Telegrafulu Romanu, 1877 (Anul 25, nr. 1-103)

1877-09-11 / nr. 72

288 Budapesta, 19 Sept. Suntu in entusiasmulu celu mai netiermuritu, intielegu pe compatrioții nostri magiari si magiaroni. Au serbatu si ambiguele victorii ale turciloru cu iluminatiuni, cu processiuni politice pe dinaintea consulatului turcescu. Flamur’a ungurésca s’a inclinatu de trei ori potestatiei turcesci. Tóte aceste s’au facutu ca Ungaria sa dovedesca catu iubescu magiarii pe turci, pe representantii humanismului (?). Pana acum luamu lucrurile mai multu de gluma si compatimeamu pe magiari pentru nematuritatea loru politica, gluma. Acum insa acam trecutu de Magiarii noștri se cuprindu totu mai tare de „furor politicus“ turcescu, incâtu devinu periculoși, celu putieru pentru pacea, liniscea si securanti’a personala a celoru ce nu potu consimți cu densii. Judecându după purtarea loru de ori, aici in locu si in alte parti, prin carea arata o totala ignorare a altoru omeni din patria, aru fi vai de nemagiarii din Ungari’a, vai de Europ’a din impregiurulu loru, cându aru succede armeloru turcesci a alunga pe ruși din Bulgaria, si cându n’aru fi puterea in manile altor’a de prin pregiuru, cari nu suntu nici turci, nici magiari. Câtu va mai suferi imperati’a nebuni’a acést’a turcésca ungurésca, la tóta intemplarea antipatriotica, nu scimu, insa suntu ómeni, cari datina din capu si deplângu entusiasmulu connationaliloru loru. Consululu generalu rusescu a parasitu capital a nóstra. Ce va raporta elu regimului seu va sol elu insusi; la tóta intemplarea raportulu seu nu póte fi magulitoriu pentru Ungaria, nu póte si déca primulu primariu Thaisz a facutu ce a pututu ca sa multumesca demonstratiunile din capitala. Elu, primariulu, se vede, la indigeturile date de ministrulu de interne, a induplecatu pe consululu turcescu a nu fi acasa candu a trecutu conductulu de facie. Consululu turcescu inca a fostu asta de cu taciu de nu s’a aretatu de locu demonstrantiloru si asta a remasu multe vorbiri in pepturile oratoriloru. Andrussy, idolulu magiariloru de alta data, astadi nu se bucura de încrederea generala a magiariloru. Astadi este Kossuth, a carui cultu cresce din minutu in minutu. Ddieu sa protega tióz’a de tóte consecventiele unui povernisiu cum este celu nenaturalii si nepatrioticu turcofilu. Diet’a croata este in ajunu de a primi unu respunsu la cuventulu de tronu. Proiectulu dep. Miscatovici are unu pasagiu gadiliciosu, despre Dalmatia si Fiume. Croații, este cunoscutu, traiescu in speranti’a de a reuni Dalmatia si Fiume cu regatulu loru. iectu ? Vota-voru croații acestu pro- Aici nu crede nimenea ca croații voru ave atât’a „cutezantia.“ In tempulu de fatia croatiloru li se disputa chiaru si incorporarea fostului confiniu militariu. d. Crucea rusia in resbeiu. Crucea roșia sosesce Cu-ai sei angeri veghiatori Alu seu balsamu respândesce Preste rane si orori. Sionu „Crucea roșia.“ Pet’a cea mai intunecasa a civilisatiunei, afrontulu celu mai drasticu ce se face umanitatiei este resbelulu. Omulu, superbu de luminile intielepciunei cu cari natur’a Pa privilegiatu, genatu de descendinti’a sea animala, nu are altu foru superioru in afacerile sele de dreptu fatia cu vecinii sei de alta ginte decâtu puterea bruta, dreptulu celui mai tare. Adelu este asemenea animalului dejosttu. Filosofi iubitori ai omenimei, inimi simtitóre n’au incetatu a predică pacea eterna, nu lipsescu nici alti apostoli ai acestei sublime idei, insa firea egoistica a omului face sa resune in pustia vocea loru. Din contra „resbelulu este divinu, dice de Maistre. Elu este legea universului. Omulu cuprinsu de o furia divina lipsita de ori ce ura si mania se arunca in mijloculu glaniteloru fara a sei ce voiesce són ce face. Elu se insufletiesce la unu lucru oribilu. .. . Resbelulu e divinu in glori’asea misteriósa carea ’lu incongiura si in atragerea-i neesplicabila ce ne rapesce. Resbelulu va fi eternul..“ Durere, bubuitulu tunuriloru de cari se cutremura adi orientulu suntu totu atâtea argumente cutrieratórie pentru principiele din urma. E in adeveru o lege a naturei ca celu mai slabu sa fiu sfasiatu de catva celu mai tare — efluiulu neîncetatei lupte pentru esistinti’a ce se petrece in tóte unghiurile miscatóre ale universului. Admitiendu esistinti a acestei legi implacabile, siliti a recunosce ca resbelulu este o necesitate naturala, nu ne remâne decâtu a-i pune pre câtu se póte stavila furiei, a-i imblândi ferocitatea, si a micsiora numerulu victimelorusele. Pentru a implini acesta sublima chiamare simtiulu de umanitate, iubirea deaprópelui a datu nascere acelei institutiuni nobile si vaste, ce porta pe drapelulu seu simbolulu: „Crucea rosia.“ Cu crucea rosia a intratu o noua era in viéti’a stateloru beligerante, înainte de a fi esistatu ca trebuinttele resbelului le cuprinsese Napoleonii celu mare in asiom’a „bani, bani si fera bani!“ Cu bani apoi se procurau bratie sanatóse si munitiune, glontiu, arme si prava de pusca. Soldatulu numai până atunci avea valorea unui individu pre câtu timpu puté purta arm’a, iar’ cându ranele ’lu coplesiau sau vre-o boia naturala ’lu lega de patu — elu deveni materialu netrebuinciosu, de carele putienu se ocupa comandantele. Adi lucrulu sta altcum. Statulu voindu a purtă unu resbeiu trebuie sa se ingrijesca de o asistintia medicala si de unu personalu indestulitoriu pentru vindecarea celoru răniți întocmai precum are sa adune tunuri si sa-si intaresca fortaretiele. Statele numai cu pretinsu mai multora mii de vieți au devenitu la cunoscinti’a acestui adeveru. In batai’a de la Crime’a, Angli’a avu perderi colosale din lips’a grigei morbosiloru. Din 100 soldați 60 muriseră fara a fi intratu in lupta.*) Dintre 100 soldați cari zaceau in spitale numai 11 erau răniți si totuși mortalitatea era 46 la suta. Dintre 83,000 feciori, cari in decursu de 2 ani fura succesive inaintati pe câmpulu luptei la Crimeea, muriseră 16,000, va sedica totu alu 5-lea soldatu deveni victima parte sdrobitu de glontiu parte nimicitu de desastrele marsiului si a miseriei, cu cari e impreunatu fia care resbeiu. Nu era resbeiu fara epidemii infricosiate. Ceea ce lasa ferulu si glontiulu neatinsu secerau diferitele morburi ce isbucniau cu o furia ingrozitoria, si asistintia grijitorie nu era in masura de ajunsu spre a-i combate puterea destructiva. La Crimeea insa se deschiseră ochii mandatariloru lui Marte. Generalii fura nevoiti a-si intorce atențiunea de la scen’a luptei spre spitalele indesuite de feciori sdraveni de complesu dar’ neputincioși spre lupta. Cu sutele se aduceau răniții dela loculu luptei in spitale si cu miile înaintau de acolo din patria deadreptulu in spitalulu de resbeiu. Generalii nu avau bratie sanatóse, caror’a se comandeze alarmulu de atacu. Atunci ministrulu de resbelu Lord Sidney Herbert cu intțelepciunea practica a englesului cuprindiendu anexitatea situatiunei face ce n’a mai facutu nime înaintea lui — organiseza o caravana de 40 femei devotate ideei, si instruite cu cunoscintiele recerute spre ingrijirea bolnaviloru provediute cu uneltele trecerute le spedeza in frunte cu celebra dama Miss Nightingale spre campului de resbeiu. Ideea pusa in lucrare produse minuni! Mortalitatea in urm’a j grigei fragedeloru femei implinita cu destoinicia si devotamentu se cobori dela 60—la 2—3 la suta! Acestu reisultatu admirabilu nu putu remâne fara efectu. Esemplulu fu imitatu nu mai decâtu de catra Russi’a partea adversaria. Archiduces’a rusa Ilelen’a Pavlovn’a porni si ea cu trei sute de consorte intru ajutoriulu fiiloru patriei I sele cari reclamau cu sete alinarea dureriloru. Atunci prim’a data fu iertatu amesteculu civililoru in afaceri militare. Până aci mamei nu-i era permisu sa ingrigiasca ranele fiiului cadiutu in lupta. Succesulu fu si in partea rusiloru briliante. Exemplulu incuragiu totu mai multu, adepții se inmultiau din ce in ce. Drumulu odata străbătute, caus’a înainta in proporție nea dictata de vocea timpului. Simtlulu desceptatu alu filantropiei pretindea imperiosu estinderea activitatiei carea sa doveditu atâtu de eficace. In cartea sortiei a fostu insa scrisu ca până a ajunge ide’a filantropiei resbelului la stadiulu de astadi sa se stânga inca multe vieti, sa se verse multu sânge — chiaru românescu! In anule 1859 isbucni rebelulu intra Austri’a si aliatele Itali’a si Franci’a. Unu resbelu cruntu si inversiunatu, in care avu parte gloriósa si soldatulu românu, caci unde luptau bratiele române, fire-aru fi fostu ori care resultatulu dilei, onórea Austriei era salvata. Iere Solferino e nume de gloria, duiuse ca totu-odata si de jale pentru poporulu românu! Diu’a luptei celei mai crâncene dela Solferino s’a finitu cu caderea a 30,000 de feciori. Câți bravi români au fostu intr’acestia o sciu si o simtu nime mai multu de câtu mamele surorile si consângenii caror’a atâtea lacrimi li-a costatu Solferino. Austri’a carea n’a sciutu se profite de invetiatur’a, ce cascigara atâtu de scumpu la Crime’a englesii, pe lângă perderea luptei avii se sufere, aceleasi desastre mortale ce au bantuitu armat’a englesa nainte de sosirea celoru 40 de angeri. Diferinti’a era numai aceea ca precandu la Crimea partea precumpanitoria a morbosiloru suferea de morburi naturale, epidemii de friguri tifoide, disenteria, holera etc. la Solferino au aflai destule încăperi si acopereminte unde sa-ti asiecti vulnerații cari sângerau din canalele scobite de plumbu si de ascutitulu baioneteloru. Dar’ despre acei nefericiți cine aru pute da sema cari espirara pe câmpulu de lupta numai pentru ca nu s’a aflatu omu care se apese cu degetulu arteri’a sangeranda séu sa-i retiena viéti’a in corpu cu o înghițitura de vinu! Espusi arsitei sarelui in nori de fumu si pulbere câți răniți au moritu de sete din lips’a unoru picaturi recoritorie! Henri Bunantunu cetatiénu din Geneva, omu cu sufletu nobilu, carele impinsu de boldulu sinntiu, lui filantropicu a mersu anume la Solferino pentru a fi martore miseriei ce domnesce pe câmpulu de resbeiu, a vediutu cu ochii scenele cele mai oribile si sfasietórie de inima. In o brosiura in carea Dunant descrie impresiunile simtite eschiama astfel cu: „Déca erau societăți filantropice internationale, déca aveamu grijitori voluntari ce servitie nepretiuite puteamu aduce omenimei; câte vieti amu fi pututu salva déca aveamu omeni destui cari in graba aru fi aflatu si transportatu vulneratii pentru a-i operă si a-si stempera setea si durerea ! Ceea ce póte salva ranitulu adi, mane nu lu mai salvedia. La acéstea se receru persone active instruite, devotate chemarei. Personalu militariu nu ajunge si nici nu va ajunge macaru indoitu sau intrettu la numeru sa conlucre. Este neincungiuratu de lipsa a apela la populatiune, caci numai cu energic’a conlucrare a populatiunei civile potemu spera ajungerea scopului salutariu. E de lipsa deci a adresă I unu apelu, o rugare catra intrég’a populatiune catra individii de tóte rangurile. Barbati si femei, princesa si veduva seraca, toti sa fia provocați cari au simtiti de compătimire pentru de aprópele a întinde ajutoriu grabnici celoru ce ’lu reclama din gur’a mortii“ ! Apoi sa se asocie de persóne de positii inalte, sa proclame unu principiu internaționalii umanisticu sa lu confirme prin o lege de dreptu internationalu si apoi pentru esecutarea lui sa se infiintie die reuniuni in tóta Europ’a — totu pentru sucurgerea rajnitiloru. Umanitatea, moral’a* pretinde imperiosul astfeliu de opera. Bata acestea suntu eusulu impresiuniloru dela Solferino. Solferino! Români, insemnati-va bine acestu nume Multu sânge românu s’a varsatu acolo. Bin sânge rosiu, ferbinte românescu s’a nascutu „Crucea roșia!“ Cuvintele lui Dunant au strabatutu Europ’a, au aflatu resunetu in tóte inimile bune si au avutu de resultatu „Crucea roșia“, acelu simbolu divinu carele in scurtulu restimpu a esistintiei sele a facutu cuceriri atâtu de estinse incâtu cutediu a spune ca idea cu asemenea repediune nu a strabatutu lumea decâtu numai mumi’a ei divina, crucea sânta a creștinătății. Crucea roșia este stindardulu sub care lupta armat’a blândetiei contr’a ferului ucidiatoriu. Mâni fragede prin legaturile vindecatorie pe ranele înfipte de ascutitulu săbiei si a iataganului, suflete nobile torna balsamulu, de mângâiere in peptulu celui desperații, voci sonore de gingășie femei alina gemetele de suferintie ale acelor’a ce zăcu in agonia. Rolulu ei este cu atâtu mai puternica caci in vastulu ei cadru tóta fiind’a omenésca si póte află sfer’a sea de activitate. Dela baiatulu, carele abea parasindu leganulu smulge la scaune din peteculu mititelu — până la banchierulu carele versa miile sale in vistieri’a cerésca a crucei roșie, — toti conlucra pentru același scopu sublimu.— Daru se vedemu cum a ajunsu institutiunea crucei roșie la stadiulu organismului ei de astadi. Dunant nu s’a multiemitu cu respandirea brosturei sale in tóta Europ’a. Elu a vendu o stare favorabila si a propusu a conlucră cu abnegatiune si mari sacrificie materiale pentru realisarea idei. A calatoritu tóta Europ’a, a batutu la usiele guverneloru, s’a rogatu, a indemnatu, cu vorb’a, pen’a cu bani si in fine a isbutitu a esoperă o adunare internaționala la carea partecipara delegații mai multoru guverne, societăți si privați devotați causei. Acést’a adunare s’a trenutu in 1 Sept. 1863 in Genev’a. Condusele acestei adunari remarcabile culminédia in urmatorrele trei puncte cardinale: infiintiarea societatiloru in tóte tierile pentru ajutorarea in tóte modurile a ranitiloru in resbeiu, neutralitatea ranitiloru si a servitiului sanitariu, crucrea rosia insignu comunu. Acést’a adunare făcu proiectulu,pre carele o alta adunare oficiala a stateloru tienuta in 1864 . Augustu ’lu adopta proclamându in modu serbatorescu principiulu celu mai umanisticu, pre carele mai târziu Tu primiră tóte guvernele stateloru organisate. Că ori ce idea de progresu asta si ast’a fu de câtra națiunea româna curendu imbratiosiata, si inca nainte de a fi lipsa de dens’a in sinulu armatei române. *) „Un Souvenir de Solferino par. Ii. Dunant 1862 Génévé et Paris.“ *) Datele atâtu numerice câtu si cele ce privescu originea „Crucea roșie“ suntu scose din brosiura „Das rothe Kreuz im weissen Felde“ de F. Volz. Sammlung wissenschafts. Vorträge“ Ser. II 86.