Ţara Noastră, august 1936 (Anul 14, nr. 1203-1222)
1936-08-01 / nr. 1203
PAGINA 2 .3 t ȚARA NOASTRĂ Desmeti cifi« vă! întâmplarea mi-a scos în cale o veche cunoștință; de atunci sunt două luni și cred că nu vom supăra pe nimeni, dacă voi reproduce aci o scurtă conversație care nu este nici fantazie, nici invenție, ci o realitate sângeros de brutală pe care de ani de zile o vedem la fiecare pas, dar abia acum începem să ne desmeticim și să ne dăm seamă de ea. Ca să putem sta de vorbă liniștiți, am intrat cu prietenul meu într’o’ cafenea, dar n’apucarăm să ne așezăm bine la masă, când în fața noastră se postă un necunoscut, ’ destul de bine îmbrăcat, poate profesor sau funcționar, în orice caz după înfățișare părea să fie tipul reprezentativ al intelectualului de provincie. Cât ai clipi între noul sosit și prietenul meu se încinge următoarea conversație : — „Bine că te găsesc, eu am terminat și plec cu trenul de astă seară. Dacă vrei, trec pe la tine și te „iau de la hotel cu mașina. — „Ești foarte amabil, dar eu mai „rămân și mâine. Vreau să mă duc „să văd expoziția de la șosea. — „Ce să te mai duci frate! Pare că „eu n’am fost ? O porcărie... Numai „cărți și cărți în toate părțile... „Atunci la revedere, im pare rău că „nu pleci și tu; făceam drumul împreună și nici nu băgăm de seamă,cum trece vremea până să ajungem „acasă“. Cât ai clipi, străinul a dispărut pe ușă. M’am întors spre prietenul meu ne-am uitat unul la altul, dar nici unul n’a zis nimic. Vorbele cu care străinul acela ne biciuise obrazul din fugă, ne luaseră glasul la amândoi. Am meditat îndelung la această scenă. Am căutat să urmăresc pe reprieteni din București; peste o săptămână mi-a fost debutată la o masă de cafenea de către un alt prieten care nici nu bănuia că eu am fost martor de visu et auditii la această scenă. Am căutat că urmăresc pe fețele asistenților efectul pe care îl va produce relatarea acestui penibil incident. A fost identic cu cel produs asupra mea: toți au plecat ochii în pământ și nici unul nu a scos o vorbă. ❖ De atunci au trecut două luni și pe zi ce trece realitatea asupra căreia am deschis ochii în clipa aceea se limpezește tot mai mult și întrebările care nășteau în mine își primesc răspunsul: Expoziția Cărții, organizate cu ocazia Lunii Bucureștilor a fost „o porcărie”... Aceasta este impresia cu care s’au întors acasă zecile de mii de spectatori care au avut curiozitatea să treacă pe la această expoziție organizată în Capitala Restaurației. Fără îndoială categorisirea aceasta este exagerată, dar nu e mai puțin adevărat, că cele relatate mai sus, conțin un sâmbure de adevăr și acest adevăr începe să-și facă drum, ■ pătrunde în case și în suflete și înstrăinează iremediabil pe cititorul de carte românească. Așa cum mergem de mai bine de zece an era fatal să ajungem aci și să vedem desmățul întinzându-se în toate straturile sociale și intelectuale, favorizat de inidferența noastră generală. Am atras de nenumărate ori atenția asupra primejdioaselor manifestări literare care se întind ca o dâră de baie, pătrund pe sutat uși în sala de lecții a copiilor și în alcovul nupțial al părinților. O indiferență condamnabilă a favorizit răspândirea acestei literaturi corupătoare de moravuri și ne-a dus acolo, ca să consimțim resemnați la ce spunea provincialul , cartea este o porcărie. Porcăria însă nu rămâne numai in vitrinele librăriilor ci este reprodusă în cărțile didactice și intră în școli, iar de la Înălțimea catedrei se cuibărește în sufletul copiilor noștri, și-l pângărește. Din clasă răul se propagă prin viu grai în familie și duhul acesta al desmățului se întinde dela un capăt la altul al culturii noastre care pornise atât de frumos pe vremea când se mai hrănea din seva unor rădăcini înfipte adânc în credința, nu datinile și trecutul acestui popor. Ca să poți descoperi motivele acestei situații dezastruoase, nu trebue să mergi prea departe, căci și aci, ca pretutindeni, principalul vinovat este toleranța și tembelismul care ne caracterizează. Sugestii străine de preocupările intereselor noastre naționale, ne-am făcut să cedăm pas cu pas terenul câștigat cu atâtea sacrificii de înaintașii noștri. Aventurieri certați cu justiția, au văzut imediat după război, perspectivele noilor debușee care se deschideau pentru industria grafică, odată cu lărgirea hotarelor. O mare și veche casă de editură a fost acaparată de un grup de librari străini, susținuți de o bancă tot străină. Transformările au fost repezit și surprinzătoare in tragicul înfățișării lor. Personalul care lucra de zeci de ani la această întreprindere, a fost schimbat vertiginos și înlocuit de oameni care nu aveau nimic comun cu cartea, căci înainte de asta cutreerau străzile mahalalelor și vindeau sticle de lămpi și fitiluri, nasturi și șireturi de ghete. Tot acest personal, susținut de editorii improvizați și străini de literatura și aspirațiile culturii românești, au creat o nouă clientelă și au inventat un efectiv de scriitori ai lor care grație complezenței tacite sau mărturisite, au început atacul, întâi sfios, pe urmă din ce în ce mai violent și mai concentric, contra gândirii și scrisului românesc. Astăzi avem două edituri românești, a treia s-a specializat in publicarea cărților pornografice și și-a creat o predilecție din tipărirea „scriitorilor“ evrei cari au înțeles de la început că este mai practic să se plaseze la un editor creștin care de voie de nevoie — poate și forțat de Asociația Editorilor în majoritate evrei — i-a publicat și a angajat un capital destul de important în avansuri și investiții pe care suntem siguri că nu ar fi consimțit să le angajeze pentru un scriitor român de real talent și îndeobște recunoscut. Dintre cele două edituri românești, cea mai puternică a fost părăsită de scriitorii români, pentru motive care nu e locul să le discutăm aci, iar cealaltă nu a fost chiar de la început susținută. Scriitorul român a cedat pas cu pas și a trecut aproape fără să-și dea seama în tabăra cealaltă. Astăzi am ajuns acolo că în timp ce editura străină publică două, trei volume semnate de scriitori români, care în fond sunt numai un paravan aceeași editori reped pe urma lor puhoiul de lăcuste al cărților pornografice care au mușcat fără milă din trupul fără apărare al însăși ființei noastre naționale. Toate aceste cărți sunt făcute de „scriitorii” evrei și literatura lor a creat un nou gen de foileton literar: „notița literară” care de cele mai multe ori vine gata tipărită de la editor, și poate chiar însoțită de o anumită recompensă dinainte convenită. Ani de zile acest spectacol rușinos și acest atac convergent contra literaturei și culturei românești a continuat nesupărat de nimeni, până când o parte a scriitorilor români de baștină și-a dat seama, că de câte ori se prezentau la o mare editură din calea Victoriei, aceasta era întotdeauna „angajată“. Aceiaș editură însă era liberă și mereu gata să editeze cărțile neo-scriitorilor evrei. Consecința a fost o sfioasă alarmă prin ziarele care au fost dispuse să se facă ecoul acestei deplorabile situații și a primejdiei care ne amenința, dar aceste proteste s’au limitat numai la atât și nimic mai mult, căci nici scriitorii tineri și nici cei bătrâni nu au avut curajul să pornească un atac vertiginos contra oficinei ticălosuui editor de pornografie, care a inventat pe Clifford Moore (Froite Adelstein zis Aderca), cel cu Al doilea Amant al Doamnei Chatterley. Incet, incet acești slugoi pe care la început nu-i primeai decât pe scară, au început să pătrundă și in Societatea Scriitorilor, azi unul, mâine altul. Nimeni nu s’a ridicat să protesteze, căci fiecare dintre membri era înregimentat la o editură străină, și era cuvânt de ordine ca cel care va vota contra unui „scriitor“ evreu, să fie ostracizat. Cu aceeaș condamnabilă impasibilitate s’au premiat cărțile acestor scriitori evrei și se împart stipendii lunare din averea Societății Scriitorilor, adunată din darurile de bani ale românilor, căci n’am văzut niciuna dintre editurile evreești care au adunat sute de milioane de pe spinarea bedznicilor de români, să fi răspuns la apelul Regelui nostru și să fi făcut o danie pentru Casa Scriitorilor. Primăvara trecută la Adunarea Generală a Societății, am avut dureroasa ocazie să văd un tânăr scriitor român vociferând contra intrării în Societate a lui Paul P. Bănnuțiu, în timp ce susținea cu frenezie o întreagă listă adusă de „strigoiul“ din strada Câmpineanu, de cea mai pură rasă semită. De unde era să știe acest tânăr că Paul P. Bănuțiu scosese la Budapesta prin anii 1900 marea și frumoasa revistă „Luceafărul” care deschide drumul glorios al carierei poetului Octavian Goga și a întregei generații de scriitori ardeleni de la începutul acestui veac, că acest Paul P. Bănuțiu este autorul mai multor cărți de propagandă românească în Ardeal și a unei serii întregi de piese de teatru pentru țărani, și că activitatea modestului scriitor ardelean înainte de Unire valorează pentru acest act istoric mult mai mult decât toată maculatura mâzgălită de scriitorii evrei pentru hasnalele întreprinderilor Barometrice ale Capitalei. Datorită acestor slăbiciuni și lipsei de atitudine românească, Societatea Scriitorilor, fondată de Coșbuc, Vlahuță, Iosif, Chendi, Zaharia Bârsan și ceilalți, este astăzi o oficină în care sbârnuie jargonul repezit de pe Dudești prin strada Lipscani spre inima orașului. Era firesc ca cei cărora li se deschiseseră porțile Societății Scriitorilor Români ,să pătrundă și în cărțile didactice și de aci în școală, grație toleranței noastre condamnabile și a concursului ocult de care beneficiază. Editorii, exclusiv evrei, ai cărților de școală au răspândit cu predilecție și profuzime literatura coreligionarilor lor, literatura defetistă a disciplinei sociale și a moralei de familie. Nimeni nu s’a gândit să^s^ (Urma^în pag. Hl a) In sala liceului „Dragoș-Vodă” din Cămpulungul Moldovenesc, d. prof. dr. Ioan Savin și-a desvoltat interesanta conferință, despre „Creștinismul în gândirea contemporană", urmărită cu atenție de un numeros și select public. Sociologia, arată d-sa, împarte desvoltarea omenirii în 3 stadii: religios, metafizic și positiv. In ziua de azi, omenirea aflându-se în ultimul ei stadiu de desvoltare, — în stadiul positiv — se pare că nu ar mai avea rost să vorbim de religie sau filosofie. Aceasta ar fi concluzia logică. Totuși nu e așa, căci atât filosofia cât și religia sunt de pură actualitate și omul are nevoie de ele întotdeauna. De când a deschis ochii, omul și-a pus asupra lumii, aceste 3 întrebări: 1) Ce este? 2) Cum este?) și 3) Pentru ce este lumea? In aceste trei întrebări se cuprinde toată preocuparea omenirii. La prima întrebare ne răspunde acea parte a activității omenești pe care o numim „știință” — la a doua ne răspunde filosofia iar la a treia religia. Aceste întrebări fiind și azi în sufletul omenesc, nu poate fi vorba de o perimare a filosofiei sau a religiei. Cu cercetarea fenomenelor fizice și a raporturilor dintre ele se ocupă știință. Dar ea singură nu satisface pe om. Pentru om e nevoie de o întregire, fără de care lucrurile n’ar avea nici un sens. Răspunzând la întrebarea: Cum este? dăm lucrărilor acea întregire necesară prin care noi prelucrăm și etichetăm lucrurile, dându-le ceea ce se numește „calificative normatice”, legând de ele anumite valorificări și sentimente. De unele vin aceste valorificări, aceste norme? Dela lucruri, nu, căci acestea își au numai existența lor fizică, de la oameni tot n’ar putea veni, căci există anumite valorificări cari sunt în contra voinței omului. Ex.: ideea de bine este luată în sens general căci ea poate fi chiar în contra intereselor unui anume individ — care totuși o face. Aceste norme vin de mai presus de lucruri și oameni și peste natura brută se ridică cuima. Aceste norme își au tăria din faptul că ele ne vin de la D-zeu. Căci numai dela el poate veni puterea acestor norme care diriguește existența fizică. Aceasta ne-o spline filozofia. Precum vedem, filozofia reclamă în mod necesar noțiunea de D-zeu în care se contopește însăși existența, iar religia nu e un copil de pripas al filozofiei ci este supremul ei țel de a fi. Că știința s’a despărțit de religie, e o gravă eroare. Până în secolul 16 religia adoptase teoria geocentrică a lui Ptolomeu și Aristof în explicarea lumii. Această teorie convenea foarte bine creștinismului, în care omul era centrul lumii. Apare însă Copernicus cu teoria sa heliocentrică care răstoarnă toată clădirea măreață de până acum și face din pământ o infimă parte a universului, din centrul acestuia, cum fusese mai înainte. Această răsturnare a valorilor a produs o vie împotrivire din partea bisericii și abia prin Newton se împacă ambele tabere. Dar ambele teorii și cea veche și cea nouă au defectul comun de a fi prea mecanice. După ele nimic nou nu se mai poate adăuga universului și nici intervenția lui D-zeu în formă de grații asupra oamenilor nu e deci posibilă. Abia Darwin — deși nu e bine văzut de teologi — aduce lămurirea în această chestiune, aducând în principiul istoriei, adică lumea în desvoltarea ei progresează și crește. Dar ceea ce crește are un sfârșit. Știința modernă are în această privință, formulată legea entropiei după care mișcarea din lume va avea un sfârșit odată cu dispariția căldurii. Dacă universul însă e materie, nu e mai puțin adevărat, că e și spirit, zice un fizician american. Bergson arată că universul fiind a creaatât știința cât filozofia cât și respirituală. Omul e ținta vieții și în om e sufletul ce se ridică spre sursa creatoare. Omul deci nu este atomul neînsemnat al secolului XVI-lea, ci e ținta către care se îndreaptă ochiul lui D-zeu. Ținta creației e omul. Aceasta ne-o spune atât știința cât filozofia cât și religia, știința adevărată se împacă cu cea mai bigotă religie. Dacă în mai toate conferințele de azi se vorbește despre ostilitatea științei față de credință, această știință nu e adevărata știință, ci e stafia vechei științe cramponată de catedre. Toți cari vorbesc așa sunt sau ignoranți sau interesați. Adevărații oameni de știință au murit cu credința in suflet. Așa avem pe Pavelescu, Eminovici. La noi această veche formă a științei antispiritualiste se continuă șitii din lene sau interesare. Degeaba vom închide porțile granițelor contra comunismului materialist, dacă vom hrăni sufletul elevilor în școală prin ceea ce îi distruge sufletul, atunci nu va ajuta la Conferințe In rama de 28 iulie, în cadrul ciclului de conferințe organizat de Universitatea populară „Solidaritatea“, de la Râmnic-Cozia, a vorbit d. I. Lăncrănjan, asistent la Universitatea din București, tratând despre: Sociologia aplicată la spiritualitatea românească. După o succintă analiză asupra obiectivelor ce le urmărește noua știință sociologică, de a sesiza întreaga lume a valorilor prin mijlocirea metodelor exacte și raționale, conferențiarul a scos în evidență insuficiențele și contraficeniileacestor cercetări precum și corectivele ce trebuiesc aduse pentru o mai bună îndrumare a acestor investigațiuni sociologice. Mult mai realiste și mai fecunde par a fi cercetările monografice, inițiate și conduse, la noi, de d. prof. Dimitrie Gusti, care de un deceniu aproape studiază împreună cu un grup de domni profesori și studenți — in diferitele regiuni ale țării — întreg complexul vieții țărănești, spre a se ajunge la o conturare a specificului românesc. Astăzi, această întreprindere spirituală are girul moral al însuși Majestății Sale Regelui Carol al II-lea, creindu-se acele echipe regale de cercetări monografice, in anumite sate reprezentative. Conferențiarul conchide că, în această metodă care nu pleacă de la idei abstracte și preconcepute în studierea realităților vieții colective, ci de la însuși manifestările vieții sociale, așa cum se desfășoară ele în lumea țăranilor noștri, se poate nădăjdui, In adevăr, la frumoase realizări. Nici nu se poate imagina — adaugă d-sa — un progres și o reformă socială fără o prealabilă cunoaștere a specificului unui neiam. Un viitor mai bun pe seama obștei românești nu se poate îndeplini, decât intensificând la maximum propria noastră viață spirituală și religioasă. L’Europe Orientale a apărut „L’Europe Orientale“, cu următorul variat și bogat sumar: nimic. Noi însă suntem latini și spiritualitatea trebue să învingă. Trebue să trăim cu credința în suflet că de-asupra noastră avem grația lui Dumnezeu, cu ajutorul căreia— în afară de cei 8 sute de mii de eroi — am putut ajunge să trăim în România noastră mare și întregită. De aceia a crede în Dumnezeu și a ne iubi nația, să fie lozinca noastră a tuturor, în special a tineretului. N. Titulesco: Les Ententes Régionales d ePresse: La Solidarité Balkanique. S. Rădulescu: Edouard Benes (Portrait); P. Bernus: Les relations frameo-roumaines et leur avevir; M. Lhéritier: Le Comité Int. des Sciences Historiques Bucarest; N. Banesco: „Neamul Românesc“ (Un anniversaire); Marban: Dr. C. Angelesco (Portait); Kiritzescu: La Croissance de la population universitaire; V. V. Hanes: Les -tudiants roumains a Paris au XIX-éme siécle; R. Seișanu: L’Autriche et l’Autorévision des Traités; Ch. Pechin: L’Alliance Franco-Polonaise et l’actuallté; M. Badesco: La Petite Entente et la propagande révisionniste; Coníérences de l’Entente Balkanique et de la Petite; Documents: Entente, a Belgrade, Mai 1936; La démarche a Vienne de la Petite Entente; Stoyadinovltch: La politique extérieure de la Yougoslavie; L. Kost omyris: La situation en Gréce; C. I. Băicoianu: La crise et ses solutions; Gr. Coandá: Réflexions sur les Banques qui n’existent plus; Tr. Pârvu: La Situation Actuelle des Routes en Roumanie; D. Gusti: La Roumanie a l’Exposition Internationale de Paris; A. Badautza: Le Mois de Bucarest; S. Vladeisco: 70 ans depus la fondation de la Dynastie Roumaine; A. Cron: Réalisations du Ministere du Travail; Gérardmer: Plommbiéres les Bains — Vosges—; Chronique: La marine marchande roumanie; La Société „Mica“; M. B. Pletoiu: En Bulgarie: La mission du Cabinet Kiosseivanoff. Premiere In programul viitor, cinematograful și grădina „Arpa” anunță premiera revistei de mare montare ,,Exprest dinadins” de N. Dumitrescu, un tânăr autor care s’a evidențiat în ultimul timp prin câteva bune reviste. Premiera se anunță cu totul excepțională și va constitui unul din reușitele spectacole ale Capitalei. Textul și interpretarea vor asigura un succes desăvârșit acestui specol revuistic. IDEI COMENTARII vinn li ginta uimi e a aflat in itnelist tatii iubiți prieteni, „Cercetașii României“ își țin, anul acesta, a 4-a jamboree națională, nn ,,Poiana” Brașovului, mulțumită prea înaltei hotărâri a Maiestăței Sale Regelui, Marele lor Comandant. Deosebita cinste, ce ni se face nouă brașovenilor, prin această prea înaltă hotărîre regală, îmi dă mie, fostului vostru comandant, plăcutul prilej să mă gândesc și la voi și să vă invit, cu toată dragostea camaraderească, să veniți la 9 August, ziua deschiderii oficiale a jamboreei Ca foști cercetași ai Cohortei brașovene, care, din anul 1919, de la alipirea noastră la frații cercetași din vechiul regat, a primit denumirea de Cohorta „Virgil Onițiu”, după numele mult regretatului nostru director, care a fost nu numai un înțelegător pedagog, dar și un entuziast și pasionat sprijinitor al cercetașiei, — vă incumbă și vouă, azi, mai mult ca oricând, datoria să vă aduceți, cu duioșie, aminte de elanul cu care ați alergat, la vremea sa, să vă înscrieți în rândurile cercetășiei, care sporea zi cu zi, și să arătați acestei instituțiuni, care v’a câștigat sufletește în epoca voastră de școală, acum, — când vedeți și străduințele neobosite și munca neostoită ce-o depune prea iubitul nostru Rege, pentru o cât mai îngrijită și solidă pregătire, pentru viață, a tinerelor vlăstare ale acestei țări, — un interes tot mai viu și un sprijin cât mai real. Când fac acest păduros apel la voi, socotesc că cea mai potrivită cale, pe care puteți să vă achitați, cu recunoștință, de datoria ce-o aveți față de instituția la care ați alertat, cu tot avântul vostru tineresc și la izvoarele căreia v’ați adăpat sufletele, în tot timpul cât i-ați aparținut, este să vă înscrieți, din prilejul acestui sărbătoresc eveniment, cu toții, în rândurile cercetaților seniori ai Cohortei „Virgil Onițiu”, ca unii cari, după regulament, aveți tot dreptul să faceți parte din secțiunea ei, obligându-vă fiecare, după putință, la o cotizație benevolă, lunară ori anuală. Din cotizațiile voastre și din alte daniile le vom mai primi, se va crea un fond, pentru ridicarea în cuprinsul orașului, în care să se adăpostească birourile și arhiva Legiunii „Andrei Mureșianuu” și ale Cohortei „Virgil Onițiu”, ca să putem ieși, odată din situația, mai mult decât precară, în care ne găsim azi,, când suntem nevoiți să ne mutăm dintr’un local în altul, pe care ni-1 pune la dispoziții, când nu se mai pot folosi de el, alții, când nu se mai pot folosi de el, pentru treburile lor. Dacă cumva însă ,din binecuvântate pricini, nu veți putea răspunde apelului meu, și să vă obligați la o cotizație regulată, lunară sau anuală trimiteți măcar, odată pentru totdeauna, o danie cât de mică, și dacă aici aceasta nu vă e cu putință, arătați, cel puțin, care e azi adresa și situația voastră civilă și socială, ca să putem astfel completa, cu aceste date, statistica noastră, încredințat că acest apel al meu, pornit din cel mai curat devotament, pentru această instituție de moraliizare și idealizare a tineretului, nu vs. suna un pustiu, ci va găsi în inimile voastre românești un răsunet cât mai viu, vă trimit salutul meu cencetășesc. Sănătate ! Dr. Sterie Stighe profesor Comandantul Legiunii „Andrei Mureșanu", din ținutul Țării Bărsei Brașov, 27 Iulie 1936. ft Federația națională a aviației — Noul amănunte — Am fost primul ziar, care am anunțat, că în curând va lua ființă „Federația națională a asociațiunilor de aviație?’. Suntem astăzi în măsură să anunțăm că în momentul de față se studiază statutele și felul cum sunt conduse federațiile naționale aviatice din Franța, Germania, Italia și Germania, și că în foarte scurt timp, statutele federației românești vor fi gata. In toate aceste țări arătate mai sus, toate asociațiunile aviatice, nu trăesc decât prin federația națională și nimic din ceea ce ar putea să fie o chestiune de interes național, nu se rezolvă decât prin ea. In felul acesta, și acolo, dar mai cu seamă la noi, unde în ultimul timp au luat ființă o mulțime de asociații aviatice, mai mult sau mai puțin serioase, nu se vor mai întâmpla încălcări de atribuțiuni și încurcături cari au adus un serios prejudiciu și cauzei și desvoltării aviației românești. Comitetul de conducere va fi format dintr-un președinte numit și din membrii aleși și numiți. Măsura aceasta este foarte bună, pentru că se vor îndepărta cu desăvârșire oamenii cari vor să se cramponeze de anumite demnități, numai pentru a le deține, nu și pentru a fi util, și pentru că în fruntea acestei instituții nu va putea fi numit decât un om capabil, integru, și mai cu seamă cu dragoste și cu suflet de aviator. Autonomia actualelor asociații, intrucât ea nu dăunează cauzei generale a aviației, va fi păstrată. Nouă trenuri automotoare Cu începere de Sâmbătă, 1 August, se pun în circulație următoarele trenuri automotoare: Pe linia Brașov-Făgăraș- Sibiu, trenul 2033 cu plecare din Brașov ora 16.55 sosire Făgăraș 18.53 și Sibiu 21.25, trenul 2034 Sibiu pleacă 10.30, Făgăraș sosește 12.48, Brașov sos. 14.57, trenul 2011 Brașov pleacă 20.30 și sos. Făgăraș 22.20 și trenul 2012 Făgăraș pleacă 5.05, Brașov sosește 7.02. Pe linia Brașov-Intorsura Buzăului, trenul 4045 plecare din Brașov 8.06 sosire Intorsura Buzăului 9.03, trenul 4019 plecare din Brașov 15.35 sosire Intorsura Buzăului 16.30; trenul 4046 plecare din Intorsura Buzăului 9.30 sosire Brașov 10.23; trenul 4020 plecare din Intorsura Buzăului 17.00 sosire Brașov 17.55. Pe linia Blaj-Sovata-Praid, trenul 3075 cu plecare din Blaj 11.45 legătură cu trenul 32 de la Oradea, Cluj sosire în Sovata 14.48 iar in Braid 15.04; trenul 3076 plecare din Praid 13.10, din Sovata ora 13.27 sosire Blaj 16.30 legătură în Blaj cu trenul 301 spre Cluj, Oradea; trenul 3079 cu plecare din Blaj 17.43 sosire în Sovata 20.51 iar în Praid 21.07 legătură în Blaj cu trenul 301 de la București, Brașov; trenul 3080 cu plecare din Praid ora 5.17, din Sovata ora 5.33 sosire în Blaj ora 8.40 legătură cu trenul 201 spre Arad, Cluj și Oradea; trenul 3259 plecare din Blaj ora 21.50 legătură cu trenul 201 de la Arad, Oradea, Cluj și 31 de la București, Brașov și sosire in Sovata ora 0.44 iar în Praid 0.59; trenul 3260 plecare din Braid ora 19.17, din Sovata ora 19.33 sosire în Blaj 22.24 legătură cu trenul 304 spre Brașov, București; trenul 3077 Blaj pleacă 13.25, Diciosânmartin sosește 14.26; trenul 3078 cu plecare din Diciorsânmartin ora 17.40 sosire Blaj 18.43. Cinema Cariera Oliviei de Havilland Spectatorii își amintesc desigur de fetița aceea brună, veselă, cu ochii mari, care împrăștia voie bună in Visul unei nopți de vară și într’alte multe comedii de succes? Se numea Olivia de Havilland și-și cucerise prin creațiile ei, foarte multe simpatii. N’avea roluri principale, totuși în acelea în care apărea, dovedea o stăpânire de sine, mai mult decât lăudabilă și împrăștia în jurul ei atâta grație, încât nu i-a fost greu să fie pe placul milioanelor de spectatori. Ei bine, această artistă drăgălașe și atât de talentată a pornit la drum cucerind dintr’odată Hollywood-ul cu toți magnații ei acolo. De aici și până a deveni mare vedetă, n’a fost decât un pas nu prea greu de trecut pentru ea. ” Posesoarea unui talent frumos și al unui farmec apreciabil ,artista a devenit una din vedetele companiei , „Warner Bros First National”, care i-a dat câteva roluri ce i-au prilejjuit numeroase scrisori de admirație, coloane întregi cu fotografii și cronici entuziaste. Față de această situație compania Warner Bros First National, a prelungit cu 5 ani contractul vedetei. Iată cu drept cuvânt o ascensiune vertiginoasă. Olivia de Havilland este o fetiță nostimă a New-Yorkului. Tatăl ei era actor. Dela acesta a moștenit gustul pentru teatru care, pe măsură ce înainta în vârstă, lua proporții tot mai mari. Intr’o bună zi tatăl ei a luat-o la teatru. Aci după ce a recomandat-o, a reușit să obțină pentru fiica lui câteva roluri mai mici. De altfel ,se știe că teatrul american nu admite protejați fără aplicații. Insă Olivia avea talent astfel că după o muncă stăruitoare a reușit să-l valorifice. Astăzi, Olivia de Haviland a venit să completeze falanga elementelor tinere, care au ajuns noii idoli ai lumii. Căci Oliviar de Havilland este în adevăr foarte iubită și apreciată atât de marele public, cât și de regizorii și producătorii din Hollywood. E încununarea meritată a unei activități rodnice și stăruitoare. Ultimul ei mare succes, care i-a și adus de altminteri consacrarea definitivă a fost ,Căpitanul Blood“. In prezent, Olivia de Havilland e una din vedetele răsfățate ale casei Warner Bros. First National. In stagiunea viitoare vedeta va apare, în mai multe filme, dintre cari cităm: Antonio Adversa și „Misiunea brigăzii 41”. In primul film, Olivia de Havilland are ca partener pe Frederic March, iar in cel de-al doilea pe Errol Flynn cunoscut spectatorilor din Căpitanul Blood. Jurnalul „Paramount“ prezintă jocurile olimpice. Jurnalul de actualități filmate editat de Paramount a obținut autorizația de a filma toate fazele Jocurilor Olimpice. Vom putea deci, urmări și noi, în fiecare săptămână această interesantă manifestare sportivă internațională. Jurnalul de actualități filmate Paramount este distribuit la noi în țară de casta „Paramount-Film, S. A. R.” din București. Paramount-Jurnal, care se perindă regulat și pe ecranele noastre, a trimis un operator in Japonia, singurul loc de unde se putea filma eclipsa de luna. Filmarea a reușit admirabil și jurnalul Paramount cu acest mic și senzațional reportaj rulează acum la noi. l -------------------- Spectacolele zilei TEATRUL CĂRĂBUȘ: Barca pe valuri. CAPITOL: O noapte pe Dunăre. SCALA : O aventură în zori de zi. VOX : Mandatul de arestare. ROXJ: O noapte pe Dunăre. REGAL: Mademoiselle Mozart. FEMINA : Maria Baskirtseff și G Silly Simphony. A.R.P.A.: o aventură în Mexico și revista „Săptămâna râsului". CORSO : Alarma de noapte și Tot orașul vorbește. FORUM: Simona și Trandafirul însângerat. OMNIA : Uniți pe vecie, Dorința și trupa de comedii Ionel Stoenașcu. PACHE : Dama cu camelii și Văduva veselă. ȘTRANDUL BRAGADIRUI: Trei bazine, distracții, restaurante. ȘTRANDUL „MOARA CIUREL" : Plajă, apă curgătoare, pădure. Ofensiva națională (Urmare din pagia) care erau la bază înfățișând pe la națională, un început de de lângă o plămădire etnică uniformă și o tonalitate de simțire unitară, clasa conducătoare avea în fiecare provincie un aspect local cu note particulare distincte. A le strânge într’un mănunchiu, a nivela și a armoniza aceste energii, era încă un program al viitorului. Pentru moment, din încrucișarea atâtor tendințe contradictorii, într’o vreme când nu se putuse fixa cetățeanul tip al României noi, nu s’a născut decât o apatie sufletească a marelui tot și o dureroasă lipsă de busolă în conștiința obștească. Această perioadă de moreșală a ținut câțiva ani, producând cunoscutele slăbiciuni pe care le resimțim acum la tot pasul: pulverizarea vieții politice în prea multe partide, compromiterea parlamentului, degenerarea presei, înmulțirea poftelor de acaparare, etc. Intempestiva epocă de desantului pros§pentru idei ai, din îngrijitor. Fără un catechism lămurit în materie de pedagogie cetățenească, poporul ni s’a sbătut tribuind de pe o zi pe alta. Nelămurirea noastră a dat prilej tuturor planurilor ostile să-și puie în practică svârcolirea subversivă. Calm și metodic dușmanii țării din afară și dinăuntru, au început să lucreze. Nu intră în rolul acestor rânduri grăbite, să scoată la iveală cu deamănuntul toată rețeaua de curse ce mis’a întins în treacăt, însă trebuie arătate câteva capitole principale. Primul este desigur cel mai important: otrănirea presei. In tabăra adversă s’a înțeles că pentru a slăbi puterea de vitalitate a țării, trebuie distrus din psihologia neamului mobilul suprem pentru care făcurăm robaiul și fără de care nu se poate închipui consolidarea păcii, principiul naținal, în starea de oboseală căzută peste noi, s’a început deci cu o grabă necunoscută, aproape pe neobservate, destrucțiunea. Zi cu zi s’a urmat înainte planul urzit In umbră. Peripețiile se cunosc, cerneala rotativelor din Capitală s’a așternuut murdară peste toate splendorile credințelor noastre. Negustorii de opinie publică și-au făcut datoria. Ei au înăcrit sufletul, au încurajat greșelile, au scuzat crimele, retrăgându-se după paravanul mincinos al umanitarismului, pe care-l ridcau în fața proștilor ca să nu se vadă eticheta de la Moscova. Concomitent cu această tentațiă cotidiană de sugrumare a ideii naționale, și la adăpostul ei, s-a desfășurat atacul material împotriva noastră: acapararea vieții economice din țară de către aventurieri sau străini și invazia elementelor de peste graniță în Canaanul românesc. Amândouă aceste nenorociri ne-au tăiat adânc in carne și au improvizat nenumărate fortărețe pe seama unor interese inevitabile în România. Acapararea economică ne-a aruncat, în propria noastră casă, la discreția capitalului dușman exploatator. Multe naționalizări camuflate, mergând mâna în mână cu întărirea atâtor Întreprinderi comerciale și industriale, din care fruntașii poporului dominant eau excluși cu desăvârșire sau aveau rolul ridicol de simpli figuranți, toate au contribuit să dea un aspect straniu de necdobogie materială românismului liberal politicește. In asemenea condiții, ideia națională copleșită de somnolență, în rândurile noastre a început să se redeștepte pe urma loviturilor primite din afară. Asaltul străinilor a trezit o reacțiune, și o perioadă nouă s’a deschis’, a treia în evoluția noastră de simțire de la unire încoace, perioada de reculegere națională. Vor fi având destule exagerări în conduita lor din anii din urmă cei douăzeci de mii de studenți universitari, care s’au mobilizat pentru reînvierea unui crez românesc. Adevărul este însă, că lăsând la o parte nuanțele sperbolice și privind fondul chestiunii, acest tineret cu neastâmpărul lui a fost seismograful care a înregistrat mai de grabă primejdia și a tresărit în postură de apărare ca să salveze un patrimoniu de gândire pe care pierzându-1 ne prăbușim în neant. Studenții prin impulsurile vârstei și prin preocupările lor intelectuale, reprezentând cea mai delicată coardă a sensibilității unui popor, în lumea lor de idealitate pură, au reacționat mai întâi. Pe ei nu-i anihilau nici greutățile vieții curente, nu-i neutralizau în atitudini preceptele de înțelepciune gravă a partidelor, nici nu-i scosese din luptă nervii uzați de tranșee. Ei erau copiii furtunii, prima generație, venită pe lume ca să sconteze biruința. In avântul pe care-l primise ca zestre din flacăra războiului dezrobitor, ei au fost crud decepționați când au luat contactul cu realitatea. Din primele momente au înțeles că ideia națională, evanghelia lor păzită cu sfințenie începe a fi nesocotită și trasă în noroi. Revolta le-a ascuțit instinctele și au sesizat cu intuiția lor adevărurile organice ale existenții noastre. Au cetit gazetele scrise de condeie închiriate și au lovit cu pumnul în obrazul proorocilor mincinoși, au deslușit galeria fugace a străinilor oploșiți pe spinarea noastră, dela cârciumarul evrei imigrat din Galiția in Maramureș, până la fabricantul rubicond naționalizat, care cu trei consilii de administrație acordate mandarinilor zilei își răscumpără și milioanele și impertinența. Au văzut în dreapta, au simțit în stânga cum se strânge lanțul împrejurul unui început de viață nouă și răniți în susceptibilitatea lor, băiețandrii au devenit, după obiceiul tuturor mișcărilor reformatoare, precursorii unei resurecțiuni la noi. Protestarea însă împotriva moliciunii dinăuntru și a năvalei din afară nu a rămas izolată la băncile universitare, prilejuind astfel pretextul că e numai un foc de paie, ațâțați de nematuritatea unei vânate plăpânde. Nu! Rând pe rând, în măsura în care progresa acțiunea de învăluire dușmană, pătura noastră intelectuală, pe ici pe colo, a pornit să se miște. Impetuozitatea și nerușinarea cu care eram batjocoriți la tot pasul ne-au sguduit din indiferență. Cu deosebire presa străină de la București, cu Rosenthalii și Honigmanii ei, a colaborat de răsputeri la această reacțiune. Acești indivizi ne-au tras din păr și ne-au scuipat necontenit. Subt ocrotirea lor, diverși agenți ai Moscovei și au pripășit la noi. Numai orbii nu văd că sentimentul național e în plină resuscitare, că sunt zadarnice barierele meșteșugite care vor să-l stânjenească. Ne-am trezit din letargie și ideia galopează spre o culme, nouă. După cele pățite și după perspectivele de complectă paralizare pe care ne-o pune în vedere viitorul pe uram iacțiunii mai departe, lumea s’a frecat la ochi și începe a vedea limpede. Din toate unghiurile țării și din toate clasele sociale instinctul de conservare smuls din adormire se ridică febril și se înșcrie în linie de bătaie. Fără argumentații speciale și fără chilibușarii de doctrină, dreaptă ca o poruncă de dincolo de moarte, și fără apel ca o sentință de ultimă instanță, prinde a se striga din rărunchii masselor convingerea: — Vrem să stăpânim această taxă, să ne valorizăm drepturile asupra ei... ne-am săturat de excrescențele parazitare care ne storc vlaga și ne falsifică rostul.^ le vom răspunde de aci înainte... ori se pleacă, ori pleacă... lată frânturi din cântecul care cucerește azi sufletele! Cu duioasă cucernicie îl primim, cei care l-am cântat o viață, întreagă. O viziune de strălucire largă desprindem din accentele lui răsunătoare ca un clinchet de oțele. Sub zodie nouă, pornește la drum sufletul românesc: e ofensiva națională. Octavian Goga à