Steaua Romaniei, 1878 (Anul 2, nr. 144-260)
1878-07-15 / nr. 156
Anul 11. M. 156. ABONAMENTE In Iasi, un an.........................................24 lei Trei luni.................................................7 „ Pentru străinătate se adaugă portul. Sâmbătă 15 Iulie, 1878. STEAUA ROMÂNIEI Redacţiunea si Administratiunea in Otelul de Europa, Straia IJlpiioneanu. Un esemplar 10 ban! ANUNCIUEI Rândul sau locul în pagina IV . . . .15 bani Inserțiile și reclame, rândul.................25 „ Scrisori nefrancate se refusă. ■ a ni, 14 Iulie 1878. STIRI I I STREINĂTATE. Inntin. — Întrunirile publice ale partidului „Italia in edenta“ continuă, şi la Roma poliţia au trebuit să intervină în ziua de 21, spre a împiedeca o manifestare înaintea ambasadei austriace. Acesta agitare pune guvernul italian într’o poziţiune falsă. De o parte, el este legat prin legea care recunosce dreptul de întrunire , şi dacă ar cauta să împiedece exerciţiul acestui drept, sau dacă ar cere de la parlament ca să-l restringă, s’ar crea prin aceste seriose încurcături interiore. De alta, aceste aspiraţii pentru posesiunea Alpilor italieni şi retici, exprimate cu violenţă în meetinguri, pot întreţinea menţinerea relaţiilor de bună-vecinatate cu Austro-Ungaria. „La Viena, lumea au început chiar a se irita de „demonstraţii provotive şi contrare oricărei cuviinţi internaţionale“, precum zice „Fremdenblatt“ şi „acestă agitare, care ţine acum de mai multe săptămîni, ar pute după socotinţa aceluiaşi ziar, să sece cel mai mare fond de rebdare.“ După un ziar din Veneţia, ambasada austriaca ar fi adresat chiar reprezentaţii, şi ambele curţi de berlin şi Londra ar fi vorbit în acelaşi sens. Un ziar ministerial din provinţie zice că guvernul italian fără să aducă vre-o jignire libertăţei de întrunire, ar pute cel puţin printr’un blam exprimat oficial „să înlătureze de Italia orice neîncredere din partea Austro-Ungariei şi să despartă cauza guvernului de acea a meetingurilor.“ — Iată cum apreciază politica streină a cabinetului italian „Opinione“, unul din organele opoziţiunei din Italia . „In punctul unde se aflau lucrurile, opoziţiunea ar fi fost zadarnică. Nu rămîne alta de cit se se protesteze , dar noi am avut deja ocaziune de a o spune, protestările fără efect n’ar fi servit la alta de cît a arata slăbiciunea noistră. Trebue săfie totuşi permis de a constata cît de puţină autoritate avem în negocierile diplomatice. Se pote afuma că criza de la 18 Marte, n’au servit Italia chiar nici din acest punt de vedere. In momentul în care au cădlat amicii noştri, noi eram respectaţi şi aveam oiecare autoritate pe lingă puterile europene. Noi jucam atunci rolul de arbitri între marile puteri, şi suveranii statelor celor mai vaste şi a celor mai puternice erau ospeţii noştri. Ţara profita de prestigiul şi influenţa ce omenii însărcinaţi a guverna lucrul public, ştiuseră a cîştiga prin prudenţa, moderaţia, fermitatea, şi adâncul lor simţi mint de onoarea naţională. Fără să fie necesar a o spune toată lumea ştia că politica italiană era o garanţie de pace ; intenţiile noastre nu puteau fi bănuite, toţi aveau încredere în noi şi acesta încredere universală făcea tăria nostra.“— După „Daily News“, Garibaldi ar fi trimis prezidentului meetingului din Roma o telegramă care cuprindea cuvintele următoire : „Poporele înlănţuite au dreptul de a se revolta. Omenilor din Triest apăraţivă în munţii voştri.“ — La Ancona s’au lipit placarde concepute astfeliu : „Jos Austria! Transă tTeutinul şi Triestul !“— „Opinione“, desminte vuetul că Austria ar fi trimis la Roma o notă în privinţa agitărei provocată de societatea „Italia irridenta“. „Nu s’au trims nici-o notă, zace aceasta fie. Guvernul italian, prevenlend plângeri din partea Austriei, au manifestat acestei puteri, desaprobarea faptelor ce s’au produsfilele din urmă, și au asigurat, că populația n’au luat parte la ace^tă manifestare.“ Serbia.—Se scrie din Viena, 18 Iulie. In urma convenţiunilor economice şi emerţiale urzite în principiu la Berlin între plenipotenţiarii Austro-maghiari şi Serbi, Serbia s’au indatorit de a termina, în spaţiu de doi ani, linia ferată care pleca de la Belgrad şi merge la fruntaria sudica pincipatului. Aceasta linie, care va trebui să treca nu Dunărea, ci Sava, în fişa Topeiderului, va pleca la o distanţa, deiulie chilometri la sud-vestul Belgradului, spre a se coborî prin Plana în valea Moravei. De la Plana, linia va urma valea in sus pănă la Niş, unde, împărţindu-se, se va îndrepta un ram spre Mitroviţa, şi altul spre Sofia via Pirot. Bulgaria s’au indatorit asemine la Berlin să gătescă, în acelaşi termin de doi ani, linia care pleca din Constantinopole, şi care va trebui să se uneasca cu Sofia prin fenician, aşa, că Viena va ave în 1880, comunicarea sa directă prin drumul de fier cu Bosforul. In ceea ce priveşte unirea vamală între Belgrad şi Viena, viitorul va dovedi de este practică pentru ambele ţeci. Pănă atunci, se va încheia un tractat de comerţ intre Austro-Ungaria şi Serbia, şi aceasta forte curând. Mai mult încă, spre a înlemni Austro-Ungariei lucrările de regulare a Dunărei la Porţile de Fier, Belgradul pune la dispoziţia monarchiei, terenurile necesare pe fermul drept al fluviului, între Tekia şi Kladova. In schimb, Austro Ungaria va concede principatului tratamentul naţiunilor celor mai favorizate, în privinţa taxelor ce se vor lua în viitor, pentru plata acestor lucrări, de la corăbiile serbesti cari vor naviga pe Dunărea. PROTOCOLUL CONGRESULUI DE BERLIN relativ la chestiunea greca. In şedinţa de 5 iulie, fiind la ordinea tiilei, articulul 15 al tractatului de San-Stefano, care este prvitor la insula Creta, primul plenipotenţiar al Franciei au cerut să facă o comunicare congresului După ce au dat în câteva cuvinte asigurare colegilor săi otomani că se va feri de orice considerare retrospectivă asupra cauzelor relelor ce sunt a se vindeca, d. Waddington au exprimat convingerea, că pană când Sublima Portă nu va satisface într’o măsura îndestulâtore aspiraţiile rasei elenice, Turcia va rămâne expusă la fruntaria sa, la agitări cari vor renasce necontenit. Iată după protocolul No. 13 rezumatul oficial al discursului d-lui Waddington : „Obiectul congresului nu este fără îndoelă de a da satisfacere aspiraţiilor excesive ale ore-căror organe . Ic opiniunei elenice ; dar d. Waddington crede că s’ar face o operă echitabilă şi politică dacă s’ar alipi la Grecia populaţii cari ar fi o forţă