Telegraful Roman, 1860 (Anul 8, nr. 1-52)
1860-02-18 / nr. 7
VII Telegraful ese odată pe septemănă: Joia. Prenumerațiunea se va face în Sibiiu la espeditura foiei, pe affată la C. R. pește, cu bani gata, prin scrisori francate, adresate către repeditură. Prețiul prenumerației pentru Sibiiu este pe an 4. fl 20cr.va, ear pe o jumătate de an 2. fl. 10 cr. Pentru celelalte părți ale Transilvaniei - Sibiiu 18. feruarie, luoo. și pentru provinciele din Monarhiă pe un an 5. fl. 25 cr. cpt pe o jumătate de anu 2. ol. 627 cr. Pentru princi și țeri străine pe anu 93. 45 cr pe 7 an 4 fl. 722 cr. v. a. Inseratele se plătescu pentru întâjiea oară cu 7. cr. șirul cu litere mici, pentru a doua oară cu 57 cr. și pentru a treia repetire cu 37. cr. v. a. N Z. anulu cuș. MV „ Monarhia Aaustriană, sibiiu 17 Fevr. În „V. Vote” Nr 42 cetim sub rubrica „Principatele dunărene” următoarele: „Noi omu atinsu mai dăunăzi greutățile, care vi le pune înninte pegoțiația scripturistică în limba romănească din acel temeiu, pentru că d abea de un deceniu încoace sau datu attenția aceea literaturei limbei acestei, care înnainte nu o avea. Cum că aceste greutăți se simțescu viu și în învecinatele Principate danubiane, ne dă dovada un emisu al Ministeriului din lăuntru, despre care Gazeta germană de București ne anunță: Ministeriul din lăuntru nu înceată a întroduce reforme pănă și în cele mai mici detalii, care deși în unitățile lor se par a fi reînsemnate, înse spre consolidarea întregului săutu totuși neapărat de lipsă. Facorii de căpetenie ai desbinării au fostu diferitele moduri de scriere, fiindcă mai toată secția guvernului își reservase o altă mesia nu întărește asertul lui „Vote” că limba terorii a scrisu tru pimica, ba din vontră ateleză măsură arată că limba noastră sufere și mărgini mai strănse în elasticitatea sa, fără să piardă ceva din valorul ei celu dunce fonetic. Tot „u. Vote,” reproduce un articulu din Bologna cu das 10 Fevr c. p. care sună așa: Un canonic de aicea cunoscut din lucrurile sale șiîn contra pamfletului „Papa și congresul,” însă nu publice, căci aceasta vai sa nu fi îngăduitu, ci numai în cercul amiciloru săi. După vreo câteva zile a căpătatu el o epistolă anonimă, în care a fostu hulit în modulu celu mai înjosit, și amenințatu, că de nu va elibera Bologna de antipatica sa persoană, vreo căteva bine aplicate în punsături de pumbare îl voru da pradă vermiloru. Ne băgăndu în seamă aceasta amenințare a mersu numitul preotu înainte cu vreo căteva zile la 2 oare după ameazi din lăcașul său, ca să cerceteze pre unu bolnavu. Dabea se depărtă vreo câțiva pași de aci, pănă îl și apucară doi oameni, carii învederațu erau plătiți spre aceasta, și îl popură, ca săși ia rosu pălăria și să strige din resputeri de trei ori: „Eviva la gheruklisa (să trăiească republica.) Trei gardiști naționali, dela carii cere elu ajutoriu; stauvreo câțiva peși îndepărtați dela el, și îi respinseră, să mânânce el însuși zama ce șia dimirato. Prin aceasta încurajați se făcură agresorii și mai îndresneți, și unul din ei trasă și unu cuțitu afară, și amenință preotului că'l va străpunge, deacă nu va intona strigarea pomenită, și aceasta ne făcănduse căzură amăndoi înrăutățiții asupra bătrânului mai de 70 ani, îlu scuipară în față, și îi rupseră insigniile preoțești de pre trup, și apoi îl sloboziră după feliurite maltractări cu cuvintele, căi voru trage săt de curăndu și pelea rosu. La pura, cea umcutlo maltractatul la oficiolatu, a fostu poftit la cvestură unde i se spuse, că dănsul este un trădătoriu de maiestate, un ticălosu și că a maritat o mai mare pedeapsă., și deacă pu se purcede mai departe asupra lui, are de a mulțămi numai blăndeței cei prea mari a stăpânirei. Și algoeliu de casuri nu sântu aici singuratice. Mișcarea republicană căștigă necontenit mai multu tereri. Aicea se organisează fără nici o silință cluburi republicane, și acestea s'au făcut de problemă, ca să transplanteze revoluția și la marginile țerii și în Roma, și ca semne văzute a viitoarei teorii de felicitare, și ale mijloaceloru care se aplică spre ajungerea acestei teorii, căută oamenii a înainta numeroase transporturi de pumnare și stileturi în cegtatea vedincă. Sibiiu 13 Fevr. E cunoscutu îndeobște, că lipea cea de căpetenie ce stăvilește înnaintarea șuoaleloru noastre, nu e numai lipsa școalei, voriera neneta, spăimăntăndusă nu arăta de greotăție împreunarea cu acestu postu, căt de lipea și neajunsele cei amenință ca Învățători prea adeseori. De aci vedemu și aceea, că mai mulți învățători harnici și demni întru adevăru pentru numele celu poartă, prelăngă voința cea mai resolută, de la un timpu încolo începu a se disgusta și caută proteste a părăsi postul învățătorescu. Ferice de acelea comune ce nu săntu silite ași strășuta în totu anul Învățătorii, din causa hotărei cei prea sprintine și neregulate. Comuna romănă gr. orient. din Sighișoara, pe viitoriu încă e una dintră aceli comune norocoase, ce își are asigurată dotare Învățătoriloru sei. Oporatul Meghistratu sighișoranu, îndemnatu de un principu sublimu și mărețu, de principiul de a sprijini înnaintarea școaleloru din Sighișioara fără privire la naționalități și reliție, au binevoitu a vota la cererea Prea Cinstiei Sale ;. Prot. Z. Boiu, din cassa alodială pentru Învățătorii șuolei noastre gr. răs. de acolo, o sumă de 525 d. s. a. pe fieștecare anu, aprobatu fiindu acumu aceetu proectu mărețu și din partea stăpăanirei șai în parte, auctoritate, pătrunși, Sămțimu o bucurie profundă, și una dintră datorințele noastre cele mai plăcute, a adute cu ocasiunea aceasta Onoratului Maghistratu din Sighișoara publica și cordiala noastră mulțeșită, pentru disposițiunea aceasta adevărata patriotică, care disposițiune caracterisează pe o a cărei membrii sănptu cum că în sprijinirea reciprocă a naționalitățiloru cclocuitoare, și a religiiloru care se află din vechime în patria noastră, se cuprinde totodată și binele și fericirea patriei. Aceasta e întru adevăru o faptă, carea pune pe an. Maghistratu alu Sighișoarei la o înnălțime morală și patriotică, unde pănă astăzi numai dănsul au ajunsu, și chiamă la asemenea oapte și pe celelalte, surori ale sale din țară. Fie ca asemenea disposițiuni generoase să mai pogemu întimpina mai adeseori și dintralte părți. . Din o împărtășire offițioasă aflămu, trei lăcuitori din Bălgradu, de religiunea gr. orient. carii se mutare în an. tr. la vecinicile lăcașiuri, îndemnați de cele mai adevărate simțiminte creștinești, urmăndu după învățătura Măntuitoriului spre ași aduna comoară acolo, unde furii au o față și focul nu o arde și moliile pu o rodu, lăsare pentru Bisericile de acolo următoarele legate: duse 126 o. va, restul să se împarte în două părți 1.) Manteiu Pintea,testă Bisericei orașiu ca fondațiune de sărindariu: gr. orient. din Cassa sa cu grădina de lăngă ia, în valoare de 313 cl. v. a. cu aceea, ca să i se depureze de aci o datorie de 67 or. 20 cr. v. a. iaru rămasa sa văduvă să lăcuiască în casă pănă ce va trăi. 2) Văduva Tecla Ghiermanu, a lui Mihailu Adamu,testă casea să, trei pămănturi arătoare și alte obiecte mișcătoare, laolaltă în valoare de 489 ol. 40 cr. v. a. din care depurăndusă o datorie de 92 el. 87 cr. v.a. iar rămășițeloru dăntodă a stilului și a ortografiei spre a cărei depărtare sa datu acuma o normă care noi încă o împărtășimu onorațiloru cetitori urmează un conspect al literilor, ai noștrii. Acuma cu care este de a se servi în pegostația scripturi gină. Ne pare rău că „Vote” pucetește Telegraful, care fiind o gazetă patriotică, ar trăbui să i dee mai mare attenție, decăt ce ia datu pănă acuma, pentru că de aru fi cetitu elu acestu jurnal, aru fi părut ce argumente amu adusu noi în Nrul 3 alu Telegrafului, asupra falsului seu asert de mai nainte în privința aceasta. Și fiind că poi trăimu în aceea convingere, cum că atunci am arătatu cu argumente pipnăite supositulu celu falsu a lui „Vote” în privința activității limbei noastre, ca limbă dicasterială, nu avemu aicea nimicu alta de a reflecta, decătu a zice, că nici argumentul cel aduce avuma „Vote” spre întărirea asertului seu, nu are nici cea mai mică tărie, pentru că ortografia au fostu totdeauna mărul de ceartă întră filologi și învățați, și este și astăzi la nici o nație mai multu ca tocmai la germani, carii încă totu se ceartă cum să scrie mai bine germănește. Ziceva însă pentru aceea cineva că limba germană nu este aptă a negoția întrănsa prin scriere? Noi încă avemu ortografia noastră perfectă, cu multu mai perfectă decătu cea germană, după modul scrierei cu slove, pentru că avemu pentru totul sunetul și căte o slovă. Aceasta însă ne lipsește la modul scrierei cu litere, și pentru acea firește că a trebuitu să se nască păreri deosebite întră învățați și filologi, cu ce semne să se scrie cutare și cutare soru, și prin urmare și deosebite varietăți de scriere, care însă cu vreme se voru lămuri și va rămănea una și aceea ortografie. Deacă guvernul Principateloru a datu unu emisii pentru regularea scrierei dicasteriale, el nu a făcutu aceasta din causă, că una sau alta ortografie tocmai nu aru ei bună, ci ca să aibe uniformitate în lucrurile sale officioase, și aceao dotare mai potrivită a Învățătoriloru. Din vansa aceasta mai mulți tineri cu talente escelente, cu portare bună și cu atragere deosebită cătră ponoastra pu aru putea fi de limbă dicasterială întul învățătorescu, se soiescu și se lipea încăperiloru pentru Îmvățătoriu vățăcei, daru mai vărtosu lipea și încapitalului pentru retragu de că