Steagul Roşu, august 1969 (Anul 24, nr. 5126-5152)

1969-08-01 / nr. 5126

ANUL XXIV — Nr. 5.126 (6.605) VINERI 1 AUGUST 1969 4 pagini 30 bani In întîmpinarea Congresului al X-lea al P.C.R. Efort unanim în munca creatoare, plină de avînt în toate sectoarele de activitate O politică consecventă de promovare a principiului echității sociale Construirea socialismului a impli­cat serioase transformări economice și social-politice, marcind astfel tre­cerea la o orînduire nouă, calitativ superioară orînduirilor precedente și deschizînd o eră nouă în istoria dez­voltării societății omenești. Socialismul înseamnă în primul rînd sfărîmarea relațiilor de produc­ție capitaliste și, ca o consecință a acestui fapt, desființarea exploatării omului de către om. Astfel, egalita­tea, care le fusese răpită oamenilor de orînduirile precedente, le-a fost redată. Victoria socialismului în Ro­mânia a însemnat și pentru cetățenii patriei noastre eliberarea din cătu­șele inegalității economice care an­trena și inegalitatea socială. Tuturor locuitorilor patriei noastre li s-au a deschis largi posibilități de afirmare personalității, asigurîndu-li-si dreptul, și în aceeași măsură, obli­gația legală de a contribui, pe mă­sura capacității lor, la edificarea so­cietății socialiste. Așa cum se subliniază în Tezele pentru Congresul al X-lea al par­tidului, în condițiile orînduirii socia­liste, poporul nostru a dobîndit largi drepturi și libertăți democratice, po­sibilități nelimitate pentru afirma­rea energiei și forței sale creatoare, făurindu-și, liber și stăpîn pe soarta sa, un viitor tot mai fericit. Grandi­oasele succese obținute în cei două­zeci și cinci de ani ce s-au scurs de la eliberarea României, sínt mărtu­ria și rodul muncii pline de abne­gație a clasei muncitoare, a țărănimii și intelectualității, într-un cuvînt a efortului întregului popor, strîns u­­nit în jurul partidului comunist, a cărui politică înțeleaptă a urmat-o cu încredere și devotament. Partidul Comunist Român și statul nostru so­cialist, au promovat și promovează cu consecvență o politică fermă de afirmare a principiului echității so­ciale. Constituția Republicii Socia­liste România, reflectînd fidel aceas­tă politică, consfințește egalitatea deplină a tuturor cetățenilor patriei noastre în toate domeniile de activi­tate, fără deosebire de naționalitate, rasă, sex sau religie. Instaurind ega­litatea în drepturi a tuturor mem­brilor societății, făcînd din muncă criteriul determinant al poziției o­­mului în societate, socialismul a asi­gurat în mod egal pentru toți cetă­țenii patriei dreptul la muncă, la în­vățătură, la odihnă, la asigurări so­ciale, ca să ne referim numai la cîte­­va aspecte ale acestei egalități. Așa cum se sublinia în Documen­tele Congresului al IX-lea al partidu­lui nostru forța orînduirii noastre stă în conștiința înaltelor răspunderi și îndatoriri pe care fiecare cetățean le are față de patrie, față de apărarea cuceririlor socialiste ale poporului, în vigilența revoluționară a oamenilor muncii. Respectarea neabătută Constituției, a tuturor legilor țării, a a normelor de conviețuire socială stabilite în stat, înfăptuirea neștirbi­tă și apărarea legalității socialiste, reprezintă o condiție de seamă a în­tăririi continue a democrației noas­tre socialiste. Măsurile luate în anii ce au urmat Congresului al IX-lea și Conferinței Naționale a P.C.R. evidențiază preo­cuparea partidului nostru pentru continua perfecționare a activității organelor de stat, pentru adincirea permanentă a democrației socialiste — cadru propice pentru manifestarea plenară a personalității umane în realizarea principiului echității so­ciale. Plenara C.C. al P.C.R. din aprilie 1968, dezvăluind cu curaj manifes­tările de subiectivism și arbitrar, a­­buzurile și ilegalitățile din viața po­litică și social-economică a țării din trecutul nu prea îndepărtat, a luat măsuri hotărîte ca asemenea acte și fapte reprobabile să nu se mai pro­ducă în viitor. Acest fapt este sub­liniat cu tărie și în Tezele pentru Congresul al X-lea al P.C.R., arătîn­­du-se că partidul va acorda în con­tinuare o deosebită atenție întăririi legalității socialiste, respectării nea­bătute a legilor țării de către orga­nele de stat, obștești și de către fie­care cetățean, această constituind o condiție fundamentală a întăririi statului, a cimentării legăturii sale cu masele populare, asigurîndu-se astfel fiecărui cetățean posibilitatea de a se bucura nestingherit de drep­turile și libertățile garantate de Con­stituție. Petru GOȚU procuror șef adjunct al Procuraturii județene Bacău (Continuare în pag. a IlI-a) Promoție în alb Am asistat ieri la un moment e­­moționant: aproape 200 de tineri, fremătînd de emoție, urmărind lis­tele cu posturi vacante, trecîndu-și degetul pe o hartă, spre a-și pre­ciza unele localități, s-au prezentat la Direcția sanitară județeană pen­tru a primi repartiția în produc­ție, ca urmare a absolvirii școlii profesionale sanitare. S-au adresat felicitări, au fost rostite cuvinte de apreciere și îndemn, a fost subli­niat aportul pe care tînăra genera­ție trebuie să și-l aducă la efortul întregului popor de a ridica Româ­nia pe noi trepte de civilizație și progres. Poate că acest moment, ar spori- I. NOUREANU (Continuare în pag. a III-a) I Pagina a ll-a Vetre noi Ea confluența celor patru rîuri Pentru buna gospodărire a orașului­­ Comănești Așteptînd cu nerăbdare în­ceperea Congresului al X-lea al partidului, în aceste zile, în întreg județul nostru se desfă­șoară o vie activitate în toate domeniile, pentru a cinsti cum se cuvine importantul eveni­ment din viața partidului și patriei noastre. Astfel, în întrecerea patrio­tică pentru buna gospodărire și înfrumusețare a localităților noastre, gospodarii din orașul Comănești au obținut rezulta­te remarcabile, situîndu-se pa un loc fruntaș pe județ. La în­demnul deputaților, cetățenii din vecinătatea Termocentra­lei participă zilnic, cu brațele și atelajele lor, la amenajarea străzii Moldova. La eforturile vîrstnicilor s-au adăugat energia și elanul tinerilor constituiți în brigăzi de muncă voluntar-patriotică din inițiativa Comitetului oră­șenesc al U.T.C. Pînă în pre­zent tinerii au construit peste 300 m­² de­ șanț pe marginile drumului care duce spre pun­ctul de agrement Goanța. în­tre brigăzile fruntașe se numă­ră cele ale organizațiilor U.T.C. de la întreprinderea minieră și Combinatul de industriali­zare a lemnului. T­ovarășul NICOLAE CEAUȘESCU a primit un grup de profesori din S.U.A. Joi la amiază, tovarășul NICOLAE CEAUȘESCU, președintele Consiliului de Stat, a primit, la Palatul Republicii, un grup de profesori din Statele Unite ale Americii, care fac parte din Seminarul profesorilor a­­mericani pentru pace aflați într-o vizită în țara noastră. La primire au luat parte tovarășii Ion Maurer, Paul Niculescu-Mizil, Leonte Răutu, Gheorghe Ștefan Voitec, Dumitru Popescu, Mihai Dalea. Erau prezenți Corneliu Mănescu, ministrul afacerilor externe, Pompiliu Macovei, președintele Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă, Ștefan Bălan, ministrul învățâmintului, Miron Nicolescu, președintele Acade­miei și Miron Constantinescu, adjunct al ministrului învățămîntului. In timpul întrevederii, care s-a desfășurat într-o at­mosferă cordială, între președintele Consiliului de Stat, tovarășul Nicolae Ceaușescu și prof. Jerome­ Davis, conducătorul grupului de profesori americani, a avut loc o amplă convorbire. Declarațiile făcute de tovarășul NICOLAE CEAUȘESCU în cadrul convorbirii cu grupul de profesori americani Adresîndu-se celor pre­zenți tovarășul NICOLAE CEAUȘESCU a spus : Aș dori, ca în numele Consiliului de Stat și al poporului român să salut grupul de profesori americani care vizitează România. Am auzit că grupul dumneavoastră face parte din Seminarul pentru pace din Statele Unite ale Americii. Noi, românii a­­precie­m în mod deosebit pe toți cei care își consacră eforturile luptei pentru înțelegere și pace între po­poare. Dumneavoastră cunoașteți că întotdeauna oamenii de știință și cultură au dorit să trăiască în pace și înțelegere, că întotdeauna intelec­tualii cei mai înaintați au fost parti­zanii colaborării, prieteniei și păcii în lume, în condițiile de astăzi, cînd po­poarele obțin succese mari în dezvol­tarea forțelor de producție, a științei și culturii, cînd omul a pătruns in cosmos și a ajuns pe Lună, dezvolta­rea colaborării între state, salvgar­darea păcii este una din cele mai ar­zătoare probleme care preocupă în­treaga omenire, care trebuie să-și găsească rezolvarea. Vă pot spune — cred că ați putut constata aceasta în scurta dumnea­voastră vizită, în întîlnirile pe care le-ați avut — că poporul român este animat de dorința sinceră de a dez­volta colaborarea și prietenia cu po­po­rul american, ca și cu toate po­poarele lumii, de a trăi cu toate sta­tele în pace și înțelegere, întreaga politică a României este îndreptată spre colaborare cu țările socialiste, cu toate țările lumii, inclusiv cu Sta­tele Unite ale Americii ; în acest ca­dru se înscrie și vizita pe care o va face, zilele acestea, în țara noastră președintele SUA, Richard Nixon. Sper că vizita pe care dumnea­voastră, profesori din Statele Unite, o faceți în România, va fi o contri­buție la mai buna cunoaștere și con­lucrare între oamenii de cultură și învățămînt din țările noastre, la cau­za înțelegerii și prieteniei între po­poare. în acest spirit doresc să salut vi­zita pe care o faceți în România, e­­forturile dumneavoastră pentru pace și prietenie între popoare. A luat cuvîntul apoi, prof. JEROME DAVIS, care a spus : Aș dori, înainte de toate, să vă mulțumesc in numele tuturor mem­brilor delegației americane. Noi a­­preciem mult căldura și prietenia pe care ne-a arâtat-o poporul român $ sîntem recunoscători Oficiului Na­țional de Turism pentru tot ce a fă­cut pentru noi. Sîntem deosebit de bucuroși că dumneavoastră, unul dintre marii conducători ai luptei pentru pace din lume, ne-ați primit astăzi. Am citeva întrebări de pus în nu­mele delegației noastre. Seminarul nostru, al profesorilor americani pentru pace consideră că războiul din Vietn­am este un lucru negativ, că Statele Unite trebuie să-și retragă trupele din Vietnam i­­mediat și în mod necondiționat, în conformitate cu acordul de la Gene­va din 1954. Care este poziția gu­vernului român în această privință ? Tovarășul NICOLAE CEAUȘESCU . Nu doresc să se considere ca un a­­mestec în Seminarul dumneavoastră dar trebuie să declar că sunt de acord cu concluzia lui. In­ ce privește poziția guvernului român, este cunoscut că de la început ne-am pronunțat împotriva acestui război­, pentru încetarea lui, pentru retragerea trupelor SUA din Vietna­mul de sud, astfel ca poporul viet­namez să poată hotărî singur asupra dezvoltării sale — inclusiv asupra problemei unificării — fără nici un amestec din afară. Și astăzi avem aceiași poziție. Noi considerăm că cu cât se va ajunge mai repede la încetarea războiului, la retragerea trupelor, cu atît va fi mai bine pen­­­tru interesele păcii generale. Prof. JEROME DAVIS : Vă mulțumesc mult, domnule președinte. Vreau să spun că sîntem cu toții foarte fericiți că președintele Nixon va veni în țara dumneavoas­tră. Sper că veți reuși cu acest pri­lej să-l convingeți de justețea po­liticii dumneavoastră, de faptul că această poziție trebuie proclamată și de Statele Unite ale Americii. Sper, de asemenea, că veți continua să în­tăriți prietenia cu America. Dacă "ătfeți sugestii cu privire la căile pe care noi am putea contribui la întă­rirea prieteniei cu România vă ru­gam să ne spuneți. Noi sîntem gata să facem totul pentru acest țel. Tovarășul NICOLAE CEAUȘESCU , în ce privește influențarea politicii SUA in Vietnam, după păr­erea mea, sarcina revine poporului american, deci și dumneavoastră ; noi vă urăm să obțineți rezultate cit mai bune, să reușiți să convingeți conducerea SUA să înceteze cît mai grabnic răz­boiul din Vietnam. Desigur, apreciem că și opinia publică internațională are un rol important în acest sens. în ce ne privește, vom expune, ca și in trecut, poziția noastră, punctul nostru de vedere, asupra căilor pen­tru soluționarea războiului din Viet­nam, ca și a altor conflicte de pe glob, în legătură cu dezvoltarea relații­lor dintre țările noastre țin să arăt că România a nutrit și nutrește sen­(Continuare în pag. a III-a) Cu toate forțele $1 mi­toarele la urgentarea terminării recoltării griului! In aceste zile, membrii coo­peratori, alături de mecaniza­tori, depun eforturi sporite pentru stringerea grinelor. în ultima săptămână, deși a exis­tat o mică întrerupere a lucră­rilor datorită ploilor căzute, totuși s-au obținut unele re­zultate bune. Astfel, cooperati­vele agricole Păncești, Ure­­chești, Letea Veche și Fara­­oani au terminat recoltatul griului, iar la Sascut Tîrg, Cor­­basca, Blaga, Glăvănești, Pîn­­cești, Prăjești și altele lucra­rea se apropie de sfirșit. Din datele centralizate așea­ră la Direcția agricolă județea­nă, privind stadiul lucrărilor agricole de sezon, rezultă ur­mătoarele : recoltat grîu — 60,7 la sută ; recoltat orz — 96,4 la sută ; recoltat mazăre — 71,5 la sută ; alături de va­ră — 10,8 la sută ; insămînțat culturi duble — 9,4 la sută. Față de perioada în care ne aflăm, cât și de condițiile e­­xistente, se impune mobilizarea tuturor forțelor și mijloacelor pentru terminarea grabnică a recoltărilor, urgentindu-se în același timp treieratul produc­ției adunate manual. Și la a­­ceastă dată nu peste tot bato­zele existente lucrează din plin, fapt pentru care consiliile de conducere vor trebui să ia măsurile corespunzătoare, in­­sistându-se în mod deosebit a­­supra transportului producției la arii și organizării echipelor pentru deservirea garniturilor de treier. Totodată, se impun măsuri urgente in vederea eliberării terenului, executării arăturilor de vară și însămînțării culturi­lor duble. Specialiștii din u­­nități trebuie să acționeze cu toată competența pentru ur­gentarea realizării suprafețe­lor prevăzute a fi însămîn­țate cu culturi duble, întrucît orice întirziere pune sub semnul in­­trebării buna reușită a aces­tora. Situația recoltării griului la data de 51 iulie a.c. (în procente). (în comunele cu mai multe C.A.P. s-a făcut media realizărilor) Sărbătorirea celui de-al 26.ooo.aoo-lea cetățean al Republicii Socialiste România Tovarășul NICOLAE CEAUȘESCU, secretarul general al C.C. al P.C.R., președintele Consiliului de Stat, a primit joi dimineața, la Palatul Re­publicii, familia celui de-al 20.000.006- lea cetățean al patriei noastre. La festivitatea ce a avut loc cu acest prilej au luat parte tovarășii : Ion Gheorghe Maurer, Gheorghe A­­postol, Chivu Stoica, Paul Niculescu- Mizil, Virgil Trofin, Ilie Verdeț, Ja­nos Fazekaș, Petre Lupu, Manea Mă­nescu, Leonte Răutu, Vasile Vîlcu, Ștefan Voitec, Iosif Banc, Mihai Ge­re, Dumitru Popescu, Vasile Patili­­neț, Ion Pățan. Au participat, de asemenea, mem­bri ai Consiliului de Stat și ai gu­vernului, conducători ai unor orga­nizații obștești: Tovarășul Gheorghe Năstase, prim­­secretar al Comitetului județean Ar­geș al P.C.R., președintele Consiliului popular județean, a prezentat tova­rășului Nicolae Ceaușescu și celor­lalți conducători de partid și de stat pe­ cel de-al 20.000.000-lea cetățean al Republicii Socialiste România, Da­niel Marius Stănciulescu, născut în ziua de 20 iunie 1969, ora 5 diminea­ța, pe meleagurile argeșene, și pe pă­rinții săi, Alexandra Stănciulescu, profesoară de istorie la Școala ge­nerală din satul Surdulești, județul Argeș, și Gheorghe Stănciulescu, maistru la întreprinderea de poduri metalice și prefabricate din Pitești. Luîndu-i în brațe pe micul cetă­țean al patriei și sărutîndu-l părin­tește, tovarășul Nicolae Ceaușescu l-a felicitat și i-a urat „să trăiască fe­ricit în comunism". Felicitînd căldu­ros pe mama și tatăl copilului cărora le-a urat „să-i dea o creștere cît mai bună“, tovarășul Nicolae Ceaușescu a oferit daruri sărbători­tului. Emoționat, exprimîndu-și fericirea de a fi tatăl celui de-al 20.000.000-lea cetățean al țării, Gheorghe Stănciu­lescu a adresat calde mulțumiri con­ducerii partidului, guvernului, tova­rășului Nicolae Ceaușescu, pentru căldura manifestată față de creșterea și educarea copiilor în patria noas­tră, pentru grija față de viitorul feri­cit al întregii națiuni. Tovarășii Nicolae Ceaușescu, Ion Gheorghe Maurer și ceilalți condu­cători de partid și de stat ciocnesc apoi cîte o cupă de șampanie cu pă­rinții copilului, închină în cinstea sa, urîndu-i sănătate și fericire ; condu­cătorii se fotografiază și se întrețin îndelung cu mama și cu tatăl mi­cului locuitor al României. Printr-o fericită întîmplare, naște­rea celui de-al 20.000.000-lea cetățean al României s-a petrecut în preajma celei de-a 25-a aniversări a elibe­rării patriei noastre, fapt care îi conferă o semnificație deosebită. Un procent de 42 la sută din întreaga populație a țării îl alcătuiesc astăzi cetățenii născuți după 23 August 1944, cetățeni crescuți în anii regimului socialist, în orînduirea în­ care a fost lichidată pentru totdeauna exploata­rea omului de către om. România, cu o populație de peste 20 milioane de locuitori, se înscr­ie în prezent, din punct de vedere de­mografic,­ printre primele 9 țări din Europa­ și în primele 29 țări de pe glob.

Next