Ţara Noastră, ianuarie 1936 (Anul 14, nr. 1051-1071)

1936-01-04 / nr. 1051

^ ^ Organ al partidului Național-Creștin Alegerile parțiale . Superioritatea partidului Național-Creștin — In această lună vor avea loc alegerile parțiale. Campania e­­lectorala în vederea acestor ale­geri se desfășoară cu intensita­te. Partidele care au depus can­didaturi au mobilizat enorme forțe de propagandă și în cele trei județe unde se va da bătă­lia, e o fierbere neobișnuită, încordarea aceasta excepțio­nală, ca și marea luptă care s’a deschis, se explică prin interesul care se leagă de rezultatul aces­tor alegeri. In județele Suceava, Hunedoara și Mehedinți se cioc­nesc mai multe forțe politice, care fac din biruința sau eșecul de mâine, o mare problemă, o indicație pentru felul cum se va deslega viitoarea criză de regim. Actualele alegeri depășesc prin însemnătatea lor valoarea medie a unor alegeri obișnuite. Nu se dă lupta pentru cucerirea câ­torva locuri în Parlament, nici pentru a satisface ambiția vre­unui elector înfrânt în alegerile generale, ci e vorba de o cioc­nire de principii, față în față stau două politici, două atitu­dini, două tendințe, nu doi ad­versari, ci două curente de opinie publică și de gândire politică. Lupta se dă intre partidul Na­­țional-Creștin și partidul națio­­nal-țărănesc. Amândouă parti­dele au depus candidaturi. Până în prezent guvernul nu a fixat încă, din partea partidului libe­ral, candidaturile sale, dar dacă va pune candidaturi, rezultatul alegerilor nu mai are sensul său real. După o veche practică e­­lectorală, în țara noastră guver­nul reușește întotdeauna. Așa­dar, din acest punct de vedere, lucrurile sunt limpezi. Conducătorii partidului națio­­nal-țărănist își dau seama de însemnătatea acestor alegeri. Toate forțele de care dispune au fost mobilizate. Și forțele sale sunt următoarele: casieria par­tidului, complicitatea concursu­lui comunist realizat prin for­mula frontului popular și spri­jinul presei evreiești. Prin ca­sieria sa, doldora de bani, strânși din micile economii din vremea când dl. Virgil Madgeam era mi­nistru de Finanțe, partidul na­țional - țărănist întreprinde o vastă operă de corupție, încer­când, cum a făcut întotdeauna, să cumpere voturile. Comuniștii împrumută partidului elementul dinamic de propagandă și un fel de legitimare doctrinară. Iar presa­ evreiască, această crimi­nală instituție pentru otrăvirea spiritului public, și-a luat rolul de a arăta țării că singurul par­tid serios e cel național-țărănist. Kalman împarte din nou certi­ficate de bună purtare ! Partidul Național-Creștin duce o luptă de afirmare ideologică. Campania, național-creștină se desfășoară după cele mai desă­vârșite norme de demnitate și cinste. Nu se pune la cale nici­­un fel de compromis. Noi ne pre­zentăm în fața țării cu progra­mul nostru național, cu doctri­na noastră românească. Nu con­strângem pe nimeni. Nu cumpă­răm pe nimeni. Nu alergăm după concursuri îndoelnice și degra­dante. Mergem singuri, cu mân­dria, dar și cu conștiința că re­prezentăm țara, în ce are ea mai autentic. Ideologia național-cre­­ștină se cunoaște — e singura doctrină completă, sistematică și inspirată din realitatea româ­nească. Din acest punct de ve­dere superioritatea partidului National-Creștin e indiscutabilă. Dar în afara acestor calități deosebitoare, partidul Național- Creștin, in alegerile parțiale, se prezintă cu superioritatea per­sonală a candidaților săi. La Su­ceava candidează d. A. C. Cuza, al cărui elogiu ar fi inelegant să-l mai facem. Toată lumea știe ce reprezintă d. A. C. Cuza în această țară în care semi­docții dau năvală și ariviștii nu se împiedecă de scrupule. La Hu­nedoara candidează d. Silviu Dragom­ir, profesor universitar, om de o vastă cultură și de o înaltă moralitate. La Mehedinți candidează d. Octavian Goga. In fața acestor personalități partidul național-țărănist opune candidaturile meschine ale unor bieți agenți electorali care nici nu-și dau seama de situația pe­nibilă în care se găsesc, stând împotriva candidaților național­­creștini. Post­festum Lanțul sărbătorilor Crăciunu­lui din anul 1935 și-a ferecat ul­tima verigă într-un anotimp, ca niciodată, lipsit de hermina ză­pezilor tradiționale. Sfântul Vasile a trecut și el tot pe pământ negru și prin ceață, aducând de mână anul nou ca pe un copil timid, incert in miș­cări și enigmatic, așa cum sunt toate marile speranțe, atunci când le vedem, la început, în fașe. Oamenii bogați și săraci, veseli și triști s’au desmeticit din săr­bători: unii din șampania înflă­­căratelor petreceri, alții din apa amară a tristeților. Și au pornit cu toții pe treapta noului an, om lângă om, gând și gând, simțire lângă simțire. Că unii din oameni nu și-au desbrăcat sufletele de haina de venin a urii, că multe cugete nu s’au primenit și au rămas așa cum au fost, înăclăite în otrava distrugerii, că nenumărate simțiri sunt tot atât de false ca și în a­­nul sucombat, e un adevăr de neclătinat. Cei cari au fost pre­destinați să urască, mii de ani, marea iubire vor urî și în anul care a început, cei blestemați să se svârcolească în tenebrele pă­catelor și ale crimei ancestrale se vor tăvăli și de azi înainte. Continuitatea târârii, acestor larve omenești și mijlocul po­poarelor, constitue într’adevăr un pericol permanent pentru, e­­voluția firească și liniștită a vieții națiunilor creștine ? întrebarea e firească și răs­punsul nu poate fi decât afirma­tiv. Iată de ce și acum gândul ce­lor cari își iubesc trecutul și țara și cari­ poartă în ființa lor întreagă puterea luminii răstig­nită pe Golgota, trebue să fie cât mai atent și să înăbușe uneltirile celor fără Isus și fără patrie. Un aer de hotărâtă întărire a poparelor creștine se resfiră pe întreg pământul. Sobolii au in­trat în panică. Nu știu ce să mai facă, își dau seamă că subtera­­­nele lor galerii vor fi dărâmate. De aceea vor să deslănțue un ca­taclism­ universal: războiul, pen­tru ca in urma acestei tragedii,, Iuda să rânjească triumfător pes­te cadavre, in unghiurile lumii, arătând în acelaș timp ca des­­lănțuirea măcelului a fost făcu­tă, nu de el, ci de forțele crești­ne naționale și că unica salva­re a­ lumii ar fi... comunismul. Oricât ar căuta să desmintă acest fapt organele de publicita­te ale „celor cari urăsc lumina“, adevărul stă drept, d­ecritinat în fața lumii. Iuda vrea o nouă tul­bur­are a popoarelor, un nou mă­cel, ca să-și facă loc mai adânc în inima tuturor statelor și să le stăpânească așa cum a reușit să guverneze în tragica Rusie. De ce credeți că toată cloaca iudeo-comunistâ de pe glob ajută astăzi pe negrii din Abisinia îm­potriva Italiei? Din dragostea pentru sălbateci ? Nu. Ei nu pot avea iubire. Fac aceasta pentru ca flăcările de acolo să cuprindă tot pământul și Iuda umanita­ristă să hohotească printre sulu­rile de foc. Ar fi supremul țel demonic pe care și l-ar atinge puterea întu­nericului. Fie însă, ca anul care a înce­put să înlăture total acest coș­mar. George Acsinteanu -1 •>/ ANUUL XV No. Mostf Sâmbătă 4 Ianuarie 193­ 6 . Fondator: OCTAVIAN GOGA Redacta f» Administrația: •Iștrî Strada Câmpineanu No. 4 f BUFON Nr. 41»-33 _ .Mmentul: 500 lei pe an. Pentru preoți, învățători, studenți și săteni, 400 lei anual; 200 pe 6 luni ; 100 pe 3 luni Pentru instituțîuni sî autorități 1000 lei. I­udaismul — Acțiunea antifascista. Comunismul. Declinul Europei — Toată istoria poporului iudeu­­ nu este decât un lung șir de acte­­ și fapte distructive, antiumane și­ antisociale. O acțiune continuă de intrigi, trădări, speculări, ex­ploatări, acțiune dusă cu o per­severență diabolică, în toate timpurile și pe toate planurile de manifestare a omenirei. Această caracteristică a po­porului iudeu, această primejdie pentru toate celelalte popoare, acest spirit nefast, care distru­ge, anarhizează, pregătind răz­boaie între popoare și războaie civile, provocând și speculând suferințele, această acțiune vă­­zută și nevăzută, dar simțită pre­tutindeni, dela târg, piață, bur­să și până in cabinetele miniș­trilor și anturajul monarhilor sau șefilor statelor, acest dușman al credinței și moralei creștine, prezent pretutindeni, mai îndrăz­neț sau mai șiret, este iudaismul. Acolo unde iudaismul s’a pu­tut instala și manifesta nestin­gherit a fost prăpăd, anarhie, re­voluție, suferință și umilință. Și iudaismul nu s’a instalat și n’a operat decât acolo unde a găsit bogăție și prosperitate. Europa, cel mai mic, dar cel mai puternic, mai prosper, mai avansat pe calea civilizației, dintre continente, a fost lo­cul de atracție și de opera­ție al iudaismului. Din Eu­ropa țara cea mai prosperă, îna­inte de război, era Germania;— și iudaismul acolo s’a așezat, a speculat, a profitat, a operat, până ce a împins Germania în război. Căci pentru iudaism răz­boaiele sunt prilejurile cele mai fericite de învârteală și pricop­seală. In vreme ce naționalii se bat, se distrug și se omoară, e­­vreii, de o parte și de alta, rămân acoöi, în târguri, pentru a spe­cula lipsurile, pentru a trăda, a combina furniturile, etc. Tot e­­vreii au nenorocit Franța în răz­boiul de la 1781. Și tot evreii au invârtit-o așa de bine, ca din marele război să iasă stăpâni ab­soluți ai marelui popor rus, sdro­­bind imperiul țarilor, ca să așeze dictatura și imperiul iudaic. După război evreii se așezaseră în Germania și Austria ca la ei acasă, întreținând anarhia și războiul civil, prin anexele iu­daismului, socialismul și comu­nismul. S’a întâmplat că poporul german să-și dea seama de pri­mejdie și să-i gonească. Evreis­­mul nu s’a dat însă bătut și în­tărit în Franța și Anglia, lucrea­ză și operează pentru isbânda iu­daică. Cum în calea acțiunei iudaice se pune naționalismul italian și german, iudaismul din centrala sa de la Moscova, a împânzit lu­mea cu organizații antifasciste. Ajutat de toate partidele de stânga, de toți ariviștii și sim­­briașii iudaismului, de toată fi­nanța iudaică, iudaismul duce o acțiune foarte susținută contra Italiei fasciste și a Germaniei na­ționaliste. Dar cum ori­ce tactică arată că e mai bine, mai prudent și mai sigur să distrugi, pe rând, adversarii, iudaismul a concen­trat toate jocurile infamiei și ti­căloșiei contra lui Mussolini și a Italiei fasciste. Dacă Mussolini n’ar fi italian, n’ar fi naționalist, n’ar fi instau­rat ordinea în locul desordinei socialisto-iudaice în Italia, n’ar fi desființat masoneria, altă unel­­tă a iudaismului — și dacă, mai ales Mussolini ar fi mers în Abi­sinia întovărășit de o armată de samsari și oameni de afaceri e­­vrei, ca să se ofere spre exploa­tare Abisinia, Mussolini n’ar fi atât de dușmănit de evreii de pretutindeni. Așa însă Mussolini trebue dis­trus. Și iudaismul s’a așezat la guvernul francez, —­ împingând la război contra Italiei. Degeaba guvernul francez, prin d. Laval spune: să salvăm pacea, — căci evreii de pretutindeni, prin oa­menii lor, răspund, să aplicăm sancțiunile cât mai drastic, știind că Italia sufocată v­a trebui să reacționeze și să iasă războiul general, — idealul iudaismului, care știe că un nou război ar în­semna­ declinul Europei și supre­mația iudaică asupra tuturor po­poarelor Europei. Iată acțiunea iudaismului, la care atâți inconștienți contribue direct sau indirect. Căci iudais­mul a știut, în toate țările, să cumpere oameni și partide, prin cari și-a asigurat succesul. Toate partidele ru­se de stânga, comu­niste, socialiste, țărăniste, demo­crate, radicale, etc., fac jocul, in­teresat sau inconștient al iudais­mului. Toți oamenii politici, ruși de ambiții, toți străinii și înstrăi­nații, strecurați în aceste parti­de, sunt agenții de execuție ai iudaismului — și deci dușmanii de moarte ai națiunii, — ai po­porului băștinaș. Azi mai mult ca oricând, ome­nirea și în special Europa se gă­sește angajată într’o mare luptă: de o parte iudaismul hotărât să-și păstreze cuceririle și să obțină altele, de cealaltă parte spiritul naționalist al popoarelor, cari se deșteaptă, cari nu vor să moară înăbușite și sugrumate de pute­rea diabolică a lui Iuda. Acest spirit naționalist se ridică puter­nic și din Asia, cu Japonia în frunte. Dacă națiunile din Europa nu vor înțelege pericolul, soarta Eu­ropei este pecetluită. Războiul, în care o împinge iudaismul cri­minal, va pune sfârșit rolului său de antemergătoare pe calea pro­gresului, aruncân­d-o, pentru cine știe câte secole, într’o completă decadență. Arhitect I. O. Enescu Albert Honlpan in­halat și cu galoși înjur. Intr’o notă bezmetică, „Lupta“ susținea mai zilele trecute, că se acordă partidului Național-Creș­tin o atenție exagerată în presă, și în consecință „tactica ce s’ar impune, ar fi ca partidele de­mocratice să întreprindă o ac­țiune de lămurire a opiniei pu­blice prin toate organizațiile de cari dispun, iar presa să se măr­ginească, din când în când, a re­leva și vesteji faptele huliganice“. Recunoaștem în stilul bălos al acestei note de zahariseală iu­daică, toată ura care se sbate în Albert Honigman împotriva ideii naționale românești. Scrisă pro­babil într’o Vineri seara, la pâl­pâirea nesigură a celor 7 lumâ­nări din brațele Monorahului, in violența limbajului răbufnesc e­­manațiile balamacului ritual. Dar nu stilul lui Honigman ne interesează aici și nici aprecie­rile pe cari le face bătrâna cutvă gazetărească la adresa noastră, a ziariștilor creștini. Ceea ce ne reține e spiritul de sinagogă al notei din „Lupta“. Negustorește, Honigman se revoltă, că presa face reclamă gratuită partidului Național-Creștin, ocupându - se prea des, după „Lupta“, de ac­tele lui, dându-i o atenție care „nu corespunde de loc cu impor­tanța reală a mișcării“. Dar insus faptul, că „Lupta“ se alarmează și dă sugestia unui boicot general, e o dovadă că realitatea partidului Național- Creștin a început să fie supără­toare pentru multă lume și în special pentru oculta iudaică, pe care o servește, cum poate, ga­zeta Honigmanilor. E un vechiu sistem evreesc boicotul. Ori de câte ori iudaismul s-a văzut de­pășit de un curent de opinii, care nu-i convine, și-a mobilizat for­țele spre a ridica în jurul peri­colului o grea perdea de tăcere. „Lupta“ e deci în perfectă tra­diție iudaică și Honigman lucrea­ză, desigur, din ordin, asmuțind partidele „democratice“, adică a­­servite Kabulului și presa „Alian­ței israelite universale“ împotri­va partidului Național-Creștin și a mișcării naționaliste. Ce voea, în definitiv,­ ziarul fraților Honigman ? Să ne închi­dă gura nouă, își dau seama, că nu o pot face. In definitiv ex­plozia de ură și venin, cu care ne împroașcă „Lupta” ne con­vinge, că am lovit just. Ne aștep­tam, prin urmare, să vedem pe cineva schem­ând. întâmplarea a făcu­t să-și lasă, ca să zicem așa, din galoși, însuși Albert Ho­nigman. Foarte bine. E chiar a­­muzant. Dar nu-i putem îngădui să ne dea și lecții, insușindu-și merite, pe cari nu le-a avut. Vrea să desgropăm trista poveste a corupției din presa dinainte de război ? Suntem gata să o facem și îl asigurăm, că din acest pro­ces vor ieși ciufuliți și cei cu mărcile lui Günter, și cei cu ru­blele lui Poklewski-Koziel. Ori zadarnic se sbuciumă gro­tesc, în halat și galeși rusești, javra francofilă și rublofilă de la „Lupta“. Nu e la întâia încer­care de acest fel și n’a speriat pe nimeni, niciodată, nici atunci când punea la cale „frontul stân­gei“, printr’o anchetă eșuată la­mentabil, și mai puțin acum, când „democrația“ e suficient demascată ca uneltă a iudaismu­lui. Boicotul „Luptei” nu va îm­piedeca ascensiunea mișcării na­ționaliste, iar acuzația, că aceas­tă mână de ziariști creștini, cari ne-am strâns în jurul steagului ridicat de d-nii A. C. Cuza și Octavian Goga am fi „plătiți de propaganda hitleristă“, ieșită din gura spurcată a lui Honigman, după chipul și asemănarea con­științei lui de profesionist veros, ne onorează și ne fixează pe po­ziție. D. I. Cucu Salvați podgoria! - 2 milioane de români lăsați pradă misiților și spirturilor Jidani —* Este strigătul de alarmă și de desnădejde al celor 500.000 de podgoreni capi de familie cari mai hrănesc încă un milion și jumătate de suflete. Două mili­oane de români, în fiecare toam­nă, de un șir de ani încoace, se agită împotriva unor legiuiri care duc la ruină una din cele mai de seamă ramuri de producțiune națională. Anul acesta, mai mult ca ori­când, întreaga podgorie s’a miș­cat încă din Septembrie și prin congrese, moțiuni, delegații și presă a crezut că va atrage lua­rea aminte a conducătorilor asu­pra stării ei disperate. Amară desiluzie. Primul minis­tru a refuzat chiar, să stea de vorbă cu delegații podgorenilor. In schimb ministrul A­gricultu­­rii și Domeniilor, ă. Vasile Sassu le-a făgăduit o lege pe care, în linii generale o cunoaștem și din presă. O lege hibridă cum hibrid, e și sufletul acelora cari au alcătu­it-o. O astfel de lege nu poate fi numită decât „legea de apărare și încurajare a fabricanților de spirt, de oțel și a misiților evrei“. Guvernul de astăzi ca și cele național - țărăniste cari s’au schimbat la cârma țării de la 1928 încoace, cunosc starea nenoro­cită a podgorenilor. Cu toate acestea, nu au putut și nu vor putea rezolva criza vi­ticolă, după cum nu pot și nu vor putea rezolva nicio problemă care privește producțiunea na­țională. Su­nt duhuri nevăzute care conduc din umbră soarta țării, duhuri care au puternice argu­mente de convingere de natură materială, cu sunet plăcut. Un fost ministru și guvernator la Banca Națională a spus că unii politicieni, fiind susținuți de ca­pitalul și presa străină și înstrăi­nată de la noi, au ajuns pe banca ministerială și în fotoliile de de­putați, pentru ca odată ajunși aici să se transforme în cei mai vajnici apărători ai patronilor cari i-au scos din anonimat și i-au impus în situații pe care nu le merită și nu le cinstesc. Dacă lucrurile stau așa, și noi știm că așa stau, este explicabil de ce toate guvernele liberale și țărăniste au îmbrățișat cauza samsarilor, a spirturilor și a fa­bricanților de oțel evrei și au nă­păstuit 2 milioane de români. Nu numai că au sărăcit a șap­tea parte din populațiunea româ­nească dar au și încurajat acțiu­nea criminală de desmembrare a acestei țări pe veci unită. In a­­devăr, starostele spirturilor este un oarecare evreu maghiarizat Neuman. Din sutele de milioane pe care le câștigă anual, o bună parte e cheltuită pentru susține­rea mișcării iredentiste din Ar­deal. Iată cum guvernanții români, cu banii noștri patronează pro­paganda de desmembrare a țării. O asemenea faptă nu se mai numește nici nepricepere, nici necinste, nici nepăsare, ci de a­­dreptul crimă de înltă trădare. Ce cer podgorenii ? 1. Scoaterea definitivă, com­pletă și imediată a spirtului de cereale și melasă din consuma­ție. In anteproectul guvernului care e vorba să devină lege în scurtă vreme (ceea ce noi nu cre­dem) e prevăzută retragerea din consumație a spirtului industrial treptat-treptat în timp de 12 ani. Dacă se mai îndoia cineva de puterea de convingere a lui Neu­man, putere care se substitue însăși puteri legiuitoare, acum credem că a trecut de partea noastră. Nimic, afară de interesele ca­pitalului strein, nu se opune la retragerea imediată, completă și definitivă a spirtului industrial din consumație. Este lucru cunoscut că spirtul industrial băut în stare de bala­mac, cognac și rom, este cea mai puternică otravă care distruge încet dar sigur organismul și face să degenereze neamul. S’a făcut dovada, științificește, că există un desăvârșit parale­lism între cantitatea de alcool consumată, mizeria populației și degenerarea ei. Nici chiar argu­mentul economic și fiscal, invo­cat deseori de interesați, nu se poate menține în fața unei cât de scurte analize. Două milioane de podgoreni săraci, scoși din masa populației consumatoare de bunuri naturale agricole și industriale, desorga­­nizează întreaga viață economică a Statului, paralizează circulația normală a bunurilor și antrenea­ză în mizerie toată populația producătoare a acestei țări. Pe de altă parte, face să scadă catas­trofal veniturile Statului, să se măreasece neîncetat golurile din buget, genuri cari nici pe departe nu pot fi astupate cu taxele puse pe spirt. Pe câtă vreme, prin suprimarea a 225 de fabrici de spirt, s-ar face nu numai o operă de redresare economică și de bună gospodărie națională ci ar fi începutul unei epoce de însănătoșire fizică și morală a nației și a unei politici adevărat românești, a „Statului național econmic totalitar“. S’ar mai putea rndica obiecțiu­­nea că prin închiderea fabricilor, o mare cantitate din porumbul stricat ar rămâne nevalorificat. Eu cred că sindicatele viticole reorganizate ca instituțiuni de valorificare a produselor viticole, pot ține câteva fabrici de spirt pentru a cumpăra porumbul stri­cat și a-l transforma în spirt care să fie utilizat ca materie primă în diverse produse indus­triale. Și în sfârșit, încă un argument care vine în sprijinul temei­­ noas­tre. Podgoria care necesită o mulțime de lucrări și cere­brațe multe, din Martie până în Noem­­brie, dă de lucru la cel puțin 2 milioane de muncitori rezolvând în felul acesta, fără intervenția Statului, problema șomajului. Dacă guvernele de până acum sau măcar cel actual, a cărui o­­blăduire de altfel nu se deose­bește de a celorlalte, se îngrijea să înlăture drama din podgorie din toamna aceasta, drama cea­laltă și rușinea totodată, a Basa­rabiei înfometate, n’ar fi avut proporțiile de apocalips sovietic. 2. Podgorenii cer scoaterea din consumație a oțelului de surcese pentru ca e tot așa de periculos pentru sănătatea populației, mai ales a celei rurale, ca și alcoolul industrial și un auxiliar al aces­tuia în deprecierea produselor vi­ticole. Podgorenii mai au și alte nevoi despre care ne vom ocupa în­tr-un număr viitor. Șt. I. Saicu 4444* 444444444* 444444444-444­4­4­4 ♦ +♦ 44444+44­ 44444*44 ♦ [UNK]+++ ♦ + ♦ ♦ ♦ ********* 44­4­444 *** ** 4­44 44+4+ Problema pădurilor Pădurile Statului în marea lor majoritate sunt exploatate dacă nu direct dar indirect de străini, căci din nefericire multe din așa zisele cooperative forestiere sunt în solda evreilor. Ceea ce s’a pe­trecut cu cooperativele în jude­țul Neamț este tipic și ar putea servi de exemplu, de modul cum politicianii știu să-și facă afa­cerile cu străinii, sub masca co­operației. Mult regretatul Fotin Enescu, un fruntaș de elită care a stat în fruntea mișcării cooperatiste, și care în timpul războiului, la Iași, în 1918 în calitatea sa de ministru al Domeniilor, în sco­pul de a se scoate societățile străine și străinii din pădurile Statului, cât și pentru a se e­­mancipa și țăranul dela munte la­ fel cu țăranul dela câmp, a făcut ca prin art. II din decretul lege No. 3438 din 15 Noembrie 1918, publicat în M. O. No. 195 din 23 Noembrie 1918, semnat de regele Ferdinand I, să fie auto­rizat ministerul Domeniilor, de a vinde pe unul sau mai mulți ani la cooperative, prin bună învo­ială, până la orice valoare, pă­duri sau porțiuni de păduri ale Statului, iar prin al. f. se preciza: Prin condițiuni speciale se pot prune și alte îndatoriri coopera­tivelor cumpărătoare in scopul asigurărei executorii contractu­lui, etc. Ori, tocmai cla­sa principală românească, prin care Casa Pă­durilor impunea acestor coope­rative, să nu vândă pădurea la străini, A FOST ȘI ESTE MEREU NEGLIJATA de conducătorii po­litici ai cooperativelor, cari în majoritatea cazurilor lucrează pe față în tovărășie chiar cu evreii, precum se poate constata în jud. Neamț. Prin noua modificare a legei cooperativelor din 1935, prin care s-a stabilit un fel de ser­vitute asupra pădurilor Statului, pericolul e și mai mare, căci Statul an de an va fi deficitar, prin atâtea gratuități ce se a­­cordă de miniștri, unora și al­tora, dar și prin faptul că acum societățile străine și evreii în special sunt la largul lor. Sub impulsul străinilor se înjghe­bează într-o zi o cooperativă, și a doua zi, zecile de mii de metri cubi, ce li se acorda cooperati­velor de către Stat, cu preț de favoare (pierdere pentru Stat), le exploatează societățile străine și politicienii fără rușine. In fața acestor adevăruri cru­de, când singura speranță a na­ționalizării exploatării și comer­țului lemnului românesc, era în cooperative, avem datoria ca buni Români de a remedia răul din rădăcină. De aceea datoria partidului Național-Creștin, în Cercul de Studii care își va lua activitatea imediat după noul an, va fi să studieze și să pregătească. Naționalizarea cooperativelor forestiere prin elemente de ori­gină etnică românească și sub controlul direct al Statului, sub FORMA DE COOPERATIVE DE MUNCA, pentru a se înlătura de a doua zi, samsarii, politicia­nii și profitorii nechemați, care au compromis cooperația fores­tieră română, altcum de cum a fost concepută de fotin Enescu la Iași in 1918. Prin o lege specială, pentru a se veni în ajutorul mitropoliilor și episcopiilor, s’au înzestrat a­­ceste unități religioase, cu câte 500 ha. de pădure mitropoliile și cu câte 300 ha. de pădure episco­piile. Ne așteptam ca cel puțin, a­­ceste păduri să fie exploatate de creștini. Dar cu durere la acest sfârșit de an, constatăm cu documente, următoarele triste vești: a) Pădurea Patriarhiei, de la Gruiu-Mărgineni, Prahova, se exploatează de doi evrei: Herș Briman și Tak­e Bereu, din Bo­toșani, str. Eminescu No. 3, con­tractul fiind autentificat de trib. Ilfov, secția notariat sub No. 33151 din 15 Noembrie 1934. b) Pădurile Mitropoliei de la Chișinău, au fost exploatate de evreul Wolf Zelter, după cum se relatează în ziarul „Curentul“ No. 2339 din 30 Decembrie 1935. c) Pădurile Episcopiei de Vâl­cea, pădurea „Lunca-Staroste“ se exploatează de evreul H. Ro­senberg din Cernăuți (Bucovina) exploatarea făcându-se în mod detestabil de Cele 7—8.000 ha. de pădure, dăruite ilegal de Stat Mănăstirea Neamțului, prin legea din 2 Aprilie 1934, sunt pe cale de a fi acaparate de niște poli­ticieni locali cu concursul unor evrei, și pentru care I. P. S. Mi­tropolit Nicodem, trebuie să fie foarte atent. e) Pădurile fondului Bisericesc din Bucovina, contrar decretului legii a lui Fiondor, care anulase toate contractele, deci și cu e­­vreul Anaudh, au fost exploa­tate mai departe de acel vestit evreu Anauch, cu concursul oa­menilor politici liberali cari s’au pus în slujba acestui exploatator evreu din Bucovina. Azi starea financiară a fondului bisericesc, e de plâns, căci tocmai în epoca de aur de după război, când lem­nul se vindea cu preț, evreul Anatdi s’a îmbogățit și Fondul Bisericesc, a sărăcit. Trist dar adevărat î va reveni meritului noului Mitropolit Visarion, de a pune regulă și aci. Deci va reveni partidului Na­țional-Creștin, ca in Cercul de Studii să avizeze la măsurile ne­cesare, pentru a pune ordine și în exploatarea pădurilor desti­nate Bisericilor, în sensul ca să se exploateze direct de Stat, iar venitul net anual să se verse fie­cărei mitropolii, episcopii, etc., pe care venituri aceste unități religioase, să le întrebuințeze în scopuri religioase pe baze de acte justificative și controlate de mi­nisterul Cultelor. Crearea de depozite de lemne de foc și cherestea românești, în toate orașele țârii, în­ special în Moldova, Bucovina și Basarabia, conduse de români, care să fie in strânsă legătură cu Statul și cooperativele de muncă, va fi ținta către care se va orienta comerțul lemnului românesc. Furnizarea tuturor Instituțiilor de Stat, cu lemn din pădurile Statului, va putea înlătura po­liticianii și samsarii ce mișună și azi în jurul autorităților, căci e dureros ca direcția C. F. R. să nu-și plătească lemnul furnizat cinstit de Stat, pe când să plă­tească urgent samsarilor și poli­­ticienilor. Așa că sperăm că un curent de românizare a exploatărilor pă­durilor va începe și în 1936, prin energii românești, iar nu prin intermediari și politicieni, care și-au aruncat ochii asupra ultimei lor prade —­ ce-a mai rămas de prădat în această țară. Pădurile­ Partidului Național-Creștin, îi va reveni meritul de a națio­naliza cu un ceas mai de­vreme și pădurile cu care Dumnezeu a înzestrat Țara Românească, atât de înstrăinată azi de unii poli­ticiani și evrei, care s’au dat a­­cum și la păduri, singura rezervă ce mai este de prădat. M. P. Florescu - Inginer-inspector general ,i... silvic. Fost deputat ___

Next