Telegraful Roman, 1880 (Anul 28, nr. 1-151)
1880-09-16 / nr. 109
Nr. 109 ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 cr., 3 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarcie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Sibiiu, Marți 16 Septemvre 1880. TELEGRAFUL ROMÂN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la: Administrațiunea tipografiei archidiecesane 3ibiiu, strada Măcelarilor Corespondențele sunt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 37. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. Anul XXVIII. INSERTIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de done ori 12 cr., — de trei ouă cr. rândul cu litere garmond — și timbru de 30 cr. pentru Secare publicare. Revista politică. Sibiiu, în 15 Septemvre. Sâmbătă s’au început sesiunea a treia a dietei unguresci. Cea dintâia ședință, și totuși a avut ceva picant. Un membru al partidei independenței Stefan Miklós a interpelat pe ministrul prezident, dacă are cunostință de răspândirea ligei antisemitice în Ungaria contra Jidovilor ? dacă statutele ligei sânt înaintate la guvern și sunt încuviințate de guvern? In partida liberală, după cum se numesce, și guvernamentală, după cum este, s’a ridicat un zgomot înfricoșat, când au audit, că este suspectată, că stă în legătură cu Istoczy și cu antiiudaicii. Ce frumos este când într’un parlament, compus aproape din membrii de națiunea conducătoare, partidele guvernamentale cu cele independente se întrec, ca se se arate, care de care, mai cu venerațiune înaintea Evreilor. Scena cea dintâiu în piesa aceasta s’a terminat recomandându’și interpelantul interpelațiunea sa casei deputaților, eară Istoczy recomandându-o din partea și prețuitei atențiuni a alegătorilor din stânga extremă. Manevrele honvezimei de la Cinci- 13iserici (Peci) sunt terminate. Majestatea Sa a visitat și manevrele aceste, a lăudat ținuta cea militară a honvezilor și a fost mulțămit cu prestațiunile lor. Cu ocasiunea aceasta Maj. Sa a primit și deputațiuni, dintre care noi deosebim pe cea a clerului sârbesc, condusă de locotenentul patriarhal Angjelici. „Sam convins — a respins Maj. La deputațiunei clerului sârbesc — de sinceritatea simțemintelor, ce ați exprimat, deoarece Eu cunosc credința clerului greco-oriental din Ungaria cătră tron. Primesc bucuros așadară omagiala înfățișare a domniilor voastre și sper, că veți întrebuința totdeauna influența, ce aveți asupra credincioșilor, spre scopul, ca aceștia se trăiească în armonie frățească cu ceilalți locuitori ai țărei, ca supuși credincioși ai tronului și cetățeni credincioși ai patriei. Dealtmintre a primiți mulțămita Mea pentru că v’ați presentat aici și fiți siguri de neschimbăcioasa Mea grație.“ Clerul rom. cat. din diecesa Cinci Bisericilor a fost primit înaintea tuturor deputațiunilor. Acestuia a respins Maj. Sa: „Primesc bucuros omagiul diecesei Cinci Bisericilor, a cărei splendoare de odinioară și posițiune distinsă și în present nu ’Mi este necunoscută. Sum convins, că clerul catolic al acestei diecese, precum pănă acum așa și de aci încolo va întrebuința influența sa cu sirguință spre scopul ca atunci, când va întări religiunea și moralul, când va răspândi binecuvântarea sântei credințe, în poporațiunea încredințată păstorirei Voastre, să îngrijească ca să emuleze cu locuitorii de fiecare confesiune, în credința pentru tron și patrie și în respectarea legilor. „Binecuvântarea ceriului să însoțească și mai departe activitatea d-voastre în direcțiunea aceasta, pe lângă care puteți corupta în toate timpurile la grația și înclinarea mea neschimbăcioasă.“ Cestiunea dunăreană, care părea dispusă a tulbura relațiunile dintre Austro-Ungaria și România, a intrat în fase mai favorabile bunelor relațiuni dintre cele două staturi. „Românul“ din Bucuresci, de o parte, zicea în Z^ele trecute, că are „o prea înaltă opiniune despre perspicacitatea oamenilor politici ai Austro-Ungariei, ca să admitem, că ei vor stărui pe calea, pe care un moment de ispită le-a putut-o arăta.“ eară „P. Lt.“ de Vineri seara, de altă parte, cam necăjit vine și spune, că Austro-Ungaria s’a lăsat de Avant-profetul, care era să’i asigure influența pe Dunăre dela Poarta de fer pănă la Gălați. „Aceasta ar însemna o retragere a diplomației noastre...“ este esclamațiunea Ziariului Budapestan. Ce e drept lui „Pester Lloyd“, care are pasiunea de a lua „stătulețele“ dela Dunăre cam presto picior nu’i poate veni la socoteală, când vede, că diplomații din Viena nu bagă în samă nici calomniile nici denunțările îndreptate asupra Românilor. Altcum multe i cădea greu lui „P. Li.“ mai nainte și în urmă s’a dedat cu ele. Așa se va deda un sine și cu relațiunile cele bune dintre Austro-Ungaria și România. Interesant este și acum poate gâci oricine de unde vine aceasta, că „P. L1.“ află în cestiunea succesiunei după principele Carol schi nefavorabile. Așa ne spune, că la Berlin s’a respins încuviințarea succesiunei de tron. „N. pr. sig.“ face lumină în privința cestiunei desbătute în atâtea moduri în ziare. După foaia aceasta, principele Carol nu este considerat, că nu ar mai pute ave succesori direcți, de altă parte cestiunea este regulată prin constituțiune. Fiind cestiunea regulată și, mai departe, neexistând nici o îndoială, că la eventualitatea vacanței de tron nu ar accepta tronul vreunul din cei trei fii ai principelui ereditariu de Hohenzollern, urmează, că în Berlin nici nu s’a discutat astfeliu de afaceri. Nici despre regat Zi °e N. pr. Zig, că n’a fost vorba. Primirea ce a avut principele Carol la Ischl și la Berlin n’are lipsă a se explica din astfeliu de motive. Ea se explică din însemnătatea, ce are România în situațiunea de față pentru causa păcei și civilisațiunei în Orient. Despre situațiunea politică a României aflăm în „Timpul“ de Joi un articol interesant. Nu împărtășim întru toate vederile din acel articol; aflându’l însă instructiv și pentru cetitorii noștri, îl reproducem în toată extinderea lui. Iată articolul: „Bukarester Tagblatt“ nu obosește a întreba oposiția se se rostească în privința alianței viitoare, și recunoasce un merit deosebit „Democrației Naționale“, care se pronunță pentru o alianță cu Rusia. Noi nu tăgăduim meritul de a-și ficșa odată pentru totdeauna, din premise date, o concluzie statornică, și dacă foaia partidului democratic național nu se îndoeșce asupra suficienței premiselor și presupunerilor sale, e fără îndoială bine, că spune, care e ținta statornică a politicei sale esterioare. Deși nu vom fi susțiiorii unei politici basate pe înclinarea exclusivă cătră una din puterile vecine, înțelegem, ca clina austro-germana, pe care lunecă cu repetane presa partidului guvernamental, se trezească numai decât o contragreutate, o reacțiune într’o înclinare asemenea pronunțată pentru o altă putere. Noi, din parte-ne, seim că alianțe între slab și puternic nu sunt niciodată a cătării, și dacă se justifică uneori „faute de mieux“ prin îmi pregiurăr’i estraordinare, bune nu devin prin aceasta, căci, în cele mai multe cozuri, cel mic nu ajunge a’și mântui nici măcar esistența. Foaia germană întreabă: Care dintre amândouă puterile oferă României foloase mai mari și mai reale? Dela care putere se poate aștepta că’și va ține făgăduințele date? Poate remâne România neutrală, chiar dacă ar voi? Care dintre améndoué puterile oferă României foloase mai mari și mai reale? Nici una, respundem. Avem într’adevăr trebuință de a păstra bunăvoința Austriei; dar trebuința aceasta este egală cătră toate puterile mari. Avem nevoe și de Italia, și de Rusia, și de Germania, și de Englitera, și de Franța, in mod cu totul egal. Acesta este intreg înțelesul posiției noastre dificile in Orient. Popor latin, incongiurat de Slavi, de Maghiari, de Germani, noi nu ne putem răzima pe nici o simpatie de rasă, care e cea mai puternică dintre toate. Așadar’ spntem avisația ne rezima pe bunăvoința egală a vecinilor noștri resărită dintr’un echilibru, nu de simpatii sau antipatii, ci de interese, înclinând spre una sau spre alta, e evident, că punem in cestiune interesele sau ale unuia, sau ale altuia. Dovedind vise prin toată atitudinea noastră, că, în mijlocul acestei lupte ascunse, noi nu urmărim decât pur și simplu interesul nostru național, nici una din ele nu ne-o poate lua în nume de rău. „Sunt oameni onești, vor zice amândouă, cari își văd de interesele lor proprii, fără a esploata, prin înclinări pronunțate, antipatiile dintre noi. Dacă ne-am pute învoi, i am împărți în două, dar fiindcă nu putem, lasă’i se asiste.“ E o pretenție puțin serioasă, dacă se cere de la un popor mic, care scie foarte bine, că de dragul ochilor noștri celor frumoși nu se mișcă un fir de oarbă, nici în nordul, nici în apusul Europei, se se facă arbitrul și cumpăna puterilor puse una alteia. Dacă ar fi simpatii la mijloc, ar fi altă socoteală. Dar ce simpatii să fie ? în Basarabia vedem naționalitatea noastră oprimată în mod sistematic, în Ardeal și țara ungurească asemenea. Amăndouă puterile—deși singure de vină la răspândirea ideii dacoromâne, căci marea Ecaterină și Iosif II sunt părinții acestei idei,— persecută aZi nește biete plaiuri de plugari, despre cari presupun, că s’ar pute răspândi prin ele idea, ce singure au semânat-o. Deosebirea între persecuție și persecuție e numai o deosebire de sistem, nu de esență. Rusia ’i strivește, Austria ’i macină. Din Românii basasarabeni nu ese nimic, din cei din Austria, măcinați în Bucovina între piatra Rușilor și a Evreilor, iese făină, din care se face D-rul Tomasciuc și alte genii cosmopolite; din cei din Ardeal, țișniți în mașina statului unguresc, ies mameluci guvernamentali și alte soiuri de creștini nepricopsiți. In Austria, acela dintre Români, care va dovedi, că n’are caracter, va ajunge mai departe, — înaintarea socială se basează clar pe un viciu al caracterului. Mică schimbare de sentimente, operată în Bucovina, unde poporul nostru are fericirea de-a vede în frunte i pe un păstor sufletesc pe care l’a cerut și dorit de douăzeci de ani aproape, e o diversiune oportunistă în spiritul cabinetului Taaffe. Noi facem desigur o deosebire în Austria între casa împărătească și partidele dominante, împăratul își iubește în mod egal toate popoarele, dar nu putem susține același lucru despre partidul constituțional, care nu înțelege Austria astfel decât ca pe un aglomerat de indivizi, cât se poate fără nici un sentiment de naționalitate și de coneesiune între ei, dat în exploatarea Evreilor și sub dominațiunea politică a Germanilor. Ceea ce voește partidul german din Austria, e o massă de indivizi, îndreptățiți a se ridica numai dacă vor deveni Germani. Același lucru ’i vor, mai cu totopanul, Ungurii. Orice mișcare, care ar preface aceste popoare în organisme locale, pline de viață, unite prin spirit de muncă, ’i supără pe stăpânii din Viena și Pesta, căci desvoltarea oricărei puteri vii ’i supără. Cu toate aceste, noi nu ne îndoim, că din momentul, în care monarhia ar fi austriacă în loc de-a fi germano-maghiară, fie absolutistă chiar, ar cuceri simpatiile tuturor popoarelor din Orientul Europei. Folosul cel mai mare și mai real, care ar voi să aibă Românii în genere de la Austro-Ungaria, este respectarea naționalității lor, libertatea, oricât de disciplinată prin legi, a limbei, a bisericei, a administrației lor locale. Prin aceasta ar dispăre din lume impopularitatea patentă a unei alianțe cu un imperiu, care la noi se face că ne protege,la el acasă însă isbește în tot, ce noi Românii avem mai sfânt în lume, în limbă și naționalitate. Nu simtem atât de naivi de-a crede, că cineva va fi influințat prin părerea noastră. Prea cunoascem lumea pentru aceasta. Dar noi n’am vede un folos mai mare și mai real decât în dreptatea, pe care monarhia ar face-o la ea acasă. Cu aceasta i s’ar lua altui vecin ocasia de-a invoca cestiunea aceasta, penibilă pentru orice Român, și ar peri pănă și urma unei idei de unire politică a Românilor. Nici Grecii vechi, nici Italienii, nici Germanii n’au fost uniți politicesce. Cu toate aceaste tocmai atunci au fost mai însemnați prin spiritul și