Steaua Roşie, noiembrie 1970 (Anul 21, nr. 257-281)

1970-11-21 / nr. 274

Casele de cultură semnifică in peisajul cultural al judeţului instituţii cu o pondere importan­tă, care îşi aduc din plin con­tribuţia la educaţia cetăţenilor, la difuzarea ştiinţei şi culturii, la popularizarea politicii partidului nostru. De aceea am considerat foarte utilă această masă ro­tundă despre educaţie, în care schimbul de opinii, chiar dacă nu a dus la elucidarea tuturor problemelor aflate în discuţie, ne-a dezvăluit totuşi multe mo­dalităţi de abordare a acestei importante activităţi. La discuţii au participat: Emil Şerbănescu, directorul Casei de cultură din Reghin, Ion Jakobi, directorul Casei de cultură din Sighişoara, Avram Gorea, directorul Casei de cultură din Luduş şi Vasile Munteanu, metodist la Casa de cultură din Tîrnăveni. REDACŢIA: Am dori ca discu­ţia noastră să aducă în dezba­tere o serie de aspecte din munca dv. privitoare la educa­ţia multilaterală a oamenilor muncii din oraşele in care vă desfăşuraţi activitatea, să ve­dem împreună căile şi mijloace­le prin care se poate face o bună educaţie comunistă, efi­cienţa lor, avînd în vedere şi obiectivele care vă stau în faţă în perioada care urmează. Aş propune să începem cu educa­ţia patriotică, formă care tre­buie să stea în permanenţă în atenţia noastră, să constituie un prilej de a sădi în sufletul ce­tăţenilor dragostea faţă de par­tid, faţă de trecutul său de lup­tă, faţă de pămîntul natal, faţă de realizările înfăptuite în anii socialismului. E. ŞERBĂNESCU: E foarte a­­devărat că educaţia patriotică trebuie să stea întotdeauna pe primul plan, în fruntea tuturor acţiunilor pe care le desfăşu­răm. De aici se desprinde ce­rinţa ca cele mai multe şi mai reuşite manifestări pe care le organizăm să fie dedicate rea­lităţilor noastre socialiste, popu­larizării politicii interne şi exter­ne a partidului, frumuseţii şi măreţiei patriei libere, a po­porului care munceşte cu abne­gaţie şi entuziasm pentru înflo­rirea ţării. La Casa de cultură din Re­ghin a fost organizată totdea­una o gamă foarte largă de manifestări — de la expuneri şi conferinţe la simpozioane şi seri tematice — despre frumuseţile patriei, despre istoria ei mile­nară, despre oamenii cei mai de seamă ai poporului nostru, despre drumul parcurs în anii socialismului. Expuneri şi con­ferinţe ca „Lupta poporului ro­mân pentru libertate naţiona­lă", „Contribuţia oraşului Re­ghin la dezvoltarea culturii ro­mâneşti", ţinute de Vasile Nes­tea, de la Institutul de istorie al Academiei R.S.R., „Profundul u­­manism al orînduiri noastre so­cialiste", „Reghinul pe coordo­natele socialismului“ etc. au tre­zit un viu interes în rîndul audi­toriului, prin problematicile ri­dicate şi aspectele concrete le­gate de oraşul în care trăim. O bună educaţie patriotică trebuie să se bazeze, desigur, pe cu­noaşterea pămîntului patriei, a frumuseţilor şi bogăţiilor ei. Nu poţi iubi decît ceea ce cunoşti, ceea ce te atrage şi te farme­că, deci dragostea de patrie în­cepe cu cunoaşterea geografică a ţării, cu oraşele şi satele sale, cu monumentele ei istorice şi de cultură, care pot fi cunos­cute prin excursii, vizite la mu­zee şi case memoriale, sau în cadrul unor conferinţe urmate de proiecţii de diapozitive. Un rol tot atît de important îl are cunoaşterea literaturii ro­mâne, a unor pagini care vor­besc despre trecutul şi prezen­tul ţării asemenea romanelor lui Sadoveanu şi Rebreanu, a poe­ziilor lui Eminescu, Coşbuc şi Arghezi, a pieselor de teatru scrise de Caragiale, Camil Pe­­trescu, Horia Lovinescu sau Ale­xandru Voitin, unele evenimente istorice şi unii oameni de sea­mă din istoria patriei ca lupta de la Războieni, prima încerca­re de constituire a unui stat centralizat român, înfăptuită de Mihai Viteazul, activitatea lui Nicolae Iorga, Theodor Aman, George Enescu, Blaga, Vasile Pârvan, care au constituit teme tot atît de importante pentru educaţia patriotică. REDACŢIA: Desigur că for­mele de educaţie patriotică sunt foarte variate şi nu e cazul să le enumerăm pe toate — ele vi­zează şi activitatea formaţiilor artistice, a cercurilor etc. Aţi ur­mărit însă dacă toate acestea au avut o anumită eficienţă, aţi văzut într-un fel sau altul cum se manifestă patriotismul cetă­ţenilor din oraşul dv.? Cu ce prilej? E. ŞERBĂNESCU: Exemplul cel mai elocvent ni l-au demon­strat inundaţiile din mai, cînd populaţia din oraş a dat dova­da unui suprem spirit de jert­fă, servind de furia apelor nu­meroase bunuri materiale. Ace­eaşi populaţie a trecut apoi cu aceeaşi hotărîre la normaliza­rea vieţii, prin multele acţiuni de amenajare şi înfrumuseţare a parcului, a stadionului şi a numeroaselor străzi distruse de inundaţie. REDACŢIA: Ce alte loturi ale educaţiei v-au preocupat şi în ce au constat? I. JAKOBI: Educaţia ateist­­ştiinţifică face parte integrantă desigur şi ea din educaţia co­munistă a oamenilor muncii, ur­mărind formarea unei concepţii ştiinţifice despre lume şi socie­tate. Aceasta se face în primul rind prin cunoaşterea de către marele public a cuceririlor ştiin­ţei şi tehnicii contemporane, a opoziţiei dintre ştiinţă şi religie. Numeroase adevăruri ale astro­nomiei, biologiei, fizicii au pă­truns tot mai adine în conştiinţa maselor, nu mai constituie taine care să dea naştere celor mai ciudate explicaţii. Ele trebuie însă explicate şi elucidate în permanenţă, popularizate pe măsură ce ştiinţa înaintează, dezvăluindu-ne noi adevăruri, noi taine despre univers, în aşa fel incit toate descoperirile mai de seamă să fie cunoscute din timp, să nu se creeze posibilita­tea să li se dea o interpretare greşită, mistică. Numeroase conferinţe susţinute de profesori universitari din ţară şi din judeţ, medici, oameni de ştiinţă şi cul­tură, dintre care aş menţiona „Celula­r element de bază a organismelor vii“, „Folosirea e­­nergiei atomice în medicină", „Originea şi evoluţia omului, „Viaţa în Cosmos", au avut da­rul să dezbată în faţa audito­riului probleme de o incontes­tabilă actualitate şi valoare şti­inţifică. Menţionez că aceste conferinţe au fost urmate tot­deauna de discuţii interesante, la care au participat nu atît ti­neri cît oameni mai în virstă, lucru îmbucurător dacă ţinem seama că, datorită vechii edu­caţii, multora nu le erau destul de clare asemenea probleme. REDACŢIA: Cum s-a făcut popularizarea acestor conferin­ţe? Aţi avut un public destul de numeros care le-a audiat? I. J.: Popularizarea s-a fă­cut cu ajutorul afişelor răspîn­­dite în numeroase puncte ale oraşului, prin care erau anun­ţate tema, locul şi cine susţine expunerea. De asemenea am folosit şi staţiile de radioficare ale întreprinderilor şi instituţii­lor din oraş. REDACŢIA: in cazul că la o asemenea expunere nu s-a pre­zentat un public prea numeros, aţi renunţat la ea? I. J.: Nu, conferinţa era ţinu­tă şi cu un public mai restrîns, considerînd că cei prezenţi vor face o bună propagandă in rîn­dul altor cetăţeni pentru acţiu­nile noastre viitoare. De altfel aceste expuneri au fost promo­vate şi în cadrul unor întreprin­deri din oraş, unde au fost citi­te fie în timpul pauzelor de producţie, în secţii, fie la sta­ţiile de radioficare, urmărind să fie ascultate de un număr cît mai mare de cetăţeni. Alte forme de educaţie ate­st­­ştiinţifică folosite de noi au fost simpozionul, precum şi cele trei brigăzi ştiinţifice de care dispu­nem şi care s-au deplasat pînă în prezent in localităţile Ţopa, Albeşti, Hetiur, Venchi şi Aurel Vlaicu. Deoarece calamităţile natura­le s-au abătut şi asupra oraşu­lui nostru, am organizat o masă rotundă pe tema „Inundaţiile şi cauzele lor", susţinută de lec­torii universitari Oliviu Marcu şi Ion Cătană din Tîrgu-Mureş şi Gheorghe Moldovan, directorul Muzeului din Sighişoara, prin care am explicat unui public numeros cauzele şi prevenirea inundaţiilor. Un rol deosebit în educaţia ştiinţifică a cetăţenilor revine şi Universităţii populare, în cadrul căreia am organizat un curs pe tema „Fenomene ale naturii şi adevărul ştiinţific", ale cărui expuneri vor fi susţinute şi în întreprinderile şi institu­ţiile din oraş. REDACŢIA: Foarte bogate for­me educative pot fi organizate cu tineretul, faţă de care tre­buie să manifestăm o preocu­pare permanentă, să găsim for­me de activităţi care să-l inte­reseze şi să-i fie folositoare în viaţa de fiecare zi. Ce s-a orga­nizat în acest sens la casele de cultură şi prin ce mijloace a fost atras tineretul la aceste ac­tivităţi? VASILE MUNTEANU: Acest aspect al activităţii noastre ne-a stat în permanenţă în atenţie şi în aces sens am căutat să or­ganizăm acţiuni cultural-educa­tive şi instructive cît mai intere­sante şi variate care să le sus­cite interesul şi care să ne ofere posibilitatea de a face din tînă­­rul respectiv nu numai un con­sumator de artă, ci şi un pro­ducător. In această direcţie pu­tem menţiona activitatea cena­clului literar „Tudor Arghezi", la ale cărui şedinţe participă pes­te 40 de tineri şi uneori chiar şi un numeros public. Putem spu­ne că activitatea cenaclului es­te bună şi uneori se prezintă lu­crări valoroase care pot sta ori­­cînd în atenţia ziarului jude­ţean. Multe din acţiunile noastre sînt organizate în exclusivitate pentru tineret, în strînsă cola­borare cu organizaţiile U.T.C., şi vizează în exclusivitate preocu­pările sale, cum au fost discuţia pe tema „Ce meserie îmi aleg", concursul „cine ştie cîştigă" in­titulat „Greva muncitorilor din octombrie", expunerea „Proble­ma tinerei generaţii şi apărarea valorilor culturii", serile muzical­literare „Eminescu", „Minules­­cu, „Toplrceanu", iar în cadrul universităţii populare funcţio­nează un curs pentru tineret in­titulat „Cum ne comportăm, cum ne distrăm". Acest curs se desfăşoară în cadrul şcolilor din oraş şi are o tematică variată privind normele de comportare civilizată, politeţea, buna cu­viinţă, ţinuta în societate şi în familie. Activitatea cercurilor: chitară, artă plastică, dans mo­dern, dans popular, pian şi vioară, filatelie, au menirea de a cultiva, la rîndul lor, dragos­tea pentru frumos, de a forma la tineri anumite deprinderi ar­tistice. REDACŢIA: Cum aţi reuşit sâ-i atrageţi pe tineri la aceste acţiuni? De ce vin la dv. şi nu în altă parte? Există o legătură permanentă între casa de cul­tură şi tinerii din oraş? V. M.: Există mai ales prin noi, metodiştii. Eu, ca instructor de dans, m-am împrietenit cu mulţi tineri şi am căutat să-i a­­trag spre casa de cultură. REDACŢIA: I-aţi atras deci pe prietenii dv., dar de ceilalţi ti­neri din oraş cine se ocupă? V. M.: E adevărat că legătura dintre noi şi tineri e sporadică şi cred că atunci munca noas­tră va fi într-adevăr eficace cînd­­ vom cunoaşte mai bine preocu­pările tinerilor. De aceea, avem în perspectivă o anchetă pen­tru tineri şi vîrstnici prin care vrem să le cunoaştem preocu­pările, ce acţiuni ar dori să se organizeze şi cum, pe scurt vrem ca de aici înainte manifes­tările cultural-educative să poarte pecetea preferinţelor lo­cuitorilor din Tîrnăveni. REDACŢIA: Orice gen de ma­nifestare cultural-artistică trebu­ie organizată însă cu largul concurs al specialiştilor din o­­raş, al intelectualilor, prin care se face şi o bună propagandă acţiunilor pe care vrem să le organizăm. In ce măsură e fo­losit acest potenţial? AVRAM GOREA: Intelectualii, se înţelege, sunt cadrele indis­pensabile ale muncii culturale. In oraşul nostru, la o populaţie relativ mică, avem 145 cadre di­dactice, 33 de ingineri, 41 de medici şi 7 economişti, deci un total de 226 intelectuali, mai bine-zis specialişti, pentru că în rîndul acestora pot intra şi ca­drele cu pregătire medie, pe ca­re ne putem baza oricînd în pregătirea unor activităţi edu­cative. Fireşte, n-am reuşit şi nici n-am încercat să-i atragem pe toţi, rezumîndu-ne mai ales la mobilizarea cadrelor didacti­ce. Dacă arătăm că numai în acest an au fost organizate peste 100 de acţiuni de difu­zare a ştiinţei şi culturii rezultă că intelectualii ne-au adus un sprijin substanţial. Nu am reu­şit însă să antrenăm — cum a­­rătam mai înainte — în sufi­cientă măsură specialiştii din domeniul tehnic, deşi tehnica, ştiinţa sunt domenii care suscită nenumărate informaţii şi nu am reuşit să permanentizăm activi­tatea brigăzilor ştiinţifice. I. J.: Cred că antrenarea ca­drelor tehnice e o maladie ge­nerală în activitatea noastră şi va trebui ca şi noi la Sighişoa­ra să luăm unele măsuri pentru atragerea lor spre casa de cul­tură. Ar fi recomandabil ca ac­tivităţile să se desfăşoare pe specialităţi şi să aibă o continui­tate, adică cei care susţin o ac­ţiune să aibă certitudinea că vor putea fi solicitaţi şi în con­tinuare, după cum şi publicul să ştie că va mai găsi un ase­menea gen de manifestări. REDACŢIA: Nu ne-am propus o concluzie la cele discutate aici, oin să credem ca acest schimb de opinii a fost util atit pentru dv. cit şi pentru specia­liştii şi publicul din oraşele in care activaţi. Ar fi fost util, de­sigur, să fi împărtăşit şi alte aspecte legate de educaţie, dar spaţiul nu ne-a putut permite mai mult, răminind să ne intil­­nim şi cu alte prilejuri sau să vă explicaţi în scris opiniile şi problemele care vă frămîntă. Paginile ziarului nostru vă ră­­mîn deschise dv., cît şi locuito­rilor din oraşele dv. care se in­teresează şi cunosc munca pe care o depuneţi. ION CIURDARU © © © © © © © © © © © © © © © © © © © © © © © © © © © ©©© ©© ©© ©© © © ©© © 0 000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000^ o Melodrama pare să intereseze in această stagiune la Tg.-Mu­­reș. Piesa lui Robert Emmet Sherwood e al doilea pretext melodramatic după „Cine-l sal­vează pe Albert Cobb?" și a doua piesă americană care fi­gurează în repertoriu, introdusă ad-hoc printre premiere, după intîrzierea prezentării piesei ,,Pi­sica din noaptea anului nou" de D. R. Popescu. De data a­­ceasta rezervele noastre cu pri­vire la melodramă vor fi lăsate la o parte pentru că textul pre­zentat ni se pare, dramaturgic, net superior celuilalt. Ne aflăm în prezenţa unei piese care deşi frizează divertismentul cu gang­steri, e mai sinceră şi mai puţin pretenţioasă, mai uşor de di­gerat. Despre ce e vorba, în linii mari , un scriitor ratat îşi oferă viaţa pentru a se putea împlini un vis, pentru a uşura o evadare din pustiul învecinat al împietririi. Fratpul romantic care înconjoară chipul perso­najului principal, cavaler rătă­citor şi simbol al deznădejdii lucide, conferă acestuia lumino­zitatea sentimentală a celui ce se sacrifică pentru frumuseţea spirituală în mijlocul unei lumi în care dezumanizarea prin mecanizare şi stereotipie, prin avariţie şi uniformizare sunt do­minante. Se pot surprinde de­sigur accente de critică socială a vieţii burgheze dar ele rămîn periferice, cel puţin în versiunea prescurtată a piesei, aşa cum ne-a fost ea prezentată. Spa­ţiul închis, tonusul dramatic al aşteptării în acest spaţiu, pro­blema ratării şi a individualis­mului ca manifestare a libertă­ţii chiar dacă amorale, pre­zenţa concomitentă în suflete a amoralismului şi a cavaleris­mului medieval dau o putere de generalizare stărilor piesei. Decorul sugerează prin închi­dere claustrofobia de care su­feră personajele piesei, prin ro­şiatica răsfrîngere de pe pereţi nisipurile luminate de soare ale pustiului înconjurător şi înce­putul spectacolului cu siluetele umbroase ale interpreţilor ne-a introdus într-o atmosferă pro­pice pentru o tensiune şi par­ticipare afectivă. Spuneam că ni se propune o versiune prescurtată a textului. E vorba de renunţarea la un pasaj destul de substanţial în care Jason Maple are un schimb de replici, asupra unor proble­me sociale şi politice, cu cei doi instalatori care mănincă în localul său. La 40 de ani de la premiera piesei acest fragment şi-a pierdut actualitatea. De a­­ceea regizorul a făcut bine su­­primîndu-l. Din păcate prezenţa episodică a instalatorilor rămî­­ne acum nejustificată dramatic şi inutilă şi poate s-ar fi putut găsi o soluţie pentru introduce­rea lui Jason Maple altfel în scenă. Regia lui Gheorghe Harag a găsit accentele nece­sare şi trecînd peste inegalită­ţile inerente ale interpretării a unificat spectacolul într-un an­samblu coerent. Chiar opţiunea sa pentru acest text, semnifi­cativă, a fost gîndită bine pen­tru că se presupunea un succes de public cu o piesă destul de bună ca să nu fie o cedare masivă în faţa gustului pentru divertisment al unei părţi a pu­blicului. Interpreţii : Victor Ştrengaru în rolul unui senil bunic Maple îşi tremură vocea piţigăiată, vorbeşte singur, repetă între­bările şi se mişcă damblagii cu veşnica lui cutie în mînă. Un rol de compoziţie gîndit şi făcut pe toate datele la înde­­mînă ale convenţiei teatrale care semnifică bătrîneţea prin aceste atribute exterioare Ex­celent în corectitudinea lui. Ion Fiscuteanu în greul rol al lui Darie Mantea, banditul îndrăgostit şi balanton cavaler, se mişcă bine în scenă, cu mîi­­nile puţin depărtate de trup şi rigide, într-o permanentă stare de veghe, gata să tragă. Are unele dificultăţi de dicţie şi frazare care trebuie remediate la un actor atît de dotat. Inter­pretare bună şi sensibilă, Dora Ivanciu îşi construieşte tînărul personaj dezabuzat cu o fineţe şi un simţ al nuanţelor deosebit. Un firesc al mişcării, o lipsă de crispare care e de bun augur pentru debutul său scenic în teatrul mureşean, în acest rol de întindere. Adoles­centa lucidă, îndrăgostită, dis­perat oferindu-se experienţelor erotice din dorinţa de a se eli­bera de servituţile genului său ne convinge şi sublima sa stare de veghe într-o lume brutală căreia nu i se poate sustrage, îi conferă împlinirea. Un rol greu realizat excelent. Ştefan Sileanu în rolul tot atît de greu al ratatului Alan Squier are mici fluctuaţii, nesi­­guranţe. Vocea albă, obosită uneori, tîrîtă de la un cuvînt la altul, gesturile rupte, mol, conturează acest personaj chi­nuit şi lucid totuşi. In ansamblu însă o Interpretare bună şi ser­vită de calităţile recunoscute ale actorului. Puţin superficial şi gălăgios gîndit personajul lui Boze Hertz­linger în interpretarea lui Cor­nel Ciupercescu. Nu pentru că această gălăgie şi vioaie miş­care nu ar aparţine datelor personajului dar pentru că ea nu convinge, semnificaţia ei de vitalitate şi ambiţie rămîne pe planul doi. Lansarea vorbelor se face cu prea multă precipi­tare, uneori făcîndu-le ininte­ligibile. Dar fiind vorba de un prim rol pe o scenă mare ar fi neloial să nu recunoaştem ca­lităţile de ansamblu ale inter­pretului şi mai ales să nu-l în­curajăm cu toată bunăvoinţa. Dintre interpreţii rolurilor de gangsteri menţionăm, în ordi­nea preferinţei noastre, pe A­­drian Mazarache, Dan Bubulici şi Const. Săsăreanu, primul avînd o figură expresivă de italian ma­fiot cu chică mare, lene multă şi replică dură cu revolverul. Au mai interpretat : Mihai Gingu­­lescu (bun dar puţină rigiditate în hainele prea noi de ritual paramilitar), Al. Făgărăşanu, Mariana Stere (prezenţă agrea­bilă şi expresivă în revolta ei de păpuşă a unui bogătaş), Mircea Chirvăsuţă, Ana Nagy Scarlat, Árpád Visky, Dan Guga şi Eliodor Ki­ss, cu toţii onora­bili în rolurile pe care le-au creat. Un spectacol agreabil în care recunosc că m-am simţit uneori tentat să nu îngrop în cuget mi­ca lacrimă obligatorie la moar­tea, sacrificiul şi puritatea unor personaje care rămîn literatură şi spectacol. Te străbate uneori involuntar fiorul sentimentalis­mului şi nu e bine să-l suprimi cu superioritatea celui atît de lucid. DAN CULCER PĂDUREA ÎMPIETRITĂ — cronica spectacolului — O 3 3 3 La-ncheietura mîinii stingi, Pe roţi ce mîngîie rubine, Echidistante şi nătîngi, Cifre duşmane şi vecine. înghit lumini de după stinci Şi bezne sînt străpunse-n mine La-ncheietura mîinii stîngi. De roţi ce mîngîie rubine. Tu, lume-mbătrînită, plîngi Bătînd cu pumni în ziduri pline Şi cifre ard, ciudat de-adînci, un vîrf de ac sclipind venine, La-ncheietura mîinii stîngi. Sonst Ochii sapă în cuvinte Şi-ascund înalte halebarde. Metal sangvin în mine gard­e Pentru os şi suflet ţinte, întinse degete, departe, Pînă-n ceasul care minte. CENACLU ANDREI FREAMĂT Rondelul cifrelor ce ard Mîine, fiii mei — cuvinte, Chei, lacăte, armuri, karate. Lipit pe palma de hîrtie Cu sarea apei gare fierbe, Nisipu-n forme de vertebre Măsoară, şterge, umple, scrie Pe pînza fără margini anii Şi-aprinde din cenuşi — vulcanii. VIORICA MUREŞAN Tinereţe Ni-i vîrsta un cristal iradiind Explozii mari de arşiţe spontane In care zorii vremii se aprind Şi bat cu aur orele-n cadrane. Fecund, din tîmple scapără scîntei — Iscoade sfredelind din zare-n zare — Spre-a descifra în semn de holde-n stei, Catargele pîerdute-n depărtare. In aripi de cocor zburăm profund, Prin crugul soarelui ne trecem glia Iar din adîncuri rădăcini răspund Acestui puls ce măsură vecia. „File din istoria unui vechi ţinut românesc“ Sub titlul „File din istoria u­­nui vechi ţinut românesc", la Constanţa a ieşit de sub tipar primul volum al unei interesan­te lucrări monografice consa­crată locurilor dintre Dunăre şi Marea Neagră. Volumul, editat de Comisia pentru difuzarea cunoştinţelor cultural-ştiinţifice din cadrul Comitetului judeţean Constanţa pentru cultură şi artă, cuprin­de opt capitole între care ,,To­mis — metropola Pontului sting", ,,Histria — cel mai vechi oraş din România", „Oraşul antic Troesmis", „Monumentele artelor plastice în istoria veche a Dobrogei" şi altele, elabora­te de un colectiv de specialişti de la Muzeul de arheologie din Constanţa. (Agerpres) X STEAUA ROȘIE PAGINA 3 im...im..........numii...mii..iii in Seri literare închinate partidului In procesul larg şi dinamic al educaţiei, rolul bibliotecii, ca de altfel al tuturor instituţiilor chemate să slujească nobila proliferare a valorilor spiritua­le, devine pe zi ce trece mai im­portant, mai plin de conţinut şi semnificaţii. La biblioteca din Laslăul Mare, printre numeroa­sele acţiuni de masă, cuprinse pe agenda manifestărilor cultu- 10 rale organizate In cinstea ani­versării semicentenarului P.C.R. se află serile de poezie, seara literară „Sub steagul partidu­lui", montajul de versuri „Oma­giu partidului". Fiecare manifes­tare este pregătită minuţios de cadrele didactice ale şcolii ge­nerale din acest sat şi biblio­tecara Mera Maria. Buna pre­gătire a acestor acţiuni, conţi­nutul calitativ al lor este atestat de numărul mare de partici­panţi. A. VĂGA, învăţător Dora Ivanciuc şi Ştefan Sileanu in „Pădurea împietrită". (Foto: I. MARX) 3 .» 3 3 3 3 3 3 3 3 3 3 3 3 3 3 3 3 3 3 3 3 3 3 3 3 3 3­3­3 3­3­3

Next