu­me. Se vorbeşte, pe bună drep­tate, despre o şcoală româ­nească în handbal, rugby, ca­­iac-canoe, scrimă, lupte, box, sînt cunoscute succesele te­­nismanilor, trăgătorilor, atle­telor. O deosebită atenţie se acordă activităţii sporite din rindul elevilor şi studenţilor. De asemenea, de o bună re­putaţie se bucură cercetările ştiinţifice ale specialiştilor ro­mâni efectuate în domeniile cele mai variate ale educaţiei fizice şi sportului. Toate acestea au creat o bază favorabilă pentru extin­derea neîntreruptă a colaboră­rii pe plan sportiv dintre ţări­le noastre, în spiritul priete­niei frăţeşti care leagă cele două popoare, contribuind la cimentarea continuă a acestei prietenii, în condiţiile optime pe care socialismul le creează pentru afirmarea personalită­ţii fiecărui popor, pentru În­ţelegere şi colaborare între state, între naţiuni socialiste, independente şi suverane, e­­gale în drepturi. De-a lungul anilor, colabora­rea sportivă dintre România şi Uniunea Sovietică s-a ma­nifestat din ce în ce mai fructuos. Este greu de trecut, fie chiar sumar, în revistă toate întrecerile bilaterale care au avut loc, toate acţiunile de schimb de experienţă şi aju­tor reciproc favorabil. Spor­tivii români şi sovietici au e­­voluat sub cerul aceloraşi stadioane, sub plafonul acelo­raşi săli, în apa aceloraşi ba­zine, aproape în toate disci­plinele sportive practicate in cele două ţări. În România au fost aplau­daţi asemenea campioni sovie­tici cum ar fi Vladimir Kuţ, Nina Dumbadze, Evgheni Gri­­şin, Viktor Ciukarin, Larisa Latinina, Albert Azarian, Bo­ris Spasski, Tigran Petrosian Vasili Smislov ş.a. după cum spectatorii sovietici au făcut calde manifestări de simpatie unor străluciţi ambasadori ai României sportive ca Iolanda Balaş, Lia Manoliu, Viorica Viscopoleanu, Iosif Sirbu,­­ Va­leriu Bularca, Dumitru Pîrvu­­lescu, Ion Cernea, Nicolae Linca, Horaţiu Nicolau, Simi­­on Ismailciuc, Aurel Vernes­­cu, Olga Szabó, Ion Voinescu, Alexandru Apolzan şi mulţi alţii. Mişcările sportive din cele două ţări au făcut vaste schimburi de specialişti, re­ciproc avantajoase, s-au orga­nizat tabere comune intre sportivii români şi sovietici, intîlniri intre oamenii de şti­inţă din domeniul sportului. Cu aceste prilejuri, tehnicieni renumiţi din România şi U­niunea Sovietică au împărtă­şit unii altora din experienţa lor, pentru progresul general al sportului. In acelaşi spirit se înscrie colaborarea dintre editurile sportive ale ţărilor noastre, care traduc şi pu­blică cele mai valoroase lu­crări tehnice. Volumul schimburilor spor­tive intre România şi U.R.S.S. a crescut considerabil. Daci, de pildă, in anul 1969 au fost înscrise 104 acţiuni, pentru 1970 sunt prevăzute 163 ase­menea manifestări, dintre care 14 la nivelul reprezentativelor naţionale. In anul 1969, o delegaţie a Consiliului Naţional pentru E­­ducaţie Fizică şi Sport din România a făcut o vizită în Uniunea Sovietică, la invita­ţia Comitetului pentru Cultură Fizică şi Sport de pe lingă Consiliul de Miniştri al URSS. Cu acest prilej au avut loc convorbiri, desfăşurate intr-un spirit de deplină înţelegere, cele două delegaţii s-au in­format reciproc asupra reali­zărilor şi perspectivelor miş­cării sportive din România şi U.R.S.S. De ieri se află în ţara noastră o delegaţie a Comitetului pentru Cultură Fizică şi Sport de pe lingă Consiliul de Miniştri al U.R.S.S., care întreprindă o vizită de răspuns. Experienţa acumulată, bi­lanţul rodnic al rezultatelor dobindite pină acum, posibili­tăţile mari care există, ne in­­tăresc convingerea că legătu­rile de colaborare rodnică, multilaterală,­in domeniul e­­ducaţiei fizice şi sportului în­tre România şi Uniunea So­vietică vor cunoaşte o dezvol­tare continuă. O asemenea evoluţie cores­punde aspiraţiilor ambelor po­poare, angajate ferm pe dru­mul progresului, va constitui o contribuţie la Întărirea ne­contenită a colaborării şi prie­teniei româno-sovietice, in fo­losul cauzei generale a socia­lismului şi a păcii. NICI UN TEREN SPORTIV LÎNGĂ... HANUL VLĂSIEI NĂDH PASAGERULUI După fotbal, transportul în comun este — probabil — domeniul care a adunat cea mai cuprinzătoare colecţie de critici şi blesteme... Noi nu ne vom face ecoul pasagerului cusurgiu care doreşte sâ-i vină in clipa în care s-a oprit în staţie vehiculul dorit (aşa ceva este, prac­tic, imposibil), dar situaţia existentă în transportul spre locurile de ag­grement din jurul Capitalei este, fără îndoială, inadmisibilă. Trebuie înţeles fie la bun început faptul că a duce şi a aduce pe — itinerarul Bucureşti—Snagov şi retur cam 5 000 de persoane nu este tocmai uşor, cu atit mai mult cu cit majoritatea asaltează staţiile, atit la plecare cit şi la întoarcere, în ore supranumite „de virf“. Dar, de vreme ce I.T.A. Ploieşti a rezolvat (fie şi parţial) această treabă, de ce oare să nu poată face acelaşi lucru şi I . A. Bucureşti (Autobaza nr. 3)? Stăm de vorbă cu tovarăşul NICOLAE ŞERBAN, la punctul de par­care Snagov-Parc, casierul punctului. — Lucrînd de mai multă vreme aici, ce ne puteţi spune despre felul cum sunt transportaţi pasagerii ? — Tn condiţii vitrege. Maşini puţine, aglomeraţie mare. Şi dacă la venire mai e cum mai e, la plecare situaţia devine de-a dreptul tragică, numărul autocarelor fiind şi mai mic. Oamenii se calcă, pur şi simplu, în picioare şi nu le tihneşte ziua de odihnă. — Ce ar trebui să se facă ? ne adresăm unui alt interlocutor, tova­răşul ION BARBU, responsabilul ştrandului Snagov-Plajă. — Pînă acum s-au făcut discuţii, şedinţe, critici şi... promisiuni. I.T.A. Bucureşti, după ce a ciştigat litigiul cu C.F.R.-ul (care, pasămite, îi lua din clienţi) n-a reuşit să satisfacă necesităţile în zilele de sîm­bătă şi duminică. La nivelul conducerilor celor două Întreprinderi (a noastră şi a lor) s-au purtat dialoguri prelungi, dar — deocamdată cel puţin — fără nici un rezultat. De fapt, un rezultat există. Acela că locuitorii Capitalei, dornici să-şi petreacă ziua de odihnă în peisajul mirific al Snagovului, trebuie să suporte tortura teribilă a deplasării. Şi, după o experienţă tristă, cei mai mulţi preferă să se lase păgubaşi. Fără îndoială că, prin­ pi­torescul său, Hanul Vlăsiei din Parcul Snagov constituie un punct de atracţie pentru a­­matorii de plimbări şi ex­cursii. Situat la 40 km de Bucureşti şi la numai 25 km de Ploieşti, parcul este pur şi simplu asaltat de turişti. Nu-i vorbă că Hanul Vlă­­siei, prin excelentul său res­taurant şi originalul camping pe apă (destul de mic, încă, din punctul de vedere al ca­pacităţii — doar 44 de locuri), oferă condiţii excelente de o­­dihnă şi recreaţie. Inginerul Ion Lega, un vechi şi pasionat amator al drume­ţiei, pe care l-am întîlnit aici, îşi motivează vizita : — Găsesc aici, mai mult ca oriunde, liniştea pe care o caut, mă pot odihni foarte bine. Hanul fiind mai mic nu trebuie să suporţi gălăgia u­­nor turişti prea veseli, care, mai ales noaptea, întrec mă­sura... Păcat, însă, că în parc nu sînt amenajate şi cîteva locuri de sport. Printre alei, un te­ren de tenis sau de volei — la umbra copacilor — ar fi fost necesare. într-adevăr, parcul Snagov NU ARE NICI UN TEREN DE SPORT ! Situaţia trebuie nea­părat remediată, pentru că a­­ici — unde afluenţa vizitato­rilor este extrem de mare — tinerii veniţi să-şi petreacă o zi de odihnă nu găsesc nici un locuşor pentru joaca cu mingea ! Soluţii există. De Raid-anchtetă realizat de Valeriu CHIOSE, Paul SlAVESCU, Ion OCHSENFELD şi Traian IOANIŢESCU pildă, în jurul spaţiului rezer­vat parcării de maşini s-ar putea amenaja şi cîteva tere­­nuri. Miile de excursionişti veniţi în parc (aici, mijloacele de transport în comun sunt sufi­ciente, mai puţin duminica) vor trebui să aleagă una din ur­mătoarele variante: să stea la restaurant, să se plimbe pe alei sau cu vaporaşul, să le­nevească la iarbă verde. Odih­nă... pasivă ! Dar pentru tine­retul care vrea să alerge, să se destindă prin sport ? Ni­mic ! Şi e păcat. O spune şi tov. Ion Mihalcea, şef de uni­tate la Hanul Vlăsiei, care ne-a relatat cu regret că, din această cauză, excursiile în grup, rezervate tinerilor, sînt foarte rare. Cei mai mulţi ad­miră frumuseţile parcului şi pleacă. Dacă posibilităţile de practicare a sportului ar fi mai mari, parcul Snagov ar fi un loc şi mai minunat de recreaţie, de destindere. — Nici o grijă, tată, mă întorc sigur, la noaptel — Poate pe parisa... ailaltăl K­r. 983 (6417) ■ *4“- ti. zz- ‘ , SP î • DECOR 8 MINUNAT, | SERVIRE EXCELENTA | • O DOLEANTA | UNANIMA: TERENUL | DE SPORT 1 • CĂLĂTORULUI. NU-I | SADE BINE CU DRU­ | MUL (cînd I . A. Bucu. î cești arigură transpor­­tul) ! LA CAMPING... Campingul de la Snagov, si­tuat la marginea unei păduri seculare, vă aşteaptă zilnic. Ca şi acum un an ? Nu. S-a mărit numărul paturilor, căsu­ţele din lemn au fost remo­bilate, asigurîndu-se oaspeţi­lor un k­onform satisfăcător. De asemenea, s-a deschis un bu­fet bine asortat, iar „undiţa­­rii“ pot face pe loc agreabile partide de pescuit. Şi încă ceva : la doi paşi se află ştrandul I.C.A.R., amenajat pentru toate vîrstele şi gus­turile. Vizitatorii, oameni de diverse profesii şi vîrste, care vin să-şi petreacă aici ziua de odihnă, ştiu acum să aleagă ceea ce este bun, să priveas­că în perspectivă şi să intu­iască rezervele neexplorate încă. Aristică Popa, Emilian Teleanu, Ştefan Mandrovschi şi alţi tineri salariaţi ai Fa­bricii de încălţăminte .Pionie­rul­ din Capitală, care au ve­nit în grup să-şî petreacă week-end-ul, ne-au mărturisit impresia lor că respiră aici un aer foarte curat, dar că s-ar fi simţit şi mai bine dacă aveau un loc pentru jocuri cu mingea. Tînăra funcţionară la Loio-Pronosport Anca Paras­­chiv, aflată cu mătuşa ei pen­tru prima oară la Snagov, e încîntată de priveliştea încon­jurătoare, dar — în același timp — a fost surprinsă că nu a văzut prin jur nici un teren de volei sau baschet, sporturi care îi plac foarte mult. „Cred că dacă ar fi să stau mai multe zile aici aș începe să mă plictisesc. Un club al tineretului, în care să nu lipsească și un ring de dans, sînt convinsă — a con­chis interlocutoarea — că ar determina pe mulţi să-şi lun­gească vacanţa". Deşi P. G. din Braşov, aflată în excursie, în circuit cu maşina, s-a es-­ chivat la început să ne răs-j pundă, ne-a făcut apoi cu­ noscută opinia sa, care nu-î­ de loc măgulitoare : „Natura­ este foarte atrăgătoare, con-­ fortul acceptabil, insă pro-, prietarii ar trebui să vegheze­ mai mult asupra curăţeniei. în­­ unele căsuţe n-ar strica o... deparazitare". Ne-am adresat apoi unei persoane autorizate. Vorbindu-ne despre frumuse­ţea şi binefacerile turismului de camping, doctorul N. Stă­­nescu, care lucrează de mai multă vreme la punctul sani­tar al ştrandului, a subliniat necesitatea respectării cu stric­teţe a regulilor de igienă, fo­­losindu-se cit mai des meto­dele de dezinfectare. Tatăl medicului sportiv, Nicolae Stă­­nescu, atrage atenţia conduce­rii campingului şi asupra u­­nor paraziţi sociali, care-şi mai permit într-un lăcaş de odihnă să facă chefuri pre­lungite sau să aibă manifes­tări de imoralitate. Amatori­lor de distracţii zgomotoase şi nocturne trebuie să li se pună în vedere că micile că­suţe constituie un joc de re­creare şi convieţuire civilizată. Am mai aflat şi alte veşti de natură să bucure, dar şi să stimuleze la reflecţii con­ducerea campingului. Tovară­şul Ovidiu Marga, responsa­bilul unităţii, nu se mai poate plînge că nu are vizitatori (sîmbătă şi duminica e greu să găseşti un pat) şi de aceea poate cea mai semnificativă concluzie la care ne-a condus sumara investigaţie este urmă­toarea : realizarea dorinţelor legitime ale publicului va face ca soarele bunei dispoziţii să strălucească din plin şi să înlocuiască la nevoie absenţa celui natural.

Next