Telegraful Roman, 1860 (Anul 8, nr. 1-52)
1860-03-03 / nr. 9
36 cere prea lasne că o înțălegere cordială în anumitu pentruPrincipele Miloșu au țănutu consiliu ministerialu, tră suvernul Serbiei și a Turciei nu se poate afla și acumu se pregătește Principele, a călători astăzi, într'atea în sinul Serbiei nu sau întămplatu încă pănă acuma pregătiri răsboiu, și cele ce sau pomenitu prin jurnale în privința asta au fostu numai niște născociri. Posițiunea Turciei în care se află, e întru adevăru grea, și nu e lucru cu neputință eruperea unoru tulburări în provințiile sale, însă cauza eruperei pici la o întămplare nu are a se căuta în Serbia, ci în guvernarea cea necăjită a poșrții. După ce decurgerea lucruriloru în Italia atărnă acumu mai multu dela resultatulu ce se așteaptă în urma votăriloru ce se voru face în galia mediterană, și fiindu că causa aceasta se poate numi cea mai din tăiu astăzi în politica europeană, nu e mirare dacă întimpinămu iarăși o pausă mică în curgerea politicei cu privire la Italia, și mai multu o așteptare încordată pănă ce se voru face votările. Jurnalele încă nu scriu astăzi alta, decătu coniecturi feliurite despre resultatul ce să așteaptă cu deosebire în privința aneksăriloru, și anumitu a stateloru din Italia mediterană lăngă Piemontu, și a Savoei lăngă Franția. Ori ce greutăți se ivire de nenumerate ori spre împiedecarea anecsăriloru ace Totu acelu corespondinte scrie: Astăzi e ziua Suptu liturghie au nașterei Principelui Miloșu, fostu în Biserică oață, afară de Principele clironom Mihalil și soția sa Iuliana, corsulii poteriloru streine, toate autoritățile și foarte mulți cetățeni; iară după liturghie mearsere cu toții la Principele, Gazeta de Timișoara, la gratulore, scrie dela marginile Serbiei, următoarele: „Călătorii ce sosescu din Serbia spunu, cum că aru fi năvălitu trupe turcești în Dolni, Titzla, Crișania, Gorni, Tusla- Costuru și Zvornicu, aproape de otarăle Serbiei, urma acestei măsuri luate din partea la Draguevatu - centrul Serbiei. Starea sănătății Principelui e tare schimbăcioasă, acumu spre bine acumu spre rău, și nu se poate omul din destul mila de dănsul căci ca bătrânu de patuzeci de ani e în stare a da pieptu cu atăta energie în contra valuriloruceloru numeroasestora, ele voru fi după cum arată semnele cătu mai îngraba învinse cu totul. Împăratul Napoleon cu privire la unele scopuri ce nu se potu numai avea lesne găci încă aduse din căndu în căndu unele piedeci la anecsarea Italiei, acestea fusere înse mai multu numai părute, fără ca să fie lucratu dănsul dea dreptul în contra anecsărei. Anecsarea așea dară se va face măne poimăne ba unii o privescu ca și făcută. Daru apoi ce voru zice celelalte poteri? Nu voru aproba fapta în sine, însă nu o voru privi o nice ca casa de răsboiu, despre care Napoleonu e siguru și pănă astăzi. Chestiunea în privința Veneției încă va veni pe tapetu. Representantele Rusiei la curtea din Turin, după cum scrie „îndependința,” saru fi și declaratii, cum că guvernul seu nu poate recunoaște dreptul poporului (italian,) în contra prințipiului legitimii, întraceea Rusia nu va privi totuși anecsarea Italiei mediterane lăngă Piemont, cu casa de răsboiu, ci în urmă o va recunoaște ca faptă împlinită, bunăoară precum nou recunoscut și în Belția, Spania, Franția, și acum în urmă în Principatele unite. „Opinione” împărtășește o nogă a Contelui Cavăru, după care Savoia încă va fi ascultată înnainte de apecsare, în răndul acela, după cum sau întămplatu și în Italia Luii Italia. Visulu lui Galilei. (Încheere.) Pe cându în chipulu acesta priveamu uimitu și eramu răpit de mărimea aceluia, ce făcu toate aceste plinu de înțelepciune atotputernică și care poartă și ține toate prin eterna sa iubire, mă înnălță discursulu conducătoriului meu la idei mai sublime. Marginile minței tale, zise elu, pu sănt și marginile universului, căci de și străbatu aici la tine din depărtare nemărginită razele a unei mulțime de sori, încă și alte multe mii străluce, care în eternulu nemărginitu nu le pote zări ochiulu tău; și fiecare soare precumu și fiecare sferă, ce încongioră, e populată de ființe simțitoare și suflete cugetătoare, mai cu putință, acolo să învârtescu trupuri, și unde numai putu a se simți ființe fericite, e plinu locul de dănsele! Nici măcaru o palmă de locu au rămasu în nemărginitulu universu alu celui eternu unde să nu fi pusu creatoriulu viață, seau materie pentru viață, și în toată această mare varietate de ființe pănă la celu mai micu atomu domnește ordine nevătămată, legi eterne glăsuéscu dela ceriu la ceriu, dela soarele sare, și dela pămăntu la pământu întro armonie încrântătoare. Nemuritoriulu înțeleptu nu poate în vecii veciloru pătrunde materia de meditățiune, și izvorulu fericiriloru sale nu seacă nici odată. Și pentru ce ți spuiu eu ție oare de abuma acestea Galilei? Că aceste fericiri nu le cuprinde unu spiritu, care e legatu încă de unu consolu trândav, și nu poate merge în lucrarea sa mai departe decâtu poate suferi cosorulu său, că căt începe a se rădica, să simte trasu îndărăptu la pământu. Deși puse cu prinde -ziseiu eu aceste fericiri în întreaga loru divină abondantă, dar desiguru le conoaște Conernie, după natura și ființa lor. Căci ce bucurie nespuse cu pricinuește încă în această viață trecătoare, înțelepciunea. Ce duleață nu simte încă în aceste nestatornice și muritoare mădulare unu spiritu, cându începe cu 'acetu a se deștepta din nesigura murgire a ideiloru sale, și tot mai multu și mai multu a se trăvente zori, pănă cănd în fine 8 T de gliju lumină a cunoștinței, care arată ochiului încăntatu regiuni pline de nemărginită frumsețe! Aduți și tu aminte, ca unulu care singuru străbăși descopereai planulu teai în secretele zeității, pncerii sale; aduți aminte de acel momentu cându ți sămv celu dintăiu cutezătoriu cugetu, și când să concentra cu o bucurie toate puterile tale spirituale, spre alu cuprinde, forma, și de alu pune în ordine, aduți aminte cându era toate acuma în cea mai frumoasă conglăsuire, cu ce amoare delicioasă priveai încă odată la frumosul opu alu spiritului tău, și simțiai asemănarea ta cu a acelui fără de sfărșitu, după care 'ți puteai forma ideile! Da! e așa e conducătoriul meu! Și aicea pe pămăntu e înțelepciunea bogată de bucurii cerești, și de paru fi, pentru ce ne uităm din simulu ei cu o așa răceală la toate deșertăciunile lumești? Nuorulu, care pe purta, se lăsă iară josu la pămăntu, și după cum milă părea de astădată pe o sulme nu departe de Roma. Capitala lumei zăcea dinaintea noastră, însă adâncit în privire îngri sărămu mâna din înălțime în travole și ziseiu. Măndrescă să căt de multu sumații lăcuitori ai acestoru palate! pentru că sănt acoperite trupurile loru de purpură, și în eur și argint să aduce pe șmesele loru ce produce Europa și India mai prețiosu! Însă întocmai precum vulturulu privește vermele de măgtasă din pănune, așa se uită și înțeleptulu cu desprețu la acești nebuni; pentru că sufletele loru săntu legate, și sântu mărtiniți de foaia aceea, de care sântu lipiți, pe cându liberul înțeleptu se urcă pe culme, de unde privește lumea, seau se nalță cu aripile meditățiunei până la zeitate și să preumblă pe sub stele. Pe cându vorbeamu, astufeou Viviani, se înnoară frungea conducătoriului meu de seriositate solemnă, fraternulu său brațu bătu de pe umerii mei, și o căutătură amenințătoare din ochii săi străbăt în adânulu sufletului meu, Nevrednicule, strigă elu, precum se vede lu ai și simțitu aici pe pămăntu încă acele cerești bucurii, ți ai glorificat numele înaintea înțelepțiloru națiuniloru? poterile tale sufletești leai înălțatu ca mai liberalu cu mai mare tărie să lucreze înainte spre cunoștința adevărului în vecinicie. Și deacă te învrednicește acum Dzeu, a suferi persecutare, deacă ți știe acuma înțelepciunea ta de teriiu, și inima ta să deborează cu virtuți, ca și spiritulu tău cu cunoștințe, ți au geriiu fără de vreo urmă aducerea aminte de bine și sufletulu tău să răzeu la zuuș, zeitiții Aiuni mă deșteptai din P. somnu, mă văzzui din strălucirile ceriului aruncat iarăși în pustia mea temniță, și unu râu de lacrămi mi acoperea patulu. În cea mai adăncă umbră a nonții îmi rădicaiu ochii și ziseiu O dumnezeule celu plin de iubire! nimica e aceea, dacă acela ce sau făcutu prin tine au defăimat căile tale? Au doară țărâna, căriai dădu și subletu, au scrisu merifeloru sale aceia, ce au postu darurile grației tale? Aigatau doară nevrednicul, nutritu la sinul și inima ta, căruia pu puține picături de fericire din singurul tău păhar mai întinsu; uitatau elu oare de mila bunătățiloru tale? Acoperei fă ca să nu mai audă vreo ochiul cu 'ntunecime! dată iarăși vocea amiciției! fă ca să încăgrnțească în tempiță! Viviani, această rută fu din sufletu rostită, însă nu era vocea nemulțămitorului, numai supunerea de bună voie a mulțămitorului auzită de Pomnulu. Că iacă eu trăescu acum libertatii in Argetri și numai astăzi încă m'au condusu amicul meu între ororile primăverei. Pipăia să dea de mâna elevului său, spre a i o strânge cu mulțumită, Viviani însă io apucă pe a lui și o dusă cu reverință la buzeu. Unde au fostu drumuri incoNn o pentrui L EEEEEEEEEEEEE născutu în Fișăr, Pretura Cohalmului, Prefectura Brașovului, au părăsitu cu pecredință pe la acua soții sa sție Bugura Bălan totu din fide 16 ani, fără de a se fi știutu vreodată, 83 Titație Edictată Simion Vitcu, de legea greco răsăriteană, că unde este. Prin aceasta susu atinsul părăsitoriu de soția ea leituită, se sorotește, dela datul de față în termina de un anu să se înfățoșeze negreșitu înaintea ecpunului Protopopescu al Cohalmului, căci din contră să va da hotărâre lui și în absența dănsului. Draosu 28 Ianuarie 1860. Scaonul Protopopescu orien. al Cohailmului. Ioan Iosif. Adm. Protopopescu. Cursurile baniloru în Viena în 10 Martie p val. austr. si cr legiuita sării. Galbini Împărătesii.6328 Din Împrumutul Național 5,15 Metalidele ărimjkovia Redactor respunzător Toana Ediura și tipariul tipografiei diecesane. EE