Ţara Noastră, noiembrie 1937 (Anul 15, nr. 1493-1515)

1937-11-01 / nr. 1493

Fondator: Octavian Dogai REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA București, B-dul Academiei, 1 telet. 4»19.­3 Abonamm­entul : 500 lei pe an ; pentru preoți, învățători, stuci­bați și săteni 40­1 lei anual; 200 lei pe 1» luni; 100 lei pe 3 luni. Pentru instituțiuni și autorități 1000 lei anual_____________ Director : Alex. Hodoș Basarabia eroică Partidul național-țărănist azilul Se sărbătoresc mâine douăzeci de ani de la constituirea „Sfa­tului Țării“, basarabean, care la 24 ianuarie 1918 a votat rezoluția prin care se proclama indepen­dența Basarabiei. Este primul pas formal care a dus la unirea prizeneiei românești de peste Parcu patria mamă. In aminti­rea acestui moment istoric, la Chișinău au loc festivități ofici­ale. Acum douăzeci de ani Rusia era pârjolită de la un capăt la altul al ei de focul revoluției comunis­te. Inebunită de utopiile marxis­te, pravoslavnica lume creștină din imensa împărăție răsăriteană visa o existență sub egida idea­lurilor sociale. Feluritele rase și popoare dintre Oceanul înghețat de Nord și munții Atlas, dintre Urali și Mongolia nu aveau o con­știință de neam. In sufletul lor vibra nădejdea unei bune stări individuale. Dreptul de autode­terminare națională era pentru ele o noțiune neînțeleasă, care făcea parte dintr’un bagaj de so­norități ce ajutau exaltarea re­voluționară. Nebunia colectivă a răscoalei deșteptă in ele sălbate­cul sentiment al răzbunării. Gla­sul unei origini comune era mut. In aceste împrejurări, sufletul românesc din Rusia comunizară a dat un strălucit examen de cu­mințenie. Din Mai 1917, până spre sfârșitul lui Ianuarie 1918, acțiunea țăranilor români basa­rabeni, a mers statornic pe linia idealurilor naționale românești. Paralel cu frământările naționa­liste ale românilor de peste Prut, vechiul regat al României, trăia cele mai cumplite lovituri ale soar­tei. Vremurile erau mai mult de­cât tulburi. Am putea spune că doliul unui întunerec de nepă­truns se așternuse peste suflarea românească dintre hotarele ve­chii țări. In bezna acestei nopți a luminat și a străbătut timpul, nestinsă de vifezele curentelor potrivnice, făclia conștiinței na­ționale. In acele momente, adu­narea națională a Basarabiei a proclamat unirea cu patria-ma­­mă România. Tainica chemare a conștiinței de neam veni atunci să aștearnă sub norii restriși ei un bateam mângâetor asupra du­rerii cernită a Mamiei. Revenirea Basarabiei la Româ­nia nu a fost un gest protestatar în fața Împilărilor de ordin social. Românimea­ de la Nistru nu avea a se lupta cu un regim care dis­păruse. Ea nu-și risipea puterile răfuindu-se cu exploatatorii pro­letariatului. Proclamația Unirii a fost explozia unor sentimente comprimate de cnutul rusesc pe alocuri mai bine de o sută de ani. Au trecut de atunci două de­cenii. Statul și poporul român au luptat dealungul acestui timp cu toate dificultățile inerente recon­strucției României după necesi­tățile nouilor ei hotare. In aceste dificultăți provincia basarabeană n’a fost cea mai scutită de poveri și n’a fost cea mai favorizată. To­tuși populația românească de peste Prut a continuat a sta ne­clintită, baraj neînfrânt la Nistru împotriva talazurilor iudeo-co­­muniste. De aceea azi, la sărbă­toarea comemorării constituirii „Sfatului Țării“ neamul întreg întorcându-și privirile către un trecut eroic se închină in fața sufletului național nesdruncinat al românilor basarabeni, și îl îndeamnă a purta mai departe lupta până la risipirea negurilor străinismului dinlăuntru. Fiind­că prin această luptă nu va în­târzia să se ivească soarele în­destulării deopotrivă peste o în­treagă țară și peste un întreg po­por, înțelegerea dintre comuniști și partidul național-țărănist este acum definitiv demascată. In ne­numărate rânduri presa națio­nalistă a surprins scene de o du­ioasă prietenie, clipe de patetică înfrățire și coincidențe care nu mai pot să fie interpretate. Par­tidul național-țărănist nu mai este altceva decât iluzie bolșevi­că, un instrument, mai ales, al Internaționalei comuniste. UN PROCES VERBAL SENZAȚIONAL _ .„„..­. ................... .. .« ! ■ [UNK] [UNK] Ziarul „PORUNCA VREMII”, prin dibăcia directorului său, d. dr. Uie Rădulescu, a pus mâna pe un sen­zațional proces-verbal al unei șe­dințe comuniste. Docu­mentul a apărut în întregi­me în „PORUNCA VREMII” de ieri, însoțit de toate comentariile de foc, făcute de d. dr. Uie Rădulescu, a cărui acțiune de lămurire merită să fie subliniată cu toată căldura. Nu vom putea reproduce integral acest uluitor proces-verbal, din care se vede pianul satanic al Cominter­­nului pentru incendierea României. Vom reda însă cele câteva părți care desvălue cumplita complicitate asa­sină dintre bolșevici și partidul na­țional-țărănist. In ziua de 21 Octombrie 1937, s’a ținut în București, în strada Lânăriei nr. 37, la locuința evrei­cei AVERBUCH o ședință plena­ră a ,,COMITETULUI CENTRAL DE PATRONAJE“. Au fost de față, după cum se spune in acest proces-verbal ur­mătorii tovarăși: Giosan Nicolae, Rașela Derji, Dorina Stoenescu, Gică Prodan, Turcu Ioan și Ilie Pentilie, C. Trandafirescu, din partea ziare­lor „Adevărul“ și „Dimineața“ ; Vite Mihai, instructor al mișcării comuniste, reprezentând comite­tul central de patronaje ; Oster Goldstein, secretarul comitetului de patronaje din­ Capitală ; Ghi­­ță Brotman, Buca Friedsohn, Moi­­șe Lipicanschi, Rașela Iosefsohn, secretara celulelor politice din sectorul III Albastru ; Ofelia Ma­nele, instructoare politică comu­nistă, înlocuind pe Ana Pauker , Săpun­aru Lub­ăr, Isac Grihman, secretar, instructor comunist al sindicatelor; Meier Abraham, Zi­­­berstein Adolf, Horenstein Mar­cel, Drickman Ițic, Kalman A­­scher, Velenzowski Izrail, Michel­sohn Moritz, Bergmann Droil, A­­vramovici Aizic, Bereu Mandor, Marcovici Osias și Zior Waser­­mann. Președinte al adunării a fost ales tovarășul Constantin Tran­­dafirescu. S’au discutat nume­roase chestiuni, printre care re­ținem : 1 răsboiul din Spania; 2. politica internațională ; 3. situa­ția din România ; 4. starea de lu­cruri și răsboiul din China; vo­luntarii din Spania. VOLUNTARI ROMÂNI PENTRU SPANIA Două probleme, mai ales, au ocupat ședința dela 21 Octom­­vrie: voluntari români pentru Spania bolșevică și revoluția co­munistă din România. Tovarășul Trandafirescu a spus: — „Noi trebuie să apărăm Spa­nia, căci apărând Spania, apărăm democrația, apărăm pacea și li­bertatea și PREPARAM DARA­­MAREA PUTERII BURGHEZE CAPITALISTE“. A luat apoi cuvântul tovarășul Ilie Pentilie, care arată cum mun­citorii ceferiști au încercat să pre­pare revoluția, dar nu au reușit. Deci spaniolii au fost mai bine pregătiți, decât noi comuniștii ro­mâni, cu toate că și noi agităm massele pentru revoluție în Ro­mânia. Trebuie să apărăm Spania, trimițând voluntari din România să lupte în Spania. Căci câștigând comuniștii în Spania, triumfă co­munismul, triumfăm și noi și bi­ruie mișcarea comunistă din toată lumea. Pierzând Spania republi­cană, pierde democrația, pierde Statul Sovietic, țara muncitorilor, speranța muncitorimii din întrea­ga lume”. Au urmat apoi discuțiuni foar­te agitate in legătură cu metoda de recrutare a voluntarilor ro­mâni pentru Spania și cu mijloa­cele de a fi trimiși în Valencia și s’a hotărit ca sub pretextul u­­nor vizite la expoziția internațio­nală­ din Paris, să fie tecuți pes­te graniță câteva mii de tineri români. „MIȘCAREA LE VA DA BANI, LE VA DA ÎNTREȚINE­REA. AJUNGÂND IN FRANȚA EI VOR FI TRECUȚI IN SPA­NIA. SOSIȚI IN SPANIA EI VOR FI TRIMIȘI PE FRONT“. S’a ales un comitat executiv care se va ocupa de acest lucru. IN PRAGUL REVOLUȚIEI Cine a putut crede că neavănd o existență legală, comuniștii din România ar fi fost desființați, s’a înșelat. Iluzia revoluției este încă foarte puternică. Ea este în­treținută de partidul național­­țărănist. Iată ce spune, în acea­stă privință, procesul-verbal: — „Tovarășii din Spania ne cer elemente tinere, pline de viață, pentru că tovarășii spanioli sunt istoviți, au nevoie de refacere. Noi trebuie să recrutăm voluntari și să ni-i trimitem din România, căci tovarășii spanioli apelează la toți, la toate statele unde partidele comuniste au forțe vitale și oa­meni bine pregătiți. Ori noi sun­tem în pragul revoluției, odată cu venirea la putere a partidului național-ță­rănesc”. Așa­dar, e limpede, partidul na­țional-țărănist reprezintă revoluția comunistă în România. D. Ion Mi­­halache, îmbrâncit pe creasta pu­terii, ar reedita pe faimosul KE­RENSKY, care a înlesnit, prin gu­vernarea sa, biruința bolșevică din Rusia. DEMASCAREA COMPLI­CITATII Pentru ca nu cumva să se crea­dă că insinuăm, vom reproduce acum un crâmpei din acest pro­ces-verbal, unde se vorbește răs­picat de complicitatea dintre bol­șevici și partidul național-țără­nist. „Tovarășul OLTTER GOLD­STEIN arată că, în urma instruc­țiunilor primite din Rusia, toți membrii partidului comunist tre­buie să se înscrie în partidele radical-țărănesc și național-țără­­nesc în special, iar de aci să con­ducă ei partidele democratice, astfel ca la un moment dat co­muniștii să fie stăpâni pe toată conducerea partidelor democrate, urmând să pornească la trans­formarea lor. Până în primăvară, prin marxism, revoluția să fie în­făptuită ! Aceste instrucțiuni, ve­nite din Rusia, sunt cea mai ex­celentă tactică în serviciul marii opere de propagandă pentru bol­­șevizarea României, fără ca bur­­ghezimea să observe. Și în parti­dele de dreapta comuniștii au oa­meni, pe cari i-au instruit cum să distrugă unitatea în organiza­țiile burgheze naționaliste. „Noi — spune Goldstein — noi, comuniștii, cari ne găsim în partidele democratice, am depus o mare muncă de pregătire a masselor, iar pe de altă parte, am câștigat pe intelectualii con­ducători, de partea bolșevismului. De pildă iată partidele național­­țărănesc și radical-țărănesc, cari numai firmele le mai au, dar în fond sunt comuniste. In sus nu­mitele partide s’au format comi­tete de patronaje, pentru ajuto­rarea deținuților politici comu­niști și unde frontul popular fe­minin conduce secțiunile femi­nine dela țărăniști”. FRONTUL POPULAR Am arătat în nenumărate rân­duri că se încearcă alcătuirea unui front popular în România, prin concentrarea forțelor de­mocrate. Și această chestiune a fost desbătută în adunarea din strada Lânăriei. Procesul-verbal adaugă : ,,OFELIA MANOLE spune că politica internă din România NU ESTE FAVORABILA RUSIEI SO­VIETICE, deoarece partidele de dreapta sunt contra democrației comuniste, pregătind elemente tinere cu o ideologie fascistă contra democrației. Pe de altă parte, partidele democrate și frac­țiunile socialiste nu se unesc. „Este nevoie a se da instruc­țiuni pe celule, în partidele demo­crate, ca să accelereze încheierea frontului unic democrat, lărgit sub direcția național-țărăniștilor unde comuniștii au foarte mulți oameni în conducere, in caz de nu se va înfăptui, partidele de dreapta se vor uni și vor distruge demo­crația. „In primele zile ale lunii vii­toare, odată cu venirea în țară a d-lui Titulescu, tovarășii no­ștri din Apus vor cere ca viito­rul guvern în România să-l for­meze d. Mihalache. Este posi­bil să ia șefia partidului național­­țărănesc, chiar d. N. Titulescu, de­oarece i-o va oferi d. Maniu“. DE UNDE VINE PRIMEJDIA * I. Partidul național-țărănist nu mai este astăzi decât o netrebnică unealtă la discreția Moscovei. To­vărășia cu jidanii a fost dovedită. Vehemența cu care presa izrae­lită cere un guvern prezidat de d. Ion Mihalache este o conclu­dentă în această privință: înțele­gerea cu comuniștii a fost demas­cată. Se vede acum, foarte clar, la ce ne putem aștepta după urma unei cârmuiri național-țărăniste : jidanii și comuniștii la putere. Scepticii revoluției bolșevice din Octombrie 1917, din Rusia, cre­deau că regimul lui Lenin va ține, cel mult, trei luni. Alții, mai pesi­miști, îi dădeau trei ani. Odată instalați în fruntea țării, bolșe­vicii au știut să-și impună voința prin uciderea oricărei rezistențe. Experiența unei asemenea gu­vernări va însemna sfârșitul Ro­­mâniei istorice, decesul României naționale. Partidul național-țără­nist pregătește cavoul românis­mului. Noi ne facem datoria. Cu toate multele riscuri legate de această cruciadă dramatică, vom continua să dăm alarma. Mulți­mile românești sunt chemate să răspundă, prin violența hotărîrii lor, tentativelor din strada Co­răbiei. I. P. Prundeni tuturor scursorilor internaționale . Este îndeobște cunoscută ac­țiunea culturală și pur românea­scă a neobosiților reprezentanți ai „Ligii Culturale“, în frunte cu președintele ei, d. prof. Nicolae Iorga și de aceia nu mai stăruim asupra caracterului ei ca institu­ție culturală. E de ajuns să ne a­­mintim de emoția copilărească, în timpul școlarității, când anual făceau „selecționată“ de „înain­tași“, talentați sau supradotați și pe care urmă să-i cinstească au­reola „Ligii Culturale“. Acțiunea ei de înaltă semnificație morală și pedagogică, isvorîtă din româ­nească înțelepciune pentru a în­curaja și stimula talentele și ca­pacitățile infantile — s’a trans­format în cele din urmă într’o realitate mult mai vastă și mai plină de eficacitate practică. De la simpla emulație teoreti­că, pur culturală „Liga“ respecti­vă a trecut la realizarea celei de a doua față a programului său, adică acțiune românească nu nu­mai în falanga tineretului, ci ac­țiune practică, națională, econo­mică, în rîndul cetățenilor celor mari. Adunarea generală a „Ligii Culturale“ ce va avea loc Dumi­­necă 31 Octombrie în sala „Casa Femeii“ la orele 10 dimineața — a și emis o circulară tuturor fi­lialelor din țară cu o notă speci­fică pur antisemită. , Ea care avea înscris în pro­gramul său „unificarea tuturor românilor pe cale culturală“ va trece acum la soluționarea co­mună a problemei economice, de ca­re se ocupă aproape toate gru­pările naționaliste și anume : „a­­naliza situației economice a ele­mentului românesc atît din ve­chiul Regat, cit și din teritoriile alipite“. Concluzia fermă și dărză a tu­turor disecărilor sociale, politice, morale și economice din țară de la noi — a reliefat în mod extra­ordinar: încălecarea străinului, în speță jidanii — asupra intre­­gei noastre vieți actuale, și be­neficiare de comorile acestei țări după bunul lor plac. Trebue să ajungem și noi ca și in Germania, Italia, Polonia, etc. țări naționaliste — la organiza­rea elementului românesc la tre­zirea mândriei și interesului no­stru pur național — la respecta­rea tradiției și altarelor strămo­șești cari sunt pângărite tot mai mult, și in fiecare zi de jidanii uzurpatori. Astfel pe când popu­lația jidănească nu cumpără ni­mic, dar absolut nimic, din pu­ținele magazine românești, ro­mânii din contră, reorganizați și nepăsători de marele pericol ce amenință țara și neamul româ­nesc, cumpără totul aproape nu­mai din magazinele jidovești. Aceste dureroase și revoltătoa­re constatări din viața de toate zilele — trebue să ajungă la tre­zirea definitivă a țăranului ro­mân,a orășanului, a târgovețu­lui, a meseriașului, fiindcă peri­colul este deopotrivă de mare și pentru țară și pentru ei. De­ aceia salutăm cu românea­scă bucurie, acțiunea „Ligii Cul­turale“ a d­ lui prof. Nicolae Ior­ga, care sti, hotărât să calce ală­turi de acțiunea noastră națio­nală și prin marea d-sale perso­nalitate — să ’mpingă odată bo­­lovanul indolenței noastre, spre rostogolirea fermă și dărză a vo­inței naționale de a-și recuceri domeniile economice pierdute. Prin acțiunea comună între­prinsă de toate forțele naționali­ste să trecem la marea redeștep­tare a masselor populare și să ajungem la dreptul și mândria noastră istorică de a fi stăpîni în țara unde strămoșii ne-au lăsat liberi și romîni. Atunci se va împlini în mod real și istoric visul și lozincai d. A. C. Cuza „România a români­lor“. Ion Molea Hora zilei „Liga Culturală“ antisemită Lin lini din ni 1918-1920 — Câteva rectificări — Sub titlul de mai sus am scris astăvară, Iunie a. c., o serie de foiletoane în ziarul „Țara noas­tră“ din București. Din lipsă de informații preci­se, în aceste foiletoane s’au stre­curat câteva însemnări greșite. Eu am intrat în Legiune abia după organizarea Corpului de voluntari români și după trans­formarea acestuia în Legiune. Deci mult mai târziu. In înregis­trarea unor etape de organizare a voluntarilor m’am călăuzit de unele note fugare, rămase pe ur­ma Col. A. P., fostul șef de stat major al Legiunii, care intrând de asemenea mai târziu în serviciul ” vouuntarilor și nea­parținând Corpului, ci numai Le­giunii, n’a fost nici dânsul în si­tuația să cunoască procesul de organizare al Corpului. In ce mă privește regret că împrejurările nu mi-au permis ca să fiu printre primii volun­tari din Siberia pentru a urmări și a participa și ea la sforțările de organizare ale președintelui dr. Voicu Nițescu și bunilor săi tovarăși, care în unanimă înțele­gere și colaborare au dat ființă Corpului al II-lea de voluntari transilvăneni, bănățeni și buco­vineni din Siberia. Acesta in­­jghebat după Pacea dureroasă de la București, în vederea refa­cerii­ frontului rusesc în contra Puterilor Centrale, a făcut servi­cii neperitoare cauzei naționale, după cum a declarat și recunos­cut defunctul Take Ionescu, în calitatea sa de ministru de ex­terne în răspunsul, pe care l-a dat dela tribuna Camerei în 1920 la o interpelare ce i s’a adresat. Și mai ales regret că n’am putut fi prezent la cel mai măreț act al acestui Corp, căruia între timp i s’au adăugat și câți­va voluntari basarabeni: întâia proclamare a Unirii tuturor provinciilor româ­nești cu Patria mumă, săvârșită în orașul siberian Celiabinsk la 16/29 octombrie 1918, la îndem­nul și sub preșidenția d-lui dr­ Voicu Nițescu. Citesc și astăzi cu emoție des­fășurarea grandioasă a acestui act, publicată detaliat în ziarul „Gazeta Transilvaniei“, care a­­părea în acea vreme în Siberia, sub direcția d-lui V. Nițescu, precum și în­ cărțile acestuia — Douăzeci de luni în Rusia și Si­­­beria —cuprinzând istoria Cor­pului, până acum de nimeni con­testată. Puse pe picior de perfectă ega­litate, comitetele de organizare și conducere, precum și cele două Corpuri de voluntari cehoslovaci și români prin actul de alianță încheiat în August 1918 la Celia­binsk, act destinat să prefațeze alianța de mai târziu între Sta­tul Român și Statul Cehoslovac, colaborarea între cele două ar­mate naționale în Siberia s-a desfășurat tot timpul, cât a avut răspunderea conducerii Corpului român, d. V. Nițescu, in cea mai perfectă înțelegere, în care s’a încadrat pe deplin și colonelul Cadleț, numit, fără vre-o imixti­une străină, comandantul mili­tar al Corpului român, de către conducerea acestuia. Plecând d. V. Nițescu la Înce­putul anului 1919 din Siberia în țară pen­tru a cere repatrierea Corpului, toți voluntarii au re­gretat absența sa căci prezent fiind, Corpul ar fi rămas intact. Mâhnirea de o clipă pentru tran­sformarea Corpului în Legiune i-a fost însă compensată prin rara bravură a acesteia în lupte­le cu bolșevicii și prin reușita ce a avut de a repatria în 1920 pe a­­cești copii ai dânsului cari au fost primiți cu neuitat entuziasm în țară, defilând la București în fața nemuritorului Rege Ferdi­nand și de care conducătorul lor, d. dr. V. Nițescu, s’a despărțit într-o atmosferă de înălțătoare emoție în marea piață a Brașo­vului. Lt.-Col. Justin I. Stancovschi Invalid de război și­­­ voluntar,; L ' • • •> 1 n 11 și­ puncte... ____ 1 A1 La vânătoare D. Dinu Brătianu a plecat azi di­mineață — cum spun ziarele — la o mare vânătoare, și se va înapoia astă seară sau mâine. Că se va înapoia sperăm și noi, d­ar în ce chip­ — vânat sau vână­tor? întâlnirea de la Praga ■ tai 1 '■ [UNK] [UNK] ■ 1 Am arătat ieri că trecând prin Cehoslovacia, Dimitroff, secretarul Internaționalei comuniste, s’a întâl­nit cu un emisar al partidului na­țional-țărănist. Informația noastră n’a fost dezmințită. Faptul se ex­plică: întrevederea a avut loc în­tr’un discret restaurant din Praga, unde cei doi se credeau necunos­cuți. Un român care se afla întâm­plător în localul c­u pricina ne a­­duce la cunoștință că discuția a du­rat trei ore. Un deștept e vorba de d. Mihai Popovici. A­­sul biliardului vienez s’a dus pe un­deva să facă declarații politice. Le avem sub ochi. Sunt foarte intere­sante și nostime. Intre altele, d. Mi­­hai Popovici spune: „E chiar în in­teresul grupărilor de dreapta ca par­tidul național-țărănesc să preia suc­cesiunea, pentru că numai noi sun­tem în stare să garantăm alegerile libere“. Ar fi frumos dacă ar fi și adevărat. Dar partidul care întoc­mește listele negre ale răsbunării, ca aceea pe care am publicat-o noi nu de mult, nu poate garanta li­bertatea alegerilor. Firește, noi vrem alegeri libere. Dar pentru aceasta am cerut un guvern neutru, care să nu pună candidaturi și astfel să-și păstreze imparțialitatea. Nu e mai bine? Și ar fi bine și pentru parti­dul național-țărănist. Ipotezele iudaice de succesiune Dacă vrabia începe să viseze, este foarte natural după cum a stabilit observațiunea poporului, ca ea mălai să viseze. Și tot atât de firesc lucru este ca iudeul, care face prognosticuri „succe­sorale „să se oprească necontenit și persistent asupra unui guvern pe care l-ar­ putea considera al său. De câtva timp mai cu deose­bire, deși operația durează de multă vreme, presa iudeică vor­bește sugestiv despre „guvernul normal“, care trebuie să succea­­dă acestui guvern liberal, pe care iudeii nu se știe de ce îl consideră prea puțin favorabil lor. Guver­nul liberal totuși nu a aplicat iu­deilor niciuna din rigorile națio­naliste, pe care le recomandă spiritul naționalist din țară. Sub acest guvern, și in acești patru ani, iudeii au trăit în Româ­ni­a aproape ca în sânul lui Avram. Nu odată leaderii liberalismului românesc au vorbit de „concor­dia socială“, din care nu a fost exclus și poporul ales ca factor component al acestei concordii. Oricât de naționaliști au cătat să apară în ultimul timp condu­cătorii liberali ai țării, ei nu s’au atins de privilegiile, nici de cul­tura, nici de pozițiile de atac, nici de liniștea și prosperitatea evreilor dela noi din țară. Ba se poate spune și se poate afirma­tiv susține, că sub liberali el, e­­vreii, s’au întărit pe toate pozi­țiile, pe care se găseau încă din 1933. S’au întărit — asta înseam­nă că au iudaizat și mai vădit mediul social românesc, prefă­­când întraga țară într-un fel de Canaan, căruia i-a lipsit o con­ducere pronunțat iudaică, pen­tru ca acest Canaan evreesc să fi devenit un stat israelit. Nu au a se plânge evreii de regimul și de atitudinea partidului liberal dată de ei, oricât de restrictive au fost măsurile guvernului fa­ță de străinii în general. De a­­ceea și iudeii nu se plâng de­ligerați și nici nu-i scot din cal­culele lor ipotetice, acum când începe lupta pentru viitoarea guvernare. Dacă sub liberali e­­vreii nu vor fi izolați să fie cu totul mulțumiți în sensul visări­lor lor de dominație democrati­că asupra poporului român, tot este preferabil acest regim stă­rilor naționaliste, care se pre­simt și­­ se prevăd. Evreii însă insistă asupra unui guvern țără­nist. De ce numai­­decât să fie țărănist guvernul care vine? Ni­mic nu indică — din factorii in­dicativi ai politicii —că este po­sibil un guvern țărănist. Se o­­pune unui astfel de guvern în primul rând comtiința națională a poporului, față de care țără­niștii se găsesc în nedemnă­ opo­ziție. Când, acum conștiința na­țională este atât de sensibil vi­gilentă, când ea a devenit agen­tul determinant al întregei vieți românești, când — însfârșit — ea s’a ridicat la rangul de prin­cipiu conducător, intransigent și absolut, cum ar putea veni la rând o guvernare țărănistă, pe care cugetul națiunii o repudia­ză direct ca pe un pericol pen­tru liniștea socială și pentru in­tegritatea națională a statului român ? Iudeii uită că de mult nu mai suntem în 1928, când poporul fu­sese frenetic atras în vraja de­mocrației. Această democrație a fost multilateral experimentată; poporul a aflat ce înseamnă în sine și cui slujește. Poporul ro­mân a aflat și s’a convins, că democrația țărănistă era și a rămas unul din mijloacele de a­­vansare a iudaismului pe poziți­ile puțin întărite ale elementu­lui românesc. Democrația s’a do­vedit iudeocrafie și, în consecin­ță, românii nu mai vor să audă de­ja. Nu mai suntem în anii de viforoasă atracție a țărănis­mului democratic din trecut și asta înseamnă, că part. țărănist nu mai are baza electorală din acei ani. In zadar iudeii vorbesc de drepturile țărăniștilor la gu­vern ca având „cea mai mare bază electorală“. Ce fel de bază este aceasta și încă „cea mai mare“, când vedem acum, în 1937, că există sate, plăși și ju­dețe întregi din care au dispă­rut țărăniștii? Dacă partidul ță­rănist mai poate vorbi de bază electorală, această bază nu este românească, fiindcă ea nu este țărănească. Partidul țărănist pretinde fraudulos că și astăzi clasa țărănească alcătuiește baza lui electorală. Atunci de ce țărănișttii se pră­bușesc tocmai acolo. Ia sate? In­­tr’adevăr, baza electorală a ță­­rănismului este neromânească. Țărănismul românesc este ex­presia doctrinală și politică a iudaismului, iar partidul țărănist este cu baza sa eterogenă și ne­românească instrumentul de luptă a evreimii din întraga ța­ră. Acest lucru îl știe oricine și tocmai această bază evreiască a partidului țărănist îl îndepărtea­ză de la puutere. Partidul țărănist nu poate fi chemat la putere de­oarece în spiritul său și după ba­­za sa electorală este un partid, iudeo-comunist. . Când e 1 nu reprezintă nici ță­rănimea română, nici burghezia română, nici clasa muncitoreas­că devenită aproape in întregi­me o muncitorime românească, — cum mai aspiră acest partid să dea un guvern românesc u­­nei țări care niciodată nu s’a simțit atât de românească cum se simte astăzi ? Iudeii însă insistă asupra ace­stui partid din cauză că au mul­te de așteptat deja un regim ță­rănist. Vom vedea mâine ce aș­teaptă iudeii de la acest partid. Să sperăm încă de acum, însă, — că oricât de subtile și rafina­te ar fi ipotezele ce le face iu­daismul in presa sa — aceste ipoteze sunt simple preferințe iudaice, de care țara nu poate sa țină seamă. Iar sugestile iudeilor, desigur, sun­t foarte întârziate a­­­cum, ele nu pătrund și nu tur­­­bură conștința românească, a­­­­cest grozav inamic al iudaismu­­­lui.. ...... ,L­if Oh. Dragoi

Next