Telegraful Roman, 1879 (Anul 27, nr. 1-152)
1879-09-11 / nr. 106
TELEGRAFUL ROMAN. 423 când parlamentul va primi cererea lor de naturalisare, vor ave, în fine toate celelalte drepturi civile, specificate în legea naturalisărei. S’ar pute oare curespn a se contesta diferența dintre aceasta situație și acea a trecutului ? Cât pentru Evrei delcarați cetățeni, nu va mai fi, aceasta se înțelege nici o deosebire între ei și ceilalți cetățeni. Se strigă însă contra prohibițiunei de a cumpăra proprietăți rurale, care se aplică străinilor, ca și supușilor Români. Trebuie mai ântâiu a elimina din aceasta restricție orice cestiune de religie. Ea se va aplica fără deosebire de cult, la orice persoană care nu va ave calitatea de cetățan, fie chiar de origine română. Dreptul de a ave asemenea bunuri, nu se va pute obțină decât în virtutea unei legi. Această restricție, care de altfel exista și care există încă, credem, în Engliteza, este de un ordin curat economic. Este o precauțiune, pe care Românii trebue se o ia, spre a garanta proprietățile lor rurale, cari sunt una din basele dreptului lor electoral și a cărei necesitate li se impune cel puțin atâta, cât și țara va fi lipsită de institute de credit, cari singure pot să proteje proprietățile și să facă ușura dificilă. Când aceste institute se vor funda și vor da roadele lor salutare, nu mai este de îndoit, că aceste restricțiuni vor deveni inutile. Se înțelege lesne din cele ce preced, pentru ce cestiunea revizuirei art. 7. din constituția română este în același timp politică și economică. Este o cestiune oareșcum analogă cu aceea care de câțiva ani se expune în termini îngrozitori în statele unite sub numele de cestiunea chineză, în marea republică americană nu se mulțămesc a lua numai disposițiuni conservatoare contra Chinezilor, pe cari constituția din urmă a Californiei îi pune cu totul la index. Au început acolo a se vorbi și de necesitatea de a se îngrădi contra Evreilor, care cresc în proporții alărmătoare, și cari, la New York mai cu samă, au devenit atât de împovărători și cotropitori, încât s’au făcut mai multe încercări spre a’i esclude din unele stabilimente. Pentru ce să se vașlă oare măsurile restrictive, de ordine generală, luate în România contra tuturor străinilor, cu ochi mai rei, decât disposițiile intolerante, luate deja în America contra Chinezilor? Fără să mergem așa departe, Francia însăși n’a crezut oare necesar în anul acesta a lua măsuri de precauțiune contra jesuiților, s’au contra celor ce se numesc congregațiuni religioase? Pentru ce să se refuse României dreptul de-a urma acest exemplu? Asemenea acte au un caracter exclusiv preventiv și protector; ele sunt de o ordine curat interioară, care exclude orice drept de amestec, și statele suverane sunt singurii judecători ai cerințelor locale cari le dictează dacă se cuvine sau nu a recurge la dânsele. Guvernul român, tare prin dreptul seu, și având consciința de a fi fidelul interpret al voinței națiunei, cooptează pe sprijinul puterilor semnatare ale tratatului din Berlin. Presa europeană și opiniunea publică, fiind mai bine luminate asupra adevăratei stări a lucrurilor, nu vor pute decât să aprobe atitudinea luată de el și să-i susțină causa, care este legitimă. înscriind în constituția sa principiul egalităței și libertăței religioase, noul stat român se pune, din punctul de vedere al dreptului public, la nivelul tuturor celorlalte state. Aplicând imediat acest principiu, deși parțial, îi dă o consacrare practică, și în acelaș timp îngrădesce interesele sale naționale și economice. El împacă astfel cerințele diplomației cu drepturile și trebuințele lui, și-și servă propria lui causă, fără să deserteze de la causa civilisației și a libertăței. A cere mai mult acestui tiner popor, care plin de vigoare și viață merge cu pași fermi spre viitor, ar fi a-i cere sinuciderea. Marele cuvânt politică, care a acoperit adesea atâtea nedreptăți, sperăm că nu va acoperi și pe aceasta. Paris, 28 August 1879. Corespondențe particulare ale „Telegrafului Român.“ Timișoara 19 Septemvre 1879 n. (Călătoria ministrului Trefort în Bănat, Școale de agronomie. Imprumut pentru popor). Dl ministru Trefort, ca capul administrațiunei bunurilor fundaționale clericale, pe la finea lunei trecute a călătorit prin Bănat și cercetând aceste bunuri, a căror venire au scăzut la nulă, se sjlice că s’ar fi convins totodată despre decăderea materială a tuturor locuitorilor din acest ținut! Poate că d-lui ministrul va fi bătut la ochi, ceea ce „fruntașii" noștri cari ne învărtiau pe lângă dânsul nu puteau să ascundă ; cu toată positivitatea însă afirm, că dl ministru cu ochii sei proprii nu a vădut lumina adevărată, că Escelența Sa nici a suta, nici a miia parte din răul ce bântue țara nu cunoașce, sau poate că nu vrea să o cunoască. Domnii sciu bine regulele fisice, ca economice și aplică bine, și astfel sciind ei, că soarele la vederea ochilor, s'au folosit de această sciință și astfel ei în tot locul, pe unde a ajuns, trecut, ori petrecutul ministru, au făcut luminății, părădii, tractații, ca prin aceste să orbească ochii dlui ministru, și să nu vadă chiar toate, nici să cerceteze toate toatele cu de-amănuntul. Dl ministru s‘a întors deci în capitală la masa-i verde în convingere că „pământul din Bănat a devenit infertil,“ etc. etc. dară această experiența proprie (?) este falsă, neadeverată. E drept că în anul curent câmpurile nu au rodit, e drept și acea, că pământul pe-atunci, pe când îl călca dl ministru, era foarte uscat, asta nu o neagă nime, dar faptă e, că pământul Bănatului nu totdeauna, nu în toți anii e așa, ca în anul present, ba din contră chiar în anul trecut recolta Bănatului a fost eminentă, mănoasă până preste așteptare, poporul însă totuși a fost în scădere și atunci ca și acum. Ea cu o împregiurare care, decade, în ochii dlui ministru, acesta putea s-o cerceteze și să afle din ea adevărata causă a râului. Adecă, arendașii bunurilor fundaționale, în anul trecut n’au plătit arenda pământurilor, pentru că grânețele erau prea bune, spicele erau așa de grele, încât culcaseră paiul la pământ, și dl ministru însuși prin ordinațiune proprie trimisese pe un înalt consilier de ai sei prove lându’l cu mână liberă ca să ierte, să șteargă arendatorilor din arenái cât le place lor și lui, ceea ce s’a și întâmplat — în anul bun. Poporul din a sa parte, avea bucate, dar bucatele n’aveau preț. De altă parte esecuțiunile de dare cu veclațiunile lor mai teribile decât dreptul positiv, răpiau bietului popor tot venitul, tot sportul ce l-ar fi avut din recoltă. Baca dl ministru aici trebuia să apuce treaba, și să mijlocească la colegii sei pentru delăturarea răului! Lăudăm și stimăm intențiunea d-lui min. Trefort, ce o desfășură în cercula unul seu adresat d-lui ministru de comerciu și industrie, cu privire la înființarea unei școale de agronomie în comitatul Timișului. Ne temem însă foarte, că patriotismul cel mare al d-lor va consuma sportul acestei școale, întocmai așa, precum zelul la încasarea contribuțiunilor consumă sportul venitelor erariale și obiectele supuse contribuției . Dacă în școala agronomică ce are să se înființeze se va introduce „limba patriei“ drept limbă obligată de propunere, sau dacă din aceasta școală se va face, — cum țlic limbile rele antepatriotice , — cuib de maghiarizare, atunci domnii profesori, directori etc. câți vor fi aplicați la ea vor vorbi și propaga în ea „limba patriei,“ dacă scopul adevărat nu se va ajunge nicicând! Numai puțină îngrijire dovedeșce și înalta stăpânire administrativă a luminatului comitat, față cu poporul! Durere însă că scopul, intențiunile și sportul și aici va să fie, ca și celelalte! dacă, să vedeți. Adunarea generală a representanților comitatului, vreo 15—20 de amplaiați sub presidiul șefului lor, au decis ca să facă un împrumut de 400.000 fl. v. a. pe suma, mai corect <jis , în cârca poporului, pentru a-i procura acestuia sămânță. Aceasta, la părere, este faptă umană și laudabilă; în realitate însă, pentru cei ce cunosc mai de-aproape relațiunile poporului din acest comitat, este o faptă de condamnat, o intențiune punibilă, o însărcinare și îngropare totală, însă nerecerută, a poporului și a statului. Eacu cura stă lucrurile în realitate. Recolta din anul acesta deși a fost slabă, ori rea, atâta totuși a produs economilor cât le trebue de sămânță și astfel economii ar ave sămânță pe anul venitoriu, bună ori slabă, cum ar fi, însă de ce nu o au? pentru ca esecutorii de dare, contra legii, contra rațiunei o sechestrează de la bieții oameni pentru dare și o vând pentru ca se scoată din ea diurnele esecutorilor! Dacă vreau domnii să ajute poporul, n’are să’l îngreueze cu sarcini nouă grele ci să retragă esecutorii de prin comune, și fie convinși, că nici un policariu de pământ nu va remane nesemenat. Pănă ce din contra dacă pretorele trage ca în unele comune câte 300,la trei sute de fior. v. a. la o lună titulo diurne pentru încassarea contribuțiunei, antistia locală cară trage, esecutorul de dare cară trage diurne, atunci de graba se procură poporului împrumuturi, căci aceste nu vor servi poporului spre ajutoriu desecutorilor spre acoperirea diurnelor lor! Asta, împrumuturile aceste așa sânt de nefericite, cât să ferească D-țleu pe toată lumea de ele. Când se împart nimeni seie de ele, cât și cui se împarte; la refuiala însă toți cu toții sânt trași, și toți cu toții plătesc și totuși nici când nu se scapă de ele. Exemplu: „Mila din 1854“ până astăzi încă nu e resplătită preoților gr. or.; a fost oprit a li se da din acea „milă“ pentru că ei nu sânt proprietari la sesiunile parochiale, în faptă nici li s’au dat, dar cu toate aceste, mai toate sesiunile parochiale sânt intabulate pe „milă“ ! A treia. Tot înalta stăpânire comitatensâ a dispus încă la anul 1864 că în fiecare comună să se înființeze un fond așa numit (în limba patriei): „magiar“, carele se servească conlocuitorilor comunali de ajutoriu în anii rei, adecă să se împrumute din el. Acest fond s’a întemeiat de fapt, fiecare comună dispune de câteva sute, mii de florini, în fondul său propriu. Aceste fonduri constau în bani gata, depuși la comanda d-lui vice-comite într’o cassa de păstrare din Timișoara, și toate laolaltă fac mai multe mii decât face doară averea totală a numitei casse parsimoniale. Ei bine, de ce nu permite dl vice-comite comunelor cari au lipsă de împrumut, ca se împrumute din al lor?! Lucru ciudat este această îngrijire a d-lor comitatensi, în astfel de împregiurări , nu voim a suspiciuna pe nime, dar ce să i faci, când faptul însuși arată cu degetul la cuibul „G.........tului“. pr. Varietăți. *(Escelența Sa) înalt Prea sânțitul Archiepp. și Metropolit Miron Romanul s’a întors Sâmbătă sala din escursiunea de care amintirăm în anul trecut. Tot atunci s’a întors și cei ce’l însoțiră. Regretăm că trebuie să amânăm pe anul următoriu publicarea unei corespondențe, ce am primit numai ori după ameașii de la Poiana și în care sunt multe amenunțe pe care credem că cu plăcere le vor ceti cetitorii noștri. Atâta promitem și noi din partene, că festivitatea din Poiana a fost una din cele rari, care înalță inimile tuturor voitorilor și doritorilor de bine. * (Postal). Dela 1 Octomvre a. c. se schimbă umbletul poștei dintre Sibiiu și Turnu roșu în modul următoriu : Pleacă din Sibiiu dimineața la 6 oare, sosesce în Turnu-roșu în. am. la 9 oare 45 m. Pleacă din Turnu-roșu la ameașli la 12 oare, și sosesce în Sibiiu d. am. la 3 oare 45 min. * (Kossuth despre emancipațiunea Jidanilor). Cetim în „Deutsche Zeitung“din Viena următoarele: Un profesor al gimnasiului sârbesc din Neoplanta a făcut mai de curând lui Kossuth o visită. Adecă lucrul s’a petrecut astfel: dl profesor se informă că Kossuth în toate filele între 9 și 10 care face o preumblare; el deci se posta la un punct, pe la care Kossuth trebuia săs treacă, aștepta pănă ce veni Kossuth, și se prezenta apoi acestuia „salutând cu modestie și cu cea înaltă stimă“. Kossuth n’a luat de loc în nume de reu această năvălire, el se preumbla cu interviewul și-l invită în sfârșit în locuința sa. „îmi pare foarte rău“ începu Kossuth discnsiunea după ce se informase despre naționalitatea profesorului „că nu sciu vorbi nici chiar o singură limbă slavică. La întrebarea cam indiscretă (numele familiar al lui Kossuth este precum se scrie „Kohut“ și de origine slavică), dacă Kossuth nu scie slovăcesce, răspunse Kossuth. Ca student în Eperjes am vorbit foarte bine slovăcesce dar am uitat cu totul în decursul celor mulți ani. Despre situația politică Kossuth nu vrea să se esprime, el ocolea orice întrebare in această privire și totdeauna da discusiunei altă direcție. Numai în privința lui Andrássy observa Kossuth, că el nu ia demisiunea lui în serios și că acesta în curând ear se va reîntoarce în fruntea oficiului de externe. Cu atât mai prelarg se rosti Kossuth asupra emancipațiunei Jidanilor. Purcelând de la faptul, că Jidanii au influențat atât de tare asupra congresului din Berlin și asupra decisiunilor acestuia, Kossuth declara că pe lângă toate principiile sale „liberale“ el nu poate încuviința emancipația deplină a Jidanilor din acele țări, cari în privința culturei au rămas îndărăpt și în cari Jidanii se află într’un număr mai mare. Pentru a-și motiva părerea sa Kossuth produse, că jidanii imigranți ei înșiși se privesc pe sine ca element străin, „ca un element care nu este legat de țară și de instituțiunile ei prin vre-o legătură mai tare, și care nituesce mereu numai, a’și propaga propriele sale interese materiale cât s’ar pute mai bine“........ „Emancipația Jidanilor perfectă“, continua Kossuth, „să nu se esecuteze pănă atunci, pănă când ei nu vor fi ajuns pe același nivel cu ceilalți cetățeni atât în privirea politică, cât și socială; și pănă când ei nu înceată a se privi pe sine ca element străin. Emancipația deplină să se proclame numai atunci, dacă Jidanii se deosebesc de ceilalți cetățeni numai în cele religioase, precum este în adevăr în Anglia, Francia și Italia. Din spunerile lui Kossuth resultă, că el aprobă procederea guvernului românesc în cestiunea emancipărei Israeliților. Congresul din Berlin n’ar fi cercetat destul de bine raporturile estraordinare din România, cari raporturi contrazic de-a dreptul decisiunilor congresului din Berlin. * (Cutremur). în Arad s’a simțit în 15 Sept. n. pe la 10 oare sara o sguduire de pământ. Casele cu mobilele în ele se clătinau și cădeau unele peste altele. Cutremurul a ținut numai vreo câteva secunde. Tot în această a ji s’au simțit sguduiri de pământ și în Varias și Sf. Petru mișcânduse deja meaștășii spre resărit. * (Tâlhării în „Bihor“), în apropiere de „Szudicsa Csárda“ fu uu