Telegraful Roman, 1855 (Anul 3, nr. 1-103)
1855-01-29 / nr. 9
P - - 54 șioru unii cu alții. Cănd văntulu este mare și suflă în fața vasului, atunci corabiele ajungându întro cale falsă pe apă, se nimicescu. În chipulu acesta sa nimicitu pe la începutulu lui Noemvre n. tr. corabia egiptiană de admiralu pe care se aflaadmiralulu Hasan-pașa, unu corăbieru renumitu, pentru că a plutitu către Cara-Burnu, unu punctu, care pentru depărtare și din pricina negurei celei groasă, se socoti a fi întrarea în Bosforu. Marea neagră pe unde este mai lată are o întindere de 330, și o lungime de 632 miluri, deci suflând vânturile de o parte ca în vreme de 30 pănă în 40 ceasuri, corabiele se isbescu de maluri, și fiindcă scele și fundamente pentru anghire sănt uni ce raru, se potu afla în mare primejdie. Negurele încă fac o greutate foarte mare în marea aceasta, câtu va esista biserica noastră și poporulu nostru. Acestu capitalu de și se pare micu, însă ne atingănduse nice de cum în periodulu hotărâtu de fundatorulu, și interessele de peste totu anulu adăogânduse totdeuna la capitalu spre a adduce și ele interese, va crește pe nesimțite într'o sută de ani la o sumă de mai multe sute de mii. Nu e greu de înțelesu, că attunci interesele unui capitalu de mai multe sute de mii voru fi atătu de însemnătoare, în câtu se voru potea face lefi hotărâte și statornice pentru preoțimea noastră cea lipsită de totu ajjutorulu. Ce altu monumentu se potea înălța întru pomenirea reposatului Protosindelu Grigorie Pantasi, care se află mai frumosu pentru suffletulu celu nobilu alu Eeselenției sale D. Episcopu, mai folositoriu pentru biserica noastră cea seracă, mai măngăitoriu ele mulțăscu casurile cele schimbătoarie la slobozirea anghilelor, pentru creștinătatea noastră și care totu deodată să trăiască înapoi fiinducă în anumite timpuri se slobodà foarte grosu pe la țermi, pricinuesc de omulu nu'i cunoaște pe aceia și așa nu poate desbarca. Munții ce se afla înpregiuru încă cășună numeroase apăsări de aieru. La acestă înpregiurare atmosferică are să se scrie iuțela vânturilor și deasa lor schimbare în direcțiunea ce o ieu. S'a vorbitu adese ori despre clima mărei negre și asprimea ei s'a exageratu, după cum se cunoaște aceasta din băgările de sarnă, care se făcură de unu anu de zile încoace. În luna lui Ferruariu se crucișa vasulu „Bauban” în marea neagră. Frigulu se simte binișoru, termometrulu însă nu arată mai multu decăt trei graduri de frigu, adecă subt nulă. De atunci încoace nice odată nu se slobozi mercuriulu așa rosu. „Monitorulu,” din care scoserăm aceasta descriere, aduce înnainte unu șiru lungu de observațiuni meteorologice, din care se cunoaște că corăbierea pe marea neagră se poate face toată erna fără nice o temere. Din pricina acesta armata aliată din China se proviantează prin flota cu aburu ca și în timpulu celu mai frumosu de veră. Suferințele ostașilor au începutu a scădea (?) Prin îngrijirea guberniului și a împeratului li se trămit într'una bucăți de vestminte călduroase, corturi, scândure, și alte lucruri, de care au trebuință, veci nesfărșiți? Mărturisimu că amu remasu uimiți când amu cititu cerculariulu episcopescu, ce s'a publicatu prin numerulu trecutu alu Telegrafului romanu. În ecstaza noastră nu știamue să facemu mai întăiu, să admirăm idea aceea mare a deselenției sale D. Episcopu și simțimântului seu celu nobilu de adeveratu păstoriu alu bisericei, ori să fericimu pe preoțimea noastră din veacurile următoare, care în fundațiunea aceasta va avea unu ievoru nescursu de ajjutoru și de măngăiere. Neavându attunci nici timpu nici locu de a vorbi despre aceea faptă nemuritoare, în bucuria noastră, ce nu se poate esprima, amu măritu numai pe Dumnezeu care nu'și uită de biserica sa și de noi! Lâng o mie și mai multe sute de ani de când, îmbrățișind romănii învățătura cea mântuitoare a creștinismului, s'a întemeiatu biserica noastră în Ardealu. Strecurănduse prin mii de furtuni și pericule a ajunsu pănă în timpurile de față asia precum o vedemu astăzi. Se poate că în veacurile trecute evlavia creștinilor va fi înzestratu pe această casă a lui Dumnezeu și pe slujitorii ei cu realități și venituri; dar din nenorocire totu s'a perdutu încăt biserica noastră n'are astăzi mai nimica alu seu, de căt numai o speranță în Dumnezeu. Dacă aceasta biserică se arată astăzi întro stare atătu de lipsită și seracă, se înțelege că soarta preoților trebue să fiă tristă și să n'aibă nimica de pismuitu. Ce folosu pentru creștinătate că bisericele noastre nu remănu fără făclii, și fără untu de lemnu și tămâie și fără alte trebuincioase pentru slujirea celor sfinte, dacă preoții cari sevărsescu tainele în trânsa și pe afară, cari au datoriă pusă de Hristosu ca să învețe pe creștini și cari au respunderea ca să nu se perdă nici unulu din sufletele ce li sau încredințatu, nuau cu ce să trăiască? Unu botezu, o cununiă, o îngropare, o sfințire a apei, o citire a unei rugăciuni, unu sărindaru sau o sărăcustă, nici în satele cele mai avute nu adducu preotului atăta venitu, ca soarta lui să fiă asecutată. Și cu toate aceste preotulu ca cetățeanu are datorii de împlinitu către statu, ca tată de familie are copii pe cari trebue să'i crescă și să ii învețe, și ca slujitoriu alu casei domnului trebue să trăiască o viață potrivită cu rangulu seu. Cu ce pace și inimă a sufletului poate elust'și pironescă cugetulu și mintea la slujirea lucrurilor dumnezeești, când elu e împresuratu și apăsatu de griji pentru hrana sa și a familiei sale? Au neputându elu să căștige cu epatrafirulu atătu, că tu îi face trebuință spre a trăi o viață onestă, nu este elu oare silitu ca, cu călcarea poruncilor lui Dumnezeu și ale mai marilor sei, să se mai ocupe și cu altă ramură de căștigu pentru întâmpinarea trebuințelor sale? Și oare mergându elu în pădure și la cămpii, la sapă și la coasă, allergăndu pe la tărguri și pe la economia vitelor pentru hrana sa, nu se turbură slujba celor sfinte, nu se smintescu parohialii în trebuințele lor sufletești și nu se scandalisescu și alții creștini? De aici curge că vaza preoției a scăzutu, postulu de a fi preotu e nesocotitu și că indivizii cei înzestrați cu însușiri corespunzătore acestei tagme sfinte, caută alte posturi, alte ocupațiuni cu venituri mai multe și mai sigure și cu respundere mai puțină. Dar să nu ne înșelămu; preoția e sfântă precum e sfântă biserica cărei slueaște și precum e sfântu Dumnezeu cărui este ea închinată. Preotulu trebue să fie bărbatu allesu în tote privințele. Ostașii acum cunosc țeara, ale ei foloase și necomodități, ei se deprinseră a trăi acolo, și a se organisa; înțeligința lor cea îndustrioasă și curagiulu lor au înzecita mijloacele, cari le stau spre dispusățiune. De o lună încoace împregiurările armatei noastre au suferit o schimbare deplină. Ea poate acum petrece crna în China după cum ar fi petrecut'o în Franția în castrele de meazănopteau de mezăzi. Rușii, cari 'și făcură socoteala, cum că asprimea evnei le va da mănă de ajutoriu, se vor înșela întru așteptările lor. Monarhia Austriacă. Transilvania. Sibiiu 27 Ianuarie. O faptă de acele mari, cari caracteriseze pe bărbații cu sufletu nobile, o faptă care merită admirarea celor ce trăiecu accum și va trage mulțămirea și recunnoscința generațiunilor următoare, o assemine faptă ne a surprinsu ori. Ceea ce moșii și stremoșii noștrii n'au cugetatu ori poate nau pututu pune în lucrare, și ceea ce noi amu fi doritu ca să se fiă făcutu în vecurile trecute, aceea vedemu că s'a făptuitu accum, ca să se bucure și să se mângăie generațiunile viitoare, nepoții și strănepoții noștrii. Ecselenția sa D. Episcopu de biserica resăritului Baronulu de Șaguna, spre a da o dovadă din cele mai luminate despre simțimântulu iubirei sufletești, ce a avutu către reposatulu D. Protosindelu Grigorie Pantasi, a hotărâtu a'i vecinici pomenirea prin înălțarea unui monumântu. Acestu monumântu nu e de piatră sau de altă materiă suppusă stricăciunei, care să se nimiciască cu timpulu,ci e de o natură nemuritoare, care precâtva vecinici pomenirea acelui fiu iubitu alu bisericei, pe atătu va fi unu isvoru nescursu de facere de bine în vecii vecilor. Fundațiunea de 2.000 fiorini monetă convenționale ce a întemeiatu Ecselenția sa D. Episcopu din banii sei ca să fructifice o sută de ani și appoi să se înceapă a se împărți din proterese ajutătoare la preoțimea noastră cea săracă, va trăi nie.