Steaua Roşie, noiembrie 1964 (Anul 13, nr. 259-283)

1964-11-01 / nr. 259

Transformarea în curent electric a zgomotului produs de avioanele cu reacţie Zgomotul atît de supărător pro­dus de reactoare va avea de aici înainte o utilizare practică — el va fi transformat în electricitate care va alimenta cabina avionului şi aparatele de bord. Această pro­blemă este pe punctul de a fi rezolvată de cercetătorii societăţii americane Sonicorporation. Punctul de plecare îl constituie principiul electrofoniei, conform căruia un cristal de cuarţ sintetic transformă în electricitate vibra­ţiile mecanice transmite de un sa­fir. Zgomotul nefiind altceva decît un număr de vibraţii este deajuns să se introducă un asemenea cris­tal direct în ţeava de evacuare. Un nou insecticid In R.P. Polonă a fost pus la punct un nou preparat pentru com­baterea dăunătorilor, denumit „Re­­pelent". Producţia tehnologică a noului preparat a fost elaborată de specialiștii de la Combinatul azotului din Tarnow (voievodatul Cracovia). „Repelent" va avea o deosebită importanță în zootehnie. In vizita la clinica de oftalmologie din Tg.-Mureş ...CA OCHII DIN CAP O vizită la clinicile tîrgumure­­şene, ca de altfel la oricare clinică din patria noastră, îţi oferă întotdeauna multe surprize plăcute. Căci în condiţiile progre­sului ştiinţific din zilele noastre, metodele noi, aparatele şi instru­mentele noi, se răspîndesc aproape cu iuţeala fulgerului. Dacă la toate acestea adăugăm şi pasiunea spe­cialiştilor, munca de creaţie, stimu­lată şi sprijinită de partid, de sta­tul nostru socialist, rezultatele sunt tot mai concludente. Lupta împo­triva bolilor, împotriva anomaliilor înnăscute sau incidentale ale cor­pului omenesc, devine pe zi ce trece tot mai eficace. Asistăm la triumful omului asupra forţelor oarbe ale naturii. De toate acestea ne-am convins din nou zilele trecute, cu prilejul unei vizite la clinica de oftalmolo­gie din Tg.-Mureş, condusă de prof. univ. dr. Vasile Săbădeanu. ...ŞI LACRIMILE TREBUIE DIRIJATE („Din ce noian îndepărtat / Au răsărit în mine! / Cu cîte lacrimi le-am udat, / Iubito, pentru tine" — EMINESCU). Poeţii pomenesc de lacrimi de bucurie; de emoţie; de durere; de jale. De asemenea sînt cunoscute în literatură sau în vorbirea curen­tă: lacrimi de singe, lacrimi de cro­codil ... şi cine ştie mai cîte. Insă pe oamenii de ştiinţă îi inte­resează lacrimile sub un aspect cu mult mai prozaic. Astfel ei vorbesc de aparatul lacrimal compus din glanda lacrimală şi de căile lacri­male. Lacrimile au un rol foarte im­portant: protecţia globului ocular, care constă în îndepărtarea micilor particule străine, ajunse pe supra­faţa ochiului. Căile lacrimale au drept rol vehicularea (scurgerea) lacrimilor din fundul de sac con­­juctival, în meatul inferior al fose­lor nazale. Ei bine, din diferite cau­ze, pot interveni anumite tulburări în funcţiile căilor lacrimale. Un co­lectiv din care fac parte alături de profesorul Săbădeanu, cercetătorii dr. V. Malfay şi dr. C. Henter a elaborat o metodă originală privind restabilirea permeabilităţii fiziologi­ce a căilor lacrimale, prin aplica­rea unei sonde conice de policlo­­rură de vinil. Sub titlul „Sondajul complet al căilor lacrimale şi ca­­nula conică de masă plastică", lu­crarea a fost comunicată încă în primăvara anului trecut la o şedin­ţă a filialei U.S.S M. şi a fost pu­­publicată în revista „Oftalmologia" din Capitală, precum şi într-o re­vistă de specialitate din Viena („Monatsschrift für Ohrenheilkunde und Laryngo-Rhinologie Importanţa acestei metode reiese şi din faptul că pînă la elaborarea ei, restabilirea permeabilităţii căilor lacrimale se făcea prin operaţii des­tul de laborioase, care necesitau prepararea unei ferestre osoase în peretele nasului. Prin sondajul a­­mintit, toate acestea sînt inutile. Astfel, căile lacrimale a numeroşi pacienţi, printre care figurează şi o fetiţă din R. P. Bulgaria, şi-au redo­­bîndit capacitatea de a funcţiona normal. Desigur, după cum ne relatează profesorul Săbădeanu, colectivul ca­tedrei de oftalmologie se ocupă şi cu alte probleme ştiinţifice de mare însemnătate, ca: studiul tumorilor experimentale sau ca influenţabili­­tatea relaţiilor senzoriale vizuale a­­normale în funcţie de gradul de strabism şi de locul de fixaţie reti­­niană etc. etc. INTERVENŢII DE MARE PRECIZIE ! Ochiul este cel mai fin, cel mai sensibil dintre toate organele de simţ: la rîndul ei oftalmologia e una din cele mai precise ramuri ale medicinei. La clinica din Tg.-Mureş se execută cele mai moderne ope­raţii, care toate necesită o mare precizie, fineţe, iscusinţă. In ajuto­rul specialiştilor cu multă experien­ţă de aici, au venit în ultimul timp noi mijloace tehnice preţioase. Din­tre acestea face parte şi microsco­pul de operaţie. Cu ajutorul acestui aparat minu­nat se pot executa cele mai fine operaţii, ca îndepărtarea corpilor străini minusculi înfipţi în partea anterioară a ochiului, a corpilor străini corneeni sau a formaţiilor patologice din iris etc. De asemenea, clinica a fost în­zestrată cu o trusă de narcoză cu circuit înschis, cu tonometrul de aplanaţie tip Goldman, care serveş­te la măsurarea tensiunii intraocu­­lare în aşa fel ca să se evite greşe­lile de măsurătoare cauzate de ri­giditatea pereţilor globului ocular, adaptometrul pentru cercetarea sen­sibilităţii ochilor la lumină şi altele. Printre operaţiile moderne care se execută aici se află şi scurtarea globului ocular în cazurile de dez­lipire de retină. In special al mio­pii de un grad mai mare sau după traumatisme, în retină se pot pro­duce rupturi, ca­re pot duce la orbire. Realipirea­­ retinei prin ope­raţie duce la vin­decare, bineînţe­les, dacă inter­venţia are loc cit mai timpuriu. O preocupare­­de seamă a clini­cii de oftalmolo­gie o constituie­­ şi glaucomul. Sub denumirea de glaucom sunt cu­prinse o serie de condiţii patologi­ce al căror simp­tom comun este creşterea tensiunii oculare şi care duc la afectarea funcţiei vizuale. Depistarea preco­ce, controlul pe­riodic, dispensari­­zarea timpurie a bolnavilor glauco­­matoşi contribuie la preîntîmpinarea pierderii reversibi­le a vederii. Dacă tratamentul se face din timp se opreşte progresiunea bolii. De asemenea, în cazurile de ca­taractă, după operaţie, cu ochelari corespunzători bolnavul îşi poate recîştiga vederea. La fel, prin trata­mentul aplicat în strabism se resta­bileşte vederea cu ambii ochi; prin operaţiile efectuate în cazurile de cancer al pleoapelor, se previne pierderea vederii. Intr-un cuvînt personalul clinicii conduse de profesorul V. Săbădea­nu, clinică atît de mult solicitată incît devine tot mai neîncăpătoa­re, veghează la sănătatea şi integri­tatea organului nostru vizual, pe care-l preţuieşte... cu ochii din cap. ŞTEFAN IZSÁK Microscopul de operaţii oculare în acţiune. Expresii ca „mare precizie" sau „fineţe maximă" au tăria unor legi nescrise dar riguros respectate, pentru asistentul dr. Frân­ase Fodor şi dr. Doina Pop D. Popa, care execută operaţia în prezenţa profesorului V. Săbădeanu STEAUA ROȘIE . CERAMICA DE LA DANESTI Cu sute de ani în urmă, un om sau poate mai mulţi au luat în pumn bucăţi de lut de culoare ru­­ginie. L-au frămîntat în mîini. Pă­­mintul s-a supus docil... Mai întîi strămoşii strămoşilor colectiviştilor de azi din Dăneşti, o localitate aşe­zată în partea de sus a bazinului Cucului, au făcut din acest pămînt, îmbîcsit cu oxizi de fier, cărămizi. Ele s-au dovedit durabile. Din ne­voia obiectelor de uz casnic, oame­nii au dat apoi lutului şi alte forme: căuşe, oale, străchini etc. Şi lutul s-a supus mîinilor şi fanteziei lor, s-a rotunjit şi s-a alungit, a prins forme felurite şi statornice, deve­nind de folos în gospodărie, în viaţa de toate zilele. Durabilitatea fiecă­rui obiect a fost condiţionată şi de puterea focului; el le-a prelungit viaţa. Unind pămîntul, apa şi focul în căuşe, oale şi alte vase, făuritorii acestora şi-au uşurat modul de via­ţă, iar mai apoi şi-au potolit şi setea de frumos. Pe pîntecele oalelor, pe mînerele căuşelor, pe fundul tă­vilor, la gurile ulcioarelor, au apă­rut linii, geometrice, figuri de ani­male, flori, desenate cu vîrful unui cuţit sau a unui cui. Aşa a început olăritul la Dăneşti. Obiecte confecţionate în această localitate cu secole în urmă, în for­me mai simple, cu decoraţii felurite, se găsesc şi astăzi în Muzeul raio­nal din Miercurea Ciuc. Ele sînt o mărturie a faptului că din străvechi timpuri, dăneştenii, vecinii lor din Mădăraş, pe lîngă munca agricolă, s-au îndeletnicit şi cu olăritul, în­deletnicire pe care o practică şi as­tăzi. Generaţie după generaţie şi-au transmis meşteşugul, au folosit lu­tul din aceeaşi coastă a dealului, din care îl folosesc şi as­tăzi, dîndu-i însă mereu alte şi alte forme, aplicîndu-i di­verse decoraţii. Vasele modelate cu roata sau cu mîna, se încărcau în care şi plecau, călătorind zile în­tregi spre tîrgurile şi satele din Mol­dova şi Oltenia, din Banat şi Mara­mureş şi în alte atîtea locuri. Ple­cau cu oale şi se întorceau cu grîu şi porumb. Oalele erau produse de schimb, dar şi o unitate de măsură a griului şi porumbului, cîte o oală contra conţinutului ei. Cînd anii nu erau prea roditori, se întîmpla ca olarii din Dăneşti să dea trei, cinci sau chiar zece vase pe unul plin cu cereale... In anii puterii populare, ţăranii din Dăneşti şi-au continuat meseria moştenită de la părinţii lor, olăritul n-a dispărut, dar şi-a îngustat exis­tenţa. Pe Ştefan Bod, Ştefan Antal şi alţi olari, cunoscuţi de mult în Dă­neşti, cu aproape un deceniu în urmă au început să-i ispitească şi să-i cheme pe aceşti artişti ai lutu­lui, ceramica. Această ispită a deve­nit faptă atunci cînd marea majori­tate a meseriaşilor din ţara noastră au început să lucreze în colectiv, adică în cooperativele meşteşugă­reşti. O asemenea secţie de muncă colectivă a luat fiinţă şi la Dăneşti. Cooperatorii ei? Aproape 40 de olari din localitate. Dar de cînd lu­crează în colectiv, nu li se mai spu­ne olarii din Dăneşti, ci iscusiţii ce­­ramişti. Valorificînd tradiţiile popu­lare moştenite, primind şi ajutorul unor artişti consacraţi în domeniul ceramicii, cei aproape o jumătate de sută de oameni din Dăneşti dau lutului astăzi alte folosinţe, alte sen­suri şi expresii. Din acelaşi pămînt milenar, de aceeaşi culoare ruginie, olarii de odinioară ce-şi schimbau ulcioarele pe mălai, sînt astăzi cera­­mişti cunoscuţi nu numai în ţară ci şi peste hotare. Măiestritele vase pentru flori, pahare şi farfurii, scru­miere şi ulcioare etc., sunt întîlnite în magazinele de artizanat din ora­şele patriei noastre, în oraşele din Danemarca şi Suedia, din Australia şi Japonia şi în alte magazine ale altor oraşe de pe glob... Locul de producţie al ceramişti­­lor din Dăneşti este o clădire din centrul urbei lor, cu spaţii mari şi multe, în care lutul să poată fi pre­gătit, să poată dospi, roţile să-şi poată desfăşura zborul circular, cup­toarele să ofere pămîntului căldura necesară. Fazele de lucru ale acestor obiecte de artă autentică şi naţio­nală se succed în felul următor. După ce coca de pămînt şi-a făcut „stagiul" de dospire (două zile), to­tul începe de la roata olarului, ac­ţionată acum nu de mîna omului, ca altădată, ci de caii-putere ai unui motor electric. Invîrtirea roţii obligă bulgărul de lut să se trans­forme în silueta sau pîntecoasa for­mă a vasului. Ceramiştii Grigore Csáki, Gál Francisc şi alţii conduc cu mîinile lor iscusite pămîntul, îl obligă să se transforme în piesele dorite de ei. Oricît de mari ar fi pretenţiile acestor meşteri din Dă­neşti, lutul se supune, el simte ta­lentul şi arta „stăpînilor" lui. După ce lutul a scăpat de vîrtejul roţilor, de ştiinţa degetelor, e lăsat un timp oarecare să se zbicească, să devină mai trainic, iar apoi trece prin alte mîini unde-şi primeşte un al doilea veşmînt artistic. Irina Gál, Emma Balázs, Irina Böjte, alte neveste şi fete din Dăneşti sau mai bine-zis cooperatoare, fac o a doua inter­venţie artistică — decoraţia florală, figurativă sau geometrică — în via­ţa obiectelor de lut. Urmează apoi uscarea completă, iar după aceea şlefuirea. Această operaţie se face la obiectele mai mari cu ajutorul unor strunguri speciale (inovaţia a­­parţine cooperatorilor), cele mai mici se şlefuiesc manual. Şi la a­­ceastă fază de lucru se cere multă sensibilitate şi fineţe, deoarece apă­sarea mai accentuată a hîrtiei de şmirghel pe suprafaţa obiectelor poate aduce scăderi calităţii deco­raţiei. Urmează o altă fază, o altă ope­raţie, sau după cum obişnuiesc să spună ceramiştii, o ultimă încercare a lutului. Ulcioarele, vazele şi paha­rele etc. trebuie să se „lupte" cu puterea focului, să-şi dovedească puritatea şi consistenţa, componen­ţii argilei să verifice obiectele de artă, să le facă impermeabile. Dar pînă cuptorarul Ladislau Böjte dă fiinţă cu băţul său de chibrit primei scîntei de foc, el trebuie să aşeze fiecare piesă într-un anume fel, ca ea să aibă echilibrul şi distanţa ab­solut necesare. Această aşezare pre­tinde şi ea o adevărată iscusinţă şi pricepere, simţ artistic. După aran­jarea migăloasă a zecilor de obiec­te sau a sutelor, dacă sînt mai mici, gura cuptorului se acoperă cu ace­laşi fel de pămînt. Acum totul e gata pentru a avea loc marele pro­ces caloric. Timp de 8 ore focul pornit încet şi ajungînd treptat la temperaturi de 800—900 de grade transmite lutului tărie, operaţii chi­mice, îi schimbă culoarea — într-un cuvînt îl transformă în ceramică neagră. Cînd obiectele scapă şi de această ultimă operaţie, cea mai hotărîtoare pentru trăinicia şi fru­museţea lor, ele capătă (aceasta de­pinde de mărimea şi forma lor) un anume sunet ce încîntă auzul... Şi acest sunet exprimă artă. Din mîinile, imaginaţia şi fantezia foştilor olari de altădată, ies astăzi adevărate obiecte de artă de dife­rite forme şi cu decoraţii ce impre­sionează. Cele cîteva piese, imorta­lizate de aparatul de fotografiat re­levă măiestria artistică a ceramiștilor din Dăneşti. C. CROITORU SE MAI ÎNTIMPLĂ ȘI AȘA:... CONFUZIE: Clientul: Iov, ospătar, socoteala! — Ce mare s-a făcut fratele tău! Ospătarul: Pardon șefule! Eu nu dau socoteală — Nu! Asta-i nevastă-mea!... nimănui... PROCESOMANUL: El, Madam Popescu, dacă încă o dată pisica d-tale mai trece prin fața apartamentu­lui meu, te dau în judecată! Scurt!... ECONOMIE: Clientul: Dar am adus 3 m! De ce costumul este aşa mic? Lucrătorul: Ştiţi, unitatea noastră este în între­cere pentru economii şi m-am gindit că... UN NOU VAN DYCK Timp îndelungat, un tablou din Muzeul Bruckenthal din Sibiu era anonim, adică nu se cunoştea au­torul său. Insă, după cercetări în­delungate, în cursul cărora au fost consultaţi şi specialişti din străină­tate, s-a stabilit că această operă îi aparţine celebrului pictor fla­mand Van Dyck (1841—1904). Este vorba despre un portret al lui Ca­rol I al Angliei şi al soţiei sale. Acesta e cel de-al treilea Van Dyck descoperit de cercetători în vechiul muzeu sibian, celelalte două reprezentînd: „Moartea Cleo­­patrei" şi „Cap de om bătrîn". MONUMENTE FUNERARE NEOLITICE La Cernica, nu departe de Bucu­reşti, arheologii au scos la iveală 24 de morminte, aparţinînd unui cimitir din epoca neolitică. Fapt curios, care-i conferă aces­tei descoperiri un caracter excep­ţional: fiecare mormînt cuprinde cîte o daltă de piatră, frumos lu­crată, așezată în mîinile mortului. Ce simbol se ascunde în dosul acestui obicei? — lată problema pe care, în ciuda timpului îndelun­gat scurs de la epoca neolitică, is­toricii o vor rezolva, fără îndoială. PEȘTERA DE OPAL In pofida faptului că denumirea ei ne face să ne gîndim la o po­veste cu zîne, peștera de opal există în realitate. Ea se găsește în Munții Harghitei. Pereții ei sînt formați în mare parte din opal translucid, care re­flectă faz­ele lanternelor electrice sub forma unei scîntei galbene­­verzui cu reflexe de­ aur şi­ argint. Incrustațiile gravate aici în cursul anilor de picăturile de apă dau acestei peșteri un aspect cu adevă­rat feeric. 3 „Reînvieri11 după milioane de ani încă din secolul al XVIII-lea s-a observat că unele organisme aflate în condiţii neprielnice vieţii trec în­tr-o stare de „moarte" aparentă. Acest fenomen, denumit anabio­­ză, este o stare specială în care pro­cesele vitale sunt puternic inhibate (reduse la un prag minim) sau chiar încetează, dar care o dată cu reapa­riţia condiţiilor favorabile, revin la normal. Dovezile acumulate pînă în pre­zent tind să demonstreze că ana­­bioza este un fenomen general şi constituie o verigă în legile vieţii. Durata maximă a anabiozei, con­statată experimental este de 5—6 ani, însă, în mod natural, anabioza poate dura mii și chiar sute de mi­lioane de ani. P. N. Kapterev, experimentînd în laboratoarele din regiunea Arctică a reușit să reînvieze microorganis­me care au petrecut o perioadă de­ anabioză evaluată la 30.000—40.000 de ani. Totodată, a stabilit că orga­nismele care au o cantitate neîn­semnată de apă pot rămîne în ana­bioză o perioadă nedefinită. Savanţii egipteni Muhammed Sa­­ied şi Izeddin Taha au descoperit în mumii care datează din epoca fa­raonilor un virus care, deşi în vîrstă de 2.000 de ani, este extrem de via­bil şi poate provoca inflamaţia căi­lor respiratorii. Interesante sunt şi rezultatele cer­cetărilor efectuate de Denis Nikitin, colaborator al Institutului de Mi­cro­­biologie din Moscova. Acest autor a descoperit în diverse probe de roci nişte corpuri mai mici decît microorganismele avînd diverse for­me ciudate (de umbrelă, stea etc.) şi prezentînd totuşi caractere de fiinţe vii, deşi încă necunoscute de ştiinţă. Recent, la Universitatea din Gie­sen (R.F.G.) au fost reînviate cîteva specii de bacterii fosile (Pseudo­monas halocrenaea, bacillus circu­­lans ş. a.) care s-au conservat timp de 320.000.000 de ani în zăcămin­tele de sare situate în contact cu apele termale de la staţiunea Bad Nauhaim. Anabioza evaluată la o perioadă de 350.000.000 de ani a fost recent descoperită de inginerul Nikolai Ciudinov de la Combinatul de po­tasiu din Berezniki. Microorganis­mele identificate în sărurile de po­tasiu au avut aceeaşi vîrstă ca şi să­rurile potasice în care erau conţi­nute şi au reînviat dacă acele săruri erau în stare de soluţie. Experien­ţele au fost efectuate la Institutul de Microbiologie al Academiei de Ştiinţe al U.R.S.S., respectîndu-se cu stricteţe cerinţele sterilităţii, ceea ce a exclus posibilitatea însă­­mînţării soluţiei cu microorganisme provenite din mediul exterior. Recent, savantul sovietic N. Su­dinov a descoperit în straturi geo­logice adînci de clorură de potasiu şi de magneziu imense colonii de alge galbene şi roşii care, deşi în vîrstă de 200.000.000—300.000.000 de ani, au reînviat dacă au fost pu­se în condiţii favorabile. In gheţurile din Antarctica, la a­­dîncimea de circa 30 de metri au fost descoperite bacterii a căror vîrstă este evaluată de glaceologi la 3.000 de ani şi care prin încălzire au fost readuse la viaţa obişnuită. Tot în gheţurile nesfîrşite ale Po­lului Sud s-au găsit ouăle unor va­rietăţi de crustacee păstrate intacte de mii de ani şi care, după ce au fost dezgheţate s-au dezvoltat nor­mal. Foarte recent, într-o fostă regiune deşertică din California care a fost acoperită de apă ca urmare a unei furtuni violente au început să mi­şune un soi de animale care sea­mănă cu trilobiţii (crustacee fosile din îndepărtatele ere geologice). Savanţii presupun că ouăle aces­tor crustacee s-au conservat în pă­­mîntul deşertic timp de 450.000.000 de ani iar apele lacului au favorizat dezvoltarea lor normală. Este important să menţionăm că înşişi aminoacizii („cărămizile" din care sînt alcătuite proteinele) se pot menţine timp de 20.000.000— 30.000.000 de ani fără modificări esenţiale. Pentru unii aminoacizi există în această privinţă dovezi certe. Aşadar, rezistenţa organisme­lor faţă de efectul anabiozei nu se rezumă la o serie de adaptări de protecţie (încetarea proceselor me­tabolice, oprirea creşterii şi dezvol­tării, încetarea excitabilităţii structu­rilor celulare, degajarea intensă de bioxid de carbon — de origine anaerobă — etc.). Starea de anabioză complexă sau parţială obţinută prin răcire creează importante avantaje în practica me­dicală (în special în chirurgie) şi pentru conservarea intactă a unor organisme. Cercetările asupra anabiozei au perspective şi consecinţe practicei încă nebănuite. dr. OCTAVIAN UDRIŞTE DESCOPERIREA EXISTENTEI MEZONILOR Savantul român Alexandru Proca (1897—1955), colaborator al mari­lor fizicieni Langevin, Marie Curie, Perrin şi Louis de Broghie, condu­cea într-un timp un seminar de fizică teoretică la Sorbona din Pa­ris. In activitatea sa ştiinţifică, un loc important ocupă cercetările funda­mentale asupra energiei nucleare, cercetări care s-au soldat cu des­coperirea teoretică a particulei ele­mentare numită mezon. Independent de fizicianul japo­nez Yukawa, dar concomitent cu el, savantul român a adus o contri­buție remarcabilă la studiul aces­tei laturi deosebit de importante a fizicii nucleare. AUTOMOBIL DE CURSE „TATRA-DELFIN" Constructorii cehoslovaci de au­tomobile au creat un nou tip de automobil de curse, care a primit denumirea „Tatra-Delfin". El a fost construit după proiectele cunoscu­tului concurent constructor şi auto­mobilist ing. Haidos. Şasiul este constituit dintr-o ra­mă de oţel. Ţevile din partea de jos a acestei rame sînt folosite drept conducte de ulei pentru mo­tor, care are 74 cp. Caroseria este confecţionată în întregime din ma­teriale armate cu fibre de plexi­­glas și cîntărește numai 16 kg. Noul automobil de curse dezvoltă în linie dreaptă o viteză de 218 km/h.

Next