Steaua Roşie, aprilie 1956 (Anul 5, nr. 379-386)
1956-04-04 / nr. 379
I - Continuă semănatul şi îngrijirea semănăturilor de toamnă. Dacă nu s-a terminat de însămînţat orzul, ovăzul, mazărea şi alte culturi din epoca I, ele se însămînţează în primele zile ale lunii. Cînd solul se încălzeşte, se însămînţează porumbul, soia, fasolea şi sorgul; se plantează cartofii. La semănăturile de toamnă continuă grăpatul, unde e cazul tăvălugitul, şi îngrăşarea suplimentară. Acolo unde s-au ivit buruieni, începe plivitul, respectiv prăşitul printre rînduri la culturile prăşitoare (floarea soarelui, sfecla etc.). E bine ca prăşitul să se execute şi dacă nu s-au ivit buruienile, deoarece astfel se sparge scoarţa pămîntului, uşurîndu-se vegetaţia culturilor. Culturile trebuiesc verificate pentru a se preveni atacul dăunătorilor animali. Terenul destinat plantării răsadurilor se pregăteşte din timp şi se menţine în per£ manenţâ afînat şi curăţat de buruieni. In ____ acest scop el se lucrează cu cultivatorul său prăşitoarea de cite ori este nevoie. In locurile unde desprimăvărarea este mai tîrzie, se continuă cu semănatul morcovilor, — pe luna aprilie — pătrunjeilor, ridichilor de luni în răsadniţe, se continuă repicatul răsadurilor de ardei, roşii, vinele. E bine ca repicatul să se facă în ghivecele nutritive cu care ele se vor transplanta în cîmp, cîştigîndu-se astfel cîteva zile de vegetaţie. La sfîrşitul lunii se pot însămînţa, dacă timpul e călduros, castraveţii şi pepenii. In vii se execută dezgropatul copcitul, tăiatul, arăcitul şi cercuitul. La tăiat trebuie ţinut seama de numărul de ochi care au pierit în timpul iernii, aceasta pentru a nu reduce producţia de struguri. Se lasă cu atît mai mulţi ochi cu cît numărul celor pieriţi în iarnă e mai mare. După terminarea arăcitului şi legatului coardelor se face sapa mare sau aratul intervalelor, cu plugul fără coroană. Se continuă completarea golurilor din vii şi acolo unde s-a făcut pichetajul se plantează viile noi. In crame se continuă pritocitul vinurilor şi umplerea golurilor din vase. ■ Se ară terenul dintre intervale, nearat din toamnă. In primele zile ale lunii se mai pot curăţa pomii de uscături şi de ramurile de prisos. Se îndepărtează apărătoarele contra rozătoarelor. Rănile de pe tulpinile pomilor se ung cu uleiuri arse de la motoare, pentru a grăbi vindecarea lor. In jurul pomilor tineri, pe o suprafaţă de 1—2 m, se împrăştie paie tocate, frunze sau mraniţă (într-un strat de 5—8 cm grosime), în scopul menţinerii umidităţii in sol. Trunchiurilepomilor se văruiesc cu lapte de var (un kilogram de var se stinge în puţină apă şi se subţiază cu 10—15 litri apă). Pentru a feri pomii de brumele tîrzii se fac grămezi de frunze, gunoaie (una la doi pomi) care se aprind la nevoie. înainte de înmugurire se face stropitul cu calaian (50 gr la un litru). In momentul umflării mugurilor se face prăfuirea cu D.D.T., iar apoi pomii se scutură bine. Gîndacii care cad se string şi se distrug. Multă atenţie trebuie acordată întreţinerii păşunilor şi fîneţelor. Se execută împrăştierea muşuroaielor, curăţitul cioatelor, scaieţilor. Pentru asigurarea unei baze furajere puternice se însămînţează porumbul furajer, sfecla furajeră, iarba de Sudan. Pentru prevenirea bolilor la animale, se face vaccinul împotriva antraxului, rujetului etc. In această lună trebuie acordată o mai mare îngrijire produşilor nou născuţi. Mînjii şi viţeii trebuie să primească un supliment de hrană bogată în substanţe hrănitoare (fîn de lucerna, trifoi şi ovăz). Bjt’ Cirtyn&LCl1Q&fo’dO’S roman de Szabó Gyula Răsfoind principalele noastre reviste literare, ne putem convinge de un fenomen pe cît de nou, pe atit de îmbucurător. Este vorba despre relaţiile tot mai strînse dintre literatura rortiînă de azi şi literatura minorităţilor naţionale din patria noastră. In coloanele revistelor „Utunk'' şi „Igaz Szó" întîlnim aproape cu regularitate numele lui Mihail Sadoveanu, Mihai Beniuc, V. Em. Galan etc., iar în „Gazeta Literară" şi in „Viaţa Romineasca“ putem citi, din scrierile lui Nagy István, Asztalos István, Kiss Jenő ş. a. Scriitorii şi poeţii de limbă maghiară din R.P.R., in dorinţa lor de a grăbi şi uşura procesul de plămădire a viitorului socialist, luptă alături de confraţii lor romîni pentru dezvoltarea unei literaturi noi. Această literatură, naţională In formă, socialistă în conţinut, constituie o expresie grăitoare a unităţii politico-morale dintre poporul român şi minorităţile naţionale. Numărul mare de traduceri din limba română sau din limba maghiară, popularizarea pe scară tot mai largă a clasicilor romîni şi maghiari, faptul că Eminescu şi Petőfi, Mikszáth şi Sadoveanu sunt la fel de cunoscuţi de către cititorii romîni şi maghiari sunt cît se poate de îmbucurătoare. În afară de maeştrii consacraţi ai scrisului, există încă o seamă de talente tinere, care abia acum păşesc spre minunatul drum al literaturii. Popularizarea acestora lasă încă mult de dorit. Numele lui Al. Andriţoiu, R. Luca, D. Corbea şi A. Gurghianu de pildă, sunt aproape străine publicului maghiar, după cum cititorii români nu cunosc creaţia lui Bajor Andor, Fodor Sándor, Márki Zoltán sau Huszár Sándor. Iată pentru ce este binevenită iniţiativa redacţiei „Steaua Roşie”, de a prezenta in coloanele sale unele opere maghiare netraduse incă in limba romină. Szabó Gyula este un nume puţin cunoscut publicului romînesc. In afară de nuvela „Punct la ordinea de zi” apărută in revista literară „Steaua“, în primăvara anului trecut, nimic din scrierile sale nu s-a tradus în limba română. După primele începuturi, Szabó Gyula a abordat o povestire de proporţii mai vaste, cum este romanul întitulat „Familia Gondos”. încă la apariţie, opera tînărului romancier a stirnit interesul cititorilor şi vii discuţii intre critici. Criticii continuă să discute şi azi, cititorii de rînd se mulţumesc însă să guste cu sete arta de netăgăduit a tînărului scriitor. Apariţia primului volum din romanul „Familia Gondos” (este vorba de un ciclu), poate fi socotit drept cel mai de seamă succes din anul trecut (1955) al literaturii în limba maghiară din R.P.R. Acţiunea romanului se petrece întrun sat secuiesc, în anul 1949. Chiar de la început, romancierul ne introduce în miezul conflictului. Gondos Julis, fată săracă, dar crescută de un bogătan, este măritată cu sila după fiul chiaburului Gondos Pál, deşi ea iubea pe Akácos Sanyi, un tînăr sărac care trebuia să plece la militărie, întors din armată. Akácos Sanyi, adînc decepţionat de infidelitatea iubitei, işi Întemeiază un cămin, căsătorindu-se cu o fată săracă, dar credincioasă, lună însă, frumoasă şi cuprinsă de o nestăpînită sete de viaţă, nu-şi găseşte locul în familia bogătanului. Dintr-o fată cuminte, ea devine o femeie cu suflet cîinos, dominată de-un singur gînd: răzbunarea pe cei ce i-au otrăvit viaţa. Ea fuge cu mezinul lui Akácos Sanyi, Miska, pina mai ieri slugă la Gondos Pál. Din cele relatate mai sus putem desprinde cu uşurinţă cauza popularităţii de care se bucură acest roman. După o perioadă în care interpretarea vulgară a principiului literaturii partinice a dus nu odată la schematism în zugrăvirea eroilor prezentaţi adeseori ca fiinţe incolore, lipsite de o adevărată viaţă sufletească. — Szabó Gyula creează figuri de oameni vii, stăpiniţi de pasiuni nestăvilite, în stare să le schimbe cursul vieţii. Aceasta nu înseamnă cîtuşi de puţin că arta lui Szabó se reduce la fotografierea naturalistă a cîtorva scene de dragoste, sau că interesul scriitorului s-ar mărgini la aspectul erotic al vieţii personajelor. Zugrăvirea vieţii sentimentale a eroilor se împleteşte în mod armonios cu descrierea transformărilor revoluţionare prin care trece satul Székelylok. Fiul lui Akácos Sanyi, Miska, buimăcit de frumuseţea lui Julis, dar şi de perspectivele de îmbogăţire legate de relaţiile cu dinsa, acceptă noua situaţie, devenind slugă (de astă dată fără plată) la chiabur. Logic ar fi ca bătrînul Gondos Păi, ruşinat şi înjosit, in onoarea lui de gazdă fruntaşă, să devină duşman de moarte al tinerei perechi. Acest chiabur se dovedeşte insă a fi un bun „diplomat”. Pentru a-l putea folosi mai tîrziu pe Miska în interesul familiei Gondos, el face uitată insulta adusă familiei şi ia parte la ospăţul Julis Miska, suportînd chiar o serie de glume făcute pe socoteala lui. Acest ospăţ, descris cu o migală de folclorist, este unul dintre punctele vulnerabile ale romanului. Deşi intenţiile lui Gondos Pál sînt suficient conturate, scena pare — totuşi — neverosimilă. Căutînd să evite schematismul în zugrăvirea luptei de clasă, scriitorul a alunecat pe o altă pantă, s-a îndepărtat de adevărul vieţii. Lupta dintre ţărănimea săracă şi chiaburime continuă să se desfăşoare tot pe linia vieţii particulare. Akácos Miska, dindu-şi seama treptat de adevăratele motive care alimentează bunăvoinţa chiaburilor rude, se satură de viaţa aceasta, ca de altfel şi de îmbrăţişările lucide ale frumoasei Julis, şi începe să-şi revină. El se îndrăgosteşte de Gondos Eszti, fata mijlocaşului Gondos Denis (ca în numeroase sate ardelene in Székelylok aproape toţi locuitorii sunt rubedenii mai mult sau mai puţin îndepărtate). Mijirea dragostei in Gondos Eszti, priceperea cu care ea — în mod instinctiv — ştie să-l cucerească pe flăcăul încurcat cu cea mai frumoasă femeie din sat, sunt descrise cu neîntrecută măiestrie în paginile romanului. Pină la urmă, îmboldit şi de membrii familiei sale, Akácos Miska o părăseşte pe Julis, hotărînd să se căsătorească cu Eszti. Aceasta tocmai cînd Julis urma să devină mamă ... Peripeţiile vieţii sentimentale a lui Miska şi Julis cît şi cele dintre Miska şi Eszti constituie doar o parte din acţiunea romanului. In afară de aceasta, scriitorul prezintă şi viaţa tumultoasă a satului într-o perioadă de adînci transformări sociale. Este caracteristică in acest sens prezentarea instalării comitetului provizoriu, în fruntea căruia se găseşte chiar tatăl lui Miska. Fost porcar o viaţă întreagă, bătrînul Akácos, aproape analfabet, se simte insuficient pregătit pentru funcţia de preşedinte. La început, avind o atitudine dictatorială chiar şi faţă de cel de-o seamă cu el, stirneşte nemulţumirea ţărănimii sărace, aţîţată cu iscusinţă de către chiaburi. In afară de aceasta, autoritatea sa e ştirbită şi de atitudinea fiului său Miska, considerat ca „vîndut chiaburilor”. Miska îngreunează de altfel şi acţiunea întreprinsă de Akácos Sanyi in vederea înjghebării unei gospodării colective. De aceea, deznodămîntul acţiunii la sfîrşitul primului volum, deşi continuă să complice mai departe viaţa intimă a eroilor, constituie o mărturie vie a întăririi ţărănimii muncitoare. Romanul „Familia Gondos” a fost criticat pe bună dreptate pentru că viaţa acestui sat secuiesc — aşa cum avem ocazia s-o cunoaştem din descrierea scriitorului — este ruptă de viaţa ce pulsează în restul ţării. Intr-adevăr, Szabó Gyula nu s-a străduit să dea o amploare mai mare evenimentelor din Székelylok, fapt pentru care cititorul se simte ca închis, într-o lume îngustă, care se termină la crucea din capul satului. întoarcerea lui Akácos Sanyi din armată, prilej binevenit pentru înlăturarea acestui neajuns, n-a fost exploatată de către autor. Iată pentru ce, deşi reuşită, cartea lui Szabó Gyula nu se poate compara cu romanul „Bărăgan" de V. Em. Galan, în care prin descrierea fermei de stat din Lespezi, cititorul are ocazia să cunoască şi starea lucrurilor din satele vecine, ba, într-o oarecare măsură, chiar şi situaţia pe ţară a sectorului socialist în agricultură. O altă scăpare, imputată romanului „Familia Gondos” este şi lipsa unui erou pozitiv bine conturat. Nici Akácos Sanyi, nici tatăl său nu pot fi consideraţi drept personaje pozitive, în măsură să asigure în viaţa satului o întorsătură spre... socialism. Dar se pune întrebarea: ar fi oare verosimilă, intr-un sătuleţ uitat şi parcă rupt de restul lumii, apariţia unui erou de talia lui Anton Filip? Aşa ceva nu e de crezut. In perioada cînd se desfăşoară acţiunea romanului, cu numai cîteva luni după lichidarea moşierimii ca clasă, în majoritatea satelor noastre, ţărănimea obidită de veacuri abia începea să întrezărească perspectivele viitorului. Prezentîndu-ne eroi pozitivi doar „în devenire”, Szabó Gyula n-a făcut deci altceva decit să respecte adevărul vieţii. După cum am mai spus, publicul a primit în mod cît se poate de favorabil opera lui Szabó Gyula. Aceasta se explică — între altele — și prin limbajul autorului. Szabó Gyula scrie intr-o pro- hozetă și expresivă, în care caracterul popular se exteriorizează atit prin cuvinte dialectale, cît mai ales prin felul de a gîndi al personajelor. Sintem siguri, că — tradus în limba romină — romanul „Familia Gondos” va sta alături de cele mai valoroase creaţii ale literaturii noastre de după eliberare. TIBERIU OLAH STEAUA ROȘIE. .4 aprilie 1956 Primele zile pe ogor Lăsînd în urma hotarul comunei Glodeni, pe partea dreaptă a Mureşului, pe dealuri şi pe şes vezi întinzîndu-se în tarlale mari pămînturile celor trei gospodării agricole colective din Chinari, Curteni şi Sîntana de Mureş. Colectiviştii din Chinari, ca şi cei din Curteni şi Sîntana de Mureş, au terminat de insăminţat orzul, ovăzul şi floarea soarelui. Din cele 9,50 ha destinate culturii orzului, cei din Curteni au însămînţat 7 ha în rinduri încrucişate, au mai plantat un hectar cu arpagic şi au însăminţat două hectare cu mac. Ei au început să valorifice spanacul pe piaţa oraşului Tg. Mureş. Zilnic, pe tarlalele unde urmează să fie însămînţată sfecla de zahăr, tractoristul Farkas Dezideriu de la S.M.T. Tg. Mureş îşi depăşeşte norma cu 4 ha. Tractorul merge bine, locul arat din toamnă tot de el se mărunţeşte şi rămîne în urma grapei ca stratul. Din cînd în cind, tractoristul Farkas scrutează zarea cu privirea pentru a vedea cum lucrează colegul său Viorel Mesaroş; doar sînt in întrecere. Acelaşi freamăt e şi pe tarlalele gospodăriei agricole colective din Chinari. Bălegarul de grajd, cărat în cantităţi mari cu săniile astă iarnă pe locuri, e împrăştiat de 12 colectivişti, iar in urmă vin plugurile şi-l îngroapă sub brazdă. Pe locul de la „Ţugui" — unde urmează să se însămînţeze sfecla de zahăr — din cînd în cînd apar nişte nouraşi de fum. Nu-s altceva decit norii de praf proveniţi din împrăştierea calciului aruncat cu îndemînare de colectiviştii Alexandru V. Cîmpian, loan Radnóti senior şi loan Nagy. Alături de ei, pe locul de pe „dealul Curţii”, alte 5 pluguri trase de boi pregătesc locul pentru cultura pepenilor. Deşi e cam devreme, aşa cum spune Ioan Vajda, în locul acesta nu mai poţi să bagi plugul dacă plouă. Cu 6 grape trase de cai se grăpează locurile arate din toamnă. In cursul săptămînii ei au grăpat peste 70 ha. Pe locul de la „Somoşa”, de către drum, aproape pe un hectar băltea apa. Colectiviştii au săpat la capătul locului un şanţ lung de 150 m pentru scurgere. Pămîntul a început să se zvînte, văzîndu-se acum doar urmele lăsate de apa care a băltit cu cîteva zile în urmă. Iată numai cîteva aspecte din munca desfăşurată de către colectivişti. Nu-s prea mulţumiţi ei de tractoristul Francisc Zólyomi, care nu-şi mai dă silinţa să lucreze ca in alti ani, întruna din zilele trecute, pe motivul că i s-a rupt bara de tracţiune de la cultivator, pe la orele 16 el s-a intors în gospodărie, deşi ar fi putut ara in altă parte. La fel, nici tractoristul Alexandru Nagy, n-a lucrat in ziua de 27 martie nimic, pe motivul că i s-a rupt pana de la volanta motoraşului mic. Staţiunea a fost anunţată în dimineaţa acelei zile. Totuşi, l-a prins seara în curtea gospodăriei, fără să fi putut trage măcar o brazdă. In astfel de condiţiuni, nu ştim dacă tractoriştii vor putea să se achite cu cinste de angajamentul luat înainte de a părăsi staţiunea. • Nu putem spune că colectiviştii din Sîntana nu lucrează tot aşa de bine ca cei din Chinari sau Curteni, poate chiar şi mai bine. Anul trecut au obţinut producţii mai mari decit celelalte două gospodării colective vecine cu ei. Pe lingă faptul că au terminat de semănat orzul, ovăzul şi floarea soarelui, ei au mai semănat un hectar cu mac, au grăpat peste 30 ha arătură de toamnă, au lucrat cu cultivatorul pste 50 ha, iar tractoristul Gavril Cioba zilnic îşi depăşeşte norma la arat şi cultivat. Totodată, ei au început semănatul trifoiului şi tăvălugitul griului. Ce e mai interesant la aceste trei gospodării? Toate urmăresc cu interes cum merg lucrurile. Aşa şi acum, preşedintele Mátyás Adalbert se interesează de cei din Curteni şi din Chinari, cum stau ei cu lucrările. „Mai au ei încă de arat pe locurile din dos, dar tac şi nu zic nimic. Ştim noi. Nouă nu ni-e frică, nu ne lăsăm mai prejos. Noi ne vom strădui ca in cinstea zilei de 1 Mai să terminăm complet cu însămînţările.“ R. CIMPIANU