Ţara Noastră, iulie 1935 (Anul 13, nr. 908-931)
1935-07-03 / nr. 908
0 noii? seine parlain!ara?|Jora Piere «« Opinia publică este pregătită pentru modificarea Constituției ! Un ziar de dimineață, care se pretinde a fin grația zeilor, ne aduce o știri oarecum, interesantă. Ea se rezumă la o informație culeas din partea unui deputat militar, prieten al d-lui Gh. Stărăscu, președintele consiliul de miniștri și care ne revează ceva din culisele cârmuirilor de azi. Anume: Ni se l ca fapt cert că. în două săptăâni vom avea o nouă sesiune patimentară cu scopul de a media Pactul nostru Fundamental. Ziarul ce colportează această idee mai âugă o mică explicație care al aerul a sesiza și substratul actei ținte. Ea rezidă în faptul că Gh. Tătărăscu, după gQsifdctulu d. Dinu Brătianu, ajuns de otorietate publică va trebui să că un gest de îndrăzneală, sp a determina partidul la o attune, de partea sa. Noi, ci am lansat ideea modificării instituției, avem oarecare sarâcție că acest gând, merită aducă o nouă așezare a Statului prins până și în cercurile fernamentale. Ceea ce nu potj concepe și, deci, îl respingem din capul locului este motivu un tric care împinge pe șeful genului la săvârșirea acestei forme constituționale. Cum că, motive personale, calculciste, scopuri nemărturisă teme să stea la baza unei atât ccovârșitoare opere de Stat , garanții ne poate da, în act caz, schimbarea Legii Legii când ca în loc să fie fructinei concepții programatice, este pur și simplu o trambulină politică ? Cine poate să creadă că se face o reală îmbunătățire în angrenajul Statului, când astfel de turnură ia o idee atât de serioasă ? Și pe urmă, în ce constă această schimbare, vizată de șeful guvernului ? Nimeni nu știe ! In orice caz, opinia publică românească e pregătită în vederea unei schimbări a Pactului nostru Fundamental. Ceva mai mult, ea e pregătită și pentru sensul în care va trebui făcută această modificare, spre a fi utilă și perfect adecvată exigențelor sale. Nimeni n’ar putea concepe astăzi această reformă fără a se ține seama de câteva principii intrate în patrimoniul de simțire al tuturor. Ele au fost arătate de nenumărate ori în coloanele ziarului „Țara Noastră“. Intre altele, transformarea Corpurilor legiuitoare, prin reduecerea deputaților și prin altă compunere a Senatului țării, statornicirea principiului proporționalității etnice, fixarea responsabilității ministeriale, sancționarea tuturor prevaricatorilor banului public, pedeapsa cu moartea a tuturor criminalilor, îndrumarea presei pe căile onoarei și patriotice, sunt cerințe ineluctabile ale unei adevărate refomme constituționale. In concluzie, publicul e pregătit pentru modificarea Constituției, dar pentru o prefacere serioasă, profundă și nicidecum pentru o cârpăceală cu dedesubturi egoiste. De astă dată se pare că fierberea Europei nu mai este ca altă dată, o cauză provocată de svonuri interesate, de svonuri răspândite de marii fabricanți de muniții, cari ahtiați după comenzi și averi provoacă panica. Europa, vechea Europă, este într’o adevărată agitație, datorită narilor orientări, pregătiri și zângănitului de arme. Se pare că nori groși s'au grămădit asupra vechiului Continent, cari au provocat o adevărată furie a înarmărilor, dincolo de orice închipuire. Se lucrează cu febrilitate în fabrici, în uzine și mai ales în laboratoare, pentru a se urmări nouă mijloace de distrugere, necunoscute până azi. Se urmăresc două țeluri: unul al supraînarmării fiecărui popor cu tot ce este mai modern, mai mecanizat și mai perfecționat; — și altul al descoperirilor noui de laborator care să devină o surpriză și o superioritate în mâna celor ce au descoperit nouă mijloace de distrugere, ținute în cel mai mare secret. Enorme vase de războiu. sunt lansate pe mări și oceane, tunuri, automotoare de calibru nebănuit până azi, tancuri, mitraliere, proectile, obuziere și mai ales gaze distrugătoare și raze necunoscute; — se fabrică și se înmagazinează necontenit. Pe de altă parte numeroase fabrici sunt adaptate, altele create pentru momentul războiului și în vederea fabricațiilor excepționale, a perfecțiunilor inerente și a descoperirilor ce nu mai contenesc. Și în toată această fierbere, în toată această înfrigurare, în toata această viitoare, noi stăm impasibili, înarmați cu legendarul piept și pumn și ne certăm pentru guvernare și pentru gheșefturi. Partidele se luptă în sânul lor și între ele, afacerile veroase, sforăriile și nevroza îmbogățirilor peste noapte, se țin lanț, parcă am fi departe de orice zăngănit de arme, departe de orice pericol războinic. Trăiim într’o inconștiență și somnolență de comă, fără să apară un exponent al acestei nații, care să sgudue din temelii putregaiul și să clădească România ce trebue să apară astăzi, ce trebue să lupte mâine. Și totuși această nație tânără și viguroasă prin elementul de bază autohton, prin țărănimea atât de exploatată de toți șarlatanii și de toți veneticii, — nu poate, nu trebue, nu este posibil să moară ! Din moment în moment așteptăm să răsară omul salvator, care să transforme totul, ca printr’o baghetă magică, să restabilească erarhia valorilor și să pornească la marile și urgentele înfăptuiri de dreptate, de înălțare și de crâncenă apărare. Un popor tânăr și viguros, cu virtuți cari au uimit lumea, — un popor de voinici și de eroi, nu poate să mai fie condus și înșelat de toți vânturătorii de vorbe, de palavre, de promisiuni și minciuni. Trebue să apară omul de acțiune care să răstoarne totul, să sfarme minciuna și să introducă cinstea, ordinea și munca. Europa este în friguri, iar sufletul nostru care vede totul și înțelege totul, stă îngrozit și așteaptă în durere apariția salvării naționale. Nu mai este timp de pierdut! Nu avem conducători pricepuți și patrioți, nu suntem pregătiți, nu suntem armați, nu avem fabricile și uzinele absolut necesare și totuși trebue să le creăm cât mai repede posibil. Trebue! — Norocul ne-a readus în fruntea Statului un Rege tânăr, înțelept și viguros, care nu mai poate aștepta sârcolirile pătimașe și trădătoare ale afaceriștilor și interesaților. încercările repetate până azi L-au făcut să vadă putregaiul păturei noastre conducătoare, compusă din oportuniști, venetici, incapabili și perfizi. Este deci momentul marilor hotărîri și al marilor înfăptuiri. Toți marii patrioți cu fapta, nu cu vorba, vor trebui să se grupeze în jurul Tronului, spre a conlucra la pregătirea și salvarea patriei. In locul certurilor interne și externe de partid, în locul vorbăriei și programelor vaste și fără fond, se cere o imediată naționalizare a industriei și mai ales a acelei industrii care poate fi mâine o industrie de război. Se cere înlăturarea tuturor străinilor și minoritarilor din instituțiile și administrațiile ce dețin secretele înarmării noastre și reușita mobilizării rapide de mâine. Se cere crearea de top și fabrici și uzine, conduse numai de autohtonii patrioți ce nu au servit drept unelte străinilor și acoliților lor. Se cer conducători onești și pricepuți în toate aceste creațiuni, ca și în acele cari vor conlucra mâine cu armata. Se cere o reorganizare completă a căilor ferate, a aviației și a industriei sub conducători pricepuți, integri și inaccesibili compromisurilor. Toată nădejdea noastră de realizare se îndreaptă spre Regele, care reprezintă azi toată vigoarea, toată încrederea și toată iubirea noastră de sinceri patrioți. C. E. Gabrielescu s taiienii"! Lfntâlnit, ieri, pe d. Iuliu Mari Pe d. Iuliu Maniu în cam oase ! întâmplarea s’a petrin gara Brașov, la venirea dului din spre Cluj, tren cum trebuia să ne întoarcem viață, vi s’a petrecut astfel, apa în care am pus piciorul scara vagonului, ne-am m„js în nas cu un fel de um,reabrăcată în haine omnerez lustrin. Am ridicat oiuliu Maniu in persoana Jruia să coboare treptele ra ui. Călătorii, însă, cari nu erau cu cine au de a face,se par să ia înaintea afezatului Băăăciui. mei, ofuscat de neatenți, prezenți, am putut auzi vuliu Maniu strigând unui 7l- „Hei! Träger ! No vino slice o țar !“ , „ ’’gerul“, însă, care-și gasise lient mai puțin autoritar, jumătate ironic, jumătate Ii spre impacientatul că spre a izbucni în cele din printre dinți: „Uite-al mi boanglion ! Crede ca e la apesta!“ Imite, hamalul, care erai ,isi închipuise că umbra fac de lustrin, cu gulere<de cauciuc și cu un limbaj cult unguresc, decât româna cine știe ce „nemeș rămas din vremea domimaghiare. Doar câteva mai târziu, un conductorii atenția hamalului neiit : „Mă, ăla era Iuliu Mani, și!— răspunse acele sunt eu de vină dacă se i ca ungurii!“ pe drept cuvânt, și portul i și vorba d-lui Iuliu Maniu seau să juri că ai de a face infatuat din Pustă! Un re>r amănunt în plus, intama z a făcut să avem locul în compartiment, în care d. Maniu călătorise de la Clujașov. Delicata curiozitate profetă ne-a dat ghiei să ne am controlorului: ,Aici a stat d Iuliu Maniu?“ ’„Da“. „Și ce a făcut tot timpul ? „Nimic“. ■ „Nimic, nimic ?“ „A, ba da! A privit pe fete, și a citit asta !“ sta“ era un număr dintr’un ; nici „Universul“, nici „Cutii“, nici măcar „Țara Noai“ (ca să vadă cum îl lăudăm...) ci o gazetă ungurească: „Keleti Ujsag din „30 Iulius 1935“. Amănuntul cu ziarul unguresc o fi el, în aparență, neînsemnat. Dar pentru cei cari știu că singura lectură a d-lui Iuliu Maniu e „Mersul trenurilor“, faptul capătă o semnificație deosebită. Așadar, d. Iuliu Maniu se ocupă și cu alte lecturi. Dar, vedeți, și aici se dovedește că năravul din fire e fără de leac. D-sa nu se simte bine decât în mediul maghiar sau maghiarizat, in vestminte de „nemeș“ ungur, poruncind ca un veritabil sergent al „K. U. K.“-ului și... citind ziare ungurești! Că strigă, la întruniri, pentru promovarea naționalismului ? Fleacuri!... D. Iuliu Maniu nu se simte bine decât in cologuiile ținute în ungurește cu nepotul său Romulus Boilă, în tren citind „Keleti Ujsag" și, la coborâre, chemând burzuluit să vină „minten“ un „Trager“. Ne pare rău de un singur lucru : că nu ne-am interesat la vagonul-restaurant asupra mâncărurilor consumate de omul de la Rădăcini. ...Suntem siguri că a cerut papricaș... Ion Jelea Ritmul prefacerilor Noi suntem departe, de ceea ce ar trebui să fim. Viața noastră individuală este știrbită. De la ea, s'a trecut printr’o renunțare, la alta , viața socială. Viața noastră reprezintă însumarea tendințelor individuale și încrustarea lor in diferitele manifestări. Viața socială reprezintă esența tendințelor individuale — rezultanta milioanelor de forțe cart lrAliți săsesc cehilibrul în însăși mediul social, expresia ei ultimă, încă de timpuriu, când cel dintâi om a avut familia sa, a trebuit să asculte pe de o parte sfaturile soției sale iar pe de alta să împace țipetele pruncului plin de dorinți. Viața noastră devine astfel un compromis intre ceea ce suntem și ce ne înconjoară, între gândurile noastre și forțele din afară. O corelațiune strânsă între noi și realitate. Ce l-a făcut pe om să se desprindă totuși de multe ori de lumea comună, ce luptă pentru asigurarea traiului zilnic și să evadeze spre alte orizonturi ? Dorința de mai bine. Visul unei realități tinde nu numai individul, dar societatea întreagă își are asigurată un trai desăvârșit, un mers progresiv. Sufletul omului tocmai fiindcă are această facultate de a se manifesta individual, poate deschide perspectivele realităților noui. Dacă nu ar fi existat acest impuls și orbecăire singulară, pluralul societatea, s’ar fi sbătut cine știe câtă vreme în aceeaș formă de viață stearpă, lipsită de sens. Individul i-a imprimat tendința. El i-a dat conștiința unei deveniri. Priviți istoria. Ce mărturisește ea dacă nu salturile individului, pline de riscuri, spre necunoscut, care, au desvelit totuși bunuri de care noi ne înfruptăm ? Eroismul este un act individual. Descoperirea științifică, la fel. Actele mari nu pot rămâne așa, decât dacă sunt acte individuale. In momentul când un lucru este repetat de alții, a pierdut tot. Nu din valoare. Din aceea ce întovărășește totdeauna lucrurile mari: sentimentul cu care le învelim. Distanța dintre noi și ele. De la popor la popor sunt idealuri. Energia cheltuită spre realizarea lor diferă. In corelațiuni strânse, popoarele totuși, de multe ori, urmează aceeaș cale pentru % % izbăvire dacă idealurile sunt identice. Atunci suntem in ritmul prefacerilor. Din cauza aceasta istoria cunoaște și popoare aliate. Neamurile se războiesc când au ceva de câștigat... Sacrificiul între ele nu există. Compromisurile deci sunt numai aparente. In fond rămâne totdeauna ținta ultimă: egoismul dominării sale veșnice. Viața societății în urma desechilibrului nemaivăzut provocat de război, a căutat alte tipare. Indivizii cei dintâi au fost aceia care s’au erijat în dibuirea noilor forme de viață menită a spulbera panica ce întovărășea fiecare clipă a existenții. Pe toate tărâmurile, niciodată în această preocupare de mai bine, nu s’au văzut atâtea manifeste lansate, atâtea forțe pluralisse centrifuge, care plecau vertiginos pe calea visatelor izbăviri. Arta, literatura, viața politică etc., toate își au încrustate urmele lăsate de jocul care izbucnea în cadrul schițat. Nu putem nega aportul pe care l-a adus această dibuire, care, de multe ori se identifică cu un risc care a deschis orizonturi noi. Cert este însă un lucru: politicul a biruit. Nu este nevoie să înșirăm aici numele tuturor țărilor unde forme noi îmbracă viața poporului sbuciumat de eli. Dar chiar acolo unde această nouă viață cu adierile ei dulci nu s’a instaurat încă, este desigur, aproape. Naționalismul a intimidat toate capetele lipsite de acea palpitație interioară pentru viitorul unui popor, în dauna intereselor particulare. El a făurit lanțurile puternice ale sufletului gata să împresoare întreaga viață. Ne așteaptă o mare sărbătoare. O sărbătoare pe care alte popoare au cunoscut-o. Pe care noi o vedem dar a mai rămas doar o clipă de înfiorare, când preoții izbăvitori vor începe sfințirea ei. Pentru această zi mare să fim pregătiți a o cinsti așa cum trebue. Căci ea este ziua ce nu cunoaște ori, ziua cea dintâi de înflorire cu care vom păși în viitorul strălucit, ziua renașterii desăvârșite. In ritmul prefacerilor noui încoronați sufletește, să-i grăbim venirea. Maghiarizarea numelor de familie este o veche și, așa se vede, statornică boală ungurească. Ea a început a bântui guvernele, presa și opinia publică a vecinilor noștri sistematic de la 1867 încoace, de când dinastia de Habsburg a avut năstrușnica ideie, care i-a devenit fatală, de a împărți monarhia în două părți : într’una germană (Austria) și într’alta maghiară (Ungaria). Ungurii și-au dat de la început seama că ei formând abia 30 la sută din populația țării îi vor putea păstra și asiiura unitatea atât de artificial și arbitrar creiată, numai dacă o vor face maghiară. Astfel a fost inaugurată politica de maghiarizare forțată. Lozinca era : Ungaria ori va deveni maghiară ori va pieri. Maghiarizarea fiind deci o problemă de moarte și viață, ea a fost urmărită cu fier și foc. Cel mai eficace și mai sigur mijloc de maghiarizare definitivă, a fost socotită maghiarizarea numelor de localități și de familie. Maghiarizând numele de localități, voiau să arate că toate așezările omenești din țară, mari și mici, au fost întemeiate de unguri, cari ei și numai ei, au stăpânit țara întreagă de la începutul începuturilor, iar celelalte popoare ale ei, s’au strecurat mai târziu acolo unde se găsesc azi. Dacă ar fi autohtone, atunci localitățile nu ar avea toate nume ungurești. Cum vedem este politica omului din poveste, care a crezut că săvârșește mare lucru furându-și propria căciulă. Prin maghiarizarea numelor de familie, voiau să arate că țara se naționalizează vertiginos și Ungaria va deveni mai curând decât s’ar putea crede maghiară, adică o țară și un popor. Locuitorii cu nume ungurești erau încă prea mulți, iar evenimentele s’au precipiat năprasnic și rezultatul îl vedem : Ungaria era aproape să devină curat magharra. Politica de maghiarizare însă d’a încetat nici acum, ci continuă cu și mai mare furie. Cu toate acestea operația merge anevoios, deși pentru accelerarea ei s’au dat ordine strașnice. Merge atât de anevoios, încât un mare specialist al ei, Lengyel Zoltán, a crezut util să intervină într’un mare articol alarmant publicat deunăzi in ziarul „Magyarsag” din Budapesta. Autorul arată că în 1933, din populația de aproape 9 mlioane a Ungariei 900.000 s’au declarat nemaghiari și cu nume nemaghiare. Din cei cari s’au declarat maghiari, au nume nemaghiare 2.200.000 indivizi. In total deci chiar din Ungaria de azi peste o treime din numărul locuitorilor au nume străine (românești, slovace, sârbești, germane) ceeace dovedește că și originea lor etnică e străină. Acelaș domn Lengyel Zoltán spune că până în 1933, când a apărut ordonanța ministerului de Interne, care simplifică simțitor formalitățile schimbării numelor, au fost magharizate 100.000 nume de familie. Rezultă de aci că înainte de acea dată Ungaria avea 3.200.000 de origină vizibil nemaghiară, adică 40 la sută din numărul total al populației ei. Situația e într’adevăr tragică și merită toată atențiunea bunilor patrioți. De aceea autorul articolului amintit propune o acțiune energică. Trebue făcut ca printr’o maghiarizare rapidă țara să prezinte aspectul unei evoluții maghiare istorice organice. Adică trebuesc date tuturor locuitorilor ei nume veritabile ungurești ca să se creadă că le-au adus cu ei din Etelköz, patria lor înainte de a se așeza între Dunăre și Tisa. Trebuesc deci adunate toate numele vechi ungurești — autorul însuși a adunat vre-o 15.000 pe care le-a tipărit în 1916 — și trimise școlilor, bisericilor, comunelor, tuturor societăților și întreprinderilor ca să știe ce nume noui să dea persoanelor cari cad în sfera influenței lor. Dar mai ales colecția trebue trimisă ofițerilor de stare civilă, cărora le revine în mare măsură datoria patriotică de a da țării cetățeni maghiari. Autorul merge mai departe, trebuesc maghiarizate numele animalelor. „Mare parte a cailor maghiari, — scrie cu durere, textual d. Lengyel Zoltán — aleargă și azi sub nume străine. Conștiința națională după 15 ani de viață independentă nu s’a aprins încă atât de tare ca să ardă din trupul națiunei aceste răni deschise”. Pentru a ușura și opera maghiarizării numelor de animale, autorul spune că a adunat până acum 400 nume de câini, 800 nume de animale cornute și aproape 4000 de nume de cai, toate veritabil maghiare. Și e îndurerat că nu se poate tipări ca astfel să contribue efectiv la întărirea caracterului național al patriei. „Am pierdut trei sferturi din țară — scrie cu durerea în suflet d. Lengyel Zoltán — și la opera de mutilare a ei, au fost utilizate contra noastră, și numele străine de pe monumentele funerare. Ce mai așteptăm ? întâia datorie națională este să devenim maghiari prin numele nostru. La Trianon am pierdut 10 milioane (?) de nume și numiri ungurești. Trebue să facem tot posibilul ca în patria îngustă de azi să redobândim ce am pierdut”. Ideia este într’adevăr genială. Ungaria poate „câștiga ce-a pierdut”, maghiarizând numele câinilor, vitelor și cailor. Iată un revizionism, căruia nu- i facem nci o opoziție și cu care, în numele Micei Antante, ne declarăm de acord! Cititorii cari sunt ispitiți să creadă că am glumit în rândurile de mai sus, sunt rugați, dacă știu ungurește și le cade în mână, să citească ziarul „Magyarsag” cu articolul lui Lengyel Zoltán (Observator). ialaróariajilir In Ungaria Etni i și puncte Ceeace nu e. „România Nouă” a familiei Boilă, comentând evenimentele politice în curs, accentuiază : „Partidul național-țărănist trebuie să fie mai energic, mai demn și mai intransigent’’. Vrabia și mălaiul!... „Orient" O seamă de fruntași național-țărăniști au dat, la Cluj, un banchet în cinstea (cinste, vorba vine!) a d-lui Iuliu Maniu. Masa a avut loc în grădina „Orient”. Aceasta având în vedere dezorientarea, în care se află naționalțărăniștii... Făgadueli Dintr’un recent discurs al d-lui Iuliu Maniu : „Ascultați de noi, că nu vi se vor mai fura urnele!” Urnele, ca urnele! Dar parcă am fi preferat din partea d-lui Iuliu Maniu o promisiune că nu ni se vor mai goli buzunarele... . Națiune și societate de GH. DRAGOȘ D. Ion Mihalache a scris acum câtva timp un articol despre tineret, despre țărănime și națiune și mai bine făcea dacă nu-1 scria. Fiindcă, scrisul rămâne și în scrisul d-lui Ion Mihalache se cuprinde o întreagă serie de greșeli de gândire, care dacă nu ar fi fost scrise s’ar fi risipit în vânt. Ca de obiceiu am scărmănat și de data asta cugetările d-lui Ion Mihalache și fiindcă este — mărturisim — un deliciu pentru noi să privim cum d-sa încearcă și nu poate să se ridice la gândirea abstractă, la operațiile intelectuale desfășurate pe un plan de logică cu sens și cu căpătâiu... Și de data asta constatăm ceea ce de multe ori am constatat și am categorisit ca un mare merit al șefului țărănist și anume că d-sa gândește descriptiv, de multe ori narativ și excelează în metoda sa discursivă, pe care a învățat-o în anii lungi de politică ușoară, de politică de promisiuni, de esclamațiuni, de interjecțiuni și de alte manifestări ale primitivismului intelectual. Dar, a gândi abstract și logic, d. Ion Mihalache NU ESTE în stare și de aceea ori de câte ori încearcă, devine... nostim. . Iată și o mostră din ultima sa lucrare în scris. Aici se cuprinde, concentrată, concepția d-lui Ion Mihalache despre două lucruri deosebite, pe care d-sa le pune într’o legătură cauzală inversată, care și trezește, de pildă, gândul ilustrativ, că întregul corp al vacii depinde de coada ei și nu viceversa, ca să dăm un exemplu mai accesibil d-lui Ion Mihalache „Ideia națională nu este fecundă decât atunci când își trage seva din ideia socială, adică din straturile profunde ale masselor, care frământă în sudoare pământul, pe care îl locuește națiunea, și care îl apără cu viața atunci când este primejduit”. S’ar părea, că în această înșiruire de vorbe zace o banalitate oarecare, exprimată prin termeni puși în circulație mai cu deosebire în timpul din urmă. Și într’adevăr ceea ce se spune aici este interesant numai fiindcă este spus de un șef de partid. Să sistematizăm această gândire a d-lui Ion Mihalache. D-sa vrea să spună : 1) Ideea națională este fecundă în mod condiționat; 2) fecunditatea ei depinde de ideia socială; 3) ideia socială reprezintă straturile profunde ale masselor, care frământă pământul; 4) pe pământ locuește națiunea, care nu frământă pământul în deosebire de massele, care îl frământă. In consecință, națiunea depinde de massele, care frământă ceva exact după cum ideia națională depinde de ideia socială, de la care își capătă fecunditatea. Aceste propozițiuni cuprind și exprimă ceea ce se poate numi ȚĂRĂNISMUL integral care, eliberat de greșelile și de stâlciturile de logică, cuprinde și exprimă, ca gândire filozofică , CONCEPȚIA MATERIALISMULUI ISTORIC, iar ca ideie sociologică, PREPONDERENȚA ECONOMICA ȘI POLITICA A UNEI SINGURE CLASE SOCIALE („masele care frământă pământul”) ASUPRA NAȚIUNII ÎNTREGI. Iată așadar în ce constă faimosul țărănism al d-lui Ion Mihalache. Nimic nou și nimic înnoit, afară de câteva expresii „naționaliste”, care și le-a adoptat țărănismul mihalachist ca simple lozinci de propagandă politică, și nicidecum ca elemente noui, constitutive, ale doctrinei țărăniste. Cine să înceapă acum, pe căldurile astea, să desfășoare argumentele opuse, prin care atât de ușor se poate dovedi — în ciuda materialismului marxist perimat — că ideia națională nu este și nu poate fi condiționată de ideia socială, că națiunea este o entitate, o generalitate de sine stătătoare și că, TOT CE SE CUPRINDE IN EA — prin urmare și VIATA SOCIALA, DEPINDE DE NAȚIUNE cum depinde părticica de întreg și nu viceversa. A trecut destulă vreme de când am început să dovedim și să convingem lumea, că IDEOLOGIA NAȚIONAL-TARANISTA ESTE O IDEOLOGIE MATERIALISTA ; că doctrina național-țărănismului mihalachist pornește de la prioritatea clasei țărănești asupra tuturor celorlalte clase, care alcătuesc națiunea și există în ea. CLASA SOCIALA ESTE MAI MULT DECAT NAȚIUNEA — iată în ce constă marxismul . CLASA ȚARANEASCA ESTE MAI MULT, INTRU CAT ESTE CLASA, DECÂT NAȚIUNEA ROMANA — iată în ce constă mihalachismul integral. Ce lucruri vechi! Ce reminiscențe din doctrinele poporaniste rusești de prin 1860—1870, doctrine pe care le-a adus în țară Const.Stere, doctrine din care dohnește miros de mucegaiu și cu ajutorul cărora domnul șef al partidului național-țărănist vrea să facă nu un ghivecin oarecare ci __ nici mai mult nici mai puțin — UN NOU STAT ! Stat țărănist, stat al unei singure clase — cine își mai pierde timpul cu asemenea autentice bazaconii în 1935, aproape de jumătatea veacului al XX-lea, când cu siguranță alături de toate statele, ROMANIA ACEASTA DE ASTAZI VA ÎNFĂȚIȘĂ FRUMOASA ȘI NEȘTIRBITA REALITATE A STATULUI NAȚIONAL TOTALITAR. Intr’adevăr, cine mai are curaj intelectual, cine mai poate astăzi să afirme — afară numai dacă nu este un primitiv — că ideia națională depinde de ideia socială, că Națiunea depinde de societate, că — spre a fi mai accesibili d-lui Ion Mihalache — vaca depinde de coada sa!.