Telegraful Roman, 1853 (Anul 1, nr. 1-102)
1853-02-25 / nr. 16
Ș telegrafulu ese de doe ori pe. nre 10. septemănă: Mercurea și Sămbăta. Prenumerațiunea se face în Sibiu la espeditura foiei; pe affată la C. R. pește, cu bani gata, prin scrisori francate, adresate către espeditură. JRI .Prețiulu prenumerațiunei lemnu Sibiu este pe anu 7. fl. m. c., iar pe o jumătate de anu 3. fl. 30.cr.. Pentru celelalte părți ale Transilvanii și pentru provinciele: din Monarhiă pe unu anu 8. fl. ear pe o jumătate de anu 4. l. Inseratele se plătescu cu 4. cr. și rulu cu slove mici. .îș?li depește telegrafice. Adjutantele Generale alu Armatei către toți D și Locoțiitorii. Viena în 2 Martiu 1853 la 7 oare dimineța. Alea c.r. Apostolică Maiestate s'au bucuratu de unu Somnu foarte recreatoriu, și întregirea sănetății pășește înainte fără nici o înpedecare. Depeșe telegrafice. Ministrulu din lăuntru către Guberniulu din Sibiiu. Maiestatea Sea c. r. Apostolică a petrecutu atătu alaltăeri, cătu și eri 1 oră afară de patu. Îndreptarea poterii văzutului, carea e încă țermurită, face pași învederați. Viena 3 Martiu 1853 7 ore dimineța. Consil. de curte Seeburgher c.r. arhiatru Consil. de regențiă cavalerulu de Vattmannă.r. arhihirurgu. Adjutantele Generale alu armatei către tute Comandele militari, și Locoțiitorii. Viena 3 Martiu. 1853 7 ore dimineța. Maiestatea Sea c. r. Apostolică a petrecutu alaltăeri doe, eri una oară afară de patu. Îndreptarea poterii văzutului, carea e încă termurită, face pași învederați. Depeșe telegrafice. litari. Adjutantele generale alu armatei către toate comandele miși Locoțiitorii. Maiestatea Seacr apostolică au fostu cea mai mare parte a zilei de ieri afară de patu, și s'au bucuratu totă noptea de unu somnuliun, recreatoriu. Viena în 4 Marțiu la 7 ore dimineța. Depeșe telegrafice. Adijut. generalii armatei către toate comandele militari și Locoțiitorii. Viena 5 Marțiu 1853 la 7 ore dimineța Însănetașerea Maistății Sele c. r. apostolice se îndreptă în toate zilele, pentru aceea nu se voru mai da buletini. Unu sfatu bunu la timpulu seu. Unu poetu zice oare unde: „Copiii săntu cea mai mare bucurie însă e mai bine să pu ai nici unulu decăt să'i vezi Adeverulu acesta este netăgăai Părințiloru, reu crescuți, și neascultători.” duitu, căci puindu acesta întrebare părințiloru, săntemu securi, că ne voru respunde cu unu glasu de obște „așia este” Cea mai mare parte a grigei, și tendinței părințiloru este dedicată binelui spirituale, și trupescu alu copiiloru sei, și aceasta privighetoariă părtinire pentru tinerime nu se mărginește numai pe lăngă familie, pe lăngă cerculu de casă, ci sa află representanții sei cu totu dreptulu și în viața publică. În institutele de creștere și de învățetură îngrijirea pentru binele spirituale alu tinerimii merge acuma de mănă cu ingrijirea pentru binele loru trupescu. Pentru aceea s'a întrodusu la toate gimnasiile și alte scole mai complete și esercițiile gimnastice, care întărescu trupulu și nu'lu lasă moledei. În școale învățemu feliurite științe, ele au să dee învățeceiloru sei o avuțiă de feliurite cunoștințe din deosebite învățeturi, însă cunoștința aceasta în sine nu este uniculu și celu de pe urmă scopu alu creșterei morali, și cunoștințele, ce ni le agonisimu în școale din diferite științe, se voru face numai atunci unu elementu de cultură adeverată a spiritului, deacă ele nu voru remăne unu capitale mortu, ci se voru face o proprietate vie a proprietariului seu prin cultivarea inimei spre unu simțiu nobile de cucerniciă către Dumnezeu, de reverință către mai marii sei și apropele seu, și de pietate frescă către părinții sei. Acesta cultivare a inimei nimene nu ne o pote da într'o mesură mai mare, și într'un gradu multu îndestulitoriu, ca biserica. Este unu lucru rădicătoriu de inimă a vede tinerimea scolastică adunată în biserică căntăndu cu melodioasele sele glasuri căntă La căți părinți, la căte mame doiosese ridicările dumnezeești, peptulu, căndu vedu pe iubiții sei prunci în casa lui Dumnezeu! Ele atunci se credu străpuse în pruncia loru, și mulțămescu făcătoriulu, că le a înzestratu cu copii. Cei mari ómeni își voru aduce aminte, decă au gustatu căndva aceea bucuriă, de minutele acelea în care ei a fostu rănduiți de învățetorii sei să spună mai întăiu apostolulu înaintea publicului devotu în biserica lui Hristosu. Pruncii buni, crescuți în frica lui Dumnezeu săntu bucuria cea mai mare a părințiloru, unde din contră copii resfățați, și reu crescuți nu numai urgia și nenorocirea societății omenești, ci totodată și petra din casă a părințiloru. Despre acesta ne dau destule dovezi părinții, pe carii ia pedepsita ursita să aibă astfeliu de ticăloși copii. Pietatea copiiloru către părinții sei, decă aceasta prinde rădăcine în pămănturi naturale ale lipsei de îngrijire și de atărnare, ține numai pănă atunci, pănă căndu acestea legăture naturale constau între ei. Acesta este o lege generale a naturei. Numai religiunea umple de simțu durătoriu alu pietatei inima copiiloru pentru părinții sei. De prea dată părinții una, ei trebue să vre și ceialaltă, adecă ei au se îngrigescă din tote puterile ca cultura religiosă să străbată inima copiiloru sei. Acesta este o îngrijire, care după trista esperință astăzi ocupă viața multoru părinți. Decă dacă religiunea are se înființeze hotărâtu în apucăturile copiilor, atunci ea trebue se între în inima pruncului, trebue să'l străbată de totu, adecă să se facă religiositate adeverată. La noi romănii, carii ținemu rituri orientale, în care săntu multe și felurite ceremonie, ce iarăși au însemnătatea sea, este neapăratu de lipsă ca viața subiectică a credinței, seu zicăndu asia înlăuntrulu nostru religiosu să'l manifestemu prin umblarea la biserică, și luăndu parte la ceremoniile i. Părinții cei luminați creștinește vedu preste presentu deorte în viitoriu, și în propriulu seu, și alu copiiloru sei interesu cunoscu de esențiale trebuință a împlănta în inima copiiloru sei timpuriu frica lui Dumnezeu, și îndreptarea voiei loru către virtute. A ne duce însă la aceasta nu e deajunsu singura învățetură a religiunei. Jețulu propriu a religiunei este inima, și nu el se agonisește luăndu parte la servițiulu .. și la frumosu întocmitele lui căntări, adecă înviețuindune în viața bisericescă, care este institutulu de vindecare, ce lau întemeiatu Hristosu, și păstrătoriulu dumnezeeștiloru misterie. La acesta dată trebue pusu fundamentulu de timpuriu. Schinteca religiósă zace în inima pruncului, unu boldu tainicu îlu duce la biserică, elu se află de bună voie, la ceremoniile bisericești, deși la începutu numai din curiositate. Venindu dară noi acestora neștiute intrinsece trebuințe prin învețetură, îndreptare, esemlu și dedare spre ajutoriu, și tălmăcindule mergerea la biserică ca unu tributu, cu care suntemu datori cinstirei de Dumnezeu, ca unu credeu publicu, ca unu actu de apropriare a împăcătirei de inime jertve, apoi împreunăndu cu acesta fără siluirea din afară, ce recește inimile, și unu eserciciu de toate zilele, atunci potemu chezeșiui, cum că din acei copii vor u eși creștini buni, cercetători și tineritori de casa alessu, și j zid gedunși ai bisericei sele. Părinții și învățetorii cei cu minte voru pribegia și voru prebuința mijloace potrivite. Niu să nu fie nici acute, nici siluitoare pentru îndreptarea prunciloru a merge la viserică. Atuu Supunerea, amorulu, pietatea către părinți săntu datorii, dar totodată și virtuți ale copiiloru, aceste adă temeiulu și depii-