Telegrafulu Romanu, 1872 (Anul 20, nr. 1-104)
1872-11-19 / nr. 93
364 „S. unatia”, nu cu unu nume de batjocura, dara cu multi mai asia sau mai analogu naturei ei, purcediendu dala impregiurarea ca unati’a nu e nici orientare nici papislica, ci unu ce de mijlocu intre amendoue. Ore ce aru dice iscusitul". „Cat. Cen.a cându ne-amu demite la asemenari in stilulu seu sî amu aminti de aceea ce nu e nici cala nici asinu (magariu)? Séu déca amu dice si numai atâta ca adeca unati’a e numai cad’a pepismului ? Oara departe de mine astufeliu de blasfemia ! După aceste sa mai amintescu urmatórele cuvinte din lecsiconulu fraseologicu asupra eruditului barbatu „Cat. Ceu.“ precum : „aiuritura“ „creeri scrintiti“, „haluccinatiuni sî descreeraturi 44, „capsal’a dia bârsana, in deliriulu seu de superescitat’a ortodochsia, apucata de verlegiuri sî de colice de galbeza, jóca, tropotesce, rót’a, róta sbierându ele.14 „ia“, „nebunia“, „piramidale magaria“, „deficiu de ortodochsia“ s. a. A-li aDdîtu ortodocsiloru ! Auditi Brasioveniloru sî cu deosebire Brasioveniloru, cum ve mai sciu batjocori acei jesuiti, câroru voi le faceți scoli sî se radicali sate întregi etc. ? Hei, hei, die „Cat Cens.“ ce bine seii a-ti bate jocu de biat’a dia bârsana, dara ce bine ti place dtale si la toti ai dvóstre lân’a si laptele bietei oi batjocurile cu terminulu „ortodochsia.“ Nu e asta ? ca a-ti avutu adeseori ocasiune a ve îndulci de capiata dia bârsana, seu sî bucurescena, care inca ve aduce mulți galbiori in punga ? Nu sciu dieu ce vei fi luatu dela oile d-tale, dara pre biat’a dia bârsana o ai tunsu sî mulsu de multe ori până acum sub preteste sî titule varie, dara cu deosebire sub cele de martiriu natiunalu, pre cându martiriulu eră o mascarada jucata de minune. Aceste suntu totulu ce se reducă la mine, cum se vede nimic’a esentialu, nimic a la objectu, ci numai înjuraturi ordinarie, batjocori si împroșcaturi aiurite de ale preiscositului „Cat. Cens.“; caci dire dsea ca cu unu schintitu si neimputabile cu mina nu ’si face de lucru, sî asia tóte cele-lalte galimatiasul ale domniei sete se îndrepta la adres’a dlui Redactoru sîta a celoru dela „Tel. Rom.“ cu câtva nisce imputabili. Numai eu socolescu, ca dlu „Cat. Cens.“ cu unu omu cu mintea intréga sî nescrintitu, cum se tiene aru fi trebuitu sa documenteze aceea ce afirma despre mine, sa fia intratu in meritulu lucrului si cu argumente tari si sanelÓ9e după re- * 1 golele logicei si a ómeniloru de omenia sa fia veditu scrintiturile mele inaintea opiniunei publice la care apeleza. Nefacendu acésta, bâ injurându cu unu furibundu s’aru vedé ca densulu patimesce de ból’a scrintitarei; iéra mie mi impune datoria a i arata si documentă en insami, cu permissiunea onor. lectori, aiuriturele etc. domniei sele, întrebarea mea cea dintâiu din „Tel. Rom.“ nr. amintita mai susu a fostu : „Ore ce sa fia die redactoru, ca pre cându se accepta din partea natiunalitatiloru precumpanitorie ale Ardelului, ca universitatea cea de curendu infiinttata in Clusiu, sa fia paritetica, a tuturoru popóreloru din tiéra, avendu magiarii deja un’a a loru propria in Pest’a, pre atunci acea universitate este iéra si numai eschisiru a dloru magiari ?a Va dice cineva ca acésta întrebare nu este la loculu seu ? Ce i s'a vatemutu prin întrebarea acést’a dlui „Cat. Dens.“? Desigura s’a temutu ca voiescu alu scote din rolulu seu, in care se lauda totu densulu mai cându pre aici, prin Brasiovu, ca densulu si passivistii dlui Baritiu etc. suntu pusi de guvernu sa combata pentru ca sa se arate natiunalisti. Scu apoi ca a patitu ca acelu domnu ce fusese pre cânducelariu (chelner) si intr’o zapacéla de somnu la strigarea unui óspe tresari elu respundiendu : „poruncesce mari’a t’a !“; — sî fara de a fi bagatu de séma si tradeza semitemintele cele adeverate. Ce românu va fi acel’a, carele sa nu fia doritu a ave sî noi românii parte cu cetatieni egalu îndreptățiti la infiintiat’a universitate sî nu numai cu ospeti ? si este o crima, déca cine va ’si descopere aoa atare simtiementu ? este mai departe o vatemare a uatiei daca cine va pretinde ca la o universitate in tiera sa fia respectata sî limb’a româna ? Ce este identica intre preferinti’a limbei magiare la universitatea din Clusiu sî intre uati’a unei parti a româniloru cu Pup’a ? A dou’a întrebare este urmarirea : „Ore ce sa fia ca si la acésta universitate, ca sî la cea din Pest’a, se denumi profesoru pentru limb’a si literatur’a româna iéra si unu românu gr. cat. sî inca unu doctoru in teologia, lasandu-se cei ortodocși de sî barbati de specialitate. Ia o parte ?“ N’avemu noi cei ortodocsi dreptulu de a pretinde sa avemu si noi unu barbatu la o universitate, s’ a pretinde acést’a nu dela uniti, cari insisi nu au, daru domnului nici o putere asupr’a nostra, ci dela regimulu tierei, dela statu, in a carui vistieria ’si versa si ortodocșii pongile ? Românii nu’su numai uniti, die Cat. Dens., ci si ortodocși sî inca in cea mai precumpanitória parte. Pre lângă acést’a se scie, ca la acestu postu competita barbari ortodocși ceva mai de specialitate decâtu celu gr. cat. denumiți de regimu, in contr’a carui personalmente nu amu nimic’a. Cându ceremu drepturi egali din punctu de vedere natiunalu, ne provocamu paremise la sângele si averea nostra ce le damu statului , are sa nu avemu noi cești ortodocși acela—’ai dreptu din punctu de vedere confessiunalu ? Nu domu noi cei ortodocși sî sânge sî avere statului mai multa decâtu cei uniti ? Ce unui’a e dreptu, pentru ce sa nu fia gî celuilaltu asemenea? Ne aflamu noi sî astadi in tempulu incursitiuniloru jesuitice de trista memoria, iocatu celoru ortodocși sa nu le fia iertata a pretinde deplina egale îndreptățire in cele confessiunale, fara scirea si învoirea clarissimului de la „Federatiunea“ din Pest’a ? A treia intrebare a mea suna : „Ore ce sa fia ca amploiații români ortodocși, cei mai însemnați, de unu tempu vncece, ca si după o sistema, se scotu din oficiele loru, se pensiunéza séu se demissiunéza, până si unu secretariu de statu loanoviciu ! — pre cându alții, in specie frații uniti, se inaintéza si remuneréza ?“ Nu contiene adeverulu celu mai pura in sine si acésta întrebare : ca amploiații cei ortodocși se pensiunaza si demissiunaza cu cârciulu, pre cându ai d-vóstre, caroru le place dealtmintrea a vedice ca sunteti cei mai nationali, ba chiaru sî opuseti unali regimului — stau mari sî tari in posturile loru, ba unii din ei, si acestia chiaru ca conduita nationala nu prea cosiera, iaca se sî remunereza ? Ce se potrivesce die „Cat. Cens.“, sî toti ai d-vóstre, dara acestu lucru ’mi vine nitielu cam suspectu, ba cu permissiunea d-vóstre mi vine a sî cam dubită despre adeveratulu nationalismu alu d-vóstre fatia cu atari si atâtea aparitiuni mai cu séma vediendu ca aci nu te préintreci d-t’a ca unu luptaciu pentru adeveru sî nationalitate cum ne spuni — nu te intreci, dacu, a le combate, după cum esti dedata a combate totu-déuri’a pre cei ortodocși pentru atari aparitiuni de sî in direcțiune contraria. Unde s'a FtISIda. Impartasîmu cu plăcere la acesta loca cuven area dlui pref. gimnasiale din Brasiovu Ioanu Pope ’a rostita Dumineca in 5 Novembre; ea contiene invetiaturi reali-practice pentru poporulu nostru. De aic afla din prof. multi imitatori sî următori 1 Desteptati-ve sî priveghiati, 1 Petr. 5 8 Adunati-ve averi, cari nici rugin’a nu le strica, lotrii nu le sapa nici le fura. Mat. 6. 20. „Glasulu tempului striga inainte, totu înainte, vai de acela care sta pre locu sî nu pricepe acestu glasu alu tempului.“ Mintea nostra sanatosa. Ori câtu de deosebite suntu dorinttele ómenilor, precum si lucrurile, cari le dorescu, spre care nestiescu ei si-’si incorda tóte poterile spre a le ajunge ; intr’unu punctu inse totu se unescu tóte dorintiele ómeniloru, in dorinti’a deobste tuturoru , de a se ferici. După fericire umbla toti, tineri sî betrâd, seraci sî bogați, omulu nebagatu ia sema sî omulu in ranguri si domnie. Toti voru sa se fericesca, sa duca o viétia fericita, ticnita. Dorinti’a de a se ferici prin urmare se afla la toti oraenii, e sădită de Ddicu in inim’a fiacarui omu intr’unu chipu neperitoriu, asta incâtu ca nici odata nu se sterge din sufletulu lui. O alta întrebare insa e, déca toti ómenii au o conoscintia adeverata despre fericire sî despre roidilacele fericirei, déca aceea ce dorescu ei, implinindu-se, i-aru putu face intr’adeverii fericiti, si de suntu ei toti in stare sa afle midilacele de lipsa, prin cari sa puta ajunge la fericire. In privinti’a acést’a trebuie sa marturisimu, ca suntu multi, fórte multi ómeni, cari inca n’au ajunsu acolo, ca sa scie, ce dorescu, ca nu-si cunoscu scopurile adeverate ale vietiei loru ; pre de alta parte nu e mai putienu adeveratu, ca suntu multi ómeni, cari cunoscu scopurile vietiei loru, care i-aru poté face sa duca o viétia fericita dara ei nu cunoscu midilócele de lipsa pentru de a ajunge la scopurile fericirei loru, suntu orbi in alegerea midilóceloru, cari i-aru poto scóte ia portulu fericirei loru. Stiu sfersîtu, suntu alții, fratiloru , cari cunoscu sî scopurile sî midilócele fericirei loru, dara n’au vointta, suntu nepăsători, dau dileloru rendu, astepta sa vina fericirea d’a gat’a fara nici o ostenéia, fara nici o truda a loru, aștepta sa se faca vre-o minune cu ei, credu, ca daradara, voru da sî ei preste vre-unu norocu orbu ! In zadaru vedu ei fericirea ce domnesce in casa vecinului seu, unu tata de familia intieleptu, cu fric’a Dnului, cu judecata sanatosa, cu avere, cu tóte cele de lipsa ; in zadaru vedu ei pre fiacare din fiii acelei binecuventate familii norociti, omeni cinstiti si cuminte, cu avere, cu nume bunu in societatea ómeniloru ; acestea tale le vedu ei, ei inca aru voi sa fia astfelio, părinți fericiti in launtrulu familiei loru, iubiți sî pretiuiti de copiii loru, iubiti sî pretiuiti de toti, câti-i cunoscu ; dara in zadaru, ei suntu nefericiți, sî inca cu atât'a mai nefericiți, cu câtu vedu pre alții mai fericiți decâtu ei. Averea, numele loru bunu, ia scurta fericirea loru, fratiloru sî veciniloru loru, cinstea loru, vadi'a loru k suntu pentru ei totu atâti’a spini, cari le insiapa neintreruptu consciinti’a loru, sî i face nefericiti. Acésta este trist’a scóna a ómeniloru, cari nu-si cunoscu scopurile adeverate sau midilócele adeverate ale fericirei loru ; este icóna trista a acelor’a in sfarsitu ; carii, cunoscendu si scopurile si midilócele binelui loru, suntu trândavi in umbletele loru după fericire, nepăsători de sine, de familiele loru, de copiii, nepoții sî strănepoții loru. Ce nefericita este, fratiloru, o familia, ce nefericiți suntu nisce omeni germani părăsiți, cari nu pricepu si nu suntu in stare sa faca nimic’a din cele ce le suntu de lipsa pentru binele loru sufletescu sî trupescu, sî carii in tóle intemplurile, unde s’aru cere minte, judecata, intielepciune, paliania, vinu in primejdia de a caută sfatu sî ajutoriu la ómeni șireți, si arlatarii, ómeni fara sufletu, carii suntu in stare sa sucésea si sa intortocheze ori ce adeveru după placolu si folosulu loru, sî tote acestea se intempla din ce pricina alta, decâtu din aceea, fiindu ca ei nu-si sciu du nici unu sfatu in necasurile loru, si nu-si potu ajută cu poterile loru, solindu pré bine, căli s’au nefericita Dróska veti fi in astfeliu de intemplari, câți si-au perdutu averea loru intréga sî prin acést’a temeli’a fericirei si viitoriului loru. Totu asta veti fi sclindu pre bine din patiani’a d-vóstra, ca celu slabu aterna dela celu tare, celu seracu dela celu bogatu, celu prostu dela celu siretu, tóte acestea le veti fi sclindu ba inca afara de aceste veti fi sclindu sî aceea, ce feliu de ajutoriu pole așteptă acela, care nu-si scie ajută, dela acei’a, carii n’au lipsa de nici unu ajutoriu, sî carii nici nu cunoscu, nici nu simtu lipsele si suferintiele ómeniloru germani. — Dróska sciii fórte bine din patianiele si intemplarile triste, cari sau petrecuta intr’unu simii de ani îndelungați si se petrecu inca in tóte zilele inaintea ochiloru fiacarui omu cugetatoriu, ce trista este sartea atâtoru fiintte nenorocite, atâtoru familii din acésta comuna, carii traiescu in cea mai mare lipsa, in cea mai inspaimentatoria saracia si ticaiosia, nefiindu ajutati sî îndreptați de nimenea, părăsiti de toti, lasati preda desnadajduirei si peirei celei mai infioratore . . Nu suntu fratiloru vorbele deseriose zugrăviri gresite ale unui sufletu reutaciosu, sau ale unui omu, carele numai in treacatu si-a câscigatu nisce cunoscintie slabe, întunecate despre viéti’a poporului nostru din Brasiovu; nu, nici decum, cuvintele amintite suntu nisce adeveruri spuse pre temeiulu cunoscintieloru, ce ni le-amu câștigată cu totii despre starea inspaimantatóre a unei parti insemnate a poporului nostru din acestu suburbiu, inspaimantatóre din tóte privinttele, din punctele de vedere ale slabeloru loru poteri sufletesci, din punctele de vedere ale vietiei loru nevirtuóse, nemorale, si din punctele de vedere ale starei loru materiale sau averei loru. Descrierile infacisiate suntu in 6fersita nisce adeveruri isvorite din o anima seralietóre care plânge si sângera la vederea atâtoru miserii, sî arde de dorinti’a de a vede pre atâti frați ai nostrii aduși intr’o stare mai buna sufletésca, trupesca si materiala. Dara nu e acest’a numai deriuit’a mea sitt-