Steaua Roşie, noiembrie 1964 (Anul 13, nr. 259-283)
1964-11-01 / nr. 259
Transformarea în curent electric a zgomotului produs de avioanele cu reacţie Zgomotul atît de supărător produs de reactoare va avea de aici înainte o utilizare practică — el va fi transformat în electricitate care va alimenta cabina avionului şi aparatele de bord. Această problemă este pe punctul de a fi rezolvată de cercetătorii societăţii americane Sonicorporation. Punctul de plecare îl constituie principiul electrofoniei, conform căruia un cristal de cuarţ sintetic transformă în electricitate vibraţiile mecanice transmite de un safir. Zgomotul nefiind altceva decît un număr de vibraţii este deajuns să se introducă un asemenea cristal direct în ţeava de evacuare. Un nou insecticid In R.P. Polonă a fost pus la punct un nou preparat pentru combaterea dăunătorilor, denumit „Repelent". Producţia tehnologică a noului preparat a fost elaborată de specialiștii de la Combinatul azotului din Tarnow (voievodatul Cracovia). „Repelent" va avea o deosebită importanță în zootehnie. In vizita la clinica de oftalmologie din Tg.-Mureş ...CA OCHII DIN CAP O vizită la clinicile tîrgumureşene, ca de altfel la oricare clinică din patria noastră, îţi oferă întotdeauna multe surprize plăcute. Căci în condiţiile progresului ştiinţific din zilele noastre, metodele noi, aparatele şi instrumentele noi, se răspîndesc aproape cu iuţeala fulgerului. Dacă la toate acestea adăugăm şi pasiunea specialiştilor, munca de creaţie, stimulată şi sprijinită de partid, de statul nostru socialist, rezultatele sunt tot mai concludente. Lupta împotriva bolilor, împotriva anomaliilor înnăscute sau incidentale ale corpului omenesc, devine pe zi ce trece tot mai eficace. Asistăm la triumful omului asupra forţelor oarbe ale naturii. De toate acestea ne-am convins din nou zilele trecute, cu prilejul unei vizite la clinica de oftalmologie din Tg.-Mureş, condusă de prof. univ. dr. Vasile Săbădeanu. ...ŞI LACRIMILE TREBUIE DIRIJATE („Din ce noian îndepărtat / Au răsărit în mine! / Cu cîte lacrimi le-am udat, / Iubito, pentru tine" — EMINESCU). Poeţii pomenesc de lacrimi de bucurie; de emoţie; de durere; de jale. De asemenea sînt cunoscute în literatură sau în vorbirea curentă: lacrimi de singe, lacrimi de crocodil ... şi cine ştie mai cîte. Insă pe oamenii de ştiinţă îi interesează lacrimile sub un aspect cu mult mai prozaic. Astfel ei vorbesc de aparatul lacrimal compus din glanda lacrimală şi de căile lacrimale. Lacrimile au un rol foarte important: protecţia globului ocular, care constă în îndepărtarea micilor particule străine, ajunse pe suprafaţa ochiului. Căile lacrimale au drept rol vehicularea (scurgerea) lacrimilor din fundul de sac conjuctival, în meatul inferior al foselor nazale. Ei bine, din diferite cauze, pot interveni anumite tulburări în funcţiile căilor lacrimale. Un colectiv din care fac parte alături de profesorul Săbădeanu, cercetătorii dr. V. Malfay şi dr. C. Henter a elaborat o metodă originală privind restabilirea permeabilităţii fiziologice a căilor lacrimale, prin aplicarea unei sonde conice de policlorură de vinil. Sub titlul „Sondajul complet al căilor lacrimale şi canula conică de masă plastică", lucrarea a fost comunicată încă în primăvara anului trecut la o şedinţă a filialei U.S.S M. şi a fost pupublicată în revista „Oftalmologia" din Capitală, precum şi într-o revistă de specialitate din Viena („Monatsschrift für Ohrenheilkunde und Laryngo-Rhinologie Importanţa acestei metode reiese şi din faptul că pînă la elaborarea ei, restabilirea permeabilităţii căilor lacrimale se făcea prin operaţii destul de laborioase, care necesitau prepararea unei ferestre osoase în peretele nasului. Prin sondajul amintit, toate acestea sînt inutile. Astfel, căile lacrimale a numeroşi pacienţi, printre care figurează şi o fetiţă din R. P. Bulgaria, şi-au redobîndit capacitatea de a funcţiona normal. Desigur, după cum ne relatează profesorul Săbădeanu, colectivul catedrei de oftalmologie se ocupă şi cu alte probleme ştiinţifice de mare însemnătate, ca: studiul tumorilor experimentale sau ca influenţabilitatea relaţiilor senzoriale vizuale anormale în funcţie de gradul de strabism şi de locul de fixaţie retiniană etc. etc. INTERVENŢII DE MARE PRECIZIE ! Ochiul este cel mai fin, cel mai sensibil dintre toate organele de simţ: la rîndul ei oftalmologia e una din cele mai precise ramuri ale medicinei. La clinica din Tg.-Mureş se execută cele mai moderne operaţii, care toate necesită o mare precizie, fineţe, iscusinţă. In ajutorul specialiştilor cu multă experienţă de aici, au venit în ultimul timp noi mijloace tehnice preţioase. Dintre acestea face parte şi microscopul de operaţie. Cu ajutorul acestui aparat minunat se pot executa cele mai fine operaţii, ca îndepărtarea corpilor străini minusculi înfipţi în partea anterioară a ochiului, a corpilor străini corneeni sau a formaţiilor patologice din iris etc. De asemenea, clinica a fost înzestrată cu o trusă de narcoză cu circuit înschis, cu tonometrul de aplanaţie tip Goldman, care serveşte la măsurarea tensiunii intraoculare în aşa fel ca să se evite greşelile de măsurătoare cauzate de rigiditatea pereţilor globului ocular, adaptometrul pentru cercetarea sensibilităţii ochilor la lumină şi altele. Printre operaţiile moderne care se execută aici se află şi scurtarea globului ocular în cazurile de dezlipire de retină. In special al miopii de un grad mai mare sau după traumatisme, în retină se pot produce rupturi, care pot duce la orbire. Realipirea retinei prin operaţie duce la vindecare, bineînţeles, dacă intervenţia are loc cit mai timpuriu. O preocuparede seamă a clinicii de oftalmologie o constituie şi glaucomul. Sub denumirea de glaucom sunt cuprinse o serie de condiţii patologice al căror simptom comun este creşterea tensiunii oculare şi care duc la afectarea funcţiei vizuale. Depistarea precoce, controlul periodic, dispensarizarea timpurie a bolnavilor glaucomatoşi contribuie la preîntîmpinarea pierderii reversibile a vederii. Dacă tratamentul se face din timp se opreşte progresiunea bolii. De asemenea, în cazurile de cataractă, după operaţie, cu ochelari corespunzători bolnavul îşi poate recîştiga vederea. La fel, prin tratamentul aplicat în strabism se restabileşte vederea cu ambii ochi; prin operaţiile efectuate în cazurile de cancer al pleoapelor, se previne pierderea vederii. Intr-un cuvînt personalul clinicii conduse de profesorul V. Săbădeanu, clinică atît de mult solicitată incît devine tot mai neîncăpătoare, veghează la sănătatea şi integritatea organului nostru vizual, pe care-l preţuieşte... cu ochii din cap. ŞTEFAN IZSÁK Microscopul de operaţii oculare în acţiune. Expresii ca „mare precizie" sau „fineţe maximă" au tăria unor legi nescrise dar riguros respectate, pentru asistentul dr. Frânase Fodor şi dr. Doina Pop D. Popa, care execută operaţia în prezenţa profesorului V. Săbădeanu STEAUA ROȘIE . CERAMICA DE LA DANESTI Cu sute de ani în urmă, un om sau poate mai mulţi au luat în pumn bucăţi de lut de culoare ruginie. L-au frămîntat în mîini. Pămintul s-a supus docil... Mai întîi strămoşii strămoşilor colectiviştilor de azi din Dăneşti, o localitate aşezată în partea de sus a bazinului Cucului, au făcut din acest pămînt, îmbîcsit cu oxizi de fier, cărămizi. Ele s-au dovedit durabile. Din nevoia obiectelor de uz casnic, oamenii au dat apoi lutului şi alte forme: căuşe, oale, străchini etc. Şi lutul s-a supus mîinilor şi fanteziei lor, s-a rotunjit şi s-a alungit, a prins forme felurite şi statornice, devenind de folos în gospodărie, în viaţa de toate zilele. Durabilitatea fiecărui obiect a fost condiţionată şi de puterea focului; el le-a prelungit viaţa. Unind pămîntul, apa şi focul în căuşe, oale şi alte vase, făuritorii acestora şi-au uşurat modul de viaţă, iar mai apoi şi-au potolit şi setea de frumos. Pe pîntecele oalelor, pe mînerele căuşelor, pe fundul tăvilor, la gurile ulcioarelor, au apărut linii, geometrice, figuri de animale, flori, desenate cu vîrful unui cuţit sau a unui cui. Aşa a început olăritul la Dăneşti. Obiecte confecţionate în această localitate cu secole în urmă, în forme mai simple, cu decoraţii felurite, se găsesc şi astăzi în Muzeul raional din Miercurea Ciuc. Ele sînt o mărturie a faptului că din străvechi timpuri, dăneştenii, vecinii lor din Mădăraş, pe lîngă munca agricolă, s-au îndeletnicit şi cu olăritul, îndeletnicire pe care o practică şi astăzi. Generaţie după generaţie şi-au transmis meşteşugul, au folosit lutul din aceeaşi coastă a dealului, din care îl folosesc şi astăzi, dîndu-i însă mereu alte şi alte forme, aplicîndu-i diverse decoraţii. Vasele modelate cu roata sau cu mîna, se încărcau în care şi plecau, călătorind zile întregi spre tîrgurile şi satele din Moldova şi Oltenia, din Banat şi Maramureş şi în alte atîtea locuri. Plecau cu oale şi se întorceau cu grîu şi porumb. Oalele erau produse de schimb, dar şi o unitate de măsură a griului şi porumbului, cîte o oală contra conţinutului ei. Cînd anii nu erau prea roditori, se întîmpla ca olarii din Dăneşti să dea trei, cinci sau chiar zece vase pe unul plin cu cereale... In anii puterii populare, ţăranii din Dăneşti şi-au continuat meseria moştenită de la părinţii lor, olăritul n-a dispărut, dar şi-a îngustat existenţa. Pe Ştefan Bod, Ştefan Antal şi alţi olari, cunoscuţi de mult în Dăneşti, cu aproape un deceniu în urmă au început să-i ispitească şi să-i cheme pe aceşti artişti ai lutului, ceramica. Această ispită a devenit faptă atunci cînd marea majoritate a meseriaşilor din ţara noastră au început să lucreze în colectiv, adică în cooperativele meşteşugăreşti. O asemenea secţie de muncă colectivă a luat fiinţă şi la Dăneşti. Cooperatorii ei? Aproape 40 de olari din localitate. Dar de cînd lucrează în colectiv, nu li se mai spune olarii din Dăneşti, ci iscusiţii ceramişti. Valorificînd tradiţiile populare moştenite, primind şi ajutorul unor artişti consacraţi în domeniul ceramicii, cei aproape o jumătate de sută de oameni din Dăneşti dau lutului astăzi alte folosinţe, alte sensuri şi expresii. Din acelaşi pămînt milenar, de aceeaşi culoare ruginie, olarii de odinioară ce-şi schimbau ulcioarele pe mălai, sînt astăzi ceramişti cunoscuţi nu numai în ţară ci şi peste hotare. Măiestritele vase pentru flori, pahare şi farfurii, scrumiere şi ulcioare etc., sunt întîlnite în magazinele de artizanat din oraşele patriei noastre, în oraşele din Danemarca şi Suedia, din Australia şi Japonia şi în alte magazine ale altor oraşe de pe glob... Locul de producţie al ceramiştilor din Dăneşti este o clădire din centrul urbei lor, cu spaţii mari şi multe, în care lutul să poată fi pregătit, să poată dospi, roţile să-şi poată desfăşura zborul circular, cuptoarele să ofere pămîntului căldura necesară. Fazele de lucru ale acestor obiecte de artă autentică şi naţională se succed în felul următor. După ce coca de pămînt şi-a făcut „stagiul" de dospire (două zile), totul începe de la roata olarului, acţionată acum nu de mîna omului, ca altădată, ci de caii-putere ai unui motor electric. Invîrtirea roţii obligă bulgărul de lut să se transforme în silueta sau pîntecoasa formă a vasului. Ceramiştii Grigore Csáki, Gál Francisc şi alţii conduc cu mîinile lor iscusite pămîntul, îl obligă să se transforme în piesele dorite de ei. Oricît de mari ar fi pretenţiile acestor meşteri din Dăneşti, lutul se supune, el simte talentul şi arta „stăpînilor" lui. După ce lutul a scăpat de vîrtejul roţilor, de ştiinţa degetelor, e lăsat un timp oarecare să se zbicească, să devină mai trainic, iar apoi trece prin alte mîini unde-şi primeşte un al doilea veşmînt artistic. Irina Gál, Emma Balázs, Irina Böjte, alte neveste şi fete din Dăneşti sau mai bine-zis cooperatoare, fac o a doua intervenţie artistică — decoraţia florală, figurativă sau geometrică — în viaţa obiectelor de lut. Urmează apoi uscarea completă, iar după aceea şlefuirea. Această operaţie se face la obiectele mai mari cu ajutorul unor strunguri speciale (inovaţia aparţine cooperatorilor), cele mai mici se şlefuiesc manual. Şi la această fază de lucru se cere multă sensibilitate şi fineţe, deoarece apăsarea mai accentuată a hîrtiei de şmirghel pe suprafaţa obiectelor poate aduce scăderi calităţii decoraţiei. Urmează o altă fază, o altă operaţie, sau după cum obişnuiesc să spună ceramiştii, o ultimă încercare a lutului. Ulcioarele, vazele şi paharele etc. trebuie să se „lupte" cu puterea focului, să-şi dovedească puritatea şi consistenţa, componenţii argilei să verifice obiectele de artă, să le facă impermeabile. Dar pînă cuptorarul Ladislau Böjte dă fiinţă cu băţul său de chibrit primei scîntei de foc, el trebuie să aşeze fiecare piesă într-un anume fel, ca ea să aibă echilibrul şi distanţa absolut necesare. Această aşezare pretinde şi ea o adevărată iscusinţă şi pricepere, simţ artistic. După aranjarea migăloasă a zecilor de obiecte sau a sutelor, dacă sînt mai mici, gura cuptorului se acoperă cu acelaşi fel de pămînt. Acum totul e gata pentru a avea loc marele proces caloric. Timp de 8 ore focul pornit încet şi ajungînd treptat la temperaturi de 800—900 de grade transmite lutului tărie, operaţii chimice, îi schimbă culoarea — într-un cuvînt îl transformă în ceramică neagră. Cînd obiectele scapă şi de această ultimă operaţie, cea mai hotărîtoare pentru trăinicia şi frumuseţea lor, ele capătă (aceasta depinde de mărimea şi forma lor) un anume sunet ce încîntă auzul... Şi acest sunet exprimă artă. Din mîinile, imaginaţia şi fantezia foştilor olari de altădată, ies astăzi adevărate obiecte de artă de diferite forme şi cu decoraţii ce impresionează. Cele cîteva piese, imortalizate de aparatul de fotografiat relevă măiestria artistică a ceramiștilor din Dăneşti. C. CROITORU SE MAI ÎNTIMPLĂ ȘI AȘA:... CONFUZIE: Clientul: Iov, ospătar, socoteala! — Ce mare s-a făcut fratele tău! Ospătarul: Pardon șefule! Eu nu dau socoteală — Nu! Asta-i nevastă-mea!... nimănui... PROCESOMANUL: El, Madam Popescu, dacă încă o dată pisica d-tale mai trece prin fața apartamentului meu, te dau în judecată! Scurt!... ECONOMIE: Clientul: Dar am adus 3 m! De ce costumul este aşa mic? Lucrătorul: Ştiţi, unitatea noastră este în întrecere pentru economii şi m-am gindit că... UN NOU VAN DYCK Timp îndelungat, un tablou din Muzeul Bruckenthal din Sibiu era anonim, adică nu se cunoştea autorul său. Insă, după cercetări îndelungate, în cursul cărora au fost consultaţi şi specialişti din străinătate, s-a stabilit că această operă îi aparţine celebrului pictor flamand Van Dyck (1841—1904). Este vorba despre un portret al lui Carol I al Angliei şi al soţiei sale. Acesta e cel de-al treilea Van Dyck descoperit de cercetători în vechiul muzeu sibian, celelalte două reprezentînd: „Moartea Cleopatrei" şi „Cap de om bătrîn". MONUMENTE FUNERARE NEOLITICE La Cernica, nu departe de Bucureşti, arheologii au scos la iveală 24 de morminte, aparţinînd unui cimitir din epoca neolitică. Fapt curios, care-i conferă acestei descoperiri un caracter excepţional: fiecare mormînt cuprinde cîte o daltă de piatră, frumos lucrată, așezată în mîinile mortului. Ce simbol se ascunde în dosul acestui obicei? — lată problema pe care, în ciuda timpului îndelungat scurs de la epoca neolitică, istoricii o vor rezolva, fără îndoială. PEȘTERA DE OPAL In pofida faptului că denumirea ei ne face să ne gîndim la o poveste cu zîne, peștera de opal există în realitate. Ea se găsește în Munții Harghitei. Pereții ei sînt formați în mare parte din opal translucid, care reflectă fazele lanternelor electrice sub forma unei scîntei galbeneverzui cu reflexe de aur şi argint. Incrustațiile gravate aici în cursul anilor de picăturile de apă dau acestei peșteri un aspect cu adevărat feeric. 3 „Reînvieri11 după milioane de ani încă din secolul al XVIII-lea s-a observat că unele organisme aflate în condiţii neprielnice vieţii trec într-o stare de „moarte" aparentă. Acest fenomen, denumit anabioză, este o stare specială în care procesele vitale sunt puternic inhibate (reduse la un prag minim) sau chiar încetează, dar care o dată cu reapariţia condiţiilor favorabile, revin la normal. Dovezile acumulate pînă în prezent tind să demonstreze că anabioza este un fenomen general şi constituie o verigă în legile vieţii. Durata maximă a anabiozei, constatată experimental este de 5—6 ani, însă, în mod natural, anabioza poate dura mii și chiar sute de milioane de ani. P. N. Kapterev, experimentînd în laboratoarele din regiunea Arctică a reușit să reînvieze microorganisme care au petrecut o perioadă de anabioză evaluată la 30.000—40.000 de ani. Totodată, a stabilit că organismele care au o cantitate neînsemnată de apă pot rămîne în anabioză o perioadă nedefinită. Savanţii egipteni Muhammed Saied şi Izeddin Taha au descoperit în mumii care datează din epoca faraonilor un virus care, deşi în vîrstă de 2.000 de ani, este extrem de viabil şi poate provoca inflamaţia căilor respiratorii. Interesante sunt şi rezultatele cercetărilor efectuate de Denis Nikitin, colaborator al Institutului de Microbiologie din Moscova. Acest autor a descoperit în diverse probe de roci nişte corpuri mai mici decît microorganismele avînd diverse forme ciudate (de umbrelă, stea etc.) şi prezentînd totuşi caractere de fiinţe vii, deşi încă necunoscute de ştiinţă. Recent, la Universitatea din Giesen (R.F.G.) au fost reînviate cîteva specii de bacterii fosile (Pseudomonas halocrenaea, bacillus circulans ş. a.) care s-au conservat timp de 320.000.000 de ani în zăcămintele de sare situate în contact cu apele termale de la staţiunea Bad Nauhaim. Anabioza evaluată la o perioadă de 350.000.000 de ani a fost recent descoperită de inginerul Nikolai Ciudinov de la Combinatul de potasiu din Berezniki. Microorganismele identificate în sărurile de potasiu au avut aceeaşi vîrstă ca şi sărurile potasice în care erau conţinute şi au reînviat dacă acele săruri erau în stare de soluţie. Experienţele au fost efectuate la Institutul de Microbiologie al Academiei de Ştiinţe al U.R.S.S., respectîndu-se cu stricteţe cerinţele sterilităţii, ceea ce a exclus posibilitatea însămînţării soluţiei cu microorganisme provenite din mediul exterior. Recent, savantul sovietic N. Sudinov a descoperit în straturi geologice adînci de clorură de potasiu şi de magneziu imense colonii de alge galbene şi roşii care, deşi în vîrstă de 200.000.000—300.000.000 de ani, au reînviat dacă au fost puse în condiţii favorabile. In gheţurile din Antarctica, la adîncimea de circa 30 de metri au fost descoperite bacterii a căror vîrstă este evaluată de glaceologi la 3.000 de ani şi care prin încălzire au fost readuse la viaţa obişnuită. Tot în gheţurile nesfîrşite ale Polului Sud s-au găsit ouăle unor varietăţi de crustacee păstrate intacte de mii de ani şi care, după ce au fost dezgheţate s-au dezvoltat normal. Foarte recent, într-o fostă regiune deşertică din California care a fost acoperită de apă ca urmare a unei furtuni violente au început să mişune un soi de animale care seamănă cu trilobiţii (crustacee fosile din îndepărtatele ere geologice). Savanţii presupun că ouăle acestor crustacee s-au conservat în pămîntul deşertic timp de 450.000.000 de ani iar apele lacului au favorizat dezvoltarea lor normală. Este important să menţionăm că înşişi aminoacizii („cărămizile" din care sînt alcătuite proteinele) se pot menţine timp de 20.000.000— 30.000.000 de ani fără modificări esenţiale. Pentru unii aminoacizi există în această privinţă dovezi certe. Aşadar, rezistenţa organismelor faţă de efectul anabiozei nu se rezumă la o serie de adaptări de protecţie (încetarea proceselor metabolice, oprirea creşterii şi dezvoltării, încetarea excitabilităţii structurilor celulare, degajarea intensă de bioxid de carbon — de origine anaerobă — etc.). Starea de anabioză complexă sau parţială obţinută prin răcire creează importante avantaje în practica medicală (în special în chirurgie) şi pentru conservarea intactă a unor organisme. Cercetările asupra anabiozei au perspective şi consecinţe practicei încă nebănuite. dr. OCTAVIAN UDRIŞTE DESCOPERIREA EXISTENTEI MEZONILOR Savantul român Alexandru Proca (1897—1955), colaborator al marilor fizicieni Langevin, Marie Curie, Perrin şi Louis de Broghie, conducea într-un timp un seminar de fizică teoretică la Sorbona din Paris. In activitatea sa ştiinţifică, un loc important ocupă cercetările fundamentale asupra energiei nucleare, cercetări care s-au soldat cu descoperirea teoretică a particulei elementare numită mezon. Independent de fizicianul japonez Yukawa, dar concomitent cu el, savantul român a adus o contribuție remarcabilă la studiul acestei laturi deosebit de importante a fizicii nucleare. AUTOMOBIL DE CURSE „TATRA-DELFIN" Constructorii cehoslovaci de automobile au creat un nou tip de automobil de curse, care a primit denumirea „Tatra-Delfin". El a fost construit după proiectele cunoscutului concurent constructor şi automobilist ing. Haidos. Şasiul este constituit dintr-o ramă de oţel. Ţevile din partea de jos a acestei rame sînt folosite drept conducte de ulei pentru motor, care are 74 cp. Caroseria este confecţionată în întregime din materiale armate cu fibre de plexiglas și cîntărește numai 16 kg. Noul automobil de curse dezvoltă în linie dreaptă o viteză de 218 km/h.