Telegrafulu Romanu, 1873 (Anul 21, nr. 1-104)
1873-07-15 / nr. 57
217 rit«, — in aceea, ce face adeverata demnitate a omului, inoltimea spiritului si nobilitatea inimei. Acestu caracteru raru, ce nu e datu fiacui alu posede, reposatulu iu Domnulu ’lu avu in adeveratulu intielesu alu cuventului. Elu fu unu modern de virtute crestinésca. Elu se sacrifică pre sine, si tóte alesele, binelui comunu. Elu pre acest’a ’lu cultivă neincetatu, pentru acest’a se ingriji in fata viéti’a sea cu cea mai mare scrupulositate. Au voiti se intarescu cele dese cu dovedi luate din viéti’a lui ? Au voiti se făcu istoriculu vietiei acestui barbatu epocalu, pentru că se vedeli cine a fostu sî ce margaritariu amu perdutu intr’ensulu ? Dara, au nu-lu scie pre elu adi totu roroânulu ? Au nu resună numele lui de atâtea ori dintr’o margine a tierei intr'alt’a, dintr’o tiera intr’alt’a, departe, departe preste confiniele patriei ? Au nu-lu vorbra si nu-lu adnoirara pre elu toti românii că si streinii: mari si mici, betrâni sî tineri, bogați sî seraci, toti, toti din tóte partile ? Au nu ne sta viéti’a lui intréga înainte, inca prospeta in memoria, deschisa că o carte, in care sa-i cetimu sî că o oglinda, in care sa-i vedemu tóte faptele cele măreție? Marturisescu, ca ’mi va fi preste potintia a dă unu tablou chiaru sî completu despre tóte faptele sî meritele acestui barbatu raru, sî anumitu a aretă cu deamenmnblu in deplinătate: geniulu lui , spiritulu lui celu inaltu, inim’a lui cea nobila, caracterulu lui celafirmu, intielepciunea si eruditiunea lui cea mare, privighiurile lui de di si de nópte, caletoriele lui cele nenumerate, luptele lui de totu feliulu, lupte de sânge cu arme neegali sî mai totu cu inimici aprigi, din afara si din launtru, invingerile lui sî mai pre urma triumfulului celu completu, — ’mi va fi preste potintia diou a le aretá pre tóte acestea din firu in pera in intregitatea si valórea loru cea adeverata, deórece la esponerea loru s’aru cere o voce unu spiritu mai inaltu, o voce apostolica, portata de Marturisescu, ca me aflu înaintea unei mari, înaintea unui oceanu me aflu — cum dice Gura de auru plina de fapte sî merite; cum voia cuteză eu cu barc’a mea cea mica sa intru intr’ensulu, in adencimea acést’a cea fara de fundu, sî sa lu străbătu crucisiu curmedisiu, fara temere de a numai esi din* tr’ensulu ? Voiu lasă deci, că interiorul acelu imensu alu oceanului acestui’a salu strabala cându-va nai’a cea mare a bisericei, a natiunei, a patriei, a omenimei; iéra eume voiu încercă din partemi a pluti de o camdata numai mai pre aprópe si mai pe de-supr’a aceluiasi, elpunendu adeca numai unele acte mai memorabile din viéti’a cea bogata a reposatului nostru archipastoriu. Viéti'a publica a metropolitului Siagun’a cu deosebire de cându primi cârm’a eparchiei ardelene, a fostu o lupta continua, o lupta de gigante o lupta fara parochia pentru bserica si națiune. Acésta o ateste din actele cele multe bisericesci sî naționali, acést’a o scimu sî noi toti, căci avurâmp ocasiune a petrece acesta sirii lunga de ani cu intuitiunea ne propria. Se poledice, ca nu se sever si unu notu macaru pre terenulu bisericescu, nationalu sî politicu in patria, la care densulu sa nu fi luatu parte activa sî inca că factorulu principal că conducatoriulu insusi. Metropolitulu Siagnn’a vediu Iurain’a in 20 Decembre 1808 (1 ianuariu 1809) la Miscoliiu in Ungari’a, primindu numele din botezu Anastasiu. Părinții lui erau negutietori, macedo-români, descendenți ai aceloru bravi frați ai noștri de preste Dunăre, cari in vécurile 17 si 18, iuri’a semilunei, a Turciloru barbari, constrinsi de parasindu-si patri’a cu familiele loru impopulara orasiele dn Romani’a, Transilvani’a, Banatu, Ungari’a sî până la Vien’a, constituindu cele mai distinse comune bisericesci de ale nóstre, dându impulsu comerciului pre carele mai numai singuri ’lu eserciau, fondându biserici, scóle etc. in abundantia, dândune multi barbati mari renumiti din sinulu sensî contribuindu astfeliu in gradu mare la cultur’a intelectuala sî materiala a româniloru preste totu. Inca de tempuriu perdiendu-si pre tatalu seu, se strămută cu maura sea forte evlaviósa la unchiulu seu Anastasia, o femeia Atanasiu Grabovschi in Pest’a carele inca eră macedo-românu, negutiatoriu avutu si proprietariu si totu-odata unu mecenate mare alu româniloru. A. Grabovschi ducea o casa deschisa sî stă in relatiuni amicali cu persóne înalte, cu Episcopi, boieri mari din Romani’a, intre cari sî faraili’a Golesciloru, prin urmare tenerulu Anastasiu polii aici capelă precum sî capetâ in adeveru o crescere alesa pre deplinu corespundietóre positiunei sî chiamareisele celei înalte urmatóre. stasiu Sub atari impregiurari favorabili tenerulu Amaaru si potutu apucă o alta cariera civila, precum făcu cei mai multi de conditiunea lui, cautandu a satisface passiunile sî ambitiunile varie omenesci ; dara nu, elu mai preferi starea preotiasca carei’a se consacră cum se vede din aplicare naturala, fiindu destinații de provedintia a deveni cu tempulu unu alu doilea Moise care sa-si desrobesca biseric’a sî națiunea din catusiele sclavismului. Nu odata ’lu audîrâmu in viétia dicendu ca : „de s’aru nasce de o suta de ori, s’ totu preotu s’aru face.* Si astă absolvindu studiele juridice (1829) la universitatea din Pesta cu succesulu celu mai bono, atâtu din indemnulu propriu câtu si la indemnulu episcopului din Versieliu Manuiloviciu, românii de nascere si amicu alu unchiului seu Grabovschi, se duse la Versieliu spre ascultarea sciintieloru teologice. Aici inca avîi densulu norocirea de a fi primita in cas’u sî la mésa numitului episcopu si ingrigituriu alu seu. După absolvirea teologiei lu iau la sine celebrolu metropolitu serbescu Stratimiroviciu din Carlovitiu, asiediandu-lu de profesoru de teologia sî de secretariu alu seu. Nu raullu după acésta primi cimuiu monahalu la monastirea Hopov’a in Sirmiu (1832), copetându numele Andreiu. Si elu sî corespunse pre deplinu numelui acestui’o, adeca alu lui „Andreiu celu intâiu chiamatu* cum urmărise ne aretara. Aici la Stratimiroviciu avu Andreiu ocasiunea cea mai buna de a se perfectionă sî mai multu in sfer’a bisericésca, de a se face conoscutu mai de aprope cu lucrările bisericesci administrative, si cu tóte impregiurarile mai însemnate ale provinciei metropolitane, precum si de a veni in atingere oficiasa si privata cu multe si diverse persone si autoritati înalte. Sciinttele lui temeinice, activitatea lui neobosita, portarea lui fina sî seriósa, frumsesiea si figur’a lui maiestatica sî impunetória, rare calitati ale unui muritoriu, erau totu atâtea poteri atragetóre, care i cucereau inimile tuturoru fara resistintia. Metropolitulu Stratimiroviciu ’lu iubiâ că pre unu fiiu alu seu. Nu e mirare deci, ca profesorele sî secretariulu archiepiscopescu Andreiu in scurtu tempu inaintu din trepta in trepta de sincelu, protosincelu sî archimandritu mai întâiu onorariu la monastirea Hopova (1842) sî după aceea de Archimandritu actualu alu monastirei Covilului in dieces’a Neoplantei (1845). Că archi— mandrilu onorariu se trimise la Versietla de profesoru de teologia, si pentru de a aduce institutulu in ordine, ce i sî succese. In acesta calitate din urma adeca ca archi-* mandrilu alu Covilului su află mortea episcopului Vasiliu Moga in anulu 1815, alu carui succesoru in scaun» a devenitu densulu. Aru fi pututu prea lesne archimandritulu Siagun’a, sa remana la șerbi sî sa se inaltie treptatu până la metropolitu si patriarchu serbescu, déca aru fi vrutu , dara elu mai preferi a veni la o eparchia seraca sî asuprita, pentru ca eră românu, sî avea o missiune înalta de impliniru, pre care, cum se scie, o sî împlini cu deseversire. Chiara sî că episcopu alu Ardelului s’aru fi pututu intarce, la dorinti’a serbiloru la carieră placulu sî stetea in mare radia, sî sa urmecie metropolitului Raiacioiu in scaunu , dara elu nu o făcu nici acest’a, ci mai bucurosu remase in eparhi’a româna continuându-si lupt’a pentru recâștigarea drepturiloru străvechi ale bisericei române : autonomi’a si restaurarea vechiei metropolii. De aci incolo se începu faptele cele gloriose ale episcopului Andreiu Siagun’a, fapte cari facu epoca in viéti’a nóstra bisericésca naționala, sî cari tocm’a pentru aceea i voru face numele nemuritoriu glorificăndu-lu sî si raportându-su la tote generatiunile viitóre. Din cele dese până aici se póte vede apicalu, câtu do tare rătăciră acei omeni reuvoitori ai reposatului, cari mai la inceputu, sî si mai târdiu unu tompu indelungatu, disputându-i natiunalitatea sea româna, strigau in gur’a mare, ca elu aru fi fostu serba. Prin resolutiunea regésca din 15/27 Iuniu 1846 se denumi archimandritulu Andreiu de vicariu generalu alu eparhhiei Transilvaniei, devenite vacante in urm’a reposarei episcopului Mog a. In acésta calitate sosi elu la Subiiu in 21 Augustu si in 22 aceeasi luna primi cârm’a eparchiei ardelene. Cându veni elu in Ardelu află biseric’a că si națiunea nóstra inca totu in starea cea misera de mai nainte , amortîte sî intrelenile de suferintiele cele grele seculari, lipsite de tote drepturile odicesei sî omenesci. Elu mai nu avea unde sa se adapostésca, unde sa-si plece capulu, astă eră de sera ca episcopi’a nóstra de atunci. Indata dupa sosire dede probele cele mai învederate despre intrnsiunile salutari de carieră insufletîtu facia cu biseric’a, intre altele si prin aciuia, la părere mica sî neinsemnatu dara in sine mare sî cutezatoriu pre atunci, prin care dispuse, că tenerimea studiósa sa invetie de ad ’nainte credinti’a bisericei nóstre dela preoții nostri, introducendu astufeliu caiechisatiune a tenerimei școlare preste totu, si in specie a celei ce se află pre la scóle străine, invetiându invetiatur’a religiunei străine, la străini. Află resistintia la inceputu din partea unoru directori ultrazelosi sî mai pucinu toleranți, dara totusi învinse. In urmatoriulu anu 1847, in adunarea din Turd’a tienutu in 2 Decembre se alese in numerulu ternariu că candidatu de episcopu. Veniră anii memorabili 1848 sî 1819, in care celu dintâiu sî anumitu in 5 ianuariu archimandritulu sî vicariulu generale Andreiu Siagun’a se întări, séra in Aprile la Duminec’a Tomei acel’asi anu sa sânii de episcopu alu eparchiei Ardelului, in Carlovitiu. Ce rola însemnata politico—nationala a avutu, câte a mai petrecutu sî facutu elu biserica sî națiune in acești doi ani viscolosi, pentru cine sa le mai insire ? Cine sa nu scie, ca prea sânti’a sea nu numai fu unulu din cei doi presiedinti ai impundórei adunari natiunali din Blasiu, dara totuodata sî sufletulu si amu pote dice angerulu pazitoriu alu acelei adunari numeróse ? Ochii lui cei prevedietori incungiurara pericolulu ce amenintia pro cei adunați, si tactulu lui celu bunu, intieleptiunea lui cea practica comprobata produseră efectulu cela mai doritu. Mai intregu tempulu acestoru doi ani sgomotosi su petrecu, intre impregiurari grele împreunate cu pericolulu vieliei chiaru, pre la Vien’a, Insbrucu, Pest’a sî Dlmitiu că conducatoriulu deputatiuniloru natiunali la tronulu imperatescu sî la regimu. După adunarea din Blasiu se duse indata la Clusiu la guvernatoriulutierei spre depunerea juramentului de fidelitate, de aci se interse iéra—si la Sabiiu, sî de aci calatori apoi la Pest’a, Vien’a si Insbrucu unde se află imperatulu Ferdinandu, sî de aci séra si inderetu prin Vien’a la Pest’a, unde petrecu că regalistu la dieta până eatra tomna, cându lucrurile ingrosindu-se de totu pre lângă cele mai mari greutati si pericule, schimbându-si numele, că prin urechile acului se potu stracură prin pustele Ungariei acasa la Sabiiu. In 16 Decembre acel’asi anu, la provocarea comandantelui generalu alu Transilvaniei Puchner, carele intr’aceea primise frenele guvernului tierei, conchinma sî tieru insusi o noua adunare nationala in Sabiiu, la care participare la vre o 2.300 de inteliginti sî onoratiori români din Transilvania. (Va urmă.) Testamentulu Escelentiei Sele Presansilului Parinte Andreiu Baronu de Siagun’a Archiepiscopulu Ardelului si Metropolitulu româniloru gr. ,or. din Ungari’a sî Transilvani’a etc. etc. etc. In numele Tafalni si ala Fiialni si ala sântului Daclin. Eu subscrisulu avenda in vedere, ca sum omu muritoriu si inaintatu in versta, sî stim Archiereu, carele este datoria prin canone a-si face diat’a conformu chiamarei sele, — facu diat’a mea in urmatórele, sî adeca . I. Consistoriulu nostru archidiecesanu plenariu are a functionă prin estoisii sei membrii numai decâtu după mórtea mea in intielesului lui 136 din statutulu organicu alu metropoliei nóstre, sî asigilă tóte odăile sî dosarele mele, pana la formal’a inventare sî conscriere a lucruriloru mele, sî a celom ale fondului instroctii de mai înainte, iéra medicii mei sa desfaca trupulu meu, sî sa lu pregatésca spre inmormentare , apoi domesticulu meu Simeonu Stoianoviciu cu dubovniculu meu Germanu sa mo imbrace in reverend’a négra do tóté dîlele, sî in mantorosu negru cu pamilavca pre capu, cosciugulu sa fia de metalu, si de nu s’aru găsi astfeliu, sa fia din lemnu de bradu imbracatu cu mo-