Ţara Noastră, martie 1935 (Anul 13, nr. 815-840)
1935-03-01 / nr. 815
. Frontul sufletesc împotriva Invaziei elementelor străine în viața poporului român se lărgește și își accentuiază tot mai mult forțele. Personalități politice, cari până mai eri au fost spectatori ai primejdioasei penetrațiuni străine, trec acum în domeniul acțiunii defensive. Intre ultimele manifestațiuni de acest fel, atitudinea d-lui Alexandru Vaida nu este, desigur, cea mai puțin importantă. După o serie de declarațiuni și de interview-uri, d-sa a vorbit Duminică, în sala Teatrului Național din Cluj, atacând între altele și problema vieții literare și artistice românești privită sub unghiul mentalității inspirată și imprimată de străini. Chestiunea nu este nouă. Primejdia a fost semnalată de d. Octavian Goga, încă acum zece ani, în aceeași sală și în fața cam aceluiaș public, când d-sa a ținut conferința asupra „Ideei Naționale“. Trăind în pulsația vieții și evenimentelor artistice, creator de opere literare, era și firesc ca d-sa să simtă și să aprecieze cu zece ani mai devreme, ceeace fostul președinte de Consiliu, prețuitor al artei și cititor în curent cu ceea ce iese de sub tipar, a expus Duminică cetățenilor din Cluj. Insus faptul acestor constatări târzii relevă gravitatea sporită azi, a situației critice în care se află literatura și în genere arta românească. Tendința de dărâmare a vechiului spirit, d. Octavian Goga o descifra câțiva ani după ce atmosfera turbure postbelică, a înlesnit penetrația elementelor străine, în domeniul creațiunilor artistice și literare. Tărâmul acesta de pregătire și de îndrumare spirituală, a unei societăți a cărei structură sufletească are tiparele unor vechi frământări și năzuințe a fost viciat până la nerecunoaștere. O adevărată psihoză de curente și forme nou- lipsite de fond s’a întins și a cuprins o mare parte din tineretul cu veleități artistice. „Deschideți orice pagină din cărțile lui Eminescu, Coșbuc sau Delavrancea și veți vedea toți câți ați răsărit din pulberea acestui pământ, că este un sentiment familiar care vi se pune în față, o atmosferă cunoscută care vă învălue, sunteți acasă în lumea lor de imagini și simțiri, vorbiți voi înșivă, trecutul și viitorul vostru, sinteza neamului“ — spunea atunci d. Octavian Goga, pentru a adăuga mai departe tragedia momentelor de acum zece ani:țăranul a dispărut de mult un obiectiv literar, nu mai vorbește nici câmpul nostru, dar nu mai <s nici ecoul pasiunilor care ne chinuesc pe noi...." „Incestul adus pe scena", „mentalitatea inspirată de străini în viața noastră ideologică“, „cultura superioară se termină in perversitate și ea nu trebue să cunoască gramatica“ — constatări mărturisite recent de delex. Vaida, deci, nu ne surprind. Este într’adevăr cineva în această țară care are interesul să propage o asemenea literatură, să învenineze și să pervertească sufletele spre a le putea exploata. De aceea este necesar ca măcar acum, târziu, oaspeții cari s’au interpus în literatură între noi și trecut să fie „luați frumușel de guler și scoși afară“, pentru a menține ferită de promiscuități dizolvante, unitatea noastră de suflet. Un început s-a realizat. Oameni politici, fruntași, conducători de partide, îngroziți de perspectivele sumbre ale zilei de mâine, uluiți de actualul aspect pe care cei mai mulți dintre ei nu l-au prevăzut, și nu l-au crezut, trec azi peste considerații dictate de nefericita demagogie și se alătură suferințelor păturei autohtone. Slugi, iar ............. încep, românii să se deștepte... J . O resurecțiune, pe care a. Octavian Goga o anunțase încă de acum câțiva ani. Vestirea deșteptării de acum a întâmpinat, atunci când fusese anunțată, nenumărate ostilități. Cei cari își simțeau comodele situații periclitate și-au unit toate eforturile, pentru a ține elementul românesc intr’o eternă stare de servitute. Și, iată, că, dintr’odată, durerile profund dospite izbucnesc, intr’un unanim, strigăt românesc pentru dreptul la viață și predominare pe pământul valah. Printre cei cari și-au spus, în această problemă, cuvântul răspicat să remarcăm pe d. Alexandru Vaida, care după exemplul d-lui Octavian Goga, a prezentat impresionanta stare de inferioritate a elementului autohton, pe baze științifice. Cu obiectivitatea, pe care o acordă unei expuneri datele și cifrele. Cu statistici. Clar și fără părtinire. Cu acest prilej, cei cari nu știau până acum au putut afla, intre altele că, la 8 întreprinderi minoritare, personalul de conducere prezintă 82,4 la sută străini și de-abia 17,6 la sută români ! Ceea ce a fost, însă, în măsură să mnsigne pe orice român conștient e proporționalitatea stabilită la capitolul „servitori și paznici“. Acolo, 90 la sută sunt români și 10 la sută neromâni ! Așadar, aproape toți servitorii acelor instituții sunt români. La conducere, românii sunt inexistenți. La mătură și la scuturatul prețurilor, însă adică la ocupațiile cele mai prost retribuite și mai umilitoare, valahii sunt cei mai buni. Și aceasta, nu pentru că nivelul de inteligență al minoritarilor ar fi mai ridicat, decât al nostru. Ci, foarte simplu, pentru că ne-am priceput atâta timp să ținem grumazul sub jugul grofului și al fanariotului, cu supunere. Fără cârtire. Pentru că nu ne-am obosit să luăm la timp harapnicul și să pleznim cu el fețele celor, cari medievalizează și azi atmosfera și moravurile țârii. Înjosirea, la care, au fost ■supuse atâta timp sufletul și brațul de muncă românesc, trebuie să înceteze. Și va înceta foarte curând. O dovedesc aceasta nenumăratele ecouri de redeșteptare națională, cari ne sosesc zilnic din toate părțile țării!’ Dacă, în trecut, cele mai minoritari multe mișcări revoluționare românești au fost duse de largile straturi populare, de data aceasta intelectualii sunt cei cari stau în fruntea acțiunii. Constatarea ne bucură, deoarece aceștia din urmă — odată ajunși la conștiința necesității unei rapide și fără tranzacții promovări a românismului, în toate domeniile— sunt și mai în măsură de a duce la bună realizare postulatele. Ei au, in mâinile lor, toate posibilitățile de a face ca, într’un cât mai apropiat viitor, românul să fie stăpân pe pământul și priceperea lui, și nu slugă. Iată de ce am fi și mai fericiți dacă mișcarea avocaților pentru introducerea lui „numerus valachicus“ să-și lărgească sfera. In sensul ca, să se transforme într’un curent pentru realizarea predominării românilor, nu numai în barouri, ci pe toate tărâmurile. Cele 90 la sută de slugi române să nu însemne , pentru noi, numai prilej de amărăciune, ci imboldul de a șterge, cu hotărîre și cât mai grabnic, dezolanta realitate de azi. Ion Jelea AMXSL xnr No. SI 5« Vineri 1 Mattie 1*35 Fondator: OCTAVIAN GOQA Redacția ți Administrația: Bucureștii Strada Câmpineanu TELEFON Nr. 4033 / M. pe an. Pentru preoți, jfv&lWk 30 lei anual; 200 pe 6 Vlnnr&ki instituțiuni $i autoritați î00Q^îeii stei Pagini Străinii in literatură Ideia naționala în marș...„Ofensiva agricolă“ Aceste patru cuvinte nu sunt ale scriitorului rânduirilor de față. Au fost rostite, cu mulți ani în urmă, de d. Octavian Goga, pe care, după cât se vede, soarta l-a dăruit cu însușiri profetice, acordându-i misiunea strălucită și ingrată în acelaș timp, de-a arunca proecțiuni de lumină asupra viitoarelor răscoliri ale vremii- Unii vor să creadă, că puterea viziunii revelatoare aparține cu deosebire poetului. Noi știm, însă, că nu numai meșteșugarii inspirați ai versului străbat cu gândul lor prin pâcla cenușie a preocupărilor cotidiane; darul acesta se potrivește tot atât de bine omului politic, fiindcă, pe bună dreptate, s’a rostit sentința : a guverna însemnează a prevedea! Cârmuitorul legat la ochi cu vălul trandafiriu al propriei sale vanități, nu va simți niciodată primejdia spre care se îndreaptă. Se apropie furtuna, și dulcea lui nepăsare nu-i avertizează. E lau doi pași de stâncă, gata să-și sfarme corabia, și nu-și dă seama că pieirea lui se apropie. Iar pe sfătuitorii, cari îi semnalează nenorocirea, nu-i ascultă, ci le râde în nas... Ideia națională în marș! Acum, nu se mai pot tăgădui realitățile. Lumea românească se mișcă, din adâncurile ei cele mai curate. Pretutindeni apar semnele vădite șile unei redeșteptări viguroase. Valurile trec pe de-asupra îngustelor bariere de partid, angajând toate categoriile de muncitori fără răsplată, nedreptățiți în propria lor patrie. Acțiunea advocaților din întreaga țară nu-i altceva, decât un ecou al protestării celor mulți. Profesiunea de credință a d-lui Alex. Vaida, rostită deunăzi la Cluj, apare astfel ca o dovadă concludentă,că lozinca de raliere în jurul unui program de luptă pentru apărarea mancei autohtone a rupt barierele înguste ale cluburilor politice, așezând pe linia acelorași convingeri mărturisite, forțe cari până acum s’a>i combătut cu pasiune. D. Alex. Vaida s’a rostit, cu felul său deschis de a-și exprima convingerile arătând că imperativul categoric al ideii naționale va trebui să triumfe, chiar dacă ar fi nevoie de o înfruntare a egoismului partidelor. Căci niciodată interesele unor grupări restrânse n’au fost în stare să pună stavilă necesităților de existență ale unui neam chemat la viață nouă. Zarurile au fost aruncate... Procesul de diferențiere a început pe tot întinsul frontului politic al României de astăzi. Se aleg, deoparte energiile militante, puse în serviciul credințelor naționaliste, de partea cealaltă profitorii fără scrupul ai unei așa numite democrații defetiste, complet dezarmată în fața asaltului lacom al străinismului parazitar. Taberele se desfac, se închiagă, se grupează și se înfruntă, transformând cu desăvârșire aspectul de până acum al câmpului de bătaie, întâmplarea ui se pare foarte caracteristică. Frământările din partidul național-țărănesc sunt cunoscute. Presupusa rivalitate Alex. Vaida-Iuliu Maniu, de asemenea. Dar iată, tot mai limpede iese la iveală adevărul, că nu-i la mijloc o dispută personală, stârnită de rivalități trecătoare, ci o neînțelegere mai adâncă, pornind dintr’o categorie deosebită de vederi. Stările de lucruri dela noi pretind hotărîri bărbătești și repezi, fără tergiversări și ezitare. Din nenorocire, etichetele lipite altădată de-asupra partidelor noastre politice nu mai corespund conținutului lor. De aceia, o revizuire a devenit mai mult decât necesară : nu se mai poate evita. Tulbureala trebuie să se clari,fi- --------------------------------------- ce. Oamenii, cari mu imnt făcuți să mai meargă împreună, se vor despărți, nu pentru că prietenia lor s’a stricat, ci fiindcă ireparabilul ideologiilor protivnice s’a așezat între ei. D. Alex. Vaida afirmă un ansamblu directive, pe cari tovarășii săi de până acum le resping. S’a pronunțat pentru numerus clausus, rămânând în mi* măritate. S’a declarat pentru modificarea Constituției, împotriva conclavului naționall-țărămist, care aproape în întregimea lui s’a cramponat de sistemul profitabil al zestrei electorale speculată negustorește. Și-a afișat în mai multe rânduri simțămintele sale de loialitate față de Coroană, în vreme ce „fratele luiliu”, retras supărat la Bădăcini din pricina buclucașei afaceri ,Skoda” ar dori grozav să mai restrângă prerogativele iv gale, pentru a da „mână liberă” nepoților dornici de pricoprire... Așadar nu numai d. Alex. Vaida se găsește la o răscruce a drumului său de până ieri, nu numai partidul național- țărănesc va fi chemat să aleagă între cele două țeluri diferite cari îi se pun înainte, dar, de sus și până jos, toată viața publică a României se află înscr-o perioadă de schimbări radicale, de pe urma căreia se cuvine să așteptăm premenirea mult-dorită. In această privință, noi mu prea avem multe de adăugat la cele mărturisite până acum. Paginile pe cari le-am scris aici la „Țara Noastră”, alarma pe care d. Octavian Goga a dat-o la tribuna Parlamentului și prin conferințele ținute de-a lungul și de-a latul țării sunt dovada convingerilor noastre, pe cari le-am difuzat din bună vreme, ca să vestim pericolul ce ne paște și să dăm glas frământărilor ce clocoteau în adâncuri. Acum, ideia națională își continuă marșul ei, pe care nimic nu-l mai poate opri. Bătălia ei nu mai cunoaște slăbiciunea ezitării. Asupra biruinței finale nu mai există îndoială. Restul, nu mai are nicio importanță. Micile socoteli interesate vor zbura purtate de duhul înohili, risipindu-se pe la cele patru vânturi. Alex. Hodoș Lichidarea Saar-ului — înțelegerea intre Germania și Franța — Opinia publică din Europa a respirat ușurată, când negocierile franco-germane au stabilit modalitățile realipirea Saar-ului, in urma rezultatului favorabil, obținut la plebiscitul din 13 ianuarie 1935. Covârșitoarea majoritate de voturi obținută de Germania cu prilejul acestui plebiscit, a determinat în mare parte hotărîrile in vederea realipirei Saar-ului ln Germania. Greutățile inerente ivite în desfășurarea acestei acțiuni, nu puteau fi înlăturate decât printr’o bună înțelegere intre cele două națiuni. Franța și Germania au și izbutit să mâhnească acasta bunăînțelegere, care a avut ca prim efect delimitarea frontierelor vamale, cu zece zile înainte de data stabilită. In chipul acesta specula cu importul și exportul dintre Franța și ținutul Saar, a încetat cu desăvârșire. Permisele speciale pe care Saar-ul este nevoit să le menții, produc dificultăți cari sunt greu de rezolvat. In timpul celor 15 ani când Saar-ul se afla sub guvernarea Societății Națiunilor, iar politica vamală aparținea Franței, Germania a acordat mari ușurinți industriei acestui ținut. Franța la rândul său a acordat deasemeni anumite precăderi ținutului Saar cu privire la mărfurile germane, întrucât populația Saar-ului este obișnuită cu aceste concesiuni ce i s’au făcut, o schimbare bruscă de regim ar da, fără îndoială, loc la nemulțumiri și tulburări. Pentru a preîntâmpina orice soi de tulburări, Germania și Franța au hotărit de comun acord a lua în discuție la 28 ianuarie, toate chestiunile privitoare la situația din ținutul Saar. Aceste negocieri cari s-au desfășurat în prima săptămână destul de mulțumitor, au suferit o întrerupere în cursul săptămânei a doua. Ținutul Saar are nevoie de o serie întreagă de producte agricole pe care și le procura din Lorena. Germania era dispusă să introducă în tariful vamal pentru importul alimentelor din Lorena în Saar, condițiuni speciale, pentru acest lucru cerea însă Franței aplicarea acelorași condițiuni pentru contingentele necesare industriei Saar-ului. Cercurile franceze au ridicat însă o pozițiune împotriva acestei cereri, pretinzând că în acest caz piața franceză ar fi ruinată. Negocierile care au avut loc la Berlin au fost încheiate, iar delegațiile ambelor țări au plecat la Paris în căutarea soluției care să poată duce la deslegarea acestei probleme. O campanie înverșunată dusă împotriva Germaniei, încearcă să arate că greutățile de tranziție întâmpinate la reintegrarea Saar-ului în economia germană, constitue o dovadă că ținutul Saar trebue să fie lăsat încă pentru câtăva vreme în sarcina Ligei Națiunilor. Ar fi anormal insă ca legile decretate in Germania, în ultimii doi ani, să poată fi transmise în Saar fără a întâmpina nici un fel de dificultate. Berlinul nu se gândește să impue Saar-ului de pe o zi pe alta acest regim. Nouăle reforme aduse ln organizarea agriculturii, industriei, meseriilor și comerțului, nu vor fi aplicate decât atunci când populația acestui ținut va fi complect identificată asupra scopului și rezultatului adus de aceste reforme, înțelegerea onestă între popoare trebue să se manifeste și printr’o atitudine nefavorabilă față de eventualele emigrațiuni. Rezerviștii 9 vor fi concentrați Paris, 27 (Diador). In vederea asigurării apărării aeriene, guvernul a depus la Senat un proect de lege privind pe militarii care au trecut de vârsta în care se găseau ca rezerviști. Prin acest proect se prevede crearea unei perioade speciale din Franța , în aviația civilă de concentrare, care va dura maximum 12 zile. Persoanele care aparțin unor contingente dinainte de 1919 vor beneficia de un regim special, astfel ca aceste concentrări să fie compatibile cu ocupațiile din viața civilă. \% — Cum se poate compromite o ideie bună «* In dorința sa de a întreprinde o acțiune agricolă, căreia să-i dea titlul de ofensivă, dl. ministrul Sassu, a chemat pe cei mai apropiați sfetnici din minister, în frunte cu directorul Agriculturii, pe care l-a însărcinat cu întocmirea formelor de rigoare. Fără să stea prea mult la îndoială, acest înalt fncționar, care în viața lui n’a luat vreodată contact direct cu agricultura practică sau experimentală, s’a așezat la lucru, întocmind o broșură de 12 pagini intitulată: ,,Programul agricol pentru campania de primăvară a anului 1935”, în care își concretizează toată știința sa, de mare savant agronom. Această broșură plină de nimicuri și de inexactități, tipărită sub auspiciile minstrului de Agricultură și cu banii Statului, constitue o adevărată rușine. In fond, nu-i decât o compilație a diferitelor rețete din calendarele și almanahurile anuale ale diferitelor reviste și organe de publicitate, prezintând toate scăderile acestora, fără să aibă, cel puțin avantajul unor dispoziții obligatorii. A scrie o atare broșură și a o trimite organelor agricole județene care sunt conduse de ingineri agronomi cu experiență și vaste cunoștințe în domeniul agriculturii, înseamnă că în mod indirect acești oameni sunt puși intr-o situație de inferioritate, pe care nici cel mai nepregătit specialist n’ar putea-o primi. Infime, broșura este o adevărată rușine pentru ministerul de Agricultură, și prin faptul că ea dă măsura concepției până la care s’au putut ridica specialiștii din direcția Agriculturii, în timpuri atât de hctinitoarre pentru plugăria noastră. In locul unui plan de ansamblu, menit a încadra adevăratele nevoi ale plugăritului se dau sfaturi și povești, cari prin vulgaritatea lor, — în momentul solemn al, începerii ofensivei agricole, constitue, în acelaș timp, o sfidare și o ridiculizare a situației tragice în care ne găsim. Oricine ar citi această broșură, care începe prin a recomanda pregătirea seminței de orz și de ovăz, pentru semănat, decretând că ■ ,,Acolo unde nu se va găsi asemenea sămânță, banca populară sau cooperativa, va organiza aprovizionarea lor cu preț de cost, — ca și când aceste instituții paupere, adesea ori existente numai pe hârtie, — n’ar mai avea unde să-și plaseze banii, decât urmând sfaturile prescrise în cartea ofensivei agricole. Ofensiva agricolă ? Adică un fel de bătălie a grâului din Italia. Se poate concepe oare, că Mussolini și-a început acțiunea prin a recomanda populației rurale prepararea seminței de grâu pentru semănare, și a da dispoziții cooperativelor să pună la îndemâna populației sămânță cu preț de cost . Aceasta constitue o adevărată mascaradă. Alături de cele mai recunoscute valori agronomice, a întocmit planul de ansamblu, pe care, organele agricole în subordine, s au aplicat cu o conștiinciozitate și rigoare, care au făcut din Italia, o țară importatoare de grâu, exportatoare. Ofensiva agricolă? Cuvânt demodat și compromis, deoarece, de cinci ani de când se vântură, n’a putut produce nici cel mai elemntar efect. Ofensiva agricolă ar însemna, după noi un plan general de luptă, din care să nu lipsească nici elementul material, banii, sub toate formele cerute de o atare acțiune, ca ; procurarea seminței, instrumentelor și mașinilor, forței animale sau motrice, transporturilor și distribuției, nici elementul moral, pshiologie, care constă în prepararea spiritelor,prin conferințe, prin imagini, prin placarde, prin demonstrații, în scris, oral, pe ecran sau prin difuziune la radio, de către elemente pregătite și formate de adreptul în acest scop, care să vorbească și demonstreze oamenilor cu căldură, cu convingere și avânt, în ce constau temeliile acestei mișcări ofensive agricole și la ce Resultate s’ar putea ajunge, dacă s’ar urma după aceste norme. In urmă vine și latura arhitecturală : planul ofensivei, studiat până în cele mai mici amănunte, filtrat și adaptat la cele mai dificile împrejurări. Aplicarea lui, presupune o perioadă de pregătiri formale, de tatonări și nivelări, de ordin general, mergârudinse până acolo, încât să nu rămână nestudiată mici o latură sau sinuositate, din acelea, prim care sar putea strecura îndoiala sau nereușita. Dar, înaltul comandament al acestei ofensive, — care ar trebui să fie direcția Agriculturii, — în loc să prezinte problema în perspectiva acestor irealități, strâmtă și sumară cum este, preocupată de munții de hârtie care-i justifică existența și absentă de la tot ceea ce constitue o acțiune și o problemă agricolă, sau agrară, a adunat 20 de calendare și almanahuri, din cele mai vechi, pentru a îngreuna cercetătorului găsirea isvoarelor de consultație pentru a servi ca normă tuturor specialiștilor titrați ai argricullturii, care ia primirea broșurii vor fi rămas zăpăciți și stupefiați și cu asemenea arma purcedem la răsboiu ! Iată, deci, cum poate fi compromis de cimerta un ministru de Agricultură, de niște subalterni incapabili și nepregătiți. Iata, deci, cum pot fi compromisie de asemenea interesele agriculturii, care, credem e,ar merita mai multă grije și solicitudine din partea gurvernanților, în această țară, compusă din 85 % din pluguri. Gr. Diaconii ., = Linii și puncte... Curiozitatea Sărindarului „Adevărul” scrie ca „a fost așteptată cu vie curiozitate conferința, pe care a rostit-o ă. dr. Alexandru Vaida, la Cluj”. Vorba d-lui Kolman-Blumenfeld: „încă o așa curiozitate și ni se murdăresc pantalonii...”Finanțe „Dreptatea” neagă, cu cruntă ironie,ă lui Nicolae Iorga orice însușire de financiar. Credem și noi... Finanțele nu pot fi mânuite cu pricepere decât de amicii lui Seietzky ! Sport ! „Dreptatea” este revoltată că județul Prahova a fost autorizat să contracteze un împrumut de jumătate miliard, în schimbul unui spert. Indignarea oficiosului naționalțărăniștilor e firească. Deoarece dumnealor nu sunt obișnuiți cu fleacuri de sperțuri, ci cu comisioane în toată puterea cuvântului! Democrație Ținând o conferință despre „Tendințele de renovare ale democrației”, d. Virgil Madgearu a spus, printre altele, că „democrația socială este bazată pe justiția socială...” Totuș, parcă ar fi preferabil ar democrația să se bazeze pe o justiție penală. Nu de altceva, dar ar împiedica pe democrații naționallțărănești să fie prea cordiali cu bugetele.^ Armata roșie — Transformarea armatei internaționaliste in armată națională — Uniunea Sovietică organizează și anul acesta jubileul armatei roșii, cu ocazia împlinirii a optsprezece ani de existență. Despre armata roșie, încă Troțchi — organizatorul ei în anii luptei civile din 1918-1921, — a spus că este ca ridichea roșie pe din afară, albă pe din năuntru. Făcând această constatare, și nimeni nu o putea face mai bine decât cel care a creat-o și a organizat-o, Troțchi a năzuit să-l insufle un spirit internaționalist pentru a servi „revoluția permanentă“, care trebuia să ia proporții universale și să fie neschimbat o armată strict proletară. Troțchi a vrut ca ridichea să devină roșie și pe dinăuntru — și a rămas numai cu credința de GH. DRAGOȘ deoarece acum în 1935, „roșul“ armatei sovietice apare cu un termen mai de grabă tradițional, pierzându-și semnificația simbolică a predeterminărilor ei politice și sociale. Armata roșie a devenit o armată națională PE FAȚA, fiindcă a fost încă din timpul „zămislirii“ sale națională după conținutul viu și rusesc care o alcătuia și un internațional după scopurile care le-a urmărit într’un timp anumit și trecător. Se poate dovedi, că dacă astăzi guvernul sovietic face politică națională, adică RUSEASCA, în raporturile sale internaționale, — faptul se explică prin „albul“ înăscut și natal al armatei roșii. Cum poate o armată de țărani ruși să existe în vederea doctrinei lui Marx ? La al VII-lea congres al sovietelor din ianuarie trecut, TUHACEVSCHI, locțiitorul comisarului de război, a spus in referatul său, lucruri interesante despre armata roșie : spiritul și dispoziția armatei se îmbunătățesc în fiecare zi. Aceasta se datorește COMPOZIȚIEI SOCIALE a armatei, alcătuită din țărani, în cea mai mare parte a ei. Comandamentul este alcătuit de membri ai partidului (care, probabil, nu sunt prinți și marchizi, ci țărani și muncitori ruși). Armata este înzestrată cu toate realizările tehnicei moderne. Aviația a crescut de la 1931 cu 330%. Numărul tancurilor de o singură categorie a crescut cu 200%, de altă categorie cu 700%. Numărul submarinelor, de la 100 la 500. Tot Tuhacevschi arată că, pentru armata roșie s’a cheltuit după bugetul din 1934 — cinci miliarde ruble. Pentru trebuințele armatei, bugetul pe 1935 pierde 6% miliarde ruble. Desigur, aceste date expuse, în public pot simula o situație de fapt care nu există sau pot disimula una, care este cu totul alta decât cea expusă. Cu alte cuvinte, armata roșie poate să fie inferioară sau superioară, calitativ sau cantitativ, imaginei, pe care și-o face cineva pe baza datelor oficiale. Dar nu se poate tăgădui, că armata roșie este adaptată trebuințelor moderne ale războiului defensiv sau ofensiv. Pe noi asta nu ne interesează decât ca argument din mulțimea de argumente prin care am dovedit, că dacă guvernul sovietic a renunțat deocamdată la urmărirea militară a scopurilor revoluției universale, el a izbutit totuși să facă din Rusia sovietică un stat militarist. Și am dovedit, că după cum poporul rus nu poate deveni sovietic, tot astfel și armata roșie nu poate fi o armată internaționalistă. Aceasta este concluzia evidențiată astăzi, după 17 ani de existență și de prefaceri psihologice ale armatei roșii. La început însă, Troțkhi — așa după cum concepuse Lenin — a organizat armata roșie pentru scopuri „roșii“. Desigur, numele lui Troțchi este astăzi afurisit în Rusia stalinistă, dar din istoria armatei roșii acest nume nu se poate scoate. Și nici nu se poate tăgădui directiva „planetară“ a armatei roșii până la expulzarea lui Troțchi din Rusia. Este adevărat, că FRUNZE, al doilea șef cronologic al armatei roșii a căutat imediat să-i dea un caracter național. Tentativa nu a putut izbuti, deoarece Stalin, după victoria sa în sânul partidului, sperând mereu în revoluția mondială, și fiind foarte departe de „socialismul într’un singur stat“, temându-se apoi, ca Frunze să nu încerce a deveni un Bonaparte, l’a înlocuit — „din motive de sănătate“ cu Voroșilov. Insuș acest Tuhacevschi — care astăzi este un simplu locțiitor al comisarului de războiu — a fost mutat din postul de șef al statului major și înlocuit cu Șapoșnicov, om foarte devotat lui Stalin. In jurul lui Tuhacevschi, tânăr, înzestrat cu multe calități de militar, comunist relativ și chiar problematic, se strânseseră foștii ofițeri de mare valoare ai armatei „albe“, cari aveau în vedere — la statul major — interesele Rusiei ca atare, și nu interesele revoluției proletare, căreia era chemată să-i servească armata roșie. Stalin a făcut tot ce i-a stat în putință să păstreze armatei roșii caracterul ei internaționalist, și nu este vina lui sau nu este meritul lui, dacă armata roșie s’a transformat in adâncul ei sufletesc până la gradul de a fi astăzi o armată națională, care apără „scumpa noastră patrie socialistă“. In plus, oricum ar fi ea terminologie colorată, armata roșie are totuși probleme PUR RUSEȘTI de rezolvat. In primul rând, ea va fi foarte în curând pusă la grea încercare în Extremul Orient, unde imperialismul japonez a început din nou înaintarea în Mongolia, după ce și-a consolidat situația în Manciuria apropiindu-se tot mai mult de Siberia de mijloc. Intr’un războiu, despre care nimeni astăzi nu are două păreri, armata roșie are de apărat în fața Japoniei nu doctrina lui Marx și nu revoluția mondială, ci — pur și (Continuare în pagina l a] y -