Steaua Roşie, mai 1962 (Anul 11, nr. 103-128)

1962-05-01 / nr. 103

2 STEAUA ROȘIE Lucrările sesiunii extraordinare a Marii Adunări Naţionale Cu­vîntul tovarăşului Chivu Stoica Tovarăşi deputaţi şi invitaţi, Raportul tovarăşului Gheorghe Gheorghiu-Dej prezentat în faţa se­­siunii extraordinare a Marii Adu­nări Naţionale, consacrată închei­rii colectivizării agriculturii, vic­torie istorică a poporului român, constituie un strălucit bilanţ al mă­reţelor realizări obţinute de oame­nii muncii, sub conducerea partidu­lui nostru, în făurirea economiei so­cialiste unitare,­­în dezvoltarea tu­turor ramurilor economiei naţiona­le şi ridicarea pe această bază a ni­velului de trai al poporului. Urmînd cu consecvenţă politica leninistă de industrializare socia­listă a ţării, partidul a pus în cen­trul atenţiei creşterea cu precăde­re a industriei grele, cu pivotul său, construcţia de maşini, temelia dez­voltării continue a întregii econo­mii naţionale. Datorită muncii pline de avînt a eroicei noastre clase muncitoare, sarcinile stabilite de Congresul al IlI-lea al partidului nostru în ce priveşte dezvoltarea industriei, se realizează şi se depăşesc an de an. In primii ani ai planului sesenal industria noastră socialistă a rea­lizat succese însemnate, ritmul me­diu anual de creştere fiind de pes­te 16 la sută, față de 13 la sută prevăzut în Directive. Deosebit de important este faptul că numai sporul de producţie ce se va obţine în primii trei ani ai planului sese­nat este de 36 miliarde lei şi re­prezintă mai mult decit dublul întregii producţii industriale a anului 1938. Succese deosebite s-au obţinut în ramurile hotărîtoare ale industriei. In 1961 producţia industriei con­­structoare de maşini a fost de şap­te ori mai mare, a industriei chi­mice de peste opt ori mai mare de­cât în anul 1950. Planul de electri­ficare de zece ani, elaborat din ini­ţiativa tovarăşului Gheorghe Gheorghiu-Dej - a fost îndeplinit înainte de termen. Dezvoltarea ra­murilor de bază ale industriei a permis promovarea progresului teh­nic şi a adus astfel un aport ho­tărîtor la creşterea productivităţii muncii în întreaga economie naţio­nală. Mari sporuri de producţie s-au realizat în industria bunurilor de consum. In anul trecut s-au produs de trei ori­ mai multe t€Sături de­­-bumbac, de patru ori mai mult za­hăr şi de şapte ori mai mult ulei decit în anul 1938. S-a desfăşurat un larg proces de reutilare şi modernizare a între­prinderilor, s-au înălţat sute de fa­brici şi uzine, combinate, termo şi hidrocentrale electrice. Industrializarea socialistă a ţă­rii a permis crearea unei puternice baze tehnice-materiale a agricultu­rii. Dublarea în 1962 a producţiei de tractoare faţă de anul 1959, creş­terea însemnată a producţiei celor­lalte maşini agricole, Crearea şi dezvoltarea industriei de îngrăşă­minte chimice, au făurit o temelie­­ trainică pentru continua sporire a producţiei agricole. Aşa cum se arată în raport, datorită eforturilor depuse de harnica noastră ţărăni­me muncitoare, producţia anuală de cereale boabe a fost în 1961 cu 2.600.000 tone mai mare decît me­dia anilor 1934—1938, la floarea­­soarelui producţia a fost de zece ori, iar la sfecla de zahăr de şap­te ori şi jumătate mai mare decit media anilor 1934—1938. Rezultate remarcabile s-au obţi­nut în creşterea animalelor şi îm­bunătăţirea rasei lor, ceea ce a permis ca în 1961 producţia de lap­te să fie cu peste 57­ la sută, de lî­­nă cu peste 47 la sută, de carne în greutate vie cu 54 la sută mai mare decit în 1950. Creşterea pute­rii economice a ţării se oglindeşte în sporirea, în ultimii 12 ani, de peste trei ori şi jumătate a veni­tului naţional, ceea ce a dat posi­bilitatea să se cheltuiască fonduri tot mai importante pentru dezvol­tarea economiei şi culturii, pentru continua ridicare a nivelului de viaţă a poporului. Dublarea sala­riului real, sporirea de aproape cinci ori a desfacerilor de mărfuri prin comerţul socialist în această perioadă, marele avînt al construc­ţiilor de locuinţe, dezvoltarea reţe­lei de învăţămînt, de ocrotire a să­nătăţii, a aşezămintelor de cultură, ilustrează procesul de ridicare con­tinuă a poporului muncitor spre o viaţă tot mai îmbelşugată şi mai luminoasă. Pe tot cuprinsul ţării, oriunde îţi îndrepţi privirea, vezi astăzi semnele minunate ale vieţii noi, marile transformări revoluţionare a­­duse de orînduirea socialistă, care a învins definitiv, atît la oraşe cît şi la sate. Marea victorie pe care o sărbă­torim — terminarea colectivizării agriculturii —, demonstrează mai puternic decit orice clarviziunea ştiinţifică a liniei stabilite de ple­nara istorică din 3—5 martie 1949, a C.C. al Partidului Muncitoresc Român. Partidul nostru a privit de la în­ceput transformarea socialistă a agriculturii ca un proces complex şi de durată, căci ea însemna tre­cerea ţărănimii pe un drum cu to­tul nou, care schimbă profund mo­dul de viaţă, metodele şi formele de muncă ale ţărănimii, conştiinţa maselor ţărăneşti, ceea ce nu se poate înfăptui dintr-o dată. De aceea partidul, aplicînd creator la condiţiile ţării noastre, genialul plan cooperatist al lui Lenin, a dat o importanţă deosebită folosi­rii întovărăşirilor ca o treaptă in­termediară de cooperare în produc­ţia agricolă, ca o şcoală care de­prinde masele ţărăneşti cu organi­zarea socialistă a muncii şi le aju­tă să treacă, de la această formă simplă, la forma superioară, gos­podăria colectivă. Faptele ne-au arătat cît de jus­tă a fost această orientare a par­tidului. Cea mai mare parte a ţă­rănimii a trecut prin şcoala înto­vărăşirilor, acolo s-a convins de avantajele agriculturii socialiste mecanizate şi a făcut apoi pasul mai departe la gospodăria colecti­vă. Este bine să se ştie, tovarăşi, că victoria de astăzi a terminării colectivizării am fi putut-o sărbă­tori mult mai devreme, dacă în aplicarea liniei partidului n-am fi avut de întîmpinat serioase piedici din partea grupului antipartinic fracţionist care profitînd de func­ţiile ce le aveau în conducerea partidului şi statului, a sabotat, din 1949 pînă în 1952, constitui­rea de întovărăşiri, a frînat mer­sul transformării socialiste a agri­culturii. La plenara din martie 1949, de­­viatorii nu s-au opus în mod des­chis politicii partidului, au fost făţarnici, dar în practică, timp de 4 ani au împiedicat aplicarea aces­tei politici. Ascunzîndu-şi poziţia antipartinică, ei jonglau cu o fra­zeologie revoluţionară, care la pri­ma vedere părea radicală, dar care ne făcea să batem pasul pe loc; pretindeau că în construcţia socia­listă la sate trebuie să folosim nu­mai forma superioară, gospodăria colectivă, că folosirea unor forme­ I inferioare ar fi o abatere de la­­ marxism-leninism, încercînd prin aceasta să intimideze cadrele de partid. Ei au reuşit să creeze nu puţine confuzii, să înşele un timp buna credinţă a unor activişti de partid şi de stat devotaţi partidului şi poporului. Nu tuturor le era clar că aceasta este o linie provo­catoare, dogmatică, care nu ţine sea­ma de realitate, de faptul că pen­tru milioane de ţărani muncitori e foarte greu să treacă de la gospo­dăria individuală direct la gospo­dăria colectivă. Se lăudau că la noi în ţară avem numai forma su­perioară de cooperaţie socialistă în agricultură. Dar cite gospodării co­lective aveam? Pînă la sfîrşitul anului 1952 sectorul colectivist nu cuprindea decit 165.000 de familii cu 663.000 ha. In promovarea politicii antipar­tinice, grupul fracţionist începea să folosească din ce în ce mai mult mijloace de presiune asupra ţără­nimii, de încălcare grosolană a li­berului consimţămînt, care au adus daune alianţei muncitoreşti-ţără­­neşti. Politica aventuristă a deviato­­rilor s-a manifestat cu tărie în do­meniul formării fondului central de produse agricole al statului. In pe­rioada cî­nd mai existau cotele obli­gatorii, ei au încălcat grosolan principiul cointeresării materiale a ţărănimii, fixau preţuri la cote şi la achiziţii care nu acopereau nici cheltuielile de muncă ale producă­torilor, nu vroiau să ţină seama­ dacă în unele zone s-au obţinut recolte slabe din cauza calamită­ţilor naturale. Au mers cu impune­rea planului de cultură pînă la gospodăria individuală a micului producător. Nu este de mirare că în asemenea condiţii, unii produ­cători agricoli nu mai aveau inte­res să cultive pămîntul, ceea ce a contribuit ca uneori să fim ne­voiţi să importăm grîu. Călcînd în picioare politica par­tidului, de întărire a alianţei mun­­citoreşti-ţărăneşti, grupul fracţio­nist a recurs împotriva ţărănimii, la mijloace represive, condamnate cu toată hotărîrea de partid. Numai după ce au fost înlăturaţi deviatorii din conducerea partidu­lui şi din funcţiile de răspundere pe linie de stat, s-a putut instaura politica justă a partidului de co­interesare materială a ţărănimii la sporirea producţiei agricole, încă în august 1953 partidul şi guvernul au trecut la aplicarea indicaţiilor înţelepte ale tovarăşului Gheorghe Gheorghiu-Dej de a pune, la baza relaţiilor comerciale între stat şi ţărănime, contracte care să ţină seama de interesele reciproce ale ţărănimii şi ale statului. In de­cembrie 1956 cotele au fost des­fiinţate, s-a generalizat sistemul contractelor încheiate prin bună învoială, între stat şi ţărănime, care are astfel un cumpărător si­gur, la preţuri ferme şi avantajoa­se. In ce priveşte gospodăriile de stat, elementele fracţioniste mer­geau pe linia compromiterii şi des­fiinţării lor, creîndu-le nenumărate greutăţi materiale şi financiare în activitatea de producţie, pentru a putea spune apoi, că statul ar fi „prost gospodar“. Acum ne este mai clar ca ori­­cînd cite daune a adus grupul an­tipartinic maselor ţărăneşti, între­gului popor, statului democrat­­popular. Trebuie să vă spunem că nu a fost uşor de înlăturat această sta­re de lucruri, cu toate că elemen­tele fracţioniste aveau un nivel teoretic redus şi slabă capacitate organizatorică, nu cunoşteau ţără­nimea, problemele agriculturii şi particularităţile ţării noastre. Nu trebuie uitat că ei aveau o oare­care autoritate de vechi activişti, treceau drept lideri, pe baza unei false aureole create în timpul ile­galităţii în mod artificial, care nu corespundea cu inexistentele lor merite în mişcarea revoluţionară. De aceea demascarea lor a mers foarte greu, îşi amintesc foarte bine tovarăşii din conducerea par­tidului ce luptă grea au trebuit să ducă patru ani de zile. Nun­ai la cîte şedinţe interminabile au luat parte! Nu putem să nu subliniem cu această ocazie că tovarăşului Gheorghe Gheorghiu-Dej îi revine meritul principal că aceste elemen­te contrarevoluţionare au fost de­mascate şi înlăturate. Dînsul a dus în acest scop o luptă perse­verentă, principială, plină de tact şi avînd grijă de a asigura unita­tea partidului. Numai după înlăturarea grupu­lui antipartinic s-a­ putut trece la formarea de întovărășiri agricole, care au luat repede o mare amploa­re. Intr-un singur an — în 1952 au intrat în întovărășiri 84.000 de familii cu 188.000 de ha, ajungîn­­du-se în 1958 la 1.400.000 de fa­milii, de trei ori mai multe decit erau în acel moment în gospodării­le colective, şi numărul lor a con­tinuat să crească pînă la 1.767.000 de familii în 1959. Grupul antipartinic pretindea că dacă vom crea întovărăşiri, ţăra­nii vor fugi din gospodării colec­tive în aceste forme inferioare. Masele ţărăneşti au dovedit, ele însele, cît de neîntemeiate erau asemenea afirmaţii. Pe măsură ce s-au convins din experienţă pro­prie şi din experienţa gospodăriilor colective fruntaşe de avantajele (Continuare în pag- 36 a) Tovarăşi deputaţi, şi deputate, tovarăşi invitaţi la această sesiu­ne extraordinară a Marii Adunări Naţionale. Sunt întrutotul de acord cu expunerea prezentată de tovară­şul Gheorghe Gheorghiu-Dej în cadrul actualei sesiuni extraordi­nare a Marii Adunări Naţionale. Conţinutul expunerii oglindeşte politica justă a partidului nostru pentru dezvoltarea forţelor de producţie socialiste în etapa ac­tuală de construire a socialismu­lui în patria noastră. Prin încheierea cu succes a ope­rei de transformare socialistă a agriculturii, relaţiile de producţie socialiste au învins definitiv şi la sate. Această victorie de impor­tanţă istorică se datoreşte aplică­rii cu consecvenţă de către parti­dul nostru a învăţăturii leninis­te cu privire la transformarea socialistă a agriculturii. Ea de­monstrează încrederea neţărmurită a ţărănimii muncitoare în politica înţeleaptă a partidului, creşterea conştiinţei socialiste a ţărănimii, întărirea continuă a alianţei din­tre clasa muncitoare şi ţărăni­mea muncitoare, ca rezultat al politicii înţelepte a partidului nos­tru, al muncii organizatorice des­făşurate de organele şi organiza­ţiile de partid şi al muncii devo­tate a activiştilor de partid. Prin înfăptuirea colectivizării agriculturii ţărănimea noastră muncitoare, care în trecut, sub regimul burghezo-moşieresc era crunt exploatată şi trăia în nea­gră mizerie, a păşit astăzi pe o nouă cale care îi asigură o viaţă îmbelşugată şi fericită. Propunerile prezentate în legă­tură cu reorganizarea conducerii actuale a agriculturii, exprimă preocuparea permanentă, a con­ducerii partidului nostru şi în special a­ tovarăşului Gheorghe Gheorghiu-Dej pentru a asigura acesteia o conducere strîns legată de problemele practice, potrivit necesităţilor actualei etape de dez­voltare. Reorganizarea conducerii agri­culturii de sus şi pînă jos repre­zintă o schimbare fundamentală a metodelor şi stilului de muncă. Noua formă de conducere propusă va asigura o conducere ştiinţifică competentă, pe toate treptele, a întregului proces de producţie a­­gricolă, ceea ce va avea ca urma­re consolidarea organizatorică şi economică a unităţilor socialiste din agricultură. Consiliul superior al agricultu­rii, consiliile agricole regionale şi raionale constituie o formă su­perioară de conducere tocmai pen­tru faptul că din aceste organe vor face parte un număr mare de cadre dintre cele mai capabile, cu o înaltă calificare, care mun­cesc direct în unităţile unde se hotărăşte soarta producţiei agrico­le, asigurînd astfel o conducere directă, operativă, concretă și eficace. Tovarăși, In realizarea sarcinilor prevă­zute de Directivele Congresului al IlI-lea al Partidului Muncito­resc Român în legătură cu dez­voltarea bazei tehnice-materiale a socialismului, un rol important revine industriei petrolului şi chi­miei, precum şi transporturilor şi telecomunicaţiilor, ca ramuri im­portante ale economiei noastre socialiste. Deoarece răspund în Consiliul de Miniştri de aceste sectoare, aş vrea să mă refer în cele ce ur­mează la aportul pe care l-a adus şi pe care trebuie să-ll aducă in­dustria chimică şi transporturile la dezvoltarea producţiei agricole. Conducerea partidului şi guver­nului a acordat şi acordă o aten­ţie deosebită dezvoltării unei pu­ternice industrii chimice moderne, care să permită valorificarea din plin a resurselor naturale ale ţă­rii, pentru a asigura astfel agri­culturii tot ceea ce îi este necesar în vederea realizării în cel mai scurt timp posibil a unui belșug de produse agro-alimentare. Ca urmare a aplicării consec­vente a liniei partidului în dome­niul dezvoltării industriei chimice s-a ajuns ca în anul 1961, valoa­rea producţiei globale a acesteia să crească de 14 ori faţă de anul 1938. Această creştere importantă a producţiei chimice s-a realizat în urma construirii pînă în anul 1961 a 22 combinate şi uzine chi­mice şi a 60 instalaţii şi secţii noi­ în uzinele existente. In anul 1961 s-a înregistrat o creştere a producţiei faţă de 1948 de peste 470 ori la îngrăşăminte chimice, de 234 ori la antidăună­­tori, de 32 ori la amoniac, creş­teri importante obţinîndu-se şi la alte produse. In anul 1962 industria chimică va livra agriculturii 620 mii tone îngrăşăminte chimice şi aproxi­mativ 15 mii tone antidăunători. Pentru viitor, industria chimi­că, pe baza sarcinilor stabilite de Directivele Congresului al IlI-lea al Partidului Muncitoresc Român, va înregistra o creştere impor­tantă în producţia îngrăşăminte­lor chimice astfel că în anul 1965 va ajunge la o producţie de 2.000.000 tone îngrăşăminte azo­­toase şi fosfatice (adică 500.000 tone exprimat în substanţă acti­vă). Descoperirea în ultimul an a unor importante zăcăminte de săruri de potasiu în Moldova, deschide perspectiva ca după anul 1965, cînd toate lucrările miniere vor fi terminate, să fie asigurate din producţie proprie şi îngrăşă­­mintele de acest fel. In producţia de îngrăşăminte chimice şi antidăunători din ţa­ra noastră s-au obţinut reale îm­bunătăţiri. In ultimii ani s-au produs îngrăşăminte cu o concen­traţie mai mare în substanţă acti­vă, îngrăşăminte granulate şi an­tidăunători cu eficacitate sporită. Folosirea îngrăşămintelor chi­mice şi a antidăunătorilor consti­tuie o necesitate pentru obţinerea unor sporuri importante de pro­duse agricole. Experienţa de pînă acum dovedeşte eficacitatea şi rentabilitatea folosirii raţionale a îngrăşămintelor. Astfel, — La G.A.C. Corneşti, pe sol podzol producţia de porumb a fost de 4.094 kg la ha pe teren neîn­grăşat, pe cînd prin folosirea u­­nei cantităţi de 150 kg azotat de amoniu la ha producţia a crescut la 5.913 kg la ha, adică cu 44 la sută, iar cu 300 kg azotat la ha producţia a crescut la 6.539 kg la ha, adică cu 60 la sută.­­ La G.A.S. Livada din regiu­nea Maramureş, pe podzol degra­dat administrîndu-se 150 kg azo­tat de amoniu şi 120 kg superfos­­fat la ha s-a obţinut un spor de recoltă faţă de terenul neîngrăşat de 1.500 kg porumb, ceea ce în­­seamnă că la 1 kg substanţă ac­tivă s-a obţinut un spor de 19 kg porumb.­­ De asemenea la G.A.S. Oar­da — Hunedoara, pe aluviune podzolică s-a obţinut o creştere de 37 la sută la porumb cu 150 kg azotat de amoniu la ha şi de 64 la sută cu 300 kg azotat de amoniu la ha. — La culturi de grîu de toam­nă, pe un teren îngrăşat cu 150 kg azotat de amoniu şi 300 kg superfosfat la ha s-a obţinut o producţie de 3.220 kg faţă de 2.500 kg la ha pe un teren neîngrăşat, sporul de recoltă fiind de peste 700 kg. — La G.A.S. Bucşani din re­giunea Bucureşti, la cultura de grîu folosindu-se 100 kg azotat de amoniu s-a obţinut un spor de 600 kg grîu la ha, adică la 1 kg de îngrăşămînt s-a obţinut un spor de 6 kg grîu. Aplicarea îngrăşămintelor chi­mice la culturile de plante tehni­ce conduce la rezultate favorabile importante. Astfel, la 1 kg azotat de amoniu s-a obţinut un spor de recoltă de 69 kg cartofi, sau 36 kg sfeclă, sau 7 kg tutun.­­ La G.A.S. „Octombrie Roşu“ din regiunea Braşov, la cultura sfeclei de zahăr, folosindu-se 35 kg substanţă activă, azot şi fos­for la ha a rezultat un spor de 5.175 kg, adică pentru 1 kg în­grăşămînt substanţă activă — 148 kg sfeclă. Pentru combaterea dăunătorilor din agricultură, industria chimică livrează cantităţi importante de insecticide şi fungicide. In anii viitori se vor obţine insecticide selective­­cu eficacitate ,­ măritjori, ierbicide care vor fi folosite în culturile de grîu şi porumb pen­tru plivitul chimic. Ca să ne dăm seama de impor­tanţa folosirii insecticidelor în combaterea dăunătorilor este bine să ne amintim ce pagube enorme provocau în trecut invaziile de lăcuste. Astăzi, prin folosirea lar­gă a insecticidelor, sîntem în mă­sură să înlăturăm cu totul aseme­nea calamităţi cu cheltuieli mini­me. In asemenea condiţii cu insecti­cide în valoare de 192 lei se poa­te asigura la hectar recoltă în va­loare de circa 2.000 lei. Combătîndu-se cu insecticide larvele cărăbuşului de Dobrogea de către G.A.C. „Mircea Vodă“ din regiunea Dobrogea, pe o su­prafaţă de 133 ha. porumb s-a obţinut o producţie medie de 2.637 kg la ha faţă de 1.045 kg cît s-a obţinut pe o tarla învecinată care nu a fost tratată. Se ştie că una din condiţiile pentru valorificarea la preţuri su­plimentare a fructelor la export este aceea ca ele să nu fie ataca­te de dăunători şi de boli. Din analiza economică făcută în ra­ionul Bistriţa rezultă că dacă stro­pirea la meri se aplică la timp şi în mod corect se obţin venituri suplimentare de peste 10.000 lei la­ra numai din diferenţa de cali­tate a fructelor. Aplicarea la timp a tratamente­lor pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor din livezi şi vii prin metoda avertizării contribuie atît la sporirea recoltelor şi îmbunătă­ţirea calităţii acestora, cît şi la reducerea cheltuielilor efectuate. Metoda avertizărilor în protecţia plantelor permite să se reducă 3—4 tratamente anuale la livezi şi 1—2 tratamente la vii. Prin reducerea unui singur tratament, numai în podgoria Odobeşti se realizează economii de peste 4.000.000 lei. Prin urmare comba­terea raţională a bolilor şi dău­nătorilor este pe deplin realizabi­lă, fiecare leu cheltuit pentru pro­tecţia plantelor aducînd venituri suplimentare de pînă la 10 lei, iar în unele cazuri chiar mai mult. Pentru sectorul, zootehnic al a­­griculturii, industria chimică li­vrează 72 sortimente de medica­mente pentru combaterea bolilor parazitare şi a celor contagioase la animale, diferiţi stimulatori de creştere şi produse pentru îmbo­găţirea furajelor în vitamine şi proteine. In acest scop s-a mărit producţia de medicamente de uz proteinar şi s-a pus în funcţiune prima unitate de drojdie furajeră din leşii reziduale de la fabrica­rea celulozei. Prin folosirea stimulatorilor de creştere (antibiotice şi vitamine) se obţine un spor de greutate la purcei de 10—14 la sută, la pă­sări de 13—15 la sută şi la miei sugari de 11 la sută, contribuind totodată şi la scăderea mortali­tăţii. Folosirea cu succes a îngrăşă­mintelor chimice, a insecticidelor, fungicidelor, ierbicidelor şi a stimulatorilor de creştere în con­diţiile agriculturii noastre socia­liste a devenit astăzi posibilă în­­trucît unităţile agricole dispun de cadre de specialitate cu înaltă ca­lificare, cadre ce sunt în măsură să asigure aplicarea mijloacelor agrochimice în mod ştiinţific, lu­cru ce nu era posibil a se realiza de către ţăranii care îşi lucrau în mod individual pămînturile. * Problemele principale care stau astăzi în faţa industriei chimice în domeniul produselor pentru a­­gricultură sunt pe de o parte rea­lizarea producţiei în volumul pre­văzut de Directivele Congresului al 111-lea al P.M.R. şi pe de altă parte îmbunătăţirea continuă a calităţii produselor, realizarea de sortimente concentrate, şi cu con­ţinut de mai multe substanţe ac­tive, potrivit specificului solurilor din ţara noastră. Va trebui dată o atenţie deosebită dezvoltării în timp cît mai scurt a producţiei de îngrăşăminte azotoase care în momentul de faţă sunt într-un ra­port necorespunzător faţă de în­­grăşămintele fosfatice. Va trebui extinsă producerea de îngrășămin­te granulate care permit o mai bună manipulare și aplicare. Industria chimică are de ase­menea sarcina să rezolve realiza­rea de produse eficace pentru combaterea buruienilor în culturi­le de porumb, necesare îndeosebi la plivitul chimic, care va elimi­na munca atît de grea a prăşitu­irei. Tovarăşi, Dezvoltarea impetuoasă a eco­nomiei naţionale în anii construc­ţiei socialiste a­ determinat şi o creştere a activităţii în transpor­turi şi telecomunicaţii. Transporturile au făcut faţă cu succes creşterii producţiei indus­triale şi agricole. Transporturile de produse agricole vegetale re­prezintă în anul 1962 pentru gru­pele de produse cereale şi sfeclă de zahăr circa 7 la sută din vo­lumul total de transport, ele fiind concentrate în majoritate pe o perioadă scurtă din an. In cadrul campaniilor de însă­­mînţări şi de strîngere a recolte­lor, întreprinderile de transport au asigurat mijloacele necesare pentru efectuarea transporturilor de cereale în condiţii optime, lu­cru ce a fost posibil prin pregăti­rea din timp a parcului de va­goane şi autocamioane. In ultimii ani s-a realizat tele­­fonizarea tuturor gospodăriilor a­­gricole de stat, a staţiunilor de maşini şi tractoare şi a unui nu­măr de gospodării agricole colec­tive, s-au asigurat cu prioritate legături telefonice unităţilor agri­cole în campaniile de însămînţări şi de strîngere a recoltelor. In transportul auto s-a realizat o creştere continuă a parcului de exploatare, potrivit cerinţelor crescînde, de transport. Pentru a se dota parcul de transport auto şi de tractoare cu anvelopele necesare, în acest an va intra în funcţiune noua uzină de anvelope de la Popeşti-Leor­­deni, care va avea o producţie anuală de 1.000.000 buc. anvelo­pe. Tot în acest an vor intra în funcţiune instalaţiile de cauciuc sintetic de la Combinatul chimic Oneşti, care în anul 1965 vor pro­duce la întreaga capacitate —­50.000 tone pe an, eliminîndu-se prin aceasta importul de cauciuc sintetic. * Realizările din primii doi ani ai planului de şase ani şi planul pe anul 1962 arată că în cadrul industriei petrol-chimie, în trans­porturi şi telecomunicaţii, există condiţii pentru ducerea la îndepli­nire a sarcinilor trasate prin Di­rectivele celui de-al IlI-lea Con­gres al Partidului Muncitoresc Român. Pentru aceasta este însă nece­sar ca toţi lucrătorii din aceste sectoare ale economiei să-şi în­drepte eforturile spre rezolvarea principalelor probleme ce stau în faţa lor. Astfel, în industria chimică va trebui să se urmărească cu toată atenţia îndeplinirea obligaţiilor privind livrarea către agricultură a produselor prevăzute în planul de 6 ani şi pentru aceasta fiind necesar a se urmări îndeosebi: — întocmirea la termenele pre­văzute în plan a documentaţiilor tehnice pentru noile investiţii; — darea în producţie a noilor instalaţii şi unităţi industriale la termenele sau chiar înainte de termenele prevăzute în plan; — realizarea în timpul cel mai scurt a capacităţilor şi a indicilor tehnico-economici prevăzuţi în proiectele noilor instalaţii; — extinderea tehnicii noi la u­­nităţile existente prin utilizarea experienţei cîştigate la instalaţii­le moderne şi folosirea rezervelor interne a instalaţiilor în funcţiu­ne, în vederea măririi eficacităţii economice a acestora şi a creşterii productivităţii muncii; — realizarea de către industria de petrol a sortimentelor de car­buranţi şi lubrifianţi de calitate superioară, necesare agriculturii şi aprovizionarea la timp şi în cantităţi suficiente a unităţilor agricole socialiste. In transporturi este necesar: — să se ia măsuri organizato­rice pentru satisfacerea ritmică a cerinţelor beneficiarilor de trans­port în timpul campaniilor de lu­cru, pentru ca astfel să se asigu­re transportul la timp şi în bune condiţiuni a produselor agricole. Tovarăşi, Cunoscînd rolul important al industriei chimice, al transportu­rilor şi telecomunicaţiilor, în ca­drul dezvoltării multilaterale a e­­conomiei naţionale, muncitorii, tehnicienii şi inginerii din aceste ramuri, urmînd Directivele parti­dului şi guvernului nostru, vor îndeplini cu cinste sarcinile măre­ţe ce le revin, aducînd astfel con-­ tribuţia lor la dezvoltarea agri­­­­culturii socialiste, la marea operă­­ de desăvîrşire a construirii socia­­­­lismului în patria noastră. (Cuvintarea a fost subliniată (prin puternice aplauze). Cuvîntul tovarăşului Alexandru Drăghici După terminarea uneia, din şedinţele, sesiunii extraordinare a Marii A Adunări Naţionale

Next