Telegraful Roman, 1879 (Anul 27, nr. 1-152)

1879-09-11 / nr. 106

TELEGRAFUL ROMAN. 423 când parlamentul va primi cererea lor de naturalisare, vor ave, în fine toate celelalte drepturi civile, speci­ficate în legea naturalisărei. S’ar pute oare cu­respn a se contesta diferența dintre aceasta si­tuație și acea a trecutului ? Cât pentru Evrei delcarați cetă­țeni, nu va mai fi, aceasta se înțelege nici o deosebire între ei și ceilalți cetățeni. Se strigă însă contra prohibițiu­­nei de­ a cumpăra proprietăți rurale, care se aplică străinilor, ca și supu­șilor Români. Trebuie mai ântâiu a elimina din aceasta restricție ori­ce cestiune de religie. Ea se va aplica fără deosebire de cult, la ori­ce per­soană care nu va ave calitatea de cetățan, fie chiar de origine română. Dreptul de­ a ave asemenea bunuri, nu se va pute obțină decât în virtu­tea unei legi. Această restricție, care de altfel exista și care există încă, credem, în Engliteza, este de un ordin curat e­­conomic. Este o precauțiune, pe care Românii trebue se o ia, spre a ga­ranta proprietățile lor rurale, cari sunt una din basele dreptului lor electoral și a cărei necesitate li se impune cel puțin atâta, cât și țara va fi lipsită de institute de credit, cari singure pot să proteje proprie­tățile și să facă ușura dificilă. Când aceste institute se vor funda și vor da roadele lor salutare, nu mai este de îndoit, că aceste restricțiuni vor deveni inutile. Se înțelege lesne din cele ce preced, pentru ce cestiunea revizuirei art. 7. din constituția română este în același timp politică și economică. Este o cestiune oareș­cum analogă cu aceea care de câți­va ani se expune în termini îngrozitori în statele unite sub numele de­ cestiunea chineză, în marea republică americană nu se mulțămesc a lua numai disposițiuni conservatoare contra Chinezilor, pe cari constituția din urmă a Califor­niei îi pune cu totul la index. Au în­ceput acolo a se vorbi și de necesi­tatea de­ a se îngrădi contra Evreilor, care cresc în proporții alărmătoare, și cari, la New­ York mai cu samă, au devenit atât de împovărători și co­tropitori, în­cât s’au făcut mai multe încercări spre a’i esclude din unele stabilimente. Pentru ce să se vașlă oare măsurile restrictive, de ordine generală, luate în România contra tu­turor străinilor, cu ochi mai rei, decât disposițiile intolerante, luate deja în America contra Chinezilor? Fără să mergem așa departe, Francia însăși n’a crezut oare ne­cesar în anul acesta a lua măsuri de precauțiune contra jesuiților, s’au contra celor ce se numesc congregațiuni religioase? Pentru ce să se refuse României dreptul de-a urma acest exemplu? Asemenea acte au un caracter exclusiv preventiv și protector; ele sunt de o ordine curat interioară, care exclude ori­ce drept de amestec, și statele suverane sunt singurii judecători ai cerințelor locale cari le dictează dacă se cuvine sau nu a recurge la dânsele. Guvernul român, tare prin drep­tul seu, și având consciința de­ a fi fidelul interpret al voinței națiunei, cooptează pe sprijinul puterilor sem­natare ale tratatului din Berlin. Presa europeană și opiniunea publică, fiind mai bine luminate asupra adevăratei stări a lucrurilor, nu vor pute decât să aprobe atitudinea luată de el și să-i susțină causa, care este legitimă. înscriind în constituția sa prin­cipiul egalităței și libertăței religioase, noul stat român se pune, din punctul de vedere al dreptului public, la ni­velul tuturor celorlalte state. Apli­când imediat acest principiu, deși parțial, îi dă o consacrare practică, și în acelaș timp îngrădesce interesele sale naționale și economice. El îm­pacă astfel cerințele diplomației cu drepturile și trebuințele lui, și-și servă propria lui causă, fără să deserteze de la causa civilisației și a libertăței. A cere mai mult acestui tiner popor, care plin de vigoare și viață merge cu pași fermi spre viitor, ar fi a-i cere sinuciderea. Marele cuvânt po­litică, care a acoperit adesea atâtea nedreptăți, sperăm că nu va acoperi și pe aceasta. Paris, 28 August 1879. Corespondențe particulare ale „Telegrafului Român.“ Timișoara 19 Septemvre 1879 n. (Că­lătoria ministrului Trefort în Bă­nat, Școale de agronomie. Impru­­mut pentru popor). Dl ministru Trefort, ca capul administrațiunei bunurilor funda­­ționale clericale, pe la finea lunei trecute a călătorit prin Bănat și cercetând aceste bu­nuri, a căror venire au scăzut la nulă, se sjlice că s’ar fi convins tot­odată despre de­căderea materială a tuturor locuitorilor din acest ținut! Poate că d-lui ministru­l va fi bătut la ochi, ceea ce „fruntașii" noștri cari ne în­­vărtiau pe lângă dânsul nu puteau să as­cundă ; cu toată positivitatea însă afirm, că dl ministru cu ochii sei proprii nu a văd­ut lu­mina adevărată, că Escelența Sa nici a suta, nici a miia parte din răul ce bântue țara nu cunoașce, sau poate că nu vrea să o cu­noască. Domnii sciu bine regulele fisice, ca economi­ce și aplică bine, și astfel sciind ei, că soarele la vederea ochilor, s'au folosit de această sciință și astfel ei în tot locul, pe unde a ajuns, trecut, ori petrecut­ul mi­nistru, au făcut luminății, părădii, tractații, ca prin aceste să orbească ochii d­lui mi­nistru, și să nu vadă chiar toate, nici să cerceteze toate toatele cu de-amănuntul. Dl ministru s‘a întors deci în capitală la masa-i verde în convingere că „pământul din Bănat a devenit infertil,“ etc. etc. dară această experiența proprie (?) este falsă, neade­­verată. E drept că în anul curent câmpu­rile nu au rodit, e drept și acea, că pămân­tul pe-atunci, pe când îl călca dl ministru, era foarte uscat, asta nu o neagă nime, dar faptă e, că pământul Bănatului nu totdea­una, nu în toți anii e așa, ca în anul pre­sent, ba din contră chiar în anul trecut re­colta Bănatului a fost eminentă, mănoasă până preste așteptare, poporul însă totuși a fost în scădere și atunci ca și acum. Ea cu o împregiurare care, de­cade, în ochii dlui ministru, acesta putea s-o cerceteze și să afle din ea adevărata causă a râului. Adecă, arendașii bunurilor fundaționale, în anul tre­cut n’au plătit arenda pământurilor, pentru că grânețele erau prea bune, spicele erau așa de grele, încât culcaseră paiul la pământ, și dl ministru însuși prin ordinațiune pro­prie trimisese pe un înalt consilier de ai sei prove­ lându’l cu mână liberă ca să ierte, să șteargă arendatorilor din arenái cât le place lor și lui, ceea ce s’a și întâmplat — în a­­nul bun. Poporul din a sa parte, avea bu­cate, dar bucatele n’aveau preț. De altă parte esecuțiunile de dare cu veclațiunile lor mai teribile decât dreptul positiv, răpiau bietu­lui popor tot venitul, tot sportul ce­­ l-ar fi avut din recoltă. Baca­ dl ministru aici tre­buia să apuce treaba, și să mijlocească la colegii sei pentru delăturarea răului! Lăudăm și stimăm intențiunea d-lui min. Trefort, ce o desfășură în cercula unul seu adresat d-lui ministru de comerciu și industrie, cu privire la înființarea unei școale de agronomie în comitatul Ti­mișului. Ne temem însă foarte, că patriotis­mul cel mare al d-lor va consuma sportul acestei școale, întocmai așa, precum zelul la încasarea contribuțiunilor consumă sportul venitelor erariale și obiectele supuse contri­­buției . Dacă în școala agronomică ce are să se înființeze se va introduce „limba patriei“ drept limbă obligată de propunere, sau dacă din aceasta școală se va face, — cum țlic limbile rele antepatriotice , — cuib de m­a­­ghiarizare, atunci domnii profesori, di­rectori etc. câți vor fi aplicați la ea vor vorbi și propaga în ea „limba patriei,“ dacă scopul adevărat nu se va ajunge nicicând! Numai puțină îngrijire dovedeșce și înalta stăpânire administrativă a luminatului comitat, față cu poporul! Durere însă că sco­pul, intențiunile și sportul și aici va să fie, ca și celelalte! dacă, să vedeți. Adunarea generală a representanților comitatului, vre­o 15—20 de amplaiați sub presidiul șefului lor, au decis ca să facă un împrumut de 400.000 fl. v. a. pe suma, mai corect <jis , în cârca poporu­lui, pentru a-i procura acestuia sămânță. Aceasta, la părere, este faptă umană și lauda­bilă; în realitate însă, pentru cei ce cunosc mai de-aproape relațiunile poporului din a­­cest comitat, este o faptă de condamnat, o intențiune punibilă, o însărcinare și îngro­pare totală, însă nerecerută, a poporului și a statului. Eacu cura stă lucrurile în realitate. Recolta din anul acesta deși a fost slabă, ori rea, atâta totuși a produs economilor cât le trebue de sămânță și astfel economii ar ave sămânță pe anul venitoriu, bună ori slabă, cum ar fi, însă de ce nu o au? pen­­tru ca esecutorii de dare, contra legii, con­tra rațiunei o sechestrează de la bieții oameni pentru dare și o vând pentru ca se scoată din ea diurnele esecutorilor! Dacă vreau domnii să ajute poporul, n’are să’l îngreueze cu sarcini nouă grele ci să retragă esecutorii de prin comune, și fie convinși, că nici un policariu de pământ nu va remane nesemenat. Pănă ce din contra dacă pretorele trage ca în unele comune câte 300,­­la trei sute de fior. v. a. la o lună titulo diurne pentru încassarea contri­­buțiunei, antistia locală cară trage, esecuto­­rul de dare cară trage diurne, atunci de graba se procură poporului împrumuturi, căci aceste nu vor servi poporului spre a­­jutoriu d­­esecutorilor spre acoperirea diur­nelor lor! Asta, împrumuturile aceste așa sânt de nefericite, cât să ferească D-țleu pe toată lumea de ele. Când se împart nime­ni seie de ele, cât și cui se împarte; la refuiala însă toți cu toții sânt trași, și toți cu toții plătesc și totuși nici când nu se scapă de ele. Exemplu: „Mila din 1854“ până astăzi încă nu e resplătită preoților gr. or.; a fost o­­prit a li se da din acea „milă“ pentru că ei nu sânt proprietari la sesiunile parochiale, în faptă nici li s’au dat, dar cu toate aces­te, mai toate sesiunile parochiale sânt in­tabulate pe „milă“ ! A treia. Tot înalta stăpânire comita­­tensâ a dispus încă la anul 1864 că în fie­care comună să se înființeze un fond așa numit (în limba patriei): „magiar“, carele se servească conlocuitorilor comunali de a­­jutoriu în anii rei, adecă să se împrumute din el. Acest fond s’a întemeiat de fapt, fie­care comună dispune de câte­va sute, mii de florini, în fondul său propriu. Aceste fonduri constau în bani gata, depuși la co­manda d-lui vice-comite într’o cassa de păs­trare din Timișoara, și toate laolaltă fac mai multe mii decât face doară averea totală a numitei casse parsimoniale. Ei bine, de ce nu permite dl vice-comite comunelor cari au lipsă de împrumut, ca se împrumute din al lor?! Lucru ciudat este această îngrijire a d-lor comitatensi, în astfel de împregiurări , nu voim a suspiciuna pe nime, dar ce să i faci, când faptul însuși arată cu degetul la cuibul „G.........tului“. pr. Varietăți. *(Escelența Sa) înalt Prea sânțitul Archiepp. și Metropolit Miron Romanul s’a întors Sâmbătă sala din escursiunea de care amintirăm în anul trecut. Tot atunci s’a întors și cei ce’l însoțiră. Regretăm că trebuie să amânăm pe anul următoriu publicarea unei co­respondențe, ce am primit numai ori după ameașii de la Poiana și în care sunt multe amenunțe pe care credem că cu plăcere le vor ceti cetitorii noș­tri. Atâta promitem și noi din par­­tene, că festivitatea din Poiana a fost una din cele rari, care înalță inimile tuturor voitorilor și doritorilor de bine. * (Postal). Dela 1 Octomvre a. c. se schimbă umbletul poștei dintre Si­­biiu și Turnu­ roșu în modul urmă­toriu : Pleacă din Sibiiu dimineața la 6 oare, sosesce în Turnu-roșu în. am. la 9 oare 45 m. Pleacă din Turnu-roșu la ameașli la 12 oare, și sosesce în Si­biiu d. am. la 3 oare 45 min. * (Kossuth despre emanci­pațiunea Jidanilor). Cetim în „Deutsche Zeitung“din Viena următoa­rele: Un profesor al gimnasiului sâr­besc din Neoplanta a făcut mai de cu­­rând lui Kossuth o visită. Adecă lu­crul s’a petrecut astfel: dl profesor se informă că Kossuth în toate filele între 9 și 10 care face o preumblare; el deci se posta la un punct, pe la care Kossuth trebuia săs treacă, aștepta pănă ce veni Kossuth, și se prezenta apoi acestuia „salutând cu modestie și cu cea înaltă stimă“. Kossuth n’a luat de loc în nume de reu această năvălire, el se preumbla cu intervie­­wul și-l invită în sfârșit în locuința sa. „îmi pare foarte rău“ începu Kossuth discnsiunea după ce se informase despre naționalitatea profesorului „că nu sciu vorbi nici chiar o singură limbă slavică. La întrebarea cam indiscretă (numele fa­miliar al lui Kossuth este precum se scrie „Kohut“ și de origine slavică), dacă Kossuth nu scie slovăcesce, răs­punse Kossuth. Ca student în Epe­­rjes am vorbit foarte bine slovăcesce dar am uitat cu totul în decursul celor mulți ani. Despre situația politică Kossuth nu vrea să se esprime, el o­­colea ori­ce întrebare in această pri­vire și totdeauna da discusiunei altă direcție. Numai în privința lui An­­drássy observa Kossuth, că el nu ia demisiunea lui în serios și că acesta în curând ear se va reîntoarce în frun­tea oficiului de externe. Cu atât mai prelarg se rosti Kossuth asupra e­­mancipațiunei Jidanilor. Pur­­ce­lând de la faptul, că Jidanii au in­fluențat atât de tare asupra congre­sului din Berlin și asupra decisiunilor acestuia, Kossuth declara că pe lângă toate principiile sale „liberale“ el nu poate încuviința emancipația deplină a Jidanilor din acele țări, cari în pri­vința culturei­ au rămas îndărăpt și în cari Jidanii se află într’un număr mai mare. Pentru a-și motiva părerea sa Kossuth produse, că jidanii imigranți ei înșiși se privesc pe sine ca element străin, „ca un element care nu este legat de țară și de instituțiunile ei prin vre-o legătură mai tare, și care nituesce mereu numai, a’și propaga propriele sale interese mate­riale cât s’ar pute mai bine“........ „Emancipația Jidanilor perfectă“, con­tinua Kossuth, „să nu se esecuteze pănă atunci, pănă când ei nu vor fi a­­juns pe același nivel cu ceilalți cetă­țeni atât în privirea politică, cât și socială; și pănă când ei nu înceată a se privi pe sine ca element străin. E­­mancipația deplină să se proclame numai atunci, dacă Jidanii se deose­besc de ceilalți cetățeni numai în cele religioase, precum este în adevăr în Anglia, Francia și Italia. Din­­ spu­nerile lui Kossuth result­ă, că el aprobă procederea guver­nului românesc în cestiunea emancipărei Israeliților. Con­gresul din Berlin n’ar fi cer­cetat destul de bine raportu­rile estraordinar­e din Româ­nia, cari raporturi contrazic de-a dreptul decisiunilor con­gresului din Berlin. * (Cutremur). în Arad s’a simțit în 15 Sept. n. pe la 10 oare sara o sguduire de pământ. Casele cu mobilele în ele se clătinau și că­deau unele peste altele. Cutremurul a ținut numai vre­o câteva secunde. Tot în această a ji s’au simțit sguduiri de pământ și în Varias și Sf. Petru mișcânduse deja meaștășii spre resărit. * (Tâlhării în „Bihor“), în apropiere de „Szudicsa Csárda“ fu uu

Next