Steaua Roşie, iunie 1968 (Anul 19, nr. 129-154)
1968-06-01 / nr. 129
ANCHETA NOASTRA INIŢIATIVE NEONORATE • FESTIVALURILE IN AER LIBER PREMISE ALE UNOR VIITOARE TRADIŢII @ ADEVĂRUL VARA SANIE ..N-ARE ADEPŢI PRETUTINDENI • CÎND ZESTREA MATERIALA NU ESTE BINE ÎNTREŢINUTA © SEMNE BUNE... PLANUL ARE DAR VARA ESTE ÎNTÎMPINATA TOT CU RĂCEALA • CU această perpetuare de ceasornic a anotimpurilor are nu numai darul unor mutaţii meteorologice, ci şi o are pe planul spiritualităţii, fim astfel despre un „anotimp oral” tot aşa cum vorbim destinul al germinaţiilor fecunde agricultură. De la o vreme înîn ciuda acestor „zonări speci”, repetarea anotimpurilor nu este o fata morgana pentru em, pe toate coordonatele viemateriale şi spirituale omuluii noastre acţionînd la fel, indicnt dacă este vară sau iarnă, năvală sau toamnă. Dar, am ne că pe planul spiritualităţii a anotimpurilor impune şi mai găsirea unor forme cit mai lifice, adecvate de manifestare mului, tocmai in funcţie de firea necesităţilor lui spirituapentru autoperfecţionare, pendistracţie, pentru frumos. Dacă nu putem vorbi decit de anume specific al „anotimpucultural“, al unei puteri oare bi despre o „stagiune estivală",nţelesul cel mai larg al cuvinli? ntrebarea noastră am adresat-o, potrivă, unor lărgi categorii oameni, compozitori, directori instituţii de artă profesioniste, vişti culturali şi alţii din orasatele şi staţiunile balneoclierice din judeţ. ORAŞUL Caniculă. După-amiezile tîrgumureşenilor, ale rechinenilor, sighişorenilor, luduşenilor sau ale celor din Tîrnăveni se împart fie între sălile de cinematografe, grădini, parcuri, săli de teatru sau concerte, fie ieşiri in corpore la ştrand sau la iarbă verde pur şi simplu. Atît Comitetul pentru cultură şi artă al judeţului, cît şi comitetele de cultură locale au prevăzut în planurile lor de perspectivă capitole speciale dedicate activităţilor estivale. N-o să insistăm prea mult în punctarea acestor planuri, fie şi din simplul motiv că eşalonarea lor pe toate literele alfabetului, plus toate adnotările romane sau arabe, se aseamănă întocmai: (a. duminici cultural-sportive ... e. concursul bienal de teatru ... p. manifestări culturale.. . etc.), cu o să încercăm să descifrăm cum anume aceste organe au fost receptive la citeva propuneri foarte valoroase privind modernizarea acţiunilor noastre cultural-artistice, tocmai în acest anotimp pretins a fi... mort. SZALMÁN LORÁND — muzicolog directorul Ansamblului de stat din Tg.-Mureş: îmi amintesc cu multă plăcere de o serie de frămintări care se înregistrau in rindul iubitorilor de frumos din oraşul nostru, în legătură cu iniţierea unor spectacole in aer liber, a unor spectacole de sunet şi lumină, pentru valorificarea monumentalităţii folclorului nostru, la care să-şi dea concursul atit Teatrul de stat cit şi Ansamblul, Filarmonica şi formaţiile artistice de amatori. Din păcate, încă n-am realizat nimic din toate acestea. Vina, consider că o poartă în egală măsură şi instituţiile noastre cu program, dar cea mai mare o are Comitetul judeţean pentru cultură şi artă, al municipiului Tg.-Mureş, care nu sînt destul de întreprinzători pentru a materializa acest gen de spectacol, cel în aer liber, cu o priză atît de mare la public. KÖRÖSI BÉLA — director-adjunct al Ansamblului de stat: Aici, cred eu, intervine una dintre cele mai mari greutăţi pe care le întîmpinăm. Este vorba de lipsa unei scene adecvate în acest sens. La Platoul Corneşti, în ciuda unor iniţiative valoroase de a se fi amenajat acest minunat colţ de natură, totul a fost lăsat în paragină şi nimeni nu se interesează cum anume s-ar putea prezenta aici mult gustatele spectacole în aer liber. Fireşte, aici ar trebui conjugate toate forţele municipiului pentru a putea oferi publicului spectacole de calitate, în condiţii de vizibilitate şi fonie cît mai aproape de sălile închise. Cu zbatere, cu iniţiative totul se poate realiza. SZALMÁN LORÁND: Pe vremuri, în curtea Liceului „Farkas Bolyai” — cu o acustică excepţională, ţinînd cont că este împrejmuită cu pereţi înalţi din toate părţile — se dădeau adevărate Festivaluri muzicale. Este vorba, bineînţeles, de perioada cînd elevii sunt în vacanţă; este vorba de nişte concerte distractive, cu un text de legătură, premise a unor festivaluri de tradiţie. La Praga, de pildă renumitul festival „Primăvara la Praga”, la care participă muzicieni din toată lumea, s-a născut tot într-o curte barocă a „oraşului de aur”. Şi noi am putea realiza aşa ceva cu atît mai mult cu cît avem o filarmonică şi o formaţie corală madrigal de prestigiu naţional. Ansamblul este dispus să amenajeze cu forţe proprii chiar şi o scenă un aer liber, dispunînd deja de materialul necesar. HUBESZ WALTER — compozitor: Şi aici ar fi vorba tot numai de iniţiativă. Oricum, găsesc că spectacolul in aer liber trebuie să intre o dată in drepturile lui şi la Tg.-Mureş. In alte oraşe, la Bacău, Arad, Timişoara — ca să nu mai vorbim de Bucureşti — se fac stagiuni permanente. Cu multitudinea forţelor noastre se pot realiza lucruri frumoase, mai ales că avem de acum şi ceva experienţă în acest domeniu. REP. Aceeaşi este situaţia şi la Reghin. DUMITRU PATRU — metodist la Casa orăşenească de cultură: Noi avem un plan pentru perioada estivală. REP. Pentru similitudine vă reproduc cîteva subpuncte: La casa de cultură: „20 de ani de la înfiinţarea corului I.P.M.S.”; sala I.R.U.M.: „Concursul bienal de teatru”; la casa de cultură spectacole de teatru în limba maghiară, germană; la casa de cultură program festiv închinat „Zilei pionierului”; în sala Ilefor „Intîlnire cu brigada ştiinţifică”; la casa de cultură spectacol de teatru în limba română, în sala C.I.L.: „Seară distractivă pentru tineret” etc. etc. Deci, la fel, un plan evaziv, fără adresă, cu toate că sunt prevăzute o serie de manifestări interesante. Pentru reuşită era absolut necesară concretizarea pe oameni şi colective, căci nu o dată şi la Reghin planurile au rămas doar hîrtii de arhivă neonorate de nimeni. Interesante sunt totuşi acţiunile cum ar fi: excursiile pe valea Gurghiului, duminicile culturalsportive din parcul popular al oraşului sau concursurile cu premii organizate pentru soliştii de muzică populară şi uşoară din localitate. Totuşi, manifestările în aer liber nu tind să se permanentizeze deşi şi aici există nu numai forţe artistice dar şi condiţii materiale din cele mai corespunzătoare. Avem în vedere „amfiteatrul” natural de la Pădurea Rotundă. Acest colţ de natură este folosit foarte rar. Bălăriile au năpădit peste tot (curios, U.T.C.-ul raportează pe toate căile că aici totul este amenajat), iar din cauza unor defecţiuni la reţeaua electrică staţiile de amplificare se ard cu nemiluita. Ştie toată lumea că o astfel de staţie costă zeci de mii de lei. SATUL Am fost la Glăjărie, la Rîciu, Nadeş, Ghindari, Gurghiu, comune în care se face „ceva” activitate culturală. Interlocutorii noştri, printre care vechi activişti culturali ca LÁSZLÓ IOSIF şi IZABELA (Glăjărie), LIVIU DAN (Nadeş) îşi exprimau totuşi părerea „că nu există posibilităţi reale pentru organizarea unor activităţi în perioada de vară. Oamenii sunt la pădure, ocupaţi cu lucrările agricole”. Indiscutabil la sate este mai greu. Dar în duminici şi sărbători oare nu s-ar putea face mai mult? Film, film şi iarăşi film. Să mai scoatem oamenii — tineri şi vîrstnici — la aer. Să iniţiem parăzi ale portului popular, însoţite de muzică şi joc. Să ne deplasăm la locuri care vorbesc despre trecutul de luptă al poporului nostru, despre edificiile socialismului. O să vedem că avem atunci cu cine şi pentru cine să ne ... obosim. Poate şi oraşul ar trebui să ajute mult mai mult satul în această direcţie. Teatrul de stat — după cum ne relata ZENO FODOR — secretar literar — face încă prea puţin în această direcţie deşi se dau spectacole pe scenele căminelor culturale cu piesele „Noi bărbaţii” sau „Cursa de şoareci”. STAŢIUNILE DE ODIHNĂ BIRO ŞTEFAN — director I.B.C. Sovata: A sosit anotimpul călduros. Şi noi ne-am pregătit. Vorba ceea: „vara sanie, iarna car”. In vile este confort. Servim patru meniuri, la alegere. Am introdus încălzirea centrală, apă caldă, apă rece (800 locuri), mobilier modern, care au costat milioane de lei. Totul e bine şi frumos. Cu „distracţia” însă stăm slab, foarte slab. Casa de cultură încă nu este amenajată. In paranteză fie spus, Comitetul judeţean pentru cultură şi artă nici la ora actuală nu ne-a finanţat lucrarea (în jur de 200.000 lei). Nu avem o sală de spectacole (de dans în acelaşi timp) corespunzătoare. Actuala (o adevărată baracă n. a.) este cu totul şi cu totul necorespunzătoare. Nici teatrul de vară în aer liber nu este folosit. Atunci... — Toată lumea la film, nu? — Şi aceasta este o soluţie, dar 5.000 de oameni într-o serie nu-i poţi satisface numai cu film, mai ales cînd afară mai şi plouă. Aceasta presupune programe deosebit de atrăgătoare. MARGARETA NIŢA — Bucureşti. Păcat să stai într-o zi de odihnă într-o sală de dans ca cea din Sovata. Mai bine să stai în ploaie. Este mult mai reconfortant. • Perspectiva anotimpului estival. Din cele relatate lesne se poate observa că nu este prea... roză. Dimpotrivă. Ar fi, credem, cazul şi timpul să se treacă la fapte mult mai concrete în această direcţie. ,,Pregătirea activităţii culturale din timpul verii — cum se sublinia recent în „îndrumătorul cultural” — nu se poate nici ea sustrage unei fundamentări ştiinţifice, unei organizări sistematice şi metodice. Este timpul ca ea să fie luată in serios şi nu considerată ca un teren propice pentru improvizaţie”. ATANASIE POPA ANOTIMPULUI ESTIVAL care trecuseră două ore, două ore şi jumătate şi şoseaua se mai tîra încă, leneşă, in faţa autobuzului. Anton stătea pe unul din locurile de la mijloc, pe partea stingă, în timp ce curgeau spre el, violent sau liniştit, lucruri care nu-i erau indiferente. Un timp nu avusese loc — să fi fost o jumătate de oră — şi stătuse aşadar în picioare, agăţat cu o mină de bara care susţine plasa pentru bagaje. Nu avea nici un rost să se aplece — ar fi fost şi obositor — şi să privească pe geam, aşa că privise mult timp o pagină din „Cinema“. Revista era a unei doamne, doamna părea suficient de drăguţă — îi vedea părul castaniu, frumos coafat, fruntea albă, unsă uşor cu cremă şi mîinile care se odihneau pe genunchi, finind revista, nişte mîini mari, îngrijite, răbdătoare — dar mult timp revista a rămas deschisă la o pagină cu Belmondo şi cu încă cineva, pe care Anton n-a reuşit să-l recunoască. Un timp a aşteptat ca pagina să fie întoarsă, mîinile erau însă cu totul calme, împăcate şi atunci aplecîndu-se puţin a privit faţa femeii. Era frumoasă şi picotea; era un drum lung care se tîra egal, indiferent, înaintea maşinii, din loc în loc răsăreau borne, marcaje albe despărţeau net apele asfaltului şi totul începea poate să doară, să obosească ochii, aşa, stînd pe scaun fără să schimbi o vorbă, două, trei... Anton nu putea să intre in vorbă cu femeia frumoasă fiindcă nu i se ivise nici un prilej şi el nu vroia să o deranjeze, poate ar fost rău înţeles şi bruscat, întotdeauna e greu să intri în vorba cu oamenii care tac, ei pot părea oricui deosebit de profunzi şi în cazul acesta reacţiile sînt neaşteptate. Foarte bine că se întîmplă aşa, altfel am fi prea comunicativi, i-am bate prea des pe umăr, protector, pe cei simpatici, poate i-am ciupi de obraz sau de alte părţi ale corpului, iar pe cei mai puţin simpatici sau pe aşazişii „duşmani“ ai noştri i-am înjura în gura mare. Ar ieşi un spectacol dezagreabil, aşa că politeţea, sobrietatea şi bunăcreşterea noastră sunt nişte adevărate minuni. De fapt ce i-ar fi putut spune Anton femeii, mai ales că ea picotea ? Şi la urma urmei la ce bun să-i spună ceva ? Motorul bizuia egal, monoton — un bondar mecanic; în autobuz era linişte, oamenii tăceau, gîndindu-se la ale lor sau privind pe geam. Toţi trebuiau să coboare undeva şi acolo îi aşteptau soţiile cu copiii sau iubitele sau pur şi simplu nişte subalterni înfriguraţi de un control iminent de care aflaseră cu totul întîmplător; pe unii nu-i aştepta însă nimeni, ei ar fi vrut poate să mai vorbească, să schimbe cu cineva impresii banale, umflate, tocmai bune pentru a umple timpul dilatat peste măsură. Aceştia erau însă puţini, prea puţini şi tăceau şi ei pătrunşi fără voie de gravitatea celorlalţi. Anton stătea în picioare şi începuse să obosească, nu vedea nici măcar peisajul, era dezavantajat în privinţa asta. Poate ar fi avut totuşi ce să-i spună femeii, să zicem că ar fi început cu o observaţie despre jocul luminii în autobuz, raze, umbre, pulbere fină de praf şi totul în mişcare, cu unghiuri, culori, nuanţe, forme ciudate, fiindcă ei se mişcau, treceau mereu pe lîngă lucruri împlîntate în apropierea şoselei. Era însă cam obosit de statul în picioare, femeia picotea — era respectuos, oamenii s-ar fi putut uita la el toţi deodată, întorcînd capetele — şi a renunţat, privind undeva în faţă. Acolo se vedea parcă ceva prin geam, pe deasupra capului şoferului. La un moment dat masina s-a oprit. Un om s-a dat jos. Un om din satul acela sau un trecător, sau un revizor și deodată Anton s-a pomenit stînd jos pe partea stingă, lîngă fereastră. S-a gîndit atunci că bucuriile vin întotdeauna pe neașteptate, că hazardul — un om coboară într-un sat, fie binecuvîntat — ne procură victoriile noastre şi într-adevăr s-a destins, şi-a întins picioarele şi o clipă, sau două, sau trei şi-a plecat capul sprijinindu-l de bancheta din faţă. Nu mai avea nici un gînd şi a simţit deodată maşina zvîcnind, despicînd aerul parcă răcoros deodată, solid şi albastru în drumul lor spre locurile unde trebuiau să coboare. Acum totul se lipea parcă de geam, atingîndu-l fără să-l atingă şi îşi aminti că odată, cînd era elev, începuse o compunere cam în felul acesta : „Afară e cald şi bine”; şi aşa mai departe, destul de telegrafic, în compunere încerca să explice de ce e cald, de ce e bine şi frumos, iar la sfîrşit cîţiva colegi, despre care se ştia că au talent la literatură — întotdeauna există unii care ştiu precis cine are talent şi în general ştiu precis multe SCHIŢA - lucruri — au început să rîdă, ironizîndu-l, iar profesoara a zîmbit şi ea, făcînd cîteva aprecieri de circumstanţă. Pentru el „afară e cald şi bine” avea pe atunci un înţeles complet, închisese în cuvintele acelea un fond emoţional pe care ceilalţi nu-l bănuiau. Nu bănuia cît de ingrate sînt cuvintele acestea cu care fiecare se luptă, mai mult sau mai puţin, fiindcă unii aveau de pe atunci facultatea de a jongla cu cuvintele, creînd astfel impresii pe care o privire mai pătrunzătoare le-ar fi negat. Se obişnuise să privească, atîta tot, şi să urmărească apoi ecourile neaşteptate care îi produceau senzaţii unice, fiindcă „nimic nu mă obligă să traduc ceea ce nu se poate traduce” îşi spunea uneori. De aici încolo Anton se plictisi şi primi apatic, ca un general în rezervă, defilarea maşinilor, căruţelor, a bicicletelor şi motocicletelor pe care autobuzul lor le întrecea sau cu care se întretăia într-o clipă inimaginabil de tristă pentru că, se gîndi el, „aşa e peste tot, ne apropiem cu totul incidental pentru a ne depărta apoi suspicioşi, prudenţi, maltrataţi fără să ne dăm seama de ceva din adîncurile noastre”. Peisajul începea să ciştige în varietate, apărură dealuri lipsite de vegetaţie, arate. Motorul începu apoi să gîfîie, autobuzul începu să cîştige în înălţime, lent — un zbor paradoxal de rimă tenace. Păduri de brazi goneau acum în urma maşinii, un verde compact, intens şi albastrul curat al cerului deveniseră două dominante copleşitoare prin care se mişca aproape somnolent micul univers al oamenilor din maşină. Apoi goana aceea încetini deodată: pădurea se opri brusc sub un început de apus, verdele părea obosit, cineva obosise şi apărură scame de alb, de ceaţă, aburi ridicaţi din transpiraţia unui organism uriaş. Anton coborî, privi în jur şi deodată, după cîţiva paşi auzi o melodie, sunete prelungi de trompetă ţîşniră de undeva de după stîncile ridicate deasupra pădurii. Venise aici căutînd ceva bucolic, ceva cu totul liniştitor paşnic şi tonic şi esenţial, unde să poată lăsa un balast pe care îl simţea în suflet. Venise să caute ceva dar abia acum se între b Mihai SIN bă ce. Şi întrebarea sună neliniştită, izbindu-se parcă de pereţii unei sfere goale. Sunetele acestea înalte ale trompetei le mai auzise parcă undeva. Venise deci să caute ceva, poate singurătatea, liniştea aceea totală de care fiecare are nevoie uneori. Sunetele trompetei erau însă prea triste, ca într-o improvizaţie epuizantă de jazz şi Anton se uita la ceas. Autobuzul mai stătea aici zece minute, timp în care el putea fuma o ţigară. Avea să plece apoi mai departe spre un loc pe care îl visa, pe care îl vedea uneori cu ochii minţii, dar despre care nu ştia încă nimic. Aruncă ţigara pe care abia o aprinsese şi se urcă din nou în autobuz. „Căutam un lucru pe care eram silit să-l caut, dar ţinta se afla înlauntrul călătorului însuşi şi nu putea fi atinsă în altă parte“ WILHELM MOBERG 1~ Ilustraţie de . I. POP STEAUA ROȘIE PAGINA 3 MAMA ŞI COPILUL Din fabule, învăţăminte De preţ culegi cină ai şi minte Să înţelegi adine, intens, Al vieţii tale mare sens. Dar fabule, orbite scrise, Cu-nţelepciunea lor nu li se Aseamănă prin gind curat Căci gîndul nu-i portretizat. O mamă şi-un copil: icoană Din viaţa fără de prihană, O iei să o fixezi în cui Şi ea trăieşte cînd n-o pui. O mamă şi-un copil: oglindă Atîtor clipe, se perindă Prin inimile care bat De dragoste, neîncetat. O mamă şi-un copil: comoară Cu flacără ce n-o să moară Cît oamenii fac legămînt De pace pe un întreg pămint. Nu-s fabule spre-asemănare Ființelor atît de rare ... VALERIU NIȚU CÎNTEC Eu nu ştiu încă să aleg Intre o floare şi-altă floare, îmi plac la fel şi le culeg Cu-acelaşi drag pe fiecare. Eu nu ştiu încă dacă-n zbor E mai frumoasă ciocîrlia, Căci aripile de cocor Aduc din soare bucuria. Eu nu ştiu fluturii de sînt Mai gingaşi ca o giză mică, Ori greierul cu strune-n vînt E mai prejos ca o furnică, Dar sufletul m-a învăţat Că nu găsesc in lumea-ntreagă Ceva mai bun şi mai curat, Ca mama mea . .. şi-i cea mai dragă. ION AUG. DAMIAN . Luni, 3 iunie, la ora 17, in sala mare a Palatului culturii va avea loc festivitatea de închidere a Universităţii populare din Tg.-Mureş. Cuvîntul de deschidere va fi rostit de prof. univ. dr. docent Vasile Săbădeanu, preşedintele Comisiei judeţene pentru răspindirea cunoştinţelor culturalştiinţifice, după care prof. univ. dr. Ander Zoltán, directorul Universităţii populare, va prezenta o informare privind desfăşurarea activităţii Universităţii populare în anul 1967—68. In continuare va fi audiată conferinţa: „ Dialogul om, ştiinţă in epoca contemporaniî“, expusă de prof. univ. dr. docent Radu Voinea, membru corespondent al Academiei, secretar general al Academiei Republicii Socialiste România. Festivitatea se va încheia cu un program cultural-artistic. MEMENTO © Tot luni, la ora 20, in sala Studio, secţia română a Teatrului de stat din Tg.-Mureş prezintă un spectacol de poezie Lucian Blaga. Recită actorii Vasile Constantinescu şi Livia Gingulescu. Regia aparţine lui Romulus Guga, iar scenografia lui Romulus Peneş. „ Concertul simfonic de mîine şi de luni cuprinde fragmente din baletul „Priculidid“ de Zeno Vancea, Addagio pentru orgă şi orchestră de coarde de Albioni Giazotto, solist Matei Kozma şi piesa „Un american la Paris“ de Gershwin. Tot in cadrul concertului, tenorul Ludovic Spiess va susţine un recital de canţonete, de arii din opere şi operete. Dirijorul concertului este Victor Golescu. *sis Os Is Vs . PREMIERELE cinematografice ale lunii Paisprezece premiere .. . Drame, comedii, westernuri şi alte aventuri precum şi o serie de nume de prestigiu ca: Cybulski, Michele Morgan, Raf Valone, Louis de Funes, Claude Rich, Catherine Deneuve, atrag atenţia iubitorilor celei de-a şaptea arte, determinîndu-i să renunţe la o excursie sau la o emisiune TV şi să-şi îndrepte paşii spre sălile de cinema. In programul premierelor figurează două noi producţii româneşti. Este vorba de filme care tratează tema vieţii contemporane, filme care vorbesc despre tineri şi despre oameni mai puţin tineri. In ultimii ani a crescut numărul şi nivelul filmelor de producţie românească, care dezbat problema tineretului, în căutarea drumului adevărat. Un astfel de film este şi cel al regizorului Andrei Blaier: DIMINEŢILE UNUI BĂIAT CUMINTE. Jocul excelent al actorilor Dan Nuţu, secondat de renumita Irina Petrescu, întregesc fericit această dezbatere de idei pe planurile majore ale realizării în viaţă. Dar să revenim la premiere: ULTIMA NOAPTE A COPILĂRIEI a lui Savel Stiopul, film ce ridică o problemă importantă şi care se caracterizează printr-o concepţie artistică deosebită. Scenariul a fost scris de Dumitru Carabăţ, iar imaginea în alb-negru, excelent realizată, aparţine lui Ion Anton. Pentru rolurile principale au fost aleşi Liviu Tudan şi Irina Gărdescu. Acum, o comedie. Şi încă sportivă. E vorba de „K.O.” a regizorului Mircea Mureşan, debutant în comedia cinematografică. Filmul său vorbeşte despre tineri, despre dragoste şi despre acei oameni care nu sunt adepţii birocratismului, despre acei care nu vor sau nu au reuşit să se debaraseze de acest rău. Acţiunea e dinamică, vie, presărată cu melodiile compozitorului Constantin Alexandru. Imaginea realizată de Octavian Basu şi Alexandru David este excepţională. Aceşti doi, artişti în adevăratul sens al cuvîntului, au realizat imaginea fiecărei "secvenţe în " culori diferite, fiecare culoare vrînd să redea starea sufletească a eroului. Pe lîngă remarcabilii actori Dem. Rădulescu şi Toma Caragiu, la desfăşurarea intrigii filmului mai iau parte şi Peter Paulhoffer şi Carmen Galin. Alain Resnais, unul din cei mai originali regizori francezi, este prezent în program cu filmul DRAGOSTEA MEA HIROSIMA, o pledoarie împotriva războiului atomic. Regretatul actor polonez Cybulski, ne prilejuieşte o reîntâlnire cu arta sa remarcabilă în CU TOATĂ VITEZA ÎNAINTE. O comedie reuşită, relaxantă. In acest film, după cum scrie un critic cinematografic. „Cybulski a schimbat medii artistice înainte ca vremea să-l fi obligat la aceasta. Cu el nu s-a întîmplat aşa cum s-a întîmplat cu Gerard Philippe, pe care moartea prematură l-a păstrat ca simbol al tinereţii. Acest film postum al lui Cybulski ne-a convins că ar fi fost regretabil să fi rămas veşnic tînăr căci Cybulski ar fi fost un artist desăvîrşit şi la optzeci de ani .. Pe Alexei Batalov îl cunoaştem in primul rînd ca fiind un excelent actor pe care majoritatea acelora care l-au văzut l-au îndrăgit. (Printre altele l-au văzut apărînd în mod remarcabil în ZBOARĂ COCORII, FAMILIA JURBIN, DOAMNA CU CĂŢELUL, CAZUL RUMEANŢEV, ZIUA FERICIRII). Insă Batalov a realizat şi filme independent, dovedindu-se a fi şi un bun regizor. Această calitate ne-a dovedit-o MANTAUA. Noul său film în care apare şi în calitate de actor, se intitulează CEI TREI GRĂSUNI. Cine a văzut JOE LIMONADĂ, o reuşită parodie-cowboy sau parodia ştiinţifico-fantastică-muzicală CINE A VRUT S-O UCIDA PE JESSIE? acela desigur va fi tentat să vadă şi SFÎRŞITUL AGENTULUI W4 C, o foarte spirituală parodie a filmelor de spionaj. Cele trei filme parodii au fost realizate în regia talentatului Vaclav Vorlicek în realizarea căruia întîlnim umorul sarcastic specific artiştilor cehi. Ne vom putea relaxa vizionînd şi DE NOAPTE BĂIEŢI, o realizare în coproducţie a cineaştilor italieni şi spanioli. Comedie poliţistă în care eroii principali sunt interpretaţi de Marisa Mell, Philippe Leroy şi Franco Fabrizi. V. MARIA s is Is \\ \s $s 00000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000*