Telegrafulu Romanu, 1867 (Anul 15, nr. 1-104)
1867-01-22 / nr. 7
26 Dupa cum aflamu prin dîuarie, ca stau lucrurile astazi vedemu, ca Russi’a se deciara de mai multe ori, ca legaturile dela 1856 nu o mai oblega si ca ea este chiama sa a se interesă de poporele slave sî creștine din imperiulu turcescu. Si ca sa nu creda lumea ca Russi’a numai glumesee, sa-si aduca aminte, ca ea nu s’a tîrntu nici de obliga mentele dela 1815, dovéda e Poloni’a, pre carea avea a o guverna după o constitutiune deosebita sî pe carea o au intrupatu acum in Russi’a.— Restri’a déca nu atu ceva, dara vecinetatea cea immediata aru trebui sa o faca ca sa se intereseze. Acum sa vedemu de cele invecinate nu prin teritorii ci prin interese. Prussi’a asladi are interesa in orientu, avendu unu principe pe tronulu României, darapate sî alte interese. E unu lucru cunoscutu, ca se repetiesce fórte de multe ori prin dîuaristic’a nemtiésca, ca nemții se înceteze de a mai emigra in Americ’a. Cu colorile cele mai ingrozitóre se descrie sortea emigrantîloru sositi in manile Yankeiloru, sî se recomenda dirigerea emigratiunei spre orientulu europénu, carele e sî aprópe de trupin’a nemtiésca, sî are lipsa de populatiune, sî e cu multu mai priinciosu si in privinti’a Climatica decâtu Americ’a de Nordu séu Australi’a. Franci’a are interesu pentru ras’a cea comuna cu a ei sî asia, ca patrona a românismului. Angli’a care are sa umble de aci înainte catra Indi’a calea cea scurta prin canalulu dein Suezu are interesu, ca marea meditierana sa nu i se încuie. In cele din urma insa sî pentru Franci’a sî Angli’a sî pentru ori care alta putere interesulu cela mai mare suntu depositele de marfa pe tiermii maritoru ce incungiura imperiulu turcescu si pre ambii tiermi ai dunărei sî scoterea cerealeloru si altoru producte crude forte eftine din tierile aceste. Intalnindu-se in tipulu acest’a aci interesele tuturoru puteriloru asta putemu duce ca castigulu sî perderea Europei este de astadata asiediata pre pamentulu imperiului turcescu. Până aceste puteri voru puse nesui cu asemenea putere spre orientu nici ca aru fi vre-o temere de smintirea dreptei cumpene. Dara principiulu pronunciatu de Napoleonu „aliantie libere“ pote aduce o paralisatiune in o parte sau in alt’a. Popórele apusene se potu incaiera de nou pentru regularea margineloru staleloru loru; ins’a Angli’a pate sa aiba necasu cu fenianismului din Irland’a, séu cu Indi’a séu Canad’a séu cu tóte deodata, sî atunci celu ce va fi cu mâni libera vasei sa profite de ocasiune Pentru casuri de ebulu acest’a Russi'a e cea mai amenintiatóre. Ea la unu asemenea casu aru tinde mân’a slaviloru de média di preste români sî magiari (Romani’a sî Austri’a), cari slavi incungiura aceste dóue elemente, sî carii aru saluta pre ruși, de mântuitorii loru. Bata asta dara ca complicatiunea acést’a de interese adunate dela tóte puterile europene este ceea ce agita pre Europ’a sub firm’acestiunei o r i e n t a I e. Cum se va deslegá acést’a e o alta întrebare. Putemu atinge aici pre scurta ca in privinti’a deslegarei aru fi bine sa contribuie mai multu poporele, care suntu mai tare enyagiate. Ele insa voru pute participă la deslegare numai déca se voru desbraca de indiferentismu sî deprejudetie valematóre intereseloru loru proprii. De slavii din Turci’a vedemu multu scriindu-se sî descriindu-li-se starea loru ; óre de românii din Turci’a gandesce-se cine-va ? Reform’« armatei in privinti’a sociala economica sî finantiala. („Reform“). Legile cele nóue despre datorinti’a generala de a milita sî despre provocarea generala la aperare, publicate in proiectui, si au fara indoiala puntulu seu de greutate in insemnatatea loru militară sî pentru aceea naturalmente sî in interesulu comunu e forte de domin, ca sa se esamineze sî sa se desbata de barbati de specialitate adeverata militaria. Insa aceea nu o va nega nimenea, ca împlinirea legiloru acestor’a taie adenca in relatiunile sociale ale poporatiunei, sî ca ele au o însemnătate mare economica sî finantiala, sî in aceste trei privintie aru pote fi iertatu in lucruri militare si unul laicu a-si dă pererea sea pentru desbaterea intrebarei. Scopulu legiloru noite după raportulu ministrului de resbelu face intr’aceea, ca sa se rădice puterea de aperare a statului la o culme câtu se póte mai mare sî sa se procure armatei inteliginlia, care pana acum’a partea cea mai mare i s’au detrasu prin eliberări legale. Scopulu acest’a s’aru puté ajunge forte usioru, déca arau vré sa trecemu rimu tara preste tóté celelalte interese sî sa orma cruicare numai tînt’a acést’a singura. Insa acésta nu merge, ca interesele cestelalte suntu de o natura asta de puternica, incâtu, déca aru fi trecute fara cruttare cu vederea, aru trebui sa-i detraga zîdirei celei noue bas’a, pre care st8, prin care s’aru nimici ori ce garantia pentru puterea sî durat’a crearei acestei’a. Pentru apararea intereseloru acestor’a sî vocea unui laici si are indreptatirea sea. Lucrulu numai atunci se póte inaintă, déca se va lumina din tóte părțile, caci numai prin aceea ne póte succede, a afla petrile de maraton, pana unde se póte sî este iertata a pasi de o parte in pretensiuni , de alta parte in concessiuni. Fiacare cunosce si e petrunsa de necessitatea aceea, ca puterea nóstra de aperare trebuie radicala la o culme câtu se pote de mare, sî ca inteliginti’a trebuie repesentata intr’unu numeru mai mare in armata si introducerea provocarei generale la aperare se recunosce de uniculu mijlocu , care ne póte duce la tînt’a acest’a. In privinti’a acest’a se unescu opiniunile tuturoru; chiaru si Ungari’a nu face opositiuni in contr’a principiului insusi, ci incontr’a formei, in care se pasiasca acest’a in vigore; obiectiunile cari s’au facutu până acum’a acolo nu suntu de o natura privitóre la lucru, ci la politica. Se inttelege de sine, ca unulu s’ altulu, care va fi lovitu mai intâiu sî nemijlocitu, nu va primi lovi tur’a acést’a cu tăcere , insa acést’a nu se póte considera, sî in scurtu tempu vomu privi lucrulu asta, precum este, ca o necessitate neincungiurabila, carei’ai suntemu datori a ne supune neconditionatu; in loculu afectului celui d’antâiu va urma resignatiunea. Altmintrea sta treb’a in privinti’a modalitatîloru, cari se alegu pentru realisarea principiului, la întrebarea acést’a se incepe lupt’a, aici e la ordinea bilei determinarea marimei sacrificiului, pre care trebuie sa Iu dea fiacare singuratecu, ca sa inlesnesca sî sa asigure realisarea tintei celei înalte pre lânga vatemarea cea mai mica a intereselorusele proprii si ale binelui comunu. Statuia nu póte si nu trebuie sa cera unu sacrificiu mai mare, decâtu e neaperatu de lipsa; ce trece preste acest’a e nu numai o apesare nerectificata, ce trebuie sa devină intresicare privintia periculosa. In privinti’a acést’a se radicara mai multe voci in contr’a legei noue de aperare sî se amintescu unele puncte, in care se impune cetatieniloru singurateci ai statului sî statulu insusi unui sacrificiu mai mare, decâtu se vede a fi justificatu prin ne impartasîri dimir’nnu manuscriptu , ce tradeza despre Dreptulu Canonicu ou Bisericei greco-resaritene ortodoxe ecumenice. (Urmare.) Ginódele bisericei nóstre? Biseric’a nóstra ecumenica are cu valore obligatoria pentru Intreg’a sea estensiune simple sipóde ecumanice si dóuespre diece locale , ale câroru canóne cuprindu in sine îngrijirea clerului sî a poporului credinciosu spre susținerea dogmeloru din sânt’a scriptura in curatieni’a sî genuitatea loru , precum sî mesuri cuviincióse, ca in Biserica sa se faca tóté spre zidire, după cuviinica sî ordine buna. Cele simpte canone ecumenice. Acele siepte sinode ecumenice in Biseric’a nóstra suntu: a) Sinodulu dela Niche’a I. Imperatului Constantinu celu mare tînutu in dŭlele la anulu 325 spre reinfrângerea iscodiriloru lui Ariu Preotulu Bisericei Alesandrine sî a partisanilorului , cari impugnau Ddieirea lui Christosu. La acestu sinodu ecumenicu I, s’a stabilitu sî formulatu credinti’a crestinésca despre Ddieu Tatalu si despre Ddieirea fiiului lui Ddieu intru unu simbolu cu siepte articuli ; apoi s’a statorniuitu tempulu serbatórei Pasciloru séu a invierei lui Christosu pentru toti sedii, luandu de basa tempulu patimirei si alu invierei lui Christosu ; s’a recunoscutu Scaunulu Ierusalimului de o potriva cu celelalte Scaune patriarchale ; s’a amplificatu can. I. apostolescu despre hirotonirea noului Episcopii, se versîndu prin doi sau trei Episcopi cu aceea, ca alegerea noului Episcopu are a se face in sinodu metropolitanu sî numai acea alegere se pune in lucrare , pre carea Metropolitulu o va fi intaritu , ca de dóue ori intr’unu anu, înainte de postulu mare sî preia tempulu tamnei sa se tina sinodu metropolitanu , precum acest’a o prescrie canonulu 27 apostolescu ; s’a mai aprobatu obiceiurile cele vechi iu privinti’a jurisdictiunei metropolitane sî a estensiunei vechi a Metropolieloru sî a sinodeloru metropolitane, precum sî a patriarchieloru din Rom’a, Alesandri’a sî Antiochi’a , s’a asiediatu sî casatori’a clerului in contr’a unoru nediueli pentru celibatu. Numerusu celor adunați Archierei la acestu Sinodu au fostu 318, sî 86 preoți, diaconi sî monachi invelsati, sî s’au asiediatu 20 canone. Cei de frunte Archierei au fostu : Alessandru Episcopulu Constantinopolei, Vitonu si Vicentiu Presbiteri cu Episcopulu Curduvei din Ispani’a ca locțiitori ai lui Silvestru Pap’a Romei, apoi Alessandru alu Alesandriei, avendu siesi de ajutoriu pre Diaconulu seu Atanasiu , carele apoi iau urmatu in scaunulu archierescu, precum sî Evstatiu alu Antiochiei sî Macariu alu Ierusalimului, Pafnutiu sî Spiridonu sî ceialalti. Sinodulu ecumenicuti. Alu doilea Sinodu ecumenicu s’au tînutu la Constantinopole la anula 381 pre tempulu marelui Teodosiu. Părinții cei mai însemnați au fostu Nectariu alu Constantinopolei, Thimoteiu alu Alessandriei , Grigoriu Teologulu, sî Grigoriu Nicanulu si alti multi Episcopi dela Resaritu cu numeru 150 iara dela Apusu n’au fostu nici unulu, nici locotiitorii Papei Damasu, carele n’au tramisu nici epistol’a sea sinodale după obiceiulu vechiu, caci presimțise, ca scaunulu archierescu din Constantinopolea are a primi in biserica pusetiune de o potriva cu celu alu Romei , desî apoi au aceptatu tóte canonele ale acestui Sinodu , in care 1), s’au tractatu eresulu lui Macedoniu sî s’au osânditu ea unu hulitoriu de Duhulu sântu ; 2) pre lângi cei siepte articli ai Sinodului ecumenicu I s’au mai adausu alti cinci articlii , sî adeca despre Duhulu santu, carele este Domnulu de viétia facatoriu , si purcede din Tatalu, sî este împreuna cu Tatalu sî cu fiiulu inchinatu sî marilu, carele au grailu prin proroci, despre biserica, ca este un’a, sânta , so-