Steaua Roşie, iunie 1968 (Anul 19, nr. 129-154)

1968-06-01 / nr. 129

ANCHETA NOASTRA INIŢIATIVE NEONORATE • FESTIVALURILE IN AER LIBER PREMISE ALE UNOR VIITOARE TRADIŢII @ ADEVĂRUL VARA SANIE ..N-ARE ADEPŢI PRETUTINDENI • CÎND ZESTREA MATERIALA NU ESTE BINE ÎNTREŢINUTA © SEMNE BUNE... PLANUL ARE DAR VARA ESTE ÎNTÎMPINATA TOT CU RĂCEALA • CU această perpetuare de cea­­sorn­ic a anotimpurilor are nu numai darul unor mu­taţii meteorologice, ci şi o are pe planul spiritualităţii, fim astfel despre un „anotimp oral” tot aşa cum vorbim des­­tinul al germinaţiilor fecunde agricultură. De la o vreme în­în ciuda acestor „zonări speci­­”, repetarea anotimpurilor nu este o fata morgana pentru em­, pe toate coordonatele vie­­materiale şi spirituale omul­ui­­i noastre acţionînd la fel, indi­­cnt dacă este vară sau iarnă, năvală sau toamnă. Dar, am ne că pe planul spiritualităţii a anotimpurilor impune şi mai­­ găsirea unor forme cit mai lifice, adecvate de manifestare mului, tocmai in funcţie de firea necesităţilor lui spiritua­­pentru autoperfecţionare, pen­­distracţie, pentru frumos. Dacă nu putem vorbi decit de anume specific al „anotimpu­­cultural“, al unei puteri oare bi despre o „stagiune estivală",­nţelesul cel mai larg al cuvin­­li? ntrebarea noastră am adresat-o, potrivă, unor lărgi categorii oameni, compozitori, directori instituţii de artă profesioniste, vişti culturali şi alţii din ora­­satele şi staţiunile balneocli­­erice din judeţ. ORAŞUL Caniculă. După-amiezile tîrgu­­mureşenilor, ale rechinenilor, si­­ghişorenilor, luduşenilor sau ale celor din Tîrnăveni se împart fie între sălile de cinematografe, gră­dini, parcuri, săli de teatru sau concerte, fie ieşiri in corpore la ştrand sau la iarbă verde pur şi simplu. Atît Comitetul pentru cul­tură şi artă al judeţului, cît şi co­mitetele de cultură locale au pre­văzut în planurile lor de perspec­tivă capitole speciale dedicate ac­tivităţilor estivale. N-o să insistăm prea mult în punctarea acestor planuri, fie şi din simplul motiv că eşalonarea lor pe toate literele alfabetului, plus toate adnotările romane sau arabe, se aseamănă în­tocmai: (a. duminici cultural-spor­tive ... e. concursul bienal de teatru ... p. manifestări cultura­le.. . etc.), cu­ o să încercăm să descifrăm cum anume aceste or­gane au fost receptive la citeva propuneri foarte valoroase privind modernizarea acţiunilor noastre cultural-artistice, tocmai în acest anotimp pretins a fi... mort. SZALMÁN LORÁND — muzi­colog directorul Ansamblului de stat din Tg.-Mureş: îmi amintesc cu multă plăcere de o serie de frămintări care se înregistrau in rindul iubitorilor de frumos din o­­raşul nostru, în legătură cu ini­ţierea unor spectacole in aer liber, a unor spectacole de sunet şi lu­mină, pentru valorificarea monu­mentalităţii folclorului nostru, la care să-şi dea concursul atit Tea­trul de stat cit şi Ansamblul, Fi­larmonica şi formaţiile artistice de amatori. Din păcate, încă n-am realizat nimic din toate acestea. Vina, consider că o poartă în egală măsură şi instituţiile noastre cu program, dar cea mai mare o are Comitetul judeţean pentru cultură şi artă, al municipiului Tg.-Mureş, care nu sînt destul de întreprinzători pentru a materia­liza acest gen de spectacol, cel în aer liber, cu o priză atît de mare la public. KÖRÖSI BÉLA — director-ad­junct al Ansamblului de stat: Aici, cred eu, intervine una dintre cele mai mari greutăţi pe care le în­­tîmpinăm. Este vorba de lipsa u­­nei scene adecvate în acest sens. La Platoul Corneşti, în ciuda unor iniţiative valoroase de a se fi ame­najat acest minunat colţ de natu­ră, totul a fost lăsat în paragină şi nimeni nu se interesează cum anume s-ar putea prezenta aici mult gustatele spectacole în aer liber. Fireşte, aici ar trebui con­jugate toate forţele municipiului pentru a putea oferi publicului spectacole de calitate, în condiţii de vizibilitate şi fonie cît mai a­­proape de sălile închise. Cu zba­tere, cu iniţiative totul se poate realiza. SZALMÁN LORÁND: Pe vre­muri, în curtea Liceului „Farkas Bolyai” — cu o acustică excepţio­nală, ţinînd cont că este împrej­muită cu pereţi înalţi din toate părţile — se dădeau adevărate Festivaluri muzicale. Este vorba, bineînţeles, de perioada cînd ele­vii sunt în vacanţă; este vorba de nişte concerte distractive, cu un text de legătură, premise a unor festivaluri de tradiţie. La Pra­­ga, de pildă renumitul festi­val „Primăvara la Praga”, la ca­re participă muzicieni din toată lumea, s-a născut tot într-o curte barocă a „oraşului de aur”. Şi noi am putea realiza aşa ceva cu atît mai mult cu cît avem o filarmoni­că şi o formaţie corală madrigal de prestigiu naţional. Ansamblul este dispus să ame­najeze cu forţe proprii chiar şi o scenă un aer liber, dispunînd deja de materialul necesar. HUBESZ WALTER — compozi­tor: Şi aici ar fi vorba tot numai de iniţiativă. Oricum, găsesc că spectacolul in aer liber trebuie să intre o dată in drepturile lui şi la Tg.-Mureş. In alte oraşe, la Bacău, Arad, Timişoara — ca să nu mai vorbim de Bucureşti — se fac sta­giuni permanente. Cu multitudi­nea forţelor noastre se pot realiza lucruri frumoase, mai ales că a­­vem de acum şi ceva experienţă în acest domeniu. REP. Aceeaşi este situaţia şi la Reghin. DUMITRU PATRU — metodist la Casa orăşenească de cultură: Noi avem un plan pentru perioada estivală. REP. Pentru similitudine vă re­produc cîteva subpuncte: La casa de cultură: „20 de ani de la în­fiinţarea corului I.P.M.S.”; sala I.R.U.M.: „Concursul bienal de teatru”; la casa de cultură spec­tacole de teatru în limba maghia­ră, germană; la casa de cultură program festiv închinat „Zilei pio­nierului”; în sala Ilefor „Intîlnire cu brigada ştiinţifică”; la casa de cultură spectacol de teatru în lim­ba română, în sala C.I.L.: „Seară distractivă pentru tineret” etc. etc. Deci, la fel, un plan evaziv, fără adresă, cu toate că sunt pre­văzute o serie de manifestări in­teresante. Pentru reuşită era ab­solut necesară concretizarea pe oameni şi colective, căci nu o dată şi la Reghin planurile au rămas doar hîrtii de arhivă neonorate de nimeni. Interesante sunt totuşi acţiunile cum ar fi: excursiile pe valea Gurghiului, duminicile cultural­­sportive din parcul popular al o­raşului sau concursurile cu premii organizate pentru soliştii de muzi­că populară şi uşoară din locali­tate. Totuşi, manifestările în aer liber nu tind să se permanentizeze deşi şi aici există nu numai forţe artistice dar şi condiţii materiale din cele mai corespunzătoare. A­­vem în vedere „amfiteatrul” natu­ral de la Pădurea Rotundă. Acest colţ de natură este folosit foarte rar. Bălăriile au năpădit peste tot (curios, U.T.C.-ul raportează pe toate căile că aici totul este ame­najat), iar din cauza unor defec­ţiuni la reţeaua electrică staţiile de amplificare se ard cu nemilui­ta. Ştie toată lumea că o astfel de staţie costă zeci de mii de lei. SATUL Am fost la Glăjărie, la Rîciu, Nadeş, Ghindari, Gurghiu, comune în care se face „ceva” activitate culturală. Interlocutorii noştri, printre care vechi activişti cultu­rali ca LÁSZLÓ IOSIF şi IZABE­­LA (Glăjărie), LIVIU DAN (Na­deş) îşi exprimau totuşi părerea „că nu există posibilităţi reale pentru organizarea unor activităţi în perioada de vară. Oamenii sunt la pădure, ocupaţi cu lucrările a­­gricole”. Indiscutabil la sate este mai greu. Dar în duminici şi sărbători oare nu s-ar putea face mai mult? Film, film şi iarăşi film. Să mai scoatem oamenii — tineri şi vîrst­­nici — la aer. Să iniţiem parăzi ale portului popular, însoţite de muzică şi joc. Să ne deplasăm la locuri care vorbesc despre trecu­tul de luptă al poporului nostru, despre edificiile socialismului. O să vedem că avem atunci cu cine şi pentru cine să ne ... obosim. Poate şi oraşul ar trebui să aju­te mult mai mult satul în această direcţie. Teatrul de stat — după cum ne relata ZENO FODOR — secretar literar — face încă prea puţin în această direcţie deşi se dau spectacole pe scenele cămine­lor culturale cu piesele „Noi băr­baţii” sau „Cursa de şoareci”. STAŢIUNILE DE ODIHNĂ BIRO ŞTEFAN — director I.B.C. Sovata: A sosit anotimpul călduros. Şi noi ne-am pregătit. Vorba ceea: „vara sanie, iarna car”. In vile este confort. Servim patru meniuri, la alegere. Am in­trodus încălzirea centrală, apă caldă, apă rece (800 locuri), mobi­lier modern, care au costat milioa­ne de lei. Totul e bine şi frumos. Cu „distracţia” însă stăm slab, foarte slab. Casa de cultură încă nu este amenajată. In p­aranteză fie spus, Comitetul judeţean pen­tru cultură şi artă nici la ora ac­tuală nu ne-a finanţat lucrarea (în jur de 200.000 lei). Nu avem o sală de spectacole (de dans în acelaşi timp) corespunzătoare. Ac­tuala (o adevărată baracă n. a.) este cu totul şi cu totul necores­punzătoare. Nici teatrul de vară în aer liber nu este folosit. Atunci... — Toată lumea la film, nu? — Şi aceasta este o soluţie, dar 5.000 de oameni într-o serie nu-i poţi satisface numai cu film, mai ales cînd afară mai şi plouă. A­­ceasta presupune programe deose­bit de atrăgătoare. MARGARETA NIŢA — Bucu­reşti. Păcat să stai într-o zi de odihnă într-o sală de dans ca cea din Sovata. Mai bine să stai în ploaie. Este mult mai reconfor­tant. •­ Perspectiva anotimpului estival. Din cele relatate lesne se poate observa că nu este prea... roză. Dimpotrivă. Ar fi, credem, cazul şi timpul să se treacă la fapte mult mai concrete în această direcţie. ,,Pregătirea activităţii culturale din timpul verii — cum se subli­nia recent în „îndrumătorul cul­tural” — nu se poate nici ea sus­trage unei fundamentări ştiinţifi­ce, unei organizări sistematice şi metodice. Este timpul ca ea să fie luată in serios şi nu considerată ca un teren propice pentru im­provizaţie”. ATANASIE POPA ANOTIMPULUI ESTIVAL ­­ ­ care trecuseră două ore, două ore şi jumătate şi şoseaua se mai tîra încă, leneşă, in faţa autobuzu­lui. Anton stătea pe unul din lo­curile de la mijloc, pe partea stingă, în timp ce curgeau spre el, violent sau liniştit, lucruri care nu-i erau indiferente. Un timp nu avusese loc — să fi fost o jumătate de oră — şi stătuse aşadar în picioare, agăţat cu o mină de bara care susţine plasa pentru bagaje. Nu avea nici un rost să se aplece — ar fi fost şi obositor — şi să privească pe geam, aşa că privise mult timp o pagină din „Cinema“. Revista era a unei doamne, doamna părea suficient de drăguţă — îi vedea părul castaniu, frumos coafat, fruntea albă, unsă uşor cu cremă şi mîinile care se odihneau pe ge­nunchi, finind revista, nişte mîini mari, îngrijite, răbdătoare — dar mult timp revista a rămas deschisă la o pagină cu Belmondo şi cu încă cineva, pe care An­ton n-a reuşit să-l recunoască. Un timp a aşteptat ca pagina să fie întoarsă, mîinile erau însă cu to­tul calme, împăcate şi atunci a­­plecîndu-se puţin a privit faţa femeii. Era frumoasă şi picotea; era un drum lung care se tîra e­­gal, indiferent, înaintea maşinii, din loc în loc răsăreau borne, marcaje albe despărţeau net ape­le asfaltului şi totul începea poa­te să doară, să obosească ochii, aşa, stînd pe scaun fără să schimbi o vorbă, două, trei... Anton nu putea să intre in vorbă cu femeia frumoasă fiindcă nu i se ivise nici un prilej şi el nu vroia să o deranjeze, poate ar­­ fost rău înţeles şi bruscat, în­totdeauna e greu să intri în vor­ba cu oamenii care tac, ei pot pă­rea oricui deosebit de profunzi şi în cazul acesta reacţiile sînt ne­aşteptate. Foarte bine că se în­­tîm­plă aşa, altfel am fi prea co­municativi, i-am bate prea des pe umăr, protector, pe cei simpatici, poate i-am ciupi de obraz sau de alte părţi ale corpului, iar pe cei mai puţin simpatici sau pe aşa­­zişii „duşmani“ ai noştri i-am înjura în gura mare. Ar ieşi un spectacol dezagreabil, aşa că po­liteţea, sobrietatea şi bunăcreşte­­rea noastră sunt nişte adevărate minuni. De fapt ce i-ar fi putut spune Anton femeii, mai ales că ea pi­cotea ? Şi la urma urmei la ce bun să-i spună ceva ? Motorul bi­­zuia egal, monoton — un bondar mecanic; în autobuz era linişte, oamenii tăceau, gîndindu-se la ale lor sau privind pe geam. Toţi trebuiau să coboare undeva şi a­­colo îi aşteptau soţiile cu copiii sau iubitele sau pur şi simplu nişte subalterni înfriguraţi de un control iminent de care aflaseră cu totul întîmplător; pe unii nu-i aştepta însă nimeni, ei ar fi vrut poate să mai vorbească, să schimbe cu cineva impresii ba­nale, umflate, tocmai bune pen­tru a umple timpul dilatat peste măsură. Aceştia erau însă pu­ţini, prea puţini şi tăceau şi ei pătrunşi fără voie de gravitatea celorlalţi. Anton stătea în picioa­re şi începuse să obosească, nu vedea nici măcar peisajul, era dezavantajat în privinţa asta. Poate ar fi avut totuşi ce să-i spună femeii, să zicem că ar fi început cu o observaţie despre jocul luminii în autobuz, raze, umbre, pulbere fină de praf şi totul în mişcare, cu unghiuri, cu­lori, nuanţe, forme ciudate, fiind­că ei se mişcau, treceau mereu pe lîngă lucruri împlîntate în apropierea şoselei. Era însă cam obosit de statul în picioare, feme­ia picotea — era respectuos, oa­menii s-ar fi putut uita la el toţi deodată, întorcînd capetele — şi a renunţat, privind undeva în faţă. Acolo se vedea parcă ceva prin geam, pe deasupra­­ capului şoferului. La un moment dat m­asina s-a oprit. Un om s-a dat jos. Un om din satul acela sau un trecător, sau un revizor și deodată Anton s-a pomenit stînd jos pe partea stingă, lîngă fereastră. S-a gîn­­dit atunci că bucuriile vin întot­deauna pe neașteptate, că ha­zardul — un om coboară într-un sat, fie binecuvîntat — ne procu­ră victoriile noastre şi într-ade­­văr s-a destins, şi-a întins picioa­rele şi o clipă, sau două, sau trei şi-a plecat capul sprijinindu-l de bancheta din faţă. Nu mai avea nici un gînd şi a simţit deodată maşina zvîcnind, despicînd aerul parcă răcoros deodată, solid şi albastru în drumul lor spre locu­rile unde trebuiau să coboare. Acum totul se lipea parcă de geam, atingîndu-l fără să-l atin­gă şi îşi aminti că odată, cînd era elev, începuse o compunere cam în felul acesta : „Afară e cald şi bine”; şi aşa mai depar­te, destul de telegrafic, în com­punere încerca să explice de ce e cald, de ce e bine şi frumos, iar la sfîrşit cîţiva colegi, despre ca­re se ştia că au talent la litera­tură — întotdeauna există unii care ştiu precis cine are talent şi în general ştiu precis multe SCHI­Ţ­A - lucruri — au început să rîdă, ironizîndu-l, iar profesoara a zîmbit şi ea, făcînd cîteva apre­cieri de circumstanţă. Pentru el „afară e cald şi bine” avea pe atunci un înţeles complet, închi­sese în cuvintele acelea un fond emoţional pe care ceilalţi nu-l bănuiau. Nu bănuia cît de ingra­te sînt cuvintele acestea cu care fiecare se luptă, mai mult sau mai puţin, fiindcă unii aveau de pe atunci facultatea de a jongla cu cuvintele, creînd astfel impre­sii pe care o privire mai pătrun­zătoare le-ar fi negat. Se obiş­nuise să privească, atîta tot, şi să urmărească apoi ecourile ne­aşteptate care îi produceau sen­zaţii unice, fiindcă „nimic nu mă obligă să traduc ceea ce nu se poate traduce” îşi spunea u­­neori. De aici încolo Anton se plictisi şi primi apatic, ca un general în rezervă, defilarea maşinilor, că­ruţelor, a bicicletelor şi motoci­cletelor pe care autobuzul lor le întrecea sau cu care se întretăia într-o clipă inimaginabil de tris­tă pentru că, se gîndi el, „aşa e peste tot, ne apropiem cu totul incidental pentru a ne depărta apoi suspicioşi, prudenţi, maltra­taţi fără să ne dăm seama de ceva din adîncurile noastre”. Peisajul începea să ciştige în va­rietate, apărură dealuri lipsite de vegetaţie, arate. Motorul începu apoi să gîfîie, autobuzul începu să cîştige în înălţime, lent — un zbor paradoxal de rimă tenace. Păduri de brazi goneau acum în urma maşinii, un verde compact, intens şi albastrul curat al ce­rului deveniseră două dominan­te copleşitoare prin care se miş­ca aproape somnolent micul uni­vers al oamenilor din maşină. Apoi goana aceea încetini deo­dată: pădurea se opri brusc sub un început de apus, verdele pă­rea obosit, cineva obosise şi a­­părură scame de alb, de ceaţă, aburi ridicaţi din transpiraţia u­­nui organism uriaş. Anton coborî, privi în jur şi deodată, după cîţiva paşi auzi o melodie, sunete prelungi de trompetă ţîşniră de undeva de după stîncile ridicate deasupra pădurii. Venise aici căutînd ceva bucolic, ceva cu totul liniştitor paşnic şi tonic şi esenţial, unde să poată lăsa un balast pe care îl simţea în suflet. Venise să cau­te ceva dar abia acum se între­ b Mihai SIN­ bă ce. Şi întrebarea sună nelini­ş­tită, izbindu-se parcă de pereţii unei sfere goale. Sunetele aces­tea înalte ale trompetei le mai auzise parcă undeva. Venise deci să caute ceva, poa­te singurătatea, liniştea aceea to­tală de care fiecare are nevoie uneori. Sunetele trompetei erau însă prea triste, ca într-o impro­vizaţie epuizantă de jazz şi An­ton se uita la ceas. Autobuzul mai stătea aici zece minute, timp în care el putea fuma o ţigară. Avea să plece apoi mai departe spre un loc pe care îl visa, pe ca­re îl vedea uneori cu ochii min­ţii, dar despre care nu ştia încă nimic. Aruncă ţigara pe care abia o aprinsese şi se urcă din nou în autobuz. „Căutam un lucru pe care eram silit să-l caut, dar ţinta se afla înlauntrul călătorului însuşi şi nu putea fi atinsă în altă parte“ WILHELM MOBERG 1~ Ilustraţie de . I. POP STEAUA ROȘIE PAGINA 3 MAMA ŞI COPILUL Din fabule, învăţăminte De preţ culegi cină ai şi minte Să înţelegi adine, intens, Al vieţii tale mare sens. Dar fabule, orb­ite scrise, Cu-nţelepciunea lor nu li se Aseamănă prin gind curat Căci gîndul n­u-i portretizat. O mamă şi-un copil: icoană Din viaţa fără de prihană, O iei să o fixezi în cui Şi ea trăieşte cînd n-o pui. O mamă şi-un copil: oglindă Atîtor clipe, se perindă Prin inimile care bat De dragoste, neîncetat. O mamă şi-un copil: comoară Cu flacără ce n-o să moară Cît oamenii fac legămînt De pace pe un întreg pămint. Nu-s fabule spre-asemănare Ființelor atît de rare ... VALERIU NIȚU CÎNTEC Eu nu ştiu încă să aleg Intre o floare şi-altă floare, îmi plac la fel şi le culeg Cu-acelaşi drag pe fiecare. Eu nu ştiu încă dacă-n zbor E mai frumoasă ciocîrlia, Căci aripile de cocor Aduc din soare bucuria. Eu nu ştiu fluturii de sînt Mai gingaşi ca o giză mică, Ori greierul cu strune-n vînt E mai prejos ca o furnică, Dar sufletul m-a învăţat Că nu găsesc in lumea-ntreagă Ceva mai bun şi mai curat, Ca mama mea . .. şi-i cea mai dragă. ION AUG. DAMIAN . Luni, 3 iunie, la ora 17, in sala mare a Palatului culturii va avea loc festivi­tatea de închidere a Universităţii popu­lare din Tg.-Mureş. Cuvîntul de deschi­dere va fi rostit de prof. univ. dr. do­cent Vasile Săbădea­­nu, preşedintele Co­misiei judeţene pen­tru răspindirea cu­noştinţelor cultural­­ştiinţifice, după care prof. univ. dr. An­der Zoltán, directo­rul Universităţii populare, va prezen­ta o informare pri­vind desfăşurarea ac­tivităţii Universităţii populare în anul 1967—68. In continuare va fi audiată conferin­ţa: „ Dialogul om, ştiinţă in epoca con­temporaniî“, expusă de prof. univ. dr. do­cent Radu Voinea, membru corespon­dent al Academiei, secretar general al Academiei Republicii Socialiste România. Festivitatea se va încheia cu un pro­gram cultural-artis­tic. ME­MENTO © Tot luni, la ora 20, in sala Studio, secţia română a Tea­trului de stat din Tg.-Mureş prezintă un spectacol de poe­zie Lucian Blaga. Re­­cită actorii Vasile Constantinescu şi Livia Gingulescu. Regia aparţine lui Romulus Guga, iar scenografia lui Ro­mulus Peneş. „ Concertul sim­fonic de mîine şi de luni cuprinde frag­mente din baletul „Priculid­id“ de Ze­no Vancea, Addagio pentru orgă şi­­ or­­chestră de coarde de Albioni­ Giazotto, so­list Matei Kozma şi piesa „Un american la Paris“ de Gersh­win. Tot in cadrul con­certului, tenorul Lu­dovic Spiess va sus­­ţine un recital de canţonete, de arii din opere şi operete. Dirijorul concertului este Victor Golescu. *sis O­s Is Vs . PREMIERELE cinematografice ale lunii Paisprezece premiere .. . Dra­me, comedii, westernuri şi alte aventuri precum şi o serie de nume de prestigiu ca: Cybulski, Michele Morgan, Raf Valone, Louis de Funes, Claude Rich, Catherine Deneuve, atrag aten­ţia iubitorilor celei de-a şaptea arte, determinîndu-i să renunţe la o excursie sau la o emisiu­ne TV şi să-şi îndrepte paşii spre sălile de cinema. In programul premierelor fi­gurează două noi producţii ro­mâneşti. Este vorba de filme care tratează tema vieţii con­temporane, filme care vorbesc despre tineri şi despre oameni mai puţin tineri. In ultimii ani a crescut numărul şi nivelul filmelor de producţie româ­nească, care dezbat problema tineretului, în căutarea drumu­lui adevărat. Un astfel de film este şi cel al regizorului Andrei Blaier: DIMINEŢILE UNUI BĂIAT CUMINTE. Jocul excelent al actorilor Dan Nuţu, secondat de renumita Irina Petrescu, în­tregesc fericit această dezbate­re de idei pe planurile majore ale realizării în viaţă. Dar să revenim la premiere: ULTIMA NOAPTE A COPILĂ­RIEI a lui Savel Stiopul, film ce ridică o problemă importan­tă şi care se caracterizează printr-o concepţie artistică deo­sebită. Scenariul a fost scris de Dumitru Carabăţ, iar imaginea în alb-negru, excelent realizată, aparţine lui Ion Anton. Pentru rolurile principale au fost aleşi Liviu Tudan şi Irina Gărdescu. Acum, o comedie. Şi încă sportivă. E vorba de „K.O.” a regizorului Mircea Mureşan, debutant în comedia cinemato­grafică. Filmul său vorbeşte despre tineri, despre dragoste şi despre acei oameni care nu sunt adepţii birocratismului, despre acei care nu vor sau nu au reuşit să se debaraseze de acest rău. Acţiunea e dinamică, vie, presărată cu melodiile compozitorului Constantin Ale­xandru. Imaginea realizată de Octavian Basu­ şi Alexandru David este excepţională. Aceşti doi, artişti în adevăratul sens al cuvîntului, au realizat ima­ginea fiecărei "secvenţe în " cu­lori diferite, fiecare culoare vrînd să redea starea sufleteas­că a eroului. Pe lîngă remarca­bilii actori Dem. Rădulescu şi Tom­a Caragiu, la desfăşurarea intrigii filmului mai iau parte şi Peter Paulhoffer şi Carmen Galin. Alain Resnais, unul din cei mai originali regizori francezi, este prezent în program cu fil­mul DRAGOSTEA MEA HI­ROSIMA, o pledoarie împotriva războiului atomic. Regretatul actor polonez Cybulski, ne pri­lejuieşte o reîntâlnire cu arta sa remarcabilă în CU TOATĂ VI­TEZA ÎNAINTE. O comedie reuşită, relaxantă. In acest film, după cum scrie un critic cinematografic. „Cybulski a schimbat medii artistice înain­te ca vremea să-l fi obligat la aceasta. Cu el nu s-a întîmplat aşa cum s-a întîmplat cu Ge­rard Philippe, pe care moartea prematură l-a păstrat ca simbol al tinereţii. Acest film postum al lui Cybulski ne-a convins că ar fi fost regretabil să fi rămas veşnic tînăr căci Cybulski ar fi fost un artist desăvîrşit şi la optzeci de ani .. Pe Alexei Batalov îl cunoaş­tem in primul rînd ca fiind un excelent actor pe care majori­tatea acelora care l-au văzut l-au îndrăgit. (Printre altele l-au văzut apărînd în mod re­marcabil în ZBOARĂ COCO­RII, FAMILIA JURBIN, DOAMNA CU CĂŢELUL, CA­ZUL RUMEANŢEV, ZIUA FE­RICIRII). Insă Batalov a reali­zat şi filme independent, do­­vedindu-se a fi şi un bun re­gizor. Această calitate ne-a do­vedit-o MANTAUA. Noul său film în care ap­are şi în calita­te de actor, se intitulează CEI TREI GRĂSUNI. Cine a văzut JOE LIMONA­­DĂ, o reuşită parodie-cowboy sau parodia ştiinţifico-fantasti­­că-muzicală CINE A VRUT S-O UCIDA PE JESSIE? acela desigur va fi tentat să vadă şi SFÎRŞITUL AGENTULUI W4 C, o foarte spirituală parodie a filmelor de spionaj. Cele trei filme parodii au fost realizate în regia talentatului Vaclav Vorlicek în realizarea căruia întîlnim umorul sarcastic speci­fic artiştilor cehi. Ne vom pu­tea relaxa vizionînd şi DE NOAPTE BĂIEŢI, o realizare în coproducţie a cineaştilor ita­lieni şi spanioli. Comedie poli­­ţistă în care eroii principali sunt interpretaţi de Marisa Mell, Philippe Leroy şi Franco Fabrizi. V. MARIA ­s is Is \\ \s $s 00000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000*

Next