Telegraful Roman, 1880 (Anul 28, nr. 1-151)
1880-04-08 / nr. 42
166 TELEGRAFUL ROMAN. 1791, art. de lege XX: 2848 și prin art. de lege IX: 1868. Și iață cu aceste legi trebue se ne uimim foarte, vedend că guvernul actual — și astfel nu n’a mai purces nici un guvern pănă acum — a resturnat cum am zice autonomia bisericei sârbesci prin schimbarea cea mai nouă în patriarhatul sârbesc denumind într’un mod unilateral pe administratorul. Vă asigur, că de se întâmpla un asemenea lucru cu reformații, parlamentul ar fi aflat mijloace pentru a sili pe guvern se proceadă pe cale legală, într’o afacere cu mult mai neînsemnată, la regularea serbătoarei sântului Ștefan, parlamentul a silit pe ministrul să-și revoace ordinațiunea. Și ce ar zice protestanții Ungariei, când ministrului president i-ar trece prin minte, a denumi pe unii superintendent, pe alții a-i pensiona, și a designa voinicesce persoane și a stabili salarie , întrebarea bisericei serbesci a ținut cu anii pe guvernul unguresc într’un resuflet. S’au trimis diverși comisari regi în Ungaria de sud și s’a maniat un feliu de stare de asediu, pănă ce în urmă se resolvi și se delătură dela ordinea grijei întrebarea bisericei serbesci prin alegerea patriarhului Ivacicoviciu și prin statutul congresual sancționat dela 14 Maiu 1875. Cât a ținut întreaga crisă orientală comisiunea congresuală ’și-a provătut afacerile în toată liniștea, a creat ordine și legalitate în afacerile autonome. Guvernul unguresc n’a avut nici cea mai mică causă pentru a fi nemulțumit. Și congresul bisericesc sârbesc convocat în Octobre anul trecut a arătat atât tact și purtare reală încât i s’a exprimat prea înalta mulțămire pentru activitatea sa. Dar la aceasta atitudine reală a congresului guvernul unguresc a respuns într’un mod ce nu’l pricepem de loc cu o vătămare flagrantă a legei, pensionând pe patriarhul și înlocuindu’l simplu cu un administrator denumit, fără a mai întreba, dacă această denumire corespunde așezămintelor bisericei greco-orientale, legilor esistente și în deosebi statutului congresual sancționat. De ce natură a fost pensionarea patriarhului „la rugarea sa proprie“, despre aceasta nu voiu să vorbesc. Dar după principiile dreptului canonic cunoscute nu poate fi vorba de „pensionarea“ unui episcop sau unui cap suprem al bisericei, între- a venind cașul de deficiență, el primeșce un coajutor și acesta se denumesce de acela sau de acel organ, care numesc și pe beneficiar. în biserica gr. orientală nu s’a practicat institutul de coajutor, ci cașul de deficiență com— Eu me duc, amice, 7*80 'cel mai tinăr, ne vom întâlni de sară la gară. — Prea bine; — îl vezi, tânărul meu domn. Șise bătrânul adresându-se cătră mine, crapă de gelosie, o să slăbească pănă acasă. E un distins arheolog dintr’un departament vecin cu al meu. El și soții lui din societatea arheologică de acolo vor îngălbeni de năcaș, când le voiu trimite memoriul meu asupra acestui obiect. Astă earnă, avusei fericirea a găsi un ciob de vas galic nou Cuvier, îl reconstituiu mulțămită indicațiunilor ce adunaiu de prin publicațiunile arhheologice și, după deplina lui reconstituire, dedeiu în onoarea vasului o masă la care învitamu, pe lângă societatea arhheologică a departamentului meu și pe aceia a celui vecin, de unde e amicul meu. Vasul ocupa locul de onoare în mijlocul mesei încungiurat de alte antichități din colecțiunea mea. Li se scurgeau ochii vecinilor , de-abia mâncau. Și-e năcas căci n’au ce să mai facă. Au săpat, golit, cernut departamentul lor. pletă întemeiază sedisvacanța, iar abdicațiunea și cașul de deficiență îl judecă în togma ca și în biserica catolică acel organ, care numeșce și pe beneficiar. Dacă s’ar aplica și în biserica orientală înstituțiunea de coajutorat, cazul de deficiență ar trebui să’l judece sinodul și congresul sârbesc ar trebui să aleagă pe coajutor cum alege și pe patriarh. Iar dacă în biserica gr. orientală deficiența perfectă întemeiază o sedisvacanță și dacă deficiența e împreunată cu o abdicațiune, atunci se observă tot ce privine în casul unei sedisvacanțe. Ce trebue să urmeze în cașul sedisvacanției, aceasta, abstracție făcând de așezămintele bisericesci, o statoresce foarte exact statutul congresual sancționat dela 14 Maiu 1875. Acest statut nu cunoaște nici un administrator. Episcopul cel mai bătrân administrează împreună cu consiliul metropolitan metropolia, și acest episcop remâne presidentul congresului pănă la alegerea metropolitului patriarh, înainte de a se sancționa statutul congresual potestarea de stat a denumit într’un mod unilateral un administrator, dar numai pe timpul de sedisvacanță, dar acestei denumiri ’i-a lipsit orice temeiu de drept, pentru că vechile congrese sârbesc i au reclamat totdeauna acest drept pentru sine. A denumi însă după sancționarea statutului congresual un administrator, e o nelegalitate pe față. Neconsiderându-se starea actuală din metropolia sârbească ca sedisvacanță un administrator e imposibil chiar și după abuzul de mai nainte al potestății de stat și vătămarea legei e cu atât mai mare, pentru că prin denumirea unui administrator, cum e cea întâmplată deja, dreptul, de a alege liber pe metropolitul patriarh, garantat prin vechile privilegii sârbesci, prin celelalte legi unguresci respective și prin statutul congresual se poate face ilustriu cu desăvârșire. Guvernul va pute să „pensioneze“ din orice motiv pe patriarhul abia ales și să denumească pe viața acestuia întreagă — care poate fi foarte lungă — un administrator într’un mod cu totul unilateral! Procederea ilegală ce s’a urmat cu schimbarea în patriarhatul sârbesc, abia s’ar puteaxplica, dacă n’ar sta în legătură cu cestiunea bisericei din Bosnia. Eu am indignat deja cu ocasiunea desbaterei asupra prefectului despre Bosnia la însemnătatea acestei cestiuni. Nu încape nici o îndoială, că în Viena ar vrea oamenii să resolveze această cestiune în înțelegere cu guvernul unguresc, ba chiar cu influența precumpănitoare a acestuia Numai cât guvernul unguresc a arătat față cu guvernul comun mai mult zel decât s’a pretins dela dânsul, în faptă în — De ce nu’și îndreptează activitatea spre istoria departamentală spre studii locale de datorie, cred.... — Ce istorie! ce datorie. Dar societățile de istorie, paleontologie, etnologie, etnologie, heraldică etc. etc., ce fac ? „ — Ce ? se cunosc toate superstițiena nu s’a cerut de loc vătămarea autonomiei bisericesci a Sârbilor prin denumirea unilaterală a unui administrator și un asemenea lucru nici că se putea cere, pentru că aceasta nu interesează de loc pe guvernul comun , ci în Viena s’a dorit numai regularea cestiunei bisericesci din Bosnia printr’un episcop sârbesc de aici. Guvernul unguresc însă voi să se folosească de aceasta ocasiune pentru a așeza pe favoritul său în locul patriarhului. El însă a făcut prin aceasta un serviciu foarte reu guvernului comun. Favoritul guvernului unguresc putea să mai isprăvească ceva ca episcop sau metropolit al Bosniei, dar administratorul devenind odată imposibil între Sârbii de aici va fi cu atât mai imposibil în Bosna, unde ar pute fi bănuit de cap bisericesc al uniunei oetroat Sârbilor de un guvern catolic. Dintre altele toată cauza cu ocupațiunea Bosniei nu va mai dura mult după învingerea liberalilor în Anglia. Bosnia și Hrțegovina vor pute să primească o organisațiune cum e acea din Rumelia orientală și — atunci ]și vor regula însele cestiunea bisericească, încât pentru schimbarea în patriarhatul sârbesc noi Sârbii avem dreptul să cerem ca să se reactiveze starea legală așa cum e stabilită în statutul congresual sancționat. Și această stare legală — după ce abdicțiunea patriarhului Ivackcoviciu nu se mai poate revoca — s’ar pute reactiva când guvernul ar ierta să se facă toate cele de făcut în înțelesul statutului congresual sancționat. Dacă guvernul nu va vrea să activeze starea legală, firesce noi nu vom pute resista volniciei, noi ne putem provoca numai la lege. Dar ar fi chiemarea parlamentului a îndruma pe guvern în marginele legei. Noi Sârbii n’avem lipsă de o autonomie bisericească, care atârnă dela volnicia unui ministru. Guvernul face un joc cam periculos cu întreaga această afacere. Nu pentru că ar ave să se teamă de ceva ci pentru că potențiază din în ce în ce mai mult nemulțămirea unei poporațiuni întregi. Și aceasta nemulțămire există nu numai la Sârbi ci la toate naționalitățile din Ungaria. Da, dar pe suprafață e o liniște de vânt perfectă, dar în adâncime vîjce și clocotesce într’un mod fioros. Poporul unguresc trecea odată după lupta sa de libertate din anul 1849 de anteluptătoriul libertății, în present însă prin greșelile guvernului său el trece de asupritoriul libertății altor popoare, cum a z fi nu demul Gladstone, și despre aceasta noi naționalitățile din Ungaria vom pute da cel mai bun testimoniu. într’un stat, în care se atacă — Așa ? ! Cum stă arheologia în România ? — Bine domnule avem și noi bătrâni arheologi infatigabili cu d-ta (salut din partea lui) cari n’au decât să sape și găsesc coșciuguri romane dace, gete și agatrse... — Fericită țară ! noi le-am desgropat pe toate ale noastre. Fericită țară!! — Ba să găsesc coșciuge a căror origine nu e bine definită. Resturi cari se cam asemănă cu interesanta d-tale cărămidă se găsesc cu miile... Fercită țară!!!Salut din partea deja libertatea religioasă, trebue că merg rău lucrurile Ministrului de culte, fiind-că sub dânsul s’a putut întâmpla o asemenea vătămare a legei, cum a fost și acea cu schimbarea în patriarhatul sârbesc, nu pot să’i votez bugetul. (Va urma.) Corespondente particulare ale „Telgrafului Român.“ Alba-Iulia, în 16/4 1880. (Afacerea de la Oarda de sus). Spre lămurirea adevărului față cu cele publicate de „Kelet“ „Hermanstädter Zeitung“ despre înfricoșata scenă din comuna Oarda de sus, am onoarea le împărtăși următoarele: în anul trecut s’a fost decis, ca în comuna Oarda de sus să se facă comasare, și între alții au căpătat parte și Citron Josef, Jidov cârcimariu în Oarda de jos, care în scurt timp cu deșerturile sale a sclut a-și câșciga mai multe pământuri și acum se gerează ca mare posesor cu toate că posede numai puține pământuri încât nu se poate a se numi proprietarul mare. Numitului Jidan ’i a venit părticica lui din pășunatul satului tocma în calea vitelor respective în nemijlocita apropiere a pășunatului remas foștilor coloni, așa cât aceștia sânt împedecați în folosința pășunatului lor arându-se și semănându-se locul Jidanului. Ca în tot locul unde se fac comasațiuni, interesele poporului s’au jignit, și de aceea oamenii au recurs contra comasărei întâmplate, care remediu încă nu e resolvit. Cu toată neîndreptățirea poporul nu a făcut nici un pas nelegal pănă când nu a fost provocat în un mod însultătoriu. Anume în ziua de bunavestire, pre când întreaga comună curat română mergea la biserică chirișii Jidanului Citron mergeau prin sat, ca să are părticica lui din fânaț, și s’au și apucat în fața locului de arat, ceea ce văzând vre-o șese locuitori s’au dus la acei biriși, fără ca acolo să fie de față Citron, și ’i au provocat ca să nu are în ziua de sărbătoare, că aceea nu o pot concede numai, ca un Jidov să le spurce sărbătoarea, și fiind că slujile nu au voit a înceta cu lucrarea acei șase oameni au tăiat legăturile plugului și au mers acasă. Cașul acesta ar pute forma o abatere sau o conturbare, dar nicidecum aceea ce voiesc domnii ascorni. Jidanul după aceasta au mers la Zeyk Antal, solgăbirăul vestit din Vinț, care în loc să-l îndrume la judecătoria competentă a luat asupra după obiceiu și aplanarea causei presa lente, ca să poată batjocori poporul precum a făcut mai acum 2 ani cu locuitorii buri (lemn de cimișir) în Duminica Ramurilor (D. des rameaux, la noi Floriele cu sălcii), să ți le ia de la Sabini, poate de la Etrusci, să ți le treacă pe la Romani, să ți le compare cu finicul intrării în Ierusalim, să ți le aducă în Galia, să ți le scoată din evul mediu și să ți le dea gata în timpurile moderne, servindu-se cu conjecturi abile și cu autorități încontestabile. Plecă după ce ne mulțămirăm unul altuia, ear eu mă ’ntorsemu acasa gândindu-mă la nenumăratele și minunatele studie ce s’ar pute face în țara română, unde la fiecare pas înstălnim o datină, o credință, un iereJ o snoavă, un basm, o pildă, un joci o ghicitoare, un danț, pe care ’l găiesci (cu răbdare și cu muncă ce I dreptul) într’unul din autorii anticității latine primitive sau clasice, sau decadente sau... macaronice (primii secoli ai evului mediu italian italic de meaZă-Zi). (v* uma.) Ițimile, toate.... — Ba bine că nu ! Părinții noștri încă cunosceau datine, credințe, moravuri, jocuri, danțuri, terenuri, basme, snoave, pilde, ghicitori și mici cântece! Deabia ne a mai rămas câte ceva din aceste și nouă pentru a le studia și a le compara cu ale Romanilor. Cele principale ca și cele secundare s’au publicat, discutat, anotat, comentat și comparat. Acum s’au răpedit cei de la societatea istorică și de la cea heraldică prin arhivele tribunalelor, primărielor și cele rurale să vadă doar, doar vor mai găsi ceva pentru a face memorii. Dar în departamentul d-tale cum stă arheologia ? — Eu sunt străin, domnule, sânt Români. mea — Dar ceea ce mă miră mai mult, onorate domnu, fu ceea ce -mi spuse și, că toate obiceiurile poporului sânt deja clasate și originale găsite. — E! e tânărul meu domnu, avem membri în societatea noastră etnologică, cari sânt capabili să îți spună pe loc... spre ecsemplu de unde vine și prin câte șase a trecut bătrâna datină de a purta le bois de