Telegraful Roman, 1880 (Anul 28, nr. 1-151)
1880-02-14 / nr. 19
64 TELEGRAFUL ROMAN, scoase din vieață, veni la anul trecut 1879 se ne impună limba maghiară și în scoalele noastre poporale. Sciindu-se ce intențiune are această lege a fost întimpinată din partea Românilor și a jurnalisticei naționale cu o displăcere așa de mare, după cum numai s’a putut intimpina de orice națiune console de existența sa. Prin care s’a arătat lumei, că națiunea noastră este trează și privighează, însă de un timp se părea, că acțiunea românească a încetat, ca și când prin espresiunile noastre de indignațiune față cu această lege ne-am fi făcut datorința pentru totdeuna. Acuma această lege este in viață și școlile noastre sunt supuse acestei legi, a căreia§i se intind și se gată acolo unde vreau stăpânii țierei. Și anume acolo, unde guvernul dispune de organe proprii, asupra școlilor noastre, care pot lucra liber fără de a pute fi conturbate sau urmărite de o acțiune națională omogenă, făcu progrese înfiorătoare, intru nimicirea limitei noastre, și în locul ei intru propagarea celei unguresci; astfel incetii nu de mult, că se face cu școlile de sub patronatul societății drumurilor de fer din Bănat; și iarăși tot astfel am auzit în zilele aceste dela o persoană deamnă de credință, că se întâmplă în unele comune de ale noastre din Biharea, unde pruncii, când ei de la scoală, salută: „jó napot și ja regest“ în loc de „bună ziua“ și bună dimineața.“ Aceste sunt nesce fenomene triste, la care nu credeam, că vom ajunge așa curând. Prin astfel de propagande (grecesci) s’a nădușit intru desvoltarea sa poporul românesc din Turcia, care astăzi abia numeră 800.000 pănă la un milion de suflete.; acel popor care înainte de aceasta cu 5 — 600 de ani era stăpân și domnitor mai pe întregul teritor al imperiului turcesc de astăzi. Astfel s’au nimicit Românii din Dalmația și Șiria, despre a căror esistență numai în istorie mai aflăm urme. Astfel s’a stîns nobilimea și magnații națiunei române din Ungaria și Transilvania, cari astăzi numai din genealogie aflăm, că exista, desfăcuți cu totul de corpul națiunei lor și ca propagatori ai magiarismului. Când noi cu durere seim, că aceste toate s’au întâmplat, și când vedem, că astăzi încă suntem espuși unor asemenea încercări, nu trebue se stăm cu mânile în sin, ci ca un popor de vieață, avem ca se dăm revanșhe (cet. revanș) acestor încercări ca așa cei ce „se încearcă a ne răpi limba,“ se vaȘă că prin apucăturile lor desvoaltă in noi un mai mare simțemânt și activitate națiopoarta du Peyron din 1713, și acunductul grandios în două arcade, aici într’o înălțime de 63 metri, săvârșit în anii 1753—1766. Montpellier este residența unui episcop catolic și a unui consistoriu reformat, a deregătorielor departementale, a unei curți de apel, a unei curți de assise, a unui tribunal de instanța primă, a unui tribunal comercial și a lor trei judecătorii de pace, a unei camere de comerciu, a unei camere de agricultură, a unei filiale a bancei de Francia, a unei academie pentru 5 departemente și a comandei generale a corpului de armată XVI. Universitatea din Montpellier, întemeiată în anul 1196, este foarte renumită. încă de pe la începutul secolului al X lea a existat o școală de medicină întemeiată de nesce medici arăbesci, cari prigoniți fiind din Spania, au fost primiți cu ospitalitate de cătră comiții de Montpellier. Astăzi universitatea consistă din 3 facultăți: de medicină, de științele dedacte și de litere, aceasta din urmă o nală, la care noi nici nu ne gândiam, dacă dânșii nu ne opugnau. Un popor aproape de 3 milioane de locuitori în o masă compactă, cum este cel românesc în Transilvania, Crișana și Bănat, trebue să insufle respect oricărui guvern, care s’ar atinge de a vătăma esistență lui; însă aceasta numai atunci se întâmplă, dacă acel popor va fi deștept și va sei susține lupta de apărare. Noi Românii din imperiul austrounguresc sântem totdeauna în stare se facem aceasta, fără de a vătăma legile țărei, oricât de maștere se fie acele față cu noi, pentru că pe cât pot fi de diferite atacurile ce ni se fac, pe atât de diferite pot se fie armele de apărare. Noi suntem proprietari preste teritoriul și pământul ce-l ocupăm, oricum să se numească acela. Noi îl plătim de dare, noi îl muncim, noi ne mișcăm pe el, și fără de noi ar fi o pustie, de care nici statul nici stăpânitorii nu ar ave fără de noi nici un folos de el. Adecă pe acest teritoriu noi suntem puterea, noi suntem viața statului. Lupta de maghiarizare începută pe terenul scolastic, este o lumină cumpărată pe banii noștrii proprii, cu care stăpânii țărei au scopul, ca să ne ardă ochii, ca apoi orbiți să mergem încă niău ne vor duce ei. Noi însă care avem bani ca să plătim astfeliu de lumini, avem bani, — ori cât de puțin se fie aceia, — dară totuși avem ca să ne acoperim și lipsele și trebuințele noastre. Banii în ziua de astăzi joacă un rol însemnat în toată lumea, dară mai vârtos în Ungaria noastră joaca un rol extraordinariu. Pe teritoriul locuit de Români, Românii cumpără și vând, ei câștigă și spesează. Și dacă sunt și alte elemente ca proletari sau neguțători sau măestrii, dintre aceia nici unul nu poate subsista fără de ajutoriul și succesul Românului. Românul în astfel de cazuri trebue să se arete, că e stăpân și domn și se poftească ca acela, care are lipsă de cruceriul dânsului se vorbească cu el în limba lui și să’i scrie românesce. Dacă fiesce care Român cărturariu sau inteligent ar pretinde ca comerciantul sau măestrul (industrieșul) dela care dânsul ’și procură marfele necesare peste an, să’i vorbească și să’i scrie românesce, din o sută nici pre unul nu am afla, care să ne refuseze această pretensiune, ci ar face bucuroși pentru banii noștrii. Și să presupunem, că nu avem alți inteligenți decât numai preoții și învățătorii, totuși numai în diecesa Aradului am ave preste o mie de inteligenți, care ar pute să facă aceasta, pentru că în lipsa de comercianți români, având de aici în colo și o catedră deplin regulată și sistemizată pentru limba românească. Universitatea are o bibliotecă mare, un museu anatomic și o grădină botanică minunată, totdeodată cea mai veche a Franciei întregi, deoarece există deja din anul 1548. Afară de universitate Montpellier mai posede un seminar teologic, un seminar pedagogic pentru învățători și învățătorese; o școală superioară de farmacie; un liceu ; mai multe școli superioare libere de științele comerciale și de industrie, de desemn de pictură, de sculptură, de arhhitectură și de musică; un institut pentru orbi și un institut pentru surdomuți și alte institute umanitare. Orașul are totdeodată biblioteca sa publică de vreo 35.000 tomuri, un museu de pictură și de desemnuri, alte două musee pentru obiecte de naturalii și de artilerie, un observatoriu astronomic, societăți pentru propagarea artelor și șciințelor, și în sfârșit un spital mare public, un ospital, un orfanotrofiu, un institut pentru amai toți dăm banii noștrii în mâni străine ; și prin această procedere am de obliga sute de comercianți ca să învețe limba românească, ca și o necesitate pentru dânșii, prin ce noi ’i am convinge, că în Ungaria cea vestită în multe locuri poți trăi fără limba ungurească, dar fără de limba românească în acele locuri — ba nici chiar în altele — nu poți. Prin aceasta s’ar face mari avantaje naționale, pentru că acei comercianți, cari ar veni odată la cunoscința limbei noastre, nici când nu s’ar arăta indiferenți și cu ură cătră densa, ca și cum se arată păna cănd nu o cunosc. Afară de aceasta, instruirea ce o ar pretinde, pentru denșii și familia lor, s’ar face de cătră învățătorii români, cari s’ar ajutora mult prin aceasta. Mai departe dacă comercianții străini ai sei, că Românii ’și sciu prețul intru atâta limba și literatura lor, atunci concursele și publicațiunile cele multe ce le vedem în foile străine, s’ar repeta și în jurnalistica noastră și prin aceasta s’ar face un venit considerabil foilor românesci. Eu, care scriu aceste, vorbesc din esperința’mi proprie, pentru că eu nici când n’am lăsat ca banii noștri să joace rol străin, oricât de puțini să fii fostă aceia. Eu am corespuns românesce cu neguțători, cari nu au sciut nici un cuvânt românesc și am căpătat respuns românesce. Am procurat marfă de puțin preț, prin scrisoare românească și peste puține zile am vădut publicând și marfa dânsului în foile românesci. Ba ce e mai mult, scrisorile cu bani se primesc și pricep și acolo de unde limba românească e prescrisă de mult, de organele guvernului maghiar, la care eu singur am scris mai de multe ori romăneșsc și au așezat banii mai așa după cum am dispus eu românesce și mi iau curtat cu mulțămită (unguresce). De aci se poate vede, că banii stau deasupra limbei statului, ca și un idol la care se închină toți. Ca să putem dară da revanș maghiarisărei avem să ne folosim în toate afacerile noastre de limba românească, și mai ales atunci, când ne dăm banii noștri, și când persoanele sau corporațiunile, cu care corespondenți sunt interesate mai mult decât noi de causa, în care scriem, și când nu putem perde nimica, nici atunci, când respectivii ar desconsidera corespondența noastră. Această ideie se propage și esercieze fiesce care Român și la coșuri elveniente să atragem atențiunea unii altora, ca nici odată să nu ne uităm de aceasta. 2). In scoalele noastre elementare să se propună cântări și discursuri naționale, prin care în școlari să se desvoalte simțul național și iubirea cătră lienați, o temniță celulară, o temniță centrală ect. Industria și comerciul se cultivă în Montpellier pe o scară foarte întinsă. Cu deosebire este însemnată fabricațiunea de chemicali, de lumini și de săpun, de rachiuri și licoruri, de esențe și uleuri, șocoladă ect, apoi de straie de lână și de bumbac , de flanel și alte materii, de obiecte de pele mai fine, de hârtie fină, de instrumente de cumpenit ect. ect. Sunt în Montpellier și fonderii de fer și de aramă ect. Comerciul e spriginit de canalul Grave, ce curge în mare, și de căile ferate spre Lyon, Toulouse mai cu samă însă spre Cette, care este așa Și când portul de la Montpellier. în tot anul se țin două târguri mari. Mai observăm, că în depărtare de 3 kilometri de la Montpellier se află izvorul mineralic de la Foucaud, a cărui apă caldă cu baie are o înrîurință foarte favorabilă asupra nervilor și sângelui. I limba noastră. 3. Să ne părtinim cu mai mare căldură și însuflețire jurnalistica națională, ca apoi aceea să fie în stare, în cozuri de lipsă, să poată da și numeri gratuiți, unor învățători și preoți mai săraci, ca așa să poată fi toți Românii în curent cu spiritul timpului și să se scie acomoda și feri de pericul. 4. Foile naționale să aducă la cunoscința publică, când se vând proprietăți mai mari, — în părțile locuite de Români, — pe calea licitațiunei, ca așa Românii cari dispun de bani să cumpere acele proprietăți, — care în multe cazuri le cumpără Jidanii cu prețuri bagatele, — ca așa cu timpul să avem și noi aici mai mulți proprietari mari, de națiune română și să ne întărim. Am fost propus în cercuri mai înguste, ca Românii dela orașe să propage astfel cu de idei. Acuma m’am hotărît ca să le recomand și prin jurnalistică. M. S. preot gr. or. Desbaterea bugetară în dieta Ungariei. Urmare:. După Ig. Helly, care a remarcat punctul de vedere al stângei extreme, a luat cuvântul L. Kálmán. La judecarea bugetului pe anul 1880 trebue să apreciăm trei factori deci<iletori: starea finanțială, starea politică generală și cestiunea de existență a cabinetului. Spre acest sfârșit e neaparat de lipsă să aruncăm o reprivire asupra întâmplărilor din trecut, asupra relațiunilor generale ale țerei și se ținem samă și de viitoriu, căci viitoriul este resultatul lucrării din trecut și present. Oposițiunea e îndreptățită a da câteodată o năvală mai aspră asupra guvernului, dar nici partidei guvernamentale nu i se poate contesta dreptul de a apera pe guvernul seu. A sosit vremea să ne lămurim odată asupra relațiunilor de partidă și asupra stării generale. Fiecare pagină din istoria de desvoltare a omenirei ne dovedesce, că învățăturile lui Machiavelli au avut și vor avă propagatori totdeauna. Dar în statele constituționale nu mai există aici nici un guvern care să fie atât de rea, nici o partidă sau un bărbat de stat care se fie atât de arogant încât să nu se silească a respinge de la sine învinuirea că a călcat dreptul sau a părăsit un principiu. Din istoria Angliei am pute cita o sumă de bărbați mari de stat, cari adeseori și-au schimbat părerile, dar această schimbare nu li se imputa peste toată viața. Și pentru ce nu? Pentru că poporul practic al Angliei totdeuna cumpenesce trecutul cu viitoriul, pentru că a ajuns la cunoștința că politica este sciința exigențelor. Și nu s’a observat oare aparența particulară, că toți câți au vestit și representat idei mari, de regulă nu au fost în stare să ducă popoarele la ținta dorințelor lor? Așa s’a întâmplat că Moise nu a putut duce poporul israiliean în pământul făgăduinței, Ioan Botezătoriul n’a putut întemeia biserica creștină, Rousseau n’a putut realisa revoluțiunea franceză, nici unul dintre proroci n’a putut îndeplini reformele vestite de dânșii. Idea unității italiane și germane n’au realisat-o representanții ei cei mai învăpăiați, adecă republicanii italiani și radicalii din Frankfurt, ci conservativul Cavour și cesarhul Bismarck. Robert Peel a introdus birul de grâne, libertatea comerciului și emanciparea catolicilor, idei, contra căror el cu toată greutatea talentelor sale celor mari a luptat cu cea mai mare înverșunare. Asemenea exemple strălucite dovedesc îndeajuns, că schimbările de principii, fusionările sau coalițiunile