Ţara Noastră, mai 1936 (Anul 14, nr. 1140-1160)

1936-05-01 / nr. 1140

redacția și administrația București, str. Câmieneanu 4, teSeS. 4*19.53 Organ al partidului National-Creștin Abonamentul: 500 lei pe an. Pentru preoti, învățători, studenti :1 săteni 400 lei anual; 200 pe 6 luni; 100 pe * luni. Pentru instituțiuni și autorități 1000 lei. Reforma Ligii Se vorbește cu stăruință de reforma Societății Națiunilor. Cei mai convinși prieteni și susținători ai Ligii de la Geneva profesează aceiași părere. Chiar de Edouard Herriot, cu care nimeni nu ne poate învinui că ne înrudim în doctrina și in acțiunea noastră politică, s’a pronunțat împotriva Societății Națiunilor. Cu o nuanță de amară ironie, Edouard Herriot a spus: „La Geneva nu se înmormântează, se îmbălsămează“. Am luat această opinie din celălalt câmp politic, tocmai pentru a nu fi crezuți că ne folosim de argumente pătimașe, întreaga presă europeană și chiar cealaltă presă, din America sau din alte părți ale lumii e preocupată de reforma Societății Națiunilor. Cancelariile diplomatice și oamenii cu răspundere se ostenesc să găsească o nouă formulă, nouă baze și o mai potrivită și practică așezare a instituției de la Geneva. Această vastă desbatere asupra reformei lămurește un fapt: Liga Națiunilor a ieșit din actualitate, Liga Națiunilor s’a dovedit incapabilă să asigure aspirațiile de pace ale popoarelor, Liga Națiunilor n'a priceput încă elanul de viață al neamurilor. Construită în ipoteze, ieșită dintr’o idilă ideologică, ridicată, pedant și fantezist, pe deasupra realităților pe care n’a știut să le respecte și să le cultive, Societatea Națiunilor a ajuns la limita iluziei. In toată lucrarea aceasta uriașe s’a nesocotit un singur lucru: realitatea. Lumea a trăit într’o iluzie. Și astăzi iluzia se află la scadență. Franța care a insuflat Ligii mult prestigiu își întoarce fața de la Geneva. Anglia, de asemenea, decepționată, se ocupă de reformă. Germania s’a retras mai de mult. Japonia, care e o mare putere, la fel, s’a retras. Italia se desinteresează. In schimb se sbuciumă la Geneva diplomația roșie. Sunt, firește, multe lucruri grave, de spus, dar nu esențiale, de aceea trecem mai departe. Două fapte caracterizează Societatea Națiunior. In momentul când războiul din Abisinia a luat proporții Anglia a făcut mari presiuni pentru sancționarea Italiei. Societatea Națiunilor împinsă de diplomația engleză a fost gata să subscrie o sentință de moarte împotriva unui popor cu drepturi la viață. Franța a împiedecat crima. Acelaș lucru s-a văzut cu prilejul evenimentelor din Germania. De data aceasta s’a împotrivit Anglia. De aici se dovedește cum se încerca aservirea Ligii Fruct al romantismului, practicat cu atâta periculoasă naivitate de către Briand, Paul Boncour sau nefericitul Henderson, iar în ultima vreme, instituție abstractă și juridică, Societatea Națiunilor a fost depășită, a fost copleșită de realități. In loc să fie termometrul care să înregistreze temperatura de viață a neamului, să încerce a fi un instrument de satisfacere dreaptă și deplină a popoarelor în drumul lor de creștere, Societatea Națiunilor s’a schimbat într’un statut care căuta să reglementeze artificial o putere de respirație copleșitoare. E bine să amintim aici că eșecul Ligii se datorește, într’o mare măsură, ipocriziei practicată de diplomații cari trebuiau să servească, prin ea, pacea. Se discută astfel reforma Societății Națiunilor. Cum se va face e greu de spus, pentru că a dispărut încrederea în puterea ei. <4 * i »44*444444 4 » *MtHI » >♦♦»■»♦♦♦♦♦♦ ♦♦♦ 4444-44 44444 *■♦♦♦♦< Este dreapta anarhică ? Cea mai recentă calomnie împotriva dreptei este anarhismul ei. A spus-o deunăzi atât d. dr. Lupu cât și d. I. Mihalache. Nu știm dacă domniile lor au o idee cât de vagă despre ceea ce se numește anarhism. Dar după felul cum aplică această etichetă mișcării de dreapta, ne îndoim că înțeleg ceva. Oamenii democrației înțeleg prin anarhism tot ceea ce scapă formulelor obicinuite și ritualului democratic. Tot ce nu este parlamentar este aventură și tot ce nu este partid cu minciuni și demagogie, cu transacții și promiscuitate, este anarhie. Democrația crede un drept să guverneze. Ea se crede indisolubil legată de viața publică și nu concepe alte formule politice cu alt caracter. Apariția în câmpul politic a altor curente antidemocratice nu poate fi pentru ei decât un fenomen anarhic. Există, ce-i dreptul, în viața românească o atmosferă tulbure și o frământare interioară, foarte pronunțată. Este o ruină a vechilor principii politice și un declin al democrației. Pe lângă aceasta se adaugă și apariția unui nou element politic, tineretul, pe care societatea îl încadrează cu mare greutate. Incertitudinea este un caracter general al vremii noastre iar confuzia domnește aproape pretutindeni. Ceea ce unii numesc o înclinare spre anarhie, nu este în realitate decât o dispoziție generală a spiritului timpului nostru iar nici decum o tendință a unor elemente tulburătoare. Atmosfera anarhică de care se plâng unii, nu este decât rezultatul democrației. Aceasta a dezorganizat întreaga viață națională. Nu numai administrația dar și ordinea morală de bază a vieții sociale a fost atinsă in resorturile ei. N’a fost domeniu de viață în care democrația să nu fi introdus arbitrarul și discontinuitatea. S’a ajuns im scurt timp ca totul să fie contestat, mișcat din loc, schimbat de la o zi la alta. Era fires deci ca acolo unde domnește nesiguranța să se nască un spirit anarhic pe care-l legitimează numai lipsa de control a democrației. Dreapta naționalistă ia o atitudine vădit ostilă anarhiei democratice. Ea nu este anarhică fiindcă toate lozincile ei reclamă ideea de ordine și autoritate. Tot ceeace dreapta vrea să dărâme sunt rezervele democrației cuibărită în beneficii nepermise. Reacțiunea dreptei nu poate fi nicidecum anarhic, fiindcă anarhia, este dezordine și individualism excesiv. Dreapa este în realitate o doctrină a ordinei și a sentimentului de comunitate. Se pot petrece uneori gesturi exagerate în orice acțiune politică. Ele se întâmplă poate și la dreapta, ca pretutindeni. Dar esența mișcării naționaliste n’are nici o legătură cu unele gesturi sporadice. Mișcarea de dreapta are o aparență violentă — pe care ignoranții și calomniatorii o numesc anarhică — în prima fază a acțiunii. Aceasta nu este insă totul și nici esențialul. Este numai un stadiu negativ care nu poate rămâne aici. Cei cari reduc mișcarea de dreapta la acest lucru nu înțeleg semnificația. Democrații care-și văd situația lor atinsă de ascensiunea dreptei, văd numai în actul acesta de distrugere, toată acțiunea ei. Aceasta este o deformare interesată dar explicabilă. Dreapta n’are nici o legătură cu anarhia. Esența ei este potrivnică anarhiei. Ea vrea ordine, în idei, în stat, în societate și economie. Pretutindeni reclamă normalul și constructivul. Sunt însă oameni cari refuză imaginea unei societăți astfel concepută. Este lumea celor fără rost a democraților de azi, speriați de terenul care alunecă. Cortegiul acesta de epare mea să se pună la adăpost de .,anarhie". Problema astfel este puțin, interesantă și nu ne provoacă decât compătimire. Gr. Diaconu * 6 * 6 Lupta extremelor Termenul e la modă. Meșterii dicționarului nu mai pot inventa alte numiri. In presă, în întruniri publice, în esseuri de doctrină, în programe și chiar în literatura cea mai inofensivă, nu se poate vorbi decât de extreme. Alte situații intermediare, pentru o lume obișnuită cu confortul de gândire și cu dulcea lenevire a spiritului, nu există. Acceptăm cu cea mai mare grabă, orice formulă care nu ne cere efort și care nu pretinde o opinteală de înțelegere. Astfel, în fiecare zi, oricine poate citi în coloanele presei din Sărindar, interminabile și indigeste articole despre primejdia extremistului, despre erorile extremismului, despre lupta împotriva extremismului. Omenirea se împarte, după cum se vede, în stânga și dreapta, în alb și negru, în bine și rău. Satan și Dumnezeu se fugăresc fără cruțare- Principiul celor două eterne antagonisme e mai de actualitate ca oricând, dar, de data aceasta în politică! Intre cele două extreme sărmana democrație, capitonată cu toate virtuțile ei, desuete și gata oricând ia tranzacție cu cel mai puternic și mai periculos, cu greu se mai poate menține într’o stare care smulge duioase lacrimi de compătimire. S’ar părea că în această cruntă desbatere de idei și de atitudini, în fața vieții, a dat năvală un puternic și zguduitor misticism, o irezistibilă pornire de eroism și o renunțare la cele mai esențiale prerogative individuale. Egoismul personal dispare și odată cu dispariția aproape totală, își face loc egoismul colectiv, al grupurilor cari stau față ’n față, gata să se sfâșie. Sezonul abilităților a trecut. Dibăcia combinatorilor nu mai isbutește să rezolve, printr’un surâs complice în colțul gurii și printr’o tăinuită strângere de mână în colț de salon, o rivalitate care nu se mai poate sfârși decât prin suprimare. De fapt, terminologia e arbitrară. Nu e vorba de lupta celor două extreme, ci mai de grabă, de bătălia dintre două idei adverse : ideia națională, care reprezintă teoretic o realitate și ideia comunistă care nu e altceva decât produsul de gândire al unui mare desrădăcinat. Nu trebue să subestimăm valoarea ideii. Ereziile au fost, de multe ori, mai puternice decât dreapta credință, până când, bineînțeles, lumea a găsit din nou adevărul. întotdeauna ereziile, născute sub semnul protestării și al negației, au fost îmbrățișate de suflete pasionate, orbite și gata, la orice renunțare. Ideia națională are în față un dușman mare. E drept că ideia națională, care stă înfiptă în inima realităților, poartă în ea dreptul și forța de biruință. Dar ideia comunistă luptă cu o patimă disperată. Lupta nu e ușoară. Până la urmă însă erezia e demascată și învinsă. Nici o bătălie asemănătoare nu s’a încheiat altfel. In gândire, în artă, în politică, în stil, și chiar în maniere, se observă peste tot această radicală despărțire. S’a pus de atâtea ori și e banal să mai repetăm, că istoria se găsește la o răscruce de drumuri. Lumea refuză să meargă pe calea de mijloc, bună pentru timpuri comode și pentru zile fără probleme; lumea trăește, spiritual și de fapt, în extreme. Chiar oamenii cei mai pașnici, timizii și fricoșii vieții, simt în inima lor simpatie pentru o extremă sau pentru alta, pentru o ideie sau pentru alta. Lumea trăește în extreme. Lumea nu vrea să trăiască decât în extreme. Extremismul este excesul în rău. Naționalismul viu poate fi socotită extremism, pentru că nu exagerează nimic și pentru că nu propagă distrugerea. Comunismul e extremism. Stările din Rusia, barbariile din Spania, ororile săvârșite în faimoasa republică sovietică maghiară din 1919, constitue cea mai temeinică dovadă. De aceea în vocabularul dreptei extremismul e un neologism fără trecere. E întrebuințat din pricina situației de fapt, nu ca dogmă. „Adevărul“ de pildă, nu poate vorbi decât de extreme, pentru că optica sa e diformată, profesional, de excesul comunist. Acceptăm calificativele pentru a ușura discuția. S’ar putea spune, la un anumit moment, că ideia comunistă, eliberată de excesele luptei, nu mai e extremism. Dar rămâne ideia comunistă. Și noi nu ne batem împotriva extremismului de stânga, ci împotriva ideii comuniste. Erezia se află în poziție de luptă. Cele mai perfecționate mijloace tehnice electorale îi stau la dispoziție. O uriașă coaliție de forțe oculte îi dau ajutor. Finanța internațională face imense cheltueli de propagandă. O presă amplă îi dă ajutor. S’a confecționat o doctrină pe înțelesul oricui, ațâțătoare și de ispită. S’a creiat o mistică primejdioasă. Marxismul se prezintă ca viitoarea și definitiva formă de viață socială, ba chiar metafizică, deși e absurd să se vorbească de metafizică în cadrul unei discipline materialiste. Dar pentru naivi orice șarlatanie e bună, cu condiția să-și facă efectul. Lupta nu e ușoară. Victoria revine întotdeauna adevărului. Dar victoria nu se câștigă decât prin bătălie. Naționalismul a pornit asaltul. Intre cele două baricade nu mai e loc nici penru lași, nici pentru trădători. Dim. Bogdan »♦•» 4-444 »44-4444-4444 4 444 4 444 4 4 4444 + 4444-444444 ♦ [UNK] 44-44-4-4 4 44 4» 4 »4 44-44444 4 4 44 44444444 Distincție între naționaliști după un merit de la Dobrești Adunările profesionale organizate de partidul național-țărănist pentru a da iluzia unei activități diverse, n’au dovedit nimic nou în metodele și preocupările partidului d-lui I. Mihalache. Aceiași avocați cocoloșiți prin grase consilii de administrație au debitat aceleași formule de confuzie demagogică, pe cari le întâlnim pe toate cărările vieții noastre publice de câțiva ani încoace. Iată, de exemplu pe d. dr. N. Lupu, omul fără profesiune, care se pare că a fost mentorul acestor adunări profesionale. Ar fi destul să reținem acest simplu fapt, că medicul care n’a profesat niciodată, alăturea de d. I. Mihalache, care este de profesiune pensionar, au chemat oamenii cu rosturi în societate ,pentru a le da îndrumări de specialitate, ca să ne dăm suficient seama de ce au putut fi adunările profesionale de la sala Eintracht. D. dr. N. Lupu, omul fără profesiune, omul care n’a muncit niciodată, a mai fost cândva și ministru al Muncii ,într’un oarecare guvern liberal e drept, dar ministru al Muncii. Nu e deci la prima d-sale inconsecvență cu sine însuși. Ca democrat într’un regim democrat d. dr. N. Lupu este omul nostru politic care a beneficiat mai mult de acest principiu al incompetenții, care constituie înseși rațiunea de a fi o democrație. Nu e deci de mirare, că deși n’are profesiune se manifestă în adunări profesionale, că deși n’a mințit niciodată a fost totuș ministru al Muncii și că deși nu mai e tânăr, dă sfaturi tineretului și îl asmuță, cu o dialectică foantă împotriva ideii naționale. E ceea ce a crezut d-sacă are mai bun de făcut, deunăzi, la ultima adunare profesională de la sala Eintracht. După ce constată, că la școala de menaj a d-nei și d-lui I. Mihalache de la Dobrești se mănâncă mai bine decât la Capșa și declară că partidul național-țărănist va modifica psihologia poporului român, în așa fel încât în fiecare familie rurală să se mănânce mai bine chiar și decât la școala de menaj din Dobrești, d. dr. N. Lupu se adresează tineretului cu aceste nobile cuvinte: „Natural n’am să trimit pe tânărul intelectual la țară, fără mijloace, ca să înoate în noroi. Am să fac drumuri, am să-l plătesc și am să-i dau medicamente“... probabil bicarbonat de sodă, ca să digere bine după ce se va ospăta mai bine ca la Dobrești. Dar, ca să se poarte astfel cu tineretul intelectual, pe care îl va trimite la țară, d. dr. N. Lupu pune o condiție: sâ facă politică după rețeta frontului popular, adică să fie în acelaș timp și naționalist și antifascist, după cum d. Virgil Madgearu este — și minunea asta s’a văzut ln aceeaș adunare profesională — și cu Aușnit și împotriva trusturilor industriale de speculă. Deși d. dr. N. Lupu dă miraculoasei d-sale rețete titulatura de naționalism constructiv, în opoziție cu naționalismul, fără altă etichetă, creștin și românesc, al nostru spre exemplu, noi trebuie să recunoaștem că e grea condiția. Tânărul acela care ,ispitit de lista de bucate de la școala de menaj de la Dobrești, se va duce la P. dr. N. Lupu și se va declara naționalist constructivist, va trebui să fie o deplină canalie, ca să nu știe, că nu poate fi în acelaș timp și antifascist și naționalist. Și pentru ideea națională această convertire nu ar fi nicio pagubă. D. I. Cucu 4444444444*44444444 »44444444 4444444444444444444444444444 Dminiile din Palia In gazetele din săptămâna trecută și in cele din prezent se dau detalii bogate despre: „Turburările din Palestina", „Ciocnirile între arabi și evrei", „Arabii au dat foc orașului Tel-Aviv" și multe detalii din care se poate trage concluzia că ceea ce am scris eu acum câteva luni cu titlu „Păreri asupra problemei evreești la noi în țară", a fost o părere profetică și de aceia încerc azi să-l redau din nou întrucât am putea învăța ceva din el. Problema evreiască la noi, ca și în Palestina, trebue privită drept in față și căutat să i se dea soluția care previne răul cel mare. Iată articolul scris acum trei luni. „Universul" de Duminică 12 Ianuarie sub titlul „România nu e ținut de colonizare" dă alarma că alți 30.000 de evrei din Germania sunt pe cale a se refugia la noi, și atrage atenția guvernului asupra gravității faptului, invitându-l să închidă frontierele tuturor elementelor străine indezirabile. Aceasta ne aduce aminte de cum vedea un evrei cult problema evreiască la noi în țară. In ziua de 5 Septembrie 1925, în calitate de comandant al vaporului „Dacia" plecam spre Palestina, având la bord circa 1000 emigranți evrei toți din Polonia. La bord, împreună cu mamă-sa, aveam și pe fiica unui mare financiar în țara noastră, care făcea un voiaj de informație în Palestina, Siria, Egipt, etc. Rugat fiind ca la întoarcerea mea în țară să duc tatălui o ladă cu portocale din țara, am trecut pe la d. Solomon, să-i zicem, care m’a primit cu amabilitate și a stat de vorbă cu mine foarte prietenește. Acest fapt m’a îndemnat să-i pun următoarea întrebare: — „Domnule Solomon, cum se explică că nici un evreu din România nu este atras spre Palestina cu toată propaganda intensă ce se face pentru colonizarea provinciei?" — „Problema evreiască la noi în țară, d-le Comandor, eu o văd astfel, îmi răspunde d. Solomon. Dacă vre-o trei sute de mii de evrei din țară ar mai pleca în Palestina, ar fi foarte bine pentru liniștea țării". Și dacă așa vedea un coreligionar cu cultură superioară problema evreiască acum 11 ani, când însă nu începuse să se reverse puhoiul de emigrați din Germania și din alte părți, cât de acut se pune azi problema, când în loc să mai plece vre-o trei sute de mii au mai venit încă pe atâția, și poate și mai mulți. Cunosc evrei culți, născuți în țară, cu ascendenți stabiliți de mai multe generații pe pământul nostru, și cu cari am discutat problema evreiască, problemă pe care ei o văd ca și noi românii de baștină și ca și ă. Solomon, dar n’au curajul s’o exprime de frica coreligionarilor lor cu vederi strâmte și interesate și cărora le e frică să privească fățiș această mare problemă. Ipoteza următoare arată cum se prezintă și cum crește problema evreiască la noi. Să presupunem că s’ar lăsa să intre în țară vre-o 14 milioane evrei, adică câte unul de fiecare român băștinaș. Crede vreun evrei din țară sau de aiurea că poporul românesc ar putea suporta o astfel de asfixiere? Nu. Ne vom încăera, lucru ce s’ar putea întâmpla și mai înainte de ajungerea acestei proporții, cum se întâmplă azi in Palestina, azi între arabi și evrei, ne vom război, război curat, căci ar fi pe viață și pe moarte. Vor ieși ei învingători, nu ne rămâne nouă românilor decât „să ne mutăm în altă țară", să ne rugăm de d. Leon Blum din Franța ca să ne lase să colonizăm Madagascarul. Vom învinge noi, va trebui să ceară ei englezilor vre-o colonie englezească, întrucât în Anglia cu toate că sunt numai un evrei la 800 englezi, dacă vor fi și atâția, nu 120 evrei la 800 români băștinași, ca la noi, sunt totuși prea mulți pentru Anglia și nu i-ar primi. Fenomenul acesta demografic arătat în ipoteză se va întâmpla, dacă dintr’o nepăsare criminală a guvernelor țării, libertatea fără margini și fraternitatea internațională va merge în măsura în care a mers până acum. Când se va întâmpla asta? Nu știu, și zic ferește Doamne țara aceasta de o astfel de zguduire... Aceasta mi-aduce aminte de discuția și soluția dată de un arab, om cult din Jafa, și cu care legasem prietenie într'o discuție cu privire la colonizarea Palestinei cu evrei. — Care e sentimentul populațiunei arabe și cum priviți voi pătura cultă problema evreiască a Palestinei, îl întrebam eu: — Cum vom simți că englezii o lasă mai moale, ne războim cu ei, și-mi schițează gestul pe care-l face hahamul cu cuțitul la gâtul mielului când ii taie. Și iată că azi se războesc. Această soluție nu mi-o însușesc, dar întreb pe orice ovreicult din țara noastră și care cunoaște cât trebue să cunoască din istoria poporului român; pornit-am noi în trecutul nostru războaie de cucerire? Sau mișcări de intoleranță religioasă? Nu. Dar pielea și ființa noastră ne-am apărat-o cu îndârjire până la izbândă, când am fost amenințați și copleșiți. Și această îndatorire o avem și pentru noi și pentru urmașii noștri.. Comandor C._ Negru 444444444»444444444»4444 4 ♦ 4* L » • • în 11 și puncte • Un nou șomer Partidul național-țărănesc a făcut niște adunări profesionale, despre neseriozitatea cărora nu este nevoe să mai spunem nimic. D. dr. N. Lupu a fost vădit jenat de aceste adunări, fiindcă era pretutindeni un inutil. Cum n’are nici o meserie, n’a putut lua cuvântul nicăieri. Singura specialitate unde ar fi putut spune ceva, ar fi fost aceea a jocurilor de noroc. Din nefericire acestea s’au desființat și d. dr. N. Lupu a rămas iar șomer. O lecție D. Eduard Herriot, care prin politica sa ezitantă s’a lăsat sedus de formula frontului popular, a suferit o înfrângere la Lyon, unde se alege de peste 25 de ani. Deși este numai un balotaj, el este totuși semnificativ. Toți cei cari se lasă cu încredere în brațele frontului popular simt eliminați treptat de evenimente iar profitul rămâne întreg elementelor anarhice. Comuniștii privesc cu plăcere balotajul d-lui Herriot fiindcă d-sa este un burghez naiv pe care l-au exploatat în folosul lor. Ei n’au de câștigat din căderea unui „burghez“, fiindcă frontul popular nu este decât trambulina de ascensiune a comunismului în paguba celorlalte partide. Lecția căderii d-lui Herriot este foarte bine venită. 44 4 4 44 4 4 444 44 4 44 444 44 4 44 4 4-’ Comsomol — Politicianizarea tineretului sovietic. Precizări definitive — de G. M. IVANOV Este un mare neajuns că ziarul „Izvestia“ organul Comitetului Central Executiv al U. R. S. S. nu este citit durect de către ziariștii noștri de răspundere. Această lipsă nu-i poate feri de greșelile în care cad apreciind realitățile sovietice mereu după agențiile străine, mereu după comunicatele tendențioase ale T. A. S. S. (Agenția telegrafică a Uniunii Societice) sau după ziarul de inducere în eroare, ce apare in franțuzește „Journal de Moscou“ și care nu are nici o valoare informativă din punct de vedere al veridicității. „Izvestia“, oricât ar fi de prudent, ca să nu trădeze viața în autenticitatea ei sovietică, totuși nu se ferește să-și informeze cetitorii despre lucruri și adevăruri, pe care guvernul sovietic nu numai că nu vrea să le ascundă, ci — dimpotrivă — ține să le cunoască toată lumea din Rusia și din străinătate. „Izvestia“ — ca oficios — îți dă posibilitatea să cunoști tot ce este gândire, contructivism, sforțare, capitulare în marele și înspăimântătorul partid comunist, stăpân absolut astăzi pe soarta și pe pământul Rusiei. Astfel, ca să nu aducem prea multe exemple, este suficient să arătăm că guvernul sovietic nu evită să spună prin oficiosul său că tineretul sovietic este in parte și că trebuie să fie integralcomunist. Că al zecilea congres al Comsomolului a avut ca primă prrblemă de explicat și de impus POLITICIANIZAREA TINERETULUI COMUNIST. Aceste lucruri se pot vedea foarte bine. Cum se vor vedea ele mai jos — din discuțiile ce au avut loc la Congres și din dările de seamă publicate în „Izvestiia“. Dacă cei ce se interesează la noi de tineretul sovietic, vor afla ce vrea guvernul de la el și cât a putut să devină comunist acest tineret. Și atunci se va afla următorul lucru : guvernul vrea să politicianizeze la infinit acest tineret. Acum să vorbim despre COMSOMOL. COMSOMOLUL — cuvânt artificial alcătuit din primele silabe a trei cuvinte: COmunisticeschi Soiuz MOLodeji, înseamnă Alianța comunistă a tineretului. Acum in urmă, cu cât noua ideologie comunistă decât noua ideologie comunistă denumită „stalinism“ se îndepărtează de doctrina leninistă a marxismului și ca acest lucru să nu bată ochi, Comsomolul și-a mai pus două litere înainte V. L. ca să arate că acest Comsomol este „leninist și pansovietic“. Așadar V. L. COMSOMOL va însemna in românește „Alianța pansovietică leninistă comunistă a tineretului“. Comsomolul nu este partid. Această distincție între tineretul care nu este înregimentat în partidul comunist și între acest partid o scoate în evidență Cosarev, conducătorul Comsomolului în marele său referat la Congres, referat publicat în „Izvestia“: „mulți muncitori activiști ai Alianței noastre identifică încă până azi Comsomolul și partidul și cred că partidul este pentru cei vârstnici, iar comsomolul pentru tineret. Această ideie este radical greșită. Comsomolul nu este partid — zice Cosarev — nu a fost și niciodată nu va fi partid. Noi avem un singur partid — partidul comunist. Comsomolul are alte funcții decât are partidul comunist și asta nu trebuie să o uite nimeni“. Care sunt funcțiile Comsomolului ? Prima lui funcție este să fie un instrument de politicianizare a întregului tineret sovietic și a doua funcție este să contribuie la realizarea statului socialist. Comsomolul este colectivul comunist care permanent devine partid comunist. Această definiție este absolută. Comsomolul este o organizațiune politică prin excelență, apoi — în Rusia Sovietică nu există nicio instituție nepolitică, nu există nimic nepolitic. Dacă și literatura, dacă și știința sunt acolo îndeletniciri politice! Problema și rostul de activitate al Comsomolului este politicianizarea tineretului, adică pregătirea lui ideologică comunistă. Din citatele, ce urmează lucrul acesta se învederează cu prisosință. Congresul a început la 11 Aprilie, încă la 28 Martie, „Izvestia“ in articolul său de fond vorbește deispre ce va fi congresul. „Cel de al X-lea congres pansovietic al Alianței pansovietică leninistă comunistă a tineretulu va vota programul aprobat de comitetul central. Acest document, plin de cea mai adâncă Înțelepciune politică determină nivelul cultural, ideologic și politic al tineretului sovietic, formulează fundamentul păturilor largi ale tineretului înaintat din orașe și sate, tineret unit în Alianța comunistă a tineretului ca o organizație de rasă, legată de partidul comunist“. Nu este partid, dar este o organizație politică legată de partidul comunist. Tot din acelaș articol de fond citez următoarele rânduri, ca să se vadă că acest Comsomol este o organizațiune politică : „Marea rezervă a partidului comunist, ajutorul ei fidel și încercări, Comsomolul educă din tineretul muncitoresc, țărănesc și funcționăresc precum și din intelectualii tineri — oameni devotați puterii sovietice, instruiți, oameni îndrăsneți și hotărâți, oameni cari nu se tem de greutăți și de lipsuri, cari urăsc pe inamicii clasei muncitorești, oameni pentru care claritatea scopului — cum zice Stalin — perseverenți în atingerea scopului și tăria de caracter, care sfărâmă toate obstacolele, sunt calitatea lor de frunte. Comsomolul face educația tineretului sovietic in spiritul învățăturii lui Lenin-Stalin, el face să crească in tineret trăsăturile și calitățile conducătorilor socialismului. (Urmare din pagina)