Telegraful Roman, 1880 (Anul 28, nr. 1-151)

1880-09-16 / nr. 109

Nr. 109 ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 cr., 3 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarc­ie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Sibiiu, Marți 16 Septemvre 1880. TELEGRAFUL ROMÂN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la: Administrațiunea tipografiei archidiecesane 3­ibiiu, strada Măcelarilor Corespondențele sunt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 37. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. Anul XXVIII. INSERTIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de done ori 12 cr., — de trei ou­­ă cr. rândul cu litere garmond — și timbru de 30 cr. pentru Se­care publicare. Revista politică. Sibiiu, în 15 Septemvre. Sâmbătă s’au început sesiunea a treia a dietei unguresci. Cea dintâia ședință, și totuși a avut ceva picant. Un membru al partidei indepen­denței Stefan Miklós a interpelat pe ministrul­ prezident, dacă are cunos­­tință de răspândirea ligei antisemitice în Ungaria contra Jidovilor ? dacă sta­tutele ligei sânt înaintate la guvern și sunt încuviințate de guvern? In partida liberală, după cum se numesce, și guvernamentală, după cum este, s’a ridicat un zgomot înfricoșat, când au aud­it, că este suspectată, că stă în le­gătură cu Istoczy și cu antiiu­­daicii. Ce frumos este când într’un parlament, compus aproape din mem­brii de națiunea conducătoare, parti­dele guvernamentale cu cele indepen­dente se întrec, ca se se arate, care de care, mai cu venerațiune înaintea Evre­ilor. Scena cea dintâiu în piesa aceasta s’a terminat recomandându’și inter­­pelantul interpelațiunea sa casei de­putaților, eară Istoczy recomandându-o din partea și prețuitei atențiuni a ale­gătorilor din stânga extremă. Manevrele honvezimei de la Cinci- 13i­seri­ci (Peci) sunt terminate. Ma­­jestatea Sa a visitat și manevrele aceste, a lăudat ținuta cea militară a honvezilor și a fost mulțămit cu presta­­țiunile lor. Cu ocasiunea aceasta Maj. Sa a primit și deputațiuni, dintre care noi deosebim pe cea a clerului sârbesc, con­dusă de locotenentul patriarh­al An­gj­elici. „Sam convins — a respins Maj. La deputațiunei clerului sârbesc — de sinceritatea simțemintelor, ce ați ex­­primat, de­oarece Eu cunosc credința clerului greco-oriental din Ungaria cătră tron. Primesc bucuros așa­dară omagiala înfățișare a domniilor voas­tre și sper, că veți întrebuința tot­deauna influența, ce aveți asupra cre­dincioșilor, spre scopul, ca aceștia se trăiească în armonie frățească cu cei­lalți locuitori ai țărei, ca supuși credin­cioși ai tronului și cetățeni credincioși ai patriei. Dealtmintre a primiți mul­­țămita Mea pentru că v’ați presentat aici și fiți siguri de neschimbăcioasa Mea grație.“ Clerul rom. cat. din diecesa Cinci­ Bisericilor a fost primit înaintea tu­turor deputațiunilor. Acestuia a respins Maj. Sa: „Primesc bucuros omagiul diecesei Cinci­ Bisericilor, a cărei splendoare de odinioară și posițiune distinsă și în present nu ’Mi este necunoscută. Sum convins, că clerul catolic al acestei diecese, precum pănă acum așa și de aci încolo va întrebuința influența sa cu sirguință spre scopul ca atunci, când va întări religiunea și moralul, când va răspândi binecuvântarea sântei credințe, în poporațiunea încredințată păstori­­rei Voastre, să îngrijească ca să emu­leze cu locuitorii de fie­care confesiune, în credința pentru tron și patrie și în respectarea legilor. „Binecuvântarea ceriului să în­soțească și mai departe activitatea d-voastre în direcțiunea aceasta, pe lângă care puteți corupta în toate tim­purile la grația și înclinarea mea ne­­schimbăcioasă.“ Cestiunea dunăreană, care părea dispusă a tulbura relațiunile dintre Austro-Ungaria și România, a intrat în fase mai favorabile bunelor relațiuni dintre cele două staturi. „Ro­mânul“ din Bucuresci, de o parte, zicea în Z^ele trecute, că are „o prea înaltă opiniune despre perspicacitatea oamenilor politici ai Austro-Ungariei, ca să admitem, că ei vor stărui pe calea, pe care un moment de ispită le-a putut-o arăta.“ eară „P. Lt.“ de Vineri seara, de altă parte, cam ne­căjit vine și spune, că Austro-Un­garia s’a lăsat de Avant-profetul, care era să’i asigure influența pe Dunăre dela Poarta de fer pănă la Gălați. „Aceasta ar însemna o re­tragere a diplomației noastre...“ este esclamațiunea Ziariului Budapes­­tan. Ce e drept lui „Pester Lloyd“, care are pasiunea de a lua „stătu­lețele“ dela Dunăre cam presto picior nu’i poate veni la socoteală, când vede, că diplomații din Viena nu bagă în samă nici calomniile nici denunțările îndreptate asupra Românilor. Altcum multe i cădea greu lui „P. Li.“ mai nainte și în urmă s’a dedat cu ele. Așa se va deda un sine și cu relațiunile cele bune dintre Austro-Ungaria și România. Interesant este și acum poate gâci ori­cine de unde vine aceasta, că „P. L1.“ află în cestiunea succe­­siunei după principele Carol sch­i nefavorabile. Așa ne spune, că la Berlin s’a respins încuviințarea succesiunei de tron. „N. pr. sig.“ face lumină în privința cestiunei desbătute în atâtea moduri în ziare. După foaia aceasta, principele Carol nu este con­siderat, că nu ar mai pute ave succe­sori direcți, de altă parte cestiunea este regulată prin constituțiune. Fiind cestiunea regulată și, mai departe, ne­existând nici o îndoială, că la even­tualitatea vacanței de tron nu ar accepta tronul vre­unul din cei trei fii ai principelui ereditariu de Ho­­henzollern, urmează, că în Berlin nici nu s’a discutat astfeliu de afaceri. Nici despre regat Zi °e N. pr. Zig, că n’a fost vorba. Primirea ce a avut principele Carol la Ischl și la Berlin n’are lipsă a se explica din astfeliu de motive. Ea se explică din însemnătatea, ce are România în situațiunea de față pentru causa păcei și civilisațiunei în Orient. Despre situațiunea politică a României aflăm în „Timpul“ de Joi un articol interesant. Nu împărtășim întru toate vederile din acel articol; aflându’l însă instructiv și pentru cetitorii noștri, îl reproducem în toată extinderea lui. Iată articolul: „Bukarester Tagblatt“ nu obo­sește a întreba oposiția se se ros­tească în privința alianței viitoare, și recunoasce un merit deosebit „De­mocrației Naționale“, care se pronunță pentru o alianță cu Rusia. Noi nu tăgăduim meritul de a-și ficșa odată pentru totdeauna, din premise date, o concluzie statornică, și dacă foaia partidului democratic­ național nu se îndoeșce asupra suficienței premiselor și presupunerilor sale, e fără îndoială bine, că spune, care e ținta statornică a politicei sale esterioare. Deși nu vom fi susții­orii unei politici basate pe înclinarea exclusivă cătră una din puterile vecine, înțelegem, ca clina austro-germana, pe care lunecă cu repetane presa partidului guvernamen­tal, se trezească numai decât o contra­greutate, o reacțiune într’o înclinare asemenea pronunțată pentru o altă putere. Noi, din parte-ne, seim că alianțe între slab și puternic nu sunt nici­odată a cătării, și dacă se justifică une­ori „faute de mieux“ prin îm­­i pregiurăr’i estraordinare, bune nu devin prin aceasta, căci, în cele mai multe cozuri, cel mic nu ajunge a’și mântui nici măcar esistența. Foaia germană întreabă: Care dintre amândouă puterile oferă României foloase mai mari și mai reale? Dela care putere se poate aștepta că’și va ține făgăduințele date? Poate remâne România neutrală, chiar dacă ar voi? Care dintre améndoué puterile oferă României foloase mai mari și mai reale? Nici una, respundem. Avem­­ într’adevăr trebuință de a păstra bună­voința Austriei; dar trebuința aceasta este egală cătră toate puterile mari. Avem nevoe și de Italia, și de Rusia, și de Germania, și de Englitera, și de Franța, in mod cu totul egal. Acesta este intreg înțelesul posiției noastre dificile in Orient. Popor latin, incon­­giurat de Slavi, de Maghiari, de Ger­mani, noi nu ne putem răzima pe nici o simpatie de rasă, care e cea mai puternică dintre toate. Așa­dar’ spn­tem avisați­a ne rezima pe bunăvo­ința egală a vecinilor noștri resărită dintr’un echilibru, nu de simpatii sau antipatii, ci de interese, înclinând spre una sau spre alta, e evident, că punem in cestiune interesele sau ale unuia, sau ale altuia. Dovedind vise prin toată atitudinea noastră, că, în mijlocul acestei lupte ascunse, noi nu urmărim decât pur și simplu interesul nostru național, nici una din ele nu ne-o poate lua în nume de rău. „Sunt oameni onești, vor zice amândouă, cari își văd de interesele lor proprii, fără a esploata, prin înclinări pronunțate, antipatiile dintre noi. Dacă ne-am pu­te învoi, i am împărți în două, dar fiindcă nu putem, lasă’i se asiste.“ E o pretenție puțin serioasă, dacă se cere de la un popor mic, care scie foarte bine, că de dragul ochilor noștri celor frumoși nu se mișcă un fir de oarbă, nici în nordul, nici în apusul Europei, se se facă arbitrul și cum­păna puterilor puse una alteia. Dacă ar fi simpatii la mijloc, ar fi altă socoteală. Dar ce simpatii să fie ? în Basarabia vedem naționalita­tea noastră oprimată în mod sistema­tic, în Ardeal și țara ungurească ase­menea. Amăndouă puterile—deși sin­gure de vină la răspândirea ideii daco­române, căci marea Ecaterină și Iosif II sunt părinții acestei idei,— persecută aZi nește biete plaiuri de plugari, des­pre cari presupun, că s’ar pute răs­pândi prin ele idea, ce singure au se­­mânat-o. Deosebirea între persecuție și persecuție e numai o deosebire de sistem, nu de esență. Rusia ’i strivește, Austria ’i macină. Din Românii basa­­sarabeni nu ese nimic, din cei din Austria, măcinați în Bucovina între piatra Rușilor și a Evreilor, iese făină, din care se face D-rul Tomasciuc și alte genii cosmopolite; din cei din Ardeal, țișniți în mașina statului unguresc, ies mameluci guvernamen­tali și alte soiuri de creștini nepri­copsiți. In Austria, acela dintre Români, care va dovedi, că n’are caracter, va ajunge mai departe, — înaintarea so­cială se basează clar pe un viciu al caracterului. Mică schimbare de sen­timente, operată în Bucovina, unde poporul nostru are fericirea de-a vede în frunte i pe un păstor sufletesc pe care l’a cerut și dorit de douăzeci de ani aproape, e o diversiune oportu­nistă în spiritul cabinetului Taaffe. Noi facem de­sigur o deosebire în Austria între casa împărătească și partidele dominante, împăr­atul își iubește în mod egal toate popoarele, dar nu putem susține același lucru despre partidul constituțional, care nu înțelege Austria astfel de­cât ca pe un aglomerat de indivizi, cât se poate fără nici un sen­timent de naționalitate și de conee­­siune între ei, dat în exploatarea Evre­ilor și sub dominațiunea politică a Germanilor. Ceea ce voește partidul german din Austria, e o massă de in­divizi, îndreptățiți a se ridica numai dacă vor deveni Germani. Același lucru ’i vor, mai cu toto­panul, Ungurii. Orice mișcare, care ar preface aceste popoare în organisme locale, pline de viață, unite prin spirit de muncă, ’i supără pe stăpânii din Viena și Pesta, căci desvoltarea ori­cărei pu­teri vii ’i supără. Cu toate aceste, noi nu ne îndoim, că din momentul, în care monarh­ia ar fi austriacă în loc de-a fi germano-maghiară, fie ab­­solu­tistă chiar, ar cuceri simpatiile tu­turor popoarelor din Orientul Europei. Folosul cel mai mare și mai real, care ar voi să­­ aibă Românii în ge­nere de la Austro-Ungaria, este res­pectarea naționalității lor, libertatea, ori­cât de disciplinată prin legi, a limbei, a bisericei, a administrației lor locale. Prin aceasta ar dispăre din lume impopularitatea patentă a unei alianțe cu un imperiu, care la noi se face că ne protege,la el acasă însă isbește în tot, ce noi Românii avem mai sfânt în lume, în limbă și naționa­litate. Nu simtem atât de naivi de-a crede, că cineva va fi influințat prin părerea noastră. Prea cunoascem lu­mea pentru aceasta. Dar noi n’am vede un folos mai mare și mai real de­cât în dreptatea, pe care monarh­ia ar face-o la ea acasă. Cu aceasta i s’ar lua altui vecin ocasia de-a invoca ces­­tiunea aceasta, penibilă pentru ori­ce Român, și ar peri pănă și urma unei idei de unire politică a Românilor. Nici Grecii vechi, nici Italienii, nici Germanii n’au fost uniți politicesce. Cu toate aceaste tocmai atunci au fost mai însemnați prin spiritul și

Next