Steaua Roşie, noiembrie 1970 (Anul 21, nr. 257-281)
1970-11-21 / nr. 274
Casele de cultură semnifică in peisajul cultural al judeţului instituţii cu o pondere importantă, care îşi aduc din plin contribuţia la educaţia cetăţenilor, la difuzarea ştiinţei şi culturii, la popularizarea politicii partidului nostru. De aceea am considerat foarte utilă această masă rotundă despre educaţie, în care schimbul de opinii, chiar dacă nu a dus la elucidarea tuturor problemelor aflate în discuţie, ne-a dezvăluit totuşi multe modalităţi de abordare a acestei importante activităţi. La discuţii au participat: Emil Şerbănescu, directorul Casei de cultură din Reghin, Ion Jakobi, directorul Casei de cultură din Sighişoara, Avram Gorea, directorul Casei de cultură din Luduş şi Vasile Munteanu, metodist la Casa de cultură din Tîrnăveni. REDACŢIA: Am dori ca discuţia noastră să aducă în dezbatere o serie de aspecte din munca dv. privitoare la educaţia multilaterală a oamenilor muncii din oraşele in care vă desfăşuraţi activitatea, să vedem împreună căile şi mijloacele prin care se poate face o bună educaţie comunistă, eficienţa lor, avînd în vedere şi obiectivele care vă stau în faţă în perioada care urmează. Aş propune să începem cu educaţia patriotică, formă care trebuie să stea în permanenţă în atenţia noastră, să constituie un prilej de a sădi în sufletul cetăţenilor dragostea faţă de partid, faţă de trecutul său de luptă, faţă de pămîntul natal, faţă de realizările înfăptuite în anii socialismului. E. ŞERBĂNESCU: E foarte adevărat că educaţia patriotică trebuie să stea întotdeauna pe primul plan, în fruntea tuturor acţiunilor pe care le desfăşurăm. De aici se desprinde cerinţa ca cele mai multe şi mai reuşite manifestări pe care le organizăm să fie dedicate realităţilor noastre socialiste, popularizării politicii interne şi externe a partidului, frumuseţii şi măreţiei patriei libere, a poporului care munceşte cu abnegaţie şi entuziasm pentru înflorirea ţării. La Casa de cultură din Reghin a fost organizată totdeauna o gamă foarte largă de manifestări — de la expuneri şi conferinţe la simpozioane şi seri tematice — despre frumuseţile patriei, despre istoria ei milenară, despre oamenii cei mai de seamă ai poporului nostru, despre drumul parcurs în anii socialismului. Expuneri şi conferinţe ca „Lupta poporului român pentru libertate naţională", „Contribuţia oraşului Reghin la dezvoltarea culturii româneşti", ţinute de Vasile Nestea, de la Institutul de istorie al Academiei R.S.R., „Profundul umanism al orînduiri noastre socialiste", „Reghinul pe coordonatele socialismului“ etc. au trezit un viu interes în rîndul auditoriului, prin problematicile ridicate şi aspectele concrete legate de oraşul în care trăim. O bună educaţie patriotică trebuie să se bazeze, desigur, pe cunoaşterea pămîntului patriei, a frumuseţilor şi bogăţiilor ei. Nu poţi iubi decît ceea ce cunoşti, ceea ce te atrage şi te farmecă, deci dragostea de patrie începe cu cunoaşterea geografică a ţării, cu oraşele şi satele sale, cu monumentele ei istorice şi de cultură, care pot fi cunoscute prin excursii, vizite la muzee şi case memoriale, sau în cadrul unor conferinţe urmate de proiecţii de diapozitive. Un rol tot atît de important îl are cunoaşterea literaturii române, a unor pagini care vorbesc despre trecutul şi prezentul ţării asemenea romanelor lui Sadoveanu şi Rebreanu, a poeziilor lui Eminescu, Coşbuc şi Arghezi, a pieselor de teatru scrise de Caragiale, Camil Petrescu, Horia Lovinescu sau Alexandru Voitin, unele evenimente istorice şi unii oameni de seamă din istoria patriei ca lupta de la Războieni, prima încercare de constituire a unui stat centralizat român, înfăptuită de Mihai Viteazul, activitatea lui Nicolae Iorga, Theodor Aman, George Enescu, Blaga, Vasile Pârvan, care au constituit teme tot atît de importante pentru educaţia patriotică. REDACŢIA: Desigur că formele de educaţie patriotică sunt foarte variate şi nu e cazul să le enumerăm pe toate — ele vizează şi activitatea formaţiilor artistice, a cercurilor etc. Aţi urmărit însă dacă toate acestea au avut o anumită eficienţă, aţi văzut într-un fel sau altul cum se manifestă patriotismul cetăţenilor din oraşul dv.? Cu ce prilej? E. ŞERBĂNESCU: Exemplul cel mai elocvent ni l-au demonstrat inundaţiile din mai, cînd populaţia din oraş a dat dovada unui suprem spirit de jertfă, servind de furia apelor numeroase bunuri materiale. Aceeaşi populaţie a trecut apoi cu aceeaşi hotărîre la normalizarea vieţii, prin multele acţiuni de amenajare şi înfrumuseţare a parcului, a stadionului şi a numeroaselor străzi distruse de inundaţie. REDACŢIA: Ce alte loturi ale educaţiei v-au preocupat şi în ce au constat? I. JAKOBI: Educaţia ateistştiinţifică face parte integrantă desigur şi ea din educaţia comunistă a oamenilor muncii, urmărind formarea unei concepţii ştiinţifice despre lume şi societate. Aceasta se face în primul rind prin cunoaşterea de către marele public a cuceririlor ştiinţei şi tehnicii contemporane, a opoziţiei dintre ştiinţă şi religie. Numeroase adevăruri ale astronomiei, biologiei, fizicii au pătruns tot mai adine în conştiinţa maselor, nu mai constituie taine care să dea naştere celor mai ciudate explicaţii. Ele trebuie însă explicate şi elucidate în permanenţă, popularizate pe măsură ce ştiinţa înaintează, dezvăluindu-ne noi adevăruri, noi taine despre univers, în aşa fel incit toate descoperirile mai de seamă să fie cunoscute din timp, să nu se creeze posibilitatea să li se dea o interpretare greşită, mistică. Numeroase conferinţe susţinute de profesori universitari din ţară şi din judeţ, medici, oameni de ştiinţă şi cultură, dintre care aş menţiona „Celular element de bază a organismelor vii“, „Folosirea energiei atomice în medicină", „Originea şi evoluţia omului, „Viaţa în Cosmos", au avut darul să dezbată în faţa auditoriului probleme de o incontestabilă actualitate şi valoare ştiinţifică. Menţionez că aceste conferinţe au fost urmate totdeauna de discuţii interesante, la care au participat nu atît tineri cît oameni mai în virstă, lucru îmbucurător dacă ţinem seama că, datorită vechii educaţii, multora nu le erau destul de clare asemenea probleme. REDACŢIA: Cum s-a făcut popularizarea acestor conferinţe? Aţi avut un public destul de numeros care le-a audiat? I. J.: Popularizarea s-a făcut cu ajutorul afişelor răspîndite în numeroase puncte ale oraşului, prin care erau anunţate tema, locul şi cine susţine expunerea. De asemenea am folosit şi staţiile de radioficare ale întreprinderilor şi instituţiilor din oraş. REDACŢIA: in cazul că la o asemenea expunere nu s-a prezentat un public prea numeros, aţi renunţat la ea? I. J.: Nu, conferinţa era ţinută şi cu un public mai restrîns, considerînd că cei prezenţi vor face o bună propagandă in rîndul altor cetăţeni pentru acţiunile noastre viitoare. De altfel aceste expuneri au fost promovate şi în cadrul unor întreprinderi din oraş, unde au fost citite fie în timpul pauzelor de producţie, în secţii, fie la staţiile de radioficare, urmărind să fie ascultate de un număr cît mai mare de cetăţeni. Alte forme de educaţie atestştiinţifică folosite de noi au fost simpozionul, precum şi cele trei brigăzi ştiinţifice de care dispunem şi care s-au deplasat pînă în prezent in localităţile Ţopa, Albeşti, Hetiur, Venchi şi Aurel Vlaicu. Deoarece calamităţile naturale s-au abătut şi asupra oraşului nostru, am organizat o masă rotundă pe tema „Inundaţiile şi cauzele lor", susţinută de lectorii universitari Oliviu Marcu şi Ion Cătană din Tîrgu-Mureş şi Gheorghe Moldovan, directorul Muzeului din Sighişoara, prin care am explicat unui public numeros cauzele şi prevenirea inundaţiilor. Un rol deosebit în educaţia ştiinţifică a cetăţenilor revine şi Universităţii populare, în cadrul căreia am organizat un curs pe tema „Fenomene ale naturii şi adevărul ştiinţific", ale cărui expuneri vor fi susţinute şi în întreprinderile şi instituţiile din oraş. REDACŢIA: Foarte bogate forme educative pot fi organizate cu tineretul, faţă de care trebuie să manifestăm o preocupare permanentă, să găsim forme de activităţi care să-l intereseze şi să-i fie folositoare în viaţa de fiecare zi. Ce s-a organizat în acest sens la casele de cultură şi prin ce mijloace a fost atras tineretul la aceste activităţi? VASILE MUNTEANU: Acest aspect al activităţii noastre ne-a stat în permanenţă în atenţie şi în aces sens am căutat să organizăm acţiuni cultural-educative şi instructive cît mai interesante şi variate care să le suscite interesul şi care să ne ofere posibilitatea de a face din tînărul respectiv nu numai un consumator de artă, ci şi un producător. In această direcţie putem menţiona activitatea cenaclului literar „Tudor Arghezi", la ale cărui şedinţe participă peste 40 de tineri şi uneori chiar şi un numeros public. Putem spune că activitatea cenaclului este bună şi uneori se prezintă lucrări valoroase care pot sta oricînd în atenţia ziarului judeţean. Multe din acţiunile noastre sînt organizate în exclusivitate pentru tineret, în strînsă colaborare cu organizaţiile U.T.C., şi vizează în exclusivitate preocupările sale, cum au fost discuţia pe tema „Ce meserie îmi aleg", concursul „cine ştie cîştigă" intitulat „Greva muncitorilor din octombrie", expunerea „Problema tinerei generaţii şi apărarea valorilor culturii", serile muzicalliterare „Eminescu", „Minulescu, „Toplrceanu", iar în cadrul universităţii populare funcţionează un curs pentru tineret intitulat „Cum ne comportăm, cum ne distrăm". Acest curs se desfăşoară în cadrul şcolilor din oraş şi are o tematică variată privind normele de comportare civilizată, politeţea, buna cuviinţă, ţinuta în societate şi în familie. Activitatea cercurilor: chitară, artă plastică, dans modern, dans popular, pian şi vioară, filatelie, au menirea de a cultiva, la rîndul lor, dragostea pentru frumos, de a forma la tineri anumite deprinderi artistice. REDACŢIA: Cum aţi reuşit sâ-i atrageţi pe tineri la aceste acţiuni? De ce vin la dv. şi nu în altă parte? Există o legătură permanentă între casa de cultură şi tinerii din oraş? V. M.: Există mai ales prin noi, metodiştii. Eu, ca instructor de dans, m-am împrietenit cu mulţi tineri şi am căutat să-i atrag spre casa de cultură. REDACŢIA: I-aţi atras deci pe prietenii dv., dar de ceilalţi tineri din oraş cine se ocupă? V. M.: E adevărat că legătura dintre noi şi tineri e sporadică şi cred că atunci munca noastră va fi într-adevăr eficace cînd vom cunoaşte mai bine preocupările tinerilor. De aceea, avem în perspectivă o anchetă pentru tineri şi vîrstnici prin care vrem să le cunoaştem preocupările, ce acţiuni ar dori să se organizeze şi cum, pe scurt vrem ca de aici înainte manifestările cultural-educative să poarte pecetea preferinţelor locuitorilor din Tîrnăveni. REDACŢIA: Orice gen de manifestare cultural-artistică trebuie organizată însă cu largul concurs al specialiştilor din oraş, al intelectualilor, prin care se face şi o bună propagandă acţiunilor pe care vrem să le organizăm. In ce măsură e folosit acest potenţial? AVRAM GOREA: Intelectualii, se înţelege, sunt cadrele indispensabile ale muncii culturale. In oraşul nostru, la o populaţie relativ mică, avem 145 cadre didactice, 33 de ingineri, 41 de medici şi 7 economişti, deci un total de 226 intelectuali, mai bine-zis specialişti, pentru că în rîndul acestora pot intra şi cadrele cu pregătire medie, pe care ne putem baza oricînd în pregătirea unor activităţi educative. Fireşte, n-am reuşit şi nici n-am încercat să-i atragem pe toţi, rezumîndu-ne mai ales la mobilizarea cadrelor didactice. Dacă arătăm că numai în acest an au fost organizate peste 100 de acţiuni de difuzare a ştiinţei şi culturii rezultă că intelectualii ne-au adus un sprijin substanţial. Nu am reuşit însă să antrenăm — cum arătam mai înainte — în suficientă măsură specialiştii din domeniul tehnic, deşi tehnica, ştiinţa sunt domenii care suscită nenumărate informaţii şi nu am reuşit să permanentizăm activitatea brigăzilor ştiinţifice. I. J.: Cred că antrenarea cadrelor tehnice e o maladie generală în activitatea noastră şi va trebui ca şi noi la Sighişoara să luăm unele măsuri pentru atragerea lor spre casa de cultură. Ar fi recomandabil ca activităţile să se desfăşoare pe specialităţi şi să aibă o continuitate, adică cei care susţin o acţiune să aibă certitudinea că vor putea fi solicitaţi şi în continuare, după cum şi publicul să ştie că va mai găsi un asemenea gen de manifestări. REDACŢIA: Nu ne-am propus o concluzie la cele discutate aici, oin să credem ca acest schimb de opinii a fost util atit pentru dv. cit şi pentru specialiştii şi publicul din oraşele in care activaţi. Ar fi fost util, desigur, să fi împărtăşit şi alte aspecte legate de educaţie, dar spaţiul nu ne-a putut permite mai mult, răminind să ne intilnim şi cu alte prilejuri sau să vă explicaţi în scris opiniile şi problemele care vă frămîntă. Paginile ziarului nostru vă rămîn deschise dv., cît şi locuitorilor din oraşele dv. care se interesează şi cunosc munca pe care o depuneţi. ION CIURDARU © © © © © © © © © © © © © © © © © © © © © © © © © © © ©©© ©© ©© ©© © © ©© © 0 000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000^ o Melodrama pare să intereseze in această stagiune la Tg.-Mureș. Piesa lui Robert Emmet Sherwood e al doilea pretext melodramatic după „Cine-l salvează pe Albert Cobb?" și a doua piesă americană care figurează în repertoriu, introdusă ad-hoc printre premiere, după intîrzierea prezentării piesei ,,Pisica din noaptea anului nou" de D. R. Popescu. De data aceasta rezervele noastre cu privire la melodramă vor fi lăsate la o parte pentru că textul prezentat ni se pare, dramaturgic, net superior celuilalt. Ne aflăm în prezenţa unei piese care deşi frizează divertismentul cu gangsteri, e mai sinceră şi mai puţin pretenţioasă, mai uşor de digerat. Despre ce e vorba, în linii mari , un scriitor ratat îşi oferă viaţa pentru a se putea împlini un vis, pentru a uşura o evadare din pustiul învecinat al împietririi. Fratpul romantic care înconjoară chipul personajului principal, cavaler rătăcitor şi simbol al deznădejdii lucide, conferă acestuia luminozitatea sentimentală a celui ce se sacrifică pentru frumuseţea spirituală în mijlocul unei lumi în care dezumanizarea prin mecanizare şi stereotipie, prin avariţie şi uniformizare sunt dominante. Se pot surprinde desigur accente de critică socială a vieţii burgheze dar ele rămîn periferice, cel puţin în versiunea prescurtată a piesei, aşa cum ne-a fost ea prezentată. Spaţiul închis, tonusul dramatic al aşteptării în acest spaţiu, problema ratării şi a individualismului ca manifestare a libertăţii chiar dacă amorale, prezenţa concomitentă în suflete a amoralismului şi a cavalerismului medieval dau o putere de generalizare stărilor piesei. Decorul sugerează prin închidere claustrofobia de care suferă personajele piesei, prin roşiatica răsfrîngere de pe pereţi nisipurile luminate de soare ale pustiului înconjurător şi începutul spectacolului cu siluetele umbroase ale interpreţilor ne-a introdus într-o atmosferă propice pentru o tensiune şi participare afectivă. Spuneam că ni se propune o versiune prescurtată a textului. E vorba de renunţarea la un pasaj destul de substanţial în care Jason Maple are un schimb de replici, asupra unor probleme sociale şi politice, cu cei doi instalatori care mănincă în localul său. La 40 de ani de la premiera piesei acest fragment şi-a pierdut actualitatea. De aceea regizorul a făcut bine suprimîndu-l. Din păcate prezenţa episodică a instalatorilor rămîne acum nejustificată dramatic şi inutilă şi poate s-ar fi putut găsi o soluţie pentru introducerea lui Jason Maple altfel în scenă. Regia lui Gheorghe Harag a găsit accentele necesare şi trecînd peste inegalităţile inerente ale interpretării a unificat spectacolul într-un ansamblu coerent. Chiar opţiunea sa pentru acest text, semnificativă, a fost gîndită bine pentru că se presupunea un succes de public cu o piesă destul de bună ca să nu fie o cedare masivă în faţa gustului pentru divertisment al unei părţi a publicului. Interpreţii : Victor Ştrengaru în rolul unui senil bunic Maple îşi tremură vocea piţigăiată, vorbeşte singur, repetă întrebările şi se mişcă damblagii cu veşnica lui cutie în mînă. Un rol de compoziţie gîndit şi făcut pe toate datele la îndemînă ale convenţiei teatrale care semnifică bătrîneţea prin aceste atribute exterioare Excelent în corectitudinea lui. Ion Fiscuteanu în greul rol al lui Darie Mantea, banditul îndrăgostit şi balanton cavaler, se mişcă bine în scenă, cu mîinile puţin depărtate de trup şi rigide, într-o permanentă stare de veghe, gata să tragă. Are unele dificultăţi de dicţie şi frazare care trebuie remediate la un actor atît de dotat. Interpretare bună şi sensibilă, Dora Ivanciu îşi construieşte tînărul personaj dezabuzat cu o fineţe şi un simţ al nuanţelor deosebit. Un firesc al mişcării, o lipsă de crispare care e de bun augur pentru debutul său scenic în teatrul mureşean, în acest rol de întindere. Adolescenta lucidă, îndrăgostită, disperat oferindu-se experienţelor erotice din dorinţa de a se elibera de servituţile genului său ne convinge şi sublima sa stare de veghe într-o lume brutală căreia nu i se poate sustrage, îi conferă împlinirea. Un rol greu realizat excelent. Ştefan Sileanu în rolul tot atît de greu al ratatului Alan Squier are mici fluctuaţii, nesiguranţe. Vocea albă, obosită uneori, tîrîtă de la un cuvînt la altul, gesturile rupte, mol, conturează acest personaj chinuit şi lucid totuşi. In ansamblu însă o Interpretare bună şi servită de calităţile recunoscute ale actorului. Puţin superficial şi gălăgios gîndit personajul lui Boze Hertzlinger în interpretarea lui Cornel Ciupercescu. Nu pentru că această gălăgie şi vioaie mişcare nu ar aparţine datelor personajului dar pentru că ea nu convinge, semnificaţia ei de vitalitate şi ambiţie rămîne pe planul doi. Lansarea vorbelor se face cu prea multă precipitare, uneori făcîndu-le ininteligibile. Dar fiind vorba de un prim rol pe o scenă mare ar fi neloial să nu recunoaştem calităţile de ansamblu ale interpretului şi mai ales să nu-l încurajăm cu toată bunăvoinţa. Dintre interpreţii rolurilor de gangsteri menţionăm, în ordinea preferinţei noastre, pe Adrian Mazarache, Dan Bubulici şi Const. Săsăreanu, primul avînd o figură expresivă de italian mafiot cu chică mare, lene multă şi replică dură cu revolverul. Au mai interpretat : Mihai Gingulescu (bun dar puţină rigiditate în hainele prea noi de ritual paramilitar), Al. Făgărăşanu, Mariana Stere (prezenţă agreabilă şi expresivă în revolta ei de păpuşă a unui bogătaş), Mircea Chirvăsuţă, Ana Nagy Scarlat, Árpád Visky, Dan Guga şi Eliodor Kiss, cu toţii onorabili în rolurile pe care le-au creat. Un spectacol agreabil în care recunosc că m-am simţit uneori tentat să nu îngrop în cuget mica lacrimă obligatorie la moartea, sacrificiul şi puritatea unor personaje care rămîn literatură şi spectacol. Te străbate uneori involuntar fiorul sentimentalismului şi nu e bine să-l suprimi cu superioritatea celui atît de lucid. DAN CULCER PĂDUREA ÎMPIETRITĂ — cronica spectacolului — O 3 3 3 La-ncheietura mîinii stingi, Pe roţi ce mîngîie rubine, Echidistante şi nătîngi, Cifre duşmane şi vecine. înghit lumini de după stinci Şi bezne sînt străpunse-n mine La-ncheietura mîinii stîngi. De roţi ce mîngîie rubine. Tu, lume-mbătrînită, plîngi Bătînd cu pumni în ziduri pline Şi cifre ard, ciudat de-adînci, un vîrf de ac sclipind venine, La-ncheietura mîinii stîngi. Sonst Ochii sapă în cuvinte Şi-ascund înalte halebarde. Metal sangvin în mine garde Pentru os şi suflet ţinte, întinse degete, departe, Pînă-n ceasul care minte. CENACLU ANDREI FREAMĂT Rondelul cifrelor ce ard Mîine, fiii mei — cuvinte, Chei, lacăte, armuri, karate. Lipit pe palma de hîrtie Cu sarea apei gare fierbe, Nisipu-n forme de vertebre Măsoară, şterge, umple, scrie Pe pînza fără margini anii Şi-aprinde din cenuşi — vulcanii. VIORICA MUREŞAN Tinereţe Ni-i vîrsta un cristal iradiind Explozii mari de arşiţe spontane In care zorii vremii se aprind Şi bat cu aur orele-n cadrane. Fecund, din tîmple scapără scîntei — Iscoade sfredelind din zare-n zare — Spre-a descifra în semn de holde-n stei, Catargele pîerdute-n depărtare. In aripi de cocor zburăm profund, Prin crugul soarelui ne trecem glia Iar din adîncuri rădăcini răspund Acestui puls ce măsură vecia. „File din istoria unui vechi ţinut românesc“ Sub titlul „File din istoria unui vechi ţinut românesc", la Constanţa a ieşit de sub tipar primul volum al unei interesante lucrări monografice consacrată locurilor dintre Dunăre şi Marea Neagră. Volumul, editat de Comisia pentru difuzarea cunoştinţelor cultural-ştiinţifice din cadrul Comitetului judeţean Constanţa pentru cultură şi artă, cuprinde opt capitole între care ,,Tomis — metropola Pontului sting", ,,Histria — cel mai vechi oraş din România", „Oraşul antic Troesmis", „Monumentele artelor plastice în istoria veche a Dobrogei" şi altele, elaborate de un colectiv de specialişti de la Muzeul de arheologie din Constanţa. (Agerpres) X STEAUA ROȘIE PAGINA 3 im...im..........numii...mii..iii in Seri literare închinate partidului In procesul larg şi dinamic al educaţiei, rolul bibliotecii, ca de altfel al tuturor instituţiilor chemate să slujească nobila proliferare a valorilor spirituale, devine pe zi ce trece mai important, mai plin de conţinut şi semnificaţii. La biblioteca din Laslăul Mare, printre numeroasele acţiuni de masă, cuprinse pe agenda manifestărilor cultu- 10 rale organizate In cinstea aniversării semicentenarului P.C.R. se află serile de poezie, seara literară „Sub steagul partidului", montajul de versuri „Omagiu partidului". Fiecare manifestare este pregătită minuţios de cadrele didactice ale şcolii generale din acest sat şi bibliotecara Mera Maria. Buna pregătire a acestor acţiuni, conţinutul calitativ al lor este atestat de numărul mare de participanţi. A. VĂGA, învăţător Dora Ivanciuc şi Ştefan Sileanu in „Pădurea împietrită". (Foto: I. MARX) 3 .» 3 3 3 3 3 3 3 3 3 3 3 3 3 3 3 3 3 3 3 3 3 3 3 3 3 333 333