Steaua Roşie, septembrie 1967 (Anul 18, nr. 205-230)
1967-09-16 / nr. 218
pe i(lpt(lmbri S sCUitwuC JCovacs — Cititorii noştri ar fi curioşi să afle care sînt începuturile dv. literare şi în ce mediu v-aţi format ca scriitor? — începuturile mele literare datează cam de prin anul 1928, cînd eram în clasa a VII-a la Liceul din Aiud. Aici exista un ziar intitulat Enyedi Újság (Foaia din Aiud) la care colaborau mulţi elevi ai liceului, în special din clasa a VIII-a. In acel an am trimis şi eu ziarului cîteva nuvele, care, spre bucuria mea, au apărut. Fiind născut la ţară, cunoscînd realitatea economică şi socială a satului ardelean de după primul război mondial, am simţit nevoia să aştern pe hîrtie tot ceea ce văzusem eu în satul natal, sau trăisem. Frămîntările care au urmat mai apoi, datorate crizei economice începuturilor de fascizare a ţării, m-au determinat şi mai mult să fiu alături de cei mulţi şi să le apăr interesele în presă sau în lucrările mele literare. Fiind student la Universitatea din Cluj am avut prilejul să vin în contact cu activitatea organizaţiei MADOSZ şi să activez la ziarul Ellenzék, motiv pentru care am fost exclus din universitate şi am plecat la Braşov unde am fost angajat la ziarul „Brassói Lapok"*. Dar în scurt timp am fost dat afară și de acolo, pentru că am colaborat la ziarul Népakarat (Voința poporului). Fiind lipsit de mijloace materiale m-am întors în comuna natală. Trei sate, de lîngă Sîngeorgiu de Pădure, unde am stat pînă în 1937, cînd ar fi venit la Tîrgu-Mureş. — In ce măsură evenimentele pe care le-aţi trăit, mediul înconjurător şi-au găsit oglindire în opera dv.? — Eu cred că un scriitor trebuie să scrie numai ceea ce cunoaşte. Realitatea înconjurătoare este pentru noi o sursă inepuizabilă de inspiraţie, care dă vitalitate şi trăinicie unei opere literare. Consider că fiecare artist ajuns la vîrsta maturităţii va găsi nenumărate aspecte de viaţă care să-i poată servi ca material factic şi identic în opera sa. Toate capodoperele, chiar dacă nu au pornit de la un anumit fapt, sînt în acelaşi timp şi documente de mare însemnătate ale timpului, tocmai pentru că vorbesc despre o anumită stare de lucruri, caracteristice epocii respective. Ce documente mai grăitoare despre ce a fost înainte la noi îţi trebuie decît operele lui Caragiale, Sadoveanu sau Liviu Rebreanu. Un scriitor mare nu poate să nu ţină cont de realitate. Alexei Tolstoi a fost moşier, cu toate acestea a scris despre masele asuprite, pentru că a avut o viziune realistă asupra vieţii. După ce am publicat romanul „Cu ghearele şi cu dinţii", cineva din comuna Ghindari mi-a spus, foarte supărat, că l-a recunoscut pe un om din satul lui în roman, dar de ce a apărut cu numele schimbat. Pe el nu o cheamă aşa. La fel s-a întîmplat şi după apariţia romanului „Comoara Cristofilor“, cînd cineva mi-a mărturisit că a găsit pe mulţi săteni din satul lui în roman, cu foarte multe întîmplări, dar nu ştie cine este personajul principal, Katy. Fireşte, ce bucurie pentru un scriitor poate fi mai mare decît aceea ca oameni pe care nu i-a întîlnit niciodată, să fie recunoscuţi sau să se recunoască în romanele sale ! Cîţi oameni, nu numai de cei care i-au servit ca model, nu s-au recunoscut în nemuritoarele romane ale lui Liviu Rebreanu ! — Aţi pomenit şi mai adineaori de numele lui Liviu Rebreanu. E scriitorul dv. preferat? — Da, într-adevăr. II admir pe acest titan al literelor româneşti, tocmai pentru că a fost un mare realist. Admir de asemenea arhitectonica de monolit a romanelor sale, cum puţine există în literatura universală, îmi place farmecul scrierilor lui Panait Istrati şi păstrez cu vie emoţie amintirea frumoasă a lui Móricz Zsigmond, pe care am avut fericirea să-l cunosc personal. — La noi literatura are o tradiţie veche, dusă din generaţie în generaţie de mulţi scriitori de mare talent, care au îmbogăţit-o cu noi valori. Cum credeţi că trebuie folosită această tradiţie şi care este rolul inovaţiei în literatura noastră nouă? — Tradiţia în oricare domeniu al artei şi mai mult în literatură, este un element hotărîtor. Fără tradiţie este de neconceput însăşi existenţa culturii noastre socialiste. Nime nu s-a născut din pustiu. Epoca socialistă continuă tradiţiile revoluţionare cele mai frumoase ale trecutului, ale luptei pentru libertate, contra sărăciei şi asupririi sociale, după cum literatura noastră nouă îşi trage seva din limba dăltuită cu meşteşug de clasicii noştri. De pildă, poezia : ce ar însemna ea astăzi fără contribuţia lui Eminescu, Coşbuc, Goga sau Arghezi ? Dar, e limpede, astăzi nimeni nu scrie ca ei. Fiecare scriitor intră în literatură cu o anumită personalitate, care este cu totul alta decît a înaintaşilor. — Vă referiţi probabil la originalitatea artistului. — Da, desigur, la originalitatea care derivă din însăşi structura lui sufletească, din experienţa lui de viaţă. Ce mult s-a scris, de exemplu, despre dragoste şi totuşi ce diferit s-a scris. Nimic nu este nou sub soare şi totuşi fiecare aduce ceva nou. Bineînţeles, mă refer la adevăraţii scriitori, pentru că mai sînt şi dintre aceia care vrînd neapărat să fie originali se pierd în tot felul de exerciţii sterile care nu aduc nici un folos literaturii. — Ce proiecte aveţi? — Lucrez de mai multă vreme la un roman de largă respiraţie intitulat „Grenada moartă" a cărui acţiune se petrece între anii 1952—1963 şi urmăresc transformările petrecute în conştiinţa oamenilor în acest interval de timp. Romanul va fi gata pînă la sfîrşitul acestui an. Concomitent lucrez la cîteva note de drum din Moldova, în urma unei vizite pe care am făcut-o de curînd. Şi, în sfîrşit, întrucît îmi apare ediţia de „opere complete1", îmi revizuiesc scrierile anterioare, cărora vreau să le dau o formă definitivă, înainte de a le încredinţa tiparului. Interviu realizat de ION CIURDARU „Oameni. Cercetătorului pasionat al artei secolului nostru i se deschide în faţă o panoramă dintr-o complexitate de curente, stiluri şi personalităţi ce pot uneori debuta prin îndrăzneală, dar oricîte himere ar putea să însemne la un moment dat, ele rămîn etape integrate într-o spirală spirituală şi socială evolutivă. Există întotdeauna un precursor, aşa cum natura a fost primul pentru desenatorul primitiv de bizoni în peşterile comunei primitive, dar mai files există o perpetuă tendinţă devenită ardoare de căuta mereu esenţa menită să duca arta pe o treaptă superioară, aidoma civilizaţiei ce o generează. Cineva poate să nu înțeleagă arta lui Braque sau Ferdinand Leger, poate rămîne insensibil la armonia lui Boulez, Messian, poate rîde în hohote de modul dadaist de a crea opere de artă, dar va trebui să constate că nu există pictură modernă fără scandalosul „Dejun pe iarbă"* a lui Manet, iar Manet la rîndul său e „dator vindut*" picturii spaniole. Există o continuă înlănţuire, o urmare firească a unui alt experiment artistic, toate menite să perfecţioneze arta, să descopere noi planuri ale cunoaşterii. Se înşeală aceia care consideră arta secolului XX, sau unele manifestări ale ei, drept neînţelese (mă gîndesc la acţiunile pozitive), uită aceia că de la baladele lui Schiller, drama nefericitului rege Lear, sonatele lui Beethoven, omenirea a străbătut un drum al afirmării sale, o cale ce a însemnat tot atîtea căutări, reuşite sau deziluzii. Realizările acelea au rămas bunuri cîştigate dar nu modele de copiat. Cum ar arăta lumea noastră într-o epopee homerică ? Un conţinut nou cere o formă nouă ! Din păcate nu întotdeauna degustătorul de artă a căutat să străbată drumul ce l-a dus pe creatorul de artă la realizarea sa. Dacă în domeniul transporturilor pentru toată lumea este clar principiul de funcţionare a căruţei, nu se poate concepe ca în epoca atomică înţelegerea să se limiteze la acest principiu. Situaţia e identică în artă. Cine îşi închipuie că străbunicii noştri au aplaudat din prima zi ceea ce pentru noi înseamnă monumente ale artei universale, se înşeală; a existat o vreme cînd a trebuit să depui un efort ca să înţelegi principiul funcţionării căruţei ! Arta cere pregătire, ea este un imbold spre cunoaştere, întotdeauna înţelegerea ei a solicitat acest lucru, ea nu este blinda pisică ce poate fi pusă pe genunchi în orele de plictiseală, ci o latură indispensabilă a omului format pe principiile noastre, ale lumii noastre. Trebuie străbătut drumul artistic de la copia (perfectă) fotografică, la cel al creaţiei văzută ca un univers nou, pornit din lumea noastră. Artistul secolului XX este un creator lucid, un descoperitor complex, aplecat cinstit asupra lumii, spre a zidi prin mijloacele artei o alta. Baudelaire enunţa cuvîntul „simbol1*, mai tîrziu, prin activitatea creatorilor din jurul ASTA revistei „Mercure de France", dornici de-a smulge arta de retorica parnasiană şi romantică, de a o duce mai departe, simbolul a devenit — simbolism. Monet picta un răsărit de soare fără atelier, totul cît mai aproape de esenţa vieţii, tabloul l-a denumit simplu, „Impresion“. Toţi pictorii ce au utilizat această metodă au fost anatemizaţi la vremea lor drept „impresionişti", dispreţuiţi de arta tradiţională şi neadmişi în saloanele oficiale. Dar atît ei cît şi simboliştii au însemnat un pas înainte şi azi arta pare de neconceput fără ei. Mai tîrziu Apollinnaire scria „Alcoolurile1*, Picasso picta „Fecioarele din Avignon", Franz Kazka în stradelele Pragăi concepea „Procesul“ iar poeţii, copii teribili dintotdeauna „mureau eroic" în săbiile dadaismului, futurismului etc. Experienţe, experienţe, experienţe... „Oameni, ani, viaţă". Astfel îşi intitulase memoriile regretatul Ilya Ehrenburg, carte apărută recent la noi, cu prilejul a 50 de ani de la Marea Revoluţie din Octombrie. Totul era menit să descifreze în efervescenţa creatoare a acestui secol filonul de aur ce-a dus şi duce la afirmarea artei moderne specifice unei lumi pornite să-şi zidească mitul în aluminiu, beton şi sticlă. Ehrenburg, component al cercului „Rotonde", lasă un document literar, elaborat de un ochi atent şi receptiv nu numai la căutările nefericitului Mondi, ci şi la aportul indiscutabil ale şcolii olandeze sau veneţiene în pictură. Picasso, Chagall, Essenin, Blok, Maiakovski, Alexei Tolstoi, Apollinnaire, Max Jakob, Riviera şi mai presus de toţi şi peste tot marea revoluţie rusă, iată fundamentul acestui secol, a lumii şi a artei sale. Totul este conceput pentru înţelegerea timpului său şi redarea lui cu un specific propriu. S-ar putea să greşeşti, dar în artă greşeală înseamnă cunoaştere şi nu întotdeauna aplauzele pot veni dintr-o dată. Brâncuşi obişnuia să şlefuiască piatra pînă la disperarea pietrei ! Enescu definea arta secolului nostru ca o artă avînd drept scop de-a duce la mai bine şi chiar dacă Zola a fost şi un scriitor militant, abia secolul nostru l-a transformat pe artist în judecător militant. Să nu uităm că Jean Paul Sartre a prezidat Tribunalul internaţional menit să judece crimele de război făptuite de americani în Vietnam. Dadaismul a însemnat o revoltă împotriva războiului prim, o reacţie estetică împotriva unei civilizaţii finite, cea burgheză. Expresionismul a ancorat în revoltă socială, în protest, iar arta socialistă a devenit expresia lumii noi. Drumul de la Giorgioni la Kokoschka şi de aici la porumbelul lui Picasso e într-un fel calea civilizaţiei noastre spre eliberarea socială şi estetică. Există desigur o sumedenie de rateuri, de aberaţii şi eşecuri, dar ce s-ar fi ales din bravul Don Quijotte dacă în locul morilor de vînt ar fi întîlnit cavaleri adevăraţi ? N-am fi auzit niciodată de el și nici de neprihănita Dulcinee din Toboso. ROMULUS GUGA SECOLULUI r .v .' ■- Lunile toamnei, ale belşugului, deschid o perspectivă vastă şi ariei tematice a activităţii cultural-educative şi artistice de masă. In aceste luni ale bilanţurilor pe ogoare, potrivit unor obiceiuri ale noastre moştenite încă din străbuni, cu mic cu mare, ne dăm mina, spre a cînta hărnicia oamenilor, hambarele pline. Pentru a sărbători așa cum se cuvine toamna — anotimpul tuturor împlinirilor — partidul și guvernul nostru au instituit chiar o zi anume, denumită, atît de cuprinzător: „ZIUA RECOLTEI“. Această sărbătoare, prilej de trecere în revistă a succeselor agriculturii socialiste, obţinute de toţi lucrătorii ogoarelor, în sporirea producţiei vegetale şi animale, în dezvoltarea socialculturală a satelor, va fi şi în regiunea noastră o zi a bucuriei şi petrecerii, a cîntecului şi jocului, prilej de afirmare a artei populare, a obiceiurilor. Sărbătoarea recoltei de la 1 octombrie 1967, în regiunea noastră — ne spuneau tovarăşii Szöcs Bela, vicepreşedinte la Uniunea regională a C.A.P., şi Ioan Kapus, secretar al Comisiei regionale pentru răspîndirea cunoştinţelor cultural-ştiinţifice — va fi o trecere în revistă a succeselor obţinute in activitatea economică-organizatorică a cooperativelor agricole de producţie, a unităţilor agricole de stat. Evidenţierea brigăzilor care au obţinut cele mai frumoase realizări în producţia vegetală şi animală (cu acest prilej se vor înmîna titlurile, steagurile şi diplomele stabilite pentru obţinerea celor mai bune rezultate in cultura griului pe regiune şi raion), vor prilejui clipe de mari satisfacţii şi emoţii, la care îşi vor da concursul şi iscusiţii artişti amatori de la oraşe şi sate. Cu prilejul „ZILEI RECOLTEI“, comitetele regional şi raionale pentru cultură şi artă, în colaborare cu organizaţiile de tineret, sportive, sindicale şi organizaţiile de femei vor organiza manifestări cultural-artistice şi sportive de o mare amploare şi de ţinută inspirate din bogatul folclor şi tradiţiile locale. Concursurile cu premii, pentru cel mai bun cîntăreţ, cel mai bun dansator, cel mai frumos costum popular, au darul de a impulsiona spiritul artiştilor amatori. In localităţile rurale, potrivit specificului local se vor organiza hore, jocuri distractive şi sportive, baluri. Expoziţiile de artă populară, de cărţi, ciclurile de filme artistice româneşti şi documentare ce se vor prezenta cu acest prilej, expoziţiile agricole ca şi expoziţiiletîrguri, vor completa imaginea belşugului şi a bucuriei. In oraşul Tg.-Mureş, în oraşele de reşedinţă raionale vor fi amenajate expoziţii-tîrguri cu produsele agricole din această toamnă, prilej de a îmbunătăţi aprovizionarea populaţiei, prin valorificarea unor însemnate cantităţi de legume şi fructe, iar pe estrade special amenajate îşi vor da întîlnire formaţii artistice de amatori şi profesioniste, care vor completa tabloul autumnal al pieţelor şi parcurilor împresurate de chioşcuri, tonete şi mustării ademenitoare. Pe estradeie acestei toamne îşi dau întîlnire şi alte manifestări cultural-artistice în care sînt cuprinşi amatorii din regiunea noastră. Bunăoară, la sărbătoarea cîntecului de la Ceuaş (7—8 octombrie a. c.), cînd se vor sărbători 130 de ani de la aniversarea vestitului cor mixt din această comună, vor participa corul Ansamblului de stat de cîntece şi jocuri din Tg.-Mureş, vestita echipă de dansuri a fetelor de la Căpilna, corul căminului cultural din Ditrău — şi această formaţie împlineşte respectabila vîrstă de 100 de ani — grupul vocal al căminului cultural din Laslăul Mare, solişti vocali şi instrumentişti. Bineînţeles, gazdele vor onora ziua „medaliilor“ printr-un concert coral de ţinută. Aceeaşi agendă culturală a toamnei înscrie la loc de cinste lăudabila iniţiativă a sărbătoririi, pentru prima dată pe valea vestitelor vinuri româneşti — Timare — a culesului de vii. Jidveiul, acest amfiteatru uriaş al grădinilor semiramidei este ales ca loc de intilnire al culegătorilor. Se intenţionează a se realiza o manifestare în care să se împletească întregul ritual strămoşesc al culesului de vii, cu tot acel alai de bucurii, de la copii la bătrini. Spre sfîrşitul toamnei, in noiembrie, câştigătorii fazei regionale a celui de-al VIII-lea concurs al formaţiilor de artişti amatori de la oraşe şi sate, echipele de coruri, orchestrele, fanfarele, brigăzile artistice de agitaţie, ansamblurile folclorice, formaţiile de dansuri, soliştii instrumentişti şi vocali îşi vor da întîlnire pe estrada interregională de la Braşov. Cei mai buni dintre buni, alături de celelalte formaţii fruntaşe ,din, ţară., vor reprezenta regiunea noastră pe scena finală a concursului de la Bucureşti din decembrie, sărbătorind, cu întregul nostru popor, douăzeci de ani de la crearea Republicii Socialiste România. Bogată toamnă culturală ! ATANASIE POPA ESTRADELE TOAMNEI • „ZIUA RECOLTEI" — PRILEJ DE TRECERE ÎN REVISTA A SUCCESELOR Agriculturii, de dezvoltare social culturala a satului • festivităţi LA CEUAŞ: 130 DE ANI DE LA ANIVERSAREA CORULUI • PE TÎRNAVA MICA , SARBATOAREA STRUGURILOR • CELE MAI BUNE FORMAŢII CULTURAL-ARTISTICE DIN REGIUNE VOR PARTICIPA LA FAZA INTERREGIONALA AL CELUI DE AL VIII LEA CONCURS. Corul din Grebeniş care, alături de formaţia din Ceuaş s-a clasat pe locul I la faza regională a celui de-al VIII-lea concurs. Cum orice lemn din codru visează raza soarelui, Şi salcia pletoasă luciul sticlos al apei Aşa visat-am să culeg din cer Ca pe nişte mere, stelele. Şi cu coşul plin şi greu în spate S-o pornesc spre tîrg, pe înnoptate, Iar în zorii zilei, către soare Eu să strig: „La stele de vînzare"! Şi să tot vînd din zori pînă-n apus Stele cu corn în jos şi corn în sus, Pe fundul coşului să mai rămînă-o stea Oricît de mică, dar să fie-a mea. SERAFIM DUICU Incze Ştefan: STRADĂ DIN VOINICENI 9 STEAUA ROȘIE PAGINA 3 PERSPECTIVE In proaspete poeme, adesea-n nişte porturi Din lucruri am cules grămezi de frumuseţe; Cum toate-aveau ecou de păsări şi corole In văile din vorbe fierbeau de tinereţe. Prin porturile-acestea pierdute în poem, Drumeţii-au să se plimbe cînd tînăra tăcere Vreo spuză-şi varsă-n ei ca aerul de fină Şi-n ‘naltele-mi corăbii le-oi da cîte-o-ncăpere. Cindva, vreun călător cu grijă va simţi A visurilor mele margine aprinsă Pierdută-n limpezimea vorbei ce pluteşte Asemeni unor nuferi pe-o apă necuprinsă Şi-al gîndului ostrov mereu o să vibreze De marile beţii din flacăra culorii. In porturile-acestea din cântecele mele Pe năvi vor încărca tîrziu navigatorii întinderi din a noastră dragoste de viaţă Şi-al vremii-ocean de ei prelung o să răsune Şi-nalte-i vor străbate sonorele amieze Cînd lebedele verii-n jur o să se-adune. O, voi, corăbieri, ca sălciile-n văi De tineri şi de buni, cindva să nu se piardă Căldura-aceasta dulce din prietenu-mi poem, Cînd ceţuri îl vor prinde-n vreo polară radă! ION APOSTOL POPESCU