Ţara Noastră, ianuarie 1936 (Anul 14, nr. 1051-1071)
1936-01-04 / nr. 1051
^ ^ Organ al partidului Național-Creștin Alegerile parțiale . Superioritatea partidului Național-Creștin — In această lună vor avea loc alegerile parțiale. Campania electorala în vederea acestor alegeri se desfășoară cu intensitate. Partidele care au depus candidaturi au mobilizat enorme forțe de propagandă și în cele trei județe unde se va da bătălia, e o fierbere neobișnuită, încordarea aceasta excepțională, ca și marea luptă care s’a deschis, se explică prin interesul care se leagă de rezultatul acestor alegeri. In județele Suceava, Hunedoara și Mehedinți se ciocnesc mai multe forțe politice, care fac din biruința sau eșecul de mâine, o mare problemă, o indicație pentru felul cum se va deslega viitoarea criză de regim. Actualele alegeri depășesc prin însemnătatea lor valoarea medie a unor alegeri obișnuite. Nu se dă lupta pentru cucerirea câtorva locuri în Parlament, nici pentru a satisface ambiția vreunui elector înfrânt în alegerile generale, ci e vorba de o ciocnire de principii, față în față stau două politici, două atitudini, două tendințe, nu doi adversari, ci două curente de opinie publică și de gândire politică. Lupta se dă intre partidul Național-Creștin și partidul național-țărănesc. Amândouă partidele au depus candidaturi. Până în prezent guvernul nu a fixat încă, din partea partidului liberal, candidaturile sale, dar dacă va pune candidaturi, rezultatul alegerilor nu mai are sensul său real. După o veche practică electorală, în țara noastră guvernul reușește întotdeauna. Așadar, din acest punct de vedere, lucrurile sunt limpezi. Conducătorii partidului național-țărănist își dau seama de însemnătatea acestor alegeri. Toate forțele de care dispune au fost mobilizate. Și forțele sale sunt următoarele: casieria partidului, complicitatea concursului comunist realizat prin formula frontului popular și sprijinul presei evreiești. Prin casieria sa, doldora de bani, strânși din micile economii din vremea când dl. Virgil Madgeam era ministru de Finanțe, partidul național - țărănist întreprinde o vastă operă de corupție, încercând, cum a făcut întotdeauna, să cumpere voturile. Comuniștii împrumută partidului elementul dinamic de propagandă și un fel de legitimare doctrinară. Iar presa evreiască, această criminală instituție pentru otrăvirea spiritului public, și-a luat rolul de a arăta țării că singurul partid serios e cel național-țărănist. Kalman împarte din nou certificate de bună purtare ! Partidul Național-Creștin duce o luptă de afirmare ideologică. Campania, național-creștină se desfășoară după cele mai desăvârșite norme de demnitate și cinste. Nu se pune la cale niciun fel de compromis. Noi ne prezentăm în fața țării cu programul nostru național, cu doctrina noastră românească. Nu constrângem pe nimeni. Nu cumpărăm pe nimeni. Nu alergăm după concursuri îndoelnice și degradante. Mergem singuri, cu mândria, dar și cu conștiința că reprezentăm țara, în ce are ea mai autentic. Ideologia național-creștină se cunoaște — e singura doctrină completă, sistematică și inspirată din realitatea românească. Din acest punct de vedere superioritatea partidului National-Creștin e indiscutabilă. Dar în afara acestor calități deosebitoare, partidul Național- Creștin, in alegerile parțiale, se prezintă cu superioritatea personală a candidaților săi. La Suceava candidează d. A. C. Cuza, al cărui elogiu ar fi inelegant să-l mai facem. Toată lumea știe ce reprezintă d. A. C. Cuza în această țară în care semidocții dau năvală și ariviștii nu se împiedecă de scrupule. La Hunedoara candidează d. Silviu Dragomir, profesor universitar, om de o vastă cultură și de o înaltă moralitate. La Mehedinți candidează d. Octavian Goga. In fața acestor personalități partidul național-țărănist opune candidaturile meschine ale unor bieți agenți electorali care nici nu-și dau seama de situația penibilă în care se găsesc, stând împotriva candidaților naționalcreștini. Postfestum Lanțul sărbătorilor Crăciunului din anul 1935 și-a ferecat ultima verigă într-un anotimp, ca niciodată, lipsit de hermina zăpezilor tradiționale. Sfântul Vasile a trecut și el tot pe pământ negru și prin ceață, aducând de mână anul nou ca pe un copil timid, incert in mișcări și enigmatic, așa cum sunt toate marile speranțe, atunci când le vedem, la început, în fașe. Oamenii bogați și săraci, veseli și triști s’au desmeticit din sărbători: unii din șampania înflăcăratelor petreceri, alții din apa amară a tristeților. Și au pornit cu toții pe treapta noului an, om lângă om, gând și gând, simțire lângă simțire. Că unii din oameni nu și-au desbrăcat sufletele de haina de venin a urii, că multe cugete nu s’au primenit și au rămas așa cum au fost, înăclăite în otrava distrugerii, că nenumărate simțiri sunt tot atât de false ca și în anul sucombat, e un adevăr de neclătinat. Cei cari au fost predestinați să urască, mii de ani, marea iubire vor urî și în anul care a început, cei blestemați să se svârcolească în tenebrele păcatelor și ale crimei ancestrale se vor tăvăli și de azi înainte. Continuitatea târârii, acestor larve omenești și mijlocul popoarelor, constitue într’adevăr un pericol permanent pentru, evoluția firească și liniștită a vieții națiunilor creștine ? întrebarea e firească și răspunsul nu poate fi decât afirmativ. Iată de ce și acum gândul celor cari își iubesc trecutul și țara și cari poartă în ființa lor întreagă puterea luminii răstignită pe Golgota, trebue să fie cât mai atent și să înăbușe uneltirile celor fără Isus și fără patrie. Un aer de hotărâtă întărire a poparelor creștine se resfiră pe întreg pământul. Sobolii au intrat în panică. Nu știu ce să mai facă, își dau seamă că subteranele lor galerii vor fi dărâmate. De aceea vor să deslănțue un cataclism universal: războiul, pentru ca in urma acestei tragedii,, Iuda să rânjească triumfător peste cadavre, in unghiurile lumii, arătând în acelaș timp ca deslănțuirea măcelului a fost făcută, nu de el, ci de forțele creștine naționale și că unica salvare a lumii ar fi... comunismul. Oricât ar căuta să desmintă acest fapt organele de publicitate ale „celor cari urăsc lumina“, adevărul stă drept, decritinat în fața lumii. Iuda vrea o nouă tulburare a popoarelor, un nou măcel, ca să-și facă loc mai adânc în inima tuturor statelor și să le stăpânească așa cum a reușit să guverneze în tragica Rusie. De ce credeți că toată cloaca iudeo-comunistâ de pe glob ajută astăzi pe negrii din Abisinia împotriva Italiei? Din dragostea pentru sălbateci ? Nu. Ei nu pot avea iubire. Fac aceasta pentru ca flăcările de acolo să cuprindă tot pământul și Iuda umanitaristă să hohotească printre sulurile de foc. Ar fi supremul țel demonic pe care și l-ar atinge puterea întunericului. Fie însă, ca anul care a început să înlăture total acest coșmar. George Acsinteanu -1 •>/ ANUUL XV No. Mostf Sâmbătă 4 Ianuarie 193 6 . Fondator: OCTAVIAN GOGA Redacta f» Administrația: •Iștrî Strada Câmpineanu No. 4 f BUFON Nr. 41»-33 _ .Mmentul: 500 lei pe an. Pentru preoți, învățători, studenți și săteni, 400 lei anual; 200 pe 6 luni ; 100 pe 3 luni Pentru instituțîuni sî autorități 1000 lei. Iudaismul — Acțiunea antifascista. Comunismul. Declinul Europei — Toată istoria poporului iudeu nu este decât un lung șir de acte și fapte distructive, antiumane și antisociale. O acțiune continuă de intrigi, trădări, speculări, exploatări, acțiune dusă cu o perseverență diabolică, în toate timpurile și pe toate planurile de manifestare a omenirei. Această caracteristică a poporului iudeu, această primejdie pentru toate celelalte popoare, acest spirit nefast, care distruge, anarhizează, pregătind războaie între popoare și războaie civile, provocând și speculând suferințele, această acțiune văzută și nevăzută, dar simțită pretutindeni, dela târg, piață, bursă și până in cabinetele miniștrilor și anturajul monarhilor sau șefilor statelor, acest dușman al credinței și moralei creștine, prezent pretutindeni, mai îndrăzneț sau mai șiret, este iudaismul. Acolo unde iudaismul s’a putut instala și manifesta nestingherit a fost prăpăd, anarhie, revoluție, suferință și umilință. Și iudaismul nu s’a instalat și n’a operat decât acolo unde a găsit bogăție și prosperitate. Europa, cel mai mic, dar cel mai puternic, mai prosper, mai avansat pe calea civilizației, dintre continente, a fost locul de atracție și de operație al iudaismului. Din Europa țara cea mai prosperă, înainte de război, era Germania;— și iudaismul acolo s’a așezat, a speculat, a profitat, a operat, până ce a împins Germania în război. Căci pentru iudaism războaiele sunt prilejurile cele mai fericite de învârteală și pricopseală. In vreme ce naționalii se bat, se distrug și se omoară, evreii, de o parte și de alta, rămân acoöi, în târguri, pentru a specula lipsurile, pentru a trăda, a combina furniturile, etc. Tot evreii au nenorocit Franța în războiul de la 1781. Și tot evreii au invârtit-o așa de bine, ca din marele război să iasă stăpâni absoluți ai marelui popor rus, sdrobind imperiul țarilor, ca să așeze dictatura și imperiul iudaic. După război evreii se așezaseră în Germania și Austria ca la ei acasă, întreținând anarhia și războiul civil, prin anexele iudaismului, socialismul și comunismul. S’a întâmplat că poporul german să-și dea seama de primejdie și să-i gonească. Evreismul nu s’a dat însă bătut și întărit în Franța și Anglia, lucrează și operează pentru isbânda iudaică. Cum în calea acțiunei iudaice se pune naționalismul italian și german, iudaismul din centrala sa de la Moscova, a împânzit lumea cu organizații antifasciste. Ajutat de toate partidele de stânga, de toți ariviștii și simbriașii iudaismului, de toată finanța iudaică, iudaismul duce o acțiune foarte susținută contra Italiei fasciste și a Germaniei naționaliste. Dar cum orice tactică arată că e mai bine, mai prudent și mai sigur să distrugi, pe rând, adversarii, iudaismul a concentrat toate jocurile infamiei și ticăloșiei contra lui Mussolini și a Italiei fasciste. Dacă Mussolini n’ar fi italian, n’ar fi naționalist, n’ar fi instaurat ordinea în locul desordinei socialisto-iudaice în Italia, n’ar fi desființat masoneria, altă uneltă a iudaismului — și dacă, mai ales Mussolini ar fi mers în Abisinia întovărășit de o armată de samsari și oameni de afaceri evrei, ca să se ofere spre exploatare Abisinia, Mussolini n’ar fi atât de dușmănit de evreii de pretutindeni. Așa însă Mussolini trebue distrus. Și iudaismul s’a așezat la guvernul francez, — împingând la război contra Italiei. Degeaba guvernul francez, prin d. Laval spune: să salvăm pacea, — căci evreii de pretutindeni, prin oamenii lor, răspund, să aplicăm sancțiunile cât mai drastic, știind că Italia sufocată va trebui să reacționeze și să iasă războiul general, — idealul iudaismului, care știe că un nou război ar însemna declinul Europei și supremația iudaică asupra tuturor popoarelor Europei. Iată acțiunea iudaismului, la care atâți inconștienți contribue direct sau indirect. Căci iudaismul a știut, în toate țările, să cumpere oameni și partide, prin cari și-a asigurat succesul. Toate partidele ruse de stânga, comuniste, socialiste, țărăniste, democrate, radicale, etc., fac jocul, interesat sau inconștient al iudaismului. Toți oamenii politici, ruși de ambiții, toți străinii și înstrăinații, strecurați în aceste partide, sunt agenții de execuție ai iudaismului — și deci dușmanii de moarte ai națiunii, — ai poporului băștinaș. Azi mai mult ca oricând, omenirea și în special Europa se găsește angajată într’o mare luptă: de o parte iudaismul hotărât să-și păstreze cuceririle și să obțină altele, de cealaltă parte spiritul naționalist al popoarelor, cari se deșteaptă, cari nu vor să moară înăbușite și sugrumate de puterea diabolică a lui Iuda. Acest spirit naționalist se ridică puternic și din Asia, cu Japonia în frunte. Dacă națiunile din Europa nu vor înțelege pericolul, soarta Europei este pecetluită. Războiul, în care o împinge iudaismul criminal, va pune sfârșit rolului său de antemergătoare pe calea progresului, aruncând-o, pentru cine știe câte secole, într’o completă decadență. Arhitect I. O. Enescu Albert Honlpan inhalat și cu galoși înjur. Intr’o notă bezmetică, „Lupta“ susținea mai zilele trecute, că se acordă partidului Național-Creștin o atenție exagerată în presă, și în consecință „tactica ce s’ar impune, ar fi ca partidele democratice să întreprindă o acțiune de lămurire a opiniei publice prin toate organizațiile de cari dispun, iar presa să se mărginească, din când în când, a releva și vesteji faptele huliganice“. Recunoaștem în stilul bălos al acestei note de zahariseală iudaică, toată ura care se sbate în Albert Honigman împotriva ideii naționale românești. Scrisă probabil într’o Vineri seara, la pâlpâirea nesigură a celor 7 lumânări din brațele Monorahului, in violența limbajului răbufnesc emanațiile balamacului ritual. Dar nu stilul lui Honigman ne interesează aici și nici aprecierile pe cari le face bătrâna cutvă gazetărească la adresa noastră, a ziariștilor creștini. Ceea ce ne reține e spiritul de sinagogă al notei din „Lupta“. Negustorește, Honigman se revoltă, că presa face reclamă gratuită partidului Național-Creștin, ocupându - se prea des, după „Lupta“, de actele lui, dându-i o atenție care „nu corespunde de loc cu importanța reală a mișcării“. Dar insus faptul, că „Lupta“ se alarmează și dă sugestia unui boicot general, e o dovadă că realitatea partidului Național- Creștin a început să fie supărătoare pentru multă lume și în special pentru oculta iudaică, pe care o servește, cum poate, gazeta Honigmanilor. E un vechiu sistem evreesc boicotul. Ori de câte ori iudaismul s-a văzut depășit de un curent de opinii, care nu-i convine, și-a mobilizat forțele spre a ridica în jurul pericolului o grea perdea de tăcere. „Lupta“ e deci în perfectă tradiție iudaică și Honigman lucrează, desigur, din ordin, asmuțind partidele „democratice“, adică aservite Kabulului și presa „Alianței israelite universale“ împotriva partidului Național-Creștin și a mișcării naționaliste. Ce voea, în definitiv, ziarul fraților Honigman ? Să ne închidă gura nouă, își dau seama, că nu o pot face. In definitiv explozia de ură și venin, cu care ne împroașcă „Lupta” ne convinge, că am lovit just. Ne așteptam, prin urmare, să vedem pe cineva schemând. întâmplarea a făcut să-și lasă, ca să zicem așa, din galoși, însuși Albert Honigman. Foarte bine. E chiar amuzant. Dar nu-i putem îngădui să ne dea și lecții, insușindu-și merite, pe cari nu le-a avut. Vrea să desgropăm trista poveste a corupției din presa dinainte de război ? Suntem gata să o facem și îl asigurăm, că din acest proces vor ieși ciufuliți și cei cu mărcile lui Günter, și cei cu rublele lui Poklewski-Koziel. Ori zadarnic se sbuciumă grotesc, în halat și galeși rusești, javra francofilă și rublofilă de la „Lupta“. Nu e la întâia încercare de acest fel și n’a speriat pe nimeni, niciodată, nici atunci când punea la cale „frontul stângei“, printr’o anchetă eșuată lamentabil, și mai puțin acum, când „democrația“ e suficient demascată ca uneltă a iudaismului. Boicotul „Luptei” nu va împiedeca ascensiunea mișcării naționaliste, iar acuzația, că această mână de ziariști creștini, cari ne-am strâns în jurul steagului ridicat de d-nii A. C. Cuza și Octavian Goga am fi „plătiți de propaganda hitleristă“, ieșită din gura spurcată a lui Honigman, după chipul și asemănarea conștiinței lui de profesionist veros, ne onorează și ne fixează pe poziție. D. I. Cucu Salvați podgoria! - 2 milioane de români lăsați pradă misiților și spirturilor Jidani —* Este strigătul de alarmă și de desnădejde al celor 500.000 de podgoreni capi de familie cari mai hrănesc încă un milion și jumătate de suflete. Două milioane de români, în fiecare toamnă, de un șir de ani încoace, se agită împotriva unor legiuiri care duc la ruină una din cele mai de seamă ramuri de producțiune națională. Anul acesta, mai mult ca oricând, întreaga podgorie s’a mișcat încă din Septembrie și prin congrese, moțiuni, delegații și presă a crezut că va atrage luarea aminte a conducătorilor asupra stării ei disperate. Amară desiluzie. Primul ministru a refuzat chiar, să stea de vorbă cu delegații podgorenilor. In schimb ministrul Agriculturii și Domeniilor, ă. Vasile Sassu le-a făgăduit o lege pe care, în linii generale o cunoaștem și din presă. O lege hibridă cum hibrid, e și sufletul acelora cari au alcătuit-o. O astfel de lege nu poate fi numită decât „legea de apărare și încurajare a fabricanților de spirt, de oțel și a misiților evrei“. Guvernul de astăzi ca și cele național - țărăniste cari s’au schimbat la cârma țării de la 1928 încoace, cunosc starea nenorocită a podgorenilor. Cu toate acestea, nu au putut și nu vor putea rezolva criza viticolă, după cum nu pot și nu vor putea rezolva nicio problemă care privește producțiunea națională. Sunt duhuri nevăzute care conduc din umbră soarta țării, duhuri care au puternice argumente de convingere de natură materială, cu sunet plăcut. Un fost ministru și guvernator la Banca Națională a spus că unii politicieni, fiind susținuți de capitalul și presa străină și înstrăinată de la noi, au ajuns pe banca ministerială și în fotoliile de deputați, pentru ca odată ajunși aici să se transforme în cei mai vajnici apărători ai patronilor cari i-au scos din anonimat și i-au impus în situații pe care nu le merită și nu le cinstesc. Dacă lucrurile stau așa, și noi știm că așa stau, este explicabil de ce toate guvernele liberale și țărăniste au îmbrățișat cauza samsarilor, a spirturilor și a fabricanților de oțel evrei și au năpăstuit 2 milioane de români. Nu numai că au sărăcit a șaptea parte din populațiunea românească dar au și încurajat acțiunea criminală de desmembrare a acestei țări pe veci unită. In adevăr, starostele spirturilor este un oarecare evreu maghiarizat Neuman. Din sutele de milioane pe care le câștigă anual, o bună parte e cheltuită pentru susținerea mișcării iredentiste din Ardeal. Iată cum guvernanții români, cu banii noștri patronează propaganda de desmembrare a țării. O asemenea faptă nu se mai numește nici nepricepere, nici necinste, nici nepăsare, ci de adreptul crimă de înltă trădare. Ce cer podgorenii ? 1. Scoaterea definitivă, completă și imediată a spirtului de cereale și melasă din consumație. In anteproectul guvernului care e vorba să devină lege în scurtă vreme (ceea ce noi nu credem) e prevăzută retragerea din consumație a spirtului industrial treptat-treptat în timp de 12 ani. Dacă se mai îndoia cineva de puterea de convingere a lui Neuman, putere care se substitue însăși puteri legiuitoare, acum credem că a trecut de partea noastră. Nimic, afară de interesele capitalului strein, nu se opune la retragerea imediată, completă și definitivă a spirtului industrial din consumație. Este lucru cunoscut că spirtul industrial băut în stare de balamac, cognac și rom, este cea mai puternică otravă care distruge încet dar sigur organismul și face să degenereze neamul. S’a făcut dovada, științificește, că există un desăvârșit paralelism între cantitatea de alcool consumată, mizeria populației și degenerarea ei. Nici chiar argumentul economic și fiscal, invocat deseori de interesați, nu se poate menține în fața unei cât de scurte analize. Două milioane de podgoreni săraci, scoși din masa populației consumatoare de bunuri naturale agricole și industriale, desorganizează întreaga viață economică a Statului, paralizează circulația normală a bunurilor și antrenează în mizerie toată populația producătoare a acestei țări. Pe de altă parte, face să scadă catastrofal veniturile Statului, să se măreasece neîncetat golurile din buget, genuri cari nici pe departe nu pot fi astupate cu taxele puse pe spirt. Pe câtă vreme, prin suprimarea a 225 de fabrici de spirt, s-ar face nu numai o operă de redresare economică și de bună gospodărie națională ci ar fi începutul unei epoce de însănătoșire fizică și morală a nației și a unei politici adevărat românești, a „Statului național econmic totalitar“. S’ar mai putea rndica obiecțiunea că prin închiderea fabricilor, o mare cantitate din porumbul stricat ar rămâne nevalorificat. Eu cred că sindicatele viticole reorganizate ca instituțiuni de valorificare a produselor viticole, pot ține câteva fabrici de spirt pentru a cumpăra porumbul stricat și a-l transforma în spirt care să fie utilizat ca materie primă în diverse produse industriale. Și în sfârșit, încă un argument care vine în sprijinul temei noastre. Podgoria care necesită o mulțime de lucrări și cerebrațe multe, din Martie până în Noembrie, dă de lucru la cel puțin 2 milioane de muncitori rezolvând în felul acesta, fără intervenția Statului, problema șomajului. Dacă guvernele de până acum sau măcar cel actual, a cărui oblăduire de altfel nu se deosebește de a celorlalte, se îngrijea să înlăture drama din podgorie din toamna aceasta, drama cealaltă și rușinea totodată, a Basarabiei înfometate, n’ar fi avut proporțiile de apocalips sovietic. 2. Podgorenii cer scoaterea din consumație a oțelului de surcese pentru ca e tot așa de periculos pentru sănătatea populației, mai ales a celei rurale, ca și alcoolul industrial și un auxiliar al acestuia în deprecierea produselor viticole. Podgorenii mai au și alte nevoi despre care ne vom ocupa într-un număr viitor. Șt. I. Saicu 4444* 444444444* 444444444-444444 ♦ +♦ 44444+44 44444*44 ♦ [UNK]+++ ♦ + ♦ ♦ ♦ ********* 444444 *** ** 444 44+4+ Problema pădurilor Pădurile Statului în marea lor majoritate sunt exploatate dacă nu direct dar indirect de străini, căci din nefericire multe din așa zisele cooperative forestiere sunt în solda evreilor. Ceea ce s’a petrecut cu cooperativele în județul Neamț este tipic și ar putea servi de exemplu, de modul cum politicianii știu să-și facă afacerile cu străinii, sub masca cooperației. Mult regretatul Fotin Enescu, un fruntaș de elită care a stat în fruntea mișcării cooperatiste, și care în timpul războiului, la Iași, în 1918 în calitatea sa de ministru al Domeniilor, în scopul de a se scoate societățile străine și străinii din pădurile Statului, cât și pentru a se emancipa și țăranul dela munte la fel cu țăranul dela câmp, a făcut ca prin art. II din decretul lege No. 3438 din 15 Noembrie 1918, publicat în M. O. No. 195 din 23 Noembrie 1918, semnat de regele Ferdinand I, să fie autorizat ministerul Domeniilor, de a vinde pe unul sau mai mulți ani la cooperative, prin bună învoială, până la orice valoare, păduri sau porțiuni de păduri ale Statului, iar prin al. f. se preciza: Prin condițiuni speciale se pot prune și alte îndatoriri cooperativelor cumpărătoare in scopul asigurărei executorii contractului, etc. Ori, tocmai clasa principală românească, prin care Casa Pădurilor impunea acestor cooperative, să nu vândă pădurea la străini, A FOST ȘI ESTE MEREU NEGLIJATA de conducătorii politici ai cooperativelor, cari în majoritatea cazurilor lucrează pe față în tovărășie chiar cu evreii, precum se poate constata în jud. Neamț. Prin noua modificare a legei cooperativelor din 1935, prin care s-a stabilit un fel de servitute asupra pădurilor Statului, pericolul e și mai mare, căci Statul an de an va fi deficitar, prin atâtea gratuități ce se acordă de miniștri, unora și altora, dar și prin faptul că acum societățile străine și evreii în special sunt la largul lor. Sub impulsul străinilor se înjghebează într-o zi o cooperativă, și a doua zi, zecile de mii de metri cubi, ce li se acorda cooperativelor de către Stat, cu preț de favoare (pierdere pentru Stat), le exploatează societățile străine și politicienii fără rușine. In fața acestor adevăruri crude, când singura speranță a naționalizării exploatării și comerțului lemnului românesc, era în cooperative, avem datoria ca buni Români de a remedia răul din rădăcină. De aceea datoria partidului Național-Creștin, în Cercul de Studii care își va lua activitatea imediat după noul an, va fi să studieze și să pregătească. Naționalizarea cooperativelor forestiere prin elemente de origină etnică românească și sub controlul direct al Statului, sub FORMA DE COOPERATIVE DE MUNCA, pentru a se înlătura de a doua zi, samsarii, politicianii și profitorii nechemați, care au compromis cooperația forestieră română, altcum de cum a fost concepută de fotin Enescu la Iași in 1918. Prin o lege specială, pentru a se veni în ajutorul mitropoliilor și episcopiilor, s’au înzestrat aceste unități religioase, cu câte 500 ha. de pădure mitropoliile și cu câte 300 ha. de pădure episcopiile. Ne așteptam ca cel puțin, aceste păduri să fie exploatate de creștini. Dar cu durere la acest sfârșit de an, constatăm cu documente, următoarele triste vești: a) Pădurea Patriarhiei, de la Gruiu-Mărgineni, Prahova, se exploatează de doi evrei: Herș Briman și Take Bereu, din Botoșani, str. Eminescu No. 3, contractul fiind autentificat de trib. Ilfov, secția notariat sub No. 33151 din 15 Noembrie 1934. b) Pădurile Mitropoliei de la Chișinău, au fost exploatate de evreul Wolf Zelter, după cum se relatează în ziarul „Curentul“ No. 2339 din 30 Decembrie 1935. c) Pădurile Episcopiei de Vâlcea, pădurea „Lunca-Staroste“ se exploatează de evreul H. Rosenberg din Cernăuți (Bucovina) exploatarea făcându-se în mod detestabil de Cele 7—8.000 ha. de pădure, dăruite ilegal de Stat Mănăstirea Neamțului, prin legea din 2 Aprilie 1934, sunt pe cale de a fi acaparate de niște politicieni locali cu concursul unor evrei, și pentru care I. P. S. Mitropolit Nicodem, trebuie să fie foarte atent. e) Pădurile fondului Bisericesc din Bucovina, contrar decretului legii a lui Fiondor, care anulase toate contractele, deci și cu evreul Anaudh, au fost exploatate mai departe de acel vestit evreu Anauch, cu concursul oamenilor politici liberali cari s’au pus în slujba acestui exploatator evreu din Bucovina. Azi starea financiară a fondului bisericesc, e de plâns, căci tocmai în epoca de aur de după război, când lemnul se vindea cu preț, evreul Anatdi s’a îmbogățit și Fondul Bisericesc, a sărăcit. Trist dar adevărat î va reveni meritului noului Mitropolit Visarion, de a pune regulă și aci. Deci va reveni partidului Național-Creștin, ca in Cercul de Studii să avizeze la măsurile necesare, pentru a pune ordine și în exploatarea pădurilor destinate Bisericilor, în sensul ca să se exploateze direct de Stat, iar venitul net anual să se verse fiecărei mitropolii, episcopii, etc., pe care venituri aceste unități religioase, să le întrebuințeze în scopuri religioase pe baze de acte justificative și controlate de ministerul Cultelor. Crearea de depozite de lemne de foc și cherestea românești, în toate orașele țârii, în special în Moldova, Bucovina și Basarabia, conduse de români, care să fie in strânsă legătură cu Statul și cooperativele de muncă, va fi ținta către care se va orienta comerțul lemnului românesc. Furnizarea tuturor Instituțiilor de Stat, cu lemn din pădurile Statului, va putea înlătura politicianii și samsarii ce mișună și azi în jurul autorităților, căci e dureros ca direcția C. F. R. să nu-și plătească lemnul furnizat cinstit de Stat, pe când să plătească urgent samsarilor și politicienilor. Așa că sperăm că un curent de românizare a exploatărilor pădurilor va începe și în 1936, prin energii românești, iar nu prin intermediari și politicieni, care și-au aruncat ochii asupra ultimei lor prade — ce-a mai rămas de prădat în această țară. Pădurile Partidului Național-Creștin, îi va reveni meritul de a naționaliza cu un ceas mai devreme și pădurile cu care Dumnezeu a înzestrat Țara Românească, atât de înstrăinată azi de unii politiciani și evrei, care s’au dat acum și la păduri, singura rezervă ce mai este de prădat. M. P. Florescu - Inginer-inspector general ,i... silvic. Fost deputat ___