Steagul Roşu, aprilie 1973 (Anul 28, nr. 6262-6286)
1973-04-01 / nr. 6262
ANUL XXVII — NR. 6.262 (8.041) DUMINICĂ 1 APRILIE 1973 4 pagini —■ 30 bani DE ZIIII IA CREAREA PARTIDULUI POLITIC AL HUSEI MINLIUM PIU RISMÎIA Cuvîntarea tovarășului NICOLAE CEAUȘESCU Stimați tovarăși. • Sărbătorim astăzi împlinirea a 80 de ani de la făurirea partidului politic al clasei noastre muncitoare — Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din România — care constituit un moment de cea mai amare însemnătate pentru dezvoltarea mișcării revoluționare din țara noastră, pentru evoluția națiunii noastre, pentru afirmarea independentă a României. Aniversarea acestui eveniment memorabil este un prilej de evocare a bogatei istorii a mișcării noastre muncitorești, a tradițiilor revoluționare, democratiD vagi tovarăși. Istoria mișcării muncitorești din România este strîns legată de dezvoltarea generală economico-socială a societății noastre, de progresul forțelor de producție și de schimbările petrecute in relațiile de producție ale țării. Se cunoaște că, in comparație cu alte țări din centrul și apusul Europei, dezvoltarea economică a țărilor române a fost mult timp frînată de o serie de factori istorici obiectivi. Feudalismul s-a menținut o perioadă mai îndelungată la noi, împiedicînd lărgirea pieței interne, apariția relațiilor de producție capitaliste. Totodată, o influență profund negativă asupra evoluției economicosociale a țării a avut-o dominația străină de sute de ani, pe care a fost nevoit s-o suporte poporul român și, care, a secătuit avuția națională, a produs grele suferințe maselor largi muncitoare, a împiedicat dezvoltarea forțelor de producție, mersul înainte pe calea progresului social și economic. Abia către sfîrșitul secolului al XVIII- lea și începutul secolului al XIX-lea încep să apară, odată cu dezvoltarea activității manufacturiere și a industriei, relații de producție,de tip capitalist Acest proces devine mai evident către mijlocul și în a doua jumătate a secolului al XIX- lea determinînd și, totodată, dezvoltîndu-se, sub impulsul unor mari mișcări sociale, cum au fost revoluția din 1821, revoluția burghezo-democratică de la 1848-1849, unirea Principatelor Române în 1859, proclamarea independenței de stat a României în 1877. Iau avînt în această perioadă îndeosebi industria extractivă, industria metalurgică și industria prelucrătoare. O trăsătură caracteristică a dezvoltării economiei Țărilor Românești în cea de-a doua parte a secolului trecut este pătrunderea rapidă a capitalului străin, care acaparează ramuri principale ale industriei naționale. Penetrația capitalului străin — îndeosebi german, francez, belgian, englez — este facilitată de împrumuturile înrobitoare pe care le contractează România în străinătate, de creșterea datoriei statului față de marile bănci din Apus, de concesionarea resurseor naturale ale țării trusturilor imperialiste. La sfîrșitul ultimului deceniu al secolului trecut, din cele aproape 625 de întreprinderi ale marii industrii care își desfășurau activitatea în Muntenia și Moldova, mai mult de jumătate erau exploatate de capitaliștii străini. O situație asemănătoare exista și în Transilvania, unde capitalul străin era precumpănitor în industria construcțiilor de mașini, chimică, textilă, de celuloză și hîrtie, capitalul autohton investit în societățile industriale pe acțiuni avînd o pondere de sub 10 a sută. Urmările penetrației capitalului străin, ale exploatării bogățiilor țării de către trusturile occidentale au fost amplificate de faptul că in acea perioadă, pînă la cucerirea independenței de stat în 1877, Țările Românești plăteau încă bir — în bani și în produse naturale — Imperiului Otoman. Ca rezultat al schimbărilor ce au avut loc în dezvoltarea forțelor de producție, în relațiile de producție — și care demonstrează că la sfîrșitul secolului al XIX-lea România se afla în prima fază a dezvoltării capitaliste — se produc modificări importante în structura de clasă, în raportul de forțe sociale și politici ale societății românești. Moșierimea, care continua să aibă o poziție economică și politică puternică, era clasa cea mai reacționară care se împotrivea oricăror reforme cu caracter progresist, democratic. Clasa cea mai numeroasă a societății era țărănimea, crîncea exploatată de moșieri și arendași, profund interese ale poporului român, ale forțelor progresiste, patriotice, ale comuniștilor — de care sunt legate indisolubil toate marile transformări petrecute in societatea românească modernă, toate victoriile obținute pe calea revoluției proletare și a edificării cu succes a noii orînduiri sociale — orînduirea socialistă. (Aplauze puternice, prelungite). Ingăduiți-mi să adresez, cu acest prilej, clasei muncitoare, țărănimii, intelectualității, tuturor oamenilor muncii, fără deosebire de naționalitate, întregului popor, precum și vechilor militanți comuniști, socialiști, revoluționari și democrați cele fată în lichidarea proprietății feudale, în realizarea reformei agrare și a altor schimbări cu caracter democratic, care reprezenta o puternică forță progresistă a țării. Paralel cu dezvoltarea industriei creștea tot mai mult rolul social și politic al burgheziei, care acționa pentru desfășurarea largă a activităților economice, comerciale și implicit, pentru unele reforme democratice ce corespundeau cerințelor obiective ale dezvoltării Societății noastre. Specificul desfășurării revoluției burghezo-democratice făcea totodată ca burghezia — ale cărei interese de clasă o determinau să intensifice exploatarea maselor— să pactizeze în bună măsură pe plan politic cu moșierimea. Societatea românească cuprindea, de asemenea, categorii de mijloc — mici meseriași și negustori — precum și pătura intelectuală, interesată în dezvoltarea democratică a țării. Unul din procesele sociale cele mai importante care marchează evoluția societății românești în această perioadă este dezvoltarea și intrarea fermă în arena vieții politice a tinerei clase a proletariatului industrial — forța cea mai înaintată a țării. Proletariatul devine tot mai mult purtătorul idealurilor celor mai revoluționare ale maselor populare, exponentul aspirațiilor vitale ale întregului popor muncitor spre dezvoltarea patriei pe calea progresului, spre făurirea unității naționale, cucerirea independenței de stat, spre o viață liberă și demnă. (Aplauze puternice, prelungite). Exploatarea nemiloasă a muncitorilor de către capitaliștii autohtoni, agravată de jaful trusturilor străine care acționau pentru transformarea României într-o sursă de materii prime, de forță de muncă ieftină și de piețe de desfacere a produselor lor, accentuează contradicțiile de clasă din sînul societății românești de atunci, impulsionează mișcarea muncitorească, în contextul dezvoltării generale economico-sociale a țării, al schimburilor care au loc în raportul de forțe politice, lupta proletariatului are drept scop principal eliberarea sa și a maselor muncitoare de exploatare și asuprire, căpătînd, totodată, și un caracter național, patriotic, prin aceea că țintea la apărarea independenței și suveranității țării, la salvgardarea dreptului sacru al poporului român de a se dezvolta de sine stătător. Sînt cunoscute puternicele acțiuni revoluționare organizate de proletariat în ultimele două decenii ale secolului trecut : greve și demonstrații care aveau drept scop cucerirea unor drepturi economice, satisfacerea revendicării zilei de muncă de 8 ore, cucerirea dreptului de organizare. Importante campanii politice au fost inițiate de clasa muncitoare, de militanții socialiști pentru obținerea dreptului de vot universal și a altor libertăți democratice indispensabile desfășurării luptei de clasă împotriva burgheziei și moșierimii. Muncitorimea a găsit de la început un aliat puternic în țărănime — clasa care a dus secole de-a rîndul lupta pentru păstrarea ființei noastre naționale, pentru neatârnarea țării — și care, în noile condiții, se afirmă viguros, alături de muncitorime, ca o importantă forță revoluționară. Sînt ilustrative în acest sens marile răscoale țărănești de la 1888, care au provocat panică în rîndurile stăpînitorilor vremii, și intervenția sîngeroasă a forțelor represive. Aceste răscoale au constituit, totodată, o pildă vie de colaborare strînsă și fraternitate între țărănime și mișcarea muncitorească ce s-a ridicat în apărarea răsculaților, a victimelor opresiunii burghezo-moșierești. In această perioadă, în Țările Românești se afirma o puternică pleiamai calde felicitări, precum și urarea de a ține mereu sus steagul socialismului și comunismului în România. (Aplauze puternice, prelungite). Aniversînd în mod sărbătoresc înființarea partidului politic de luptă al clasei muncitoare din România, aducem un fierbinte omagiu tuturor acelora care, neprecupețind nimic, nici chiar viața, s-au ridicat împotriva exploatării și asupririi, pentru libertate și dreptate socială, pentru progresul națiunii noastre, pregătind ziua luminoasă de astăzi a patriei socialiste, independente și înfloritoare, dă de intelectuali progresiști animați de ideile înaintate ale timpului și care își consacră cu abnegație energia slujirii intereselor poporului, dezvoltării culturii militante, înfăptuirii idealurilor de progres social, libertate și neatîrnare a patriei, cuceririi unor largi drepturi și libertăți democratice pentru masele muncitoare. O caracteristică esențială a mișcării muncitorești din țara noastră o constituie faptul că, încă din stadiul de început al existenței lui, proletariatul și-a pus problema organizării ca clasă, ințelegînd că aceasta este o condiție hotărîtoare pentru desfășurarea cu succes a luptei politice împotriva claselor exploatatoare, pentru realizarea țelurilor sale revoluționare, pentru eliberarea socială a tuturor celor ce muncesc. Chiar în prima jumătate a veacului trecut au apărut și s-au dezvoltat forme de organizare muncitorească, cum sunt asociațiile profesionale de întrajutorare — organizații ce-și propuneau la început revendicări cu caracter economic și care, ulterior, se dezvoltă pe baza principiilor politice de clasă. Aceste organizații se consolidează și se înmulțesc, jucînd un rol tot mai important în lupta maselor muncitoare. Un moment deosebit de important în dezvoltarea procesului de organizare a proletariatului este înființarea, în 1872, deci cu mai bine de 100 de ani în urmă, a Asociației generale a tuturor lucrătorilor din România care-și propunea, pentru prima dată în istoria noastră, unirea muncitorilor din întreaga țară. Acest eveniment marchează începutul organizării de clasă pe scară națională a proletariatului român. Odată cu dezvoltarea și intensificarea organizării clasei muncitoare au apărut și au început să se propage tot mai larg în țara noastră ideile socialiste. De altfel, încă socialismul utopic pătrunsese în Țările Române, cîștigind adepți în rîndul unor intelectuali preocupați de găsirea unor căi noi de dezvoltare a societății, și care s-a concretizat în forme originale cum a fost, de pildă, falansterul de la Scăieni — Prahova, creat în 1835 din inițiativa lui Teodor Diamant. Revoluția burghezo-democratică de la 1848, contactele stabilite cu mișcarea revoluționară din Occident au înlesnit de timpuriu cunoașterea programului internaționalei întemeiate de Marx și Engels care a avut o puternică influență asupra dezvoltării luptei revoluționare din România. In 1869, la Timișoara, ia ființă o secție a Internaționalei muncitorești, care înscrie între preocupările sale de bază răspîndirea ideilor marxiste. Cercurile socialiste constituite apoi la București, Iași și în alte orașe, la începutul deceniului al VIII-lea al veacului trecut, au desfășurat o largă activitate propagandistică, editînd o seamă de publicații ca : „Socialismul“, „Contemporanul“, „Dacia viitoare“, „Emanciparea“, „Revista socială“, „Drepturile omului“ și altele, prin intermediul cărora socialismul științific este larg răspîndit în rîndul proletariatului, al maselor muncitoare, precum și al unor cercuri de intelectuali progresiști. Ideile de bază ale întemeietorilor socialismului științific, Marx și Engels, au pătruns în România în mod nemijlocit, prin publicarea în limba română a unor lucrări ca „Dezvoltarea socialismului de la utopie la știință“, „Originea familiei, a proprietății private și a statului“, „Manifestul Comunist“, „Capitalul“ și altele, la puțin timp după apariția lor. In felul acesta, militanții socialiști, partea înaintată a proletariatului român, au putut veni în contact direct cu gindirea cea mai avansată a epocii, cu teoria socialismului științific. ---------— In cadrul procesului de unire a mișcării muncitorești cu socialismul științific s-a pus la ordinea zilei, cu tot mai multă acuitate, problema făuririi partidului politic al clasei muncitoare, încă din anii 1885—1886, în presa socialistă a vremii a început să se vorbească tot mai frecvent despre necesitatea creării unui „partid muncitoresc“, a unui „partid socialist“, a „partidului marxist al muncitorimii“. Un moment deosebit de important în evoluția politică spre realizarea acestui țel al clasei noastre muncitoare l-a reprezentat publicarea, de către C. Dobrogeanu—Gherea, in anul 1886, a lucrării „Ce vor socialiștii români ?“ în care era susținută și argumentată temeinic necesitatea organizării partidului politic al proletariatului. Totodată, se sublinia, ca obiectiv politic fudamental al acestui partid, lupta revoluționară pentru cucerirea puterii în stat și instaurarea dictaturii proletariatului. „Poporul, proletariatul — scria Constantin Dobrogeanu-Gherea — ajungînd la putere, după revoluția socială proletară, va întrebuința dictatura de clasă ca mijloc pentru a-și întări domnia, pentru a organiza formele de viață ale societății socialiste". După cum se vede, socialiștii români și-au pus încă de la început, în mod just, drept cerință obiectivă a trecerii la făurirea orînduirii socialiste, problema instaurării puterii clasei muncitoare, a exercitării dictaturii proletariatului ca formă de dominație împotriva claselor exploatatoare, a tuturor forțelor ostile societății eliberate de exploatare ca o condiție a făuririi socialismului. (Aplauze puternice, prelungite). Această concepție privitoare la modul de realizare a transformării revoluționare a societății și-a pus cu putere amprenta încă de la început asupra întregii lupte revoluționare a proletariatului din România și a partidului său politic. Lucrarea la care m-am referit poate fi considerată pe drept cuvînt primul program al mișcării revoluționare, marxiste din țara noastră. Luînd cunoștință de conținutul său, Friedrich Engels scria socialiștilor români : „Cu mare plăcere am văzut că socialiștii din România primesc în programul lor principiile de căpetenie ale teoriei care a izbutit aduna intr-un mănunchi de luptători a mai pe toți socialiștii din Europa și America — e vorba de teoria prietenului meu, răposatul Karl Marx“. De altfel, după cum se cunoaște, Marx și Engels au acordat o atenție deosebită studierii istoriei României, dezvoltării ei economico-sociale, evoluției mișcării muncitorești revoluționare din țara noastră, întemeindu-și unele concluzii și teze teoretice și pe cunoașterea realității societății românești din perioada respectivă. Clasicii marxismului au privit întotdeauna cu simpatie lupta eroică desfășurată de poporul român pentru eliberarea națională și socială, pentru unirea într-un singur stat național, pentru scuturarea jugului asupririi și dominației străine. Ca pe întreg teritoriul țării, ia amploare și mișcarea muncitorească din Transilvania. O expresie elocventă începuturile organizării clasei muncitoare, ale răspîndirii marxismului in România, crearea partidului politic revoluționar al proletariatului cu opt decenii în urmă (Continuare în dse. 2) Pe ogoarele județului Campania de primăvara a debutat energic CAP. Gîrleni Hărnicie Cooperatorii din această localitate au trecut, cu sprijinul mecanizatorilor, la pregătirea terenurilor și semănatul primelor culturi. Pînă acum au fost grăpate 200 hectare ogor de toamnă, s-au semănat 5 hectare mazăre de grădină, 30 hectare borceag și s-au plantat 5 hectare cu ceapă. O contribuție importantă la grăbirea lucrărilor și-o aduc cooperatoarele : Paraschiva Rîncu, Maria Flenchea, Anișoara Rusu, Maria Mișca și alții. V. FRIGURA, secretarul comitetului comunal de partid C.A.P. TRAIAN: Concomitent cu pregătirea patului germinativ se execută și fertilizarea terenului. Foto : C. BURSUC Ferma de stat Buhuși Se seamănă ovăz și se comunică de către tovarășul inginer Ilarie Turcuman, șeful fermei Buhuși că în această unitate s-a trecut ieri dimineață la semănatul ovăzului. Cu o zi în urmă, pe tarlaua „Dealu Teiului“ tractoristul Gheorghe Totu a discuit terenul, iar împreună cu ceilalți mecanizatori a lucrat pînă la miezul nopții pentru pregătirea patului germinativ. In următoarele zile se va pregăti teren pentru însămînțatul a 50 hectare orzoaica, iar imediat discurile vor intra în terenul destinat cultivării 100 hectare porumb în a lot de dublă hibridare. CAP. Letea Veche S-a încheiat semănatul mazării și borceagului Pe ogoarele C.A.P. Letea Veche altor suprafețe, urmind ca de mais-a încheiat semănatul suprafețelor de să se treacă la semănatul sfeplanificate cu mazăre și borceag clei de zahăr. O activitate deosebită au depus-o tractoriștii Valentin Călin, Spiru- Virgil FUȚANU, Ian Stanciu și Vasile Diaconu, secretarul comitetului comunal Acum, se lucrează la pregătirea de partid Letea Ședința Comitetului executiv al Consiliului popular județean Sîmbătă, 31 martie a.c] a avut loc ședința Comitetului executiv al Consiliului popular județean. Avînd la ordinea de zi, ca principală problemă, analiza stilului metodelor de muncă ale Comitetuilui executiv al Consiliului popular al comunei Parincea, ședința Comitetului executiv al Consiliului popular județean și-a desfășurat lucrările in comuna Parincea. La ședință au participat numeroși invitați — ,atât din partea unor instituții județene, cit și din cadrul comunei Parincea. După ce, în primele ore ale dimineții, membrii Comitetuluixecutiv al Consiliului popular județean au vizitat principalele sectoare economico-sociale și culturale ale comunei, au avut loc, în plenul Comitetului executiv, ample dezbateri. Cei care au luat cuvîntul au examinat cu atenție și obiectivitate activitateată de Comitetul executiv desfășuraal Consiliului popular comunal Parincea, au făcut aprecieri pozitive și au adresat critici cu privire la lipsurile existente în stilul de muncă al Comitetului executiv al Consiliului popular al comunei Parincea, îndeosebi în mobilizarea locuitorilor la acțiunile economice și edilitar-gospodărești. Concluziile la dezbaterile marginea acestui punct înscris pe la ordinea de zi au fost prezentate de tovarășul Gheorghe Roșu, prim-secretar al Comitetului județean Bacău al P.C.R., președintele Comitetului executiv al Consiliului popular județean, care, subliniind neajunsurile din stilul de muncă al Comitetului executiv al Consiliului popular comunal Parincea, a relevat necesitatea stringentă a permanentizării și perfecționării găturilor dintre organul local leal puterii de stat și masa locuitorilor, in scopul realizării, în condițiuni optime, cu participarea tuturor cetățenilor, a sarcinilor multiple ce revin consiliului popular al comunei. In legătură cu îmbunătățirea stilului și metodelor de muncă în activitatea Comitetului executiv al Consiliului popular comunal Parincea, Comitetul executiv al Consiliului popular județean a adoptat o decizie corespunzătoare. In ultima parte a lucrărilor sale, ședința Comitetului executiv al Consiliului popular județean a rezolvat unele probleme curente. m Telegrame externe In lumina prevederilor Decretului Consiliului de Stat Din 83 posturi administrative 83 forțe productive! Precizarea noilor structuri organizatorice, pe care o face în acest sens recentul decret al Consiliului de Stat înseamnă încă un pas înainte pe linia eforturilor de perfecționare, de simplificare a acestor structuri și încă la nivelul tuturor unităților noastre economice. Ce înseamnă ca modul cel mai concret, pentru Uzina metalurgică Bacău, aplicarea acestui decret ? Circa 60 din cele 83 posturi au devenit direct productive, diferența de locuri fiind, de asemenea, productive. In același timp, ponderea personalului tehnic, economic, de specialitate și administrativ a scăzut de la 12,3 la 7,3 la sută din totalul salariaților. Așa cum am reținut din discuția purtată cu președintele comitetului oamenilor muncii, ing. Petre Ionescu, de transpunerea în fapt a decretului, aici s-a ocupat un foarte larg și competent colectiv, format din membri ai comitetelor de partid, al oamenilor muncii, sindicat și U.T.C., precum și alți oameni cu experiență și care cunosc foarte bine salariații. Fiecare caz în parte a fost discutat avîndu-se in vedere pregătirea profesională, aportul dovedit, calificările anterioare, școlile absolvite ulterior, comportarea în uzină și în societate, aptitudinile, conștiinciozitatea, situația familială etc. Colectivul amintit a discutat și cu șefii compartimentelor, cu secretarii organizațiilor de bază, cu responsabilii unor grupe sindicale, cu secretari ai organizațiilor U.T.C. După aceste largi consultări, concluziile au fost supuse dezbaterii comitetului oamenilor muncii — ședință la care au luat parte și alți factori de răspundere — care a decis asupra fiecărui caz în parte și numai atunci cînd s-a ajuns la un consens deplin. Așa se și explică de ce, repartizarea salariaților în cauză a decurs fără dificultăți, confirmînd astfel justețea deciziilor adoptate. Am reținut cîteva situații concrete , astfel, Virgil Ținculescu, care lucrase ca maistru în cadrul serviciului metalurgief și fusese repartizat controlor de calitate, a vrut să meargă ca tîmplar modelier la atelierul de pregătire a fabricației la cald, unde mai lucrase cîndva. O bună impresie a făcut și poziția adoptată de contabilele Georgeta Andrei și Melania Măciucă, inițial repartizate pe posturi de pregătitor-completator, și care au cerut să se califice în meseria de bobinatoare — deci o orientare spre o meserie de bază, ca și Maria Călin care lucra ca primitor—distribuitor scule și a cerut să se califice în meseria de operator depuneri galvanice sau electrician—bobinator. Asemenea lor, și Ion Ungureanu, care lucrase ca dispecer de producție, a mers să lucreze pe un strung Carusel sau Constantin Pricop (lucrase ca tehnician cu transporturile) și a primit, cu satisfacție, să lucreze ca strungar la atelierul memecanic șef de pe platforma A. Menționăm că toți cei 83 salariați au rămas în cadrul uzinei ; nici unul dintre ei n-a simțit nevoia de a uza de dreptul prevăzut în articolul 19 al decretului — acela de a refuza repartizarea oferită. Dovadă că s-a lucrat cu responsabilitate, și că au fost înțelese exact sensul și obiectivele majore urmărite de prevederile decretului amintit. T. DUDAQ Uzina pietalurgică Bacău