Telegraful Roman, 1880 (Anul 28, nr. 1-151)

1880-10-09 / nr. 119

474 La început Kossuth constată că nu am­bițiunea de a se justifica înaintea posterită­ții, ci numai simțul de datorință l’a îndem­nat la publicarea memorielor sale din e­s­i i­­luminat și experiența voastră, care ve face se reușiți tot­deauna. Cât despre avantagiele mutuale, ce am pute detrage din posesiunele forței, cred de datoria mea de a spune franc M. V. I. și în toată conftența, relativ la ceea ce M. V. I. a bine­voit a -mi comunica. Pentru Oteliakoff și teritoriul seu ce M. V. I. socotesce a anecsa Impe­riului seu, precum și câteva puncte în Arh­­ipelag, aceasta nu poate face nici o difilcutate. Dar spre a crea o nouă Dacie sub guvernul unui principe hereditar de religiunea greacă și în fine de a pune pe nepotul vostru pre tronul Imperiului Grec la Constantinopol, nu­mai soarta armelor va pute decide aceasta. In cas când resboiul ar ave un finit fericit, nu ași ridica din par­te-mi nici o dificultate pentru a îm­plini dorințele M. V. I. dacă ele se acordă cu comoditatea mea. Relativ la aceasta, nu ași pute di­simula M. V. I. că după ce am re­flectat adânc la ceea ce poate mai bine corespunde interesului nostru mutual, pentru present și viitor, și în acelaș TELEGRAFUL ROMAN, dar­ mai toți ascultă prelegerile pro­fesorului de limba rusească. „Domnii“ se fac vise a nu vede unele ca aceste, ei se arată grozavi numai față cu cei blânzi cum sunt d. e. și Slovacii. Sinodul protestantic ținut în filele aceste în Budapesta a hotă­­rît înființarea unei academii teo­logice în Evernes cu scopul înve­derat de a cresce viitoarea preoțime a Slovacilor într’un spirit cât mai „pa­triotic“. Politica externă cu anevoie va favoriza instiințele „patrioților“ noștri. Cestiunea Duscignului, care un moment părea aplanată, continuă a neliniști pe diplomații europeni. Și­reții Turci declarând cu o frică afec­tată, că cedează de loc și necondi­ționat, au intenționat numai a des­tina marile puteri, căci acuma din nou se telegrafează din C­o­n­­­stantinopole din 19 Octomvrie n.: „Muntenegru a pretins, ca fie­care putere se designeze câte un ofițer, pentru a lua parte la per­tractările despre convenția cu Riza Pașa în privirea Dub­ignului.“ Bar’ din Cetinje biroul de cores­pondență aduce următoarea scrie tot cu data 19 i. e. n.: „încă în 17 i. c. s’a tractat între Bodri-bey și dele­gatul muntenegrean asupra proiectului turcesc de convenție. In urma res­­pingerei a dnor puncte din partea Muntenegrenilor Bedri­­bey a sistat pertractările de­clarând, că ’și va cere instruc­țiuni.“ Va se­pli că Turcul tot Turc poartă lumea de nap trăgănând mereu resolvarea cestianei prin pertractări ilustrie. Uni-se­ vor puterile din nou la concertul european, care s’a disolvat în timpul mai recent? Principele Carol al României după solii positive merge Mercuri în 20 i. e. n. la Rusciuc, pentru a se întâlni cu principele Bulgariei. Se comunică din Rusciuc din 18 Oc­tomvrie n, următoarele în „Pol. Cor.“ „Se fac pregătiri mari pentru primi­rea principelui Carol al României, pe care voiesc a-­l primi acolo atât de splendid pe cât permit raporturile mărginite ale Rlusciucului. Din Bucuresci se încunoștin­­țează, că ministrul românesc are de cuget a convoca camerile încă pen­tru 1 Noemvrie. Prefața lui Kossuth la edițiunea franceză a memoriilor sale din ecsil, înainte cu o jumătate de secol, con­tinuă autorul, când am trecut preste pragul vieții publice, am văzut în Ungaria, în a­­ceasta țeară atât de puțin cunoscută multor francezi, o națiune cu putere de viață și cu un trecut mare, desteptându-se din amorțirea, în care căzuse prin lupta de secuii contra unei puteri, care desconsiderând tractatele, pe cari se baseazâ drepturile sale asupra Ungariei, stăruia necurmat de trei secuii a nimici independența acestei țări. Am văzut o națiune începând de nou a’și validita in­dividualitatea sa, o națiune, care pretindea se i se dea locul, la care era îndreptățită prin geniul, întinderea teritoriului seu, numerul locuitorilor, istoria sa și prin interesele cele mari europene, de cari este legată existența sa națională. Eu am aflat un astfel de orga­nism politic și o astfel de stare socială, care avea încă urme de feudalism și în care po­­sițiunea milioanelor de locuitori ce aveau numai datorințe, ear drepturi nici unul, de­venise și mai netolerabilă prin acele clase sociale cari se bucurau de privilegie moște­nite din timpurile trecute. Pe atunci eu me neșuiam a deștepta spiritul național, — luptam și suferiam pen­tru a aculta concetățenilor mei libertatea cuvân­tului și a penei, un mijloc de frunte acesta în progresul popoarelor ce renasc, — desvoltam și stimulam spiritul democratic, spiritul ade­văratei democrații, care diferă foarte tare de liberalism, pentruea pretinde respec­tarea drepturilor altora în asemenea măsuri ca și a drepturilor proprie. Mă siliam să’m­i scap patria de acel despotism, prin care gu­vernul din Viena o călcase în picioare, des­potism ce împodeca progresul și desvoltarea industriei și comerciului și sugruma binele comun în naștere, o dovadă eclatantă aceasta pentru acea stare abnormală și ne mai po­menită în Ungaria, că bunăstarea acestei țeri era combătută mai mult de însuși gu­vernul seu ! Bogăția este o forță și un ele­ment al puterei; aceia însă, cari domniau pe atunci în Ungaria, aveau trebuință ca țeara să rămână în ignoranță și stagnațiune pentru ca să’și uite de sine și să fie uitată și de alții. Când privesc astăzi calea ce am par­­curs, când mă gândesc la milioanele de oameni eliberați, cari din iobagi s’au făcut proprietari liberi, la remășițele de feudalism ce s’au delaturat, fără ca vre-un exces, vre-o crimă sau vre-o unică scenă dureroasă și re­gretabilă să fi pângărit această prefacere mare, de care guvernul străin nu cuteza nici măcar să se apuce; când mă gândesc la progresul ce s’a operat fără lacrimi și cu învoirea liberă a claselor privilegiate, de a­­tunci, ale căror interese legitime au fost res­pectate și scutite deopotrivă cu drepturile naturale ale poporului, când mă gândesc la sublima învățătură a frățietăți, care remarcă acel fapt fără perechie, că toți ursitori epo­­cei celei nouă și toți atleții democrației și ai egalității au eșit dintre acei nobili cari au resignat la privilegiile lor, pentru a înte­timp provoca mai puține incomodități și încurcături, cred că monarh­ia au­striacă nu poate vede ca avantagioase de­cât următoarele frontiere: orașul Rhotin cu micul teritor ce -i aparține (frontierele ar pute fi delimitate mai cxsact la urmă, când va veni momen­tul) pentru a acoperi Galiția și Buco­vina, apoi o parte din Valach­ia până la Olt și Nicopole, în sus, până la Belgrad, cele două țărmuri ale Danu­­biului, la distanța de trei mile de amândouă părțile, prin urmare orașele Vidin, Orsoff și Belgrad avan­post pen­tru a acoperi Ungaria; de la Belgrad s’ar pute trage linia cea mai directă și mai scurtă, conform condițiunilor tere­nului în direcțiunea mărei Adriatice, până la Golf­o della Driana inclusiv, în fine posesiuni pre uscat, cum de ec­­­emplu Istria venețiană și Dalmația ar pute singure procura condițiuni favora­bile esportațiunei productelor imperiu­lui meu; și peninsula Moreei, insulele Candiei, Cypru, și alte deosebite in­sule din Arh­­ipelag ar pute despăgubi avantagios pe Republica venețiană, care, chiar parte prin perfidia ei, parte grație circumstanțelor și slăbiciunei meia existența națională și pentru a o con­solida prin contopirea diverselor straturi so­ciale , când mă gândesc la noaptea un­gară din 4 August, care nu a fost fapta unei învăpăieri trecătoare, nu a fost prece­dată de zilele din Iulie și nu succedată de filele din Octomvre — când mă gândesc la toate aceste, nu’mi pot suprima mulțumirea, că eu, care mă aflu la sfârșitul vieții, am putut să conlucru — fie’mi permis a fice, — într’o măsură atât de considera­bilă pentru a face bine milioanelor mii de concetățeni, pentru a le procura o prospe­ritate conformă împregiurărilor și consciința drepturilor și datorințelor. Despre silințele și luptele mele din a­­ceastă periodă a vieții mele cartea aceasta nu cuprinde nimic. Mai târziu când aveam de cuget să ne terminăm prefacerea fără se fi dorit câtuși de puțin delăturarea dinastiei, care.... fără să ne fi gândit câtuși de puțin la o sgu­duire socială sau să facem experimente nouă în această direcțiune și să decidem la mo­ment acea problemă uriașe și complicată care e atât de vechie cât societatea ome­­nească însăși: problema socială; și când di­nastia netolerând libertatea, care și în filele sale cele mai glorioase s’a purtat cu dânsa într’un mod cruțător și chiar venerator, voia să nimicească autonomia țărei și esistența națională cu cele mai nedemne mijloace, cu toate că această esistență națională a fost scutul dinastiei în zilele de nenorocire, când furăm surprinși,­­isolați de lume, părăsiți de toți, aruncați fără isvoară de ajutoriu ca nisce victime in lupta de rasă, ațitată în­tr’un mod machiavelistic prin simțemintele de rivalitate, a cărei semențe se puteau afla în toate țările — fie ca ură de rasă, de re­­ligiune sau simplu numai ca rivalitate între vecini și ca o alipire exagerata la patria îngustă —, când am organisat acea apărare eroică, care va fi de a pururea una dintre cele mai frumoase pagini în istoria noastră, când am aruncat pe Austria învinsă, călcată în picioare și umilită la picioarele Rusiei, de la care a cerut împlorat și primit aju­toriu:— atunci am insuflat Ungariei acel simți de putere, energie și vitalitate, care trebuiau să o apere de slăbiciunile viitoriu­­lui. Atunci am dovedit lumei, că Ungaria are dreptul de a exista ca stat și a trăi ca națiune, fiind­că avea forța și vitalitatea ce se recerea pentru aceasta. Noi am învins în prima u­r­mare a acelui Struggle for life, a luptei pentru existență, care este funda­mentul și începutul desvoltârii vieții, am botezat cu sângele martirilor noștri credința noastră națională, concordia cetățenilor și pretensiunea acestora, ca patria noastră în viitor să fie independentă. Despre această epocă strălucită, despre acest epos al nostru național, această carte de asemenea nu va cuprinde nimic. Dar am fost sdrobiți. Europa indife­rentă a permis să se comită mai mult de­cât o crimă, a permis să se facă o eroare­ momentane a Austriei sub predecesorii mei, i-a smuls, la diferite epoce, mai tot ce posedă ea astăzi. Ași fi putut ave asemenea câte­va corăbii, cu densa, și prin această, când ocasiunea s’ar fi presentat, alianța mea ar fi fost mai utilă Majestăței Voastre Imperiale. De­sigur că supușii mei vor pute trafica liber pre Danubiu de acolo de unde el se aruncă în marea Neagră, precum și de-a lungul țărmului pănă la Dardanele. Nouele State Dacia și Grecia, cari sunt chemate a se recon­stitui, se vor angagia a nu ridica nici un imposit de la corăbiile mele și a nu pune nici un obstacol navi­­gațiunei lor. Astfel, condițiunile păcei de la Techeneck, cum M. V. I. pare a o dori, vor fi copletamente respec­tate, și pot­­ zice că, am găsit prima cugetare a ipoteselor, ce e esprimai în observațiunile, ce la diferite epoce le-am auz­­it făcândule Majestatea Vo­astră Imperială relativ la Italia, pe care M. V. I. după câte ’mi-a părut, vedea cu atâta justeță singura posibi­litate a unei combinațiuni avantagio­ase pentru mine. „Pressa“. Ungaria independentă, învingătoare la 1849, tare și capabilă a’și împlini cu bărbăție rola în Orientul Europei, ar fi sorut să facă im­posibile mai toate resboaiele, cari de 30 ani au tulburat pacea și desvoltarea Europei. Intre astfeliu de împregiurări nouă celor ce am scăpat cu viața din naufragiul cel mare ne a rămas o misiune, o misiune modestă față cu politica generală, dar cu atât mai însemnată pentru patria noastră. Misiunea noastră consistă în a pregăti viitoriul Ungariei. Ce mijloace am avut pentru aceasta? Ală­muri opiniunea publică, a’i arăta cari au fost drepturile, cari suferințele patriei noas­tre , a deștepta simpatii, a desfășura ce ele­mente de vitalitate avem ca națiune de sine stătătoare, a dovedi că în mijlocul oceanului slav și german, existența unei Ungarie in­dependente este o necesitate pentru echili­­brul și stabilitatea Europei; a forma un pro­test viu contra nimicirei noastre naționale, a concentra aspirațiunile ecuitabile, legitime, legale și naturale ale Ungariei, a stabili o legătură între aceste aspirațiuni și între ma­rele evenimente ce se operează pe conti­nentul european. Această rolă a luat-o emigrațiunea un­gară asupra sa cu cutezare. Încât pentru mine, eu amintindu-mi încrederea ce mi-o dovedise concetățenii mei în momentul lup­tei celei mari, râdicându-mă prin voința representanților naționali in culmea puterei de stat, eu, țlic, aveam datorința să fiu pătruns de scopul nostru sublim mai bine decât ori­care dintre compatrioții mei, aveam datorința ca aceasta să o fac obiectul tuturor cuge­tărilor silințelor și tuturor forțelor mele. Pământul, în care trebuia se aruncăm semânța într’adevăr nu era priincios. In în­treaga Europă continentală reacțiunea în­vingătoare, cuvântul încătușat, scrierile oprite, posibilitatea de a călca pe continent, pen­tru mine și consorții mei exilați interzisă cu totul ; fie­care națiune avea de lucru cu sanarea ranelor sale proprie, pentru ea fie­care în particular ’și avusese revoluțiunea sau răscoala sa proprie. Fie­care dintre aceste revoluțiuni și răscoale, crease o categorie particulară de exilați și câte o asemenea categorie se mai formase din naufragiații marei cause a in­dependenței poporului — o causă nobilă, pe care nime­ni o poate pricepe mai bine decât francezul, — francezul, care și astăzi după multe veacuri, venerează cu pietate amintirea eroicei țerance din Domremy, ale cărei visiuni sublime, exemplu și martiriu pentru Francia au întemeiat independența, prima temelie a mărimii sale întregi. O a doua categorie se compunea din mulți oameni trezi, dar avea și elemente tulburătoare, nesce spirite ce-și perduse e­­cuilibrul, cari simțiau apelarea neegalității sociale și toată nedreptatea acestei neegali­­tâți, dar purcedeau de la credința, că împăr­țirea averei, neegalitatea posițiunei între bărbat și muiere, sporirea peste măsură a poporațiunei, cestiunea delictelor, și pedep­sirea crimelor cualificate mai mult ca boale decât ca păcat, cu un cuvânt tot ce întim­­pină viața omului dela leagăn până la mor­mânt și tot ce străbate faptele lui se poate resolvi, regula și delatura mai bine, dacă se grămădesc petrii pe la cornurile stradelor și se aruncă cu ele în indivizii uniformați cari represânta suprema putere. Ce străine rătăcire! Ca și când prefacerile cele mari ar fi opera unui moment și problemele ma­tematice cele mai încurcate s’ar pută des­­lega cu o lovitură. Intr’alte părți iarăși­nesce cetățeni cari se refugiaseră de vornicia unui funcționar al marei repulice, care se indentific cu legea. In acest mare concert de disonanțe Europa nu putea deosebi totdeauna pe pa­trioți de revoluționarii simpli, pe acei ce voiau să’și elibereze patria de către cei ce visau regenerarea neamului omenesc și ves­­tiau nesce teorii și recomandau nesce mij­loace ce nu erau de natură a deștepta sim­patii și a cu­ceri aderenți. Emigrațiunea ma­­maghiară cu toate că putea fi amăgită prin exemple ,și-a conservat totdeauna și nestră­mutat simțul situațiunei sale proprii. Ea nu a dat nici când vre­unui conspirator pum­nalul sau bomba în mână, nu a vărsat nici când sau nu voia să verse fără folos

Next