Țara, ianuarie 1942 (Anul 2, nr. 1-23)
1942-01-01 / nr. 1
ANUL II. No. 1 Sibiu, Joi 1 Ianuarie 1942 ANUL UNIRII: 1941, anul victoriilor româneşti! Anul tensiunilor supreme şi al jertfelor pentru mărirea Patriei. In calendarul eroismului românesc, el va însemna concretizarea, în fapte de unică măreţie, a spiritului nostru ofensiv. In răstimp de câteva luni numai, din atac în atac şi din cazemată în cazemată, voinţa de putere şi setea de biruinţă a soldaţilor noştri au dus flamurile gloriilor româneşti, peste pusta nogaică şi Marea de Azov, până sub zidurile de beton ale Sevastopolului. Acolo, cu faţa la inamic şi împrejmuiţi de stihiile morţii, i-a prins şi praznicul naşterii Domnului. Steaua binevestitoare a naşterii pruncului de lumină Ii s’a arătat şi lor, dar înfăşurată în giulgiul însângerat al răscumpărării întregului Neam. Dacă pruncul Iisus a voit să se nască Pe front in acest an, a făcut-o ca să arate lumii, încă odată, drumul mântuirii, care duce PER AUGUSTA AD AUGUSTA. Nebiruita oaste de ţărani a Mareşalului-Desrobitor a arătat Înmii că Neamul nostru n’a uitat să lupte şi etl va lupta totdeauna, cu aceeaşi aprigă pornire, împotrîvA oricui, pentru apărarea drepturilor sale sacre. Deaceea, în aceste popasuri sărbătoreşti, când ni se deschid porţile noului an, gândurile noastre cele mai bune şi urările noastre cele mai calde, în chipul unor rugi albe, se îndreaptă către cei mai vrednici fii ai Neamului, ce au plecat departe să lupte pentru onoarea şi înălţarea Patriei. Fapta lor, de un nebiruit de adânc relief istoric, va străinei deapunuri pe creasta de lumină a mult încercatelor vreri româneşti, ca model de unire şi ca supremă putere de jertfă. Faptele lor de arme, care au spălat ruşinea umilirilor din 1940, au fost pregătite, pe plan intern şi extern, de manca fără preget a Conducătorului şi a disciplinaţilor săi colaboratori Soldaţii noştri ştiu, după cum ţara întreagă ştie, că viteazul lor comandant de căpetenie n’are altă pasiune decât cutremurătoarea pasiune a unei Românii puternice. Luminat de steaua acestei credinţe, pe care o slujeşte cu atâta vibrant patetism, el a pregătit din bună vreme, pe terenul politicii interne şi pe cel al relaţiilor externe, momentul deslănţurii ofensivei româneşti în politica internă, după înlăturarea unui regim putred şi corupt, prin actul istoric dela 6 Septemvrie 1940, se procedează la o puternică acţiune de redresare morală şi economică a ţării, care se găsea pe buza prăpastiei la venirea în fruntea trebilor obşteşti a omului pe care toată suflarea românească îl aştepta. Roadele acestei munci racordate n’au întârziat a se arăta. Aşa numai se explică faptul că în popas de câteva luni abia, Mareşalul-Conducător a câştigat atâtea victorii în politica internă, în cea externă şi mai ales pe câmpul de luptă, arătând prietenilor şi duşmanilor virtuţile eroice ale neamului nostru. Iniţiind un regim de muncă, cinste şi dreptate socială, în care tăcerea faptei constructive e mai elocventă decât vorbăria vulgarizatoare. Conducătorul, fără să uite vreo clipă pe cei năpăstuiţi de pe urma refugiului şi a expulzărilor, a lucrat ca râvnă de benedictin în special pentru pregătirea tehnică şi morală a armatei, reuşind, într’un timp uimitor de scurt, s’o aşeze pe picior de egalitate cu cele mai bine înzestrate şi instruite armate ale Continentului. Dovada peremtorie că această Întreprindere curajoasă şi încărcată de grele răspunderi a reuşit pe deplin sunt glorioasele isprăvi ale soldaţilor români, cari, după luptele dela Prut, Nistru, Nipru, Odesa, Marea de Azov şi Crimeea, se clasează alături de cea mai vitează armată a lumii. Munca pe acest teren e încă departe de a fi terminată. Inima Mareşalului, care s’a identificat cu toate durerile şi întristările Neamului, şi mintea lui luminată, sunt chezăşiile sfintelor noastre împliniri, sprijinite pe baionete cutezătoare a soldatului român. Mareşalul singur ştie acest lucru şi de aceea prima lui grijă este armata. Şi mai ştie Mareşalul, printr’o superioară intuiţie a ethosului românesc, că neamul nostru nu este un neam petiţionar, ci unul care luptă, fără târgurii şi fără rezerve, pentru revindecările şi drepturile lui. Simultan cu opera de înzestrare şi redresare a armatei, gândurile rodnice ale Conducătorului, susţinute de fidelitatea colaboratorilor săi, au îmbrăţişat, incadenţa aceluiaşi ritm constructiv, toate sectoarele de activitate ale naţiunii. Interesul deosebit pe care l-a arătat agriculturii prin reînvierea obştii-lor săteşti, grija pentru banul public şi finanţele ţării, care trebue să suporte şi poverile unui război, intensificarea operilor de asistenţă socială pentru tineret şi săraci, sporirea salariilor, înfrănarea speculei şi organizarea corporativă a funcţiunilor de producţie şi reprezentare naţională din trup şi suflet viziunii despre Statul naţionalist şi creştin pe care vrea să-l zămislească din adâncimile autenticităţii româneşti Conducătorul. Dacă mai adaugăm la toate acestea înfăptuirile Consiliului de patronaj al operelor sociale, instituirea Ajutorului de iarna şi temeiul ce se pune pentru selecţionarea elitelor şi pentru promovarea meritului şi a faptei constructive, ne dăm seama de eforturile uriaşe depuse de regimul Mareşalului Antonescu, cu toată vitregia vremurilor şi a oamenilor, pentru înzdrăvenirea morală şi materială a neamului. Orice conştiinţă curată şi orice inimă onestă trebue să recunoască, cel puţin in clipele de reculegere, că in răstimpul unui an, care a înregistrat atâtea prăvăliri şi un război, cum n’a maivăzut istoria, nu se putea face mai mult Ţara cea mare şi bună a înţeles gândurile transformatoare de istorie ale Conducătorului, i-a înţeles sbuciumul şi i-a încredinţat, prin doua masive şi răsunătoare adunări plebiscitare, întreaga ei adesiune. Iată de ce, dacă, tânărul nostru Rege este expresia suverană a Naţiunii, Conducătorul este plenipotenţiarul vrerilor româneşti. El lucrează în numele naţiunii şi pentru naţiune. Din această comuniune cu aspiraţiile neamului izvoreşte autoritatea istorică a faptelor lui. Ţinându-se, printr’un admirabil simţ al măsurii, la egală distanţă de cezaromania tiranică şi de demagogia politicianistă, Conducătorul este întruparea drepturilor noastre de participare la istorie, istoria noastră proprie şi istoria Europei. Fiind expresia ecumenicităţii naţionale, prin vederile lui în politica externă ne-am integrat în noul ritm de viaţă al Continentului, contribuind în mod simţitor la realizarea nonii ordini europene. Sistemul alianţelor şi al prieteniilor externe s’a desvoltat mână in mână cu structuralizarea şi organizarea politicii interne. Dându-şi seamă că pe plan extern orice stat valorează in măsura puterii şi organizării sale interne, Conducătorul a căutat din prima clipă a venirii în fruntea Statului să împreune aceste eforturi, optând, după matură chibzuire, pentru o politică externă alături de puterile Axei. Să nu-şi inchipue nimeni că această întorsătură în orientarea politicii noastre externe a fost uşoară. Trebuiau învinse prejudecăţi cultivate ani de zile, trebuiau zdrobite adversităţi de tot felul şi mai ales trebuiau câştigate simpatii solide şi devotate. Cu răbdare şi înţelepciune, Conducătorul le-a învins pe toate, pregătind ţării un loc de cinste în noua ordine europeană. Natural, pentru a ajunge pe piedestalul de onoare şi prestigiu unde ne găsim astăzi se cereau sacrificii mari, pe care Naţiunea, deplin încrezătoare în steaua Conducătorului, le-a consimţit cu inima întreagă, ştiind că pentru salvarea şi mărirea Patriei nicio jertfă nu e prea mare. Astăzi suntem reabilitaţi in faţa Istoriei şi în faţa lumii, iar anul 1912 ne găseşte, ca de atâtea ori în veac, in luptă pentru apărarea drepturilor noastre imprescriptibile şi pentru apărarea legii creştine. Pentru ca ceasul elanurilor comunitare şi al spontaneităţii pr eroice să vină cât mai repede, comandamentul suprem al zilelor noastre este UNIREA tuturor inimilor româneşti în jurul Tronului şi a Conducătorului, făcând brâu de oţel în jurul Altarelor Neamului, unde veghează, înfăşurată în tricolorul nemuririi, sufletele celor ce s’au jertfit. Dela ei trebue să luăm pildă şi învăţătură întru apărărea şi păstrarea celor sfinte ale Neamului. Numai gândindu-ne la finalele lecţii de patriotism pe care ni Ie dau ei, ne vom putea lepăda de duhurile rele ale desbinării, pismei şi urii. Animându-ne nădejdile de icoană Patriei mărite şi unite pentru care ei s’au jertfit, vom avea tăria, marea tărie sufleteasca de a ne urma exemplul şi de a transforma visul de azi în realitatea de mâine. Prin UNIRE în cuget şi simţim, deci, să înnălţăm curcubeul nădejdilor noastre de mai bine peste bolta cerului românesc, aşteptând clipa chemărilor împlinitoare. In semnul acestei credinţe, dacă 1941 este anul victoriilor româneşti, 1942 să fie anul unirii româneşti, de GRIGORE POPA 1942 luscris la Tribunalul Sibiu, Secţia 11-a sub Nr. 1470.1941 O O REDACŢIA ţi ADMINISTRAŢIA: Sibiu, Strada Regele Mihai L Nr. K TELEFOANE: Direcţiunea Nr. 745; Redacţia ţi Administraţia Nr. 746 O O ABONAMENTE: anual 500 Lei; jum. an 250 Lei; 5 luni 150 Lei - Pt preoţi, învăţători, muncitori, ţărani 400 Lei Pt. autorități, instituțiuni 1000 Lei O O Taxa poştală plătită In numerar conf. aprob. Dir. Gen. PTT Nr. 29664/941