Telegraful Roman, 1855 (Anul 3, nr. 1-103)

1855-01-22 / nr. 7

26 sărcinatu a pune la inima ministrului președinte de Manteufel, deslegarea acestui obiectu, fiind că luarea mesujelor mai departe atărnă deja respunsulu acesta. Acesta provocațiune a Austriei sa refusatu din partea Prusiei prin nota din 5 Ianuariu, a cărei anafiză o vom înpărtăși cu numerulu viitoriu. Monarhia Austriacă. Transilvania. Sibiiu 19 Ial. (Spărșitu). Cu cătunu poporu este mai înnapoiatu în cultură în alăturare cu alte popoare, cu atăt simțulu religiosu este mai puternicu la dânsulu, cu atăt respectulu către biserică și către cele sfinte ale ei este mai mare, și cu atăt obiceiurile și neravurile lui poartă întipărirea moralului creștinescu. Nu vremu să zicemu printr'acesta că cultura în locu de a întări religiunea o slăbește, în locu de a îngrădi beserica o sparge, și în locu de a sprigini moralulu creștinescu li sapă temeiele lui cele sfinte. Vremu să zicemu numai, că unde lipsește cultura, accolo prindu lecu numai interesele acele mari ale omenirei adecă riligiunea și beserica, numai ele învață pe omu, numai ele îlu povățuescu și numai ele îlu întărescu și lu măngăie din legămu pănă și dincolo de mormântu. Poporulu romănu dincoaci de Carpați apăsatu de nedreptatea timpurilor trecuți, n'a avutu occasiuni și înlesniri de a face pași mari către o cultură mai înaltă, și a se bucura de folosele și de fericirea ce o adduce acestu singuru mijlocu de nobilare și de desăvărșire omenescă. Elu de mulți seculi nu 'și a avutu organisațiunea și administrațiunea sa, nu 'și a avutu legile și dregătorii sei, nu 'și a avutu institutele și așșezămintele sale de cultură. Coordinatu sau mai multu subordinatu celorulalte popoare cu cari a trăitu în soțietate, elu a fostu lipestu de tote drepturile ce le nesecură statulu cetățenilor sei, și n'a avutu nimica alu seu propriu, de cât o religiune, o biserică, o credință a ea, însăși aceste foarte strânse, oorte mărginite. Aceste bunuri neprețuite, pe care le a moșenitu dela moși și strămoși, le a ținutu cu tăriă în toți seculii le a apăratu cu bărbățiă în contra tuturor periculelor, și le a păstratu neattinse pănă în timpulu de față. Și, Domne, cu câtă dreptate, și cu cât folosu pentru sine însuși! Când se redica furtuni de nenorocire ca să'lu cotropească, poporulu romănu găsia appărare și scutire în religiunea sa; cănd apăsările și nedreptățirile îi ammenința chiaruesistința pe față, affla scăpare în biserica sa; și îndelungele sufferințe și dureri îlu împingea mai la desperațiune, găsia măngăiere și întărire în moralulu creștinescu. Se poate zice fără greșală, că decă din acei timpi de trietă adducere aminte poporulu romănu a pututu a se strecura pănă acum ca poporu din stipciu cu numele, cu limba și cu alte caractere proprii ale sale, are de a mulțămi numai religiunei, numai bisericei sale și numai moralului creștinescu. Acesta e triumfulu celu mai frumosu alu relipiunei și alu bisericei poporului romănu, acesta argumântulu celu mai puternicu de religiositatea și creștinătatea lui, și atăt unulu căt și altulu atăt mai multu strălucescu, cu căt în timpii vechi în biserica romănului a dompitu o limbă străină, și numai în timpii mai din coci s'a norocitu a asculta cuvântulu lui Dumnzeu în limba națiunale. Dar chiaru și în timpii de față când poporulu romănu prin cuvântulu celu sfântu alu împĕratului este chiămatu a se bucura de toate drepturile și folosele, ce statulu dă cetățenilor sei, religiunea și beserica vor avea totdeuna o ineluință hotărâtore aseupra culturei și fericirei lui. Ori cătu îlu va sili statulu, ori cât îlu va învăța școala și ori câtu îlu vor favora legile deschimindu'i toate drumurile spre înaintare și desvoltare, toate silințele și pstenelile nu vor avea resultatulu doritu, de nu vor fi sprijinite de religiune și biserică. Aceste cărmuescu sufletele, cugetele și consciința oamenilor, și numai ele lucră assupre voinței și inimei omenești cu convingerea ce nu o poate avea nici o putere din afară. Poporulu romănu precum a datu dovezi luminate și până acum de simțulu seu religiosu, de respectulu seu către biserica sa și către cele sfinte ale ei și de moralulu creștinescu cela practicatu, va privi și acum și în viitoriu aceste interese mari ca sprijinu alu culturei, ca bază a fericitei și ca isvoru nescursu alu măngăierei sale. Acei indivizi din soțietatea creștină carii au mijloce și înlesniri de a urma la școale mici și mari, își vor căștiga de aici idei și cunoștințe solide despre importanța religiunei, despre marea cuviință a bisericei și despre prețulu moralului creștinescu; iar pentru massa cea mare a poporului va fi totu numai biserica școală. Dela acesta va urma a învăța ca și pănă accum cum să cinstescă pe Dumnezeu, cum să fiă credincioșu și suppusu înperatului, cum să trăiască în pace și frățiă cu ceialalți oameni, și cum să se deosebescă prin totu feliulu de fapte bune. Numai așia se va astupa de totu gura acelora cărora li se pare că evlavia către maica biserică s'aru fi răcitu și că moralulu creștinescu s'aru fi slăbitu; și numai așia poporulu romănu va înainta cu pași iuți către fericire și va trage binecuvintarea cerului asupra sa, căci Dumnezeu nu se lasă a se înșela de oamenii Gurariului. 15 Ian. (întărziatu). Aflăndumă în serbătorile trecute în Gurariului nu potu trece cu vedere ceremoniele ce se sevărșiră la biserica noastră greco-resăritenă de aici, de care nu numai poporulu, ci mulți ce se aflau și din streini au remasu uimiți. Vă este cunoscutu că în Chetiani, Orlatu și Gurariului este staționatu unu batalionu de grănițeri dela regimentulu 1 Banatu. În zioa de Crăciunu veni dară D. Maioru Minovic cu corpuluoințirescu la biserică în Gurahalui și asistară la S. Liturgii, care sa sevărșitu cu deosebită evlaviă de cei trei Preoți locali. Uimirea noastră cea mai mare fiiră D. Loconțininte Bogdanovic în provisă unu horu din 12 ofițeri care căntă în armoniă plăcută tote căntările S. Liturgii, D. Parohii locale și Asesoru consistoriale Ioanu Arsenie pătrunsu de o bucuriă însuflețitoare văzăndu biserica sa atătu de frumosu onorată, ținu o cuvăntare scurtă în limba germană, în care mulțămi Onoratului corpu ofițirescu pentru evlavia ce arătară cătră Sfănta casă a Domnului și iubirea cătră locuitorii și coreligionarii catului nostru. După S. Liturgiă porti Părintele Arsenie pe DD. Oaiuri la o gustare, după care plecarăm cu toții la Orlatu unde era gătitu un prănzu mare, pentru 55 persoane celu dedură DD. Caiuri spre mărirea sărbătorei nașterii Domnului nostru le. He. Aci se află și D. Maioru dela regimentulu de grănițeri gradișcanu din Făgărașu și alți DD. Ofițeri din Belgradu și Sebișu. La Prănzu se ridică mai întăiu toastu pentru prea înălțatulu nostru înperatu FRANȚISCU IOSIFU I, apoi pentru Ecselenția Sa prea vredniculu postru episcopu Barone de Șaguna. Întonarea Melodiei „mnogaialeta” și a musicei ce esecuta subt decursulu prănzului piese naționali, strigatele de„vivate” și „jivio” nu aveu sfărmitu, destulu că prănzulu ținu subt căntece de veseliă pănă sera la 9 ore. Ospitalitatea și afabilitatea D. Maioru Minovic și a prebrednicei sale Domne, buna voință și frățeaca iubire ce ni o arătară DD. ofițeri, eră mai vărtosu cinstirea cu care fură deosebiții Părinții preoți ai noștri, Ioanu Arsenie, Constantinu Barbeș și Ioan Manta va remănea neșterse în inimile noastre. Deci ca să se arate că știu și ómenii noștrii prețui nefățarnica aceeta iubire a coreligiorilor săi de departe, pre cari ia adusu Dumnezeu acuma în mijloculu postru, au fostu poftitu D. Maioru Minovic cu totu corpulu ofițirescu în zioa de anulu nou la prănzu la Părintele Arsenie, acolo au fostu după cuviință primiți de preoții locali. Și aci a dompitu totu aceea voe bună, și frățească dragoste. La sărbătorea botezului Domnului făcură straja meșterii și căprarii spalire și cu aceasta redicară podoba litiei cu care eșizăm la ziu spre sființirea apei. Disciplina ce se observeze între acești ostași credincioși poate servi de mustră, noi nu știm că avem soldați prin cvartire, ci oaspeții cei mai buni. Îîntămplări de zi. Maiestatea sa înperatura sa înduratu pre grațiosu a decora pe D. Baronu de Sina cu crucea coronei de feru clasa Ș.