Telegraful Roman, 1880 (Anul 28, nr. 1-151)

1880-02-14 / nr. 19

64 TELEGRAFUL ROMAN, scoase din vieață, veni la anul trecut 1879 se ne impună limba maghiară și în scoalele noastre poporale. Sciindu-se ce intențiune are a­­ceastă lege a fost întimpinată din par­tea Românilor și a jurnalisticei na­ționale cu o displăcere așa de mare, după cum numai s’a putut intimpina de ori­ce națiune console de existen­­ța sa. Prin care s’a arătat lumei, că națiunea noastră este trează și pri­­vighează, însă de un timp se părea, că acțiunea românească a încetat, ca și când prin espresiunile noastre de indignațiune față cu această lege ne-am fi făcut datorința pentru tot­deuna. Acuma această lege este in viață și școlile noastre sunt supuse acestei legi, a cărei­a§­i se intind și se gată acolo unde vreau stăpânii țierei. Și a­­nume acolo, unde guvernul dispune de organe proprii, asupra școlilor noastre, care pot lucra liber fără de a pute fi conturbate sau urmărite de o ac­țiune națională omogenă, făcu pro­grese înfiorătoare, intru nimicirea lim­itei noastre, și în locul ei intru pro­pagarea celei unguresci; astfel in­ce­tii nu de mult, că se face cu școlile de sub patronatul societății drumu­rilor de fer din Bănat; și iarăși tot astfel am auzit în zilele aceste dela o persoană deamnă de credință, că se întâmplă în unele comune de ale noa­stre din Biharea, unde pruncii, când ei de la scoală, salută: „jó napot și ja regest“ în loc de „bună ziua“ și bună dimineața.“ Aceste sunt nesce fe­nomene triste, la care nu credeam, că vom ajunge așa curând. Prin astfel de propagande (gre­­cesci) s’a nădușit intru desvoltarea sa poporul românesc din Turcia, care astăzi abia numeră 800.000 pănă la un milion de suflete.; acel popor care îna­inte de aceasta cu 5 — 600 de ani era stăpân și domnitor mai pe întregul teritor al imperiului turcesc de astăz­i. Astfel s’au nimicit Românii din Dal­mația și Șiria, despre a căror esistență numai în istorie mai aflăm urme. Ast­fel s’a stîns nobilimea și magnații na­țiunei române din Ungaria și Tran­silvania, cari astăzi numai din genea­logie aflăm, că exista, desfăcuți cu to­tul de corpul națiunei lor și ca pro­pagatori ai magiarismului. Când noi cu durere seim, că a­­ceste toate s’au întâmplat, și când ve­dem, că astăzi încă suntem espuși u­­nor asemenea încercări, nu trebue se stăm cu mânile în sin, ci ca un po­por de vieață, avem ca se dăm r­e­­v­an­șhe (cet. revanș) acestor încer­cări ca așa cei ce „se încearcă a ne răpi limba,“ se vaȘă că prin apucă­turile lor desvoaltă in noi un mai mare simțemânt și activitate națio­poarta du Peyron din 1713, și acun­­ductul grandios în două arcade, aici într’o înălțime de 63 metri, săvârșit în anii 1753—1766. Montpellier este residența unui episcop catolic și a unui consistoriu reformat, a deregătorielor departemen­­tale, a unei curți de apel, a unei curți de assise, a unui tribunal de instanța primă, a unui tribunal comercial și a lor trei judecătorii de pace, a unei camere de comerciu, a unei camere de agricultură, a unei filiale a bancei de Francia, a unei academie pentru 5 departemente și a comandei gene­rale a corpului de armată XVI. Universitatea din Montpel­lier, întemeiată în anul 1196, este foarte renumită. încă de pe la în­ceputul secolului al X lea a existat o școală de medicină întemeiată de nesce medici arăbesci, cari prigoniți fiind din Spania, au fost primiți cu ospi­talitate de cătră comiții de Montpel­lier. Astăzi universitatea consistă din 3 facultăți: de medicină, de științele ded­acte și de litere, aceasta din urmă o nală, la care noi nici nu ne gândiam, dacă dânșii nu ne opugnau. Un popor aproape de 3 milioane de locuitori în o masă compactă, cum este cel românesc în Transilva­nia, Crișana și Bănat, trebue să insufle respect ori­cărui guvern, care s’ar atinge de a vătăma esistență lui; însă aceasta numai atunci se întâm­plă, dacă acel popor va fi deștept și va sei susține lupta de apărare. Noi Românii din imperiul aust­ro­­unguresc sântem totdeauna în stare se facem aceasta, fără de a vătăma legile țărei, ori­cât de maștere se fie acele față cu noi, pentru că pe cât pot fi de diferite atacurile ce ni se fac, pe atât de diferite pot se fie ar­mele de apărare. Noi suntem proprietari preste te­ritoriul și pământul ce-l ocupăm, ori­cum să se numească acela. Noi îl plătim de dare, noi îl muncim, noi ne mișcăm pe el, și fără de noi ar fi o pustie, de care nici statul nici stă­­pânitorii nu ar ave fără de noi nici un folos de el. Adecă pe acest teri­toriu noi suntem puterea, noi suntem viața statului. Lupta de maghiarizare începută pe terenul scolastic, este o lumină cumpărată pe banii noștrii proprii, cu care stăpânii țărei au scopul, ca să ne ardă ochii, ca apoi orbiți să mergem încă niău ne vor duce ei. Noi însă care avem bani ca să plătim ast­feliu de lumini, avem bani, — ori cât de puțin se fie aceia, — dară totuși avem ca să ne acoperim și lipsele și trebuințele noastre. Banii în ziua de astăzi joacă un rol însemnat în toată lumea, dară mai vârtos în Ungaria noastră joaca un rol extraordinariu. Pe teritoriul locuit de Români, Ro­mânii cumpără și vând, ei câștigă și spesează. Și dacă sunt și alte elemente ca proletari sau neguțători sau măes­­trii, dintre aceia nici unul nu poate sub­sista fără de ajutoriul și succesul Ro­mânului. Românul în astfel de cazuri trebue să se arete, că e stăpân și domn și se poftească ca acela, care are lipsă de cruceriul dânsului se vor­bească cu el în limba lui și să’i scrie românesce. Dacă fiesce­ care Român cărturariu sau inteligent ar pretinde ca comerciantul sau măestrul (indu­­strieșul) dela care dânsul ’și procu­ră marfele necesare peste an, să’i vorbească și să’i scrie românesce, din o sută nici pre unul nu am afla, care să ne refuseze această pretensiune, ci ar face bucuroși pentru banii noștrii. Și să presupunem, că nu avem alți inte­­ligenți decât numai preoții și învăță­torii, totuși numai în diecesa Aradu­lui am ave preste o mie de inteligenți, care ar pute să facă aceasta, pentru că în lipsa de comercianți români, având de aici în colo și o ca­tedră deplin regulată și sis­­temizată pentru limba românească. Universitatea are o bibliotecă mare, un museu anatomic și o grădină bo­tanică minunată, totdeodată cea mai veche a Franciei întregi, deoarece există deja din anul 1548. Afară de universitate Montpel­lier mai posede­ un seminar teologic, un seminar pedagogic pentru învăță­tori și învățătorese; o școală superi­oară de farmacie; un liceu ; mai multe școli superioare libere de științele comerciale și de industrie, de desemn de pictură, de sculptură, de arhhi­­tectură și de musică; un institut pen­tru orbi și un institut pentru surdo­muți și alte institute umanitare. O­­rașul are totdeodată biblioteca sa pu­blică de vre­o 35.000 tomuri, un mu­seu de pictură și de desemnuri, alte două musee pentru obiecte de natu­ralii și de artilerie, un observatoriu astronomic, societăți pentru propaga­rea artelor și șciințelor, și în sfârșit un spital mare public, un ospital, un orfanotrofiu, un institut pentru a­mai toți dăm banii noștrii în mâni străine ; și prin această procedere am de obliga sute de comercianți ca să învețe limba românească, ca și o ne­cesitate pentru dânșii, prin ce noi ’i am convinge, că în Ungaria cea vestită în multe locuri poți trăi fără limba ungurească, dar fără de limba româ­nească în acele locuri — ba nici chiar în altele — nu poți. Prin aceasta s’ar face mari avan­­taje naționale, pentru că acei comer­cianți, cari ar veni odată la cunos­­cința limbei noastre, nici când nu s’ar arăta indiferenți și cu ură cătră densa, ca și cum se arată păna cănd nu o cunosc. Afară de aceasta, instruirea ce o ar pretinde, pentru denșii și fa­milia lor, s’ar face de cătră învăță­torii români, cari s’ar ajutora mult prin aceasta. Mai departe dacă comer­cianții străini ai sei, că Românii ’și sciu prețul intru atâta limba și lite­ratura lor, atunci concursele și pu­­blicațiunile cele multe ce le vedem în foile străine, s’ar repeta și în jurna­listica noastră și prin aceasta s’ar face un venit considerabil foilor românesci. Eu, care scriu aceste, vorbesc din esperința’mi proprie, pentru că eu nici când n’am lăsat ca banii noștri să joace rol străin, ori­cât de puțini să fii fostă aceia. Eu am corespuns ro­mânesce cu neguțători, cari nu au sciut nici un cuvânt românesc și am căpătat respuns românesce. Am pro­curat marfă de puțin preț, prin scri­soare românească și peste puține zile am văd­ut publicând și marfa dânsu­lui în foile românesci. Ba ce e mai mult, scrisorile cu bani se primesc și pricep și acolo de unde limba româ­­nească e prescrisă de mult, de orga­nele guvernului maghiar, la care eu singur am scris mai de multe ori ro­­măneșsc și au așezat banii mai așa după cum am dispus eu românesce și mi iau curtat cu mulțămită (ungu­­resce). De aci se poate vede, că banii stau de­asupra limbei statului, ca și un idol la care se închină toți. Ca să putem dară da revanș maghiarisărei avem să ne folosim în toate afacerile noastre de limba ro­mânească, și mai ales atunci, când ne dăm banii noștri, și când persoanele sau corporațiunile, cu care corespon­denți sunt interesate mai mult decât noi de causa, în care scriem, și când nu putem perde nimica, nici atunci, când respectivii ar desconsidera co­respondența noastră. Această ideie se­­ propage și esercieze fiesce­ care Ro­mân și la coșuri elveniente să atra­gem atențiunea unii altora, ca nici o­­dată să nu ne uităm de aceasta. 2). In scoalele noastre elementare să se propună cântări și discursuri națio­nale, prin care în școlari să se des­­voalte simțul național și iubirea cătră lienați, o temniță celulară, o temniță centrală ect. Industria și comerciul se cultivă în Montpellier pe o scară foarte în­tinsă. Cu deosebire este însemnată fabricațiunea de chemicali, de lumini și de săpun, de rachiuri și licoruri, de esențe și uleuri, șocoladă ect, apoi de straie de lână și de bumbac , de flanel și alte materii, de obiecte de pele mai fine, de hârtie fină, de in­strumente de cumpenit ect. ect. Sunt în Montpellier și fonderii de fer și de aramă ect. Comerciul e spriginit de canalul Grave, ce curge în mare, și de căile ferate spre Lyon, Toulouse mai cu samă însă spre Cette, care este așa Și când portul de la Montpellier. în tot anul se țin două târguri mari. Mai observăm, că în depărtare de 3 k­ilometri de la Montpellier se află izvorul mineralic de la Foucaud, a cărui apă caldă cu baie are o înrîu­­rință foarte favorabilă asupra nervi­lor și sângelui. I limba noastră. 3. Să ne părtinim cu­­ mai mare căldură și însuflețire jurna­listica națională, ca apoi aceea să fie în stare, în cozuri de lipsă, să poată da și numeri gratuiți, unor învățători și preoți mai săraci, ca așa să poată fi toți Românii în curent cu spiritul timpului și să se scie acomoda și feri de pericul. 4. Foile naționale să a­­ducă la cunoscința publică, când se vând proprietăți mai mari, — în păr­țile locuite de Români, — pe calea li­­citațiunei, ca așa Românii cari dispun de bani să cumpere acele proprietăți, — care în multe cazuri le cumpără Jidanii cu prețuri bagatele, — ca așa cu timpul să avem și noi aici mai mulți proprietari mari, de națiune ro­mână și să ne întărim. Am fost propus în cercuri mai înguste, ca Românii dela orașe să pro­page astfel cu de idei. Acuma m’am ho­­tărît ca să le recomand și prin jur­nalistică. M. S. preot gr. or. Desbaterea bugetară în dieta Ungariei.­ ­Urmare:. După Ig. Helly, care a remarcat punctul de vedere al stângei extreme, a luat cuvântul L. Kálmán. La judecarea bu­getului pe anul 1880 trebue să apre­­ciăm trei factori deci<iletori: starea fi­­nanțială, starea politică generală și cestiunea de existență a cabinetului. Spre acest sfârșit e neaparat de lipsă să aruncăm o reprivire asupra întâm­plărilor din trecut, asupra relațiuni­­lor generale ale țerei și se ținem samă și de viitoriu, căci viitoriul este re­­sultatul lucrării din trecut și present. Oposițiunea e îndreptățită a da câte­odată o năvală mai aspră asu­pra guvernului, dar nici partidei gu­­vernamentale nu i se poate contesta dreptul de a apera pe guvernul seu. A sosit vremea să ne lămurim odată asupra relațiunilor de partidă și asu­pra stării generale. Fiecare pagină din istoria de des­­voltare a omenirei ne dovedesce, că învățăturile lui Machiavelli au avut și vor avă propagatori totdeauna. Dar în statele constituționale nu mai e­­xistă aici nici un guvern care să fie atât de rea, nici o partidă sau un băr­bat de stat care se fie atât de aro­gant încât să nu se silească a res­pinge de la sine învinuirea că a căl­cat dreptul sau a părăsit un princi­piu. Din istoria Angliei am pute cita o sumă de bărbați mari de stat, cari adeseori și-au schimbat părerile, dar această schimbare nu li se imputa peste toată viața. Și pentru ce nu? Pentru că poporul practic al Angliei totdeuna cumpenesce trecutul cu vii­toriul, pentru că a ajuns la cunoștința că politica este sciința exigențelor. Și nu s’a observat oare aparența parti­culară, că toți câți au vestit și re­­presentat idei mari, de regulă nu au fost în stare să ducă popoarele la ținta dorințelor lor? Așa s’a întâmplat că Moise nu a putut duce poporul israiliean în pă­mântul făgăduinței, Ioan Botezăto­­riul n’a putut întemeia biserica creș­tină, Rousseau n’a putut realisa re­­voluțiunea franceză, nici unul dintre proroci n’a putut îndeplini reformele vestite de dânșii. Idea unității ita­­liane și germane n’au realisat-o re­­presentanții ei cei mai învăpăiați, a­­decă republicanii italiani și radicalii din Frankfurt, ci conservativul Ca­­vour și cesarh­ul Bismarck. Robert Peel a introdus birul de grâne, libertatea comerciului și emanciparea catolicilor, idei, contra căror el cu toată greutatea ta­lentelor sale celor mari a luptat cu cea mai mare înverșunare. Asemenea exemple strălucite do­vedesc în­deajuns, că schimbările de principii, fusionările sau coalițiunile

Next