Ţara Noastră, februarie 1934 (Anul 12, nr. 514-536)
1934-02-01 / nr. 514
AMJL X*ll Ho, í Zckrssrt« 1S34 Fondator: j AVIAN GO GA Redacția și Administrația : Biioirești, Strada Cfimpineanu Mo, 4 V miFOM Nr. 419—33 \4 —— Abonamental: ȘȘO ki pe an. Pentru preoți și învățatori 400 fc&jj pntru instituțiuni și autorități 1000 iei Situatia piln i Franța Convulsiunile politice din țara amică, Franța, ridică pentru orice minte luminată o serie întreagă de întrebări. A ajuns această țară, după cea mai strălucită victorie a răsboiului, după cea mai consolidată situație economică de pe continent, să cadă în așa hal de toropeală, de marasm social, de relaxare spirituală? S’a slăbit forța morală a acestui mare popor, lăsând să se infiltreze tot felul de elemente de desagregare în organismul său național? S’au redus numărul personalităților de mare anvergură, cu cari s’a ilustrat Franța în momentele hotărîtoare ale istoriei sale? Sau există un viciu în sistemul politic de acolo? Cine cunoaște spiritul francez, cu virtuțile sale native și cele câștigate în lupta dârză de întrecere sufletească, nu poate atribui poporului francez stigmatul de slăbire morală. Probă avem însăși reacțiunea marelui public față de recentul scandal al afacerii Stavisky. Mișcarea a mers până la criza de guvern de astăzi. Cine cunoaște tradiția politică a Franței, spiritul de jertfă al acestui mare popor, care și-a găsit totdeauna figuri reprezentative la toate cotiturile istoriei sale, nu se îndoește că geniul francez își va găsi expresiune în alte personalități, cari să ducă destinul patriei lor pe linia de ascensiune fericită și constructivă. Atunci nu rămâne altă explucație decât, că regimul politic de acolo, poartă în sânul său un viciu, care-i macină energiile; ii subminează forțele morale, și naționale. Cât de adevărat e aacest lucru se poate vedea și din cuvintele fostului președinte de republică, Poincaré, făcute agenției Havas, acum de curând. Anume: Democrația suferă de o boală gravă care se numește demagogie. E boala care trebue ■vindecată. Azi pofta de putere s’a desvoltat în așa măsură încât fiecare deputat mediocru vrea să ajungă ministru". Iată, așadar, în ceponet statornicește vițtul regimului politic din patria sa, marele părinte al ei, în boala demagogiei ca expresiune a sistemului democrat, și în răsturnarea de valori prin ascensiunea mediocrităților pe banca ministerială Acii este stigmatul raciler din regimul așa zisei, democrații, știrbind principiile de autoritate, de moralitate, de naționalitate și aducând, prin aceasta, grave perturbări sociale. Guvernul Chantemps a căzut de la putere, cu toate că se sprijinea pe majoritatea parlamentară. Deci o constituire de guvern din sânul aceleiași majorități, (guvern Daladier?) fatal ar duce la același desnodământ. Fiindcă s-a creat un hiatus, nu atât între opoziție și guvern, cât, mai ales, intre conștiința poporului francez și reprezentanții lui de astăzi. Așa că, nu este exclus să se treacă la o criză de regim, dând satisfacție opiniei publice— prin noi alegeri, din cari, după toate probabilitățile, vor ieși învingători reprezentanții grupărilor de dreapta. Paralel cu aceasta, gruparea regalistă a lui Maurras și Leon Daudet poate să câștige tot mai multe aderențe, punând regimul republican la grele încercări. In orice caz, forța acestora merge direct proporțional cu slăbiciunile, cu greșelile, cu erorile politicei quasi-democratice de acolo. Din aceste constatări, putem conchide, in ce ne privește pe noi Românii, că sistemul democrației parlamentare, departe de a fi un sistem ideal, cum vor să îi acorde unii pigmei dela noi, dimpotrivă are lacune cari, pentru actuala conflagrație socială de la noi, nu ne poate servi la consolidare imperioasă de astăzi. Aceasta cu atât mai mult, cu cât nici tradiția culturală, nici competența cetățenească, cu o pătrime de minoritari, nici conștiința politică a poporului nostru n'a ajuns la maturitatea celui francez. De aceea, grija oricărui Român cu răspundere trebue să fie eliminarea profitorilor demagogiei și instaurarea unui regim de autoritate, de afirmare morală și națională. Alte măști, aceeaș dramă. Un ultim număr din oficiosul partidului național-țărănist cuprinde un articol de avid atac împotriva imoralității actualului guvern, care este acuzat că dă afară funcționarii din serviciile statului, pentru a-și plasa, în jelurile acestora, partizanii ,1 dreptatea“ are, ca niciodată dreptate. Cu singura observație că adevărul acesta este și el relativ, și, întors pe cealaltă parte, condamnă, cu aceeaș tărie, pe atacatorii de acum, foști, până ieri, pe pozițiile celor invectivați astăzi. Nimic nu s’a schimbat în bine. Asistăm numai la o goană a torțelor puterii, trecute din niște mâini în altele, toate la fel de avide de a smulge aurul flăcării și al căldurii. Oficiosul național-țărănist scrie, plin de indignare și de compătimire la adresa soartei acestor „mii de funcționari, ale căror locuri sunt de pe acum promise imensei clientele înfometate a cluburilor liberale, care de 5 ani așteaptă revărsarea acestei mane cerești“. De ce n’am recunoaște că ,dreptatea“ grăiește adevărul ? I Așa este. Dar să vedem ce replică dă „Viitorul la adresa naționalțărăniștilor: lat-o, proaspătă, caldă, convinsă, tunătoare: „In Parlament și în presă s’au arătat cu cifre precise jaful și risipa făcută de național-țărăniști la aceste regii autonome, nesfârșitul șir al sinecuriștilor și profitorilor, sutele de milioane lei, distribuite sub formă de jetoane, dividende fictive și lefuri, consiliilor de administrație“. Vă place? Și „Viitorul are dreptate. Perfectă dreptate! Atunci, pentru ce atâta supărare din partea național-țărăniștilor? Nimic nu se întrerupe. Ciclul se continuă. Cum este posibilă atâta nerecunoștință național-țărănistă față de liberali? Dar aceștia sunt cei mai fideli continuatori ai operei partidului d-lui Ion Mihalache! Au manipulat național,țărăniștii, patru ani de zile, toate acele opulente regii, ascunse sub zeci de inițiale misterioase (,R. A. R. I. D.“, „C. A. P. S“,„P. C. A.“, ,,R. I. M. A.“, ,,R. E. A. Z.“, „O. N. A. C.“ și altele)? Atunci de ce sunt egoiști și nu lasă și pe liberali (cari și-au ros cinci ani de zile unghiile în opoziție!) să pună boturile pe ugerele acestor tenebroase, dar profitabile, animale subterane?! Să fim echitabili, domnilor! Nu au combătut, și „Viitorul“ și „Dreptatea“, atâta timp, pentru sistemul guvernării rotative? Dacă da, atunci ce mai vor? Rotația începe de acolo, unde spițele sunt mai dulci și vertijul mai suav amețitor: de la partea stomacului... Astăzi, eu, mâine matale! Ca la moară. Fiecare cu sacul său, care o fi având multe păcate, dar este încărcat cu făină de aur și face să fie purtat. Credința noastră este că „Dreptatea“ nu este furioasă pe liberali, decât datorită faptului că aceștia au anunțat desființarea unora dintre instituțiile cele mai profitabile. Să fie oficiosul național-țărănist liniștit. Schimbul nu se face decât la personal. La o (Doamne ferește!) revenirea național-țărăniștilor la putere, vor putea face la fel. Pentru că, pe chestia menținerii stupilor de miere, și liberalii și național-țârăniștii sunt de acord | -—------#x——— Sosirea Voevodului Mihai în Cap'tală Voevodul Mihai, însoțit fiind de d-nii generali Condiescu și coloneii Grigoresciu, adjutanți regali — a sosit în Capitală aseară la orele 11.45, cu „Simploni’-ul, venind de la Florența. Pe peronul gării de Nord, Voievodul a fost salutat de către d. general Kasievsch, mareșalul Palatului. Sosesc d-niiJaH Patch si Richard — Ar fi putut să vie și răposatul Stavisky... — Puținul timp pe care l-a consumat d. Dinu Brătianu ca titular al ministerului de Finanțe, a început să-și dea roadele. O simpla vizită la Paris, un acord încheiat și activitatea șefului liberal a luat sfârșit. Sâmbăta, ne sosește primul transport de experți în țară. D. Hall Patch, expert englez și d. Richard, expert francez, vor veni să controleze catastifele instituțiilor noastre publice, pentru a se convinge care este reala situație financiară a țării. Dacă țara mai poate, sau nu, să-și ție angajamentele față de străinătate, dacă este cazul să se reducă cuponul datoriei publice, sau să ne declarăm in stare de faliment. După cum se vede, n’a fost tocmai așa infructuoasă scurta trecere a d-lui Dinu Brătianu pe la departamentul Finanțelor. Ca om de convingeri, în numele lozincei „Prin noi înșine“ nu putea să nu satisfacă această insignifiantă curiozitate a creditorilor. — „Uitați, domnilor, vă pun la dispoziție , scriptele, casele de bani, tezaurul, Banca Națională, situația zilnică a țării românești și dumneavoastră veți face ce veți crede de cuviință. Dacă veți socoti că România este în stare să plătească, plătim. Dacă nu, faceți ce-ți vrea. Dumnezeu mi-i martor că vă vorbesc din inimă !“ * Așa se va fi tânguit, probabil d. Dinu Brătianu în fața judecătorilor străini, pentru ca să-și îndeplinească strictul mandat al partidului pe care l-a reprezentat în politica financiară a țării. In fața acestui fapt îndeplinit, nu putem uita însă, atitudinea ziarului „Viitorul“, de acum un an și ceva, când d. Alex. Vaida părăsea puterea pe chestia acordului cu Geneva și d. Iuliu Mamin era solicitat să repare prestigiul grav avariat al demnității naționale. In acea vreme „Viitorul“, luna și fulgera. Clabucii indignării se revărsau pe toate coloanele oficiosului liberal. Este posibil,— spuneau teoretici amii partidului,— să se meargă cu concesiunile până a colo, ca să se admită un control străin ? Cum, țara românească nu este crezută pe cuvânt ? Iată tema care convulsiona condeele și proza financiarilor de la „Viitorul“. Timpul însă a preparat oarecum surprize și contraziceri. Partidul liberal nu mai este în opoziție. Orizonturi noni i s’au deschis între timp. Așa că orchestra indignărilor a încetat. Guturalele au rămas înțepenite în gâtlej. O voltă eqnestră, a schimbat complect silogismele opoziției. D. Dinu Brătianu, șeful partidului, ca ministru de Finanțe, a admis controlul strein. Mai mult, a acceptat chiar un control direct al detentorilor de rentă, nu o comisie de interpuși cum intenționa guvernul național - țărănesc. Deci, nu Liga Națiunilor poate să exercite această umilință națională, care oricât, ca instituție europeană înseamnă mai mult decât unghișeu de bancă obișnuită. Ci înșiși creditorii prin delegații lor. Așa că n’ar fi fost surprinzător ca, răposatul Stavisky, dacă nu isbucnea scandalul de la Bayonne, să fie unul dintre delegații acestui grup de bancheri, însărcinat cu controlul finanțelor românești. Iată ingeniozitatea fostului ministru de Finanțe român. Astfel stau lucrurile în clipa de față, când gazetele ne anunță apropiata sosire a experților streini. Să mergem însă mai departe. Să presupunem că d-nii Hall Patch și Richard găsesc, după scotociri, confruntări și calcule de cifre, că România se găsește într-o situație financiară destul de onorabilă. Că angajamentele pe care le are față de datoria externă poate să le ție. Fiindcă, cine poate să garanteze că odată încăpute scriptele pe mâna acestor experți cu toate cheltuelile inutile ce se fac, toată risipa care există în bugetele departamentelor, tantieme, jetoane, diurne, cumuluri, cine poate să garanteze zic, că nu vor lace un raport tocmai invers prevederilor d-lui Dinu Brătianu. * Atunci, ce facem? Cum va explica partidul liberal, în primul rând țării, care se găsește într’o desolantă stare materială și ce figură va face față de finanța streină, care a avut intuiția să nu creadă ce afirma pe cuvânt reprezentantul finanțelor românești. Iată alternanța care survine în mintea oricărui cetățean, acum când experții streini își fac bagajele ca să sosească în țară. Va găsi oare oficiosul guvernului vreo explicație nouă ? Suntem curioși să o înregistrăm... Agravarea ulumiimoi = Tratativele de împăcare au fost rupte = Tokio, 29. — Un reprezentant al ministerului de externe a vorbit presei azi dimineață, despre declarațiile făcute de Stalin, la ultimul congres comunist. Reprezentantul ministerului de externe a spus, între altele, că Japonia n’a respins niciodată proiectul unui pact de neagresiune cu Sovietele, dar a dat să se înțeleagă că momentul pentru încheierea unui astfel de pact n’a sosit încă. Reprezentantul ministerului de etxeme a observat apoi că, dacă unele cercuri militare japoneze discută posibilitatea unui eventual război, ele nu fac decât să exprime un punct de vedere particular, pe câtă vreme Stalin și ceilalți conducători responsabili ai Sovietelor acuză în mod oficial Japonia că pregătește războiul împotriva Rusiei sovietice. Dacă Rusia dorește să rămână în raporturi de pace cu Japonia, ea trebue să-și schimbe complet atitudinea față de țara noastră, a încheiat reprezentantul ministerului de externe. O luptă de salvare națională . Așezarea noastră administrativă ieșită din votui universal a avut grave consecințe, întâi descentralizarea excesivă care a reînviat, perpetuând astfel vechile granițe, apoi principiul electiv exagerat a făcut astăzi din țăran un votant perpetuu care votează de dimineața până seara, din Ianuarie până 'n Decembrie cu toți și înșelând pe toți. Autonomia orășenească de asemeni a devenit un adevărat atentat la ideia națională și la principiul dreptății mai ales în provinciile unite. Orașele noastre sunt astăzi pur și simplu reprezentantele unei idei ostile statului românesc. Stăpânirile trecute au înfipt în carnea noastră orașele ca pe niște piroane. Ar fi fost logic și drept ca noi să fi rectificat toate nedreptățile trecutului și să fi românizat aceste orașe. In alte țări pentru a afirma autoritatea de stat și pentru a rectifica nedreptăți trecute, principiul efectiv a fost dat deoparte. In Italia lui Mussolini a fost viață orășenească cu tradiții seculare. Florența era stat, Veneția la fel. Pentru a salva o idee de unitate națională, Mussolini le-a desființat autonomia și a luat conducerea lor prin oameni numiți de el. La noi astăzi orașele sunt centre de simțire streine pe trupul nostru. Nu sunt xenofob. Am crezut că războiul a lichidat în mine toate rezidiile de ură ale trecutului. Văd astăzi însă că nu pot fi liniștit pentru că opera de dreptate nu este făcută, iar ideia de dominație națională asupra acestui pământ nu este îndeplinită. Vreți câteva exemple? Dintr'o statistică riguros exactă, proporția dintre funcționarii superiori români și streini, la serviciile poștale din câteva orașe: In Bucovina, la Cernăuți, români 24%, străini 76%, la Rădăuți, români 30%, străini 70%; la Vișnița, români 0%, străini, 100%; la Gura Humorului, români, 28%, străini 72%; in Basarabia, la Tatar Bunar, români 0%, străini 100%; la Hotin, români 36%, străini 64%; la Cahul, români 38%, străini 62%; la Tighina, români 48%, străini 52%. In Ardeal, la Careii-Mari, oraș de graniță, români 38%, străini 62% (bine păzită granița țării); la Zalău, români 23%, străini 67%; la Arud, români 25%, străini 75%; la Cluj, români 34%, străini 66% (numeric: 56 funcționari superiori români și 107 străini); la Toplița Română, români 25%, străini 75%; la Tg.Mureș, români 35%, străini 65%. Iată pentru ce sunt ferm convins că salvarea va veni numai atunci când principiul proporționalităței numerice va trece în conștiința publică ca un indispensabil imperativ național. Este singura formulă pentru a soluționa pacea în această țară. Proporționalitatea în toate slujbele de stat și particulare, precum și în învățământul superor. OCTAVIAN GOGA (Din conferința ținută la Cluj) Scrisoare din Londra D. MacDonald nationalist Sacrificarea doctrinei socialiste în interesul patriei Naționalist propriu zis, fi. Macdonald n’a fost niciodată. Dacă ați urmărit volumele apărute în „Biblioteca de Filosofie contimporană“, găsiți acolo mai multe lucrări de-ale d-lui Macdonald cu conținut marxist. Actualul șef de guvern a fost toată viața socialist și de două ori a prezidat guvernul laburist în Anglia. Dar în Anglia este obiceiul, mai tare și mai activ decât o lege, că dacă interesul statului cere sacrificarea unei doctrine și lepădarea de o concepție, de care nu are nevoie, bărbatul politic o leapădă frumos și se pune la ordinile necesităților naționale, uitând integral de doctrina cu care a crescut și pentru care a militat. Se produce în el, nu o metamorfoză la suprafață, ci o transfigurare morală. Afirmația nu este deci nici exagerată, nici închipuită : așa s’a transfigurat d. Snowdefi, aprig socialist, leader al lui „Labour Party“, dar care întrecuse în naționalism și pe cei mai îndârjiți conservatori când a fost vorba să apere, ca slujitor al statului, interesele tezaurului britanic la Haga pe chestiunea planului Dawes și a planului Young, neadmițând să cedeze nici un ban din datoriile, la care avea drept Anglia. A fost și este prea cinstit de Macdonrad, ca să fi accperat din oportunism să prezideze o coaliție națională și un guvern național. Era un serviciu, pe care i-1 cerea Statul și interesul național al patriei. Pentru stat și nație, d-sa a abandonat atât credințele sale socialiste, cât și șefia partidului muncitoresc. La transfigurarea lui naționalistă a contribuit, evident, și practica pur socialistă, pe care o făcuse în decursul a două guvernări ca șef al guvernului muncitoresc. Teoria s’a ciocnit cu realitatea și a capitulat ; socialistul s’a verificat prin necesitățile naționale și a constatat, că a devenit, ca socialist, inutil. Spirit practic și cinstit, d. Macdonald a trebuit să tragă concluzia : Statul, are nevoie de sentimentele lui naționale și nu de teoriile lor socialiste. Și, de doi ani jumătate, ,d. Macdonald este șeful unui guvern, pe care l-a dat coaliția națională. De altfel și în Franța d. Herriot, părăsind portofoliul de prim-ministru al guvernului socialist-radical, intră în guvernul lui Poincare pe lozinca : „la căpătâiul mamei bolnave, copiii nu se ceartă !"“ Europa occidentală,, care a suferit din cauza atâtor doctrine, a ajuns, însfârșit, să se convingă că, peste valorile intelectuale dominează, ca ceva grandios și sfânt, STATUL NAȚIONAL. Acum, a început aici o campanie, pe care nu o pot numi „preelectorală“, dar care, indirect, pregătește succesul actualului guvern în alegerile, ce se apropie. Și de data asta, d. Macdonald, deși este considerat de laburiști drept „trădător“, vine în fața opiniei publice mai senin ca oricând. El dovedește, că acțiunea lui naționalistă a făcut să scadă numărul șometivilor, bugetul să dea excedente și mizeria, în general, să scadă simțitor. Că în politică externă, Anglia nu este nici atât de intransigentă cum a fost pe timpul lui Chamberlain, nici atât de radicală ca pe timpul primului guvern muncitoresc, că la Geneva nu triumfă punctul de vedere britanic, după cum acolo nu triumfă nici un punct de vedere, sunt adevăruri, de care nu este răspunzător de Macdonald și guvernul națioonal, fiindcă situația internațională este condusă de forțe mai mult economice, decât de cele politice. Pentru cei ce fac o politică de realități, exemplul d-lui Macdonald trebuie să fie sugestiv. Și anume , naționalismul oferă tuturor politicienilor sinceri incomparabil mai multe soluții în criza actuală și în criza spirituală a societății contimporane, decât cele mai savante și ispititoare teorii de cabinet și doctrine de imaginație. C. W. Linii și puncte Masă amicală Ieri seară, s’a petrecut un eveniment, care merită să fie semnalat: d-nii Iuliu Maniu și Alexandru Vaida au luat masa împreună! Lucrul acesta se întâmplă după ce acești doi vechi și admirabili prieteni uitaseră, mâncându-se intre ei, ce-i ara o mâncare propriu zisă. Dacă ne-am mai afla subt primejdioasele vremuri ale faimosului amfitrion Cezar Borgia, v-am putea oferi, la această oră, noutatea, că unul dintre cei doi comeseni a rămas la masă pentru totdeauna, orizontal și cu stomacul timpult de gulaș garnisit cu un mic mărgăritar de cianură de potasiu. Așa, însă, cei doi amici s’au mulțumit, privindu-se să facă și mai departe pe canibalii, la figurat, și să-și otrăvească, reciproc, numai zilele! Tinerii se destină La Cluj, a avut loc întrunirea tineretului liberal din acel județ. Nu, insă, pentru a trimite cununi, ovații și îngenunchieri guvernului, ci tocmai dimpotrivă. Tineretul liberal, care-și pusese, până la venirea la putere a cârmuirii actuale, o barbă ideologică, numai pentru a fi plasat în rând cu cei bătrâni, s’a văzut, imediat după aceea, ras de la orice beneficiu al maturității. Astăzi, fără barbă, dar și fără briciu, tinerii liberali se văd cu totul dezarmați față de bărboșii titanozauri din cabinetul junelui domn Gh. Tătărăscu. In consecință, ei ar fi ventilat ideia ca tineretul liberal să trateze cu organizațiile de tineri din celelalte partide românești pentru punerea unei liste comune la alegerile municipale. ...Să se mai plângă guvernul că tinerii nu cooperează pentru binele țării. Dar, ce era să facă și ei, s’au întins zadarnic după ciolan, acum au îmbrățișat formula desinderii... Confuzie nevinovată In ultimul număr al oficiosului liberal, editorialul se intitulează: „Opera legiferantă a guvernului actual“. Firește, este vorba despre toată acea ploaie de proiecte de legi bombastice, cu care guvernul d-lui Gh. Tătărăscu vrea să ne potopească, acum, in plină iarnă... Cu toate acestea, subtitlul articolului cu pricina subliniază caragialesc: „Nu vorbe, ci realizări“. Este o confuzie cu totul regretabilă, pe care cabinetul actual o face între vorbă și faptă. Iată pentru ce nu ne miră „Viitorul", când confundă, cele câteva regimente de legi, „în spe“ cu realizările în sine. Atitudinea este explicabilă oficial, de vreme ce, pentru un talent oratoric ca al d-lui Gh. Tătărăscu vorba contează ca o realizare, iar realizarea este o vorbă! (Continuare în pag. îl 3) Asistența intelectualilor în România Până la război, forma de activitate socială denumită asistență sau ocrotire, se referea la categorii relativ restrânse, ale populației, și anume la acelea pe cari fie vârsta prea fragedă sau prea înaintată, fie dolite, fie infirmitățile, le puneau în imposibilitate a-și câștiga existența și a duce o viață autonomă. Aveam astfel o ocrotire sau asistență a copiilor, a bătrânilor, a infirmilor, a minusi valorilor morale. Treptat treptat însă, pe măsură ce situația economică a masajelor s’a înrăutățit și desechilibruil, pe tărâm material, care caracterizează epoca noastră, s’a accentuat, an început a intra în cadrul asistenței și pături întregi sociale, compuse din elemente normale și dor de ut. GH. BANU nice de muncă cari altă dată, prin pregătirea lor profesională, își aveau existența perfect asigurată. Mai întâi a apărut șomajul muncitorilor manuali calificați, pentru ca repede să se treacă la șomajul celălalt, cu aspecte mult mai triste și cu repercutați sociale mult mai profunde: șomajul intelectual. . " Sunt mai mulți ani de când posesiunea unui titlu academic e departe de a aduce după sine agonisirea echivalentului material, nu spre a permite viața îmbelșugată de altă dată a acestei categorii sociale, dar nici măcar spre a îngădui un minimum de mijloace de existență, fenomenul se observă la noi ca și în toate țările civilizate, așa încât asistența sau ocrotirea, care altă dată avea înredere un fragment redus al colectivității, apare astăzi ca un sprijin absolut necesar și pentru diversele categorii de intelectuali. Asistența astfel extinsă se impune ca o datorie primordială a Statului și a inițiativei particulare, cari trebue să asigure mijloacele de existență acelor categorii sociale cari sunt aduse în stare de neproductivitate și disperare, din împrejurări independente de voința lor DOUA CATEGORII DE INTELECTUALI Odată principiul necesității unei asistențe a intelectualilor stabilit, trebue sa arăt că avem a considera această asistență , din două puncte de vedere, a căror delimitare e foarte importantă. E vorba mai întâi firește, de profesioniștii intelectuali, elemente pe deplin formate pentru cariera lor, cari însă, din multiple cauze, variabile de la o profesiune la alta, nu pot să-și câștige minimul necesar existenței. Din nefericire, în fiecare categorie de profesioniști avem astăzi un număr de șomeri intelectuali, în creștere de la o zi la alta. Fără a se manifesta prin exteriorizările sgomotoase alle șomajului manual, fără a da loc la impunătoare manifestații de massă, acest șomaj al profesioniștilor intelectuali (o repet, deplin formați, deci având un drept la resurse materiale furnizate de organismul social ambiant), constitue însă o realitate dureroasă, bine cunoscută de fiecare în cercul restrâns al cunoștințelor sale : asociați, ingineri, medici, profesori, funcționari, artiști. Alături însă de această asistență, în înțeles obișnuit, vine o a doua formă de ocrotire a intelectualului, formă care, dacă nu e a stăruit până acum asupra ei, la noi cel puțin, nu e însă mai puțin importantă, ba chiar aș putea spune că depășește în însemnătate pe cealaltă: e vorba de asistența acelor intelectuali cari reprezintă valori superioare de creație, de inițiativa și promovare de idei, in cadrul organismului social , acele valori, produs al unei îndelungate selecțiuni sau a unor excepționale calități native, , cari pretutindeni reprezintă chezășia și totodată condiția necesară pentru s ascensiunea națiunii pe scara civilizației umane : savanți, inventatori, talente excepționale. Acești intelectuali, dacă au în majoritatea cazurilor asigurate mijloacele de existență zilnică, trebuesc însă asistați, adesea cu fonduri însemnate, pentru a întreprinde și perfecta lucrările, concepțiile și planurile lor. E vorba deci de cea de a doua formă a asistenții intelectualilor, pe care aș numi-o asistența intelectualilor superiori, care trebue să valorifice capacitatea de creație națională și de progres al umanității. ASISTENȚA PROFESIONIȘTILOR INTELECTUALI Revenind la prima forma a asistenții schițate, acea a profesioniștilor intelectuali formați, în scop de asigurare a existenței, e necesar să arunc o ochire sumară asupra stărilor de lucruri — din acest punct d ie vedere — în țara noastră. Dacă altă dată s’a putut spune că ,în România nimeni nu uman e de foame", dictonul își găsia perfectă îndreptățire și pentru profesioniștii intelectuali. De atunci însă împrejurările s’au schimbat fundamental. In ultimul deceniu, Universitățile noastre au produs un număr exagerat de mare de titrații suficient să menționez că de pildă Facultatea de Medicină din București a promovat între 1920 și 1930, tot atâția medici cât în cei 60 de ani de la întemeierea ei până la războiu. Această supraproducție a avut loc când criza economică a dus la o adevărată subconsumație a produsului muncii intelectuale. . Dacă mai adăugăm că spiritul de prevedere al conducătorilor nu a arătat posibilitățile oferite de piața muncii intelectuale,nu a organizat orientarea profesională a tineretului și, în fine, o serie întreagă de cauze specifice fiecărei profesiuni în parte, înțelegem de ce șomajul intelectual a luat proporțiile de astăzi.