Steagul Roşu, septembrie 1970 (Anul 25, nr. 5461-5486)
1970-09-16 / nr. 5474
Miercuri 16 septembrie 1970 Pe mine... La Școala generală de 10 ani nr. 4 din Budași totul este nou. Lăcașul proaspăt își primește pentru prima dată oaspeții, elevi de la clasa I pină la clasa a X-a. Școala a fost ridicată in cursul acestui an, la construirea ei participind, voluntar, și cetățenii orașului. Contribuția lor S‘i materializat in obținerea unei economii de 30.000 lei Cele opt săli de clasă vor adăposti peste 520 elevi din care numai in clasele IX și X sunt înscriși cca. 200. Festivitatea de deschidere a noului an școlar a început. Se dă citire Salutului Comitetului Central al P.C.R., Consiliului de Stat și Consiliului de Miniștri ale Republicii Socialiste România adresat cadrelor didactice și elevilor cu prilejul deschiderii noului an școlar. Elevii ascultă cu deosebită atenție, își întipăresc în minte îndemnul, chemarea ce le este adresată. Pe temele lor se citește hotărîrea de a învăța cit mai mult, de a acumula cit mai multe cunoștințe pentru a îi de folos patriei noastre socialiste, care mă cheamă... le-a creat cele mai bune condiții de învățătură. li privim pe cei mai mici dintre elevi: copii de 6 și 7 ani, care intră pentru prima dată pe porțile unei școli. Chipurile lor uimite privesc totul ca intr-o carte de basm. In mijlocul lor tovarășa învățătoare Maria Robu. Emoția o domină, In clasa ei, pentru prima dată, se află și copii de șase ani, fată de care trebuie să aibă mai mult tact, să manifeste mai multă atenție. Un sunet de clopoțel face să tresară inimile. Începe prima oră din anul școlar 1970-1971. In Clasa I, micii elevi ascultă primele cuvinte adresate de învățătoare. Pe furiș, aruncă priviri curioase spre manualele din fata lor, abecedarul și aritmetica, încadrate in buchetele de Hori. Și primele cuvinte rostite de acești mici elevi, în prima lor clasă de învățământ sunt timide, întrerupte de pauze : PE MINE... MĂ CHEAMĂ... I ? Și dialogurile se înfiripă. Așa a început prima zi de școală. si f;atUi. roși Cel mai prețios dar Ca pretutindeni și la Urechești prima zi de școală s-a desfășurat intr-un cadru festiv, înmănunchind emoții și bucurii de Început. Elevi, părinți ai acestora și cadre didactice au ascultat cu deosebit interes cuvântul de deschidere rostit de directorii de școli, îndemnul unor invitați la manifestările sărbătorești care au avut loc la fiecare școală, au aplaudat frumoasele programe artistice. După cum ne-a comunicat telefonic Toader Ciocrlan, secretarul comitetului executiv al consiliului popular comunal, un moment deosebit l-a constituittumînarea manualelor școlare, primirea neprețuitului dar oferit elevilor de partidul și statul nostru. Emoțiile debutului la șase ani Nu știam câtă Încurcătură emoțională a cuprins sufletele școlarilor și, deopotrivă ale părinților aflați ieri dimineață în curtea Școlii generale nr. 18 din Bacău. Există, credem, momente unice, dar cel din însorita dimineață a lui 15 septembrie, cînd a avut loc — pentru a cita oară ? o nouă premieră școlară va rămine multă vreme în amintire. Sperăm că ceilalți elevi ai acestei școli nu vor fi necăjiți dacă vom consemna cîteva rinduri despre „vedetele“ acestui an școlar : cei care au pășit in clasa întîi la ? jj •virsta de 6 •anhr.tpol >—**•*■ [UNK] Am bănuit în privirile lora, acoperite de buchetele de gîadiole, trandafiri ori garoafe, aduse „tovarășei învățătoare“ că n-au prea multă emoție, ci se aliniază cu de ■ 1 z involtură, școlarilor din clasele mai mari. „Bobocii" Anca Ciobanu, Valentin Barbu, Cătălin Ionesi, Liviu Manoliu, Corina Sava, erau înaintați de noua lor calitate de școlari, au mingnat cu curiozitate și căldură ghiozdanele și abecedarele, au așteptat cu nerăbdare să se intîlnească cu învățătoarea Maria Crihan. Gindurile mărturisite de citeva componente ale dăscălimii școlii ca Elena Pintilie, Aurica Filimon sau Valerica Manoliu, sînt leit-motivul bunelor auspicii sub care începe noul an școlar. — Doresc ca începînd cu cei mai mici învățăcei și terminînd cu cei din clasa a opta, să obținem împreună cu celelalte cadre didactice cel mai bun bilanț, temeinice cunoștințe dublate de o aleasă educație moral-cetățenească — ne-a spus directoarea școlii, tovarășa Elena Pintilie. Și-n ambianța sărbătorească cu care a debutat noul an școlar, și nici la Școala generală nr. 18 din Bacău au răsunat glasurile sprintare ale școlarilor. Mulțumim din inimă partidului". Se vor despărți de cea care le-a condus pașii timp de 4 ani. Nu. Învățătoarea Aurica Macovei (Școala generală nr. 5 Bacău) le-a promis fostelor sale eleve că le va urmări, în continuare, succesele. Și la noi a început anul școlar Un scurt popas la Grădinița nr. 17 din Bacău, încă de la intrare zvonul de glasuri trădează o vie activitate. Un prichindel ne explică foarte natural : „Și la noi a început anul școlar, nene!”. Deși numele îl ține secret (modest!) aflăm, totuși, că este în grupa mare, că ascultă pe tovarășele educatoare (Angela Mîrț și Viorica Mincu, ni s-a spus mai apoi), că are un frățior în grupa mică. Așa am ajuns să-i vedem pe cei mai mici dintre cei mici. Educatoarea Marioara Irimia se străduia să-i atragă spre noua viață de colectiv, cu toate că unul sau altul mai plîngea după mămica sau după tăticul. Dar acestea-s trecătoare. Mline sau poimîine se vor simți mai bine chiar decît acasă. Și cum să nu fie așa cînd li se pun la dispoziție cele mai noi modele de autoturisme sau rachete (bineînțeles în miniatură). Trebuie terminată, însă, și joaca. Toți (mai mult. sau mai puțin) înțeleg seriozitatea evenimentului și se așează cuminți în careu. Deci, și aici festivitatea de deschidere este aidoma celor de la școlile mari. După cîteva cuvinte ale Teodorei Crupenschi, directoarea grădiniței, un puști ceva mai răsărit a încropit ceva ce semăna a angajament : „Să fim cuminți, să ne jucăm frumos, să învățăm cîntece și poezii, să...". Emoțiile primului „discurs“ în public l-au copleșit, nemaiputînd rosti nici un cuvînt. B-am înțeles. Iar la plecare, le-am urat să crească mari și frumoși, precum anii pa care-i trăiesc. Inaugurarea (Urmare din pagina I) cu speranțe mari și nu puține ambiții. în cîteva cuvinte, numai, tînărul profesor de chimie mi-a mărturisit plăcuta surpriză care l-a încercat la constatarea că noul liceu are un excelent laborator. Atît el cît și colegul de alături, prof. Alexandru Fălceanu, absolvent al Institutului de cultură fizică și sport din București, se declaraseră foarte mulțumiți de primirea călduroasă pe care le-au făcut-o viitorii colegi. „Un singur lucru ne umbrește puțin bucuria acestui început — declara prof. Hristache Pricope, directorul liceului. Trustul 2 construcții industriale (cel cu amînările interminabile ale construcției n. n.) continuă seria greutăților, deși calibrul acestora este acum ceva mai redus. Șeful brigăzii de instalație a canalului termic a lăsat baltă lucrările la două săli de clasă, obligîndu-ne să mutăm temporar elevii, în două din cele trei laboratoare ale noului liceu. S-aș putea ca mătrar acum trustul amintit să mediteze asupra acestui aspect cu atît mai mult, cu cît centrala Moldova, proiectată să asigure încălzirea ambelor clădiri, este încă departe de a fi terminată".k Duminică, 13 septembrie a.c., a fost inaugurat, în satul Frumușelu, comuna Glăvănești, un nou local de școală cu 4 săli de clasă, laborator, anexe. „Noi elevii clasei In satul Bibirești, comuna Ungureni, cerul s-a împodobit înalt în albastru, ridicîndu-și pe boltă un soare cu beteală de raze răsfrînte pe fetele părinților, pe cravatele roșii ale pionierilor, pe surîsul larg al cadrelor didactice. Ascult, respirația potolită a directorului Mircea Corodescu, îi urmăresc privirea liniștită alunecînd de pe chipul unui elev pe chipul învățătoarei care abia a intrat în curte cu clasa celor mai mici școlari și nu pot să nu-i opun acestui calm emoția greu stăpînită a proaspătului profesor de istorie-geografie, Victor Nediță. Asta însă, pînă în clipa cînd directorul școlii trebuie să anunțe solemn deschiderea noului an școlar 1970—1971. Din acest moment, omul care timp de două decenii a instruit generații și generații de elevi devine el însuși debutantul ce cu greu reușește să-și domine tracul. „Față de anul trecut, școala noastră își extinde capacitatea existentă cu încă două săli de clasă cărora în viitorul apropiat, îi vom alătura, prin extindere, alte două clase" — rețin din cuvîntul vorbitorului și privirea îmi alunecă dincolo de mulțimea copiilor dispuși în tradiționalul careu, spre silueta unei clădiri noi. Aș vrea, parcă, în această clipă, să știu ce gindește ,cel mai tînăr dintre dascălii ce vor învăța pe elevii din sat, să aflu impresiile lui. „Contactul cu școala l-am avut, practic, la 1 septembrie în momentul cînd m-am prezentat la post. Mi-am dorit mult, să lucrez în comuna natală, și iată că dorința mi se îndeplinește în aceste momente. Dacă îmi place să lucrez în învățămînt ? Nu înțeleg ce rost are această întrebare de vreme ce m-am decis să urmez cursurile unei facultăți. Emoții ? E drept, nimeni din noi mi zice că are, pînă în clipa cînd trebuie să intre în clasă. Atunci însă... ...Nu pot spune că nu m-am acomodat cu școala, dar abia într-o clasă în care sînt elevi îți poți forma adevărata imagine despre ceea ce numim, de obicei școală. La anul, însă, sper să întîmpini deschiderea școlii cu calmul celui experimen— „E al 22-lea an de cînd funcționez în învățământ — intervine învățătoarea C. Corodescu — și vă mărturisesc că trăiesc de fiecare dată, aceleași emoții de la început. Un nou an școlar este un spectacol la montarea căruia ne angajăm noi profesorii și elevii deopotrivă. De aceea, cînd aplauzele părinților de la sărbătoarea de sfîrșit de an răsună în sală, ele sînt adresate nu numai premianților, ci și nouă“. ....Tovarășe director ! Noi, elevii clasei I...“ ne întrerupe vocea unui prichindel care, de emoție, a uitat discursul, așteptînd pierdut ajutorul șoptit al tovarășei învățătoare, după care continuă : „ne angajăm să învățăm bine și să fim cuminți“ ! Și buchetul bogat de flori trece din mîinile mici ale micului școlar în brațele directorului școlii, într-un gest emoționant prin candoarea și simplitatea lui. tat". Primul interviu Clasa I A de la Școala generală nr. 5 din Bacău, bn banca a patra de la perete zărim un prichindel de-o șchioapă, admirîndu-și cu nesaț abecedarul. — Vrei să-mi dai un interviu ? — Nu știu ce-i aia, tovarășe. — Adică, vrei să stăm puțin de vorbă ? Dar numai dacă reușești să-l spui și pe „r“. — De acordrd? — Mai întîi, cum te cheamă ? — Ciobanu Răzvan mă cheamă și sunt clasa-ntita A — îmi spune micuțul elev, pe nerăsaflate. — Mi se pare că ești mai mic decît ceilalți. Ai chiar 6 ani ? — Păi, se poate ? I l-am împlinit mai demult. Tăticul și mămica nu mi-au făcut ziua. De-acuma la 7 ani, în primăvara ailaltă. Dar eu tot am 8 ani. — La grădiniță ai fost ? — Da, la numărul 3. Nu știu pe ce stradă e. Să știi că acolo sunt tovarășe educatoare așa bune... — Cum te-ai pregătit pentru prima zi de școală ? Mai demult mi-a spus mămica c-am să merg la școală. Mi-a cumpărat ghiozdan, caiete, radieră, ascuțitoare. Am numai două caiete la mine, dar mai am acasă, unul lung și unul mic. Am să te aduc și pe alea mîine. — Spune drept, cînd te-ai sculat astăzi ? — Pe la 6. Nu a mai trebuit să mă scoale nimeni. M-am trezit eu singur. — Dar la școală ce-ai vrea Să faci ? — Să mă joc. Asta aș vrea să fac mai întîi și mai întîi. Și să scriu. Și... să citesc. Atît. Prima zi la grădiniță, prima „lecție". Descoperim tainele... abecedarului. „La scoatem la lumină personalitatea unui mare artist“ De vorbă cu profesoara ELVIRA ENEA, soția pictorului Se împlinesc astăzi zece ani de la moartea remarcabilului artist al penelului — NICU ENEA — pictor a cărui existență se leagă inseparabil de numele Bacăului. Stins din viață la virsta de 63 de ani, pe cînd se afla în plină putere creatoare, pictorul băcăuan a lăsat în urma sa o operă de mare strălucire — expresie concretă a originalității și forței talentului său. Din păcate, însă, chiar în orașul care i-a găzduit prima expoziție, opera pictorului este și azi puțin cunoscută marelui public. Retrospectiva „N. Enea" 196.), numeroasele lucrări expuse în diverse expoziții etc., n-au reușit să lumineze integral personalitatea celui care a pictat „Nunta țărănească" —, în traiectoria destinului său existînd încă destule „conuri de umbră", în speranța iluminării dintr-un unghi inedit a acestei lumi, capabile să definească chiar și sumar, pe pictorul băcăuan, am stat de vorbă cu soția artistului, ELVIRA ENEA, incercind pentru o oră și jumătate, să reconstituim, din cioburi de amintiri, o lume trecută. — Ați fost, vreme de 34 de ani, soția și prietenul apropiat al pictorului Nicu Enea. Dacă cineva, care n-ar cunoaște acest amănunt, v-ar cere să-i vorbiți despre artistul născut pe meleagurile Bacăului... — ...Mi-aș stăpîni cu greu emoția, cum de altfel o fac și in acest moment, căutînd totuși să i-1 prezint în adevărata lumină — un artist care a trăit și s-a exprimat prin culoare, dublat de un om integru, de o mare noblețe sufletească. l-aș mărturisi, apoi acelui interlocutor regretul de a nu avea la îndemlnă, spre a-i oferi o imagine despre omul Nicu Enea, nici unul din expresivele lui autoportrete. Eu însămi păstrez imaginea lui de pe cînd trăia, în mare parte prin stîijlocirea acestor prize. Este adevărat însă că peste ele se suprapun altei î alte imagini: a artistului tînăr (frumos pe atunci, ca un prinț), a omului matur — lucrînd concentrat în atelier, a bolnavului — cu ochii adine scufundați in orbite, din ultimele clipe... — Observ că i-ati parcurs, in ettertí itatte, întreaga viață. Să încercăm, insă, să păstrăm o anumită succesiune a evenimentelor, in acest sens,vă rog, să-mi vorbiți, parafrazlnd titlul unui roman de James Joyce, despre „portretul artistului din tinerețe“. — Prin 1925, când l-am cunoscut, pictorul era un bărbat înalt, suplu, de o eleganță aparte, pe care o împrumuta parcă, și veșmintelor sale destul de modeste. Era pe atunci profesor surlinitor de desen, la Școala normală de băieți din Bacău și tocmai deschidea prima sa expoziție personală patronată de „Ateneul cultural" al lui Grigore TăbMăcaru. Acolo, în sala expoziției, ne-am și cunoscut. Un an mai tîrziu, ne-am căsătorit, și, de atunci încolo, împreună am împărtășit emoțiile deschiderii fiecărei expoziții, împreună am trăit satisfacțiile reușitelor, împreună am înfruntat vicisitudinile vieții pe care am dus-o nu rareori, sub zodia lipsurilor materiale. Atît succesele cît și lipsurile materiale însă, au cimentat de-a lungul anilor, tot mai mult, prietenia noastră, conferindu-i, treptat, durabilitatea granitului. Chiar și atunci cînd micimea unui confrate în ale picturii, ajuns prin 1950-1951 director la Ministerul Artelor, l-a aruncat pe autorul „Nuntei țărănești“ la extremitatea vieții artistice “ iicit, pictorul, spre a se întreține, a executat, printre altele, și o firmă pentru un potcovar, la prețul de 40 de lei — noi n-am disperat și am găsit mereu în suflete puteri cu care să înfruntăm și alte furtuni. — Trăind alături de pictor, mai bine de trei decenii, observindu-i in acest răstimp, suișurile și coborișurile talentului său, care considerați a fi tematica frecventă a lucrărilor sale ? — Fără îndoială, cea folclorică. Născut la sat, pictorul a păstrat intact contactul cu locuitorii din mediul rural, din a căror viață și-a extras subiectele și motivele sale predilecte. Țin minte că in timpul Ultimului război s-a abătut, o dată, prin satul natal — Valea Arinilor, din comuna Măgirești — unde și-a găsit părinții arînd pămîntul cu un plug primitiv. Intîmplarea a generat ideea compoziției în ulei „La arat" — una din pînzele preferate. — Dar viața citadină n-a exercitat asupra pictorului nici o atracție ? — In afara oborului de vite și a celui de cereale, care în fiecare joi se umpleau cu țărani, nici un alt loc din oraș nu-1 atrăgea în mod deosebit. In Obor, însă, în forfota negustorilor de ocazie, găsea el cel mai bun prilej de a observa viața și comportamentul omului simplu. Acasă se întorcea tîrziu, avînd întotdeauna asupra sa un teanc de schițe executate după natură. La puțin timp se dispunea în semicerc, într-un aranjament pe care-l concepea de mult, și se apuca să picteze. O dată dăruit lucrului, în tot timpul cît stătea în atelier, nu era acasă pentru nimeni. — Deci, in afara de„ nimeni nu se poate lăuda că l-a văzut pe pictor așternind culori pe priză... — Cu o singură excepție: George Bacovia. Prin 1930-1933, cînd locuiam în București, pe Calea Griviței, erau unele zile cînd atelierul soțului meu primea vizita poetului „Lacustrei“. Parcă-i văd și acum statura firavă, umerii aduși strecurîndu-se ca o fantomă pe ușă. Dădea bună ziua, își trăgea un scaun lingă masa din colț, își ducea un pumn la tîmplă (ca într-o poză din manualele de liceu) și-și vedea liniștit de gîndurile lui triste. Din cînd în cînd, își manifesta monosilabic preferințele pentru vreun peisaj autumnal sau pentru vreo nocturnă , — pînze care împrumutau ceva din atmosfera poemelor sale deprimante. O dată a vorbit mai mult cîteva fraze,— sugerîndu-i pictorului ideea realizării unui peisaj lacustru cu o lună oglindindu-se în valuri, peste care să plutească o barcă cu doi îndrăgostiți,. Era, pe semne, încă sub impresia poeziei lui Eminescu — „Lacul“. Ideea, însă, nu l-a încîntat de loc pe soțul meu, care, de cîte ori își amintea de întâmplare, nu scăpă prilejul de a face iaz. I — Vizitatorul unei expoziții Nicu Enea poate observa lesne că in lucrările pictorului pot fi întâlnite des scene rustice, nuduri, autoportrete, peisaje etc. In schimb numărul naturilor statice foarte mic. Cum explicați această situație ? — N-aș greși prea mult dacă aș spune că, de fapt, sunt coautoarei acestor naturi statice . Din cauză bolii, ce pînă la urmă, avea să-i fie fatală, îl sileam toamna să stea închis în casă dîndu-i să picteze trandafiri sau alte flori decorative. Tot timpul „carantinei“ îl vedeam însă, că abia așteaptă să prindă prilejul de a fi din nou în mijlocul naturii, într-una din ultimele lui zile, cînd de altfel slăbise și se schimbase de nu-i, mai cunoșteam, mi-a mărturisit, de pe patul spitalului, intr-o clipă de optimism : „De-abia aștept să mă fac bine, că știu unde trebuie să merg . La sat! Să observ viața de acolo și să pictez“. Nu știu, insă, că dorința îi va rămine neîmplinită. — Știu că sînteți absolventă a Institutului de Arte Frumoase, același institut pe care l-a absolvit și soțul dr. Și, se spune, că ați avut destul talent pentru a vă putea afirma in pictură. Ce va împiedicat să vă dedicați acestei cariere ? — Gîndul lucid că Nicu avea un talent mult superior mic. Cît trăit el, m-am străduit să-i asigur a toate condițiile necesare creației. După moartea sa, sarcina care mi-a revenit a fost și mai grea : aceea de a scoate la lumină personalitatea unui mare artist, asupra căruia amenințau pe nedrept să se aștearnă norii indiferenței. S-a deschis, de atunci, o retrospectivă în 1965, actualmente se lucrează la amenajarea casei memoriale „Nicu Enea“ ( pe strada Nufărului nr. 31), multe din lucrările pictorului sînt găzduite de diverse galerii de artă din țară. Simt totuși că mai sînt încă multe de făcut. Treptat, însă Bacăul va trebui să cultive în rîndul marelui public respectul pentru opera artistului care a fost Nicu Enea. Convorbire consemnată de Ion ROȘU 10 ani de la moartea pictorului NICU ENEA Speranțe și împliniri Pentru elevi și cadrele didactice de la Liceul economic deschiderea noului an școlar a avut loc sub semnul a două aniversări semnificative: intrarea in cel de-al cincilea an de existență și întrunirea pentru a doua oară, în local propriu. Entuziasmul de care au fost cuprinși elevii anilor mari s-a transmis și Celor mai mici, care și-au dublat emoția debutului la auzul îndemnului părintesc, spre învățătură și calificare profesională, adresat tuturor elevilor prin Salutul Comitetului Central al Partidului Comunist Român, Consiliului de Stat și Consiliului de Miniștri ale Republicii Socialiste România, cu prilejul deschiderii noului an școlar. La sărbătoarea celor peste 850 elevi ai Liceului economic din Bacău, anul acesta s-a adăugat și festivitatea repartizării in producție a celei de a doua promoție de absolvenți. Pag, ^ Peșterea Parcului Un grup de speologi amatori din Cluj, Oradea și Arad a organizat o expediție de studii în Munții Pădurea Craiului, zonă deosebit de bogată în fenomene carstice. Timp de opt zile, speologii amatori au explorat numeroase avene, izbucuri și ponoare, reușind să descopere o nouă peșteră. Aici se intîlnesc stalagmite și stalagtite albe, foarte mari, care ornamentează splendid pereții peșterii pe o lungime de aproape doi kilometri. Interesant este că existența peșterii sub dealul cu același nume a fost dedusă științific și confirmată prin executarea unui orificiu în stînca extrem de dură. Abia după șapte ore de muncă asiduă au izbutit temerarii speologi amatori să pătrundă în uluitoarea sală subterană. De remarcat că celebra peșteră a Vîntului a fost descoperită tot de speologi amatori, mai precis de către membrii cercului științific clujean, din care unii au participat și la această nouă expediție.