Telegraful Roman, 1879 (Anul 27, nr. 1-152)
1879-10-09 / nr. 118
470 în Petersburg, în momentul acesta ele simt fără putere și nu cu nedrept se ascrie depărtărei lor dela afacerile statului o mare parte a confusiunei, dacă nu întreaga nefericire de care sufere Rusia și cu care amenință lumea. Dacă însă alianța germano-austriaco-ungurească va produce o schimbare a politicei ruse, dacă această din urmă își va perde caracterul revoluționar și provocător, silindu-se a vindeca pe cale pacinică ranele cauzate de răsboiul din urmă, poporul rusesc ar trage mai mare avantagiu positiv din legătura imperiilor din Europa centrală, decât însuși aliații. Și trebuie să admitem că Rusia va țină pacea, aflând Germania și Austria gata de a respinge orice atac îndreptat contra uneia sau alteia din puteri, în nici un caz înse nu are drept Rusia de a se simți vătămată prin alianța defensivă dintre acele puteri. O asemenea alianță a existat sub forma de alianță germană în decurs de o jumătate secol fără de a fi fost privită de Rusia ca o amenințare. Nici unul dintre ambele imperii germane nu poate câștiga din un răsboiu cu Rusia nimic. Un astfel de răsboiu n’aravă niciodată altă țintă, decât de a respinge atacurile. Nimic nu împedecă deci referințele amicale dintre Rusia și Germania; deacă însă Rusia nu va voi să le mențină și mai departe, nu poate fi decât reținerea sa proprie răspunșitoare. Nici alianța celor trei împărății nu ar înceta prin o apropiere mai intimă între Germania și Austro-Ungaria, ci din contră ar ajunge la adevărata autoritate, alăturându-se și Țarul, cu intențiuni paeinice de cei doi Monarhi, în politică nu se pot da sau cere demonstrări matematice, în politică se socotește cu probabilități. O astfel de probabilitate însă există, că alianța austro-germană, va fi o garanție pentru susținerea păcei europene. Ea apără Germania contra Rusiei și contra Franței, iar Austria contra Rusiei și Italiei. O alianță defensivă între aceste puteri nu amenință nici un stat european; orice altă coalițiune însă nasce pericule, provoacă formarea unor contracoalisări și poate deveni causa ruperei păcii. Rusia aliată cu Franța neliniștesc Germania și Austria ; o alianță între Rusia și Austria sau Franța și Austria, amenință siguranța Germaniei; o alianță între Franța și o altă putere mai curând poate provoca un răsboiu între Rusia și Germania decât ar împedecă; o alianță între Germania și Rusia, în fine, după cum a și existat de ani, fără vr’un tratat, nu s’ar pută încheia așii, în fața politicei de cucerire a Rusiei, fără de-a da naștere în Austria Franța și Engliteza, la temeri, și fără de a îndemna pe aceste puteri să se aliese, iar Rusiei în cazul acesta ’i-ar sta liber să lase Germania în cea mai mare isolare. Alianța dintre Austria și Germania, al cărei scop se vede, nu va da naștere la formarea unei contraalianțe, dar probabil se va uni cu ele și altă putere, precum Englitera. Germania unită cu Austro- Ungaria va forma în centrul Europei centrul unei lige a păcii, care e destul de forte pentru a respinge atacuri și a înlătura disordini. „T.“ vin cu multă vreme rîvnite, angagiase politica austriacă pe o cale pe cât de seducătoare pentru imaginațiunea publică, pe atât de primejdioasă pentru acei cari cutezau să se avânte pe densa. De atunci, tot ce se poate numi transformațiunea imperiului s’a accentuat cu tărie. Bosnia și Brțegovina au fost ocupate, nu fără greutate, este adevărat, dar în fine au rămas în mânile soldaților austriaci; sangiacul Novibazar a avut aceeași soartă, cu toată împotrivirea Maghiarilor și în sfârșit nu a mai putut fi îndoială, că monarhia austro - ungurească se apropie de ținta la care aspira fără a se gândi să se oprească în cale. Alegerile parlamentare sub impresiunea aceasta s’au făcut; au dat majoritatea conservatorilor de toate nuanțele, și deputații cehi, cari se exilase de bună voe din viața parlamentară, au crezut momentul bine ales, ca să se reîntoarcă la ea Reintrarea aceasta a unui grup important după o lungă abținere, este un indice sigur despre ideile care prevalează în sferele guvernamentale din Viena. Dacă deputații cehi transig în momentul de față cu convingerea lor, dacă, cu tot sentimântul prea pasionat pentru aceea ce ei consideră ca drepturile lor, vor fi aducând în desbaterile Reichstagului sprijinul prezenței lor, apoi negreșit că cred într’o schimbare de ecuilibru național și de politică străină pe cari le au arătat atât de limpede evenimentele din acest din urmă an. Astfel sunt condițiunile prea interesante, în cari se întrunesc deputații Reichstagului. Discursul imperial le arată destul de bine ce așteaptă tronul de la dânșii. Imperatul care a respectat cu fidelitate, în ccea ce îl privesce constituțiunea statelor sale, invită pe representații țerii a-l încungiura cu un nou prestigiu împăcânduse toate partidele definitiv. Toată lumea se va face negreșit ecoul acestei dorințe generoase fără a -și da tocmai bine samă de modul cum se poate realisa. în toate țările este în compatibilitate absolută de principii și de acțiune între unele elemente parlamentare, și ni se pare că aceste divergențe neînvinse sunt mai adânci în Austria decât în oricare alt stat constituit. Deși majoritatea Reichstagului pare câștigată politicei străine a monarhiei, unele puncte de vedere, chiar între membrii acestei majorități diferă pănă la așa punct, încât oricine se întreabă bucuros, dacă acei cari se dau de partea aceasta vor putu merge întotdeauna împreună pe tărîmul unei acțiuni generale. Reconciliarea partidelor în imperiul austroungar pare clar o utopie. Adevărata cestiune este a sesei, nu dacă Slavii și Germanii își vor da mâna, ci dacă politica de anecsare pe care a moștenit-o guvernul, va găsi ca să o susție o majoritate lipsită de acele fluctuațiuni de cari a suferit până așai lumea parlamentară la Viena. Din struciurile cari au urmat criza din Orient instituțiunile constituționale au suferit mult: noua politică a imperiului s’a făcut și în cele din urmă a prevalat, însă evoluțiunea aceasta nu s’a apărat fără ca regimul constituțional se nu fie adânc vătămat. S’a vălut o crisă ministerială prelunginduse luni întregi și afacerile publice mergând prin singura forță a impulsiunei. Nu se poate trece cu vederea cât de vătămătoare a fost starea aceasta de lucruri instituțiunilor, cari conduc monarhia, nici pănă la ce punct ar fi compromise dacă raporturile guvernului și ale Parlamentului ar fi acea ce au fost intr’un trecut recent. Ar fi cam greu, chiar după semnele cari există, de a ne pronunța în privința aceasta mai nainte de a se degaja din desbateri tendențele noului Reichstag. Ceea ce este sigur este, că prestigiul, importanța parlamentului au scăzut cu cât politica comitelui Andrássy tindea a se lipsi de consimțimentul representațiunilor țărei, și că raporturile guvernului și ale nouei majorități vor trebui să fie prea satisfăcătoare pentru a șterge discreditul de care a fost lovit atât de tare regimul constituțional. Presupunând că politica orientală a monarhiei va găsi în Reichstag sprijinul de care are trebuință, era dificultăților încă tot nu este închisă. Lumea cunoașce fără a se mai îndoi unde tind aspirațiunile partidului care predomină în consiliele împerului. Austria nu va pute face un pas așii fără ca să nu mărească forța și numerul elementului slav. Ea este deja prea departe pe calea aceasta pentru a se mai pută întoarce. Dacă parlamentul din Viena se va hotărî să sprijine statul în toate desvoltările și consecințele unei astfel de politice, nu se poate aștepta nimeni în mod raționabil ca guvernul unguresc să dea concursul sau unei serii de întreprinderi al căror cel mai limpede resultat ar fi reducerea dualismului la o simplă espresiune guvernamentală. Este permis a se prevedă că representațiunea națională maghiară va resista cu hotărire acestei mișcări, și că Camera din Pesta va urma o cale diametral opusă aceleia a Camerei din Viena. Fără a pută știce cum se va sfârși complicațiunea aceasta, este cu neputință a nu-i lua în seamă gravitatea. Este prea adevărat, că dl. Tisza a scrut să procure comitelui Andrássy o majoritate slabă, însă evenimentele au luat un caracter accentuat pe care nu îl aveau atunci. Acei cari ’și făceau ilusiune despre succesul ocupațiunei Bosniei și Brțegovinei, nu pot să ’și-o mai facă acum; și deacă Maghiarii vor primi, fără să încrunte sprinceana, faptele din trecut și pe cele din viitor, vom pută știce că vor face aceasta în deplină cunoștință de causă. „La Răpublique frangaise“ La legea pentru apărarea țerii, în revista noastră de Sâmbătă am amintit între alte și de un proiect de lege despre efectivul armatei și contingentul recruților sub sternul dietei unguresci. Foile budapestane publică și expunerea de motive privitoare la acest proiect. Din expunerea aceasta reproducem și noi următoarele: „Articulul XL din 1868 în § 11 a determinat cifra de 800,000 pentru statul efectiv al armatei permanente și marinei, de lipsă pentru apărarea comună a monarhiei, fără de a socoti și granița militară, care există pe atunci. Legislativa a fost condusă la determinarea acestui efectiv de convingerea, că monarhia austro-ungurească pentru posițiunea sa ca putere mare, fară de altă parte aflându-se ea în mijlocul Europei, pentru situațiunea ei strategică, care nu se poate știce, că este favorabilă, trebuie să dispună de o putere armată întocma ca celelalte puteri mari. în anul 1868 puterea de răsboiu a armatelor ce veneau a se lua în considerațiune era cea următoare: Germania 1,229,117, Francia 1,350,000, Rusia (cu trupele neregulate și asiatice) 1,467,000, Italia cu garda mobilă 480,461 oameni. Față cu aceste puterea armată a monarhiei austro-ungureșci avea treptat, în sensul legei prin care se determina noua sistemă de apărare, să ajungă pănă la sfârșitul anului 1878 la următoarea înălțime: armata și marina 800,000, trupele din granița militară 53,000, milițianii 200,000 laolaltă 1,053,000 oameni. încă în anul 1868 Germania, Francia și Rusia aveau o mai mare putere armată ca cea de sus și suma determinată în 1868 putea fi considerată atunci de minimul recerut necondiționat, în cei șiece ani din urmă, s’au făcut foarte însemnate modificări. Toate staturile numite, spre a’și înmulți puterea armată, după resboiul franco-german ’și-au modificat din fundament sistemele de apărare; pentru desvoltarea organisațiunei armatelor lor au adus jertfe materiale admirabile. Exemplul T-a dat Francia în 1872. S’ag statorit douăzzeci ani de serviciu pentru un contingent anual de 150,000 oameni. în anul 1873 a urmat Italia; acolo s’ajistatorit nouesprăzzece ani de servițiu și pe fiecare an 160,000 de recruți. în 1874 a aflat și Germania cu cale de a-și ameliora sistema de apărare, cu toate că de repetite ori trecuse prin proba focului. Pe lângă un serviciu de doisprășlece ani se recrutează de present în fiecare an câte 150,000 pentru armată și câte 150,000 pentru reservă, în același an s-a apucat Rusia de înmulțirea armatei. Contingentul anual de recruți, care era de regulă 218,000 oameni, printr’un ucaș al țarului s’a sporit cu 50,000. La aceștia sânt de a se socoti 600,000 reservă. Datorința de a servi merge pănă la anul al patruzecilea din vârsta vieții, din care cincisprezece trebuie petrecuți la armată, în șhua de astăi, abstrăgând deja gloate, puterile europene sânt în stare a trimite în campanie puterea armată următoare: armată permanentă (miliții) rezervă laolaltă Rusia 2,446,800 — 600,000 (1892) 3,040,800 fără armată neregulată 1,689.000 — — 2,289.000 Francia 1,215.000 1,208.000 300.000(1892)2,723.000 300.000 — 1,815.000 Germania 1,076.200 307.200 620,900 2,004.300 Italia 698.000 310.000 1,016.200(1892) 2,024,200 254,200 423,100 1,375.300 Aust.-Ung. 800.000 299.318 95.000 1,194.318 (Unde sânt numeri îndoiți,numerul dedesubt arată statul efectiv deja ajuns, pe când cel deasupra statul pănă la care trebuie să ajungă). Reservă de aceea nu trebuie scăpată din vedere la compararea puterei armate a staturilor singuratice, pentru că deja dânsa atârnă pănă unde se pot suplini defectele probabile în timp de răsboiu; mai departe rezervă arată de ce putere poate dispune un stat înainte de a lua refugiu la mijlocul din urmă, la gloate. Rezultatul acestor comparațiuni este, că puterea armată a Austro-Ungariei nu numai este mai mică decât a Germaniei, Franciei și Rusiei, dară că chiar și Italia dispune de o armată întocmai așa de puternică ca a noastră, pentru că acolo milițiile teritoriale au, cel puțin, aceeași valoare, care o au la noi reservele. Și proporțiunea aceasta defavorabilă cu timpul va mai cresce și adecă în acea măsură, în care puterile se vor apropia de perfecta desvoltare a sistemelor lor de apărare. Austria și dualismul. “) Discursul tronului la Viena și întrunirea Reichstagului atrag naturalmente atențiunea generală asupra afacerilor impriului austro-unguresc, împregiurări importante din mai multe puncte de vedere, în aceste din urmă timpuri, au îndoit interesul Europei pentru nouele sale destine. Congresul dela Berlin prin mandatul acordat comitelui Andrássy de a ocupa două pro- *) * Trad. „Tel.“ TELEGRAFUL ROMAN. Proiect de lege despre disposițiile de lipsă privitoare la administrarea Bosniei și Brțegovinei predată Austro-Ungariei prin tractatul de Berlin din 13 Iulie 1878. §. 1. în sensul legilor (art. de lege XII, 1867 și legilor austriace din 21 Decemvre 1867 R. G. B. Nr. 146) pentru afacerile comune ale monarhiei ministeriul este împuternicit, a ave influență pe lângă responsabilitate constituțională asupra administrației provisorice a Bosniei și Brțegovinei. §. 2. Ministeriul ia parte la toate consultările, cari se vor țină în ministeriul comun cu privire la statorirea direcției și principiilor acestor administrații provisorie precum și asupra clădirei căilor ferate. §. 3. Administrarea acestor țări să se întocmească așa încât cheltuelile ei să se acopere prin venitele proprie ale țărilor acestora. Dacă și încât aceste acum îndată nu s’ar ajunge în măsură deplină proiectele pri