Steaua Roşie, septembrie 1967 (Anul 18, nr. 205-230)

1967-09-16 / nr. 218

pe i(lpt(lmb­ri S sCUitwuC JCovacs — Cititorii noştri ar fi curioşi să afle care sînt începuturile dv. literare şi în ce mediu v-aţi for­mat ca scriitor? — începuturile mele literare datează cam de prin anul 1928, cînd eram în clasa a VII-a la Li­ceul din Aiud. Aici exista un ziar intitulat Enyedi Újság (Foaia din Aiud) la care colaborau mulţi e­­levi ai liceului, în special din cla­sa a VIII-a. In acel an am trimis şi eu ziarului cîteva nuvele, care, spre bucuria mea, au apărut. Fiind născut la ţară, cunoscînd realitatea economică şi socială a satului ardelean de după primul război mondial, am simţit nevoia să aştern pe hîrtie tot ceea ce vă­zusem eu în satul natal, sau trăi­sem. Frămîntările care au urmat mai apoi, datorate crizei economi­ce începuturilor de fascizare a ţă­rii, m-au determinat şi mai mult să fiu alături de cei mulţi şi să le apăr interesele în presă sau în lu­crările mele literare. Fiind stu­dent la Universitatea din Cluj am avut prilejul să vin în contact cu activitatea organizaţiei MADOSZ şi să activez la ziarul Ellenzék, motiv pentru care am fost exclus din universitate şi am plecat la Braşov unde am fost angajat la ziarul „Brassói Lapok"*. Dar în scurt timp am fost dat afară și de acolo, pentru că am colaborat la ziarul Népakarat (Voința po­porului). Fiind lipsit de mijloace materiale m-am întors în comuna natală. Trei sate, de lîngă Sîn­­georgiu de Pădure, unde am stat pînă în 1937, cînd ar fi venit la Tîrgu-Mureş. — In ce măsură evenimentele pe care le-aţi trăit, mediul în­conjurător şi-au găsit oglindire în opera dv.? — Eu cred că un scriitor trebu­ie să scrie numai ceea ce cunoaş­te. Realitatea înconjurătoare es­te pentru noi o sursă inepuiza­bilă de inspiraţie, care dă vitalita­te şi trăinicie unei opere literare. Consider că fiecare artist ajuns la vîrsta maturităţii va găsi ne­numărate aspecte de viaţă care să-i poată servi ca material factic şi identic în opera sa. Toate capo­doperele, chiar dacă nu au pornit de la un anumit fapt, sînt în ace­laşi timp şi documente de mare însemnătate ale timpului, tocmai pentru că vorbesc despre o anu­mită stare de lucruri, caracteristi­ce epocii respective. Ce documente mai grăitoare despre ce a fost înainte la noi îţi trebuie decît operele lui Caragia­­le, Sadoveanu sau Liviu Rebrea­­nu. Un scriitor mare nu poate să nu ţină cont de realitate. Alexei Tolstoi a fost moşier, cu toate a­­cestea a scris despre masele asu­prite, pentru că a avut o viziune realistă asupra vieţii. După ce am publicat romanul „Cu ghearele şi cu dinţii", cineva din comuna Ghindari mi-a spus, foarte supărat, că l-a recunoscut pe un om din satul lui în roman, dar de ce a apărut cu numele schimbat. Pe el nu o cheamă aşa. La fel s-a întîmplat şi după apa­riţia romanului „Comoara Cristo­­filor“, cînd cineva mi-a mărturisit că a găsit pe mulţi săteni din sa­tul lui în roman, cu foarte multe întîmplări, dar nu ştie cine este personajul principal, Katy. Fireş­te, ce bucurie pentru un scriitor poate fi mai mare decît aceea ca oameni pe care nu i-a întîlnit niciodată, să fie recunoscuţi sau să se recunoască în romanele sa­le ! Cîţi oameni, nu numai de cei care i-au servit ca model, nu s-au recunoscut în nemuritoarele ro­mane ale lui Liviu Rebreanu ! — Aţi pomenit şi mai adineaori de numele lui Liviu Rebreanu. E scriitorul dv. preferat? — Da, într-adevăr. II admir pe acest titan al literelor româneşti, tocmai pentru că a fost un mare realist. Admir de asemenea arhi­tectonica de monolit a romanelor sale, cum puţine există în litera­tura universală, îmi place farme­cul scrierilor lui Panait Istrati şi păstrez cu vie emoţie amintirea frumoasă a lui Móricz Zsigmond, pe care am avut fericirea să-l cu­nosc personal. — La noi literatura are o tra­diţie veche, dusă din generaţie în generaţie de mulţi scriitori de mare talent, care au îmbogăţit-o cu noi valori. Cum credeţi că trebuie folosită această tradiţie şi care este rolul inovaţiei în li­teratura noastră nouă? — Tradiţia în oricare domeniu­­ al artei şi mai mult în literatură, este un element hotărîtor. Fără tradiţie este de neconceput însăşi existenţa culturii noastre socialis­te. Nime nu s-a născut din pustiu. Epoca socialistă continuă tradiţiile revoluţionare cele mai frumoase ale trecutului, ale luptei pentru libertate, contra sărăciei şi asupri­rii sociale, după cum literatura noastră nouă îşi trage seva din limba dăltuită cu meşteşug de cla­sicii noştri. De pildă, poezia : ce ar însemna ea astăzi fără contri­buţia lui Eminescu, Coşbuc, Goga sau Arghezi ? Dar, e limpede, as­tăzi nimeni nu scrie ca ei. Fieca­re scriitor intră în literatură cu o anumită personalitate, care este cu totul alta decît a înaintaşilor. — Vă referiţi probabil la ori­ginalitatea artistului. — Da, desigur, la originalitatea care derivă din însăşi structura lui sufletească, din experienţa lui de viaţă. Ce mult s-a scris, de e­­xemplu, despre dragoste şi totuşi ce diferit s-a scris. Nimic nu este nou sub soare şi totuşi fiecare a­­duce ceva nou. Bineînţeles, mă re­fer la adevăraţii scriitori, pentru că mai sînt şi dintre aceia care vrînd neapărat să fie originali se pierd în tot felul de exerciţii sterile care nu aduc nici un folos literaturii. — Ce proiecte aveţi? — Lucrez de mai multă vreme la un roman de largă respiraţie intitulat „Grenada moartă" a că­rui acţiune se petrece între anii 1952­—1963 şi urmăresc transfor­mările petrecute în conştiinţa oa­menilor în acest interval de timp. Romanul va fi gata pînă la sfîr­­şitul acestui an. Concomitent lu­crez la cîteva note de drum din Moldova, în urma unei vizite pe care am făcut-o de curînd. Şi, în sfîrşit, întrucît îmi apare ediţia de „opere complete1", îmi revizuiesc scrierile anterioare, cărora vreau să le dau o formă definitivă, îna­inte de a le încredinţa tiparului. Interviu realizat de ION CIURDARU „Oameni. Cercetătorului pasionat al ar­tei secolului nostru i se deschi­de în faţă o panoramă dintr-o complexitate de curente, stiluri şi personalităţi ce pot uneori debuta prin îndrăzneală,­ dar oricîte himere ar putea să în­semne la un moment dat, ele rămîn etape integrate într-o spirală spirituală şi socială e­­volutivă. Există întotdeauna un pre­cursor, aşa cum natura a fost primul pentru desenatorul pri­mitiv de bizoni în peşterile comunei primitive, dar mai fi­les există o perpetuă tendinţă devenită ardoare de căuta mereu esenţa menită să duca arta pe o treaptă superioară, aidoma civilizaţiei ce o gene­rează. Cineva poate să nu înțelea­gă arta lui Braque sau Ferdi­nand Leger, poate rămîne in­sensibil la armonia lui Boulez, Messian, poate rîde în hohote de modul dadaist de a crea o­­pere de artă, dar va trebui să constate că nu există pictură modernă fără scandalosul „De­jun pe iarbă"* a lui Manet, iar Manet la rîndul său e „dator vindut*" picturii spaniole. Există o continuă înlănţuire, o urmare firească a unui alt experiment artistic, toate me­nite să perfecţioneze arta, să descopere noi planuri ale cu­noaşterii. Se înşeală aceia care consideră arta secolului XX, sau unele manifestări ale ei, drept neînţelese (mă gîndesc la acţiunile pozitive), uită aceia că de la baladele lui Schiller, drama nefericitului rege Lear, sonatele lui Beethoven, omeni­rea a străbătut un drum al a­­firmării sale, o cale ce a în­semnat tot atîtea căutări, reu­şite sau deziluzii. Realizările a­­celea au rămas bunuri cîştigate dar nu modele de copiat. Cum ar arăta lumea noastră într-o epopee homerică ? Un conţinut nou cere o formă nouă ! Din păcate nu întotdeauna degustătorul de artă a căutat să străbată drumul ce l-a dus pe creato­rul de artă la realizarea sa. Dacă în domeniul transpor­turilor pentru toată lumea este clar principiul de funcţionare a căruţei, nu se poate concepe ca în epoca atomică înţelegerea să se limiteze la acest principiu. Situaţia e identică în artă. Cine îşi închipuie că străbuni­cii noştri au aplaudat din prima zi ceea ce pentru noi înseamnă monumente ale artei universale, se înşeală; a existat o vreme cînd a trebuit să depui un efort ca să înţelegi principiul funcţionării căruţei ! Arta cere pregătire, ea este un imbold spre cunoaştere, în­totdeauna înţelegerea ei a soli­citat acest lucru, ea nu este blinda pisică ce poate fi pusă pe genunchi în orele de plicti­seală, ci o latură indispensabilă a omului format pe principiile noastre, ale lumii noastre. Trebuie străbătut drumul ar­tistic de la copia (perfectă) fo­­­tografică, la cel al creaţiei vă­zută ca un univers nou, pornit din lumea noastră. Artistul se­colului XX este un creator lu­cid, un descoperitor complex, aplecat cinstit asupra lumii, spre a zidi prin mijloacele artei o alta. Baudelaire enunţa cuvîntul „simbol1*, mai tîrziu, prin ac­tivitatea creatorilor din jurul A­STA revistei „Mercure de France", dornici de-a smulge arta de re­torica parnasiană şi romantică, de a o duce mai departe, sim­bolul a devenit — simbolism. Monet picta un răsărit de soa­re fără atelier, totul cît mai a­proape de esenţa vieţii, tabloul l-a denumit simplu, „Impre­­sion“. Toţi pictorii ce au utili­zat această metodă au fost ana­temizaţi la vremea lor drept „impresionişti", dispreţuiţi de arta tradiţională şi neadmişi în saloanele oficiale. Dar atît ei cît şi simboliştii au însemnat un pas înainte şi azi arta pare de neconceput fă­ră ei. Mai tîrziu Apollinnaire scria „Alcoolurile1*, Picasso picta „Fecioarele din Avignon", Franz Kaz­­ka în stradelele Pra­­găi concepea „Proce­sul“ iar poeţii, copii teribili dintotdeauna „mureau eroic" în să­biile dadaismului, fu­turismului etc. Experienţe, expe­rienţe, experienţe... „Oameni, ani, viaţă". Astfel îşi intitulase memorii­le regretatul Ilya Ehrenburg, carte apărută recent la noi, cu prilejul a 50 de ani de la Marea Revoluţie din Octom­brie. Totul era menit să descifreze în efervescenţa creatoare a a­­cestui secol filonul de aur ce-a dus şi duce la afirmarea artei moderne specifice unei lumi pornite să-şi zidească mitul în aluminiu, beton şi sticlă. Ehrenburg, component al cercului „Rotonde", lasă un do­cument literar, elaborat de un ochi atent şi receptiv nu numai la căutările nefericitului Mon­­di, ci şi la aportul indiscutabil ale şcolii olandeze sau veneţie­­ne în pictură. Picasso, Chagall, Essenin, Blok, Maiakovski, Alexei Tol­stoi, Apollinnaire, Max Jakob, Riviera şi mai presus de toţi şi peste tot marea revoluţie rusă, iată fundamentul acestui secol, a lumii şi a artei sale. Totul este conceput pentru înţelegerea timpului său şi re­darea lui cu un specific pro­priu. S-ar putea să greşeşti, dar în artă greşeală înseamnă cu­noaştere şi nu întotdeauna a­­plauzele pot veni dintr-o dată. Brâncuşi obişnuia să şlefuiască piatra pînă la disperarea pie­trei ! Enescu definea arta secolului nostru ca o artă avînd drept scop de-a duce la mai bine şi chiar dacă Zola a fost şi un scriitor militant, abia secolul nostru l-a transformat pe artist în judecător militant. Să nu ui­tăm că Jean Paul Sartre a pre­zidat Tribunalul internaţional menit să judece crimele de răz­boi făptuite de americani în Vietnam. Dadaismul a însemnat o re­voltă împotriva războiului prim, o reacţie estetică împo­triva unei civilizaţii finite, cea burgheză. Expresionismul a an­corat în revoltă socială, în pro­test, iar arta socialistă a deve­nit expresia lumii noi. Drumul de la Giorgioni la Kokoschka şi de aici la porum­belul lui Picasso e într-un fel calea civilizaţiei noastre spre eliberarea socială şi estetică. Există desigur o sumedenie de rateuri, de aberaţii şi e­­şecuri, dar ce s-ar fi ales din bravul Don Quijotte dacă în locul morilor de vînt ar fi în­tîlnit cavaleri adevăraţi ? N-am fi auzit niciodată de el și nici de neprihănita Dulci­nee din Toboso. ROMULUS GUGA SECOLULUI r .v .' ■- L­unile toamnei, ale bel­şugului, deschid o per­spectivă vastă şi ariei tematice a activităţii cultural-educative şi artistice de masă. In aceste luni ale bi­lanţurilor pe ogoare, potrivit unor obiceiuri ale noastre moş­tenite încă din străbuni, cu mic cu mare, ne dăm mina, spre a cînta hărnicia oameni­lor, hambarele pline. Pentru a sărbători așa cum se cuvine toamna — anotimpul tuturor împlinirilor — partidul și gu­vernul nostru au instituit chiar o zi anume, denumită, atît de cuprinzător: „ZIUA RECOL­TEI“. Această sărbătoare, prilej de trecere în revistă a succeselor agriculturii socialiste, obţinute de toţi lucrătorii ogoarelor, în sporirea producţiei vegetale şi animale, în dezvoltarea social­­culturală a satelor, va fi şi în regiunea noastră o zi a bucu­riei şi petrecerii, a cîntecului şi jocului, prilej de afirmare a artei populare, a obiceiurilor. Sărbătoarea recoltei de la 1 octombrie 1967, în regiunea noastră — ne spuneau tovarăşii Szöcs Bela, vicepreşedinte la Uniunea regională a C.A.P., şi Ioan Kapus, secretar al Comi­siei regionale pentru răspîndi­­rea cunoştinţelor cultural-ştiin­ţifice — va fi o trecere în re­vistă a succeselor obţinute in activitatea economică-organiza­­torică a cooperativelor agricole de producţie, a unităţilor agri­cole de stat. Evidenţierea bri­găzilor care au obţinut cele mai frumoase realizări în pro­ducţia vegetală şi animală (cu acest prilej se vor înmîna titlu­rile, steagurile şi diplomele sta­bilite pentru obţinerea celor mai bune rezultate in cultura griului pe regiune şi raion), vor prilejui clipe de mari satisfac­ţii şi emoţii, la care îşi vor da concursul şi iscusiţii artişti a­­matori de la oraşe şi sate. Cu prilejul „ZILEI RECOLTEI“, comitetele regional şi raionale pentru cultură şi artă, în cola­borare cu organizaţiile de tine­ret, sportive, sindicale şi orga­nizaţiile de femei vor organiza manifestări cultural-artistice şi sportive de o mare amploare şi de ţinu­tă inspirate din bogatul folclor şi tradiţiile locale. Con­cursurile cu premii, pentru cel mai bun cîntăreţ, cel mai bun dansator, cel mai frumos cos­tum popular, au darul de a impulsiona spiritul artiştilor a­­matori. In localităţile rurale, potrivit specificului local se vor orga­niza hore, jocuri distractive şi sportive, baluri. Expoziţiile de artă populară, de cărţi, ciclu­rile de filme artistice româneşti şi documentare ce se vor pre­zenta cu acest prilej, expozi­ţiile agricole ca şi expoziţiile­­tîrguri, vor completa imaginea belşugului şi a bucuriei. In oraşul Tg.-Mureş, în ora­şele de reşedinţă raionale vor fi amenajate expoziţii-tîrguri cu produsele agricole din a­­ceastă toamnă, prilej de a îm­bunătăţi aprovizionarea popu­laţiei, prin valorificarea unor însemnate cantităţi de legume şi fructe, iar pe estrade special amenajate îşi vor da întîlnire formaţii artistice de amatori şi profesioniste, care vor comple­ta tabloul autumnal al pieţelor şi parcurilor împresurate de chioşcuri, tonete şi mustării a­­demenitoare. Pe estradeie acestei toamne îşi dau întîlnire şi alte mani­­­festări cultural-artistice în care sînt cuprinşi amatorii din re­giunea noastră. Bunăoară, la sărbătoarea cîntecului de la Ceuaş (7—8 octombrie a. c.), cînd se vor sărbători 130 de ani de la aniversarea vestitului cor mixt din această comună, vor participa corul Ansamblu­lui de stat de cîntece şi jocuri din Tg.-Mureş, vestita echipă de dansuri a fetelor de la Că­­pilna, corul căminului cultural din Ditrău — şi această forma­ţie împlineşte respectabila vîr­­stă de 100 de ani — grupul vocal al căminului cultural din Laslăul Mare, solişti vocali şi instrumentişti. Bineînţeles, gaz­dele vor onora ziua „medalii­lor“ printr-un concert coral de ţinută. Aceeaşi agendă culturală a toamnei înscrie la loc de cinste lăudabila iniţiativă a sărbăto­ririi, pentru prima dată pe valea vestitelor vinuri româ­neşti — Timare — a culesului de vii. Jidveiul, acest amfitea­tru uriaş al grădinilor semi­­ramidei este ales ca loc de in­­tilnire al culegătorilor. Se in­tenţionează a se realiza o ma­nifestare în care să se împle­tească întregul ritual strămo­şesc al culesului de vii, cu tot acel alai de bucurii, de la copii la bătrini. Spre sfîrşitul toamnei, in noiembrie, câştigătorii fazei re­gionale a celui de-al VIII-lea concurs al formaţiilor de artişti amatori de la oraşe şi sate, echipele de coruri, orchestrele, fanfarele, brigăzile artistice de agitaţie, ansamblurile folclori­ce, formaţiile de dansuri, soliş­tii instrumentişti şi vocali îşi vor da întîlnire pe estrada interregională de la Braşov. Cei mai buni dintre buni, ală­turi de celelalte formaţii frun­taşe ,din, ţar­ă­., vor reprezenta regiunea noastră pe scena fi­nală a concursului de la­­ Bucu­reşti din decembrie, sărbăto­rind, cu întregul nostru popor, douăzeci de ani de la crearea Republicii Socialiste România. Bogată toamnă culturală ! ATANASIE POPA ESTRADELE TOAMNEI • „ZIUA RECOLTEI" — PRILEJ DE TRECERE ÎN REVISTA A SUCCESELOR Agriculturii, de dezvoltare social culturala a satului • festivi­tăţi LA CEUAŞ: 130 DE ANI DE LA ANIVERSAREA CORULUI • PE TÎRNAVA MICA , SARBATOAREA STRUGURILOR • CELE MAI BUNE FORMAŢII CULTU­RAL-ARTISTICE DIN REGIUNE VOR PARTICIPA LA FAZA INTERREGIONALA AL CELUI DE AL VIII LEA CONCURS. Corul din Grebeniş care, alături de formaţia din Ceuaş s-a clasat pe locul I la faza regională a celui de-al VIII-lea concurs. Cum orice lemn din codru visează raza soarelui, Şi salcia pletoasă luciul sticlos al apei Aşa visat-am să culeg din cer Ca pe nişte mere, stelele. Şi cu coşul plin şi greu în spate S-o pornesc spre tîrg, pe înnoptate, Iar în zorii zilei, către soare Eu să strig: „La stele de vînzare"! Şi să tot vînd din zori pînă-n apus Stele cu corn în jos şi corn în sus, Pe fundul coşului să mai rămînă-o stea Oricît de mică, dar să fie-a mea. SERAFIM DUICU Incze Ştefan: STRADĂ DIN VOINICENI 9 STEAUA ROȘIE PAGINA 3 PERSPECTIVE In proaspete poeme, ades­ea-n nişte porturi Din lucruri am cules grămezi de frumuseţe; Cum toate-aveau ecou de păsări şi corole In văile din vorbe fierbeau de tinereţe. Prin porturile-acestea pierdute în poem, Drumeţii-au să se plimbe cînd tînăra tăcere Vreo spuză-şi varsă-n ei ca aerul de fină Şi-n ‘naltele-mi corăbii le-oi da cîte-o-ncăpere. Cindva, vreun călător cu grijă va simţi A visurilor mele margine aprinsă Pierdută-n limpezimea vorbei ce pluteşte Asemeni unor nuferi pe-o apă necuprinsă Şi-al gîndului ostrov mereu o să vibreze De marile beţii din flacăra culorii. In porturile-acestea din cântecele mele Pe năvi vor încărca tîrziu navigatorii întinderi din a noastră dragoste de viaţă Şi-al vremii-ocean de ei prelung o să răsune Şi-nalte-i­ vor străbate sonorele amieze Cînd lebedele verii-n jur o să se-adune. O, voi, corăbieri, ca sălciile-n văi De tineri şi de buni, cindva să nu se piardă Căldura-aceasta dulce din prietenu-mi poem, Cînd ceţuri îl vor prinde-n vreo polară radă! ION APOSTOL POPESCU

Next