Telegraful Roman, 1860 (Anul 8, nr. 1-52)

1860-03-17 / nr. 11

42 Cintiegirtagre bet abioișten Șertreit bet Fumoiinet beu Canbez iit, eti in nepetet Zeit îig eineg Fiiere unu Fi­­vingiin Jebge pno Edrifi etiteșt, bie int eine Jeire Ptii­­leteg Zabgrinuete pidt angeveiren tieb. Eo mittiaș șpu rofinunrugeiț ațd bie Doștidritte egifeinen, treidre ven apt bie Entrichung vel tomântiiren Ergade­nțin Zitegatut veghifteten Feitgerpngen in bem întuen VZeitgașme einez Fervempițme mn Preii poptuen, io tapt ev fif ood) pitit iiuegieren, gaf bie fiit ven Sebgașdrin Efriiten țnb Frud­­megten egioguegiife Fiitțng țnu beg Donttițtitt vinet Ergafe, metfe Zaprtrințegte tang Deinare așăidiieriid npt im AJunnve beu Foiiezv tebte, im Fettație eineu Zart­­lerepno pșnmonii) gspmi Semeinrit șegren fonp. Fie rie Fitonnț im Cpgemsinen, fo pgidfit fif așnd) bie Fitopng veg Ergadie nut Iangipm oani bie bieten țnu oegifievenen Efigrten sineu Foituitammeu bie Fann. Eo mrie von ven Ettarten beg apițerenuen Eonpe cie Eritien bret Spbvigge im roivenen Ciftte eprtiniun, șar­­tenu Daunfetg pnosr im Frale regtift, fo panp șnteg ben Foren sineu FJoiteu im Feriete bet Sdiiitirgadre begeitu Jeidtripm țnă Fegitănunir retgtifen, martent man in geg Zicie bieiet Jottreite entrertgt. Dieiet Cmiftanu oetmertt bie Edrmietirreiten bei pmitigren Fegiertu in Jege pno Edriit in den Dangesiigaden” („Măsura aceasta de pre urmă se îmulțește în un grad mai înnalt prin aceea, căci limba romănă care e limba maternă a majorității locuitorilor din țară absolute, d'abea în timpul mai din urmă se bucură de ore­care îngrijire și cultură în vorbire și scriere, de care în șirul seculilor trecuți au fost lipsită. Cu câte mai active și pline de speranțe se arată propășirile de care se bucură năzuelele îndreptate asupra desvoltărei limbei și literaturei romănești în scurtul timpu alu unui deceniu, cu atăta mai puțin se poate trece cu vede­­rea, cum că receruta cultură pentru întrebuințarea ei în scrieri și opuri tipărite și propășirea unei limbi, care cu veacurile au trăit mai numai în gura poporului, nu se poate face în decursul unui deceniu proprietate comună. Precum cultura în­deobște, așa și cultura limbei își face drum numai încet prin multele și diferitele strate ale unei rase de popor. Așa precum strălucesc vărfurile munților de ra­­zele răsărindului soare în lumină aurie, în vreme ce în vale încă este întuneric, așa poate domni și în înnălțimea unui popor în sfera limbei scripturi etice avuția și înțălegerea, în vreme ce în adăncime lip­­sesc aceste foloase. Aceasta împregiurare îmulțește greutățile regațiațiunei oficiale în vorbire și scriere în limbile țării.” Oare care bărbatu în­deobște și mai cu semă care mai moderat romăn ar fi acela, care cetindu acestea să nu vadă ce vrea să zică „S. Vote?” de­și sa păzit a se da pe față apriat din­tr'un punct de vedere care ușor nu­ putem representa. Oare cănd se arată greutățile care se rădică la nego­­țiația dicasterielor cu partidele în limba romă­­nească sau mulțimei, nu vrea să zică că aceasta nu e încă aptă spre aceasta? Nu nu se ci­­tește nedestoinicia ei între șirurile, lui.. Voie” căndu se zice că ia numai de un decenit încoace aurn-, ce put să se cultiveze? Ș'apoi de ce artă „u. Vote” a scărmăna numai greutățile care s'ar ră­­diva la negoțiația în limba romănească, iară pu și în cea maghiară? În Nr. 42 zice: „Wig­rabven nețtif bie Efmiegigieiten begiirti, meifre bet ftiitiijțe Feghierti in bet tomântijen Ertatre ane bem Fgmunve batristet, jeit egtit Fesennițm bet Hitetatit bieieg Ertadre feit șngeieți sinsm eine Jiimegtinm­­leit mpgetirenuet migou, bie moș irnt fgiret nidt angetsi­­ren Iieg.” („Noi amu atinsu mai dăunăzi greutățile, care ni le pune înnainte negoțiația scripturistică în limba romă­­nească din acel temeiu, pentru că d'abea de un deceniu încoace sau datu attenția aceea literaturei limbei ace­­stei, care înnainte nu o avea.”) Nu e învederat că el a vrut să arate nede­­stoinicia limbei noastre pentru limbă dicasterială și acolo, unde ea este de mult? căci de ortografie, la care indighizazăm noi în reoflecsiunile noa­­stre asupra acestui articol, și la care vrea „8. Vote” acuma să­ reducă acest articul nu se pote apu­­ca,pentru că nu se ține de competința dansului. Însă să vedem mai departe, depărtatu neam poi de adevăru dacă am citit pintre șiruri că limba noastră se ține de nedestoinică de a potea fi limbă dicasterială, sau zicănd mai pe romănie, că e măța­­ l sac cănd îi iasă ghiarăle. Nu zice și acum­a „s. Vote,” cum că nu neagă că limba bisericească se bucură de ore­ș­­care (sunet gemin­en) celtură, și de ce zice elu, de creșcare și nu de perfectă cultură? Cunoașe elu avuția și tesaurul limbei noastre bisericești, ca să se țină competent a zice numai de creșcare și să se poată arăta judecătoriu întreaba acea­­sta? Zice apoi mai departe, cum că este o fantă­ constatată, că negoțiația scripturistică înfăți­­șază astăzi din multe părți greutăți, pentru că decsteritatea în etfre și scriere pănă în tim­­pul cel mai nou au fostu puțin eserțată. Dacă nici aceasta nu numește „S. Vote” negație, apoi poi întru adevăru nu i pricepema. E adevăratu că zice mai departe cum că în acest defectu (nn­vieiem Fuangei,) în partea persoanelor și nu în limbă zac greutățile comerțiului scripturi etic ob­­servate de el, însă tace cu deadinsul de a ne da deslușire în pariț a căror persoane este acela defect, căci dacă înțălege a fi în partea romă­­nilor, precum se vede din cele zise, atunci ne­­găm și acest aseri al lui, și zicemu că în pro­­porție va va fi cu mult mai mare lățirea cetirei și a scrierei lotră alte popoară, ca întră ro­­măni, dar să și die, în tot satul se află preotul, dascălul, cantorul ș. a. carii știu ceti, și ce­­tind ei vreo hotărăre scrisă bine în limba ro­­mănească, ori care din popor îlu sa pricepe cu multu mai bine, decum pricep alte popoară scri­­sori în limba lor, din acea singură causă căci, romănii au una și aceeași limbă în cărți și în vorbirea practică. De cugetă însă,S. Vote” per­­soanele dienoteriale, că nu știu romănește și pentru aceea le e cirește greu a da vreo hotărâre în aceasta limbă, atuncea ne învoim cu el. Însă și atunci earăși tribue să zicem că nu e vina limbei, ci a celui ce nu o vorbește deacă simte grăutăți în comerțul cu partidele în această limbă, însă atunci nu e numai limba romănească singură vare face greutăți unor amploiați ca ace­­a, ci ori­ce limbă, care ei ar trebui să o știe și nu o știu Și atuncea lăudăm răvna lui „u­ voie,” căci m­imează pe aceștia să se deprinză în limba poporului întră care trăescu, căci ei sănt un popor aci, iară nu poporul pentru dănșii, și adaogem și aceea, că aci poate că nici un po­­por nu este mai indulgent ca tocmai cel romănesc, și de aceea greutățile pe lăngă o voință seriosă și durătoare se potu ușura prea multu „ arată exemple destuie. Sibiiu 16 Mart. n. Amu înțulesu cu du­­rere, că vrednicul nostru cetățanu și neguțe­­toriu, membrul eforiei școlastice din Brașovu -- Ioan Iuga, a rănventu în Domnul Sămbătă noap­­­­tea în 12 Mart. după o boală scurtă în vărstă de 72 de ani Acestu prelnic bărbat și demnit d­u al­ fii sale a testat gimnasiu­lui nostru un capitalu de 12,600 d­. v. a. ca fond pentru b­oli profeso­­rale, alt capital de 6300 cl. v. a. în monetă sunătoare, cu aceea hotărâre, ca interesele lui să se adaoge la beafa unui profesoru totu în gimnesiulu mai susu, unu capitalu de 2,100 cl. v. a. în monetă supătoare, a cărui inte­­resu să se împărțască în totu anulu în ziua sa. Ioan (onomastica reposatului,) întră vădu­­vele și săracii Brașovului, fără de osebire de re­­ligii și naționalitate. Unu capitalu de 4200 fl. v. a. lă spitalul din Brașov. Fiindu însă în viață au dăruitu acest filantropu 2500 al. școa­­lei, și 5000 el. m. v. Bisericei. Așteptămu că nu mai îngrabă trimiterea pecrologului acestui băr­­batu raru precumu și sevârșirea ei cu ocasiunea îngropăciunei. „Gazeta Vienesă” împărtășește o ordină­­ciune ministerială în privința unui împrumut nou de statu, de două sute milioane fiorini, în Mo­­narhia austriacă. Verona: Gazetei din Trieste, i se scrie în 17 Mart. p. din Verona: Mișcările trupelor­ piemontese cătră marginile Italiei mediterane, au atrasu după sine întărirea trupeloru apă­­rătoare austriace de confinii, și sau făcut di­­sposițiuni de a putea corespunde tuturoru even­­tualitățiloru. Cu deosebire sau făcut disposi­­țiunile pentru o apărare mai strictă a liniei ce se întinde pre lăngă râulu Po, căci după cumu se poate prevedea, devenindu treaba la luptă în­­tră trupele piemontese ce aru ocupa Romania, și întră trupele papale, atunci linia Poului aru avea o rolă însemnată, și așa prin urmare din par­­tea Austriei se cere cu deosebire o apărare strănsă a marginiloru sale. Din punctul acesta de ve­­dere sau și adusu corăbii mai mici din Veneția în răul pomenitu. Principatele dunărene. În N-rul tr. împărtășirămu unu estrasu din cuvăntarea Înnălției Sale Principelui, cu care sa deschisu camera din București după cum o aflară­mu în „SVote­” acum însă o împărtășimu pe aceea întreagă după cumu este ia în originalu, produsă de „Naționalul” după „Monitoriul” ofen­­țialu, care sună: „Domniloru Deputați! „Posiția politică a Principatelor­ Unite este regulată prin recunoa­­sterea votului naționalu de la 5 și 24 ianuarie, atât­ de către Puterile garante cât și de către Înalta Poartă. „Preocuparea noastră cea mai vie trebuie deci să privească „în timpulu de față, la îm­­bunătățiri morale și materiale care, vindecându ranele unui trecutu jalnicu și durerosu, să ri­­dice neamulu Romănesc la locul ce i se cuvine. „Prin mesagiul meu din 6. Dechemvrie amu arătatu aației întreți calea ce 'și a alesu guver­­nul meu spre a ajunge la realisarea marilor prin­­cipii înscrise în Convenția. Acumu Ministerulu meu e gata a vă supune, Domniloru deputați, unu șiru de proiecte de reorganisare, potrivite cu ne­­voile Țărei și cu spiritul Convenției: „găndiți vă dar Domniloru, că stingeți chiă­­mați a Gundiți vă desevârși mari și folositoare reforme! că purtați caracterulu de legislatori, caracter nepărtinitoru ce vă face respunzătători de soarta Romăniei! „Câtu pentru mine, cane înfățișezu prin­­cipiul Unirei, voiu avea totdeauna în vedere că viitorul Patriei Romăne se razimă pe acel prin­­cipiu mântuitoru, precum și pe patriotismul În­­­țeleatu al mandatorilor Nației. „Dumnezeu doru să lumineze lucrările ace­­stei adunări! „Dumnezeu să protegiă Principatele Unite! „Camera este deschisă!” Apoi Înălțimea Sa s'a restras, lăsănd în toți o adăncă întipărire produsă prin cuvintele cele pline de patriotism și de inimă. După aceste cuvinte zise de Monitoru, mai adăogă „Naționalul, că impresiunea produsă de cu­­vintele M. S. a fostu foarte bună. Printrân­­sele s'au esprimatu simțimentele personale ale Alesului nostru, și suptem fericiți a vedea vă­­­­­z.

Next